RELAȚII DE ORDINE

ÎN MATEMATICA PREUNIVERSITARĂ

Autor:Prof. Vîlcu-Puchiu Corina Andreea

Slatina

2020
CUPRINS:
Introducere.........................................................................................................................................
Motivarea temei alese........................................................................................................................

Capitolul I

Relații de ordine pe o mulțime...........................................................................................................

Capitolul II

Mulțimea numerelor naturale și operațiile elementare de pe aceasta................................................

Capitolul III

Inelul numerelor întregi...................................................................................................................

Capitolul IV

Relații de ordine pe N și Z

4.1. Relația de ,, ≤’’.........................................................................................................................

4.2. Relația de divizibilitate...............................................................................................................

Capitolul V

Aplicații............................................................................................................................................
 Introducere
Bunul mers al procesului de învățământ și rezultatele obținute depind de metodele
utilizate care trebuie sa fie cât mai atractive si de implicarea elevilor in procesul de
instruire.Marii pedagogi au evidențiat faptul că folosindu-se metode diferite se obțin diferențe
esențiale în pregătirea elevilor , că însușirea unor noi cunoștiințe sau comportamente se pot
realiza mai ușor sau mai greu , în funcție de metodele utilizate.

Implicarea elevilor in activitatea didactică și antrenarea acestora la un efort intelectual

susținut și înarmarea acestora cu capacitățile necesare unei activități de învățare productivă
reprezintă modalitatea cea mai eficientă de educare a elevilor în spiritul unei atitudini conștiente
și active.

Deși învățarea este o activitate proprie , ținând de efort individual depus în înțelegerea și
conștientizarea semnificațiilor științei , de asemenea este adevărat că relațiile interpersonale sunt
un factor indispensabil apariției și construirii învățării personale și colective.

Indiferent în ce domeniu va lucra ,omul zilelor noastre și cu atât mai mult al viitorului ,
trebuie să posede o bună pregătire matematică.

Epoca contemporană are nevoie de inteligență creatoare , de oameni cu gândire

independentă, creativă.

Matematica este disciplina care prin însăși esența ei poate și are menirea de-a forma o
gândire investigatoare , flexibilă, creatoare, o apropiere de cunoștiințe noi și în general o
apropiere de necunoscut printr-un adevărat stil de cercetare.

În invătarea matematicii un rol esențial îl are gândirea personală.

Activitățile matematice dau roade cu adevărat dacă stimulează gândirea elevului , dacă
sunt urmate de efort personal în adâncirea și înțelegerea cunoștiințelor.Dezvoltarea uimitoare pe
care a atins-o matematica în epoca contemporană , pătrunderea ei în aproape toate domeniile de
cercetare și contribuția pe care o aduce la dezvoltarea tuturor științelor , ca și contribuția adusă la
studierea și dirijarea științifică a procesului de învâțământ și chiar a întregului sistem de influențe
implicate în procesul formării omului , constituie argumente incontestabile privind necesitatea
asimilării ei la un nivel superior.

Matematica nu este doar o simplă tehnică de folosit numai într-un domeniu limitat, ci este
unul din modurile fundamentale ale gândirii umane și prin aceasta ea este un element
indispensabil oricărei culturi demne de acest nume.

Ceea ce îl caracterizează pe om este gândirea , proces prin care se descifrează tainele

naturii și societății , și prevede dezvoltarea lor viitoare.
 Matematica se învață nu pentru a ști , ci pentru a se folosi , pentru a se face ceva cu ea ,
pentru a se aplica în practică.

Școala are datoria să găsească mijloacele eficiente pentru a insufla copiilor dorința de a se
autodepăși , șă le cultive pasiunea pentru nou, îndrăzneală și inteligență creatoare.

Lucrarea ”Relații de ordine în matematica preuniversitară” este un instrument pentru

profesorii dar și pentru elevii care doresc să-și înșușească noțiuni de relații de ordine și să le
folosească în activitățile lor practice.Cunoștiințele care apar în lucrare sunt în plus față de
programa școlară și sunt folositoare pentru viitorii studenți de la matematică.

Lucrarea este structurată pe 6 capitole , în primul capitol ” Relații de ordine pe o mulțime

” sunt prezentate noțiuni teoretice asupra noțiunii de relație binară ,mulțime ordonată, latice.

Capitolul II ”Inelul numerelor întregi” ne este prezentată Teorema lui Malțev, grupul
aditiv al numerelor întregi.

Al treilea capitol ”Mulțimea numerelor naturale și operațiile elementare de pe aceasta” se

definește tripletul Peano, relația de adunare pe mulțimea numerelor naturale ,relația de înmulțire.

Capitolul IV ”Relații de ordine pe N și Z ” este definită relația ≤, se demonstrează că

dubletul ( N , ≤) este o mulțime total ordonată, definim ordinea naturală, este prezentată teorema
împărțirii cu rest

Capitolul V ”Relația de divizibilitate, Divizibilitate pe N ” se definește noțiunea de

divizor și multiplu, algoritmul lui Euclid

Subcapitolul ”Divizibilitate pe Z ” se definește teorema împărțirii cu rest în mulțimea

numerelor întregi , noțiunea de ideal.

Subcapitolul ”Teorema Fundamentală a aritmeticii”prezintă noțiuni de descompunere în

factori primi.

Subcapitolul ”Congruențe pe Z ” afirmă că relația de congruență modulo n este o

echivalență pe Z compatibilă cu operațiile de adunare și înmulțire .

Urmează subcapitolele ”Fracții periodice”, ”Teoremele lui Wilson, Fermat și Euler”,

”Teorema chinezească a resturilor”, ”Rădăcini primitive modulo un număr prim”.

Următorul capitol ”Aplicații ” conține exerciții practice la noțiunile studiate.

În finalul lucrării sunt prezentate concluziile utilizării la clasă a opționalului precum și

bibliografia folosită în redactarea lucrării.
Capitolul I

Relații de ordine pe o mulțime

Definiția 1.1. Dacă A este o mulțime, numim relație binară pe A orice submulțime ρ a
produsului cartezian A × A . Dacă a , b ∈ A și ( a , b ) ∈ ρ vom spune că elementul a este în
relația ρ cu b .

De asemenea vom scrie aρb pentru a desemna faptul că ( a , b ) ∈ ρ.

Pentru mulțimea A vom nota prin Rel ( A ) mulțimea relațiilor binare de pe A (evident,
Rel ( A )=P( A × A)).

Relația Δ A={ ( a ,a ) ∣ a ∈ A } poartă numele de diagonala produsului cartezian A × A .

Pentru ρ ∈ Rel ( A) definim ρ−1 ={ (a , b)∈ A × A|(b , a)∈ ρ }.

În mod evident ,¿ iar dacă mai avem ρˊ ∈ Rel ( A) a.î ρ ⊆ ρˊ⇒ ρ−1 ⊆ ρˊ−1.

Definiția 1.2. Pentru ρ , ρ́∈ Rel( A) definim compunerea lor ρ ∘ ρ́ prin ρ ∘ ρˊ =

{ ( a ,b ) ∈ A × A ∣există c ∈ A a. î ( a , c ) ∈ ρˊși ( c , b ) ∈ ρ }.
Rezultatul următor este imediat:

Propoziția 1.3. Fie ρ , ρˊ , ρˊˊ ∈ Rel( A). Atunci:

(i) ρ ∘ Δ A =Δ A ∘ ρ= ρ
(ii) ( ρ ∘ ρˊ ) ∘ ρˊˊ=ρ ∘( ρˊ ∘ ρˊˊ)
(iii) ρ ⊆ ρˊ⇒ ρ ∘ ρˊˊ ⊆ ρˊ ∘ ρˊˊ și ρˊˊ ∘ ρ⊆ ρˊˊ ∘ ρˊ
−1
(iv) (ρ ∘ ρˊ) = ρˊ−1 ∘ ρ−1
(ρ ∪ ρˊ) =ρ ∪ ρˊ ; mai general, dacă ρi(i ∈ I) este o familie de relații binare
−1 −1 −1
(v)
pe A, atunci
−1 −1
( ¿ i∈ I ρi ) =¿ i∈ I ρi .

Pentru n ∈ N și ρ ∈ R el( A) definim:

{
Δ A pentru n=0
n
ρ =⏟
ρ∘ ρ∘ … ρ pentru n>1
n ori
 Se probează imediat că dacă m , n∈ N atunci ρm ∘ ρn=ρm +n.

Definiția 1.4. Vom spune despre o relație ρ ∈ R el( A) că este:

i) reflexivă dacă Δ A ⊆ ρ
ii) simetrică dacă ρ ⊆ ρ−1
iii) antisimetrică dacă ρ ∩ ρ −1 ⊆ Δ A
iv) tranzitivă dacă ρ2 ⊆ ρ .

Rezultatul următor este imediat:

Propoziția 1.5. O relație ρ ∈ Rel ( A) este reflexivă (simetrică, antisimetrică,

tranzitivă) dacă și numai dacă ρ −1 este reflexivă (simetrică, antisimetrică,
tranzitivă).

Definiția 1.6. Vom spune despre o relație ρ ∈ Rel ¿ ) că este o echivalență pe A dacă

este reflexivă, simetrică și tranzitivă.

Definiția 1.7. Printr-o mulțime ordonată înțelegem un dublet ( A , ≤) format dintr-o

mulțime nevidă A și o relație binară pe A notată tradițional prin “≤” care este reflexivă,
antisimetrică și tranzitivă. Vom spune că “≤” este o ordine pe A.

Pentru x , y ∈ A vom scrie x < y dacă x ≤ y , x ≠ y . Dacă relația “≤” este doar reflexivă
și tranzitivă, vom spune despre ea că este o ordine partială sau că ( A , ≤) este o mulțime
parțial ordonată.

Dacă pentru x , y ∈ A definim x ≥ y dacă și numai dacă y ≤ x obținem o nouă relație

de ordine pe A. Dubletul ( A , ≥) îl vom nota prin A0 și spunem că mulțimea ordonată A0
este duala mulțimii A.

Fie ( A , ≤) o mulțime partial ordonată iar ρ o relație de echivalență pe A. Vom spune

despre ρ că este compatibilă cu preordinea ≤ de pe A dacă pentru oricare elemente x , y , z , t din
A avem implicația ( x , y ) ∈ ρ ,(z , t)∈ ρ și x ≤ z ⇒ y ≤ t .

Dacă ρ este o relație de echivalență pe A compatibilă cu preordinea ≤, atunci pe

mulțimea cât A ∕ ρ se poate defini o ordine parțială astfel: [ x]ρ ≤ [ y ] ρ ⇔ există z ∈[ x ] ρși t ∈ [ y ] ρ
a.î z ≤ t ; vom numi această ordine parțială preordinea cât.

În cele ce urmează prin ( A , ≤) vom desemna o mulțime ordonată. Când nu este pericol
de confuzie prin mulțime ordonată vom specifica numai mulțimea subiacentă A (fără a mai pune
în evidență relația ≤, aceasta subânțelegându-se).

Definiția 1.8. Fie m , M ∈ A și S ⊆ A , S ≠ ∅ .

 Vom spune că : i)m este minorant pentru S dacă pentru orice s ∈ S , m≤ s (în caz
că există , prin inf(S) vom desemna cel mai mare minorant al lui S)

ii)M este majorant pentru S dacă M este minorant pentru S în A0 , adică pentru
orice s ∈ S , s ≤ M (în caz că există, prin sup(S) vom desemna cel mai mic majorant al lui S ).

Dacă S={s 1 , s2 , … . , s n }⊆ A atunci vom nota inf ( S ) =s 1 ∧ s 2 ∧… sn iar ¿ ( S )=s 1 ∨ s2 ∨… sn

(evident, în cazul în care acestea există).

Ordinea “≤” de pe A se zice totală dacă pentru orice a , b ∈ A , a≤ b sau b ≤ a ; o

submulțime total ordonată a lui A poartă numele de lanț.

Pentru a , b ∈ A vom spune că b urmează pe a (sau că a este urmat de b) dacă a< b iar
pentru a ≤ c ≤ b avem a=c sau c=b ; vom utiliza în acest caz notația a<b .

Pentru a , b ∈ A vom nota:

( a , b )={x ∈ A ∣a< x<b }

[a , b]={x ∈ A ∣a ≤ x ≤ b }

¿={x ∈ A ∣a< x ≤ b }

¿={x ∈ A ∣a ≤ x< b }

și vom numi astfel de submulțimi ale lui A intervale (respectiv deshise,închise, închise la dreapta
și deschise la stânga, închise la stânga și deschise la dreapta).

Mulțimile ordonate finite A pot fi reprezentate prin așa zisele diagrame Hasse.

În acest sens , vom reprezenta fiecare element al lui A prinu-un cerculeț “•”.

Dacă a< b vom desena cerculețul corespunzător lui b deasupra celui ce-l reprezintă pe a,
unind cele două cerculețe printr-un segment (de remarcat faptul că intersecția a două astfel de
segmente poate să nu reprezinte un element al lui A).

Dintr-o astfel de diagramă putem să reconstituim relația “≤” ținând cont de observația că
a< bdacă și numai dacă pentru un șir finit de elemente c 1 , c2 , … , c n ale lui A avem
a=c 1 <c 2 …<c n−1< c n=b .

Iată câteva exemple de diagrame Hasse:

 Din păcate , astfel de diagrame sunt greu de utilizat în cazul mulțimilor ordonate infinite
(cum ar fi de exemplu Q sau R cu ordonarea obișnuită).

Fie (I ,≤) un lanț iar ¿ o familie de mulțimi ordonate (mutual disjuncte).Vom nota prin
⨁ A
mulțimea ordonată ce are drept mulțime subiacentă ¿ i∈ I Ai iar relația de ordonare este
i∈ I i
⨁ A
definită pentru x , y ∈ prin x ≤ y dacă și numai dacă x ∈ A i , y ∈ A j și i< j sau {x , y }⊂ A k
i∈I i
⨁ A
iar x ≤ y în Ak . Mulțimea ordonată definită mai sus poartă numele de suma ordinală a
i∈ I i
familiei ( Ai ) A i∈ I .

Dacă I ={1,2 , … . , n} convenim să notăm

⨁ A = A ⊕ A ⊕… ⨁ A
i∈ I i 1 2 n

× P
Dacă (Pi ,≤)1 ≤i ≤n este o familie finită de mulțimi ordonate , atunci P= i devine în
1 ≤ i≤ n
mod canonic mulțime ordonată, definind pentru x=¿ , y=¿, x ≤ y < ¿¿ > ¿ există 1 ≤ s ≤ n a.î .
x 1= y 1 ,… , x s−1= y s−1 și x s < y s (această ordonare se numește ordonarea lexicografică).

Definiția 1.9. Vom spune despre A că este:

i) inf semilatice , dacă pentru oricare două elemente a , b ∈ A există

a ∧ b=inf {a , b }
ii) sup semilatice , dacă pentru oricare două elemente a , b ∈ A există
{
a ∨ b= a , b }
iii) latice, dacă este simultan inf și sup-semilatice (adică pentru oricare două
elementea , b ∈ A există a ∧ b și a∨b ¿
iv) inf completă, dacă pentru orice submulțime S ⊆ A există inf(S)
v) sup completă, dacă pentru orice submulțime S ⊆ A există sup (S)
vi) completă dacă este simultan inf și sup-completă (evident în acest caz se poate
utiliza denumirea de latice completă)
vii) inf-mărginită dacă există un element notat traditional prin 0 ∈ A a.î pentru
orice a ∈ A ,0 ≤ a
 viii) sup-mărginită dacă există un element notat traditional prin 1 ∈ A a.î pentru
orice a ∈ A , a≤ 1.
ix) mărginită dacă este simultan inf și sup-mărginită (adică 0≤ a ≤1 pentru orice
a ∈ A ¿ ; în acest caz 0 se zice element inițial (sau prim) al lui A iar 1 element
final (sau ultim ) al lui A.
x) condițional completă dacă pentru orice submulțime nevidă și mărginită S a
sa există inf(S) și sup (S).

Observația 1.10.

1.Orice mulțime ordonată A care este inf-completă este lattice completă.

Într-adevăr, fie M ⊆ A , Mˊ mulțimea majoranților lui M iar m=inf(Mˊ).Cum pentru

x ∈ M și y ∈ Mˊ avem x ≤ y deducem că x ≤ m , adică m∈ Mˊ, astfel m=sup(M).

2.Dacă A este o latice completă, atunci inf ( ∅ )=1 iar ¿ ( ∅ )=0 .

3.Pentru ca o latice L să fie conditional completă, este suficient ca pentru orice

submulțime nevidă și mărginită S a sa , să existe doar inf (S) (sau sup(S)).

Definiția 1.11.Un element m∈ A se zice:

i) minimal dacă având a ∈ A a.î a ≤ m deducem că m=a

ii) maximal dacă având a ∈ A a.î m ≤a deducem că m=a

Dacă A are 0 , un element a ∈ A se zice atom dacă a ≠ 0 și având x ∈ A a.î . x ≤ a ,

atunci x=0 sau x=a (deci 0¿ a ).

Definiția 1.12. Dacă A este inf-semilatice (respectiv sup-semilatice) vom spune

despre o submulțime Aˊ⊆ A că este inf-sub-semilatice (respectiv sup-sub-semilatice ), dacă
pentru oricare două elemente a , b ∈ Aˊ avem a ∧ b∈ Aˊ (respective a ∨ b∈ Aˊ).

Dacă A este latice , Aˊ⊆ A se va zice sublatice, dacă pentru oricare două elemente
a , b ∈ Aˊ avem a ∧ b , a∨ b ∈ Aˊ .

Exemple

1.Fie N mulțimea numerelor naturale iar “∣” relația de divizibilitate pe N . Atunci “∣” este
o relație de ordine pe N . Față de această ordine N devine latice în care pentru m , n∈ N ,m ∧n=¿
cel mai mare divizor comun al lui m și n iar m∨ n=¿ cel mai mic multiplu comun al lui m și n.

Evident, pentru relația de divizibilitate, elementul 1 ∈ N este element initial iar 0 ∈ N este
element final. Această ordonare nu este totală deoarece dacă avem două numere naturale m,n
prime între ele (cum ar fi de exemplu 2 și 3) nu avem m∣ n și nici n ∣m .
 2.Dacă K este una din mulțimile de numere N , Z ,Q sau R , atunci K cu ordonarea
naturală este o latice, iar ordonarea naturală este totală.

3.Fie M o mulțime iar P(M) mulțimea submulțimilor lui M.Atunci (P(M), ⊆) este o
latice completă cu prim și ultim element (respectiv ∅ și M).

Fie acum A, Aˊ două mulțimi ordonate (când nu este pericol de confuzie convenim să
notăm prin “≤” ambele relații de ordine de pe A și Aˊ) și f : A → Aˊ o funcție.

Definiția 1.13. Vom spune despre f că este morfism de mulțimi ordonate (sau aplicație
izotonă) dacă pentru orice a , b ∈ A cu a ≤ b avem f (a) ≤ f (b) (în anumite lucrări f se zice
monoton crescătoare).

Dacă A , Aˊ sunt inf(sup)-semilatici vom spune despre f că este un morfism de inf

(sup)-semilatici dacă pentru oricare două elemente a , b ∈ A , f ( a ∧b ) =f ( a)∧ f (b) (respectiv
f ( a∨ b )=f ( a)∨ f (b)).

Dacă A , Aˊ sunt latici , vom spune că f este morfism de latici dacă f este simultan
morfism de inf și sup-semilatici (adică pentru oricare două elemente a , b ∈ A ) avem
f ( a∧ b )=f ( a)∧ f (b) și f ( a∨ b )=f (a)∨ f (b)).

În mod evident, morfismele de inf (sup)-semilatici sunt aplicații izotone iar dacă
compunem două morfisme de același tip obținem tot un morfism de același tip.

Dacă A , Aˊ sunt mulțimi ordonate iar f : A → Aˊ este morfism de mulțimi ordonate, atunci
f se zice izomorfism de mulțimi ordonate dacă există g : Aˊ → A morfism de mulțimi ordonate a.î
f ∘ g=1 Aˊ și g ∘ f =1 A . Acest lucru revine la a spune de fapt că f este o bijecție. În acest caz vom
scrie A ≈ Aˊ .

Analog se definește noțiunea de izomorfism de inf (sup)-semilatici ca și cea de

izomorfism de latici.

În continuare vom stabili felul în care mulțimile preordonate induc mulțimi ordonate , iar
pentru aceasta fie ( A , ≤) o mulțime parțial ordonată.

Se verifică imediat că relația ρ definită pe A prin: ( x , y ) ∈ ρ ⇔ x ≤ y și y ≤ x este o

echivalență pe A compatibilă cu preordinea ≤ . Vom considera A=A / ρ împreună cu preordinea
cât (definită la începutul paragrafului) și să arătăm că această preordine este d fapt o ordine pe A
(adică ρ este și simetrică).

Într-adevăr, fie [ x]ρ ,[ y ] ρ ∈ A a.î [ x]ρ ≤[ y] ρ și [ y ]ρ ≤[ x] ρ și să demonstrăm că[ x]ρ=[ y ]ρ

.Atunci există xˊ , xˊˊ∈[ x]ρ , yˊ , yˊˊ∈[ y ] ρ a.î. xˊ ≤ yˊ și yˊˊ≤ xˊˊ.
 Avem( xˊ, x ) , ( xˊˊ, x ) , ( yˊ , y ) , ( yˊˊ, y ) ∈ ρ adică xˊ ≤ x , x ≤ xˊ , xˊˊ≤ x , x ≤ xˊˊ, yˊ≤ y , y ≤ yˊ,
yˊˊ≤ y și y ≤ yˊˊ .

