Breviar pentru o parte din cursul de

Logică Matematică şi Computaţională

Claudia MUREŞAN
Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Matematică şi Informatică
c.muresan@yahoo.com, cmuresan@fmi.unibuc.ro

Acest breviar nu conţine toate noţiunile care apar ı̂n cursul de Logică Matematică şi
Computaţională, dar vă aminteşte unele noţiuni de bază din acest curs!

Vom folosi notaţia “ddacă“ drept prescurtare pentru sintagma “dacă şi numai dacă“.
Amintim abrevierea “i. e.“ (“id est“), semnificând “adică“.
Vom nota cu N mulţimea numerelor naturale şi cu N∗ = N \ {0} (mulţimea numerelor naturale
nenule), iar, pentru orice a, b ∈ N cu a ≤ b, notăm cu a, b = {a, a+1, . . . , b−1, b} = {x ∈ N | a ≤ x ≤ b}.
Amintim abrevierea ∃ ! , cu semnificaţia ”există şi este unic”; ∃ ! nu este un cuantificator.
Amintim denumirile alternative:

• algebră ≡ structură algebrică;

• relaţie de ordine ≡ relaţie de ordine parţială;

• relaţie de ordine totală ≡ relaţie de ordine liniară;

• poset (de la englezescul partially ordered set) ≡ mulţime parţial ordonată ≡ mulţime ordonată
(i. e. mulţime ı̂nzestrată cu o relaţie de ordine pe ea);

• lanţ ≡ mulţime liniar ordonată ≡ mulţime total ordonată;

• funcţie izotonă ≡ funcţie care păstrează ordinea ≡ funcţie crescătoare;

• algebră Boole ≡ algebră booleană;

• morfism boolean ≡ morfism de algebre Boole;

noţiunile generice:

• dacă o structură algebrică A are mulţimea subiacentă (i. e. mulţimea suport, adică mulţimea
elementelor) A şi este ı̂nzestrată cu un set de operaţii şi relaţii, atunci o structură algebrică
subiacentă a lui A este o structură algebrică având tot mulţimea suport A şi o parte dintre
operaţiile şi relaţiile structurii algebrice A;

• un morfism de structuri algebrice este o funcţie ı̂ntre mulţimile suport a două structuri algebrice
de acelaşi tip care comută cu operaţiile acelor structuri algebrice;

• un izomorfism de structuri algebrice este un morfism inversabil ı̂ntre două algebre de acelaşi tip,
i. e. un morfism care este o funcţie inversabilă (deci bijectivă) şi a cărei inversă este tot un
morfism ı̂ntre acele algebre;

• o subalgebră a unei algebre A este o submulţime S a mulţimii suport a lui A ı̂nchisă la operaţiile
algebrei A; S devine astfel algebră de acelaşi tip cu A cu operaţiile induse pe S de operaţiile lui
A, i. e. restricţiile operaţiilor algebrei A la mulţimea S;

• o congruenţă a unei algebre A este o relaţie de echivalenţă (a se vedea mai jos) pe mulţimea
suport a lui A compatibilă cu operaţiile algebrei A, ceea ce permite ca mulţimea factor (a se
vedea mai jos) a mulţimii subiacente lui A prin acea relaţie de echivalenţă să fie organizată ı̂n
mod canonic ca algebră de acelaşi tip cu A;

1
 2

precum şi definiţiile, notaţiile şi rezultatele următoare:

• se foloseşte următoarea convenţie: dacă o mulţime A este suportul unei structuri algebrice A,
atunci prin A vom ı̂nţelege deopotrivă mulţimea A şi structura algebrică A, ı̂n cazul ı̂n care va
fi clar la ce structură algebrică pe A ne vom referi;

• vom spune că o structură algebrică este nevidă, respectiv finită ddacă mulţimea ei suport este
nevidă, respectiv finită;

• pentru orice mulţime A, notăm cu |A| cardinalul lui A, iar cu P(A) = {X | X ⊆ A} (mulţimea
părţilor lui A);

• pentru orice mulţimi A şi B, vom nota cu A ∼

= B faptul că A este ı̂n bijecţie cu B, care se
transcrie prin: |A| = |B|;

