Probleme date la examenul de

logică matematică şi computaţională. Partea a IX-a

Claudia MUREŞAN
Universitatea din Bucureşti
Facultatea de Matematică şi Informatică
Str. Academiei Nr. 14, Sector 1, Cod poştal 010014, Bucureşti, România
Adrese de email: c.muresan@yahoo.com, cmuresan@fmi.unibuc.ro

Abstract
Textul de faţă conţine probleme date de autoare la examenul aferent cursului de logică matema-
tică şi computaţională din anul I de studiu al Facultăţii de Matematică şi Informatică a Universităţii
din Bucureşti.

Vom folosi notaţia “ddacă“ drept prescurtare pentru sintagma “dacă şi numai dacă“.
Amintim abrevierea “i. e.“ (“id est“), semnificând “adică“.
Pentru noţiunile şi rezultatele teoretice pe care le vom folosi ı̂n exerciţiile următoare, recomandăm
consultarea bibliografiei de la sfârşitul acestui text. Oferim ı̂n cele ce urmează un mic mnemonic de
denumiri, notaţii şi rezultate care ne vor fi necesare pentru rezolvarea acestor exerciţii.
Amintim denumirile alternative:

• poset (de la englezescul partially ordered set) ≡ mulţime parţial ordonată;

• lanţ ≡ mulţime liniar ordonată ≡ mulţime total ordonată;

• funcţie izotonă ≡ funcţie care păstrează ordinea ≡ funcţie crescătoare;

• algebră Boole ≡ algebră booleană.

Peste tot ı̂n acest referat, vom nota:

• pentru orice mulţime A, cu card(A) sau card A cardinalul mulţimii A;

• pentru orice mulţime A, cu A2 = A × A = {(a, b) | a, b ∈ A} (produsul cartezian, produsul direct

de mulţimi; aici, produsul direct al unei mulţimi cu ea ı̂nsăşi; ı̂n general, notăm cu A1 = A şi
cu An+1 = An × A = {(a, b) | a ∈ An , b ∈ A}, pentru orice n natural nenul; a se vedea, ı̂n
materialele din bibliografie, şi produsele directe de structuri algebrice);

• cu Ln lanţul cu n elemente, pentru orice n natural nenul;

• laticile sub forma (L, ∨, ∧, ≤), laticile mărginite sub forma (L, ∨, ∧, ≤, 0, 1), iar algebrele Boole
sub forma (B, ∨, ∧, ≤, ·, 0, 1), cu semnificaţia uzuală pentru fiecare simbol din aceste notaţii;

• cu V mulţimea variabilelor calculului propoziţional clasic;

• cu E mulţimea enunţurilor calculului propoziţional clasic;

• cu (E/∼ , ∨, ∧, ≤, ·, 0, 1) algebra Lindenbaum–Tarski a logicii propoziţionale clasice, despre care

ştim că este o algebră Boole;

1
 2

• cu ϕ̂ ∈ E/∼ clasa unui enunţ ϕ ı̂n algebra Lindenbaum–Tarski E/∼ ;

• cu h̃ : E → L2 unica extindere la E care transformă conectorii logici ı̂n operaţii booleene a unei
interpretări h : V → L2 ;

• cu ` ϕ faptul că un enunţ ϕ este o teoremă formală (adevăr sintactic) ı̂n logica propoziţională
clasică;

• cu  ϕ faptul că un enunţ ϕ este universal adevărat (tautologie, adevăr semantic) ı̂n logica
propoziţională clasică;

• cu Σ ` ϕ faptul că un enunţ ϕ ∈ E este deductibil sintactic din ipotezele Σ ⊆ E ı̂n logica
propoziţională clasică;

• cu Σ  ϕ faptul că un enunţ ϕ ∈ E este deductibil semantic din ipotezele Σ ⊆ E ı̂n logica
propoziţională clasică;

• cu h  ϕ, respectiv h  Σ, faptul că o interpretare h : V → L2 satisface un enunţ ϕ ∈ E,

respectiv o mulţime de enunţuri Σ ⊆ E, i. e. h̃(ϕ) = 1, respectiv h̃(σ) = 1 pentru orice σ ∈ Σ.

Amintim că:

• pentru orice relaţie binară R pe o mulţime A (adică orice submulţime R ⊆ A2 ), se defineşte

inversa lui R ca fiind relaţia binară pe A notată cu R−1 şi dată de: R−1 = {(b, a) | a, b ∈
A, (a, b) ∈ R} ⊆ A2 = A × A; inversa unei relaţii de ordine notate ≤ se notează, uzual, cu ≥;

• legătura dintre operaţiile ∨ şi ∧ şi relaţia de ordine ≤ ı̂n orice latice (L, ∨, ∧, ≤) este: pentru
orice elemente x, y ∈ L, au loc echivalenţele: x ≤ y ddacă x ∨ y = y ddacă x ∧ y = x;

• orice lanţ este o latice distributivă, cu operaţiile binare ∨ = max şi ∧ = min;

• ı̂n orice algebră Boole (B, ∨, ∧, ≤, ·, 0, 1), pentru orice elemente x, y ∈ B, au loc următoarele:

(i) x = x (autodualitatea operaţiei de complementare);

(ii) x ∨ y = x ∧ y şi x ∧ y = x ∨ y (legile lui de Morgan);
(iii) x → y = x ∨ y (definiţia implicaţiei ı̂ntr–o algebră Boole);
(iv) x ≤ y ddacă x → y = 1;

