INDICATIVUL

imprimă un caracter obiectiv acţiunilor, stărilor pe care le exprimă;

intră în opoziţie cu conjunctivul, făcându-se astfel distincţia dintre real şi ireal,
dintre cert şi posibil.
           IMPERATIVUL
comunicare directă;
exprimă dorinţa sau voinţa emiţătorului de a determina o acţiune ori de a o
împiedica;
exprimă atitudini şi trăiri subiective printr-un dublu sistem de semnale verbale
şi paraverbale;
marcă textuală a stilului indirect - rol de teatralizare, de dinamizare a
discursului personajelor;
alături de substantive sau adjective în vocativ reprezintă un indice al oralităţii
stilului;
prezenţa lui în textul liric semnalează discursul dialogic sau monologul adresat
care poate lua forma invocaţiei retorice.
            CONJUNCTIVUL
exprimă o acţiune posibilă, realizabilă, probabilă;
arată atitudinea emiţătorului faţă de acţiunea, starea, trăirea enunţată:
incertitudine, ezitare, aproximaţie, dorinţă, protest, indignare;
substituie imperativul – rol de accentuare a subiectivităţii;
în textul liric, reprezintă deseori marca textuală a unui plan al imaginarului
având rolul de a semnaliza trecerea de la dimensiunea reală la cea ideală.
           CONDIŢIONAL – OPTATIVUL
la timpul perfect acţiunea este ireală;
înlocuieşte conjunctivul în enunţuri interogative sau exclamative;
valoarea expresivă este aceea de a acentúa tonalitatea subiectivă – uimirea,
indignarea;
în textul liric exprimă o situaţie ipotetică, o experienţă lirică imaginată.
INFINITIVUL

infinitivul perfect îndeplineşte funcţia stilistică de marcă a narativităţii prin

instituirea unei succesiuni temporale.
            GERUNZIUL
dinamizare;
acţiunea e în desfăşurare;
creează imagini dinamice;
reliefează percepţia subiectivă ( acţiune ipotetică, probabilă, incertă,
presupusă, bănuită, dorită: “Şi poate şi acum a mai fi trăind dacă n-a fi
murit”).
•
 PARTICIPIUL
• comportament dublu : adjectival şi verbal ( funcţii stilistice celor două clase morfologice);
• verbal – inversiuni topice;
• adjectival – epitet, metaforă.
•              SUPINUL
• exprimă acţiunea, procesul sau starea văzute cu potenţialitate;
• poate deveni epitet al verbului sau al substantivului ori capată valoare metaforică;
• cu valoare de imperativ oferă enunţului un ton impersonal devenind un indice textual al stilului oficial (“De trimis...! De înmânat
directorului!”) 

• Valori stilistice ale timpurilor verbale

•  PREZENTUL
–presupune o acţiune continuă, fără perspectiva încheierii;
–trasează axa temporală a desfăşurării acţiunii până la infinit;
–imprimă un ritm vioi acţiunii şi o dinamizează;
–dă impresia că acţiunea se desfăşoară sub ochii receptorului, creând impresia de autenticitate şi exactitate;
–are puterea de a reînvia faptele trăite de narator;
–prezentul liric exprimă intensitatea trăirii într-o durată concentrată, valorizează clipa prezentului, în contrast cu trecutul sau cu
viitorul;

• IMPERFECTUL
–timpul propriu literaturii de amintiri, al aceluia care înfăţisează o succesiune de evenimente ale trecutului;
–arată o acţiune neterminată în trecut, simultaneitatea, permanenţa;
–exprimă durata acţiunii, a trecerii timpului,  a insistenţei;
–este un timp al narativităţii subiective, evocatoare;
• ·         poate deschide o perspectivă dinspre trecut spre viitor;
–prelungeşte durata acţiunii pe axa temporală la infinit;
–imperfectul narativ/ evocativ – timpul naraţiunii este prelungit spre timpul istorisirii; instituie o perspectivă subiectivă;
–imperfectul descriptiv  conferă descrierii un caracter dinamic în opoziţie cu decupajul static determinat de utilizarea prezentului;

