Relaţii de ordine

Definiţia 1. Fie A o mulţime şi ρ o relaţie pe A.

(i) ρ este reflexivă dacă, pentru orice x ∈ A, are loc xρx.
(ii) ρ este ireflexivă dacă, pentru orice x ∈ A, x nu se află ı̂n relaţia ρ cu x.
(iii) ρ este antisimetrică dacă, pentru orice x, y ∈ A, din xρy şi yρx, rezultă x = y.
(iv) ρ este tranzitivă dacă, pentru orice x, y, z ∈ A, din xρy şi yρz, rezultă că xρz.
(v) ρ este o relaţie de ordine dacă este reflexivă, antisimetrică şi tranzitivă.
(vi) ρ este o relaţie de ordine strictă dacă este ireflexivă şi tranzitivă.
Notaţie. De obicei, vom nota prin ” ≤ ” o relaţie de ordine pe o mulţime dată A. Unei astfel de relaţii
putem să ı̂i asociem o relaţie de ordine strictă ” < ”, dată de: x < y dacă x ≤ y şi x ̸= y.
Definiţia 2. Prin mulţime ordonată ı̂nţelegem o mulţime A ı̂mpreună cu o relaţie de ordine ≤. Spunem că A
este total ordonată dacă, pentru orice x, y ∈ A, are loc x ≤ y sau y ≤ x.
Definiţia 3. Fie (A, ≤) o mulţime ordonată, B o submulţime a lui A şi a ∈ A.
(i) a se numeşte element minimal al lui B dacă nu există b ∈ B astfel ı̂ncât b < a, sau echivalent, pentru orice
b ∈ B, din b ≤ a rezultă b = a.
(ii) a se numeşte element maximal al lui B dacă nu există b ∈ B astfel ı̂ncât a < b, sau echivalent, pentru orice
b ∈ B, din a ≤ b rezultă b = a.
(iii) a se numeşte minorant al lui B dacă a ≤ b, pentru orice b ∈ B.
(iv) a se numeşte majorant al lui B dacă b ≤ a, pentru orice b ∈ B.
(v) a se numeşte prim element (sau minim) al lui B dacă a ∈ B şi a ≤ b, pentru orice b ∈ B.
(vi) a se numeşte ultim element (sau maxim) al lui B dacă a ∈ B şi b ≤ a pentru orice b ∈ B.
(vii) a se numeşte infimumul lui B dacă a este cel mai mare minorant al lui B, adică a ≤ b, pentru orice b ∈ B,
şi pentru orice a < a′ , există b ∈ B astfel ı̂ncât b < a′ .
(viii) a se numeşte supremumul lui B dacă a este cel mai mare majorant al lui B, adică b ≤ a, pentru orice
b ∈ B, şi pentru orice a′ < a, există b ∈ B astfel ı̂ncât a′ < b.
Definiţia 4. Spunem că (A, ≤) este bine ordonată dacă orice submulţime nevidă B a lui A admite un prim
element.
Propoziţia 5. Fie (A, ≤) o mulţime ordonată.
(i) Dacă a ∈ A este prim element al lui A atunci a este singurul element minimal al lui A.
(ii) Dacă a ∈ A este prim element atunci a este singurul prim element al lui A.
Demonstraţie. (i) Arătăm că a este element minimal. Fie b ∈ A astfel ı̂ncât b ≤ a. Cum a este prim element,
avem a ≤ b. Folosind antisimetria, rezultă că b = a, deci a este element minimal. Arătăm acum unicitatea. Fie
a′ un element minimal al lui A. Din nou, deoarece a este prim element, avem a ≤ a′ . Din minimalitatea lui a,
rezultă a = a′ , deci a este singurul element minimal al lui A.
(ii) Fie a′ un prim element al lui A. Rezultă atunci că a′ ≤ a. Invers, fiindcă a este prim element, avem
a ≤ a′ . Obţinem astfel că a = a′ , deci a este unicul prim element al lui A.