• pentru orice ϕ, ψ ∈ E şi orice Σ ⊆ E, are loc echivalenţa: Σ ` ϕ → ψ ddacă Σ ∪ {ϕ} ` ψ

(Teorema deducţiei pentru calculul propoziţional clasic);

• pentru orice ϕ ∈ E, are loc echivalenţa: ` ϕ ddacă ϕ̂ = 1 (lemă din calculul propoziţional
clasic);

• pentru orice ϕ ∈ E, are loc echivalenţa: ` ϕ ddacă  ϕ (Teorema de completitudine a

calculului propoziţional clasic);

• pentru orice ϕ ∈ E şi orice Σ ⊆ E, are loc echivalenţa: Σ ` ϕ ddacă Σ  ϕ (Teorema de

completitudine tare a calculului propoziţional clasic).
 3

1 Lista 1 de subiecte
Exerciţiul 1.1. Fie L = (L, ∨, ∧, ≤) o latice nevidă (i. e. cu mulţimea suport L 6= ∅).
Pentru orice a, b ∈ L, definim relaţiile binare Ra,b şi Sa,b pe L, astfel:

def.
• Ra,b = {(x, y) | x, y ∈ L, x ∨ a = y ∨ b} ⊆ L2 ;
def.
• Sa,b = {(x, y) | x, y ∈ L, x ∧ a = y ∧ b} ⊆ L2 .
−1 −1
(i) Demonstraţi că, pentru orice a, b ∈ L, au loc egalităţile: Ra,b = Rb,a şi Sa,b = Sb,a .

(ii) Fie a, b ∈ L. Să se demonstreze că următoarele patru afirmaţii sunt echivalente:

• (1) Ra,b şi Sa,b sunt reflexive;

• (2) (a, a) ∈ Ra,b ∩ Sa,b ;
• (3) (b, b) ∈ Ra,b ∩ Sa,b ;
• (4) a = b.

(iii) În cazul particular ı̂n care L este diamantul, cu L = {0, α, β, γ, 1} şi diagrama Hasse de mai jos,
să se determine Rα,β şi Sα,β .

1r
@
αr rβ @rγ
@
@r
0

Rezolvare: (i) Fie a, b ∈ L, arbitrare. Pentru orice x, y ∈ L, au loc echivalenţele: (x, y) ∈ Ra,b ddacă
−1 −1
x ∨ a = y ∨ b ddacă y ∨ b = x ∨ a ddacă (y, x) ∈ Rb,a ddacă (x, y) ∈ Rb,a . Prin urmare, Ra,b = Rb,a .
−1
Analog rezultă că Sa,b = Sb,a .
( Fie a, b ∈ L, arbitrare. Vom demonstra echivalenţa celor patru condiţii ı̂n această ordine: (1) ⇒
(ii)
(2) ⇒ (4) ⇒ (1) şi
(3) ⇒ (4) ⇒ (1).
(1) ⇒ (2): Trivial.
(1) ⇒ (3): Trivial.
(2) ⇒ (4): Ipoteza acestei implicaţii este că (a, a) ∈ Ra,b ∩ Sa,b , i. e. (a, a) ∈ Ra,b şi (a, a) ∈ Sa,b .
(a, a) ∈ Ra,b ı̂nseamnă că a ∨ a = a ∨ b, adică a = a ∨ b, i. e. b ≤ a. (a, a) ∈ Sa,b ı̂nseamnă că
a ∧ a = a ∧ b, adică a = a ∧ b, i. e. a ≤ b. Deci b ≤ a şi a ≤ b, aşadar a = b.
(3) ⇒ (4): Analog cu implicaţia anterioară.
(4) ⇒ (1): Dacă a = b, atunci Ra,b = Ra,a şi Sa,b = Sa,a . Orice x ∈ L satisface x ∨ a = x ∨ a, deci
(x, x) ∈ Ra,a = Ra,b . Prin urmare, Ra,b este reflexivă. Analog se arată că Sa,b este reflexivă.
(iii) Rα,β = {(x, y) | x, y ∈ L, x ∨ α = y ∨ β}. Prin urmare, avem:

• ı̂ntrucât 0 ∨ α = α ∨ α = α, rezultă că {y ∈ L | (0, y) ∈ Rα,β } = {y ∈ L | (α, y) ∈ Rα,β } = {y ∈

L | α = y ∨ β} = ∅, pentru că, dacă ar exista un element y ∈ L cu α = y ∨ β ≥ β, atunci ar
rezulta că β ≤ α, ceea ce nu este adevărat;
 4

• ı̂ntrucât β ∨ α = γ ∨ α = 1 ∨ α = 1, rezultă că {y ∈ L | (β, y) ∈ Rα,β } = {y ∈ L | (γ, y) ∈

Rα,β } = {y ∈ L | (1, y) ∈ Rα,β } = {y ∈ L | 1 = y ∨ β} = {α, γ, 1}.