Din x ≤ xˊ, xˊ≤ yˊ și yˊ≤ y deducem că x ≤ y iar din y ≤ yˊˊ , yˊˊ≤ xˊˊ și xˊˊ≤ x deducem că
y ≤ x , adică ( x , y ) ∈ ρ , astfel că [ x]ρ=[ y ]ρ .

Astfel surjecția canonică ρ A : A → A este funcție izotonă.

Se verifică imediat că mulțimea ordonată cât ( A , ≤) împreună cu surjecția canonică

ρ A : A → A verifică următoarea proprietate de universalitate:

Pentru orice mulțime ordonată ( B ,≤ ) și funcție izotonă f : A → B există o unică

aplicație izotonă f : A → B a.î f ∘ ρ A =f .

Definiția 1.14.

i) O mulțime ordonată în care orice submulțime nevidă a sa are un element inițial se

zice bine ordonată (evident o mulțime bine odonată este inf-completă și total ordonată)

ii) O mulțime ordonată în care orice submulțime total ordonată a sa are un

majorant (minorant) se zice inductiv (coinductiv) ordonată.

(N , ≤) este un exemplu de mulțime bine ordonată.

În cele ce urmează, acceptăm că pentru orice mulțime M este verificată axioma alegerii:

În continuare, reamintim un rezultat datorat lui Bourbaki și câteva corolare importante ale
acestuia.

Lema 1.14.(Bourbaki). Dacă ( A , ≤ ) este o mulțime nevidă, inductiv ordonată și

f : A → A este o aplicație a.î f ( a ) ≤ a pentru orice a ∈ A , atunci există u ∈ A a.î f ( u )=u .

Corolar 1 (Principiul lui Hansdorf de maximalitate). Orice mulțime ordonată conține

o submulțime total ordonată maximală.

Corolar 2 (Lema lui Zorn). Orice mulțime nevidă inductiv (coinductiv) ordonată are
cel puțin un element maximal (minimal).

Corolar 3 (Principiul elementului maximal (minimal)). Fie ( A , ≤ ) o mulțime inductiv

(coinductiv) ordonată și a ∈ A . Există un element maximal (minimal) ma ∈ A a.î a ≤ ma(
ma ≤ a).

Corolar 4 (Lema lui Kuratowski). Orice submulțime total ordonată a unei mulțimi
ordonate este cuprinsă într-o submulțime total ordonată maximală.
 Corolar 5 (Teorema lui Zermelo). Pe orice mulțime nevidă A se poate introduce o
ordine față de care A este bine ordonată.

Corolar 6 (Principiul inducției transfinite). Fie ( A , ≤ ) o mulțime bine ordonată

infinită și P o proprietate dată. Pentru a demonstra că toate elementele mulțimii A au
proprietatea P este suficient să demonstrăm că:

i) Elementul inițial 0 al lui A are proprietatea P

ii) Dacă pentru a ∈ A , toate elementele x ∈ A a.î x <¿a au proprietatea P, atunci și

elementul a are proprietatea P.

Definiția 1.15. Vom spune despre o latice (L , ≤) că este:

i) modulară dacă pentru oricare x , y , z ∈ L cu z ≤ x avem x ∧ ( y ∨ z ) =(x ∧ y )∨ z

ii) distributivă dacă verifică una din următoarele două condiții echivalente:

1) x ∧ ( y ∨ z ) =( x ∧ y )∨(x ∧ z )
2) x ∨ ( y ∧ z ) =( x ∨ y ) ∧ ( x ∨ z ) pentru orice x , y , z ∈ L .

Să notăm că există latici ce nu sunt modulare.

Într-adevăr , dacă vom considera laticea notată tradițional prin N 5 :

0
observăm că a ≤ c , pe când a ∨ ( b∧ c )=a ∨ 0=a iar ( a ∨ b ) ∧ c=1 ∧c ≠ a , astfel că c ∧ ( b ∨ a ) ≠ a ,
astfel că c ∧ ( b ∨ a ) ≠ ( c ∧b ) ∨ a , deci N 5 nu este modulară.

Teorema 1.16. (Dedekind). Pentru o latice L următoarele afirmații sunt echivalente:

(i) L este modulară

(ii) Pentru orice a , b , c ∈ L , dacă c ≤ a, atunci a ∧(b ∨ c)≤(a ∧b)∨c

(iii) Pentru orice a , b , c ∈ L avem ( ( a ∧ c ) ∨ b ) ∧c=( a∧ c ) ∨ ( b ∧c )

(iv) Pentru orice a , b , c ∈ L, dacă a ≤ c , atunci din a ∧ b=c ∧b și a ∨ b=c ∨b deducem

că a=c

(vi) L nu are sublatici izomorfe cu N 5.

Teorema 1.17. Pentru L ∈L următoarele afirmații sunt echivalente:

(i) L ∈ Ld
(ii) a ∧(b ∨ c)≤(a ∧b)∨(a ∧c ) pentru orice a , b , c ∈ L
(iii) ( a ∧ b ) ∨ ( b ∧c ) ∨ ( c ∧ a ) =(a∨ b)∧(b ∨ c)∧( c ∨ a) pentru orice a , b , c ∈ L
(iv) Pentru orice a , b , c ∈ L , dacă a ∧ c=b ∧c și a ∨ c=b ∨c , atunci a=b
(v) L nu are sublatici izomorfe cu N 5 sau M 3 , unde M 3 are următoarea diagramă
Hasse:

b
a c

0
CAPITOLUL 2
INELUL NUMERELOR ÎNTREGI

Teorema lui Malțev.Grupul ¿

Subgrupurile lui ¿Clasele de resturi modulo n

În vederea construirii mulțimii numerelor întregi Z , vom prezenta la început o

teoremă a lui Malțev de scufundare a unui monoid comutativ cu proprietatea de
simplificare într-un grup comutativ urmând ca prin particularizare la cazul monoidului ¿
să obținem grupul aditiv ¿

Teorema 2.1.(Malțev) Fie ( M ,⋅) un monoid comutativ cu proprietatea de

simplificare. Atunci există un grup comutativ G(M) și un morfism injectiv de monoizi
i M : M → G(M ) ce verifică următoarea proprietate de universalitate:

Pentru orice grup comutativ G și orice morfism de monoizi f : M →G există un unic

morfism de grupuri fˊ:G( M )→ G a.î diagrama

este comutativă (adică fˊ∘i M =f ).

M G(M)

G
 ¿
Demonstrație. Pe mulțimea Mˊ=M × M definim relația ( x , y ) ∼ ( xˊ, yˊ ) ⇔ xyˊ= yxˊ și să
probăm că este o echivalență pe Mˊ compatibilă cu structura de monoid a lui M ˊ
(adică este o congruență pe monoidul produs Mˊ=M × M ). În mod evident, relația
este reflexivă și simetrică. Dacă ( x , y ) ∼ ( xˊ , yˊ ) și ( x ' , y ' ) ∼ ( x' ' , y ' ' ) atunci x y ' = y x '
și x ' y ' ' =x '' y ', de unde x x ' y' y '' =x ' x ' ' y y ' , deci x y ' ' = y x ' ' (am simplificat prin x ' y ' ), adică
( x , y ) ( x ' ' , y' ' ) , deci relația este și tranzitivă, de unde concluzia că este o
echivalență pe M ' . Fie acum
( x , y ) , ( x ' , y ' ) , ( a , b ) , ( a ' , b' ) ∈ M ' a.î ( x , y ) ( a , b ) și ( x ' , y ' ) ( a' ,b ' ) și să probăm că și
( x x ' , y y ' ) ( a a' , b b' ) .

Avem deci xb= ya și x ' b ' = y ' a' , de unde x x ' b b' = y y ' a a ' , adică ( x x ' , y y ' ) ( a a' , b b' ) ,
adică relația este o congruență pe monoidul produs M ' în care reamintim că operația
de compunere se definește prin ( x , y ) ⋅ ( x ' , y ' )=( x x' , y y ' ) . Vom considera monoidul cât
G ( M )=M ' ⁄ ∼ iar pentru (x , y )∈ M ' vom nota prin [ x , y ] clasa de echivalență în G ( M ) .

Datorită faptului că relația ∼ este o congruență pe M ' deducem imediat că G(M ) devine
în mod canonic monoid comutativ , definind pentru
[ x , y ] , [ x , y ] ∈ G ( M ) , [ x , y ] ⋅ [ x , y ]=[x x , y y ] (elementul neutru al lui G(M ) va fi [1,1] , 1 fiind
' ' ' ' ' '

elementul neutru al lui M). Deoarece pentru [ x , y ] ∈ G ( M ) , [ x , y ] ⋅ [ y , x ] =[ xy , xy ] =[1,1] deducem

că [ y , x ] =[x , y ]−1 , adică G( M ) este grup (comutativ).

Definim i M : M → G(M ) prin i M ( x )=[x ,1] pentru orice x ∈ M . Pentru x , y ∈ M avem

i M ( x ) ⋅ i M ( y )= [ x ,1 ] ⋅ [ y , 1 ] =[ xy ,1 ] =i M ( xy ) adică i M este morfism de monoizi. Dacă i M ( x )=i M ( y ) ,
atunci [ x , 1 ] =[ y ,1 ] ⇔ x 1= y 1⇔ x= y , adică i M este chiar morfism injectiv de monoizi.

Să arătăm acum că dubletul (G ( M ) , i M ) verifică proprietatea de universalitate din enunț.

Pentru aceasta fie G un grup comutativ oarecare și f : M →G un morfism de monoizi. Pentru
x , y ¿ ∈G ( M ) , definim f ' ([ x , y ])=f ( x ) f ( y )−1 . Observăm că dacă [ x , y ] =[ x ' , y ' ] , atunci
−1
x y =x y , deci f ( x ) f ( y ' )=f ( x ' ) f ( y ) ⇔ f ( x ) f ( y )−1=f ( x ' ) f ( y ' ) , adică f ' este corect definită .
' '

Să probăm acum că f ' este morfism de grupuri.

Avem
) ( f ( x ' ) f ( y ' ) )=f ' ( [ x , y ] ) f ' (
−1
f ( [ x , y ] ⋅ [ x , y ]) =f ( [ x x , y y ] ) =f ( x x ) f ( y y ) =f ( x ) f ( x ) [ f ( y ) ⋅ f ( y ) ] =( f ( x ) f ( y )
' ' ' ' ' ' ' ' −1 ' ' −1 −1

Pentru x ∈ M avem ( f ° i M ) ( x )=f ( i M ( x ) ) =f ' ¿ de unde concluzia că f ' ∘i M =f .

' '

Pentru a proba unicitatea lui f ' (cu proprietatea din enunț) să presupunem că mai există
un morfism de grupuri f '' :G(M )→G a.î. f '' ∘i M =f . Atunci, pentru [ x , y ]∈G( M ) avem
 −1
[ x , y ] =[ x ,1 ] ⋅ [ 1 , y ] =[ x , 1 ] ⋅ [ y , 1 ] , de unde
−1
f ([ x , y ])=f ' ' ([x ,1])⋅ [ y , 1 ] ¿=f ' ' (i M (x )i M ( y ) )=f ' ' ¿ adică f ' ' =f ' .∎
'' −1

Observația 2.2.

1. Dacă f este un morfism injectiv de grupuri, atunci și f ' este morfism injectiv de
grupuri.

Într-adevăr, dacă [ x , y ] ∈ G ( M ) și f ' ( [ x , y ] )=1 , atunci f ( x ) ( f ( y ) ) =1, deci f ( x )=f ( y ) , de

−1

unde x= y , adică [ x , y ] =[ x , x ] =1.

2. Dacă pe mulțimea dubletelor (G , f ) cu G grup abelian și f : M →G morfism

injectiv de monoizi definim relația (G , f )≤( G' , f ' )⇔ există h :G →G ' a.î. h este morfism
injectiv de grupuri și h ∘ f =f ' , atunci se verifică imediat că relația de mai sus este o relație de
ordine iar dubletul (G(M),i M ) din Teorema lui Malțev este cel mai mic element față de această
relație de ordine.

Definiția 2.3. Considerând monoidul ¿ (ce are proprietatea de simplificare) și

urmând tehnica dată de Teorema lui Malțev, mulțimea subiacentă grupului aditiv ¿ se
notează prin Z și poartă numele de mulțimea numerelor întregi iar grupul ¿ grupul aditiv al
numerelor întregi.

Ținând cont de faptul că i N : N → Z ,i N ( n )=[n , 0] pentru orice n ∈ N este morfism

injective de monoizi , vom identifica fiecare număr natural n ∈ N prin elemental întreg [ n , 0 ] ,
astfel că N va fi privită în continuare ca submulțime a lui Z .

Fie acum z=[ m , n ] ∈ Z . Dacă m=n, atunci z=0. Dacă m<n , atunci există p ∈ N ¿ a.î
m+ p=n (în acest caz convenim să notăm p=n−m și astfel m+ ( n−m )=n) iar z=[ 0 , p ] =−[ p , 0 ]
se identifică cu numărul întreg − p iar dacă n< m, atunci există q ∈ N ¿ a.î.n+ q=m și astfel
z=[ q ,0 ] identificându-se cu numărul natural q .
¿
Ținând cont de acestea putem scrie pe Z sub forma Z=(−N )∪ N unde
¿ ¿
−N ={−n|n ∈ N }, sau Z={0 , ± 1, ± 2 ,… }.

Lema 2.4. Fie x , y , z , t , x ' , y ' , z ' ,t ' ∈ N a.î. [ x , y ] =[ x ' , y ' ] și [ z , t ] =[ z ' , t ' ] . Atunci
[ xz+ yt , xt+ yz ] =[ x' z' + y ' t ' , x ' t ' + y ' z ' ] .

Demonstrație: Din ipoteză avem x + y ' = y + x ' și z +t ' =z ' +t astfel că

[ xz+ yt , xt+ yz ] =[ x' z' + y ' t' , x ' t ' + y ' z ' ] ⟺

( xz + yt )+ ( x' t ' + y ' z ' )= ( xt + yz ) + ( x ' z ' + y ' t ' ) ⟺

x ( z−t ) + y ( t−z )=x ' ( z ' −t ' ) + y ' ( t ' −z ' ) ⟺ ( x− y ) ( z−t )=(x ' − y ' )(z ' −t ' ) ceea ce este adevărat
deoarece x− y =x' − y ' și z−t=z ' −t ' . ∎

Fie acum α =[x , y ] și β=[z , t] două numere întregi.

Definind α ⋅ β =[ xz + yt , xt + yz ] , conform Lemei 3.4 deducem că această definiție este

corectă.

Propoziția 2.5. ( Z , ⋅) este monoid comutativ, înmulțirea este distributivă față de

adunare iar dacă α , α ' ∈ Z și α α ' =0 , atunci α =0 sau α ' =0.

Demonstrație. demonstra că (Z , ⋅) este monoid

Pentru a comutativ fie
α =[ x , y ] , α =[ x , y ] , α =[ x , y ' ' ] trei elemente oarecare din Z . Atunci:
' ' ' '' ''

α ( α α )=[ x , y ] [ x x + y y , x y + y x ]=[ x ( x x + y y ) + y ( x y + y x ) , x ( x y + y x ) + y ( x x + y y ) ]=[x x x +

' '' ' '' ' '' ' '' ' '' ' '' ' '' ' '' ' '' ' '' ' '' ' '' ' '' ' ''

iar

( α α ' ) α ' ' =[ x x' + y y ' , x y ' + x ' y ] [ x ' ' , y ' ' ]=[ ( x x ' + y y ' ) x '' + ( x y ' + x ' y ) y ' ' , ( x x ' + y y ' ) y ' ' +( x y ' + x ' y ) x ' ' ] =[ x x ' x ' ' + x y ' y
de unde deducem că α ( α ' α ' ' )=(αα ')α ' ' adică înmulțirea numerelor întregi este
comutativă.

Deoarece α [ 1,0 ]= [ x , y ][ 1,0 ] =[ x , y ] =α , deducem că elementul neutru pentru

înmulțirea numerelor întregi este [1,0].

Să arătăm acum că înmulțirea numerelor întregi este distributivă față de adunarea

numerelor întregi.

Într-adevăr,

α ( α +α ) =[ x , y ] [ x + x , y + y ]=[ x ( x + x ) + y ( y + y ) , x ( y + y ) + y ( x + x ) ]
' '' ' '' ' '' ' '' ' '' ' '' ' ''

' '' ' '' ' '' '

¿ [ x x + x x + y y + y y , x y + x y + y x + yx ' ' ] iar

α α +α α =[ x , y ] [ x , y ]+ [ x , y ] [x , y ' ' ]
' '' ' ' ''

¿ [ x x ' + y y ' , x y ' + y x ' ] + [ x x '' + y y ' ' , x y ' ' + y x' ' ]

=[ x x ' + y y ' + x x '' + y y ' ' , x y ' + y x ' + x y ' ' + yx ' ' ] de unde se observă că
α ( α ' +α ' ' ) =α α ' + α α ' ' .

Fie α α ' =0=[ 0,0 ] cu α ≠ 0 (adică x ≠ y ). Atunci x x ' + y y' = x y ' + x' y , de unde
( x− y ) ( x ' − y ' )=0 și cum x− y ≠ 0 , atunci x ' − y ' =0 , adică x ' = y ' , deci α ' =0. ∎

Definiția 2.6. Pentru x , y ∈ Z definim x ≤ y ⟺ y−x ∈ N .

 Teorema 2.7. Dubletul (Z , ≤) este mulțime total ordonată.

Demonstrație: Fie x , y , z ∈ Z ; deoarece x−x=0 ∈ N deducem că x ≤ x .

Dacă x ≤ y și y ≤ x atunci există m , n∈ N a.î. y−x =m și x− y =n , de unde m+n=0 și

deci m=n=0 , adică x= y .

Dacă x ≤ y și y ≤ x ,atunci există m , n∈ N a.î. x +m= y și y +n=z .Cum x + ( m+ n )=z

deducem că x ≤ z , adică ( Z , ≤ ) este o mulțime ordonată. Faptul că ordonarea de pe Z este totală
¿ ¿
rezultă din aceea că Z=(−N ) ∪ N iar (−N ) ∩ N =∅ .∎

Observația 2.8. Din felul în care am definit relația de ordine ≤ pe Z deducem că

N= { x ∈ Z : x ≥0 } iar −N= { x ∈ Z : x ≤ 0 } .

Propoziția 2.9. Fie x , y , z ∈ Z a.î. x ≤ y .

Atunci (i) – y ≤−x

(ii) dacă z ≥ 0 atunci xz ≤ yz

(iii) dacă z ≤ 0 atunci xz ≥ yz .

Demonstrație.(i). Din x ≤ y deducem că y−x ∈ N și cum ( – x ) — y = y−x ∈ N rezultă că

– y ≤−x .

(ii). Cum y−x ∈ N și z ∈ N avem ( y−x ) z ∈ N adică yz−xz ∈ N , deci xz ≤ yz .

(iii). Cum −z ∈ N și y−x ∈ N deducem că și ( y− x)(−z )∈ N iar cum

( y−x ) (−z )=xz− yz ∈ N rezultă că xz ≥ yz .

Observația 2.10. 1. Dacă G este un grup, x ∈ G și n ∈ Z atunci definim

n
x =¿
n
Se probează imediat că dacă x ∈ G și m , n∈ Z atunci x m x n =xm +n și ( x m ) =xmn . De
asemenea, dacă x , y ∈G , xy= yx și n ∈ Z , atunci ( xy )n=x n y n .

2.Ținând cont de cele de mai înainte, Propoziția “Dacă ρ ∈ Echiv ( A ) , atunci ρ−1= ρ și
ρ2= ρ.” capătă următoarea formă:

Dacă M ⊆G este o mulțime nevidă, atunci

¿ M ≥{ x1ε , … , x nε ∣n ∈ N , ε 1 , … , ε n ∈ Z iar x 1 , … , x n ∈ M } .
1 n

Dacă M = { x } , atunci ¿ x≥{x n : n ∈ Z }.

 Să caracterizăm acum subgrupurile grupului ¿ iar în acest sens pentru n ∈ N , notăm
n Z={nk :k ∈ Z }.

Teorema 2.11. Următoarele afirmații sunt echivalente

(i) H ≤¿
(ii) Există n ∈ N astfel încât H=n Z .

Demonstrație. (ii)⇒(i). Să arătăm că dacă H=n Z , atunci H ≤¿ iar pentru aceasta fie
x , y ∈ H , adică x=nk , y=nt cu k , t ∈ Z . Atunci x− y =n ( k−t ) ∈ H , adică H ≤¿

(i)⇒(ii). Fie H ≤¿ Dacă H= { 0 } , atunci H=0 Z . Să presupunem că există x ∈ H astfel

încât x ≠ 0. Dacă x >0, atunci x=N ¿ ∩ H iar dacă x <0, atunci – x ∈ N ¿ ∩ H (căci H ≤¿ ). În
concluzie A=N ¿ ∩ H ⊆ N și A ≠ ∅ . A are un cel mai mic element n și să demonstrăm că
H=n Z .

Cum n ∈ H ∩ N ¿ și H ≤¿ , atunci pentru orice k ∈ Z , nk ∈ H , adică n Z ⊆ H .