Exerciţii
1. Fie ρ o relaţie pe mulţimea A. Scrieţi ı̂n limbaj formal următoarele afirmaţii.
(i) ρ este reflexivă; (ii) ρ este simetrică; (iii) ρ este antisimetrică (iv) ρ este asimetrică; (v) ρ este tranzitivă.
2. Fie ρ o relaţie pe mulţimea A. Demonstraţi că:
(i) ρ este reflexivă dacă şi numai dacă 1A ⊆ ρ.
(ii) ρ este simetrică dacă şi numai dacă ρ = ρ−1 .
(iii) ρ este antisimetrică dacă şi numai dacă ρ ∩ ρ−1 ⊆ 1A .
(iv) ρ este tranzitivă dacă şi numai dacă ρ2 ⊆ ρ.
(v) ρ este ireflexivă dacă şi numai dacă 1A ∩ ρ = ∅.
(vi) ρ este asimetrică dacă şi numai dacă ρ ∩ ρ−1 = ∅.
(vii) dacă ρ este relaţie de preordine atunci ρ2 = ρ.
(viii) ρ este relaţie de ordine dacă şi numai dacă ρ2 = ρ şi ρ ∩ ρ−1 = 1A .
(ix) ρ este relaţie de echivalenţă dacă şi numai dacă 1A ⊆ ρ şi ρ = ρ2 = ρ−1 .
(x) ρ este relaţie de ordine şi relaţie de echivalenţă dacă şi numai dacă ρ = 1A .
3. Fie A = {a, b, c, d} şi
R = {(a, a) , (b, b) , (c, c) , (d, d) , (a, b) , (a, c) , (a, d) , (b, d), (c, d)}
Justificaţi că R este o relaţie de ordine pe A.

1
 4. (Relaţia de divizibilitate) Pe N∗ considerăm relaţia | dată prin: a | b ⇐⇒ ∃c ∈ Z, b = ac.
(i) Arătaţi că | este o relaţie de ordine care nu este totală.
(ii) Pentru a, b ∈ N∗ , determinaţi inf {a, b} şi sup {a, b}.
(iii) Determinaţi elementele minimale ale lui (N∗ , |). Există un prim element?
(iv) Admite (N∗ , |) elemente maximale?
(v) Pe Z∗ , este | o relaţie de ordine? Dar pe R [X], respectiv Z [X]?
5. Arătaţi că pe C nu se poate defini o relaţie de ordine totală ≤ compatibilă cu ordinea uzuală de pe R şi
cu structura de corp.
6. (Ordinea lexicografică) Fie (A, ≤) şi (B, ≤) două mulţimi ordonate. Pe A × B considerăm relaţia

(a, b) ≤ (a′ , b′ ) ⇐⇒ (a < a′ ) ∨ (a = a′ ∧ b ≤ b′ )

(i) Arătaţi că (A × B, ≤) este o mulţime ordonată .

(ii) Dacă A şi B sunt total ordonate atunci şi A × B este total ordonată.
(iii) Dacă A şi B sunt bine ordonate atunci şi A × B este bine ordonată.
7. (Ordinea produs pe N × N) Considerăm pe N × N relaţia (a, b) ≤ (c, d) ⇐⇒ a ≤ c şi b ≤ d
(i) Arătaţi că ρ este o relaţie de ordine. Este ρ o relaţie de ordine totală?
(ii) Fie A = {(a, b) , (c, d)}. Determinaţi inf A şi sup A.
8. Fie A o mulţime. Pe X = P (A) considerăm relaţia de incluziune ⊆.
(i) Justificaţi că (X, ⊆) este o mulţime ordonată. Când este total ordonată?
(ii) Fie A1 , A2 , . . . , An ∈ X. Determinaţi inf {A1 , . . . , An } şi sup {A1 , . . . , An }.
(iii) Presupunem că X are cel puţin două elemente. Determinaţi elementele minimale şi maximale ale lui
X, respectiv X\ {∅, A}.
 √
9. Fie A = (a, b) ∈ Z × Z | a + b 2 > 0 . Considerăm pe A relaţia:
√ √
(a, b) ≤ (c, d) ⇐⇒ a + 2b ≤ c + 2d

(i) Arătaţi că ρ este o relaţie de ordine totală.