• pentru orice mulţime A, notăm cu A2 = A × A = {(a, b) | a, b ∈ A}: produsul cartezian, produsul

direct de mulţimi; aici, produsul direct al unei mulţimi cu ea ı̂nsăşi; ı̂n general, notăm cu A1 = A
şi cu An+1 = An × A = {(a, b) | a ∈ An , b ∈ A}, pentru orice n natural nenul: puterile naturale
(nenule) ale unei mulţimi (se defineşte şi A0 , care este un singleton, i. e. o mulţime cu un singur
element); a se vedea, ı̂n materialele din bibliografie, şi produsele directe de structuri algebrice,
precum şi puterile naturale ale unei structuri algebrice;

• pentru orice mulţime A, o relaţie binară pe A este o submulţime a lui A2 ;

• dacă A este o mulţime şi ρ ⊆ A2 , iar a, b ∈ A, atunci faptul că (a, b) ∈ ρ se mai notează: a ρ b şi
se citeşte a este ı̂n relaţia ρ cu b;

• pentru orice mulţime A, se notează cu ∆A relaţia binară pe A definită prin ∆A = {(a, a) | a ∈ A}

şi numită diagonala lui A; ∆A este relaţia de egalitate pe A: pentru orice a, b ∈ A, avem: a∆A b
ddacă a = b;

• pentru orice mulţime A, se notează cu idA funcţia identică a lui A, i. e. funcţia idA : A → A
definită prin: idA (a) = a pentru orice a ∈ A; ca relaţie binară pe A, idA coincide cu ∆A ;

• o relaţie binară ρ pe o mulţime A se zice:

i. reflexivă ddacă orice x ∈ A are proprietatea x ρ x;

ii. ireflexivă ddacă nu există x ∈ A cu proprietatea că x ρ x;
iii. simetrică ddacă, oricare ar fi x, y ∈ A, dacă x ρ y, atunci y ρ x;
iv. antisimetrică ddacă, oricare ar fi x, y ∈ A, dacă x ρ y şi y ρ x, atunci x = y;
v. asimetrică ddacă, oricare ar fi x, y ∈ A, dacă x ρ y, atunci (y, x) ∈
/ ρ;
vi. tranzitivă ddacă, oricare ar fi x, y, z ∈ A, dacă x ρ y şi y ρ z, atunci x ρ z;

• o relaţie binară ρ pe o mulţime A se numeşte:

i. (relaţie de) preordine ddacă este reflexivă şi tranzitivă;

ii. (relaţie de) echivalenţă ddacă este o preordine simetrică;
iii. (relaţie de) ordine (parţială) ddacă este o preordine antisimetrică;
iv. (relaţie de) ordine totală (sau liniară) ddacă este o relaţie de ordine cu proprietatea că,
oricare ar fi x, y ∈ A, are loc x ρ y sau y ρ x;

• pentru orice relaţie binară ρ pe o mulţime A, se defineşte inversa lui ρ ca fiind relaţia binară pe
A notată cu ρ−1 şi dată de: ρ−1 = {(b, a) | a, b ∈ A, (a, b) ∈ ρ} ⊆ A2 = A × A;
 3

• pentru orice relaţie binară ρ pe o mulţime A şi orice a, b ∈ A, are loc: (a, b) ∈ ρ ddacă (b, a) ∈ ρ−1 ;

• pentru orice relaţii binare ρ şi σ pe o mulţime A, avem:

i. (ρ−1 )−1 = ρ;
ii. ρ ⊆ σ ddacă ρ−1 ⊆ σ −1 ;
iii. (ρ ∪ σ)−1 = ρ−1 ∪ σ −1 [ pentru orice mulţime I 6= ∅ şi orice familie (ρi )i∈I de
[; ı̂n general,
−1
relaţii binare pe A, ( ρi ) = ρ−1
i (comutarea reuniunii cu inversarea);
i∈I i∈I
iv. (ρ ∩ σ)−1 = ρ−1 −1
∩ \ ı̂n general,
σ ; \ pentru orice mulţime I 6= ∅ şi orice familie (ρi )i∈I de
−1
relaţii binare pe A, ( ρi ) = ρ−1
i (comutarea intersecţiei cu inversarea);
i∈I i∈I

• inversa unei relaţii de ordine notate ≤ se notează, uzual, cu ≥;

• pentru orice mulţime A şi orice relaţii binare ρ şi σ pe A, compunerea dintre relaţiile binare ρ şi σ
se notează cu ρ◦σ şi se defineşte astfel: ρ◦σ = {(a, c) | a, c ∈ A, (∃ b ∈ A) ((a, b) ∈ σ şi (b, c) ∈ ρ)};