Pentru cealaltă incluziune, fie m∈ H . Atunci m ≥n și conform teoremei împărțirii cu

rest din N există c , r ∈ N astfel încât m=cn+r iar 0 ≤ r <n . Deducem că r =m−cn și cum
m , n∈ H iar c ∈ N , atunci r ∈ H , deci cu necesitate r =0 (astfel din r <n am contrazice
minimalitatea lui n). În concluzie m=cn∈ n Z , adică H ⊆ n Z , deci H=n Z .∎

Fie n ∈ N , n ≥ 2 și ρn ⊆Z × Z definită prin ( x , y ) ∈ ρ n ⟺ n ∣ x− y .

Deoarece pentru orice x ∈ Z , n ∣ x−x=0 deducem că ρn este reflexivă iar dacă

n ∣ x− y , atunci n ∣ y −x , adică ( y , x)∈ ρn astfel că ρn este și simetrică. Dacă ( x , y ) , ( y , z ) ∈ ρn ,
atunci n ∣ x− y , y−z și atunci n ∣ ( x− y ) + ( y −z )=x−z , deci (x , z )∈ ρn, adică ρn este și
tranzitivă, deci o echivalență pe Z .

Dacă x ∈ Z , atunci împărțind pe x la n avem x=cn+ r cu c ∈ Z și r ∈ {0,1 , … , n−1 }

Atunci x−r =cn adică ( x ,r ) ∈ ρn și deci [ x ] ρ =[ r ] ρ astfel că Z / ρn={[ 0 ] ρ , [ 1 ] ρ , … , [ n−1 ] ρ }

n n n n n

Pentru a respecta tradiția notațiilor, vom nota Z / ρn=Zn iar [k ]ρ =k^ pentru orice n

k ∈ {0,1 , … , n−1 } (dacă nu este pericol de confuzie); astfel Z n={0^ , 1^ , … , ^

n−1 } iar
k^ ={k +cn ∣c ∈ Z } pentru orice k ∈ {0,1 , … , n−1 }.

Elementele lui Z n se numesc clasele de resturi modulo n.

Observația 2.12. Dacă notăm H=n Z am văzut că H ≤¿ iar cum ¿ este grup
comutativ, de fapt H ≤¿
 ^ { k +cn ∣ c ∈ Z } , de fapt k^ =k + H , astfel că
Deoarece pentru orice 0 ≤ k ≤ n−1 , k=
Z n=Z / H .

Astfel , dacă pentru k^ , t^ ∈ Z n definim k^ + t^ = k^

+t atunci ¿ devine grup (comutativ) în
care elementul neutru este 0^ iar −k^ =n−k ^ pentru orice 0 ≤ k ≤ n−1. Deducem imediat că
^ adică ¿ este un grup ciclic cu n elemente.
Z n=¿ 1>,

Să definim acum și înmulțirea claselor de resturi modulo n , pentru k^ , t^ ∈ Z prin

k^ ⋅ t^ = ^
kt .

Dacă k^ =k^' și t^ =tˊ ^, atunci n ∣ k−k ' și n ∣t−t ' , astfel că dacă scriem
kt−k t =k ( t−t )+ t ' ( k−k ' ) deducem că n ∣ kt−k t ⟺ kt=
' ' ' ' ' ^
^ k t , adică înmulțirea claselor de
' '

resturi este corect definită.

Propoziția 2.13. (Z n , ⋅) este monoid comutativ iar

U ( Zn , ∙ )= {k^ ∣ ( k , n ) =1 } .

Demonstrație. Asociativitatea înmulțirii pe Z n este imediată (ea reducându-se la

asociativitatea înmulțirii pe Z ). Elementul neutru este 1^ deoarece k^ ⋅ 1= ^ k^, pentru orice
k^ ∈ Z n . Dacă k^ ∈U (Z n , ⋅) atunci există t^ ∈ Z n a.î. k^ ⋅ t^ =1^ ⟺ n ∣kt−1 , de unde cu necesitate
( k , n ) =1.

^ 1^ , adică
Reciproc, dacă ( k , n ) =1, atunci există α , β ∈ Z a.î. αk + βn=1, de unde α^ ⋅ k=
k^ ∈U (Z , ⋅), iar k^
n
−1
=^
α .∎

Observația 2.14. Funcția φ : N ¿ → N , definită prin φ ( 1 )=φ ( 2 )=1 iar pentru n ≥ 3 , φ ( n )=¿
numărul numerelor naturale m a.î m<n și ( m , n )=1 poartă numele de indicatorul lui Euler.
Astfel, pentru n>2 ∣U ( Z n , ⋅ ) ∣=φ ( n ) .

Propoziția 2.15. Fie G un grup ciclic, G=¿ x >, x ≠ 1. Dacă o ( x )=∞, atunci G ≈ ¿ pe când
dacă o ( x )=n ( n≥ 2 ) atunci G ≈ ¿

Demonstrație. Dacă o ( x )=∞ , atunci x k ≠ 1 pentru orice k ∈ Z ¿ iar G= { x k :k ∈ Z } .

Definim f :¿ pentru orice k ∈ Z . Dacă k , t ∈ Z și k ≠ t , atunci x k ≠ x t (căci în caz

contrar ar rezulta că x k−t =1, sau x t−k =1, după cum k > t sau t >k ¿ , adică f ( k ) ≠ f ( t ) , deci f
este funcție injectivă. În mod evident f este surjectivă , adică bijectivă. Deoarece
k+t k t
f ( k +t ) =x =x ⋅ x =f (k )⋅ f (t) pentru orice k , t ∈ Z deducem că f este și morfism de grupuri
adică izomorfism de grupuri și deci G ≈ ¿
 Dacă o ( x )=n , atunci G={1 , x , x 2 , … , x n−1 } și atunci definim f :¿ prin f ( k^ )= xk pentru
orice 0 ≤ k ≤ n−1.

Dacă x k =x t (cu 0 ≤ k , t ≤ n−1) atunci presupunând că k > t deducem că n ∣ k−t și astfel

k^ =t^ , adică f este injectivă. În mod evident f este și surjectivă, adică f este bijectivă.

Deoarece f ( k^ + t^ )=f ( k^ k +t k t ^ ⋅ f ( t^ ) pentru orice k^ , t^ ∈ Z n deducem că f

+t )=x =x ⋅ x =f ( k)
este și morfism de grupuri , adică izomorfism de grupuri.∎

CAPITOLUL 3

Mulțimea numerelor naturale și operațiile elementare de pe aceasta

 Definiția 3.1. Numim triplet Peano un triplet (N, 0, s) unde N este o mulțime nevidă ,
0∈ N iar s:N→N este o funcție astfel încât sunt verificate axiomele:

P1 : 0∉ s ( N )

P2 : s este o funcție injectivă

P3 : dacă P ⊆ N este o submulțime astfel încât 0 ∈ P și (n∈ P ⇒ s( N )∈ P ¿ , atunci

P=N.

În cele ce urmează, acceptăm ca axiomă existența unui triplet Peano.

Lema 3.2. Dacă (N,0, s) este un triplet Peano, atunci N={0}∪s(N).

Demonstrație: Dacă notăm P={0}∪s(N), atunci P⊆N și cum P verifică P3, deducem că
P=N.

Teorema 3.3. Fie (N,0, s) un triplet Peano iar ( Nˊ ,0 ˊ , sˊ) un alt triplet format dintr-o
mulțime nevidă Nˊ, un element 0 ˊ ∈ Nˊ și o funcție sˊ: Nˊ→ Nˊ.Atunci:

(i) Există o unică funcție f : N → Nˊ astfel încât f ( 0 )=0 ˊ, iar diagrama

s s’

este comutativă (adică f ∘ s=sˊ∘ f )

(ii) Dacă ¿) este un triplet Peano, atunci f este bijecție.

Demonstrație (i).Pentru a proba existența lui f , vom considera toate relațiile R ⊆ N × Nˊ

a.î:

r 1 : ( 0,0 ˊ ) ∈ R

r 2 : Dacă ( n , nˊ ) ∈ R , atunci (s ( n ) , sˊ(nˊ))∈ R iar prin R0 vom nota intersecția acestor

relații.
 Vom demonstra că R0 este o relație funcțională și astfel f va fi funcția ce va avea drept
grafic pe R0 (astfel, din (0,0ˊ)∈ R 0 vom deduce că f(0)=0ˊ iar dacă n∈N și f(n)=nˊ
∈ Nˊ , ( n , nˊ ) ∈ R0 , deci (s(n),sˊ(nˊ))∈ R 0 adică , f(s(n)= sˊ ( nˊ ) =sˊ¿ ).

Pentru a demonstra că R0 este o relație funcțională vom demonstra că pentru orice n ∈ N ,

există n ' ∈ N ' a.î ( n , n' ) ∈ R0 iar dacă pentru orice n ∈ N și n' , n' ' ∈ N ' avem ( n , n' ) ∈ R0 și
( n , n' ' ) ∈ R 0, atunci n' =n' ' .

Pentru prima parte, fie

P={n ∈ N ∨¿ există n ' ∈ N ' a.î. ( n , n' ) ∈ R0 }⊆ N .

Cum (0,0 ' )∈ R0 deducem că 0 ∈ P . Fie acum n ∈ P și n ' ∈ N ' a.î. ( n , n' ) ∈ R0 .Din definiția lui R0
deducem că (s ( n ) , s ' (n '))∈ R 0; obținem că s(n)∈ P și cum (N , 0 , s)este triplet Peano , deducem
că P=N .

Pentru a doua parte, fie

Q={n ∈ N :dacă n' , n' ' ∈ N și ( n , n' ) , ( n , n' ' ) ∈ R 0 ⇒ n' =n ' ' }⊆ N

și să demonstrăm la început că 0 ∈Q .

În acest sens, vom demonstra că dacă (0 , n ' )∈ R0 atunci n' =0' .

Dacă prin absurd, n ' ≠ 0 ' , atunci vom considera relația R1=R 0 ∖ {( 0 , n' ) } ⊆N × N ' . Din n ' ≠ 0 '
deducem că (0,0 ' )∈ R1 iar dacă pentru m∈ N ' avem (n , m)∈ R 1, atunci (n , m)∈ R 0 și
( n , m ) ≠ ( 0 , n' ) .Astfel (s ( n ) , s ' (m))∈ R0 și cum ¿(căci s(n)≠ 0 conform cu P1 ), deduce că
( s ( n ) , s ' (m))∈ R1. Cum R1verifică r 1 și r 2 ar trebui ca R0 ⊆ R1-absurd (căci R1este inclusă strict
în R0 ).

Pentru a proba că 0 ∈Q , fie n ' , n ' ' ∈ N ' a.î. ( 0 , n' ) , ( 0 , n' ' ) ∈ R 0 . Atunci, ținând cont de
cele stabilite mai sus, deducem că n' =n' ' =0' , deci 0 ∈Q .

Fie acum n ∈Q și n ' ∈ N ' a.î. (n , n ') ∈ R0; vom demonstra că dacă ¿ atunci n' ' =s ' (n' ).
Să presupunem prin absurd că n ' ' ≠ s ' (n' ) și să considerăm relația R2=R 0 ∖ {( s ( n ) ,n ' ' ) }. Vom
demonstra că R2 verifică r 1 și r 2 .

Într-adevăr, (0,0 ') ∈ R2 (căci 0 ≠ s (n)) iar dacă ( p , p ') ∈ R2 , atunci ( p , p ' ) ∈ R 0 și
( p , p ' ) ≠( s ( n ) , n ' ' ).

Deducem că ( s ( p ) , s ' ( p ' )¿ ∈ R0 și dacă presupunem ( s ( p ) , s ' ( p ' )¿=(s ( n ) , n ' ' ), atunci
s ( p )=s ( n ) , deci p=n . De asemenea, s' ( p ' ) =n ' ' .
Atunci (n , n ') ∈ R0 și (n , p ')∈ R 0 iar cum n ∈Q ⇒ n ' =p ' , deci n' ' =s' ( p ' ) =s '(n ' ), ceea ce

contrazice faptul că n ' ' ≠ s (n ' ). Prin urmare, (s ( p ) , s ' ( p ' )) ≠(s ( n ) , n' ' ), ceea ce ne arată că
(s ( p ) , s ' ( p )) ∈ R 2, adică R2 satisface r 1 și r 2 . Din nou ar trebui ca R0 ⊂ R2-absurd!
'

Deci ( s ( n ) , n' ' ) ∈ R0 ⇒ n' ' =s ' (n' ) astfel că dacă r , s ∈ N ' și ( s ( n ) , r ) , ( s ( n ) , s ) ∈ R 0 ,

Atunci r =s=s '( n) , adică s ( n ) ∈Q , deci Q=N .

Pentru a proba unicitatea lui f, să presupunem că mai există f ' : N → N ' a.î. f ' ( 0 ) =0 ' și
s ( f ( n ) ) =f '(s ( n )) pentru orice n ∈ N .
' '

Considerând P= { n∈ N|f ( n ) =f '( n)}⊆ N , atunci 0 ∈ P iar dacă n ∈ P (adică

f ( n )=f ' (n) ¿ , atunci s ( f ( n ) ) =s ( f ( n ) ) ⇒ f ( s ( n ) ) =f '(s ( n ))⇒ s(n) ∈ P și atunci P=N , adică f =f ' .
' ' '

(ii). Să arătăm la început că f este injectivă. Pentru aceasta vom considera P={n ∈ N ∨¿
dacăm∈ N și f ( m )=f ( n ) ⇒ m=n }⊆ N și să demonstrăm la început că 0 ∈ P .Pentru aceasta fi0e
m∈ N a.î. f ( 0 )=f (m) și să demonstrăm că m=0. Dacă prin absurd m≠ 0 , atunci m=s ¿) cu n ∈ N
iar egalitatea f ( m )=f ( 0) devine f ( s ( n ) )=f ( 0 )=0' , de unde s' ( f ( n ) ) =0 ' , ceea ce este absurd
deoarece prin ipoteză (N ' , 0' , s ' ) este un triplet Peano.

Fie acum n ∈ P ; pentru a demonstra că s ( n ) ∈ P , fie m∈ N a.î. f ( m )=f ( s ( n ) ) .

Atunci m≠ 0 (căci în caz contrar ar rezulta că 0' =f ( 0 )=f ( s ( n ) )=s ' ( f ( n ) ) , absurd!), căci
conform Lemei 2.2 , m=s( p) cu p ∈ N iar egalitatea f ( m )=f ( s ( n )) devine

f ( s ( p ) ) =f ( s ( n ) ) ⇔ s ( f ( p ) ) =s ( f ( n ) ) , adică f ( p ) =f ( n ) și cum n ∈ P , atunci n= p și astfel

' '

m=s ( p )=s ( n ) .

Pentru a demonstra surjectivitatea lui f să considerăm

'
P' ={n' ∈ N '∨¿ există n ∈ N a.î. n =f (n) }⊆ N ' .

Cum f ( 0 )=0' deducem că 0' =∈ P' . Fie acum n' ∈ P' ; atunci există n ∈ N a.î n' =f ( n ) .
Deoarece s' ( n' )=s' ( f ( n ) ) =f ( s ( n ) ) , deducem că s '( n' )∈ P ' și cum tripletul (N ' , 0' , s ' ) este un
triplet Peano, deducem că P' =N ' , adică f este și surjectivă , deci bijectivă.∎

Observația 3.4. Conform Teoremei 3.3 (cunoscută și sub numele de teorema de

recurență) un triplet Peano este unic până la o bijecție.

În cele ce urmează vom alege un triplet Peano oarecare (N , 0 , s) pe care îl vom fixa ;
elementele lui N le vom numi numere naturale.
 Elementul 0 va purta numele de zero.

Vom nota 1=s ( 0 ) , 2=s ( 1 ) ,3=s ( 2 ) , e.t.c, astfel că N={0,1,2 , … .}.

Funcția s poartă numele de funcția succesor.Axiomele P1−P3 sunt cunoscute sub numele de
axiomele lui Peano( axioma P3 poartă numele de axioma inducției matematice).

Pe parcursul acestei lucrări vom construi-pornind de la o mulțime N a numerelor

naturale-mulțimile numerelor întregi Z , raționale Q , reale R , și complexe C , rezultând astfel
rolul fundamental pe care îl joacă în matematică mulțimea numerelor naturale.

Teorema 3.5. Există o unică operație algebrică pe N pe care o vom nota prin “+” și
o vom numi adunarea numerelor naturale a.î . pentru orice m , n∈ N să avem:

A1 :0+m=m

A2 :s ( n ) +m=s ( n+m ) .

Demonstrație:Să probăm la început unicitatea și pentru aceasta să presupunem că mai

există o operație algebrică ⨁ pe N ce verifică A1 și A2.

Fie P={n ∈ N ∨n+m=n ⨁ m ,pentru orice m∈ N }⊆ N .

Din A1 deducem că 0 ∈ P iar din A2 deducem că dacă n ∈ P , atunci

s ( n ) +m=s ( n ) ⨁ m⇔ s ( n+m )=s ( n ⨁ m ) , ceea ce este adevărat deoarece s este injectivă și am
presupus că n ∈ P . Deci P=N , adică cele două operații coincid.

Considerăm un element m∈ N (pe care îl fixăm) și tripletul ( N , m, s ) ; există o unică

funcție f m : N → N a.î. f m ( 0 )=m și s ( f m ( n ) )=f m ( s ( n ) ) pentru orice n ∈ N .

Pentru n∈N definim n+ m=f m ( n ) . Atunci 0+ m=f m ( 0 ) =m iar

s ( n ) +m=f m ( s ( n ) )=s ( f m ( n ) ) =s ( n+m ) . ∎

Observația 3.6. Axiomele A1− A 2 poartă numele de axiomele adunării numerelor

naturale.

Propoziția 3.7. Pentru orice m , n∈ N avem

0
A1 :m+ 0=m
0
A2 :n+ s ( m )=s ( n+m ) .
 Demonstrație: Fie P= { m∈ N :m+0=m } ⊆ N . Dacă în A1 facem pe m=0 , deducem că
0+ 0=0 , adică 0 ∈ P . Dacă m∈ P , (adică m+0=m¿ , atunci s ( m )+ 0=s ( m+0 ) =s ( m) , adică
s ( m ) ∈ P , deci P=N . Analog se probează și a doua relație.∎

Propoziția 3.8. Dubletul ¿ este monoid comutativ cu proprietatea de simplificare.

Demonstrație. Din cele stabilite anterior, deducem că 0 este element neutru pentru
adunarea numerelor naturale.

Pentru a proba comutativitatea adunării să considerăm

P={n ∈ N :n+m=m+ n pentru orice m∈ N }⊆ N .

Evident 0 ∈ P . Dacă n ∈ P , adică n+ m=m+ n pentru orice m∈ N , atunci

s ( n ) +m=m+ s ( n ) ⟺ s ( n+m )=s ( m+ n ) ⟺ n+m=m+n , ceea ce este adevărat (deoarece s este
injecție). Deducem că P=N , adică adunarea numerelor naturale este comutativă.

Pentru a demonstra asociativitatea adunării numerelor naturale, să considerăm

P={n ∈ N : ( n+m ) + p=n+(m+ p) pentru orice m , p ∈ N }⊆ N .

Evident, 0 ∈ P . Fie acum n ∈ P . Atunci ( s ( n ) +m ) + p=s ( n+ m )+ p=s ( ( n+m ) + p ) iar

s ( n ) + ( m+ p )=s ( n+ ( m+ p ) ) și cum ( n+ m) + p=n+ ( m+ p ) deducem că s ( n ) ∈ P , adică P=N .

Pentru partea finală fie

P={ p∈ N : dacă m+ p=n+ p ⇒ m=n }⊆ N .

Evident 0∈P și să presupunem că p ∈ P. Atunci

m+s ( p )=n+ s ( p ) ⟺ s ( m+ p )=s ( n+ p ) ⟺ m+ p=n+ p ⟺ m=n (căci p ∈ P ¿ , adică s ( p ) ∈ P și
astfel din nou P=N . ∎

Observația 3.9. Dacă n ∈ N , atunci s ( n )=s ( n+ 0 )=n+ s ( 0 )=n+1.

Propoziția 3.10. Dacă m , n∈ N și m+n=0 , atunci m=n=0.

Demonstrație. Dacă m≠ 0 sau n ≠ 0 , atunci există p , q ∈ N a.î. m=s ( p ) sau n=s ( q ) . În

primul caz, obținem că m+n=s ( p ) + n=s ( p+n ) ≠ 0−¿ absurd! și analog în al doilea caz. Deci
m=n=0. ∎

Propoziția 3.11. Există o unică operație algebrică pe N notată “•” și numită

înmulțirea numerelor naturale a.î. pentru orice m , n∈ N să avem:

I 1 :m •0=0
 I 2 :m •s ( n )=mn+m .

Demonstrație. Fie m∈ N fixat; considerând tripletul ( N , 0 , f m ) , unde f m : N → N este

definită prin f m ( n )=n+ m pentru orice n ∈ N , atunci există o unică funcție gm : N → N a.î gm ( 0 ) =0
și f m ∘ gm=g m ∘ s .

Definim m⋅ n=g m ( n ) și astfel m∙ 0=gm ( 0 )=0 iar

m⋅ s ( n )=gm ( s ( n ) )=f m ( gm ( n ) ) =f m ( m⋅ n ) =m⋅n+ m. Unicitatea operației de înmulțire cu
proprietățile I 1 și I 2 se probează analog ca în cazul adunării.∎

Observația 3.12. I 1 și I 2 poartă numele de axiomele înmulțirii numerelor naturale.