(ii) Comparaţi (3, −2) şi (5, −3).
(iii) Admite A un prim element?
10. Câte relaţii de ordine totale se pot defini pe o mulţime cu n elemente?
11. (∗) Fie ρ o relaţie pe mulţimea A şi ρ̄ = ∪n≥1 ρn . Arătaţi că ρ̄ este cea mai mică relaţie pe A tranzitivă,
ce o conţine pe ρ.
Obs. ρn = ρ ◦ ρ ◦ · · · ◦ ρ (n factori). Dacă ρ = (A, A, R) şi σ = (A, A, S) atunci, prin definiţie,
ρ ∪ σ = (A, A, R ∪ S).
12. (∗) Fie ρ o relaţie pe mulţimea A şi
[
n
ρ̄ = ρ ∪ ρ−1 ∪ 1A
n∈N∗

Arătaţi că ρ̄ este cea mai mică relaţie de echivalenţă pe A, ce o conţine pe ρ.

13. (∗) Fie ρ o relaţie pe mulţimea A şi ρ̄ = ρ ∪ ρ−1 ∪ 1A . Atunci:
(i) ρ ⊆ ρ̄ şi ρ̄ este reflexivă şi simetrică.
(ii) Dacă ρ′ este o relaţie reflexivă şi simetrică pe A astfel ı̂ncât ρ′ ⊇ ρ atunci ρ′ ⊇ ρ̄.
Cu alte cuvinte, ρ̄ este cea mai mică relaţie pe A, ce este reflexivă şi simetrică şi o conţine pe ρ.
14. (∗) Fie A ̸= ∅. Arătaţi că
(i) Dacă ρ, ρ′ sunt relaţii de ordine atunci ρ ∩ ρ′ şi ρ−1 sunt relaţii de ordine.
(ii) Dacă ρ este o relaţie de ordine strică pe A atunci ρ este asimetrică şi ρ ∪ 1A este o relaţie de ordine.
Invers, dacă ρ este o relaţie de ordine pe A atunci ρ\1A este o relaţie de ordine strictă.
(iii) Daţi un exemplu de relaţii de ordine ρ şi ρ′ astfel ı̂ncât ρ ∪ ρ′ să fie (respectiv, să nu fie) relaţie de
ordine.
15. (∗) Fie ρ1 , ρ2 două relaţii de echivalenţă pe o mulţime A. Arătaţi că ρ1 ◦ ρ2 este o relaţie de echivalenţă
dacă şi numai dacă ρ1 ◦ ρ2 = ρ2 ◦ ρ1 . În acest caz arătaţi că ρ1 ◦ ρ2 este cea mai mică relaţie de echivalenţă
ce le conţine pe ρ1 şi ρ2 .

2
Câteva soluţii
Exerciţiul 4. Pe N∗ considerăm relaţia | dată prin: a | b ⇐⇒ ∃c ∈ Z, b = ac.
(i) Arătaţi că | este o relaţie de ordine care nu este totală.
(ii) Pentru a, b ∈ N∗ , determinaţi inf {a, b} şi sup {a, b}.
(iii) Determinaţi elementele minimale ale lui (N∗ , |). Există un prim element?
(iv) Admite (N∗ , |) elemente maximale?
(v) Pe Z∗ , este | o relaţie de ordine? Dar pe R [X], respectiv Z [X]?

Demonstraţie. (i) Se verifică imediat că ”|” este relaţie de ordine. Deoarece 2 ∤ 3 şi 3 ∤ 2, divizibilitatea nu
este relaţie de ordine totală.
(ii) Avem:

d | a şi d | b
d = inf {a, b} ⇐⇒ ⇐⇒ d = cmmdc (a, b)
∀d′ ∈ N∗ , d′ |a şi d′ | b =⇒ d′ | d