Aşadar, Rα,β = {(β, α), (β, γ), (β, 1), (γ, α), (γ, γ), (γ, 1), (1, α), (1, γ), (1, 1)}.
Sα,β = {(x, y) | x, y ∈ L, x ∧ α = y ∧ β}. Prin urmare, avem:

• ı̂ntrucât 0 ∧ α = β ∧ α = γ ∧ α = 0, rezultă că {y ∈ L | (0, y) ∈ Sα,β } = {y ∈ L | (β, y) ∈ Sα,β } =

{y ∈ L | (γ, y) ∈ Sα,β } = {y ∈ L | 0 = y ∧ β} = {0, α, γ};

• ı̂ntrucât α ∧ α = 1 ∧ α = α, rezultă că {y ∈ L | (α, y) ∈ Sα,β } = {y ∈ L | (1, y) ∈ Sα,β } = {y ∈

L | α = y ∧ β} = ∅, pentru că, dacă ar exista un element y ∈ L cu α = y ∧ β ≤ β, atunci ar
rezulta că α ≤ β, ceea ce nu este adevărat.

Aşadar, Sα,β = {(0, 0), (0, α), (0, γ), (β, 0), (β, α), (β, γ), (γ, 0), (γ, α), (γ, γ)}.

Exerciţiul 1.2. Considerăm următoarele latici mărginite:

• cubul, notat cu L32 , cu mulţimea suport L32 = {0, a, b, c, x, y, z, 1},

• pentagonul, pe care ı̂l vom nota cu P, cu mulţimea suport P = {0, m, p, s, 1},

• diamantul, pe care ı̂l vom nota cu D, cu mulţimea suport D = {0, t, u, v, 1},

• lanţul cu trei elemente, notat cu L3 , cu mulţimea suport L3 = {0, α, 1},

cu următoarele diagrame Hasse:

1r
@
xr ry @rz 1r 1r 1r
@ @ @rs @
r @r @ r mr tr ru @rv rα
a@ b c @ rp @
@r @r @r r
0 0 0 0

L32 P D L3

Să se demonstreze că nu există niciun morfism surjectiv de latici:

(i) de la L32 la P;

(ii) de la L32 la D;

(iii) de la L32 la L3 .

Rezolvare: După cum ştim, cele patru latici enumerate ı̂n enunţ au următoarele caracteristici:

• cubul este o algebră Boole, adică o latice distributivă mărginită complementată;

• pentagonul este o latice mărginită nedistributivă;

• diamantul este o latice mărginită nedistributivă;

• lanţul cu trei elemente este o latice distributivă mărginită.

 5

Vom folosi aceste caracteristici ale celor patru latici pentru a rezolva exerciţiul. Pentru ı̂nceput,
să demonstrăm o serie de fapte generale. Fie L = (L, ∨, ∧, ≤) şi M = (M, ∨, ∧, ≤) două latici nevide
arbitrare. Să arătăm că:

• dacă laticea L este distributivă şi există un morfism surjectiv de latici h : L → M, atunci şi
laticea M este distributivă;

• dacă laticile L şi M sunt mărginite şi există un morfism surjectiv de latici h : L → M, atunci h
este morfism de latici mărginite şi h duce orice element complementat al lui L ı̂ntr–un element
complementat al lui M, aşadar, dacă L este complementată, atunci şi M este complementată.

Aşadar, să presupunem că laticea L este distributivă şi există un morfism surjectiv de latici h :
L → M. Fie δ, ε, ϕ ∈ M , arbitrare. h este surjectiv, aşadar există d, e, f ∈ L cu h(d) = δ, h(e) = ε
şi h(f ) = ϕ. L este o latice distributivă, deci d ∨ (e ∧ f ) = (d ∨ e) ∧ (d ∨ f ). Obţinem: δ ∨ (ε ∧ ϕ) =
h(d)∨(h(e)∧h(f )) = h(d∨(e∧f )) = h((d∨e)∧(d∨f )) = (h(d)∨h(e))∧(h(d)∨h(f )) = (δ ∨ε)∧(δ ∨ϕ).
Echivalenţa celor două legi de distributivitate ı̂ntr–o latice ne asigură de faptul că M satisface şi
cealaltă lege de distributivitate. Aşadar, M este o latice distributivă.
Acum să presupunem că laticile L şi M sunt mărginite şi există un morfism surjectiv de latici
h : L → M. Folosim notaţiile obişnuite 0 şi 1 pentru primul şi ultimul element, respectiv, ı̂n fiecare
dintre laticile L şi M. Fie δ ∈ M , arbitrar. Surjectivitatea lui h ne asigură de faptul că există d ∈ L
cu h(d) = δ. În L are loc dubla inegalitate: 0 ≤ d ≤ 1. h : L → M este un morfism de latici şi,
prin urmare, o funcţie izotonă ı̂ntre poseturile (L, ≤) şi (M, ≤), aşadar h(0) ≤ h(d) = δ ≤ h(1). Am
obţinut că, oricare ar fi δ ∈ M , h(0) ≤ δ ≤ h(1). Definiţia şi unicitatea minimului şi maximului
ı̂ntr–un poset arată că h(0) = 0 şi h(1) = 1, deci h este morfism de latici mărginite. Acum, fie d ∈ L
un elementcomplementat al lui L şi e ∈ L un complement al lui d, adică un element al lui L care
d ∨ e = 1

satisface: şi Atunci, ı̂n M avem:

d ∧ e = 0.