• pentru orice relaţie binară ρ pe o mulţime A, se definesc: ρ0 = ∆A şi ρn+1 = ρn ◦ ρ, oricare ar fi

n ∈ N;

• dată o relaţie binară ρ pe o mulţime A, au loc echivalenţele:

i. ρ este reflexivă ddacă ∆A ⊆ ρ;

ii. ρ este ireflexivă ddacă ∆A ∩ ρ = ∅;
iii. ρ este simetrică ddacă ρ ⊆ ρ−1 ddacă ρ−1 ⊆ ρ ddacă ρ = ρ−1 ;
iv. ρ este antisimetrică ddacă ρ ∩ ρ−1 ⊆ ∆A ;
v. ρ este asimetrică ddacă ρ ∩ ρ−1 = ∅;
vi. ρ este tranzitivă ddacă ρ2 = ρ ◦ ρ ⊆ ρ;

• pentru orice relaţie binară ρ pe o mulţime A, se numeşte ı̂nchiderea reflexivă/simetrică/tranzitivă

a lui ρ cea mai mică (ı̂n sensul incluziunii) relaţie binară reflexivă/simetrică/tranzitivă pe A care
include pe ρ;

• pentru orice relaţie binară ρ pe o mulţime A, ı̂nchiderea reflexivă/simetrică/tranzitivă a lui ρ se

notează R(ρ)/S(ρ)/T (ρ), respectiv;

• dată o relaţie binară ρ pe o mulţime A, au loc echivalenţele:

i. ρ este reflexivă ddacă ρ = R(ρ);

ii. ρ este simetrică ddacă ρ = S(ρ);
iii. ρ este tranzitivă ddacă ρ = T (ρ);

• pentru orice relaţie binară ρ pe o mulţime A:

i. R(ρ) = ∆A ∪ ρ;
ii. S(ρ) = ρ ∪ ρ−1 ;
∞
[
iii. T (ρ) = ρn ;
n=1
 4

• pentru orice mulţime nevidă A, o partiţie a lui A este o familie nevidă de părţi nevide ale lui A
două câte două disjuncte şi având reuniunea egală cu A; vom nota mulţimea partiţiilor lui A cu
Part(A);

• pentru orice mulţime A, notăm cu Eq(A) mulţimea relaţiilor de echivalenţă pe A;

• pentru orice mulţime A, dacă ∼∈ Eq(A), atunci, oricare ar fi x ∈ A, se defineşte clasa de

echivalenţă a lui x ı̂n raport cu ∼ ca fiind mulţimea elementelor lui A care sunt ı̂n relaţia ∼ cu
x; pentru orice x ∈ A, se notează cu x/∼ sau cu x b clasa de echivalenţă a lui x ı̂n raport cu ∼,
b = {y ∈ A | y ∼ x} = {y ∈ A | x ∼ y} (are loc a doua egalitate pentru că ∼, fiind relaţie
i. e.: x
de echivalenţă, ı̂n particular este simetrică);

• pentru orice mulţime A şi orice ∼∈ Eq(A), se notează cu A/∼ mulţimea factor (sau cât) a lui A
prin ∼, i. e. mulţimea claselor de echivalenţă ale relaţiei de echivalenţă ∼: A/∼ = {bx | x ∈ A}
(A/∼ se obţine prin “ı̂mpărţirea“ lui A ı̂n clasele de echivalenţă ale lui ∼); A/∼ este o partiţie
a lui A;

• pentru orice mulţime nevidă A, Eq(A) ∼ = Part(A), ı̂ntrucât funcţia ϕ : Eq(A) → Part(A),
definită prin: ϕ(∼) = A/∼ pentru orice ∼∈ Eq(A), este o bijecţie; inversa lui ϕ este definită
astfel: pentru orice mulţime I 6= ∅ şi orice π = (Ai )i∈I ∈ Part(A), ϕ−1 (π) este relaţia de
echivalenţă pe A care are drept clase mulţimile Ai , cu i ∈ I, adică ϕ−1 (π) =∼⊆ A2 , definită
prin: oricare ar fi x, y ∈ A, x ∼ y ddacă există k ∈ I astfel ı̂ncât x, y ∈ Ak , adică: x ∼ y ddacă
x şi y se află ı̂ntr–o aceeaşi mulţime din familia (Ai )i∈I ;