şi 
a | m şi b | m
m = sup {a, b} ⇐⇒ ⇐⇒ m = cmmmc (a, b) .
∀m′ ∈ N∗ , a|m′ şi b | m′ =⇒ m | m′
(iii) Fie a ∈ N∗ . Numărul a este prim element al lui N∗ , ı̂n raport cu ”|” dacă şi numai dacă a | b, pentru
orice b ∈ N∗ . În particular, pentru b = 1, obţinem a | 1, deci a = 1. Cum, pentru orice b ∈ N∗ , are loc 1 | b,
obţinem că singurul element minimal al lui N∗ este 1.
(iv) Fie a ∈ N∗ . Elementele mai mari decât a ı̂n raport cu relaţia de divizibilitate sunt multiplii lui a. Cum
orice a admite multipli diferiţi de a, rezultă că nu există elemente maximale.
(v) În niciunul dintre cele trei cazuri relaţia de divizibilitate nu este relaţie de ordine, deoarece nu este
antisimetrică. De exemplu, ı̂n Z, 2 | (−2) şi (−2) | 2, dar evident 2 ̸= −2.

Exerciţiul 5. Arătaţi că pe C nu se poate defini o relaţie de ordine totală ≤ compatibilă cu ordinea uzuală
de pe R şi cu structura de corp.

Demonstraţie. O relaţie de ordine pe C se numeşte compatibilă cu structura de corp dacă au loc:

a ≤ b =⇒ a + c ≤ b + c
a ≤ b şi c ≥ 0 =⇒ ac ≤ bc

pentru orice a, b, c ∈ C.
Presupunem că există o relaţie de ordine totală ” ≤ ” pe C care extinde ordinea uzuală pe R şi care este
compatibilă cu structura de corp. Atunci i ≤ 0 sau i ≥ 0. Dacă i ≥ 0, atunci

i2 = i · i ≥ i · 0 = 0

deci −1 ≥ 0, imposibil. Dacă i ≤ 0 atunci

0 = i − i ≤ 0 − i = −i

deci 0 ≤ −i, de unde obţinem

2
(−i) = (−i) (−i) ≥ 0 · (−i) = 0
adică −1 ≥ 0, fals. Aşadar, nu există o relaţie de ordine pe C cu proprietăţile cerute.

Exerciţiul 6. (A, ≤) şi (B, ≤) două mulţimi ordonate. Pe A × B considerăm relaţia

(a, b) ≤ (a′ , b′ ) ⇐⇒ (a < a′ ) ∨ (a = a′ ∧ b ≤ b′ )

(i) Arătaţi că (A × B, ≤) este o mulţime ordonată .

(ii) Dacă A şi B sunt total ordonate atunci şi A × B este total ordonată.
(iii) Dacă A şi B sunt bine ordonate atunci şi A × B este bine ordonată.

3
Demonstraţie. (i) Reflexivitate. Fie (a, b) ∈ A × B. Are loc atunci a = a şi b ≤ b, deci (a, b) ≤ (a, b).
Aşadar ” ≤ ” este reflexivă.
Antisimetrie. Fie (a, b) , (a′ , b′ ) ∈ A × B astfel ı̂ncât (a, b) ≤ (a′ , b) şi (a′ , b′ ) ≤ (a, b). Avem atunci:

(a < a′ ) ∨ (a = a′ ∧ b ≤ b′ )
şi
(a < a) ∨ (a′ = a ∧ b′ ≤ b)
′

Dacă a < a′ , atunci nu putem avea nici a′ < a, nici a′ = a, deci trebuie să avem a = a′ şi b ≤ b′ . Deoarece a = a′ ,
nu putem avea a′ < a, de unde rezultă că b′ ≤ b. Din b ≤ b′ şi b′ ≤ b, rezultă că b = b′ , deci (a, b) = (a′ , b′ ).
Tranzitivitate. Fie (a1 , b1 ) , (a2 , b2 ) , (a3 , b3 ) ∈ A × B astfel ı̂ncât (a1 , b1 ) ≤ (a2 , b2 ) şi (a2 , b2 ) ≤ (a3 , b3 ).
Atunci:

(a1 < a2 ) ∨ (a1 = a2 ∧ b1 ≤ b2 ) (1)

şi
(a2 < a3 ) ∨ (a2 = a3 ∧ b2 ≤ b3 )

Avem patru cazuri:

Cazul 1. a1 < a2 şi a2 < a3 . Atunci a1 < a3 , deci (a1 , b1 ) < (a3 , b3 ).
Cazul 2. a1 < a2 şi a2 = a3 şi b1 ≤ b2 . Atunci a1 < a3 , deci (a1 , b1 ) < (a3 , b3 ).
Cazul 3. a1 = a2 ∧ b1 ≤ b2 şi a2 < a3 . Atunci a1 < a3 , deci (a1 , b1 ) < (a3 , b3 ).
Cazul 4. a1 = a2 şi b1 ≤ b2 şi a2 = a3 şi b2 ≤ b3 . Atunci a1 = a3 şi b1 ≤ b3 , deci (a1 , b1 ) ≤ (a3 , b3 ).
În fiecare caz am obţinut (a1 , b1 ) ≤ (a3 , b3 ), deci ” ≤ ” este tranzitivă.
(ii) Fie (a, b) şi (a′ , b′ ) elemente din A×B. Trebuie să arătăm că (a, b) ≤ (a′ , b′ ) sau (a, b) ≤ (a′ , b′ ). Deoarece
A este total ordonată, avem a < a′ sau a = a′ sau a′ < a.
Dacă a < a′ atunci (a, b) ≤ (a′ , b′ ). Dacă a′ < a atunci (a′ , b′ ) ≤ (a, b). În cazul a = a′ , folosim totala
ordonare a lui B. Avem două posibilităţi: b ≤ b′ sau b′ ≤ b. În primul caz, obţinem (a, b) ≤ (a′ , b′ ), iar ı̂n al
doilea, (a′ , b′ ) ≤ (a, b). Aşadar ” ≤ ” este o relaţie de ordine totală.
(iii) Trebuie să arătăm că orice submulţime nevidă a lui A × B admite un prim element. Fie astfel o
submulţime nevidă C a lui A × B. Fie

D = {x ∈ A | ∃y ∈ B a.ı̂. (x, y) ∈ C}

(cu alte cuvinte, D este imaginea lui C prin proiecţia canonică A × B → A, (x, y) 7→ x). Fiindcă C ̸= ∅, avem
D ̸= ∅. Cum A este bine ordonată, mulţimea D ⊆ A admite un prim element a ∈ D.
Considerăm acum
E = {y ∈ B | (a, y) ∈ C}
Deoarece a ∈ D, rezultă că E este o submulţime nevidă a lui B. Cum B este bine ordonată, E admite un prim
element b ∈ E.
Arătăm acum că (a, b) este prim element al lui C. Pentru aceasta, fie (x, y) ∈ C. Din definiţia lui D, rezultă
că x ∈ D, deci a ≤ x. Dacă a < x, atunci (a, b) < (x, y). Dacă a = x atunci y ∈ E (din definiţia lui E), deci
b ≤ y. Aşadar a = x şi b ≤ y, adică (a, b) ≤ (x, y).

Exerciţiul 7. Considerăm pe N × N relaţia (a, b) ≤ (c, d) ⇐⇒ a ≤ c şi b ≤ d

(i) Arătaţi că ” ≤ ” este o relaţie de ordine. Este ” ≤ ” o relaţie de ordine totală?
(ii) Fie A = {(a, b) , (c, d)}. Determinaţi inf A şi sup A.

Demonstraţie. (i) Se verifică imediat că ” ≤ ” este relaţie de ordine. Ea nu este totală; de exemplu perechile
(1, 3) şi (2, 1) nu sunt comparabile folosind această relaţie.
(ii) Arătăm că inf A = (min {a, c} , min {b, d})Pentru simplitate vom nota

(α, β) = (min {a, c} , min {b, d})

Deoarece α = min {a, c} ≤ a şi β = min {b, d} ≤ b rezultă că

(α, β) ≤ (a, b)

şi, analog, va rezulta şi că

(α, β) ≤ (c, d)
deci (α, β) este minorant al lui A.

4
 Arătăm că (α, β) este cel mai mare minorant. Fie astfel (α′ , β ′ ) un minorant al lui A. Atunci (α′ , β ′ ) ≤ (a, b)
şi (α′ , β ′ ) ≤ (c, d). Din definiţia relaţiei ” ≤ ” rezultă că

α′ ≤ a, β ′ ≤ b
α′ ≤ c, α′ ≤ d

Obţinem că α′ ≤ a şi α′ ≤ c, deci α′ ≤ min {a, c} = α. Similar se demonstrează şi că β ′ ≤ β. Aşadar
(α′ , β ′ ) ≤ (α, β), de unde concluzionăm că (α, β) = inf A.
Printr-o metodă similară se demonstrează că sup A = (max {a, c} , max {b, d}).