În cele ce urmează, dacă nu este pericol de confuzie , vom scrie m∙ n=mn pentru
m , n∈ N .

Analog ca în cazul adunării numerelor naturale, se demonstrează că pentru orice numere

natural m , n avem :
0
I 1 : 0 ⋅ m=0
0
I 2 : s ( n ) ⋅m=nm +m .

Lema 3.13. Înmulțirea numerelor naturale este distributivă la stânga față de

adunarea numerelor naturale.

Demonstrație. Fie P={ p∈ N : m ( n+ p ) =mn+ mp pentru oricare m , n∈ N }⊆ N .

Ținând cont de I 1 deducem că 0 ∈ P .

Să presupunem acum că p ∈ P și fie m , n∈ N .

Avem m ( n+ s ( p ) )=m ( s ( n+ p ) )=m ( n+ p ) +m=mn+ mp+ m=mn+ ms ( p ) , adică s ( p ) ∈ P și astfel

P=N . ∎

Propoziția 3.14. Dubletul (N , ⋅) este monoid comutativ. Dacă m , n∈ N și mn=0 ,

atunci m=0 sau n=0.

Demonstrație: Pentru a proba asociativitatea înmulțirii fie P={ p∈ N : ( mn ) p=m(np)

pentru oricare m , n∈ N }⊆ N . În mod evident, 0 ∈ P . Să presupunem acum că p ∈ P și să
demonstrăm că s ( p ) ∈ P. Avem ( mn ) s ( p )= ( mn ) p+mn iar m ( ns ( p ) )=m ( np+ n )=m ( np ) +mn
(conform Lemei 3.13), de unde egalitatea ( mn ) s ( p )=m ( ns ( p )) , adică s ( p ) ∈ P , deci P=N .

Deoarece pentru orice n ∈ N avem n ⋅ 1=n⋅ s ( 0 )=n ⋅ 0+n=n iar 1 ⋅ n=s ( 0 ) ⋅n=0 ⋅ n+n=n
deducem că 1 este element neutru al înmulțirii numerelor naturale.
 Pentru a proba comutativitatea înmulțirii numerelor naturale fie P={n ∈ N :nm=mn
pentru orice m ∈ N }⊆ N . În mod evident 0 ∈ P și să presupunem că n ∈ N . Atunci pentru orice
m∈ N , s ( n ) ⋅ m=n ⋅m+m iar m⋅ s ( n )=mn+m , de unde s ( n ) ⋅ m=m⋅ s ( n ) , adică s ( n ) ∈ P , deci
P=N .

Fie acum m , n∈ N a.î mn=0 și să presupunem că m≠ 0. Atunci m=s( k ) cu k ∈ N și cum

0=mn=s ( k ) n=kn+n trebuie ca n=n ⋅ k =0.(conform Propoziției 2.10).∎
 CAPITOLUL 4

RELAȚII DE ORDINE PE N ȘI Z

4.1 Relația de “≤”

Definiția 4.1.1 Pentru m , n∈ N vom scrie m ≤n (și vom spune că m este mai mic sau
egal decât n sau că n este mai mare sau egal decât m) dacă există p ∈ N a.îm+ p=n; convenim
în acest caz să notăm p=n−m .

Dacă p ∈ N ¿ , atunci m ≤n și m≠ n ; în acest caz vom scrie m<n și vom spune că m este
strict mai mic decât n.

Lema 4.1.2. Dacă m , n∈ N și m<n , atunci s ( m ) ≤ n .

¿ ¿
Demonstrație. Deoarece m<n , există p ∈ N a.î. m+ p=n. Cum p ∈ N , există k ∈ N a.î.
p=s ( k ) . Atunci din m+ p=n deducem că m+s ( k )=n⇒ s ( m+k )=n ⇒ s ( m ) +k =n ⇒s ( m) ≤ n .∎

Corolar 4.1.3. Pentru orice n ∈ N , n< s ( n ) .

Propoziția 4.1.4. Dubletul (N , ≤) este o mulțime total ordonată.

Demonstrație. Deoarece pentru orice n ∈ N , n+0=n deducem că n ≤ n , adică relația ≤

este reflexivă. Fie acum m , n∈ N a.î m ≤n și n ≤ m. Atunci există p , q ∈ N a.î m+ p=n și
n+ q=m. Deducem că n+ ( p+ q )=n , de unde p+q=0 , adică m=n , deci relația ≤ este
antisimetrică.

Fie acum m , n , p ∈ N a.î m ≤n și n ≤ p . Atunci există r , s ∈ N a.î m+r=n și n+ s= p.

Deducem imediat că m+ ( r + s ) =p , adică m ≤ p , deci relația ≤ este și tranzitivă, adică ≤ este o
relație de ordine pe N .

Pentru a proba că ordinea ≤ de pe N este totală, fie m∈ N fixat iar

Pm= { n ∈ N : n ≤m sau m≤ n } ⊆ N .

În mod evident 0 ∈ P m și fie n ∈ P m. Dacă n=m , atunci cum n< s ( n ) avem m< s ( n ) , adică
s ( n ) ∈ Pm . Dacă n< m, atunci avem s ( n ) ≤ m și din nou s ( n ) ∈ Pm . Dacă m<n , cum n< s ( n ) avem
că m< s ( n ) și din nou s ( n ) ∈ Pm . Rezultă că Pm=N și cum m este oarecare deducem că ordinea ≤
de pe N este totală.∎

Observația 4.1.5. Relația de ordine ≤ definită anterior pe N poartă numele de

ordinea naturală de pe N .
 Teorema 4.1.6. Dubletul ( N , ≤) este o mulțime bine ordonată.

Demonstrație. Trebuie să demonstrăm că orice submulțime nevidă A ⊆ N are un cel mai

mic element. Pentru aceasta fie:

P={n ∈ N :n ≤ x pentru orice x ∈ A }⊆ N .

Evident 0 ∈ P . Dacă pentru orice n ∈ P ar rezulta s ( n ) ∈ P , atunci am deduce că P=N , astfel că

alegând un x 0 ∈ A atunci x 0 ∈ P , deci s ( x 0 ) ∈ P . În particular ar rezulta că s( x 0 )≤ x 0- absurd!

Deducem că P ≠ N , adică există a ∈ P a.î s ( a ) ≠ P . Vom demonstra că a ∈ A și că a este

cel mai mic element al lui A.

Dacă a ∉ A , atunci pentru orice x ∈ A avem a< x , de unde s ( a ) ≤ x , adică s ( a ) ∈ P−¿

absurd!, deci a ∈ A și cum a ∈ P deducem că a ≤ x pentru orice x ∈ A , adică a este cel mai mic
element al lui A.∎

Corolar 4.1.7. Orice șir descrescător de numere naturale este staționar.

Demonstrație. Fie ( a n )n ∈ N un șir descrescător de numere naturale iar A={ an :n ∈ N } ⊆ N .

Conform Teoremei 4.1.6 mulțimea A are un cel mai mic element a k; atunci pentru orice m ≥k
avem a m ≥ a k și cum a k ≥ a m deducem că a m=a k ,adică șirul ( a n )n ∈ N este staționar.∎

Corolar 4.1.8. În N nu putem găsi un șir descrescător și infinit de numere naturale.

Corolar 4.1.9. Fie P ⊆ N a.î. pentru orice n ∈ N ( x <n ⇒ x ∈ P)⇒ n ∈ P . Atunci P=N .

Demonstrație. Fie A=N / P⊆ N și să presupunem prin absurd că A ≠ ∅ . Conform

Teoremei 4.1.6 mulțimea A va avea un cel mai mic element a ∈ A . Cum pentru x ∈ N ,
x <a ⇒ x ∉ A ⇒ x ∈ P , conform ipotezei , adică a ∈ P și astfel a ∉ A−¿ absurd!. Deci A=∅ , de
unde P=N . ∎

Corolar 4.1.10. (Teorema împărțirii cu rest în N ). Pentru oricare două numere

naturale m , n cu n ≠ 0 , există și sunt unice două numere c și r a.î. m=n• c+ r și r <n .

Demonstrație. Fie A={s ∈ N : există p ∈ N a.î. m=np+s}⊆ N .

Deoarece m=0 ∙ m+m deducem că m∈ A , adică A ≠ ∅ . Conform Teoremei 4.1.6 mulțimea A

posedă un cel mai mic element r ∈ A . Atunci, există c ∈ N a.î m=c ⋅ n+r și să demonstrăm că
r <n .

Dacă prin absurd r ≮ n , atunci conform Propoziției 4.1.4 , r ≥ n , atunci există u ∈ N a.î
r =n+u . Deducem că m=nc+r =nc +n+u=n ( c +1 )+ u , adică u ∈ A , deci r ≤ u și cum u ≤ r
deducem că u=r , adică n=0−¿ absurd!.
 Pentru a demonstra unicitatea lui c și r să presupunem că m=cn+r=c' n+r ' , cu r , r '<n și
să arătăm că c=c ' și r =r ' .
¿
Săpresupunem de exemplu că c <c ' , adică c +u=c ' cu u∈N . Atunci,
' ' ' '
m=n c +r =n ( c+u )+ r =nc+ nu+r , deci r =nu+r ' >n−¿ absurd!

Deci c=c ' și deducem imediat că și r =r ' . ∎

Observația 4.1.11. Numărul c poartă numele de câtul împărțirii lui m la n iar r se

zice restul acestei împărțiri.

Teorema 4.1.12. Fie m , n ,m' ,n ' , p ∈ N a.î m ≤n și m' ≤ n' .

Atunci:
'
(i) m+m ≤ n+n ' și mm ' ≤ nn '
(ii) mp ≤ np și m p ≤n p .

Demonstrație.(i). Putem scrie m+r=n și m' + r ' =n' , cu r , r ' ∈ N . Din

( m+m ' ) +( r +r ' ) =n+n ' deducem că '
m+m ≤ n+n .
'
De asemenea
n n' = ( m+r ) ( m' +r ' )=m m ' + mr ' +r ⋅r ' și cum m⋅ r ' + r ⋅ m' +r ⋅r ' ∈ N deducem că m m' ≤ n n' .

(ii). Se deduce analog ca și (i) ținând cont de (i) precum și de regulile de calcul din N
stabilite mai înainte.

RELAȚIA DE DIVIZIBILITATE
 4.2 .DIVIZIBILITATE PE N

Definiția 4.2.1. Fie a , b ∈ N , b ≠ 0. Vom spune că b divide a și vom scrie b ∣ a , dacă

există c ∈ N astfel încât a=bc (nu definim divizibilitatea prin 0!). În acest caz vom spune că
b este un divizor al lui a (sau că a este multiplu de b ).

În mod evident, relația de divizibilitate de pe N este reflexivă, antisimetrică și

tranzitivă,adică (N , ∣) este o mulțime parțial ordonată în care 1 este cel mai mic element (element
inițial) iar 0 este cel mai mare element (element final).

Definiția 4.2.2. Un număr p ∈ N , p ≥ 2 se zice prim dacă singurii săi divizori sunt 1 și
p.

Cele mai mici numere prime sunt 2, 3, 5, 7, etc.(vom demonstra mai târziu că există o
infinitate de numere prime). Astfel, singurul număr prim par este 2. Reamintim teorema
împărțirii cu rest în N : dacă a , b ∈ N , b ≥ 1 , atunci există și sunt unici c , r ∈ N astfel încât
a=bc +r , iar 0 ≤ r <b ; numărul c se numește câtul împărțirii lui b la a , iar r restul acestei
împărțiri (evident b ∣ a dacă și numai dacă r =0).

Teorema 4.2.3. Fiind date două numere a , b ∈ N , există d ∈ N (vom nota d= ( a , b ))

astfel încât d ∣a , d ∣b , iar dacă mai avem d ˊ ∈ N astfel încât dˊ ∣ a și dˊ ∣ b , atunci dˊ ∣ d (adică
în mulțimea parțial ordonată ( N , ∣) pentru orice două elemente a și b există a ∧ b ¿ .

Demonstrație: Conform teoremei împărțirii cu rest , putem scrie a=b c 1 +r 1 , cu

c 1 ,r 1 ∈ N , iar 0 ≤ r 1 <b .

Dacă r 1=0 atunci b ∣ a și în mod evident d= ( a , b )=b .

Dacă r 1 ≠ 0 , atunci conform aceleiași teoreme de împărțire cu rest putem scrie

b=r 1 c 2+ r 2 , cu c 2 ,r 2 ∈ N , iar 0 ≤ r 2 <r 1 .

Dacă r 2=0, atunci d=r 1 . Într-adevăr, din b=r 1 c 2 deducem că d ∣b , iar din c=b c 1+r 1
deducem că d ∣a . Dacă mai avem d ˊ ∈ N astfel încât dˊ ∣ a și dˊ ∣ b, atunci cum r 2=a−b c 1,
deducem că dˊ ∣ r 1=d .

Dacă r 2 ≠ 0 , atunci din nou putem scrie r 1=r 2 c 3 +r 3 , cu 0 ≤ r 3 <r 2 , și algoritmul descris
până acum continuă, obținându-se un șir descrescător de numere naturale r 1 , r 2 , … . astfel încât
r j−2=r j−1 c j +r j ( j ≥ 3 ) . Prin urmare șirul r 1 , r 2 , r 3 ,... este staționar.
 Astfel , dacă pentru un anumit k , r k +1=0 , atunci d=r k , pe când , dacă r k +1=1 atunci
d=1.∎

De exemplu: Dacă a=49 și b=35 avem:

49=1 ⋅ 35+14(c1 =1, r 1=14)

35=2⋅14 +7(c2=2, r 2=7)

14=2 ⋅ 7(c 3=2 , r 3=0)

de unde deducem că ( 49,35 )=7.

Dacă a=187 și b=35 avem:

187=5⋅ 35+12(c 1=5 , r 1=12)

35=2⋅12+11(c2=2, r 2=11)

12=1 ⋅11+1(c 3=1 , r 3=1)

de unde deducem că ( 187 , 35 )=1.

Observații.

1. Numărul d poartă numele de cel mai mare divizor comun al lui a și b .

2. Algoritmul de găsire a celui mai mare divizor comun a două numere naturale descris
mai înainte poartă numele de algoritmul lui Euclid.
3. Dacă pentru a , b ∈ N avem ( a , b )=1 , vom spune despre a și b că sunt prime între ele.
4. Inductiv se arată că pentru oricare n numere naturale a 1 , a2 , … a3 (n ≥ 2) există d ∈ N
astfel încât d ∣a i pentru orice 1 ≤i ≤n și dacă mai avem d ˊ ∈ N astfel încât dˊ ∣ ai pentru
orice 1 ≤i ≤n , atunci dˊ ∣ d . Numărul d se notează prin d=(a 1 , a2 , … , an ) și poartă
numele de cel mai mare divizor comun al numerelor a 1 , a2 , … , an.
 4.3. DIVIZIBILITATE PE Z

Definiția 4.3.1. Dacă a , b ∈ Z , b≠ 0 , vom spune că b divide a (vom scrie b∣a) dacă
există c ∈ Z astfel încât a=bc (ca și în cazul lui N nu vom defini, nici în cazul lui Z ,
divizibilitatea prin 0).

Evident, dacă a ∈ Z atunci 1 ∣a ,−1∣ a și a ∣ 0.

Numerele prime în Z se definesc ca fiind acele numere întregi p cu proprietatea că

p ≠−1 , 0 ,1, iar singurii divizori ai lui p sunt ± 1, ± p . Evident, numerele prime din Z sunt
numerele de forma ± p , cu p ≥2 număr prim în N .

Se verifică imediat că dacă a , b , c ∈ Z , atunci :

1) a ∣ a ( a ≠0 ) .
2) Dacă a ∣ b și b ∣ a , atunci a=± b (deci în Z relația de divizibilitate nu mai este
antisimetrică)
3) Dacă a ∣ b și b ∣ c , atunci a ∣ c .

Teorema 4.3.2. (Teorema împărțirii cu rest în Z ) Dacă a , b ∈ Z , b>0 , atunci există

c , r ∈ Z astfel încât a=cb+ r cu 0 ≤ r <b .

Demonstrație:

Fie P={a−xb : x ∈ Z }; evident în P avem și numere naturale. Fie r =a−cb cel mai mic
număr natural din P (cu c ∈ Z ) (un astfel de număr există ).Avem 0 ≤ r <b căci dacă r =a−cb ≥ b
atunci 0 ≤ a−(c +1)b <r , ceea ce contrazice minimalitatea lui r .∎

Observații.

1.Putem formula teorema împărțirii cu rest din Z și sub forma: Dacă a , b ∈ Z , b≠ 0 ,

atunci există c , r ∈ Z astfel încât a=cb+ r , iar 0 ≤ r <∣b ∣ .

2. Numerele c și r cu proprietatea de mai sus poartă numele de câtul, respectiv restul

împărțirii lui a la b , și sunt unice cu proprietatea respectivă, căci dacă am mai avea cˊ ,r ˊ ∈ Z
astfel încât a=cˊb+rˊ, cu 0 ≤ rˊ<∣ b ∣, atunci cb +r=cˊb+rˊ ⇔ ( c−cˊ ) b=rˊ−r , adică b ∣rˊ−r .
Cum 0 ≤ r ,rˊ<∣b ∣ , dacă am presupune , de exemplu , că rˊ>r , atunci rˊ−r <∣ b ∣, iar condiția
b ∣rˊ−r implică rˊ−r =0 ⇔rˊ=r și cum ( c−cˊ ) b=rˊ−r=0 , deducem imediat că c=cˊ.

Definiția 4.3.3. Numim ideal al inelului (Z ,+ ,⋅) orice submulțime nevidă a ⊆ Z astfel
încât:

i)Dacă x , y ∈ a , atunci x− y ∈ a ,
 ii)Dacă x ∈ a și b ∈ Z , atunci bx ∈a .

Propoziția 4.3.4. Fie a ∈ Z un ideal. Atunci există d ∈ N astfel încât a=d Z .

Demonstrație.

Dacă a={ 0 } , atunci d=0. Să presupunem că a ≠ { 0 } . Atunci există x ∈ a , x ≠ 0. Dacă x >0 ,

atunci x ∈ N ¿,iar dacă x <0, cum a este un ideal, −x ∈ a , și atunci −x ∈ N ¿.

În concluzie , a ∩ N ¿ ≠ ∅ . Putem alege d ∈a ∩ N ¿ ca fiind cel mai mic element din a ∩ N ¿

și să demonstrăm că a=d Z . Cum d ∈a și a este ideal al inelului Z , incluziunea d Z ⊆a este
imediată. Fie acum ∈ a . Conform Teoremei 4.3.2 putem scrie a=cd +r , cu c , r ∈ Z și 0 ≤ r <d
(căci d ∈ N ¿). Scriind r =a−cd , cum a , d ∈a , deducem că r ∈ a. Datorită minimalității lui d
deducem că r =0 și astfel a=cd ∈d Z , de unde și incluziunea inversă a ⊆d Z , deci a=d Z .∎

Propoziția 4.3.5. Fie a 1 , a2 , … , an ∈ Z . Dacă notăm prin ¿ a1 , a2 , … , an >¿ idealul

generat de {a1 ,a 2 , … , a n }, atunci ¿ a1 , a2 , … , an≥{k 1 a1 +…+ k n an : k i ∈ Z , 1≤ i≤ n }.

Demonstrație:

Dacă notăm a={ k 1 a 1+ …+k n an :k i ∈ Z ,1 ≤i ≤ n } , se arată imediat că a este ideal al lui Z ce

conține {a1 ,a 2 , … , a n }. Cum ¿ a1 , a2 , … , an >¿ este cel mai mic ideal al lui Z ce include
{a1 ,a 2 , … , a n }, deducem că ¿ a1 , a2 , … , an >⊆ a .

Pentru incluziunea inversă ținem cont de faptul că:

b
¿ a1 , a2 , … , an ≥ b ⊆ Z ideal
{a1 , a2 , … , an } ⊆b
și fie deci b ⊆ Z un ideal astfel încât {a1 ,a 2 , … , a n }∈ b. Atunci pentru orice k 1 , … , k n ∈ Z avem
k 1 a1 +…+ k n an ∈b , adică a ⊆b și cum b este oarecare , deducem că a ⊆∩b=¿ a 1 , a2 , … , an >¿ , de
unde egalitatea dorită.∎

Fiind date a 1 , a2 , … , an ∈ Z , prin cel mai mare divizor comun al numerelor a 1 , a2 , … , an

înțelegem acel număr d ∈ Z astfel încât d ∣a i pentru orice 1 ≤i ≤n și în plus dacă mai avem dˊ ∣ ai
pentru orice 1 ≤i ≤n , atunci dˊ ∣ d . Evident, dacă un astfel de d există ,atunci și –d are aceeași
proprietate .Convenim să alegem pentru rolul de cel mai mare divizor comun al numerelor
întregi a 1 , a2 , … , an acel număr natural d cu proprietățile de mai înainte și vom nota
d=(a 1 , a2 , … , an ).

Teorema 4.3.6. Fiind date n numere întregi a 1 , a2 , … , an ( n ≥2 ) , dacă notăm prin d

numărul natural a cărui existență este asigurată de Propoziția 4.3.4. pentru idealul
a=¿ a1 , a2 , … , an >¿, atunci d=(a 1 , a2 , … , an ).
 Demonstrație. Într-adevăr , cum fiecare a i ∈<a1 , a2 , … , an≥d Z deducem că a i ∈ d Z ,
adică d ∣a i pentru 1 ≤i ≤n .