• un poset este o mulţime ı̂nzestrată cu o relaţie de ordine; un lanţ este o mulţime ı̂nzestrată cu o
relaţie de ordine totală;

• o funcţie izotonă ı̂ntre două poseturi este o funcţie ı̂ntre acele poseturi care păstrează ordinea; un
izomorfism de poseturi este o funcţie izotonă bijectivă şi cu inversa izotonă ı̂ntre acele poseturi;

• pentru orice n natural nenul, notăm cu Ln lanţul cu n elemente şi cu Ln mulţimea suport a
lui Ln ; Ln este unic modulo un izomorfism de poseturi, i. e. ı̂ntre oricare două lanţuri cu n
elemente există un izomorfism de poseturi;

• pentru orice poset (P, ≤), notăm cu < relaţia de ordine strictă asociată lui ≤, i. e. relaţia binară
pe mulţimea P definită prin: <=≤ \∆P = {(a, b) | a, b ∈ P, a ≤ b, a 6= b}, şi cu ≺ relaţia de
succesiune asociată lui ≤, i. e. relaţia binară pe mulţimea P definită prin: ≺= {(a, b) | a, b ∈
P, a < b, (@ x ∈ P ) (a < x < b)};

• notăm laticile sub forma (L, ∨, ∧, ≤) sau (L, ∨, ∧), laticile mărginite sub forma (L, ∨, ∧, ≤, 0, 1)
sau (L, ∨, ∧, 0, 1), iar algebrele Boole sub forma (B, ∨, ∧, ≤, ·, 0, 1) sau (B, ∨, ∧, ·, 0, 1), cu sem-
nificaţia uzuală pentru fiecare simbol din aceste notaţii;

• legătura dintre operaţiile binare ∨ şi ∧ şi relaţia de ordine ≤ ı̂n orice latice (L, ∨, ∧, ≤) este:
pentru orice elemente x, y ∈ L, au loc echivalenţele: x ≤ y ddacă x ∨ y = y ddacă x ∧ y = x;

• duala unei latici (L, ∨, ∧) este laticea (L, ∧, ∨);

• dacă L = (L, ∨, ∧) şi M = (M, ∨, ∧) sunt două latici, atunci (

o funcţie f : L → M este un morfism
f (x ∨ y) = f (x) ∨ f (y) şi
de latici ı̂ntre L şi M ddacă, pentru orice x, y ∈ L, au loc:
f (x ∧ y) = f (x) ∧ f (y);

• izomorfismele de latici coincid cu morfismele bijective de latici, precum şi cu izomorfismele de

poseturi ı̂ntre poseturile subiacente acelor latici;
 5

• dacă L = (L, ∨, ∧, 0, 1) şi M = (M, ∨, ∧, 0, 1) sunt două latici mărginite, atunci orice morfism
surjectiv de latici de la (L, ∨, ∧) la (M, ∨, ∧) este morfism de latici mărginite de la L la M;

• ı̂ntr–o latice (
mărginită L = (L, ∨, ∧, ≤, 0, 1), două elemente x, y ∈ L sunt complemente unul
x ∨ y = 1 şi
altuia ddacă iar un element z ∈ L se zice complementat ddacă are cel puţin un
x ∧ y = 0,
complement;

• ı̂ntr–o latice mărginită distributivă, orice element complementat are un unic complement;

• o latice este nedistributivă ddacă are o sublatice izomorfă cu diamantul sau cu pentagonul;

• orice lanţ este o latice (distributivă), cu operaţiile binare ∨ = max şi ∧ = min;

• ı̂n orice algebră Boole (B, ∨, ∧, ≤, ·, 0, 1), se definesc implicaţia booleană, →, şi echivalenţa
booleană, ↔, ca operaţii binare pe B, astfel: pentru orice x, y ∈ B:

i. x → y = x ∨ y;
ii. x ↔ y = (x → y) ∧ (y → x);

• ı̂n orice algebră Boole (B, ∨, ∧, ≤, ·, 0, 1), pentru orice elemente x, y ∈ B, au loc următoarele:

i. 0 = 1, 1 = 0 şi: x = 1 ddacă x = 0, iar: x = 0 ddacă x = 1 (de fapt, mai general: ı̂n orice
latice mărginită, 0 şi 1 sunt complemente unul altuia şi nu au alte complemente);
ii. x = x;
(
x ∨ y = x ∧ y şi
iii. legile lui de Morgan: pentru orice x, y ∈ B,
x ∧ y = x ∨ y;
iv. x → y = 1 ddacă x ≤ y;
v. x ↔ y = 1 ddacă x = y;