Exerciţiul 8. Fie A o mulţime. Pe X = P (A) considerăm relaţia de incluziune ” ⊆ ”.

(i) Justificaţi că (X, ⊆) este o mulţime ordonată. Când este total ordonată?
(ii) Fie A1 , A2 , . . . , An ∈ X. Determinaţi inf {A1 , . . . , An } şi sup {A1 , . . . , An }.
(iii) Presupunem că X are cel puţin două elemente. Determinaţi elementele minimale şi maximale ale lui X,
respectiv X\ {∅, A}.

Demonstraţie. (i) Reflexivitate. Pentru orice B ∈ P (A), are loc B ⊆ B, deci ” ⊆ ” este reflexivă.
Antisimetrie. Fie B, B ′ ∈ P (A) astfel ı̂ncât B ⊆ B ′ şi B ′ ⊆ B. Rezultă atunci că B = B ′ (din axioma
extensionalitaţii). Aşadar ” ⊆ ” este antisimetrică.
Tranzitivitate. Fie B, C, D ∈ P (A) astfel ı̂ncât B ⊆ C şi C ⊆ D. Fie x ∈ B arbitrar. Cum B ⊆ C, avem
x ∈ C, iar, din C ⊆ D, obţinem că x ∈ D. Aşadar, B ⊆ D.
Arătăm că X este total ordonată dacă şi numai dacă A are cel mult un element.
Într-adevăr, dacă A este vidă atunci X = {∅}, care este evident total ordonată de incluziune. Dacă A are
un singur element, atunci X = {∅, A}, care este iarăşi total ordonată de incluziune.
Să presupunem că A are cel puţin două elemente. Există astfel a, b ∈ A cu a ̸= b. Submulţimile {a} şi {b}
ale lui A sunt atunci necomparabile prin incluziune (niciuna nu este inclusă ı̂n cealaltă), deci (X, ⊆) nu poate
fi total ordonată.
(ii) Mulţimea inf {A1 , . . . , An } este, prin definiţie, cea mai mare mulţime care este conţinută ı̂n fiecare dintre
mulţimile Ai . Să arătăm că inf {A1 , . . . , An } = A1 ∩ A2 ∩ · · · ∩ An .
Pentru fiecare indice i, avem A1 ∩ A2 ∩ · · · ∩ An ⊆ Ai , deci A1 ∩ · · · ∩ An este minorant al mulţimii
{A1 , . . . , An }. Fie B ∈ X un minorant al lui {A1 , A2 , . . . , An }. Atunci B ⊆ Ai pentru orice i = 1, . . . , n.
Rezultă imediat că B ⊆ A1 ∩ · · · ∩ An (adică B este mai ”mică” decât intersecţia A1 ∩ A2 ∩ · · · ∩ An ). Deci
inf {A1 , . . . , An } = A1 ∩ A2 ∩ · · · ∩ An .
Printr-o metodă similară se demonstrează că sup {A1 , . . . , An } = A1 ∪ · · · ∪ An .
(iii) Deoarece ∅ ⊆ B ⊆ A pentru orice B ∈ P (A), rezultă că ∅ este prim element al lui X = P (A) şi A
este ultim element al lui X. Un element minimal B al lui X\ {∅, A} este, prin definiţie, o submulţime nevidă
proprie a lui A care nu conţine strict nicio submulţime nevidă. Vom arăta că aceasta este echivalent cu faptul
că B are un singur element.
Considerăm B = {a} cu a ∈ A şi demonstrăm că B este element minimal al lui X\ {∅, A}. Fie, pentru
aceasta, C ∈ X\ {∅, A} astfel ı̂ncât C ⊆ B. Atunci C ̸= ∅ şi C ⊆ {a}, deci C = {a} = B, ceea ce ı̂nseamnă că
B = {a} este element minimal.
Invers, fie B un element minimal al lui X\ {∅, A} şi să demonstrăm că B trebuie să aibă doar un singur
element. Deoarece B ̸= ∅, B are cel puţin un element. Presupunem că ar avea cel puţin două. Există astfel
a, b ∈ B cu a ̸= b. Atunci
∅≠ {a} ⊊ {a, b} ⊆ B
deci B conţine strict o submulţime din X\ {∅, A}, ceea ce ı̂nseamnă că B nu poate fi element minimal. Aşadar
B are un singur element.
Un element maximal B al lui X\ {∅, A} este o submulţime proprie a lui A care să nu fie conţinută strict ı̂n
nicio submulţime proprie a lui A. Vom arăta că există a ∈ A astfel ı̂ncât B = A\ {a}. Într-adevăr, deoarece
B ⊊ A, există a ∈ A\B. Să presupunem că A\B ar avea cel puţin două elemente distincte a, b. Atunci avem:

B ⊊ B ∪ {a} ⊊ B ∪ {a, b} ⊆ A

deci B∪{a} este un element al lui X\ {∅, A} care este strict mai ”mare” decât B, ceea ce contrazice maximalitatea
lui B. Aşadar A\B trebuie să conţină un singur element pe care ı̂l notăm cu a, de unde deducem că B = A\ {a}.
Invers, trebuie să demonstrăm că, dacă B = A\ {a} cu a ∈ A, atunci B este element maximal al lui
X\ {∅, A}. Verificarea este imediată.

5
  √
Exerciţiul 9. Fie A = (a, b) ∈ Z × Z | a + b 2 > 0 . Considerăm pe A relaţia
√ √
(a, b) ≤ (c, d) ⇐⇒ a + 2b ≤ c + 2d

(i) Arătaţi că ≤ este o relaţie de ordine totală.

(ii) Comparaţi (3, −2) şi (5, −3).
(iii) Admite A un prim element?

Demonstraţie. (i) Reflexivitatea şi tranzitivitatea sunt imediate. Rămâne să demonstrăm antisimetria. Fie,
pentru aceasta, (a, b) , (c, d) ∈ A astfel ı̂ncât (a, b) ≤ (c, d) şi (c, d) ≤ (a, b). Obţinem imediat că:
√ √
√ √ √

a + b√2 ≤ c + d√2
=⇒ a + b 2 = c + d 2 =⇒ (b − d) 2 = a − c
c+d 2≤a+b 2

Dacă b ̸= d atunci
√ a−c
2=
b−d
√
ceea ce ar ı̂nsemna că 2 este raţional, fals. Aşadar, b = d, de unde găsim şi a = c, adică (a, b) = (c, d).
Deoarece relaţia de ordine uzuală pe R este totală, se obţine imediat că (A, ≤) este total ordonată.
(ii) Avem √ √ √
(3, −2) < (5, −3) ⇐⇒ 3 − 2 2 < 5 − 3 2 ⇐⇒ 2 < 2
ultima inegalitate fiind adevărată. Deci (3, −2) < (5, −3).
(iii) A nu admite un prim element. Pentru a demonstra acest lucru, trebuie să arătăm că pentru orice element
(c, d) ∈ A, există un element (a,
√ b) ∈ A care să fie mai mic ca (c, d). Pentru a găsi un astfel de element (a, b),

n
considerăm şirul xn = −1 + 2 , n ≥ 1. Este evident că xn > 0, pentru orice n ≥ 1 şi că limn→∞ xn = 0.
De asemenea, putem scrie √
xn = an + bn 2
√
cu an , bn ∈ Z (dezvoltăm xn folosind binomul lui Newton şi ”grupăm” după 2). Deducem astfel că (an , bn ) ∈ A
pentru orice n. √ √
∗
√ xn → 0√şi c + d 2 > 0, există un indice m ∈ N astfel ı̂ncât xm < c + d 2, sau echivalent
Fiindcă
am + bm 2 < c + d 2, adică (am , bm ) < (c, d). Deci (am , bm ) este un element al lui A strict mai mic decât
(c, d). Concluzionăm astfel că A nu admite un prim element.