Fie acum d ˊ ∈ Z astfel încât dˊ ∣ ai pentru 1 ≤i ≤n .Cum d ∈d Z , există k 1 , … , k n ∈ Z astfel

n
încât d=∑ k i ai și astfel deducem că dˊ ∣ d , adică d= ( a1 , a2 , … , an ) .∎
i=1

Corolar 4.3.7. Fiind date n numere întregi a 1 , a2 , … , an ( n ≥2 ) , d=(a1 , a2 , … , an) dacă și

numai dacă există k 1 , … , k n ∈ Z astfel încât d=k 1 a1 +…+k n an.

4.4 .TEOREMA FUNDAMENTALĂ A ARITMETICII

Fie a ∈ Z ¿ și p ∈ N , p ≥ 2 , un număr prim. În mod evident, există k ∈ N astfel încât pk ∨a

și pk +1 ∤ a (astfel zis , k este cel mai mare număr natural cu proprietatea pk ∨a). Convenim să
notăm k =o p (a) și să-l numim ordinul sau exponentul lui p în a . Dacă a=0 vom lua o p ( 0 )=−∞,
iar o p ( a )=0 ⇔ p ∤ a .
 Propoziția 4.4.1. Orice număr natural nenul se scrie ca un produs de numere naturale
prime.

Demonstrație:

Fie A mulțimea numerelor naturale nenule ce nu se scriu ca produs de numere naturale

prime. Dacă prin absurd propoziția nu ar fi adevărată, atunci A ≠ 0. Mulțimea A va conține un
element minimal x . În particular x >1 și cum x nu este prim putem scrie x=m ⋅ n cu 1<m , n< x .
Cum m , n< x , iar x=inf ⁡( A), deducem că m , n∉ A , deci m și n se scriu ca produse de numere
prime. Atunci și x=m ∙n se scriu ca produs de numere prime, absurd! Deci A=∅ și cu aceasta
propoziția este demonstrată.∎.
¿
Corolar 4.4.2. Pentru orice n ∈ Z există numere prime întregi p1 , … , pm astfel încât
n= p1k … pm k cu k 1 , … , k m ∈ N .
1 m

n=(−1)ε (n) ∏ pe( p) ,

Putem folosi și notația p prim unde ε ( n ) ∈ {0,1 } (după cum n este pozitiv
p ≥2

sau negativ) iar exponenții e ( p) sunt numere naturale nenule numai pentru un număr finit de
p−¿uri.

Lema 4.4.3. Dacă a , b , c ∈ Z¿ astfel încât ( a , b )=1 și a∨bc , atunci a∨c .

Demonstrație:

Într-adevăr , cum ( a , b )=1 conform Corolarului 4.3.7. există r , s ∈ Z astfel încât

ra+ sb=1 , de unde c=rac+ sbc . Cum a∨bc deducem că a∨rac + sbc=c , adică a∨c .∎

Observație.

Dacă ( a , b ) ≠ 1 , atunci lema de mai înainte nu mai este adevărată tot timpul căci, de
exemplu , 6∨3 ⋅8=24 , dar 6 ∤3 și 6 ∤8.

Corolar 4.4.4. Dacă p , a , b ∈ Z astfel încât p este prim și p∨ab , atunci p∨a sau p∨b .

Demonstrație:

Într-adevăr, singurii divizori ai lui p ∈ Z sunt ± 1, ± p .

Atunci ( p , b )=1 sau p∨b . Dacă p∨b totul este în regulă , iar dacă ( p , b )=1 , atunci se
aplică Lema 4.4.3.∎

Observație.

Putem utiliza corolarul de mai înainte și sub forma : dacă p , a , b ∈ Z astfel încât p este
prim iar p ∤a , p∤ b , atunci p ∤ab .
 Corolar 4.4.5. Presupunem că p , a , b ∈ Z iar p este prim . Atunci o p ( ab )=o p ( a ) +o p ( b ) .

Demonstrație:

Dacă α =o p ( a ) , β =o p ( b ) , atunci a= pα c și b= p β d , cu p ∤c și p ∤d .Atunci ab= pα + β cd și

cum p ∤cd , deducem că o p ( ab )=α + β=o p ( a ) +o p ( b ) . ∎

Teorema 4.4.6.(Teorema fundamentală a aritmeticii) Pentru orice număr întreg

n=(−1) ∏ p
ε (n) e( p)
nenul n , există o descompunere a lui n în factori primi p prim cu exponenții
p≥2

e ( p ) în mod unic determinați de n (de fapt e ( p )=o p (n)).

Demonstrație:

Scrierea lui n sub forma din enunț rezultă din Corolarul 4.4.2. Să probăm acum unicitatea
n=(−1) ∏ p
ε (n) e( p)
q o
acestei scrieri. Aplicând pentru un prim q în ambii membrii ai egalității p prim
p ≥2

obținem: o q ( n )=ε ( n ) oq (−1 ) + ∑ e ( p ) o q ( p ) . Însă o q (−1 )=0 iar o q ( p )=

p {
1 , dacă p=q
0 dacă p ≠ q
de unde

deducem că e ( q )=oq ( n) și astfel teorema este demonstrată.∎

Corolar 4.4.7. Pentru orice n există și sunt unice numerele prime distincte
p1 , p2 , … , p m și numerele naturale k 1 , k 2 , … , k m astfel încât n= p1k … pm k (spunem că această
1 m

scriere a lui n este descompunerea lui n în factori primi).

Corolar 4.4.8. Fie a , b , c ∈ N ¿ astfel încât ( a , b )=1 și ab=c n. Atunci există x , y ∈ N ¿

astfel încât a=x n și b= y n.

Demonstrație. Fie a= p1k … p sk , b=q1l … qt l descompunerea numerelor a și b în factori

1 s 1 t

primi (deci k i ≥ 1, l j ≥ 1 pentru i=1,2 , … s și j=1,2 ,… . , t ). Din ( a , b )=1 deducem că

{ p1 , … , p s }∩ {q1 , … , qt }=∅ .Obținem deci că c n= p1k … psk q1l … qtl , egalitate ce dă
1 s 1 t

descompunerea lui c n în factori primi.

Însă, conform Teoremei 4.4.6. descompunerea unui număr natural în produs de puteri de
numere prime distincte este unică (abstracție făcând de ordinea factorilor). Astfel, dacă
n n m m n nn nn nm nm
c= p1 … p s q 1 … qt , atunci c = p1 … p s q 1 … q t , de unde deducem că n ni =k i și
1 s 1 t 1 s 1 t

n m j =l j ,1 ≤ i≤ s ,1 ≤ j ≤ t .
n n m m
Atunci putem considera x= p1 … p s și y=q1 … qt . ∎
1 s 1 t
 Teorema 4.4.9.(Legendre) Dacă n ∈ N iar p este un număr prim, atunci exponentul
n
lui p în n ! este dat de ∑ [ k ].
k∈N p ¿

Demonstrație:

În mod evident exponentul e p al lui p în n ! este dat de e p=1 ∙ k 1 +2∙ k 2 +… , unde k 1 este
numărul numerelor dintre 1,2 , … , n care se divid cu p dar nu cu p2, k 2 este numărul numerelor
dintre 1,2 , … , n care s divid cu p2 dar nu cu p3, etc.

Să calculăm acum un k i . Numerele ce se divid prin pi dintre 1,2 , … , n sunt

i i
1 ∙ p , 2∙ p ,… , t i ∙ p , cu t i ⋅ p ≤ n< ( t i+1 ) ⋅ p , deoarece dacă j este luat dintre 1,2 ,.. , n și pi∨ j
i i i

avem j=t ⋅ pi și cum 1 ≤ j≤ n avem 1 ≤t ⋅ p i ≤ n . Dar t i ≤

n
p i [ ]
n
<t i+1 , deci t i= i .
p

Numerele dintre 1,2 , … , n care se divid cu pi+1 se află toate printre numerele dintre
1,2 , … , n care se divid cu pi .Dacă din numerele dintre 1,2 , … , n care se divid cu pi (ce sunt în
număr de t i) extragem toate numerele 1,2 , … , n care se divid cu pi+1 (ce sunt în număr de t i+1=¿ [
n i
i+1 ]) obținem numai numerele dintre 1,2 , … , n care se divid cu p dar nu se divid cu o putere
p
mai mare a lui p (deoarece nu se divid cu pi+1 )

Conform celor de mai sus , numărul acestora este egal cu k i=t i −t i +1 .

Avem deci e p=1 ⋅ ( t 1−t 2) + 2⋅ ( t 2−t 3 ) +…=t 1 +t 2 +…= [ ][ ]

n
p
n
+ 2 +…
p

¿
(această sumă este finită deoarece va exista un k ∈ N astfel încât pk ≤ n≤ pk +1și atunci [ ]
n
ps
=0

pentru orice s ≥ k +1).∎

Observație. Dacă p>n atunci e p=0 .

 4.5 CONGRUENȚE PE Z

Definiția 4.5.1. Fie n ∈ N , n ≥ 2 un număr fixat. Vom spune că a , b ∈ Z sunt

congruențe modulo n dacă n∨a−b ; în acest caz scriem a ≡ b(mod n).

Propoziția 4.5.2. Relația de congruență modulo n este o echivalență pe Z compatibilă

cu operațiile de adunare și înmulțire de pe Z (adică este o congruență pe inelul (Z ,+ ,⋅))
Demonstrație:
Faptul că relația de congruență modulo n este o relație de echivalență pe Z se probează
imediat. Pentru a proba compatibilitatea acesteia cu operațiile de adunare și înmulțire de pe Z ,
fie a , b , a' , b ' ∈ Z astfel încât a ≡ b(mod n) și a ' ≡ b ' ¿), adică a−b=kn și a ' −b' =k ' n , cu
a+ a −( b +b )=( k +k ) n ,
' ' '
k , k ' ∈ Z. Atunci adică '
a+ a ≡ b+b ' ¿ n¿ și scriind

a a −b b =a ( a −b )+ b ( a−b )=a k n+ b kn=(a k +b ' k ) n deduce că și a a ≡b b ( mod n ) . ∎

' ' ' ' ' ' ' ' ' '

Corolar 4.5.3. Fie a i , bi ∈ Z astfel încât a i ≡ bi (mod n) pentru orice i=1,2 , … , k .

k k
Atunci :∑ ai=¿ ∑ b i ( mod n ) . ¿ În particular, dacă a , b ∈ Z astfel încât a ≡ b(mod n)
i=1 i=1

¿
și k ∈ N , atunci a k ≡ bk (mod n).
Pentru x ∈ Z vom nota prin ^x clasa de echivalență a lui x modulo n. Deoarece
resturile împărțirii unui număr oarecare din Z prin n sunt 0,1 , … , n−1 , deducem imediat că
dacă notăm mulțimea claselor de echivalență modulo n prin Z n, atunci Z n={ 0^ , 1^ ,… , n−1
^ }, iar

pentru k ∈ { 0,1, … , n−1 } avem k^ ={ k + nt :t ∈ Z }. Pe mulțimea Z n se definesc operațiile de

adunare și înmulțire astfel : ^x + ^y = ^
x + y și ^x ⋅ ^y =^
x ⋅ y (ținând cont de Propoziția 4.5.2 deducem
că acestea sunt bine definite).
Propoziția 4.5.4. (Z n ,+ ,⋅) este inel comutativ în care unitățile sale sunt
U ( Zn ,+, ⋅ )={ x^ ∈ Z n : ( x ,n )=1 }.
Demonstrație:
Cum verificarea axiomelor nu ridică probleme deosebite , vom reaminti doar că
elementul neutru din Z n față de adunare este 0^ ,−^x =^
n −x iar elementul neutru față de înmulțire
 este 1^ . Dacă ^x ∈ U ( Z n ) , atunci există ^y ∈ Z n astfel încât ^x ⋅ ^y =1⇔
^ ^x ∙ y=1^ ⇔ n∨xy−1 , de unde
deducem că ( x ,n )=1.
Reciproc, dacă x ∈ { 0,1 , … ,n−1 } și ( x ,n )=1 , atunci, conform Corolarului 4.3.7 există
r , s ∈ Z astfel încât r ⋅n+ s ⋅ x=1 , de unde deducem că ^s ^x =1^ ⇔ ^
x =^s , deci x ∈ U ( Z n ) . ∎
−1

De exemplu :U ( Z12 )= { 1, ^ }.
^ 5^ , 7^ , 11

Pentru un număr natural n ≥ 1 definim φ ( 1 )=1 iar pentru n ≥ 2 ,φ ( n )=¿ numărul

numerelor naturale m<n astfel încât ( m , n )=1. Astfel, φ ( 1 )=φ ( 2 )=1 , φ ( 3 )=2 ,etc, iar
|U ( Z n )|=φ ( n ) .
Funcția φ : N ¿ → N definită mai sus poartă numele de indicatorul lui Euler.Ea a fost
studiată de Euler încă din anul 1760. Notarea funcției lui Euler prin φ a fost făcută de Gauss în
anul 1801.
Corolar 4.5.5. (Z n ,+ ,⋅) este corp ⇔ n este prim.
Observație: Dacă în inelul Z considerăm idealul a=n Z , urmărind tehnica factorizării
unui inel (comutativ) printr-un ideal , dacă am fi construit inelul factor Z ⁄ n Z se obținea de fapt
tot Z n.
Fie acum a , b ∈ N ¿ , n∈ Z , n ≥2 și d= ( a , n ) .
Propoziția 4.5.6. Ecuația a^ ^x =b^ are soluție în Z n dacă și numai dacă d∨b; dacă d∨b
atunci ecuația a^ ^x =b^ are exact d soluții în Z n.
Demonstrație.
x 0 ∈ Z n este o soluție a ecuației a^ ^x =b^ , atunci n∨a x 0−b , de unde deducem că d∨b
Dacă ^
(căci d∨n și d |a ) .
Reciproc, să presupunem că d∨b. Cum d= ( a , n ) , conform Corolarului 4.3.7 există
b
, atunci a ( x 0 c ) −n ( y 0 c )=b , adică a^ (^
x 0 ' c )=b^ ,
' '
x '0 , y '0 ∈ Z astfel încât d=a x'0−n y '0 . Dacă c=
d
deci ^
x 0 ' c este o soluție a ecuației a^ ^x =b^.
x 1 sunt două soluții ale ecuației a^ ^x =b^ . Atunci n∨a x 0−b și
Să presupunem acum că x^0 și ^
n a
n∨a x 1−b , de unde n∨a( x 1−x 0 ). Dacă notăm n' = '
și a = , atunci ( a ' , n' )=1 și obținem că
d d
n ' ∨x 1−x 0 , adică x 1=x 0 +k n' , cu k ∈ Z .
 Pe de altă parte se verifică imediat că ^
x 0 +kn ' este soluție a ecuației a^ ^x =b^ cu
k ∈ { 0,1, … , d−1 } . Cum nu e posibil să avem ^
x 0 +k =^
x 0+ k ' pentru k , k ' ∈ {0,1 , … , d−1 } și k ≠ k '

(căci ar trebui ca n|n ' ( k −k ' ) ⇔ d| k−k ' - absurd!), deduce că dacă x 0 ∈ Z n este o soluție a ecuației
^'
x0 , ^
a^ ^x =b^ , atunci această ecuație are d soluții și anume : ^ '
x 0 +n , … , x 0 + ( d −1 ) n .
Exemplu.
Să considerăm în Z15 ecuația 6^ ⋅ ^x =3^ . Avem d= ( 6,15 )=3 și 3∨3, deci ecuația va avea
15
=5 iar 3^ este o soluție particulară , celelalte soluții vor fi 3+5=
'
soluție în Z15 . Cum n = ^ 8^ și
3
^ ^ . În concluzie , ecuația 6^ ⋅ ^x =3^ are în Z15 d=3 soluții :3^ , 8^ , 13.
3+2 ⋅5=13 ^ ∎

Corolar 4.5.7. Dacă n este număr prim, atunci ecuația a^ ^x =b^ are soluție unică în Z n
dacă și numai dacă ( a , n ) =1 (adică, dacă și numai dacă n ∤ a).
4.6 FRACȚII PERIODICE

p
Fiind dată fracția α = ∈Q , (cu q ∈ N ¿), prin împărțirea lui p la q putem scrie pe α sub
q
formă de fracție zecimală: α =a0 , a1 a 2 , … cu a 0 , a 1 , a2 , … ∈ N (în cele ce urmează prin diferite
exemplificări se va deduce cu claritate modalitatea generală de reprezentare a numerelor
raționale sub formă de fracții zecimale). În cele ce urmează vom presupune că fracția α este
subunitară (dacă ea este supraunitară , împărțind pe p la q putem scrie p=cq+r , cu c ∈ Z și
p r r
0 ≤ r <q și atunci α = =c + ,astfel că se continuă studiul lui α cu care este subunitară;
q q q
p r 35 2
convenim în acest caz să scriem α = =c . De exemplu =1 ¿ .
q q 21 3

În cazul în care 0< α <1 , a0 =0 astfel că prin împărțiri repetate vom scrie α =0 , a 1 a 2 … , cu
a i ∈ N (după cum se va vedea în continuare șirul a 1 , a2 , … poate fi finit sau infinit; în cazul
infinit anumite grupuri de cifre se vor repeta periodic).

Iată câteva exemplificări:

7
E1 :α = =0,35 ;
20

2
E2 :α = =0,666 … (se repetă cifra 6; convenim să scriem α =0 ,(6)¿ ;
3

8
E3 :α = =0,380952380952...(se repetă grupul de cifre 380952 și vom scrie
21
α =0 ,( 380952));

1
E 4 : α= =0,142857142857 …=0 ,(142857);
7

5
E5 :α = =0,208333 …(se repetă 3 în care vom scrie α =0,208 (3) );
24

7
E6 :α = =0,31818 … (se repetă 18 în care vom scrie α =0,3 (18)).
22

Să facem acum câteva observații:

 1.În exemplul 1 împărțirea se termină cu două zecimale.

2.În exemplele 2 și 3 împărțirea se continuă indefinit , grupurile de cifre 6 și 380952

repetându-se de o infinitate de ori.În aceste cazuri convenim să spunem că avem de a face cu
fracții periodice simple.

În cazul exemplului 6 , fracția zecimală obținută este tot periodică, cu perioada 18, dar
observăm că perioada nu începe imediat după virgulă (ca în exemplul 2) ci este precedată de o
parte care nu se repetă (cifra 3). Convenim să spunem că avem de a face cu o fracție periodică
mixtă.
În cele ce urmează vom proba că în general dacă avem o fracție subunitară , atunci șirul
a 1 , a2 , … este sau finit sau periodic.
Să urmărim exemplul 4: resturile parțiale trebuie să fie mai mici decât 7.
În cazul exemplului 3 sunt posibile a priori 20 de resturi , deci după cel mult 20 de
împărțiri parțiale trebuie să întâlnim un rest care a mai fost obținut și știm că de îndată ce restul
se repetă și cifrele încep să se repete.
În general, dacă q este câtul , resturile parțiale fiind mai mici decât q , după cel mult q
împărțiri parțiale resturile parțiale și deci cifrele câtului încep să se repete. Am subliniat cel
mult q împărțiri , deoarece exemplele ne arată că repetarea resturilor parțiale poate începe și
înainte de a fi trecut prin toate resturile posibile a priori.
Să adâncim acum chestiunea:
b
Observația de bază este următoarea: fiind dată fracția subunitară , pentru a găsi primele
a
n cifre ale fracției zecimale în care se transformă ea, facem împărțirea întreagă 10n b :a .
8
Exemplu. Pentru a găsi primele 4 zecimale ale fracției , facem împărțirea.
21
800 00 :21=3809
170
200
11
1
Să considerăm acum o fracție cu numărătorul 1 , de exemplu și să facem împărțirile
21
întregi 10 :21; 100 :21 ; 1000: 21, etc. Resturile acestor împărțiri reproduc tocmai resturile
parțiale din împărțirea

10 :21=0,47619
100

84

160

147
 130

126

40

21

190

189

10 :21=0 100 :21=4 1000 : 21=47 10000:21=476

10 16 13 4

10000 :21=47611000000 :21=47619

19 1

1
Pentru a ști în ce fel se trasformă fracția , trebuie deci să urmărim resturile obținute
a
prin împărțirea lui 10 , 102, 103 , … prin a . Este o chestiune deja studiată.

1) Să începem cu cazul a este prim cu 10 (adică a descompus în factori primi nu are nici
pe 2 nici pe 5 ca factori).

Știm din cele expuse mai înainte că , în acest caz , resturile încep să se repete după ce
întâlnim restul 1, până acolo resturile fiind toate diferite. Știm că dacă 10d ≡ 1 ( mod a ) , d este un
divizor al lui φ ( a ) . Știm că, dacă α = pα q β r γ … , cel mai mic exponent n astfel ca să avem
b n ≡1 ( mod a ) oricare ar fi b prim cu a , este c . m. m. m .c al numerelor φ ( p α ) , φ ( q β ) , φ ( r γ ),

.....

Rezultă că dacă a este prim cu 10 , primul rest care se repetă în împărțirea 1 :a este 1
(adică numărul cu care am început), deci fracția zecimală este periodică simplă.