h(d) ∨ h(e) = h(d ∨ e) = h(1) = 1

şi

h(d) ∧ h(e) = h(d ∧ e) = h(0) = 0,


aşadar h(e) este un complement al lui h(d), deci h(d) este element complementat al lui M. Dacă laticea
mărginită L este complementată, adică are toate elementele complementate, iar δ ∈ M , arbitrar,
atunci, cum h este surjectiv, rezultă că există d ∈ L cu h(d) = δ, iar d este un element complementat,
ca toate elementele lui L, prin urmare δ = h(d) este element complementat al lui M, deci M are toate
elementele complementate, adică laticea mărginită M este complementată.
După aceste preparative, să trecem la rezolvarea celor trei puncte ale exerciţiului.
(i) L32 este o latice distributivă, aşadar, dacă ar exista un morfism surjectiv de latici h : L32 → P,
atunci, conform celor de mai sus, ar rezulta că laticea P este distributivă, ceea ce este fals. Prin
urmare, nu există niciun morfism surjectiv de latici h : L32 → P.
(ii) Analog cu (i).
(iii) L32 este o latice mărginită complementată, aşadar, dacă ar exista un morfism surjectiv de latici
h : L32 → L3 , atunci, conform celor de mai sus, ar rezulta că laticea L3 este complementată, deci
elementul α ar fi complementat ı̂n L3 . Dar, ı̂n L3 , α ∨ 0 = α ∨ α = α 6= 1, deci nici 0, nici α nu sunt
complemente ale lui α, iar α ∧ 1 = α 6= 0, deci 1 nu este complement al lui α, prin urmare α nu are
complement ı̂n L3 , aşadar am obţinut o contradicţie. Deci nu există niciun morfism surjectiv de latici
h : L32 → L3 .
 6

O altă variantă de rezolvare a punctului (iii) este folosirea observaţiei că, dacă L este o algebră
Boole, i. e. o latice distributivă mărginită complementată, iar M este o latice mărginită, astfel ı̂ncât
există un morfism surjectiv de latici h : L → M, atunci, conform preparativelor de mai sus, rezultă
că M este o latice distributivă mărginită complementată, i. e. o algebră Boole. Aşadar, dacă ar
exista un morfism surjectiv de latici h : L32 → L3 , atunci ar rezulta că L3 este o algebră Boole, ceea
ce este fals, ı̂ntrucât L3 are exact 3 elemente, deci este o latice finită care nu are cardinalul putere a
lui 2 (a se vedea Teorema de structură a algebrelor Boole finite, caz particular al Teoremei
de reprezentare a lui Stone).
Exerciţiul 1.3. Fie α, β, γ, δ ∈ E, astfel ı̂ncât:

` (α ∨ β) → (γ ∧ δ)

Să se demonstreze că:

` (α → γ) ∧ (β → δ)

Rezolvarea 1 (sintactic): Folosim faptele cunoscute (a se vedea, de exemplu, [6]) că, pentru orice
ϕ, ψ, χ ∈ E:

(i) ` ϕ → (ϕ ∨ ψ)

(ii) ` ϕ → (ψ ∨ ϕ)

(iii) ` (ϕ ∧ ψ) → ϕ

(iv) ` (ψ ∧ ϕ) → ϕ

` ϕ

(v) ` ϕ ∧ ψ ddacă şi

`ψ


` ϕ → ψ, ` ψ → χ
(vi) este valabilă regula de deducţie:
`ϕ→χ

Din (i), relaţia din ipoteză şi (iii), avem:

` α → (α ∨ β),

` (α ∨ β) → (γ ∧ δ),
` (γ ∧ δ) → γ,
de unde, prin două aplicări ale regulii de deducţie de la (vi), obţinem:

`α→γ (a)

Din (ii), relaţia din ipoteză şi (iv), avem:

` β → (α ∨ β),

` (α ∨ β) → (γ ∧ δ),
` (γ ∧ δ) → δ,
de unde, prin două aplicări ale regulii de deducţie de la (vi), obţinem:
 7

`β→δ (b)

Din (a), (b) şi implicaţia reciprocă din (v), rezultă:

` (α → γ) ∧ (β → δ)

Rezolvarea 2 (algebric): Notăm cu a = α̂, b = β̂, c = γ̂, d = δ̂ ∈ E/∼ . Conform ipotezei,

` (α ∨ β) → (γ ∧ δ), ceea ce este echivalent cu (α ∨ β)\ → (γ ∧ δ) = 1, adică (α̂ ∨ β̂) → (γ̂ ∧ δ̂) = 1, i.
e. (a ∨ b) → (c ∧ d) = 1, ceea ce este echivalent cu a ∨ b ≤ c ∧ d. Dar a ≤ a ∨ b, b ≤ a ∨ b, c ∧ d ≤ c şi
c ∧ d ≤ d. Aşadar, a, b ≤ a ∨ b ≤ c ∧ d ≤ c, d, de unde, prin tranzitivitate, rezultă că a ≤ c şi b ≤ d, ceea
ce este echivalent cu a → c = 1 şi b → d = 1, deci (a → c) ∧ (b → d) = 1, adică (α̂ → γ̂) ∧ (β̂ → δ̂) = 1,
\
i. e. (α → γ) ∧ (β → δ) = 1, ceea ce este echivalent cu ` (α → γ) ∧ (β → δ).