• PERFECTUL SIMPLU
•       NARATIV :
• - situează evenimentul într-un trecut recent;
• - arată caracterul punctual al acţiunii;
• - reliefează derularea rapidă a evenimentelor ori valoarea momentană a unei stări;
• - situarea în finalul textului în care predomină alt timp(impf. sau prez.) produce o
•    schimbare de ritm narativ având rolul de accelerare bruscă a
relatării;
• - este un timp specific scrierilor istorice;
• - sensibilizează desfăşurarea, succesiunea acţiunilor;
•                                DESCRIPTIV :
- presupune o deviere expresivă de la caracterul prin excelenţă
narativ al acţiunii;
• - oferă vivacitate imaginilor.

• PERFECTUL COMPUS
– înscrie evenimentele narate într-o durată trecută;
– poate avea rol de evocare, marcat de indicii subiectivităţii;
– delimitează planul naratorului de planul personajelor;
– folosit în finalul textului în contrast cu alte timpuri poate avea rol rezumativ;
– poate da impresia că apropie acţiunea de momentul vorbirii, ceea ce
măreşte emoţia;
– creează impresia unei afectivităţi mai puternice, mai pronunţate;
– prin înlănţuirea verbelor la pf. compus se creează iluzia unei derulări
cinematografice, rapide, dinamice, fără oprire;
– evidenţiază alternarea planurilor real cu cel al dorinţei; se creează impresia
unui joc al destinului.

•                                    VIITORUL
– formele culte, literare sugerează siguranţa sau o condiţionare a intenţiei;
– este timpul perspectivei;
– lărgeşte orizontul în plan spaţial şi temporal;
– sunt expresive îndeosebi formele populare, familiare care sugerează
oralitatea;
– arată durata ideală, a creaţiei, a artei;
– artistic, aceste verbe încheie o experienţă de cunoaştere, cea a timpului
trăit, iar cu ele se începe o nouă aventură cognitivă, aceea a unui timp al
ficţiunii artis tice.
 Perspectiva narativăPerspectiva narativă este punctul de vedere al naratorului sau viziunea lui asupra lumii.

 perspectivă narativă subiectivă(impreuna cu/avec ;N=P), a naratorului implicat afectiv în evenimentele
prezentate. Naratorul joacă şi rolul unui personaj, iar faptele nu sunt prezentate cronologic, ci într-o ordine personală
dictată de propria conştiinţă. Naratorul comunică la persoana I şi se concentrează asupra propriului univers sufletesc,
iar, dinacest motiv, lumea prezentată se înfăţişează cititorului dintr-un singur unghi. Această perspectivă e specifică
prozei psihologice şi memorialistice.

Perspectiva obiectivă, „dindărăt/ derriere" (N>P), presupune un narator ce ştie mai multe decât personajele şi
redăevenimentele fără să se implice. El este un narator omniscient. Acest gen de perspectivă este specifică prozei
realistedin secolul al-XIX-lea.

Perspectiva impersonală, “din afară/dehors” (N<P), presupune un narator ce ştie mai puţin decât personajele, el
fiinddoar un martor al evenimentelor pe care nu le comentează, lăsând cititorului misiunea de a da semnificaţie
textului. 
N- naratorulP- personajul
Expresivitate. Reflexivitate. Ambiguitate. Sugestie
Expresivitatea
- capacitatea limbajului poetic de a reflecta, direct sau indirect, o realitate individuala, un relief  psihologic,"fondul
subiectiv al vorbitorului"capacitatea limbajului poetic de a exprima intr-o maniera plastica, diferita de cea a
limbajului uzual, ideiconcentrate, cu maximă incărcatură afectiva si subiectiva. Se realiz.prin:- imagini artistice;- figuri
de stil;- sintaxa poetica;- modul particular de utilizare a materialului lexical;- topica;- punctuatie;- prozodie. 
Reflexivitatea
- caracteristica textului de a genera nevoia de lectură meditativă, mai putin afectivă si mai explicitspeculativă.
Lirismul reflexisiv are ca substanţă şi sursă a emoţiei ideea filosofică, prin intermediul căreia se nascsentimentele şi
viziunea poetică. D.p.d.v.stilistic, limbajul reflexiv presupune confesiunea directă, prezenţa mărcilor lexico-
gramaticale ale eului liric, exploatarea sensurilor conotative ale cuvintelor prin care poetul
 se comunică(T. Vianu).
Sugestia-
caliatea particulară a stilului de exprimare aluzivă prin care ideea nu se oferă direct cunoaşterii raţionale,ci intuiţiei,
imaginaţiei şi sensibilităţii. Modaliatati de realizare:- utilizarea cuvintelor polisemantice si a sensurilor conotative;-
recurenţa unor cuvinte-cheie (laitmotivul, refrenul), titlul poate sugera tema operei;enunturi eliptice, ssuspendate;-
prezenta elem. paratextuale ( motto, subtilu, dedicatie) 
Ambiguitatea-
denota caracterul "deschis" al spatiului semantic al discursului

