VALORI EXPRESIVE ALE MODURILOR ȘI TIMPURILOR VERBALE

MAI-MULT-CA-PERFECTUL exprimă o acțiune trecută , încheiată înaintea altei acțiuni

trecute, trăsătură gramaticală care conferă o derulare ascendentă și o anumită ramificare
temporală evenimentelor prezentate. Plasate, de regulă, în propozițiile subordonate, verbele la
mai-mult-ca-perfect marchează succesiunea dinspre trecut înspre prezent  a faptelor, ceea ce
dă o notă retrospectivă și cumulativă povestirii. La nivel stilistic, este un mijloc de arhaicizare
a discursului narativ.

PERFECTUL SIMPLU exprimă o acțiune trecută și încheiată de curând, destul de apropiată

de momentul vorbirii, ceea ce produce un efect expresiv asociat spontaneității și impresiei
imediate. Acțiunea sau starea prezentată are un aspect închis (perfectiv) și punctual
(momentan). Nefiind un timp literar, perfectul simplu conferă oralitate discursului narativ.

VIITORUL creează o perspectivă vizionară sau proiectivă asupra unui fapt sau a unei stări,
dimensionează textual planul reveriei sau al dorinței, anticipează anumite evenimente, susține
potențialitatea unor acțiuni etc.

VIITORUL POPULAR sau REGIONAL  conferă oralitate și o notă familiară narațiunii, fiind
și un mijloc de caracterizare a personajelor prin limbaj.
VIITORUL sugerează un fapt sau o situație probabilă, ipotetică, ceea ce accentuează fie
nesiguranța, fie speranța vorbitorului  în legătură cu ceea ce urmează.

IMPERATIVUL exprimă o rugăminte, un îndemn, o poruncă sau un sfat, atribute care se

convertesc, la nivel expresiv, în enunțuri afective și retorice care accentuează implicarea,
subiectivitatea, atitudinea participativă a locutorului. Ca marcă textuală a stilului direct,
imperativul are rol de teatralizare și de dinamizare a discursului personajelor. El semnalează
discursul dialogic sau monologul adresat.

CONJUNCTIVUL exprimă o acțiune posibilă, nu una certă, trăsătură din care decurge

utilizarea acestuia în contexte asimilate visului, idealului, dorinței personajului sau
naratorului. Totodată, el exprimă atitudinea emițătorului față de acțiunea sau trăirea enunțată
(ezitare, aproximație, indignare, protest, incertitudine etc.).În aceeași sferă a
potențialității- acțiune dorită, a cărei îndeplinire depinde de anumite condiții- se situează
verbele la modul CONDIȚIONAL-OPTATIV , a căror valoare expresivă este asociată
planului oniric sau proiectiv.

GERUNZIUL scoate acţiunile şi stările din sfera cronologiei, în sensul că nu le prezintă într-

o succesiune anume, imprimându-le un sens etern și continuu. De asemenea, la nivel fonetic,
gerunziul, mai ales atunci când se repetă, dă o notă eufonică discursului epic, sporește tonul
grav și accentuează o anumită emoție. Principala funcție stilistică a gerunziului  este de a
crea imagini dinamice.

PERFECTUL COMPUS exprimă o acțiune trecută și încheiată în momentul vorbirii.

În narațiune, verbele la perfectul compus arată pe de o parte plasarea acțiunilor personajului
într-o succesiune temporală determinată, iar pe de altă parte exprimă o anumită distanțare a
locutorului (narator sau personaj) de evenimentele consumate. În general, este timpul
gramatical prin care sunt consemnate manifestări exterioare, concrete, fizice ale personajelor.
Perfectul compus realizează un decupaj în fluxul duratei sau separă planul naratorului de
planul personajelor. De asemenea, are rol rezumativ sau concluziv, reliefând caracterul
ireversibil al evenimentelor.

Indiferent de modul și de timpul la care se află, verbele conferă textului dinamism și poate

exprima emoția personajului, tensiunea acțiunii, gradarea efectelor narative înspre
evidențierea unei situații - limită, acumularea de fapte sau acțiuni care declanșează o criză
etc.
Textul narativ are specifice anumite timpuri ale narațiunii, cele mai importante
fiind prezentul indicativului ( numit și prezentul narativ, care conferă relatării un ritm
dinamic, creând impresia unei acțiuni autentice, imediate, derulate sub ochii cititorului)
și perfectul simplu (timp al unei acțiuni trecute, dar încheiate de curând). Celelalte timpuri
ale modului indicativ (perfectul compus, mai-mult-ca-perfectul și imperfectul) se combină cu
timpurile principale ale narațiunii pentru a prezenta acțiuni de plan secund.