2 Lista 2 de subiecte
Exerciţiul 2.1. Fie P = (P, ≤) un poset nevid (i. e. cu mulţimea elementelor P 6= ∅).
Definim următoarea relaţie binară pe mulţimea P : R = {(a, b) | a, b ∈ P, card{x ∈ P | a ≤
x sau x ≤ a} = card{x ∈ P | b ≤ x sau x ≤ b}} ⊆ P 2 . Cu alte cuvinte, R este formată din perechile
(a, b) de elemente din P cu proprietatea că mulţimea elementelor comparabile cu a ı̂n posetul P are
acelaşi cardinal cu mulţimea elementelor comparabile cu b ı̂n posetul P.
Să se demonstreze că:

(i) R este o relaţie de echivalenţă pe mulţimea P ;

(ii) dacă posetul P este mărginit, atunci (min P, max P) ∈ R;

(iii) dacă posetul P este lanţ, atunci R = P 2 ;

(iv) dacă posetul P este finit şi are minim sau maxim, atunci are loc echivalenţa: R = P 2 ddacă P
este lanţ;

(v) dacă posetul P este infinit sau nu are nici minim, nici maxim, atunci nu are neapărat loc
echivalenţa de la punctul (iv), adică: egalitatea R = P 2 nu este neapărat echivalentă cu condiţia
ca posetul P să fie lanţ.

Rezolvare: Introducem următoarea notaţie, care va fi utilă pentru redactarea soluţiei acestui exerciţiu:
pentru orice a ∈ P , fie hai mulţimea elementelor lui P care sunt comparabile cu a ı̂n posetul P, i.
e. hai = {x ∈ P | a ≤ x sau x ≤ a} ⊆ P . Cu această notaţie, putem scrie definiţia lui R ı̂n felul
următor: R = {(a, b) | a, b ∈ P, cardhai = cardhbi}. Altfel spus, pentru orice a, b ∈ P , are loc
echivalenţa: (a, b) ∈ R ddacă cardhai = cardhbi. Este trivial faptul că, dacă două elemente a, b ∈ P
au proprietatea că hai = hbi, atunci (a, b) ∈ R (nu şi reciproc).
(i) Pentru orice a ∈ P , hai = hai, aşadar (a, a) ∈ R, deci R este reflexivă.
Pentru orice a, b ∈ P , au loc echivalenţele: (a, b) ∈ R ddacă cardhai = cardhbi ddacă cardhbi =
cardhai ddacă (b, a) ∈ R. Prin urmare, relaţia R este simetrică.
Pentru orice a, b, c ∈ P , dacă (a, b) ∈ R şi (b, c) ∈ R, atunci cardhai = cardhbi şi cardhbi = cardhci,
aşadar cardhai = cardhci, adică (a, c) ∈ R. Deci R este tranzitivă.
Prin urmare, R este o relaţie de echivalenţă pe mulţimea P .
(ii) Presupunem că posetul P este mărginit, i. e. are minim şi maxim. Minimul şi maximul unui poset
(mărginit) sunt comparabile cu toate elementele posetului, deci hmin Pi = P = hmax Pi, prin urmare
(min P, max P) ∈ R.
 8

(iii) Dacă P este lanţ, atunci elementele sale sunt două câte două comparabile, prin urmare, oricare
ar fi x, y ∈ P , hxi = P = hyi, aşadar (x, y) ∈ R, deci R = P 2 .
(iv) Considerăm posetul P ca fiind finit (i. e. cu mulţimea suport P finită) şi având minim. Fie n =
card(P ) ∈ N∗ (ı̂ntrucât P este finită şi nevidă). Cum hmin Pi = P , rezultă că are loc: cardhmin Pi =
card(P ) = n.
“⇒:“ Dacă R = P 2 , atunci, ı̂n particular, oricare ar fi x ∈ P , are loc (min P, x) ∈ R, i. e. cardhxi =
cardhmin Pi = card(P ) = n. Deci, pentru orice x ∈ P , mulţimile finite hxi şi P au proprietăţile:
hxi ⊆ P şi cardhxi = card(P ) = n. Rezultă că hxi = P , pentru orice x ∈ P , adică orice element x ∈ P
este comparabil cu orice element al lui P , cu alte cuvinte toate elementele lui P sunt două câte două
comparabile, adică P este lanţ.
“⇐:“ Această implicaţie rezultă din punctul (iii).
Demonstraţia decurge analog ı̂n cazul ı̂n care posetul P este finit şi are maxim.
(v) Implicaţia reciprocă de la punctul (iv) este valabilă ı̂ntotdeauna, conform punctului (iii). Prin
urmare, avem de demonstrat că, ı̂n absenţa oricăreia dintre condiţiile de la (iv), implicaţia directă nu
are loc. Altfel spus, avem de demonstrat că există poseturi P = (P, ≤) care nu sunt lanţuri, dar ı̂n
care relaţia R definită ca ı̂n enunţ satisface R = P 2 . Vom demonstra acest lucru prin exemple, pe care
le vom căuta printre poseturile infinite, precum şi printre acelea care nu au nici minim, nici maxim,
ı̂ntrucât punctul (iv) ne asigură de faptul că putem elimina celelalte cazuri.
Pentru ı̂nceput, vom da un exemplu de poset infinit P = (P, ≤) care nu este lanţ, dar ı̂n care
R = P 2 . Mai mult, acest poset este infinit şi mărginit. Să considerăm posetul N = (N, | ): mulţimea
numerelor naturale, ı̂nzestrată cu divizibilitatea, mai precis relaţia de ordine parţială “divide pe“.
Acest poset este mărginit: min N = 1 şi max N = 0, pentru că, oricare ar fi x ∈ N, 1 | x | 0. Şi,
desigur, acest poset este infinit: card(N) = ℵ0 (cardinalul mulţimilor numărabile). 1 şi 0 sunt minimul
şi, respectiv, maximul lui N , deci, ı̂n N , h1i = h0i = N, aşadar cardh1i = cardh0i = card(N) = ℵ0 .
Pentru orice x ∈ N\{0, 1} şi orice n ∈ N∗ = N\{0}, x | xn , iar xn 6= xk , oricare ar fi k ∈ N\{n}, aşadar
{xn | n ∈ N∗ } ⊆ hxi ⊆ N, iar card{xn | n ∈ N∗ } = card{n | n ∈ N∗ } = card(N∗ ) = card(N) = ℵ0 , deci
ℵ0 ≤ cardhxi ≤ ℵ0 , aşadar cardhxi = ℵ0 = cardh1i = cardh0i. Prin urmare, oricare ar fi x, y ∈ N,
cardhxi = ℵ0 = cardhyi, deci (x, y) ∈ R, aşadar R = N2 . Desigur, N nu este lanţ, pentru că, de
exemplu, 2 nu divide pe 5 şi 5 nu divide pe 2.
Acum vom da mai multe exemple de poseturi P = (P, ≤) care nu au nici minim, nici maxim,
şi nu sunt lanţuri, dar ı̂n care relaţia binară corespunzătoare R = P 2 , adică, pentru orice x, y ∈ P ,
cardhxi = cardhyi. Mai mult, aceste poseturi sunt finite şi nu au nici minim, nici maxim. Le vom da
prin reprezentarea diagramelor lor Hasse:
r r
@
r r @r
A@