• dacă A = (A, ∨, ∧, ·, 0, 1) şi B = (B, ∨, ∧, ·, 0, 1) sunt două algebre Boole, atunci o funcţie
f : A → B este un morfism de algebre Boole ı̂ntre A şi B ddacă, pentru orice x, y ∈ A, au loc:


f (x ∨ y) = f (x) ∨ f (y),

f (x ∧ y) = f (x) ∧ f (y),


f (x) = f (x),

f (0) = 0 şi f (1) = 1;

• dacă A = (A, ∨, ∧, ·, 0, 1) şi B = (B, ∨, ∧, ·, 0, 1) sunt două algebre Boole, atunci:

i. orice morfism de latici mărginite de la (A, ∨, ∧, 0, 1) la (B, ∨, ∧, 0, 1) este morfism boolean

de la A la B;
ii. orice izomorfism de latici de la (A, ∨, ∧) la (B, ∨, ∧) este izomorfism boolean de la A la B;

• pentru orice mulţime A, (P(A), ∪, ∩, ⊆, ·, ∅, A) este o algebră Boole, unde am notat, pentru orice
X ∈ P(A), X = A \ X;

• pentru orice n ∈ N, Ln2 (puterea a n–a a lanţului cu 2 elemente) este o algebră Boole; pentru
n = 1, avem algebra Boole L2 , numită algebra Boole standard;

• orice algebră Boole finită este izomorfă cu Ln2 pentru un n ∈ N; ı̂n particular, orice algebră Boole
finită are cardinalul egal cu o putere naturală a lui 2;
 6

• se numeşte atom al unei algebre Boole (B, ∨, ∧, ≤, ·, 0, 1) un succesor al lui 0 ı̂n posetul (B, ≤),
adică un element a ∈ B cu 0 ≺ a (i. e. astfel ı̂ncât 0 < a şi nu există niciun x ∈ B cu proprietatea
că 0 < x < a);

• de exemplu, dacă notăm cu L2 = {0, 1} mulţimea suport a lanţului cu 2 elemente, L2 , astfel

că Ln2 = {(x1 , x2 , . . . , xn ) | x1 , x2 , . . . , xn ∈ {0, 1}} este mulţimea subiacentă a algebrei Boole
Ln2 , atunci atomii lui Ln2 sunt (0, 0, . . . , 0, 0, 1), (0, 0, . . . , 0, 1, 0), . . . , (1, 0, . . . , 0, 0, 0); mai general,
pentru orice mulţime I, atomii algebrei Boole LI2 sunt familiile de cifre binare (xi )i∈I ∈ LI2 cu
proprietatea că (∃ ! k ∈ I) (xk = 1);

• se numeşte filtru al unei algebre Boole B = (B, ∨, ∧, ≤, ·, 0, 1) o submulţime nevidă F a lui B

ı̂nchisă la conjuncţie şi la majorare, i. e. o mulţime F cu proprietăţile:

i. ∅ =
6 F ⊆ B;
ii. pentru orice x, y ∈ F , rezultă că x ∧ y ∈ F ;
iii. pentru orice x ∈ F şi orice y ∈ B, dacă x ≤ y, atunci y ∈ F ;

mulţimea filtrelor lui B se notează cu Filt(B);

• este imediat că orice filtru al unei algebre Boole conţine elementul 1;

• pentru orice algebră Boole B = (B, ∨, ∧, ≤, ·, 0, 1) şi orice a ∈ B, mulţimea notată [a) = {b ∈
B | a ≤ b} este un filtru al lui B, numit filtrul principal generat de a; notăm mulţimea filtrelor
principale ale lui B cu PFilt(B);

• orice algebră Boole finită are toate filtrele principale;

• se numeşte congruenţă a unei algebre Boole B = (B, ∨, ∧,¯, 0, 1) o relaţie de echivalenţă ∼ pe B

care, pentru orice x, y, x0 , y 0 ∈ B, satisface proprietăţile:

i. dacă x ∼ x0 şi y ∼ y 0 , atunci x ∨ y ∼ x0 ∨ y 0 (compatibilitatea lui ∼ cu ∨);

ii. dacă x ∼ x0 şi y ∼ y 0 , atunci x ∧ y ∼ x0 ∧ y 0 (compatibilitatea lui ∼ cu ∧);
iii. dacă x ∼ x0 , atunci x ∼ x0 (compatibilitatea lui ∼ cu ¯);

notăm cu Con(B) mulţimea congruenţelor lui B;