,valorificarea valentelor desemnificare multipla ale unui cuv/sintagme. Implica o "pluralitate de lecturi"
- trăsătură a liricii contemporane (neomoderniste, postmod.)- presupune un efort sporit de decriptare a sensurilor.
Limbajulartistic este aparent simplu, fără o evidentă încărcătură de fig. de stil. Invers proporţional cu simplitatea
limbajului creştedificultatea descifrării ideii poetice.. Expresia este lapidară, foarte concentrată în sensuri
simbolice.Mecanisme de producere a ambiguitatii:1.la niv. viziunii artistice: referinta culturala (simboluri, concepte
din dif. domenii ale culturii; ex.
Galateea, Marcu, Luca
etc);2. la niv.lexical: utiliz. cuv. polisemantice, sensuri conotative, inovatii lexicale;3. la niv. sintactic: dislocari topice,
enunturi eliptice, ermetism sintactic;4. niv. stilistic: alegorii, metonimii, metaforeSubiectivitatea textului presupune
prezenţa mărcilor lexico-gramaticale specifice si caracterul confesiv şi afectiv.
• Otilia Marculescu este „eroina mea lirica” , proiectia autorului inafara, „tipizarea mea in
ipostazafeminina” (george Calinescu).Otilia, o tanara de 18 ani , este fiica celei de-a
doua sotii a lui Costache Giurgiuveanu, Costache ocreste ca pe fiica lui, dar avaritia il
impiedica sa o infieze ofocial sau sa-i asigure,inmod concret, unviitor.Fascinanta si
imprevizibila, Otilia se diferentiaza de celalate personaje feminine din literaturaromana
prin aceea ca se afla permanent intr-un proces dinamic, in continua devenire.Portretul
fizic, relatat direct, prin ochii lui Felix, sugereaza indirect, trasaturile sale morale
dedelicatete, tinerete, farmec, cochetarie, distinctie, inocenta si maturitate : „un cap
prelung si tanar defata, incarcat de bucle, cazand pana la umeri. Fata, subtirica,
imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare al mijloc si cu o mare
colereta de dantela pe umeri, ii intinse cu franchete un brat gol si delicat...”.Definita
indirect, de fapte, actiuni, gesturi, vorbe si ganduri, Otilia este un personaj complex, cu
uncomportament derutant, fiind capabila de emotii puternice, pentru a trece apoi cu o
usurintadebordanta de al o stare la alta, imprastiata si visatoare uneori, dovedind
alteori, in modsurprinzator, luciditate si tact. Este un amestec ciudat de atitudine
copilaroasa si matura in acelasitimp; alearga desculta prin iarba din curte, se urca pe
stoguri, sta ca un copil pe genunchii luiPascalopol, dar este extrem de serioasa si lucida
cand ii explica lui Felix motivele pentru care ceidoi nu se pot casatori, dovedind o
autocunoastere desavartita a propriei firi: „Eu am un temperamentnefericit: ma
plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata.’’Descrierea detaliata a camerei
sugereaza, indirect, firea enigmatica a Otiliei: „o masa de toaleta cutrei oglinzi mobile
si cu multe sertare, (..,) un scaun rotativ pt pian”., ar putea simboliza firea
eiimprevizibila(motivul oglinzilor). Dezordinea tinereasca a lucrurilor aruncate peste tot
(rochii, palarii, pantofi, jurnale de moda frantuzesti, carti, note muzicale, papusi) trimit
catre un universspiritual al „ascunzisului feminin”, cum spune naratorul.In conturarea