r r A@r
r
r r r r r A
@
r r A
r r @r
P1 = (P1 , ≤) P2 = (P2 , ≤) P3 = (P3 , ≤) P4 = (P4 , ≤)

Posetul P1 este un antilanţ, adică oricare două elemente diferite ale sale sunt incomparabile, aşadar,
pentru orice x ∈ P1 , cardhxi = 1 (fiecare element al acestui poset este comparabil numai cu el ı̂nsuşi).
În posetul P2 , orice x ∈ P2 are cardhxi = 2 (fiecare element al acestui poset este comparabil doar
cu el ı̂nsuşi şi cu ı̂ncă un element).
În P3 , orice x ∈ P3 are cardhxi = 3.
În P4 , orice x ∈ P4 are cardhxi = 3.

Exerciţiul 2.2. Considerăm următoarele latici mărginite:

 9

• cubul, notat cu L32 , cu mulţimea suport L32 = {0, a, b, c, x, y, z, 1},

• pentagonul, pe care ı̂l vom nota cu P, cu mulţimea suport P = {0, m, p, s, 1},

cu diagramele Hasse de mai jos, şi fie f : L32 → P un morfism de latici mărginite.

1r
@
xr ry @rz 1r
@ @ f - @rs
r @r @r mr
a@ b c @ rp
@r @r
0 0

L32 P

Să se demonstreze că:

(i) dacă p ∈ Im(f ), atunci s ∈

/ Im(f );

(ii) dacă s ∈ Im(f ), atunci p ∈

/ Im(f ).

Rezolvare: Vom ı̂ncepe prin a demonstra unele fapte teoretice. Cu toate că acestea sunt, ı̂n general,
cunoscute, şi că raţionamentele necesare pentru a le demonstra sunt similare celor pe care le–am
aplicat ı̂n rezolvarea Exerciţiului 1.2, vom expune aici aceste raţionamente, pentru completitudine.
Primul rezultat teoretic pe care ı̂l vom folosi ı̂n cele ce urmează este faptul că imaginea oricărui
morfism de latici mărginite este o sublatice mărginită a codomeniului acelui morfism. Să demonstrăm,
aşadar, că imaginea lui f (Im(f ) = f (L32 )) este o sublatice mărginită a codomeniului lui f (P).
Im(f ) ⊆ P . Cum L32 6= ∅, rezultă că Im(f ) = f (L32 ) 6= ∅.
Fie δ, ε ∈ Im(f ). Atunci există d, e ∈ L32 , astfel ı̂ncât f (d) = δ şi f (e) = ε. Rezultă că δ ∨ ε =
f (d) ∨ f (e) = f (d ∨ e) ∈ Im(f ) şi δ ∧ ε = f (d) ∧ f (e) = f (d ∧ e) ∈ Im(f ), aşadar Im(f ) este ı̂nchisă
la operaţiile de latice (∨ şi ∧), deci Im(f ) este o sublatice a lui P.
1 = f (1) ∈ Im(f ) şi 0 = f (0) ∈ Im(f ).
Prin urmare, Im(f ) este ı̂nchisă la operaţiile de latice mărginită (∨, ∧, 0 şi 1), deci Im(f ) este o
sublatice mărginită a lui P.
Al doilea rezultat de care vom avea nevoie este faptul că imaginea unei latici distributive printr–un
morfism de latici este o latice distributivă. Să demonstrăm, aşadar, că Im(f ) este o latice distributivă.
Fie δ, ε, τ ∈ Im(f ), aşadar există d, e, t ∈ L32 astfel ı̂ncât f (d) = δ, f (e) = ε şi f (t) = τ . Folosind
faptul că L32 este o latice distributivă, obţinem: (δ ∨ ε) ∧ τ = (f (d) ∨ f (e)) ∧ f (t) = f (d ∨ e) ∧ f (t) =
f ((d ∨ e) ∧ t) = f ((d ∧ t) ∨ (e ∧ t)) = f (d ∧ t) ∨ f (e ∧ t) = (f (d) ∧ f (t)) ∨ (f (e) ∧ f (t)) = (δ ∧ τ ) ∨ (ε ∧ τ ).
Prin urmare, laticea Im(f ) satisface una dintre legile de distributivitate, şi, deci, pe amândouă, aşadar
Im(f ) este o latice distributivă.
Am obţinut că Im(f ) este o latice distributivă mărginită (ca fapt general, imaginea unei latici
distributive mărginite printr–un morfism de latici mărginite este o latice distributivă mărginită).
Un alt rezultat necesar pentru a rezolva acest exerciţiu spune că imaginea printr–un morfism de
latici mărginite a complementului unui element al domeniului morfismului este un complement al
imaginii acelui element ı̂n codomeniul morfismului, precum şi ı̂n imaginea morfismului.
Fie, aşadar, d, e ∈ L32 astfel ı̂ncât e este complement al lui d ı̂n L32 ; să demonstrăm că f (e) este
complement al lui f (d) ı̂n P şi ı̂n Im(f ). Conform definiţiei unui complement, avem: d ∨ e = 1 şi
d ∧ e = 0. Rezultă că f (d) ∨ f (e) = f (d ∨ e) = f (1) = 1 şi f (d) ∧ f (e) = f (d ∧ e) = f (0) = 0, deci f (e)
 10