• referitor la definiţia anterioară, a se observa următorul fapt: compatibilitatea unei relaţii binare
∼ pe B cu operaţiile zeroare ale lui B (i. e. constantele 0 şi 1) se scrie astfel: 0 ∼ 0 şi 1 ∼ 1,
proprietăţi care sunt satisfăcute nu numai de către orice relaţie de echivalenţă ∼ pe B, ci chiar
de către orice relaţie reflexivă ∼ pe B;

• mulţimea congruenţelor unei algebre Boole B este ı̂n bijecţie cu mulţimea filtrelor lui B;

• dacă B = (B, ∨, ∧,¯, 0, 1) este o algebră Boole, iar ∼ este o congruenţă a lui B, atunci mulţimea
factor a lui B prin ∼ se organizează ca algebră Boole astfel: dacă, oricare ar fi a ∈ B, notăm cu
a clasa lui a ı̂n raport cu ∼, atunci, pentru orice x, y ∈ B, se definesc:
b

b ∨ yb = x[
i. x ∨ y,
b ∧ yb = x[
ii. x ∧ y,
iii. x
b = x,
b
iv. 0 = b
0 şi 1 = b
1;
 7

faptul că ∼ este o congruenţă a algebrei Boole B arată că operaţiile de mai sus sunt bine definite,
i. e. nu depind de reprezentanţii claselor; (B/∼ , ∨, ∧,¯, 0, 1) este o algebră Boole, numită algebra
Boole factor (sau cât) a lui B prin ∼;

• notăm cu V mulţimea variabilelor calculului propoziţional clasic;

• notăm cu E mulţimea enunţurilor calculului propoziţional clasic;

• dată o interpretare ı̂n calculul propoziţional clasic, i. e. o funcţie h : V → L2 , notăm cu

h̃ : E → L2 unica extindere a lui h la E care transformă conectorii logici ı̂n operaţii booleene;

• se notează cu h  ϕ, respectiv h  Σ, faptul că o interpretare h : V → L2 satisface un enunţ

ϕ ∈ E, respectiv o mulţime de enunţuri Σ ⊆ E, i. e. h̃(ϕ) = 1, respectiv h̃(σ) = 1 pentru orice
σ ∈ Σ;

• se notează cu ` ϕ faptul că un enunţ ϕ este o teoremă formală (adevăr sintactic) ı̂n logica
propoziţională clasică;

• se notează cu  ϕ faptul că un enunţ ϕ este universal adevărat (tautologie, adevăr semantic) ı̂n
logica propoziţională clasică (adică orice interpretare satisface pe ϕ);

• se notează cu Σ ` ϕ faptul că un enunţ ϕ ∈ E este deductibil sintactic din ipotezele Σ ⊆ E ı̂n
logica propoziţională clasică;

• se notează cu Σ  ϕ faptul că un enunţ ϕ ∈ E este deductibil semantic din ipotezele Σ ⊆ E ı̂n
logica propoziţională clasică (adică orice interpretare care satisface pe Σ satisface şi pe ϕ);

• pentru orice enunţ ϕ, ` ϕ ddacă ∅ ` ϕ, şi  ϕ ddacă ∅  ϕ;

• ca orice regulă de deducţie scrisă ı̂n acest mod, regula de deducţie modus ponens (abreviată
ϕ, ϕ → ψ
MP) scrisă sub forma: oricare ar fi ϕ, ψ ∈ E, , are semnificaţia: {ϕ, ϕ → ψ} ` ψ;
ψ
• pentru orice mulţime Σ ⊆ E, notăm cu (E/∼Σ , ∨Σ , ∧Σ , ≤Σ , ·Σ , 0Σ , 1Σ ) algebra Lindenbaum–
Tarski asociată mulţimii de ipoteze Σ pentru logica propoziţională clasică, despre care ştim că
este o algebră Boole; amintim că ∼Σ = {(α, β) | α, β ∈ E, Σ ` α ↔ β} ∈ Eq(E); notăm cu
bΣ ∈ E/∼Σ clasa unui enunţ ϕ ı̂n E/∼Σ ;
ϕ