personajului Otilia, naratorul foloseste tehnica moderna a perspectivelor multiple,
eaaparand in opinia celorlalte personaje in mod diferit, chiar contradictoriu. Astfel,
Mos Costache oiubeste pe „fe-fetita mea”, care primeste de la ea un strop de voiciune,
tinerete si lumina. La simpla prezenta a fetei Costache „o sorbea din ochi si radea din
toata fata lui spana”. Pentru Felix, Otiliaeste o fata deosebita, „admirabila, superioara”
celorlalte, pe care o iubeste si o admira, dar al caruicomporatment merge dincolo de
ratiunea sa, de puterea lui de intelegere. Pascalopol vede inOtilia„un temperament de
artista”, „o fiinta gingasa care merita ocrotirea mea”, „o floarea rara”, „ofata mandra si
independenta, o femeie. In ochii rai ai Aglaei, Otilia este o amenintare la averea, pecare
ea o considera, parinteasca , dar si o „dezmatata”, „usuratica” „care suceste mintile
baietilor defamilie. In ochii lui Stanica Ratiu, Otilia este o fata delicioasa, cu un excelent
simt practic, perfectconstienta de ceea ce vrea si modalitatea de a obtine acel ceva.
Georgeta o respecta fara a ocunoaste, pentru ca facea obiectul unei iubiri atat de
patimase din partea cerebralului Felix.In ceea ce o priveste, Otilia declara : „ce tanar de
varsta mea iti inchipui sa m-ar iubi pe mine asacum sunt? Sunt capricioasa, vreau sa fiu
libera !...
• M plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata”.In relatiile cu celalalte
personaje , eroina da dovada de multa intelegere. Ea il iubeste
peFelix,dezvaluindu-si sentimentele fata de el: „ eu te iubesc in atatea
feluri, incat nu pot sa analizezeacum cat te iubesc ca frate si cat ca
iubita”. Din sentiment de datorie si de dragoste (nedefinita),Otilia
penduleaza intre Felix si Pascolopol, fiind pt o perioada a amandurora.
Pusa in situatia de aface o alegere, Otilia alege sa ramana cu mosierul
bogat. Motivatia alegerii poate fi pe atat decontroversata, ca insasi
personajul Otiliei: pe de parte poate fi considerat ca un act de sacrificiu
pt persoana iubita, Felix, al carui viitor l-ar fi periclitat ramanand, iar pe
de alta parte se poateconsidera ca a facut alegerea pe criterii materiale,
mosierul fiind singurul in stare sa-i satisfacanevoile burgheze.Otilia
traieste cu ingrijorare in fata unui viitor nesigur, departe de visele
copilaresti de fericireeterna, deoarece se destainuie lui Felix-:„ Cat crezi
tu ca mai am de trait, in intelesul adevarat al  cuvantului?Cinci,
sase ani!”. Vorbele aceste ultime prind contur atunci
cand, intalnindu-se in tren cuPascalopol, Felix vede o
fotografie cu o doamna frumoasa, cu linii fine, dar picanta
si plata, pe careinsa nu o recunoaste...femeia era
Otilia.Otilia este asadar, eternul feminin plin de mister,
tainic si cuceritor, care fascineaza prin amesteculde
sensibilitate candida si profunda maturitate.In finalul
acestei caracterizari putem spune ca Otilia- caracterizata
direct , de catre autor , alte personaje si prin
autocaracterizare , cat si indirect , trasaturile sale morale
desprinzandu-se dinvorbe, fapte , mediu de viata si
relatiile cu alte personaje- este eternul feminin plin de
mister carefascineaza prin sensibilitate si profunda
maturitate