1
De exemplu : , 21=3 ∙7 ; φ ( 3 )=2 ; φ ( 7 ) =6 ; c . m .m . m. c al numerelor φ (3) și φ (7) este
21
1
6. Fracția este periodică simplă și perioada ei este un divizor al lui 6.
21

Dacă numărătorul nu este 1, ci un alt număr prim cu a , rezultatele enunțate se mențin. De

exemplu, în împărțirea 8 :21 obținem că resturile împărțirilor întregi succesive
 2 3
80 :21 ; 8 ⋅ 10 :21 ; 8 ⋅ 10 : 21…Aceste resturi se pot obține dacă înmulțim resturile (2) cu
8 ( mod 21 ) :

8 ⋅ 10=80 ≡17 ( mod 21 ) ; 8⋅ 16=128 ≡2 ( mod 21 ) ; 8 ⋅13=104 ≡ 20 ( mod 21 )

8 ⋅4=32 ≡11 ( mod 21 ) ; 8 ⋅ 19=152 ≡5 ( mod 21 ) ; 8⋅ 1=8 ≡8 ( mod 21 ) .

Dacă resturile șirului (1) sunt toate diferite între ele, prin înmulțirea lor cu 8 obținem tot
resturi diferite (dacă 8 r 1 ar fi congruent cu 8 r 2 , atunci
8 r 1−8 r 2 ≡ 0 ( mod 21 ) ; 8 ( r 1 r 2 ) ≡0 ( mod 21 ) , 8 este prim cu 21 pentru că fracția a fost reductibilă;
r 2−r 1< 21, deci nu putem avea 8 ( r 2 −r 1 )=¿ multiplu de 21.

8
Rezultă că fracția este tot periodică simplă, iar numărul cifrelor perioadei este același
21
1
ca și la fracția .
21

Fie acum cazul a=2α ⋅5 β , adică a are numai factori primi ai lui 10. (De exemplu,
3 2
a=40=2 ⋅5 sau a=25=5 , etc). În acest caz, 10 ridicat la puterea α , dacă α > β , sau la puterea
β , dacă β >α se divide cu a (dacă a=40 , 103=23 ∙ 53 se divide cu 23 ⋅5; dacă a=25 , 102=22 ⋅ 52se
divide cu 52).

1
Rezultă că, în acest caz , fracția zecimală rezultând din are un număr finit de zecimale,
a
egal cu cel mai mare dintre numerele α și β .

De exemplu: 20=22 ⋅5 ; 7 :20=0,35.

b b ⋅5α − β b ⋅5β −α
În general: = (dacă α > β ) sau ¿ (dacă α < β ), însă împărțirea unui
2α ⋅5 β 10 α 10 β
număr cu 10α se face despărțind prin virgulă α cifre.

b b 1 b ⋅ 5α − β
Dacă a=2α ⋅5 β ⋅ pm ⋅q n … fracția poate fi scrisă = α ⋅ m n (dacă α > β ).
a a 10 p ⋅ q …

b ⋅5α − β
Fracția m n se transformă într-o fracție periodică simplă. Dacă ea este mai mare
p ⋅q …
decât 1 –ceea ce se poate întâmpla din cauza înmulțirii cu 5α− β- ea se transformă tot într-o fracție
1
periodică simplă , având însă și întregi. Această fracție înmulțită cu α (adică mutând virgula cu
10
 b
α cifre spre stânga ), ne dă fracția , care va avea ca parte neperiodică cele α cifre, iar partea
a
b ⋅5α − β
periodică aceeași ca și a fracției m n .
p ⋅q …

Dacă β >α procedăm analog .

7 7 1 5 ⋅ 7 35 7
=
Exemplu. = ⋅ ; =3,1818 … , deci =0,31818 …=0,3 ( 18 ) . Dar
21 2 ⋅11 10 11 11 22
1 1 1 5 5 1
= = ⋅ ; =0,4545 … . . Deci =0,04545 …=0,0 (45) partea neperiodică este 0.
22 2 ⋅11 10 11 11 22

Rezumând cele de mai sus obținem:

Teorema 4.6.1. Orice fracție se transformă într-o fracție zecimală cu un număr finit
de zecimale sau într-o fracție zecimală cu un număr infinit de zecimale , în care caz
zecimalele admit o perioadă ce se repetă.

Reciproc, să vedem cum rescriem o fracție zecimală α (simplă, periodică sau periodică
p
mixtă) sub forma cu cu p , q ∈ N .
q

a0 a1 a2 … a n
Cazul 1. Dacă α =a0 , a1 a 2 … a n , atunci în mod evident α = . De exemplu:
10n

17 3
α=1,7= , α=0,3= .
10 10

Cazul 2. Să presupunem acum că α =a0 ,(a1 a2 … an ). Atunci:

α =a0 +( a1 a 2 an
+ 2 +…+ n +
10 10 10
a1
10 )(
n+1
a2 an
+ n +2 +…+ 2 n +…
10 10 )
( ) ( )
a1 1 1 a2 1 1
¿ a 0+ 1+ n + 2 n + … + 2 1+ n + 2 n +… +…+ ¿
10 10 10 10 10 10

+ an 1 1
n
(1+ n
+ 2 n +…).
10 10 10
n
1 1 10
Însă 1+ n
+ 2 n + …= n astfel că:
10 10 10 −1

a1 a 2 an 10n
α =a0 +( + 2 +…+ n ) n
10 10 10 10 −1
 a n+ an−1 10+ …+10n−1 ⋅a1 a1a2… an
¿ a 0+ =a 0+
n
10 −1 ⏟
99 …9 .
n ori

6 27+6 33 11
De exemplu, α =3 , ( 6 ) =3+ = = = iar dacă α =2 , ( 154 ) , atunci
9 9 9 3
154 1998+154 2152
α =2+ = = .
999 999 999

Cazul 3. Să presupunem că α este o fracție zecimală periodică mixtă :

α =a0 , a1 a 2 … a k ( ak +1 a k+2 … ak +n ) .

Atunci
a 0 a1 a2 … an 0 , ( a k+1 … ak+ n ) a0 a1 a2 … an ak +1 … a k+n
α =a0 , a1 a 2 … a k +0,00 … 0 ( ak +1 ak+2 … a k+n )= + = +
10
k
10
k
10
k
⏟
99 ⏟
… 9 00 …0
n ori k ori

37 2 37 ∙9+ 2 333+2 335 67

De exemplu, dacă α =3,7 ( 2 )=+ = = = = iar dacă
10 90 90 90 90 18
215 172 215 ⋅ 999+172 214957
α =2,15 ( 172 )= + = = .
100 99900 99900 99900

Rezumând cele trei cazuri de mai sus obținem:

a0 a1 a2 … a n
Teorema 4.6.2. (i) Dacă α =a0 , a1 a 2 … a n , atunci α = .
10n
n−1
a n+ an−1 10+…+10 ∙ a1 a1 a2 … an
(ii ) Dacă α =a0 ,(a1 a2 … an ), atunci a 0+ n
10 −1
=a0 +
⏟
99 …9
.
n ori

a1a2… ak ak+1 … a k+n

a+ +
(iii) Dacă α =a0 , a1 a 2 … a k (a k+1 ak+2 … a k+n ), atunci 0 10
k
⏟
99 ⏟
… 9 00 …0
n ori k ori
4.7. TEOREMELE LUI EULER, FERMAT ȘI WILSON

Lema 4.7.1. Dacă G este un grup (multiplicativ) finit cu n elemente (n ≥ 2) , atunci

x =1, pentru orice x ∈ G.
n

Demonstrație: Fie x ∈ G, iar k =o (x) (ordinul lui x). Atunci x n=1 și conform Teoremei
lui Lagrange k ∣ n , adică n=k ⋅ p cu p ∈ N . Deducem imediat că

x n=x kp =( x k ) p=1 p=1. ∎

Observație. Dacă G este comutativ există o demonstrație elementară ce evită Teorema lui
Lagrange. Pentru aceasta se alege G= { x1 , x2 , … , x n } și x ∈ G. Cum
 { x x 1 , x x 2 , … , x x n }=G={ x 1 , … , x n },
n n
deducem că ( x x 1 ) … ( x x n ) =x 1 … x n ⇔ x ( x 1 … x n ) =x 1 … x n ⇔ x =1.∎

Corolar 4.7.2. (Euler) Dacă n ≥ 2 este un număr natural iar a ∈ Z astfel încât
( a , n ) =1 , atunci a φ(n) ≡ 1 ( mod n ) (φ fiind indicatorul lui Euler) .

Demonstrație. Am văzut mai înainte că (Z n , ⋅) este un monoid cu φ (n) elemente

inversabile. Astfel, dacă aplicăm Lema 4.7.1 grupului G=U (Z n , ⋅) (ce are φ (n) elemente )
pentru a^ ∈ G obținem că:
^
=1^ ⇔ a =1^ ⇔ n∣ aφ (n )−1⇔ a φ ( n) ≡ 1 ( mod n ) . ∎
φ(n) φ(n)
a^

Corolar 4.7.3. (Mica teorema a lui Fermat). Dacă p ≥2 este un număr prim, iar a ∈ Z
astfel încât p ∤a , atunci a p−1 ≡1(mod p).

Demonstrație: Cum p este un număr prim, φ ( p )= p−1 și acum totul rezultă din Corolarul
4.7.2.∎

Lema 4.7.4. Fie G un grup (multiplicativ) finit comutativ iar ∏ x produsul tuturor
x∈G

elementelor din G . Atunci

∏
x∈G
x= ∏ x
x ∈G , .
o (x)≤2

Demonstrație. Vom scrie

∏
x∈G
x= ∏
x∈G
x⋅ ∏
x ∈G
x
. Însă în cadrul produsului
∏
x∈G ,
x
vom
o (x)≤2 o(x)>2 o (x)> 2

grupa fiecare element x cu x−1 (avem x ≠ x căci dacă x=x−1 atunci x 2=1 și deci o ( x )=2 ,
−1

∏ x =1, de unde concluzia că ∏

absurd) și astfel x ∈G x∈G
x=¿ ∏ x . ∎ ¿
x∈ G ,
o (x)> 2 o( x)≤2

Corolar 4.7.5. (Wilson) Dacă p ≥2 este un număr prim, atunci ( p−1 ) !+1 ≡0 (mod p).
¿
Demonstrație. Cum p este prim ( Z p ,⋅) este grup cu p−1 elemente , conform Lemei
∏ x^ = ∏ x^ . Rămâne să punem în evidență elementele ^x ∈ Z ¿ cu proprietatea că
4.7.4 , ^x ∈ Z ¿ ¿
p ^x ∈Z p p
o (^x )≤2
^ p ∣ x 2−1=( x−1 ) ( x +1 ) ⇔ p ∣ x−1 sau p ∣ x+ 1 de unde deducem că
o ( x^ )=2 ⇔ ^x2= 1⇔
^ ^
p−1 sau ^x =1^ , astfel că 1^ ⋅ 2⋅
^ …^ ^
^x =−1= p−1∣−1^ ⇔ ( p−1 ) !+1=0^ ⇔ ( p−1 ) !+1 ≡0 ( mod p ) .∎

Vom prezenta în continuare diferite variante de generalizare a Teoremei lui Wilson .

Lema 4.7.6 . Fie p ≥2 un număr prim, iar n ≥ 2 un număr natural. Atunci:

 (i) Dacă p=2 și n>2 în grupul U ( Z 2 ,⋅ ) numai elementele 1^ ,−1^ , ^
n
2 +1 , ^
n−1 n−1
2 −1
au ordinul cel mult 2;
(ii) Dacă p>2 atunci în grupul U ( Z p ,⋅ ) numai elementele 1^ ,−1^ au ordinul cel
n

mult 2.

Demonstrație. Avem U ( Z p ,⋅ ) ={ a^ ∈ Z p : ( a , p )=1 } . Să determinăm în acest grup

¿
n n

¿
elementele a^ ∈ U (Z p , ⋅ ) astfel încât a^ 2=1, adică acele numere naturale a astfel încât 1 ≤ a< p n , cu
n

( a , p )=1 și pn ∣a2 −1 (*).

Evident a=1 verifică (*) . Dacă a> 1 , atunci putem scrie a−1= p k u și a+ 1= pt v cu
k , t ≥ 0, ( p ,u )=( p , v )=1 , iar k +t ≥ n .

Dacă k =0 atunci t ≥ n , deci pn ∣a+1 și cum a< p n rezultă că a+ 1= pn , de unde a= pn−1

și astfel obținem elementul a^ =^ p −1=−1^ ce verifică de asemenea (¿).
n

Dacă t=0 atunci k > n , deci pn ∣a−1 și cum a< p n rezultă că a−1=0 de unde a=1 ,
contradicție.

Dacă k ≠ 0 , t ≠ 0 atunci 2= p t v− p k u , adică p ∣2 , deci dacă p ≥2 , obținem o contradicție.

¿
n ^ ^
În concluzie: dacă p>2 , atunci în U ( Z p ) avem numai elementele 1^ și −1= n
p −1 ce au
ordin cel mult 2 , obținând astfel concluzia de la (ii).

Dacă p=2, atunci din 2=2t v−2 k u rezultă că t=1 sau k =1. Dacă t=1 atunci k ≥ n−1,
deci a−1=2 k u ≥ 2n−1 u și cum 1<a< 2n avem că u=2 și k =n−1. Deci, în acest caz , dacă a
verifică (*) atunci a=2n−1 +1.

Dacă k =1 atunci t ≥ n−1 , deci a+ 1=2t v ≥ 2n−1 v și cum 1<a< 2n rezultă că v=1 sau
v=2 (cazul v=2este exclus căci ( v , 2 )=1).

Dacă v=1 atunci t=n−1 sau t=n .În cazul t=n−1 rezultă că a=2n−1−1 , iar dacă t=n
atunci a=2n−1.

În concluzie: dacă p=2 și n>2 în U ( Z 2 ) numai elementele 1^ ,−1^ , ^

2 +1 , ^
¿ n−1 n−1
n
2 −1 au
ordinul cel mult 2 , obținând astfel concluzia de la (i).∎

Corolar 4.7.7. (O generalizare a teoremei lui Wilson) Dacă p este un număr prim și n
un număr natural , atunci:

(i) Dacă p>2 și n ≥ 2 atunci

n
p ∣ ∏ n,
a+1 ;
1 ≤a < p
( a , p) =1
 (ii) Dacă p=2 și n>2 atunci
2n ∣ ∏ a−1 ;
n
1 ≤a <2 ,
(a ,2 ) =1

(iii) Dacă p=2 și n=2 atunci

2 ∣ ∏ a+1.
2
2
1 ≤a <2
( a , 2) =1

Demonstrație. Totul rezultă imediat din Lema 4.7.4 ținând cont de cele stabilite în Lema
4.7.6.∎

4.8 . TEOREMA CHINEZEASCĂ A RESTURILOR

În cadrul acestui paragraf vom prezenta sub altă formă așa zisă teoremă chinezească a
resturilor . Fie m1 ,m2 , … ,mt ∈ N astfel încât ( mi , m j )=1 pentru orice i≠ j, m=m 1 m2 … mt , iar
b 1 , b2 , … , bt ∈ Z .

Teorema 4.8.1. (Teorema chinezească a resturilor)

Sistemul
 {
x =b1 (mod m1)
(S) … … … … … … …
x=b t (mod mt )

are soluție în Z și oricare două soluții diferă printr-un multiplu de m .

m
Demonstrație: Dacă ni = , atunci ( mi , ni )=1 pentru orice 1 ≤i ≤t . Astfel există r i , s i ∈ Z
mi
astfel încât r i mi+ s i ni =1 pentru orice 1 ≤i ≤t .

Dacă notăm e i=si ni , atunci e i ≡ 1(mod mi) și e i ≡ 0(mod m j) pentru 1 ≤i , j≤ t ,i ≠ j .

t
Dacă vom considera x 0=∑ b i ei, atunci vom avea x 0 ≡ bi e i( mod mi) și astfel
i=1

x 0 ≡ bi (mod mi ) pentru orice 1 ≤i ≤t , de unde concluzia că x 0 este soluție a sistemului (S).

Să presupunem că x 1 este o altă soluție a lui (S). Atunci x 1−x 0 ≡ 0(mod mi ) pentru
1 ≤i ≤t , adică mi ∣ x1 −x0 pentru orice 1 ≤i ≤t , și cum ( mi , m j )=1 pentru i≠ j, deducem că
m=m1 m 2 … mt ∣ x 0−x 1 , adică x 0 ≡ x 1(mod m).∎

Să interpretăm acum teorema chinezească a resturilor din punct de vedere al teoriei

inelelor.

Fie pentru aceasta ( Ai )i ∈ I o familie nevidă de inele (unitare).

Vom considera un inel notat ∏ A i, având mulțimea subiacentă ∏ A i={¿ pentru orice
i ∈I i ∈I

i ∈ I }, iar pentru x , y ∈ ∏ A i , x =¿ și y=( y ¿¿ i)i ∈ I ¿ definim x + y=( x i + y i )i ∈ I și

i∈ I

x ⋅ y=( x i ⋅ y i )i ∈ I .

Se verifică imediat că ( ∏ A i ,+ , ⋅) devine inel unitar în care elementul nul este 0=( x i )i ∈ I
i ∈I

cu x i=0 pentru orice i∈ I , iar pentru x=( x¿¿ i )i∈ I ,−x=(−x ¿¿ i)i ∈I ; ¿ ¿ elementul unitar este
1=(x ¿¿i)i ∈I ¿ cu x i=1 pentru orice i∈ I , iar dacă x=(x¿¿ i)i∈ I ∈ ∏ A i ,¿ atunci x ∈ U ( ∏ A i)
i ∈I i ∈I

dacă și numai dacă x i ∈ U ( Ai ) pentru orice i∈ I , astfel zis , U ( ∏ A )=∏ U ( A ) .

i ∈I
i
i∈ I
i

X A
Dacă I este finită notăm ∏ A i= i.
i ∈I i∈I
¿
Fie acum m1 ,m2 , … ,mt ∈ N astfel încât ( m i , m j )=1 pentru orice i≠ j, 1≤ i , j≤ t și
m=m1 m 2 … mt .
 Teorema 4.8.2. Avem următorul izomorfism de inele:

Z m × Z m × … × Z m ≈ Z m.
1 2 t

Demonstrație. Pentru fiecare 1 ≤i ≤t , fie π i : Z ⟶ Z m morfismul surjectiv canonic de

i

inele ce duce fiecare element x ∈ Z în clasa de echivalență modulo mi.

Definim f : Z m ⟶ Z m × Z m ×… × Z m prin f ( x )=(π 1 ( x ) , … , π t ( x)) pentru orice x ∈ Z .

1 2 t

Dacă x , y ∈ Z și f ( x )=f ( y ) atunci x ≡ y ( mod m) ⇔ x ≡ y (mod mi ) pentru orice 1 ≤i ≤t

(căci ( mi , m j )=1 pentru 1 ≤i ≠ j ≤ t )⇔ π i ( x )=π i ( y ) pentru orice 1 ≤i ≤t .

Deducem astfel că f este bine definită și că funcția f este injecție.Se verifică imediat că f este
morfism de inele unitare.

Surjectivitatea lui f rezultă fie din teorema chinezească a resturilor, fie observând că
∣ Z m × Z m ×… × Z m ∣=∣Z m ∣=m=m1 … mt .
1 2 t

Deci f este un izomorfism de inele unitare.∎

Corolar 4.8.3. Cu notațiile de la teorema precedentă avem următorul izomorfism de

grupuri multiplicative:

U ( Zm ) ≈ U ( Z m ) ×U ( Z m ) …× U ( Z m ).
1 2 t

Corolar 4.8.4. Fie φ : N ⟶ N indicatorul lui Euler.

¿
(i). Dacă m1 ,m2 , … ,mt ∈ N astfel încât ( m i , m j )=1 pentru i≠ j, atunci
φ ( m1 … mt )=φ ( m1 ) … φ ( mt ) ;

(ii) Dacă p ≥2 este număr prim și n ∈ N ¿ , atunci φ ( p ) = p − p

n n n −1 n
=p 1− ( 1p ) ;
k1 kt
(iii)Dacă n= p1 … pt este descompunerea în factori primi a lui n , atunci

(
φ ( n )=n 1−
1
)
p1
1
…(1− ).
pt

Demonstrație. (i) Am văzut că ∣U ( Z m ) ∣=φ(m) pentru orice m∈ N , m≥ 2 . Dacă ținem

cont de Corolarul 4.8.3 deducem că:

∣U ( Z m ) ∣=∣U ( Z m ) … ×U ( Z m ) ∣=∣U ( Z m )∣...∣U ( Z m )∣⇔ φ ( m )=φ ( m1 ) … φ(m1 ).

1 t 1 t

(ii) Prin calcul direct se deduce că între 1 și pn există pn− p n−1 numere naturale mai mici
strict decât pn și prime cu pn (adică cu p), de unde egalitatea φ ( pn ) = pn− pn −1 .
 (iii)Ținând cont de (i) și (ii) deducem că:

φ ( n )=φ ( p1 … pt ) =( p1 −p 1
k1 kt k1 k 1−1
) … ( pkt − ptk −1)= pk1 … p kt
t t 1 t

(1− p1 ) …(1− p1 )=n(1− p1 ) …(1− p1 ). ∎

1 t 1 t

De exemplu, φ ( 12 )=φ ( 2 ⋅3 )=12 1−

3
( 12 )( 1− 13 )=12 ⋅ 12 ⋅ 32 =4.