• cazul particular Σ = ∅ ı̂n cele de mai sus: notăm cu (E/∼Σ , ∨, ∧, ≤, ·, 0, 1) algebra Lindenbaum–
Tarski a logicii propoziţionale clasice, care este o algebră Boole; amintim că ∼=∼∅ = {(α, β) | α, β
∈ E, ` α ↔ β} ∈ Eq(E); notăm cu ϕ b ∈ E/∼ clasa unui enunţ ϕ ı̂n E/∼ ;

bΣ = 1Σ ı̂n algebra booleană

• pentru orice Σ ⊆ E şi orice ϕ ∈ E, are loc echivalenţa: Σ ` ϕ ddacă ϕ
E/∼Σ (lemă din calculul propoziţional clasic);

• caz particular: pentru orice ϕ ∈ E, are loc echivalenţa: ` ϕ ddacă ϕ

b = 1 ı̂n algebra Lindenbaum–
Tarski E/∼ ;

• pentru orice ϕ, ψ ∈ E şi orice Σ ⊆ E, are loc echivalenţa: Σ ` ϕ → ψ ddacă Σ ∪ {ϕ} ` ψ

(Teorema deducţiei pentru calculul propoziţional clasic; abreviată TD);

• pentru orice ϕ ∈ E şi orice Σ ⊆ E, are loc echivalenţa: Σ ` ϕ ddacă Σ  ϕ (Teorema de

completitudine tare a calculului propoziţional clasic; abreviată TCT); cazul Σ = ∅ ı̂n TCT
se numeşte Teorema de completitudine a calculului propoziţional clasic (TC);
 8

• mulţimea T a teoremelor formale ale logicii propoziţionale clasice e satisfăcută de orice inter-
pretare;

• o mulţime Σ ⊆ E e satisfiabilă (adică există o interpretare care o satisface) ddacă Σ e consistentă,

i. e. sistemul deductiv ∆(Σ) generat de Σ, anume ∆(Σ) = {ϕ ∈ E | Σ ` ϕ}, nu conţine toate
enunţurile, adică ∆(Σ) ( E;

• pentru orice ϕ ∈ E, există o formă normală conjunctivă (FNC) (i. e. o conjuncţie de disjuncţii
de literali, adică elemente din V ∪ {¬ p | p ∈ V }) γ ∈ E astfel ı̂ncât ϕ ∼ γ, ceea ce este echivalent
cu faptul că h̃(ϕ) = h̃(γ) pentru orice interpretare h;

• un enunţ ϕ ı̂n FNC e nesatisfiabil (i. e. nu e satisfăcut de nicio interpretare, ceea ce e echivalent
cu  ¬ ϕ, aşadar ` ¬ ϕ conform TC) ddacă există măcar o derivare prin rezoluţie a clauzei vide
 din ϕ;

• un enunţ ϕ ı̂n FNC e satisfiabil ddacă nu există nicio derivare prin rezoluţie a clauzei vide 
din ϕ.

Bibliografie
[1] S. Burris, H. P. Sankappanavar, A Course in Universal Algebra, The Millenium Edition, disponi-
bilă online.

[2] D. Buşneag, D. Piciu, Lecţii de algebră, Editura Universitaria Craiova (2002).

[3] D. Buşneag, D. Piciu, Probleme de logică şi teoria mulţimilor, Craiova (2003).

[4] V. E. Căzănescu, Curs de bazele informaticii, Tipografia Universităţii din Bucureşti (1974, 1975,
1976).

[5] G. Georgescu, Elemente de logică matematică, Academia Militară, Bucureşti (1978).

[6] G. Georgescu, A. Iorgulescu, Logică matematică, Editura ASE, Bucureşti (2010).

[7] K. Kuratowski, Introducere ı̂n teoria mulţimilor şi ı̂n topologie, traducere din limba poloneză,
Editura Tehnică, Bucureşti (1969).

[8] S. Rudeanu, Curs de bazele informaticii, Tipografia Universităţii din Bucureşti (1982).

[9] A. Scorpan, Introducere ı̂n teoria axiomatică a mulţimilor, Editura Universităţii din Bucureşti
(1996).

[10] Articolele cu probleme date la examenul de logică matematică şi computaţională, precum şi
celelalte articole din Revista de logică, publicaţie online.

[11] Cursurile de logică matematică şi computaţională de pe site–ul Facultăţii de Matematică şi In-
formatică a Universităţii din Bucureşti (pe serverul de cursuri: moodle).