este complement al lui f (d) ı̂n P, dar şi ı̂n Im(f ), pentru că toţi termenii din P care apar ı̂n aceste
relaţii aparţin sublaticii mărginite Im(f ) a lui P.
Şi acum să demonstrăm că nu putem avea p, s ∈ Im(f ).
Presupunem prin absurd că p, s ∈ Im(f ), adică există u, v ∈ L32 astfel ı̂ncât f (u) = p şi f (v) = s.
u şi v sunt elemente ale laticii mărginite complementate L32 , deci au complemente ı̂n L32 . Fie u, v ∈ L32 ,
astfel ı̂ncât u este complement al lui u ı̂n L32 şi v este complement al lui v ı̂n L32 . Atunci f (u) este
complement al lui f (u) = p ı̂n P şi ı̂n Im(f ) şi f (v) este complement al lui f (v) = s ı̂n P şi ı̂n Im(f ).
Dar singurul complement al lui p ı̂n P este m, şi tot m este singurul complement al lui s ı̂n P. Rezultă
că m = f (u) = f (v) ∈ Im(f ). Prin urmare, m ∈ Im(f ) are doi complemenţi distincţi, anume p şi s, ı̂n
P şi ı̂n Im(f ). Dar Im(f ) este o latice distributivă mărginită, deci satisface proprietatea de unicitate
a complementului, conform unui rezultat teoretic binecunoscut: orice element al lui Im(f ) are cel
mult un complement ı̂n laticea distributivă mărginită Im(f ). Am obţinut o contradicţie; aşadar nu
putem avea simultan p ∈ Im(f ) şi s ∈ Im(f ).
(i) Conform celor de mai sus, dacă p ∈ Im(f ), atunci s ∈ / Im(f ).
(ii) Similar, dacă s ∈ Im(f ), atunci p ∈ / Im(f ).
Ca o observaţie suplimentară, ı̂ntrucât L32 este o algebră Boole, adică o latice distributivă mărginită
complementată, iar f este un morfism de latici mărginite, rezultă că şi Im(f ) este o latice distributivă
mărginită complementată, adică o algebră Boole (a se revedea raţionamentul anterior, precum şi
rezolvarea Exerciţiului 1.2). În plus, elementele lui P 0, 1 ∈ Im(f ). Dacă am avea p, s ∈ Im(f ),
atunci şi complementul acestor elemente din P, anume m, ar satisface m ∈ Im(f ) (ca mai sus).
Deci am avea ı̂ntregul P ⊆ Im(f ) ⊆ P , adică P = Im(f ). Iar aici am putea argumenta că, atunci,
card(Im(f )) = card(P ) = 5, iar 5 nu este o putere naturală a lui 2, deci am obţine o contradicţie
cu faptul că Im(f ) este o algebră Boole (a se vedea Teorema de structură a algebrelor Boole
finite). Sau am putea observa că Im(f ), ca latice mărginită, ar fi exact P (ca mai sus), iar P nu este
o algebră Boole, deci, iarăşi, am avea o contradicţie. Acestea sunt alte două moduri ı̂n care am putea
ı̂ncheia rezolvarea exerciţiului.

Exerciţiul 2.3. Fie α, β, γ ∈ E, arbitrare. Să se demonstreze că:

` α → (β → ¬ γ) ddacă {γ} ` ¬ (α ∧ β).

Rezolvarea 1 (parţial sintactic, parţial algebric): Conform Teoremei deducţiei, {γ} ` ¬ (α ∧

β) ddacă ` γ → ¬ (α ∧ β).
Fie a = α̂, b = β̂, c = γ̂ ∈ E/∼ . Au loc echivalenţele: ` γ → ¬ (α ∧ β) ddacă γ → \¬ (α ∧ β) = 1
ddacă γ̂ → (α̂ ∧ β̂) = 1 ddacă c → (a ∧ b) = 1 ddacă c∨(a ∧ b) = 1 ddacă c∨a∨b = 1 ddacă a∨b∨c = 1
ddacă a → (b ∨ c) = 1 ddacă a → (b → c) = 1 ddacă α̂ → (β̂ → γ̂) = 1 ddacă α̂ → (β̂ → ¬cγ) = 1
ddacă α → \ (β → ¬ γ) = 1 ddacă ` α → (β → ¬ γ). Am folosit definiţia implicaţiei ı̂ntr–o algebră
Boole, legile lui de Morgan şi comutativitatea operaţiei ∨ ı̂ntr–o latice.
Am obţinut echivalenţa din enunţ.
Rezolvarea 2 (semantic): Conform Teoremei de completitudine tare a calculului propoziţional
clasic, au loc următoarele echivalenţe:

` α → (β → ¬ γ) ddacă  α → (β → ¬ γ) şi

{γ} ` ¬ (α ∧ β) ddacă {γ}  ¬ (α ∧ β).