4.9. RĂDĂCINI PRIMITIVE MODULO UN NUMĂR PRIM

¿
Fie n ∈ N , a∈ Z , ( a , n )=1. Conform Teoremei lui Euler (Corolarul 4.8.2) știm că
a φ(n) ≡ 1(mod n).
 Definiția 4.9.1. Cel mai mic număr natural nenul m pentru care a m ≡ 1(mod n) se
numeșe gaussian sau ordin al lui a și se notează prin γ n ( a ) .De fapt, γ n ( a )=ord( a^ ) în
(U ( Z n) , ∙).

Observație.

1. Dacă a t ≡1(mod n), atunci γ n ( a ) ∣t ;

2. γ n ( a ) ∣φ( n);
3. Dacă a r ≡ a s ( mod n ) , atunci r ≡ s(mod γ n ( a )).
k k
Dacă n= p1 … p s este descompunerea în factori primi a lui n , conform Corolarului
1 s

4.8.3 , U ( Zn ) ≈ U ( Z p ) … ×U ( Z p ) astfel, pentru a determina structura grupului multiplicativ

k1
1
ks
s

U ( Zn ) este suficient să studiem structura grupurilor de forma U ( Z p ) cu p prim și t ∈ N .

t

Vom începe cu cazul cel mai simplu și anume cu U ( Z p) cu p prim. Cum Z p este corp ,
U ( Z p ) =Z p . Dacă f =a o +a1 X +…+ an X n ∈ Z [ X ], vom nota ^f =a^0+ a^1 X +…+ a^n X n ∈ Z p [ X ].
¿

Lema 4.9.2. Fie K un corp comutativ și f ∈ K [ X ] cu grad ( f )=n. Atunci f are cel mult
n rădăcini distincte.

Demonstrație. Facem inducție matematică după n . Cum pentru n=1 totul este clar, să
presupunem că afirmația din enunț este adevărată pentru orice polinom din K [ X ] de grad≤ n−1.

Dacă f nu are rădăcini în K totul este clar.

Dacă există α ∈ K astfel încât f ( α )=0 , atunci f ( x )=q( x )(x−a) și grad ( q )=n−1.

Dacă β este o altă rădăcină a lui f , β ≠ α , atunci 0=f ( β )=( β−α) q (β) ceea ce implică
q ( β )=0. Cum prin ipoteza de inducție q are cel mult n−1 rădăcini distincte, deducem că f are
cel mult n rădăcini distincte.∎

Corolar 4.9.3. Fie K un corp comutativ f , g ∈ K [ X ] astfel încât grad ( f )=grad ( g )=n .
Dacă avem n+1 elemente distincte, α 1 , α 2 ,… , α n+1 astfel încât f ( α i ) =g (α i) pentru orice
1 ≤i ≤n+1, atunci f =g.

Demonstrație. Considerând h=f −g , atunci grad ( h ) ≤ n și cum h are n+1 rădăcini

distincte α 1 , α 2 ,… , α n+1, deducem că h=0 , adică f =g.∎

Corolar 4.9.4. Dacă p ≥2 este un număr prim , atunci pentru orice x ∈ Z , avem:
p−1
x −1 ≡ ( x−1 ) ( x −2 ) … ( x− p+1 ) ( mod p ) .
 Demonstrație: Cum p este prim, Z p este corp comutativ. Considerând
p−1 ) ∈ Z p [ X ] avem că grad ( f ) ≤ p−2 și f ( x^ )= 0^ pentru
f =( X p−1−1^ )−( X−1^ ) ( X −2^ ) … ( X −^
x^ =1^ , 2,
^ …, ^
p−1 (ținând cont și de mica teoremă a lui Fermat, adică de Corolarul 4.7.3).
Conform Corolarului 4.9.2 , f =0. ∎

Observație. Dacă în Corolarul 4.9.4 considerăm x=0 obținem că ( p−1 ) ! ≡−1 ( mod p ) ,
adică teorema lui Wilson (Corolarul 4.7.5).

Propoziția 4.9.5. Fie p ≥2 un număr prim și d ∣ p−1 . Atunci congruența x d ≡1(mod p)

are exact d soluții.
p −1
x −1
Demonstrație. Dacă p−1 ≡ d d ' , atunci: d
=¿ ¿, adică x p−1−1=( x d−1)g ( x) și
x −1
^ ( x d −1^ ) ^g ( x ) .
astfel x p−1−1=

Cum x p−1−1^ are exact p−1 rădăcini (și anume 1^ , 2^ , … , ^

p−1−¿conform micii teoreme a
lui Fermat), ținând cont de Lema 4.9.2 deducem că x −1^ are exact d rădăcini în Z p și astfel
d

congruența x d ≡1( mod p) are exact d soluții în Z p . ∎

Teorema 4.9.6. Dacă p este un număr prim, atunci U ( Z p) este un grup ciclic.

Demonstrație.
¿
Soluția 1: Evident∣U ( Z p ) ∣=∣ Z p ∣=p−1 iar pentru d ∣ p−1 , fie ψ (d ) numărul elementelor
¿ ¿
din Z p de ordin d .Conform Propoziției 1.9.5 elementele din Z p ce satisfac congruența x d ≡1
(mod p) formează un grup de ordin d . Însă ∑ ψ ( c )=d , de unde se deduce că ψ ( d )=φ (d) (φ
c ∣d

fiind indicatorul lui Euler). În particular, ψ ( p−1 )=φ ( p−1 ) >1 (dacă p ≥3 ). Deducem că în
¿ ¿ ¿
Z p , φ( p−1) elemente au ordinul p−1 și astfel oricare dintre acestea generează pe Z p , adică Z p
este grup multiplicativ ciclic.
l l
Soluția 2: Fie p−1=q1 … q t descompunerea în factori primi a lui p−1 și să considerăm
1 t

congruențele:

li −1

(1) x q ≡1( p)
i

li

(2) x q ≡1 ( p ) , cu 1 ≤i ≤t .
i

În mod evident orice soluție a congruenței (1) este soluție și a congruenței (2). Mai mult,
congruența (2) are mai multe soluții decât congruența (1). Pentru fiecare 1 ≤i ≤t fie gi o soluție a
congruenței (2) ce nu este o soluție a congruenței (1) iar g=g 1 g2 … g t .
 ¿ l
Evident, g^i generează un subgrup al lui Z p de ordin q i , 1≤ i≤ t . Deducem că ^g generează
i

¿ ¿
un subgrup al lui Z p de ordin p−1=q1 … q t . Atunci ¿ g^ ≥Z p .∎
l l 1 t

Definiția 1.9.7. Fie p ≥2 un număr prim. Un element a ∈ Z se zice rădăcină primitivă

¿
modulo p dacă a^ generează Z p .
De exemplu, 2 este rădăcină primitivă modulo 5 (se verifică imediat că 4=5-1 este cel
mai mic număr natural n pentru care 2n ≡1(mod 5)), pe când 2 nu este rădăcină primitivă
modulo 7 (de exemplu, 23 ≡1(mod 7)).
Noțiunea de rădăcină primitivă se poate generaliza astfel:
Definiția 1.9.8. Fie n ∈ N . Un element a ∈ Z se zice rădăcină primitivă modulo n dacă
în Z n generează U (Z ¿¿ n)¿ (echivalent cu a spune că φ (n)) este cel mai mic număr natural
pentru care a φ(n) ≡1(mod n), adică γ n ( a )=φ(n)¿ .
Observație. În general nu rezultă că U ( Z n) este ciclic.
De exemplu, elementele lui U (Z 8) sunt 1^ , 3^ , 5^ , 7^ iar 1^2=1^ , 3^2=1^ , 5^2=1^, 7^2=1^ , neexistând
deci în U ( Z 8) elemente de ordin 4=φ(8).
Rezultă că nu orice întreg posedă rădăcini primitive.
Lema 1.9.9. Dacă p este un număr natural prim și 1 ≤ k < p atunci p ∣C kp.
k p! p! ( p−1 ) !
Demonstrație. Avem C p= ∈ N și cum =p ⋅ iar p nu
k ! ( p−k ) ! k ! ( p−k ) ! k ! ( p−k ) !
( p−1 ) !
divide nici pe k ! și nici pe ( p−k ) ! , deducem că dacă notăm q= , atunci q ∈ N și cum
k ! ( p−k ) !
k k
C p= p ⋅q , rezultă că p ∣C p.∎

Observație. Utilizând Lema 1.9.9 putem prezenta o nouă demonstrație a micii teoreme a
lui Fermat: Dacă p este un număr prim și a ∈ Z astfel încât p ∤a , atunci p ∣a p −1 −1. Într-adevăr,
să notăm sa =a p −a .Cum
p −1 p−1

p a+1−( a+1 ) = a −a + ∑ C p a =s a + ∑ C kp a p−k .

p
sa +1=( a+1 ) −( a+1 )=a p +C 1p a p−1+ …+C p−1 ( p ) k p−k

k=1 k=1

Ținând seama de Lema 1.9.9 deducem că sa +1 ≡ s a (mod p). Astfel,

sa ≡ s a−1 ≡ s a−2 ≡ …≡ s 1 (mod p) și cum s1=1 p −1=0 deducem că sa ≡0 (mod p), adică
p p−1
p ∣a −a=a( a −1) și cum p ∤a obținem că p ∣a p −1 −1.

Lema 1.9.10. Dacă n ≥ 1 este un număr natural, p ≥2 un număr prim și a , b ∈ Z astfel

încât a ≡ b(mod pn ), atunci a p ≡ b p (mod pn +1).

Demonstrație. Putem scrie a=b+ c pn , cu c ∈ Z .Atunci

p n p p 1 p−1 n
a =( b+c p ) =b +C p b c p + x (cu x ∈ Z și pn+ 2 ∣ x ) astfel că a p=b p + b p−1 c pn+1 + x , de unde
a ≡ b ( mod p ) . ∎
p p n+1
 Corolar 1.9.11. Dacă p este un număr prim, p ≥3 , n ∈ N , n ≥ 2, atunci
n−2
p n−1 n
(1+ap) ≡1+a p (mod p ) pentru orice a ∈ Z .

Demonstrație. Facem inducție după n , pentru n=2 afirmația fiind trivială. Să

presupunem acum că afirmația din enunț este adevărată pentru n și să arătăm că este adevărată
p
pentru n+1. Conform Lemei 1.9.10 avem: (1+ap) p ≡ ( 1+a pn−1 ) (mod p n+1). Dezvoltând cu
n−1

ajutorul binomului lui Newton obținem (1+a p p−1 ) p=1+C 1p a pn−1 + β , unde β este o sumă de
p−2 termeni. Utilizând din nou Lema 1.9.9 se verifică imediat că toți termenii lui β sunt
divizibili prin p1+2 (n−1 ), exceptând eventual ultimul termen a p p p (n−1 ). Cum n ≥ 2 ,1+2 ( n−1 ) ≥ n+1
și cum p ( n−1 ) ≥ n+1 , adică pn+ 1 ∣ β și astfel (1+ap) p ≡ 1+a pn−1 ( mod p n ) , adică c.c.cd.∎
n−1

Observație. Fie a , n ∈ Z astfel încât ( a , n ) =1. Vom spune că a are ordinul k modulo n
dacă k este cel mai mic număr natural pentru care a k ≡ 1(mod n). Acest lucru este echivalent cu a
spune că a^ din Z n are ordinul k în grupul U ( Z n).

Corolar 1.9.12. Dacă p ≠2 este un număr prim astfel încât p ∤a , atunci ordinul lui
n n−1
1+ap modulo p este egal cu p (n ∈ N , n ≥ 2).
n−2

Demonstrație. Conform Corolarului 1.9.11, ( 1+ap ) p ≡1+a pn ( mod pn +1 ), de unde

n−2

deducem că ( 1+ap ) p ≡1+a pn−1 ( mod pn ) adică pn−2 nu este de ordinul lui 1+ap , rezultând
astfel că ordinul lui 1+ap modulo pn este egal cu pn−1 .∎

Teorema 1.9.13. Fie p ≥3 un număr prim și n ∈ N ¿ . Atunci U ( Z p ) este grup ciclic

n

(adică există în acest grup rădăcini primitive modulo pn).

Demonstrație. Conform Teoremei 1.9.6. există o rădăcină primitivă modulo p. Dacă

g ∈ Z este o astfel de rădăcină, atunci în mod evident și g+ p este rădăcină.Dacă g p−1 ≡1(mod p2 )
, atunci (g+ p) p−1 ≡ g p−1+ ( p−1 ) g p−2 p ≡1+( p−1) g p−2 p (mod p2) . Cum p2 nu divide
( p−1) g p−2 p putem presupune pentru început că g este o rădăcină primitivă modulo p și că
2 p−1
p ∤ g −1.

Să arătăm că un astfel de g poate fi rădăcină primitivă modulo pn iar pentru aceasta

este suficient să demonstrăm că dacă gm ≡1( mod p n), atunci φ ( pn ) ∣ m.

Avem că g p−1=1+ ap , unde p ∤a . Conform Corolarului 1.9.11, pm−1 este de ordinul lui
m m n n−1 n −1 '
1+ap modulo p . Deoarece (1+ap) ≡1( mod p ) atunci p ∣ m. Fie m= p m . Atunci
gm ' ≡ 1(mod p). Deoarece g este o rădăcină primitivă modulo p , p−1 ∣m ' și astfel
p
n−1
( p−1 )=φ ( p n ) ∣ m. ∎

Pentru cazul p=2 vom demonstra:

 Teorema 1.9.14. Numărul 2n are rădăcini primitive pentru n=1 sau 2 iar pentru
n ≥ 3 nu are. Dacă n ≥ 3 , atunci {(−1)a 5b :a=0,1 și 0 ≤ b<2n−2 } constituie un sistem redus de
resturi modulo 2n. Rezultă că pentru n ≥ 3 ,U (Z 2 ) este produsul direct a două grupuri
n

ciclice (unul de ordin 2 iar celălalt de ordin 2n−2).

Demonstrație. Numărul 1 este rădăcină primitivă modulo 2 iar 3 este rădăcină primitivă
modulo 22=4 , deci putem presupune n ≥ 3.

Intenționăm să demonstrăm că:

(1) 52 n−1 ≡ 1+2n−1 (mod 2n) .

Evident, pentru n=3 , (1) este adevărată.

Să presupunem că (1) este adevărată pentru n și să demonstrăm pentru n+1.

La început să notăm că: (1+2n−1 )2 =1+ 2n+ 22 n−2 și că 2 n−2 ≥ n+1 pentru n ≥ 3.

Aplicând Lema 1.9.10 congruenței (1) obținem

(2) 52 n−1 ≡ 1+2n (mod 2n+ 1)

și astfel (1) este probată prin inducție .

n−2 n−3

Din (2) se vede că 52 ≡ 1(mod 2n ) pe când din ( 1 ) avem că 52 ≡ 1(mod 2n ). Atunci 5 are
ordinul 2n−2 modulo 2n.

Să considerăm mulțimea {(−1)a 5b :a=0,1 și 0 ≤ b<2n−2 } formată din 2n−1 numere și să

probăm că acestea nu sunt congruente modulo 2n (deoarece φ ( 2n ) =2n−1 deducem că mulțimea de
mai sus conține un sistem redus de resturi modulo 2n).
' '

Dacă prin absurd, (−1)a 5 b ≡ (−1 )a 5b ( mod 2n ) , n≥ 3 , atunci (−1)a ≡ (−1 )a (mod 4 ), adică
'

'

a ≡ a '(mod 2) , deci a=a' . Atunci 5b ≡5 b (mod 2 n) și astfel 5b−b ' ≡1(mod 2n ), de unde
b ≡ b ' (mod 2n ), deci b=b' .

În final să notăm că (−1)a 5 b ridicat la puterea 2n−2 este congruent cu 1 modulo 2n , astfel
că 2n nu are rădăcini primitive modulo 2n , dacă n ≥ 3.∎

Din Teoremele 1.9.13 și 1.9.14. deducem următoarea descriere completă a grupurilor

U ( Z n) pentru n arbitrar:

Teorema 1.9.15. Fie m=2 a pa1 … p an descompunerea lui n în factori primi distincți.
1 n

Atunci:
 U ( Zm ) ≈ U ( Z 2 ) × U ( Z p ) × … ×U ( Z p
a
1
a1
n
an
)
a −1
Grupurile U ( Z p ) sunt grupuri ciclice de ordin pi ( p i−1 ) ,1 ≤ i ≤ n iar U ( Z 2 ) este
i
ai
i
a

grup ciclic de ordin 1 și 2 pentru a=1 , respectiv a=2. Dacă a ≥ 3 , atunci U ( Z 2 ) este a

produsul direct a două grupuri ciclice de ordine 2 și respectiv 2n−2 .

Putem acum răspunde la întrebarea: care numere întregi posedă rădăcini primitive?

Teorema 1.9.16. Numărul n ∈ N posedă rădăcini primitive dacă și numai dacă n este
de forma 2 , 4 , pa sau 2 p a cu a ∈ N iar p ≥3 un număr prim.

Demonstrație. Conform Teoremei 1.9.14, putem presupune că n ≠ 2k cu k ≥ 3.Dacă n nu

este de forma din enunț, este ușor de văzut că n se poate atunci scrie ca produs m1 m2 cu
( m1 , m2 ) =1 și m1 ,m2 >2.

Atunci φ (m 1) și φ (m2) sunt simultan pare iar U ( Z n) ≈ U (Z m )×U (Z m ) . Însă U (Z m ) și

1 2 1

U ( Z m ) au elemente de ordin 2iar acest lucru ne arată că U ( Z n) nu este ciclic (deoarece conține
2

cel mult un element de ordin 2).

Atunci n nu posedă rădăcini primitive.

Reciproc, am văzut că 2,4 și pa posedă rădăcini primitive. Deoarece

U ( Z 2 p ) ≈ U (Z2 )× U ( Z p ) deducem că U ( Z 2 p ) este ciclic, adică 2 p a posedă rădăcini primitive și
a a a

cu aceasta teorema este demonstrată.∎

APLICAȚII
 6.1. Să se arate că numărul natural n este divizibil cu 2 (cu 5) dacă și numai dacă
cifra unităților sale este divizibilă prin 2 respectiv prin 5.

Rezolvare:

Vom scrie n în sistemul zecimal sub forma n=am 10m + am−1 10 m−1+ …+a2 102 +a1 10+a0 ,
unde a 0 , a 1 , … . , am sunt numere naturale cuprinse între 0 și 9 , a m ≠ 0. Prin urmare a 0 reprezintă
cifra unităților, a 1 cifra zecilor, a 2 cifra sutelor , ș.a.m.d.

Înt-adevăr , n=10 ( a m 10m −1 + am−1 10 m−2+ …+a2 10+a1 ) + a0 , deci n=10 k +a 0. Prin urmare,
2∨n implică 2∨ ( n−10 k ) , adică 2∨a0. Recipproc, 2∨a0 implică 2∨10 k + a0 , adică 2∨n.

Demonstrația divizibilității cu 5 se face analog.

6.2. Să se arate că numărul natural n e ste divizibil cu 4 (cu 25) dacă și numai dacă
numărul format din ultimele sale două cifre este divizibil cu 4 (respectiv cu 25).

Mai general, numărul natural n este divizibil cu 2k (cu 5k ) dacă și numai dacă
numărul format de ultimele k cifre din scrierea sa în baza zecimală este divizibil cu 2k
(respectiv cu5k ).

Soluția este asemănătoare cu cea de la exercițiul 6.1.

6.3. Să se arate că numărul natural n este divizibil cu 3 (cu 9 ) dacă și numai dacă
suma cifrelor sale este divizibilă cu 3 (respectiv cu 9).

Rezolvare:

Avem

+ …+a2 10 +a1 10+a 0=

m m−1 2
n=am 10 + am−1 10
a m ( 10 −1 ) +a m−1 ( 10 −1 ) +…+ a2 ( 10 −1 ) +a1 ( 10−1 ) + ( am +a m−1+ …+a1 + a0 ) .
m m−1 2

Din formula 10k −1=( 10−1 ) ( 10 k−1 +10 k−2 + …+ 1 )=9 k ' , rezultă că 10k −1 este multiplu
de 9, oricare ar fi k ∈ N ¿. Prin urmare, n=9 k +(am + am−1 +…+ a1+ a0 ), adică n este divizibil cu 3 ,
respectiv cu 9, dacă și numai dacă suma cifrelor sale este divizibilă cu 3 , respectiv cu 9.

6.4. Să se arate că numărul natural n este divizibil cu 11 dacă și numai dacă suma
alternantă a cifrelor sale este divizibilă cu 11.

Rezolvare:
 Vom scrie n , în sistemul zecimal sub forma n=am 10m + am−1 10 m−1+ …+a2 102 +a1 10+a0 ,
unde a 0 , a 1 , … . , am sunt numere naturale cuprinse între 0 și 9 , a m ≠ 0. Trebuie demonstrat că 11|
m

∑ (−1)k al.
k=0

Pentru a demonstra această afirmație, vom scrie cu ajutorul formulei binomului lui
Newton:
k k k 1 k−1 k ' k
10 =(11−1) =11 −C k ⋅ 11 +…+ (−1 ) =11 k + (−1 ) , k ' ∈ Z .
m
Prin urmare, n=11 p+ ∑ (−1) k al și deci n este divizibil cu 11dacă și numai dacă
k=0
m

∑ (−1)k al este divizibilă cu 11.

k=0

6.5 Să se arate că numărul natural n este divizibil cu 17 (cu 49) dacă și numai dacă
diferența , respectiv suma , dintre dublul numărului obținut din numărul dat suprimându-i
ultimele două cifre și numărul format de cifrele suprimate în ordinea în care se află
numărul dat sunt divizibile cu 17 (respectiv cu 49).

