Valoarea expresivă a verbelor

ROLUL VERBELOR IN NARATIUNE

Indiferent de modul și de timpul la care se află, verbele conferă textului dinamism și poate exprima
emoția personajului, tensiunea acțiunii, gradarea efectelor narative înspre evidențierea unei situații -
limită, acumularea de fapte sau acțiuni care declanșează o criză etc.

Textul narativ are specifice anumite timpuri ale narațiunii, cele mai importante fiind prezentul
indicativului ( numit și prezentul narativ, care conferă relatării un ritm dinamic, creând impresia unei
acțiuni autentice, imediate, derulate sub ochii cititorului) și perfectul simplu (timp al unei acțiuni
trecute, dar încheiate de curând). Celelalte timpuri ale modului indicativ (perfectul compus, mai-
mult-ca-perfectul și imperfectul) se combină cu timpurile principale ale narațiunii pentru a prezenta
acțiuni de plan secund.

GERUNZIU

GERUNZIUL scoate acţiunile şi stările din sfera cronologiei, în sensul că nu le prezintă într-o
succesiune anume, imprimându-le un sens etern și continuu. De asemenea, la nivel fonetic,
gerunziul, mai ales atunci când se repetă, dă o notă eufonică discursului epic, sporește tonul grav și
accentuează o anumită emoție. Principala funcție stilistică a gerunziului este de a crea imagini
dinamice.

CONJUNCTIV SI CONDITIONAL-OPTATIV
CONJUNCTIVUL exprimă o acțiune posibilă, nu una certă, trăsătură din care decurge
utilizarea acestuia în contexte asimilate visului, idealului, dorinței personajului sau
naratorului. Totodată, el exprimă atitudinea emițătorului față de acțiunea sau trăirea
enunțată (ezitare, aproximație, indignare, protest, incertitudine etc.).În aceeași sferă a
potențialității- acțiune dorită, a cărei îndeplinire depinde de anumite condiții- se situează
verbele la modul CONDIȚIONAL-OPTATIV , a căror valoare expresivă este asociată planului
oniric sau proiectiv.

TIMPUL PERFECT COMPUS

PERFECTUL COMPUS exprimă o acțiune trecută și încheiată în momentul vorbirii.
În narațiune, verbele la perfectul compus arată pe de o parte plasarea acțiunilor personajului
într-o succesiune temporală determinată, iar pe de altă parte exprimă o anumită distanțare
a locutorului (narator sau personaj) de evenimentele consumate. În general, este timpul
gramatical prin care sunt consemnate manifestări exterioare, concrete, fizice ale
personajelor. Perfectul compus realizează un decupaj în fluxul duratei sau separă planul
naratorului de planul personajelor. De asemenea, are rol rezumativ sau concluziv, reliefând
caracterul ireversibil al evenimentelor.
TIMPUL MAI MULT CA PERFECTUL
MAI-MULT-CA-PERFECTUL exprimă o acțiune trecută, încheiată înaintea altei acțiuni trecute,
trăsătură gramaticală care conferă o derulare ascendentă și o anumită ramificare temporală
evenimentelor prezentate. Plasate, de regulă, în propozițiile subordonate, verbele la mai-
mult-ca-perfect marchează succesiunea dinspre trecut înspre prezent a faptelor, ceea ce dă
o notă retrospectivă și cumulativă povestirii. La nivel stilistic, este un mijloc de arhaicizare a
discursului narativ.

TIMPUL PERFECT SIMPLU

PERFECTUL SIMPLU exprimă o acțiune trecută și încheiată de curând, destul de apropiată de
momentul vorbirii, ceea ce produce un efect expresiv asociat spontaneității și impresiei
imediate. Acțiunea sau starea prezentată are un aspect închis (perfectiv) și punctual
(momentan). Nefiind un timp literar, perfectul simplu conferă oralitate discursului narativ.

TIMPUL VIITOR
VIITORUL creează o perspectivă vizionară sau proiectivă asupra unui fapt sau a unei stări,
dimensionează textual planul reveriei sau al dorinței, anticipează anumite evenimente,
susține potențialitatea unor acțiuni etc.
VIITORUL POPULAR sau REGIONAL conferă oralitate și o notă familiară narațiunii, fiind și un
mijloc de caracterizare a personajelor prin limbaj.
VIITORUL sugerează un fapt sau o situație probabilă, ipotetică, ceea ce accentuează fie
nesiguranța, fie speranța vorbitorului în legătură cu ceea ce urmează.