Vom demonstra, prin dublă implicaţie, echivalenţa:

 α → (β → ¬ γ) ddacă {γ}  ¬ (α ∧ β).

 11

Şi aici vom folosi definiţia implicaţiei ı̂ntr–o algebră Boole, legile lui de Morgan şi comutativi-
tatea operaţiei ∨ ı̂ntr–o latice, dar şi autodualitatea complementării. De data aceasta, algebra Boole
ı̂n care vom lucra va fi L2 (algebra Boole standard, cu mulţimea suport {0, 1}).
“⇒:“ Presupunem că  α → (β → ¬ γ).
Fie h : V → L2 astfel ı̂ncât h  γ, i. e. h̃(γ) = 1. Cum  α → (β → ¬ γ), are loc: h̃(α →
(β → ¬ γ)) = 1, i. e. h̃(α) → (h̃(β) → h̃(γ)) = 1, prin urmare h̃(α) → (h̃(β) → 1) = 1, deci
h̃(α) → (h̃(β) → 0) = 1, adică h̃(α) → (h̃(β) ∨ 0) = 1, i. e. h̃(α) → h̃(β) = 1, deci h̃(α) ∨ h̃(β) = 1,
aşadar h̃(α) ∧ h̃(β) = 1, i. e. h̃(¬ (α ∧ β)) = 1, aşadar h  ¬ (α ∧ β).
Prin urmare, {γ}  ¬ (α ∧ β).
“⇐:“ Presupunem că {γ}  ¬ (α ∧ β).
Fie h : V → L2 o interpretare arbitrară.
Dacă h̃(γ) = 0, atunci h̃(¬ γ) = h̃(γ) = 0 = 1, prin urmare h̃(β → ¬ γ) = h̃(β) → h̃(¬ γ) = h̃(β) →
1 = 1, aşadar h̃(α → (β → ¬ γ)) = h̃(α) → h̃(β → ¬ γ)) = h̃(α) → 1 = 1.
Dacă h̃(γ) = 1, atunci h  γ, aşadar, ı̂ntrucât {γ}  ¬ (α ∧ β), rezultă că h̃(¬ (α ∧ β)) = 1,
adică h̃(α ∧ β) = 1, deci h̃(α ∧ β) = h̃(α ∧ β) = 1 = 0, prin urmare h̃(α) ∧ h̃(β) = 0, aşadar
h̃(α) = 0 sau h̃(β) = 0, deoarece h̃(α) şi h̃(β) sunt elemente ale lui L2 . Dacă h̃(α) = 0, atunci
h̃(α → (β → ¬ γ)) = h̃(α) → h̃(β → ¬ γ) = 0 → h̃(β → ¬ γ) = 1. Dacă h̃(β) = 0, atunci
h̃(β → ¬ γ) = h̃(β) → h̃(¬ γ) = 0 → h̃(¬ γ) = 1, prin urmare h̃(α → (β → ¬ γ)) = h̃(α) → h̃(β →
¬ γ) = h̃(α) → 1 = 1.
În fiecare caz posibil obţinem h̃(α → (β → ¬ γ)) = 1. Aşadar,  α → (β → ¬ γ).
Am obţinut echivalenţa din enunţ.

Bibliografie
[1] S. Burris, H. P. Sankappanavar, A Course in Universal Algebra, The Millenium Edition, disponi-
bilă online.
[2] D. Buşneag, D. Piciu, Lecţii de algebră, Editura Universitaria Craiova, 2002.
[3] D. Buşneag, D. Piciu, Probleme de logică şi teoria mulţimilor, Craiova, 2003.
[4] V. E. Căzănescu, Curs de bazele informaticii, Tipografia Universităţii din Bucureşti, 1974, 1975,
1976.
[5] G. Georgescu, Elemente de logică matematică, Academia Militară, Bucureşti, 1978.
[6] G. Georgescu, A. Iorgulescu, Logică matematică, Editura ASE, Bucureşti, 2010.
[7] K. Kuratowski, Introducere ı̂n teoria mulţimilor şi ı̂n topologie, traducere din limba poloneză,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1969.
[8] S. Rudeanu, Curs de bazele informaticii, Tipografia Universităţii din Bucureşti, 1982.
[9] A. Scorpan, Introducere ı̂n teoria axiomatică a mulţimilor, Editura Universităţii din Bucureşti,
1996.
[10] Articolele cu probleme date la examenul de logică matematică şi computaţională, precum şi
celelalte articole din Revista de logică, publicaţie online, ı̂n care se află şi articolul de faţă.
[11] Cursurile de logică matematică şi computaţională de pe site–ul Facultăţii de Matematică şi In-
formatică a Universităţii din Bucureşti (pe serverul de cursuri: moodle).