Rezolvare:

Fie N=an an−1 … a1 a0 numărul dat iar N ' =an an−1 … a2 numărul obținut din N
2 '
suprimându-i ultimele două cifre. În mod evident, N=10 N +a1 a0 . Atunci
10 ( 2 N −a1 a0 ) =2 ( 10 N ) −100 a1 a0=2¿-100a 1 a 0=2 N −102 a1 a0=2 N −17 ⋅ 6 a1 a0 , de unde
2 ' 2 '

deducem că 17∨N ⇔ 17∨(2 N ' −a1 a 0).

Cum
10 ( 2 N ' + a1 a0 ) =2 ( 10 2 N ' ) +100 ⋅ a1 a0 =2 ( N −a 1 a 0 )+ 100⋅ a1 a0=2 N +98 a 1 a 0=2 N +2⋅ 49 ⋅a1 a0 ,
2

deducem că 49|N ⇔ 49|(2 N + a1 a0 ).

6.6. Să se arate că numărul natural n este divizibil cu 17 (cu 59) dacă și numai dacă
diferența dintre triplul numărului obținut din numărul dat suprimându-i ultimele trei
cifre și numărul format de cifrele suprimate în ordinea în care se află numărul dat este
multiplu de 17 (respectiv 59).

Soluție asemănătoare cu cea de la 6

6.7. Să se arate că numărul natural n este divizibil cu 97 (cu 103) dacă și numai dacă
suma, respectiv diferența, dintre triplul numărului obținut din numărul dat suprimându-i
ultimele două cifre și numărul format de cifrele suprimate în ordinea în care se află în
numărul dat este multiplu de 97 (respectiv 103).

Soluție asemănătoare cu cea de la 6

6.8. Să se arate că numărul natural n este divizibil cu 101 dacă și numai dacă
despărțindu-l în grupe de câte două cifre începând de la dreapta, diferența dintre suma
numerelor formate de grupele de rang impar și suma numerelor formate de grupele de
rang par este divizibilă cu 101.

Rezolvare:

Fie N=an an−1 … a1 a0 un număr cu n+1 cifre. Să presupunem că n este impar. Atunci
numerele formate din câte două cifre de rang impar sunt a 1 a 0 , a 5 a 4 , … an−6 an−7 , an−2 an−3 iar cele
de rang par vor fi a 3 a 2 , a7 a 6 , … a n−4 an−5 , an an−1 astfel că dacă notăm
N 1=a1 a0 +a5 a 4 +…+ an−6 an−7 +a n−2 a n−3 și N 2=a3 a2 +a7 a 6+ … an−4 a n−5+ an an−1 atunci

N 1=a0 +a 4 +…+a n−7+ an−3 +10 ( a 1+ a5 +…+a n−6+ an−2 ) ,

N 2=a2 +a6 +…+ an−5 +a n−1+10 ( a3+ a7 +…+ an−4 + an ) , iar

N 1−N 2 =( a0 +10 a 1−a2 −10 a3 ) + ( a 4 +10 a5 −a6 −10 a7 ) +…+ ( an−3 +10 an−2−an−1−10 a n ) .

Scriind că N=an 10n +an−1 10n−1+ …+a 2 102 +a1 10+a 0 avem:

N− ( N 1−N 2 )= ( 10 + 1 ) a2+ ( 10 +10 ) a3 + ( 10 −1 ) a 4 + ( 10 −10 ) a5 + ( 10 +1 ) a 6+ ( 10 +10 ) a7 + …+ ( 10 −1 ) a n−3+ ( 10

2 3 4 5 6 7 n−3

Se arată ușor că toți coeficienții lui a 2 , a3 , . , an se divid prin 101, de unde concluzia (cazul
n par tratându-se analog).

6.9. Să se arate că numărul natural n este divizibil prin 10 k ± 1 dacă și numai dacă
suprimându-i ultima cifră și scazând , respectiv adunând, de k ori cifra suprimată se obține
un număr divizibil cu 10 k ± 1.

Ca aplicație să se enunțe criterii de divizibilitate cu 19,29,49, 21, 31 și 41.

Rezolvare:
 ' '
Fie N=an an−1 … a1 a0 numărul dat iar N =an an−1 … a1, adică N=10 N +a 0. Atunci
10 ( N ' −k a0 ) =10 N ' −10 k a0=N −a 0−10 k a0 =N−(10 k +1)a 0, de unde concluzia că
'
(10 k +1)∨N ⇔(10 k +1)∨( N −k a0 ).

Analog pentru cazul 10 k −1.

Observăm că 19=2⋅ 10−1 ,29=3 ⋅10−1 , 49=5⋅ 10−1 ,21=2⋅10+ 1, 31=3 ⋅10+1 , și
41=4 ⋅ 10+ 1 iar acum criteriile de divizibilitate prin 19,.....,41 se enunță ținând cont de
formularea generală.

6.10. În ce sistem de numerație este valabilă înmulțirea 25 ×314=10274 ?

Rezolvare:

Notând cu x baza sistemului de numerație avem: ( 2 x+5 ) ( 3 x 2+ x+ 4 )=x 4 +2 x 2+7 x +4 de

unde rezultă că x 4 −6 x3 −15 x 2−6 x −16=0 sau ( x +2 )( x−8 ) ( x2 +1 ) =0. Deci x=8.

6.11. În ce bază 297 este divizor al lui 792?

În baza 19.

6.12. În orice sistem de numerație, numărul 10101 este divizibil cu 111.

6.13.În orice bază mai mare ca 7 numărul 1367631 este cub perfect.

6.14. Un număr natural este divizibil cu 2 , în sistemele de numerație cu baza pară ,

dacă și numai dacă ultima sa cifră este pară , și în sistemele de numerație cu baza impară ,
dacă și numai dacă numărul cifrelor impare este par.

Rezolvare:

Fie N=an an−1 … a1 a0(u ) cu u=2 k . Deducem imediat că 2∨N ⇔ 2∨a 0. Dacă u=2 k +1
n
atunci N=a0 +a 1 ( 2 k +1 ) +…+ an (2 k +1) și se observă că 2∨N ⇔ 2∨(a0 +a 1+ …+an ) iar
2∨(a 0+ a1 +…+a n)⇔ numărul numerelor impare din mulțimea {a0 , a1 ,… , a n } este par.

6.15. Un număr natural este divizibil cu 3, în sistemele de numerație cu baza b=3 m,

dacă ultima sa cifră este multiplu de 3, în sistemele de numerație cu baza b=3 m+ 1, dacă
suma cifrelor sale este multiplu de 3, în sistemele de numerație cu baza b=3 m−1 , dacă
diferența între suma cifrelor de ordin par și suma cifrelor de ordin impar este multiplu de
3.

Rezolvare:

Fie N=an an−1 … a1 a0( b)=a 0+ a1 b+…+ an bn cu 0 ≤ ai ≤b ,1 ≤i ≤ n .

 Dacă b=3 m, atunci N−a0 este multiplu de b , deci de 3, astfel că 3∨N ⇔ 3∨a0.
n
Dacă b=3 m+ 1, atunci N=a0 +a 1 ( 3 m+ 1 )+ …+a n ( 3 m+1 ) =a 0+ a1 +…+ an +3 t , cu t ∈ N ,
de unde deducem că 3|N ⇔3|( a0 +a 1+ …+an ) .
n
Dacă b=3 m−1 , atunci N=a0 +a 1 ( 3 m−1 ) +…+ an (3 m−1 ) =a 0−a1 +a 2−a3 +…+a (−1) + 3 t ,
n
n

cu t ∈ N , de unde deducem că 3|N ⇔3|( a0 −a1 +a 2−a3 +…+ an (−1 ) )=[a0 + a2+ …−(a1 + a3+ …)].
n

6.16. Să se arate că diferența dintre un număr natural și inversul său , scrise în baza
b se divide cu b−1 . Dacă numărul cifrelor numărului dat este impar această diferență se
divide și prin b+1 .

Rezolvare:

Fie N=an an−1 … a1 a0( b) și N=N =a 0 a1 … a n−1 a n(b ) inversatul său. Atunci
n n
N=a0 +a 1 b+ …+an b iar N=an +a n−1 b+ …+a0 b , deci N−N =
a 0 ( 1−bn ) + a1 ( b−b n−1 ) +…+a n ( bn−1 ) , de unde concluzia că b−1∨N −N .

Numărul cifrelor lui N este n+1. Dacă n+1 este impar atunci n este par , n=2 k cu k ∈ N .
Cum în acest caz 1−bn ,b−b n−1=b ( 1−bn−2 ) , … ,b n−1 se divid prin b 2−1=( b−1 ) ( b+1 ) ,
deducem că b+1∨N .

6.17. Un număr natural scris în baza b se divide prin bk +1 sau bk −1(unde k este tot
natural ) dacă și numai dacă suprimându-i ultima cifră și scăzând respectiv adunând de k
ori cifra suprimată se obține un număr divizibil prin bk +1 sau bk −1.

Rezolvare:
n
Fie N=an an−1 … a1 a0( b)=a0 +a1 b+…+ an b iar N=an an−1 … a1(b ) numărul obținut din N
suprimându-i ultima cifră a 0, evident N=a0 +b N ' .

Avem N ' −k a0=a1+ …+a n b n−1−k a0 , deci b ( N ¿ ¿ '−k a0 )=a 1 b+ …+an b n−kb a 0=¿ ¿)-
a 0 ( kb +1 )=N −a0 ( kb+ 1 ) , de unde deducem că bk +1∨N ' −k a 0.

Analog pentru bk −1.

6.18. Se așază cifrele 1,2,3,4,5,6,7,8 într-o ordine oarecare și se obține numărul n în

sistemul de numerație cu baza 12, apoi într-o altă ordine oarecare și se obține numărul m
(în aceeași bază). Să se arate că n ∤m .

Rezolvare:

Suma cifrelor, scrisă în baza 10 , este 36 , deci n=M 11+3 și m=M 11+ 3.
Nu putem avea m=nq , M 11 +3=( M 11 +3 ) q cu 1<q< 8.

6.19. Să se arate că oricare ar fi numărul n scris în sistemul de numerație cu baza

10, există un alt număr de n cifre , scris doar cu cifrele 1 și 2 divizibil prin 2n. Să se studieze
problema și în sistemele de numerație cu baza 4 și 6.

Rezolvare:

Prin inducție după n . Pentru n=1 sau n=2 , se verifică pentru că avem 2∨2 și 22∨¿ 12.
Presupunem că pentru n proprietatea este adevărată , adică există un număr N de n cifre astfel
încât 2 N ∨N . Să o demonstrăm pentru n+1.

Fie N=2n q . Dacă q este par, atunci numărul 2 ∙10 n+ N , care are n+1 cifre , se divide cu
2 . Dacă q este impar , atunci numărul 10 + N =2 ( 5 + q ) , care are n+1 cifre, se divide cu 2 .
n+ 1 n n n n+ 1

6.20. Să se demonstreze că dacă a , b ∈ N , atunci ( a , b ) [ a , b ]=a ⋅b.

¿

Rezolvare:

Fie a= p1α … pnα și b= p1β … pn β descompunerile în factori primi ale lui a și b (cu
1 n 1 n

α i , β i ∈ N ,1 ≤ i≤ n). Atunci ( a , b )= p1γ … pnγ iar [ a , b ]= p1δ … pnδ , γ i=min (ai , bi ) iar
1 n 1 n

δ i=max ( ai ,b i ) ,1 ≤i ≤ n , astfel că:

( a , b ) [ a , b ]= p1 γ + δ … pn γ + δ p1α + β … p nα + β =( p 1α … pnα )( p1 β … p nβ ) =ab (am ținut cont de faptul
1 1 n n 1 1 n n 1 n 1 n

că γ i +δ i=min ( α i , β i ) +max ⁡(ai , bi )=a i+ bi , pentru orice 1 ≤i ≤n ).

6.21. Să se arate că orice număr natural n ∈ N ¿ admite multiplii ce se scriu în

sistemul zecimal doar cu 0 și 1. Să se deducă de aici că orice număr natural n ∈ N astfel
încât ( n , 10 )=1 admite multiplii în care toate cifrele sunt 1.

Rezolvare:

Pentru fiecare k ∈ N ¿ , fie ⏟

a k =11 … .1
. Considerând șirul a 1 , a2 , … , an , an+ 1 , … , conform
k ori
¿
principiului lui Dirichlet există p , q ∈ N , p<q astfel încât n∨aq −a p .

Însă a q−a p=m ∙10 , unde

p ⏟
m=11 … .1
. Dacă ( n , 10 )=1 atunci m este multiplu de n .
q − p ori

6.21. Dacă a , b , c ∈ N , atunci ( [ a , b ] , c )=[ ( a , c ) , ( b , c ) ] .

¿

Rezolvare:
α α β β γ γ
Se alege p1 … pn , b= p1 … p n și c= p1 … p n , cu p1 , p2 , … , p n numere prime iar
1 n 1 n 1 n

α i , β i , γ i ∈ N pentru 1 ≤i ≤n .
 Atunci

[ a , b ]= p1max ⁡( α , β ) … p nmax ⁡( α , β ) pe când

1 1 n n

min (max (α 1 , β1) , γ1 ) min ( max ( αn , β n) , γn )

( [ a , b ] , c )= p1 … pn iar

[ ( a , c ) , ( b , c ) ]=[ p1min ( α , γ ) … p nmin ( α , γ ) , p1min ( β , γ ) … pnmin( β ,γ ) ]

1 1 n n 1 1 n n

max ( min ( α n ,γ n) , min ( βn , γ n))

¿ p1max ⁡(min ( α , γ ) ,min ⁡( β , γ )) … p n
1 1 1 1
,

de unde egalitatea cerută deoarece pentru oricare trei numere reale α , β , γ :

min [ max ( α , β ) , γ ]=max ⁡[min ( α , γ ) , min ⁡(β , γ)]

(se ține cont de diferitele ordonări pentru α , β , γ , de ex α ≤ β ≤ γ ).

abc (a , b , c)
6.22. Dacă a , b , c ∈ N ¿ , atunci [ a , b , c ] = .
(a , b)( a ,c )(b , c )

Rezolvare:

Ținând cont de 6.20 și 6.21 avem:

abc
[a , b]∙ c (a , b) abc abc abc (a , b , c)
[ a , b , c ] =[ [ a , b ] , c ] = = = = = .
( [ a , b ] , c) [ ( a , c ) , (b , c)] ( a , b ) [( a , c ) ,(b , c )] ( a , c)∙( b , c) (a , b)(a , c )(b , c)
(a , b)∙
( ( a ,c ) ,(b , c ))

¿ [a , b , c ]2 (a , b , c )2
6.23. Dacă a , b , c ∈ N , atunci = .
[ a , b ] , [ a , c ] ,[b , c] (a , b)(a , c)( b , c)
Se procedează analog ca la exercițiul precedent.

6.24. Pe mulțimea N a numerelor naturale considerăm relația de divizibilitate

notată prin ∣. Să se arate că :

(i) Relația ∣ este o ordine pe N ;

(ii) Față de ordinea ∣ , 1 este cel mai mic element și 0 este cel mai mare element;

(iii)Ce se întâmplă cu relația de divizibilitate (din punctul de vedere al lui (i) și (ii)
pe Z ?

(iv) Să se caracterizeze elementele minimale ale mulțimii M = {n ∈ N ∣ n ≥2 } față de

relația de divizibilitate;
(v) Este relația de divizibilitate o ordine totală pe N ?
 Rezolvare

(i) Dacă m , n , p ∈ N atunci în mod evident m∣ m, dacă m∣ n șin ∣m atunci m=n iar
dacă m∣ n și n ∣ p atunci m∣ p , adică ( N , ∣) este o mulțime ordonată.
(ii) Deoarece pentru orice n ∈ N avem 1 ∣n și n ∣0 deducem că 1 joacă rolul lui 0 și 0
joacă rolul lui 1.
(iii) Relația de divizibilitate pe Z este doar reflexivă și tranzitivă (adică este o ordine
parțială pe Z ), fără a fi antisimetrică (deoarece, de exemplu 1 ∣−1 și −1 ∣1 dar
1 ≠−1 !).
(iv) Elementele minimale ale lui M sunt numerele prime.
(v) Răspunsul este negativ deoarece în cazul elementelor 2 și 3 nu avem 2 ∣3 și nici
3 ∣2.
6.25. Să se arate că orice mulțime total ordonată este o latice distributivă.
Consecință: (R , ≤) este o latice distributivă
Rezolvare.
Fie (L , ≤) o mulțime total ordonată și x , y , z ∈ L . Atunci între x , y , z există o anumită
relație de ordonare, spre exemplu: x ≤ y ≤ z . Atunci
x ∧ ( y ∨ z ) =( x ∧ y ) ∨ ( x ∧ z ) ⇔ x ∧ z=x ∨ x ⇔ x=x , ceea ce este adevărat. Analog și pentru
celelalte cazuri.
6.26. Să se arate că (N , ∣) este o latice distributivă cu 0 și 1.
Rezolvare.
Conform problemei 6.24 relația de divizibilitate este o relație de ordine de pe N .
Elementul 0 în acest caz este 1 ∈ N deoarece 1 ∣n , oricare ar fi n ∈ N , iar elementul 1 este 0 ∈ N ,
deoarece n ∣0 , oricare ar fi n ∈ N .
Arătăm că inf{ m , n }=(m, n) (c.m.m.d.c) al elementelor m și n ) iar sup{ m , n }=[ m ,n ]
(c.m.m.m.c al elementelor m și n ).
Fie ( m , n )=d . Evident d ∣m și d ∣n iar dacă d ' ∣m și d ' ∣n , conform definiției c.m.m.d.c,
d ∣dˊ. Deci m∧ n= ( m, n ) .
Analog pentru supremum.
Pentru distributivitate trebuie să arătăm , spre exemplu, că:
( m , [ n , p ] )= [ ( m, n ) ,(m , p) ] , oricare ar fi m , n , p ∈ N .
Folosim descompunerea în factori primi a numerelor m , n , p :
α α α β β β γ γ γ
m= p1 p 2 … pt , n= p1 p 2 … pt , p= p1 p2 … p t , cu α i , β i , γ i ∈ N , i=1 , … ,t ( p1 , … , pt
1 2 t 1 2 t 1 2 t

fiind numerele prime ce apar în descompunerea lui m , n , p atunci când nu apar completându-se
cu exponenți nuli). Relația de demonstrat se reduce la :
min( α i , max ( β i , γ i ) ) =max ⁡( min ( α i , β i) , min ⁡(α i , γ i)), oricare ar fi i=1 , … , t ceea ce este
adevărat ținând cont de problema 6.25.
6.27. Să se arate că în laticea ¿ pentru H=m Z și K=n Z (cu m , n∈ N ) avem:
(i) H ⊆ K ⇔ n ∣m ;
(ii) H ∧ K= [ m , n ] Z ;
 (iii) H ∨ K= ( m, n ) Z ;
(iii) Să se deducă faptul că laticea ¿ este distributivă.

Soluție:

(i) Evidentă.
(ii) Dacă notăm d= [ m, n ] , atunci cum m∣ d , n∣ d , din (i) deducem că d Z ⊆m Z și

d Z ⊆n Z .Fie acum L= p Z ∈ L ¿ (cu p ∈ N ) a.î L ⊆H și L ⊆K . Din (i) deducem că m∣ p și n ∣ p .

Atunci d ∣ p , adică L ⊆d Z , de unde concluzia că H ∧ K=H ∩ K =[ m, n ] Z .

(iii) Analog cu (ii).

(iv) Dacă H , K , L ∈ L ¿ și L= p Z (cu m , n , p ∈ N ) atunci inând
ținând cont de (ii) și (iii) avem:
H ∧ ( K ∨ L )=[ m ,(n , p) ] Z iar ( H ∧ K ) ∨ ( H ∧ L )=( [ m, n ] , [ m , p ] )Z și cum
[ m ,(n , p) ]=([ m ,n ] , [ m, p ] ) deducem că H ∧ ( K ∨ L )=( H ∧ K ) ∨ ( H ∧ L ) , adică ¿ este distributivă.
6.28. Fie n ≥ 2 un număr natural liber de pătrate iar D n mulțimea divizorilor
naturali ai lui n . Să se arate că (D n , ∣) este latice Boole în care pentru
p , q ∈ Dn , p ∧ q , p ∨ q=[ p , q ] , 0=1, 1=n iar pˊ=n/ p .

Soluție.
În mod evident, dacă p , q ∈ Dn , atunci 1 , n , p ∧q , p ∨q și pˊ fac de asemenea parte din
D n , deci D n este sublatice a laticii (N , ∣)
Să observăm că din ipoteză rezultă că n este de forma n= p1 p2 … p k cu pi numere prime

distincte, deci n ⏟
∣ D ∣=( 1+1 ) … (1+1 ) =2k
.
k ori

Deoarece (N , ∣) este latice distributivă rezultă că și (Dn , ∣) este distributivă. Cum pentru

p ∈ Dn , p ∧ pˊ= p ∧
n
p()( ) n
= p , =1=0 iar p ∨ pˊ= p , = p ⋅
p [ ] ()
n
p
n
p
=n=1 deducem că ( Dn , ∣)

este latice Boole.