Valorile stilistice ale partilor de vorbire

 SUBSTANTIVUL
 ADJECTIVUL
Cea mai frecventă valoare stilistică a adjectivului este aceea de epitet.
Exprimand insusiri ale obiectelor (culori, forme, dimensiuni, calitati etc.), adjectivul este unul dintre
principalele mijloace de prezentare artistica a realitatii prin cuvinte.
Adjectivul, ca mijloc de exprimare artistica, este folosit de obicei in descrieri, ca atribut al unui
substantiv sau ca nume predicativ.
Sensul lui poate reda variatele nuante ale culorilor, calitatea si tonalitatea sunetelor, dimensiunile si chiar
caracteristica (felul) miscarilor, cand substantivul pe care il insoteste denumeste o actiune.
Epitetul adjectival este un determinant expresiv al unui substantiv (adjectivul putand fi atribut sau nume
predicativ) sar realizarea artistica nu se datoreaza numai adjectivului-epitet ci rezulta din asocierea facuta de
scriitor intre adjectiv si un anumit substantiv, care, in realitate, nu poseda insusirea exprimata de adjectivul
respectiv.
 PRONUMELE
 VERBUL
1. Verbul la timpul prezent este folosit pentru a reda acţiuni care se petrec într-un timp nedeterminat (într-o
operă literară), dar care sunt aduse în faţa cititorului într-un ritm dinamic – prezentul dramatic sau pentru a reda
acţiuni care s-au petrecut în trecut (în operele cu caracter istoric) – prezentul istoric.
PREZENTUL
• presupune o acţiune continuă, fără perspectiva încheierii;
•trasează axa temporală a desfăşurării acţiunii până la infinit;
•imprimă un ritm vioi acţiunii şi o dinamizează;
•dă impresia că acţiunea se desfăşoară sub ochii receptorului, creând impresia deautenticitate şi exactitate;
•are puterea de a reînvia faptele trăite de narator;
• prezentul liric exprimă intensitatea trăirii într-o durată concentrată, valorizeazăclipa prezentului, în contrast cu
trecutul sau cu viitorul;
IMPERFECTUL
•timpul propriu literaturii de amintiri, al aceluia care înfăţisează o succesiune deevenimente ale trecutului;
•arată o acţiune neterminată în trecut, simultaneitatea, permanenţa;
•exprimă durata acţiunii, a trecerii timpului, a insistenţei;
•este un timp al narativităţii subiective, evocatoare;
• poate deschide o perspectivă dinspre trecut spre viitor;
•prelungeşte durata acţiunii pe axa temporală la infinit;
•imperfectul narativ/ evocativ – timpul naraţiunii este prelungit spre timpulistorisirii; instituie o perspectivă
subiectivă;
•imperfectul descriptiv conferă descrierii un caracter dinamic în opoziţie cudecupajul static determinat de
utilizarea prezentului;
•este indice al trecerii de la realitate la imaginar în jocul de copii devine o strategiede a construi viziune poetică,
de a întemeia lumi posibile şi de a imaginaexperienţe ipotetice ( posibile).
PERFECTUL SIMPLU NARATIV :
- situează evenimentul într-un trecut recent;
- arată caracterul punctual al acţiunii;
- reliefează derularea rapidă a evenimentelor ori valoarea momentană a unei stări;- situarea în finalul textului în
care predomină alt timp(impf. sau prez.) produce o
2. Personificarea se realizează cel mai adesea cu ajutorul verbelor.
3. Repetiţia verbului subliniază fie durata mare a acţiunii în timp, fie ritmul intens, repeziciunea cu care se
derulează acţiunea.
4. Verbele onomatopeice au rolul de a amplifica sugestia auditivă a imaginii literare.

 ADVERBUL
 NUMERALUL
