Lectia nr 17 26. martie .

2020

Capitolul 11 Dumnezeu sau eul

Fie Dumnezeu este dement, fie eul. Dacă vei examina cu nepărtinire probele de ambele părţi, îţi
vei da seama că aşa şi trebuie să fie. Nici Dumnezeu, nici eul nu propun un sistem de gândire parţial.
Fiecare în parte e logic în sine, dar sunt diametral opuse în toate privinţele, aşa că e imposibil să le fii
loial doar parţial. Aminteşte-ţi, totodată, că rezultatele lor sunt la fel de diferite ca temeliile lor, iar
naturile lor fundamental ireconciliabile nu pot fi reconciliate pendulând între ele. Nimic din ce e viu nu
este fără Tată, căci viaţa e creaţie. De aceea, decizia ta e întotdeauna un răspuns la întrebarea: „Cine e
tatăl meu?" Şi îi vei fi credincios tatălui pe care îl alegi.

Tu faci prin proiecţie, dar Dumnezeu creează prin extindere. Pe măsură ce te apropii de temelia
sistemului de gândire al eului, calea devine tot mai întunecată şi mai obscură. Dar chiar şi mica scânteie
din mintea ta e de ajuns să o lumineze. Lumina aceasta, du-o cu tine fără frică şi ţine-o cu curaj la temelia
sistemului de gândire al eului. Fii dispus să îl judeci cu deplină onestitate. Deschide sumbra piatră a
groazei pe care se sprijină şi scoate-o la lumină. Acolo vei vedea că s-a sprijinit pe un nonsens şi că tot ce
te-a umplut de frică nu a avut temei. Frate, faci parte din Dumnezeu şi din mine. Când te vei uita în
sfârşit la temelia eului fără să eziţi, te vei uita şi la a noastră. Vin la tine de la Tatăl nostru să îţi reofer
totul. Îţi dau lampa şi voi merge cu tine. Nu vei face această călătorie singur. Te voi conduce la adevăratul
tău Tată, Care are nevoie de tine cum am şi eu. Nu vrei să răspunzi la chemarea iubirii cu bucurie?

2. Darurile Paternitatii

Ţi-ai învăţat nevoia de vindecare. Oare ai vrea să aduci Fiimii altceva, recunoscându-ţi nevoia de
vindecare personală? Căci în asta stă începutul revenirii la cunoaştere; temelia pe care Dumnezeu va
ajuta Tu sălăşluieşti în Mintea lui Dumnezeu cu fratele tău, căci Dumnezeu Însuşi nu a voit să fie singur.

Să fii singur înseamnă să fii separat de infinit, dar cum e cu putinţă aşa ceva când infinitul nu are
capăt? Tatăl meu una suntem cu tine, căci faci parte din Noi.

Dacă nu ai face parte din Dumnezeu, Voia Lui nu ar fi unificată. E de conceput aşa ceva? Poate
oare o parte a Minţii Lui să nu conţină nimica? Dacă locul pe care îl ai în Mintea Lui nu poate fi ocupat
decât de tine şi dacă ocuparea lui de tine a fost crearea ta, fără tine ar exista un loc gol în Mintea lui
Dumnezeu. Extinderea nu poate fi blocată şi nu are spaţii goale. Ea merge întruna, oricât de mult ar fi
negată. Faptul că îi negi realitatea o poate opri în timp, dar nu în veşnicie. Iată de ce creaţiile tale nu au
încetat să fie extinse; şi iată de ce atât de multe lucruri îţi aşteaptă revenirea.

( fragmentul acesta este strans legat de acea minunata fraza : Dumnezeu e incomplet fara mine . Asadar sa ne
accesam acea parte de minte divina , adica sa ne vindecam prin iertare si eliberare de vinovatie )

Legile universului nu permit contrazicere. Ce e valabil pentru Dumnezeu e valabil pentru tine.
Crezând că eşti absent din Dumnezeu, crezi că El este absent din tine. Infinitul nu are înţeles fără tine, iar
tu nu ai înţeles fără Dumnezeu. Dumnezeu şi Fiul Lui nu au capăt, căci noi suntem universul. Dumnezeu
nu este incomplet şi nu e nici fără copii. Deoarece nu a voit să fie singur, Şi-a creat un Fiu aidoma Lui
Însuşi. Nu Îi nega Fiul, căci - nefiind dispus să accepţi Paternitatea Lui - ţi-ai negat-o pe a ta. Vezi în
creaţiile Lui pe Fiul Lui, căci ale tale au fost create în cinstea Lui. Universul iubirii nu se opreşte din cauză
că nu îl vezi tu, şi nici ochii tăi închişi nu şi-au pierdut capacitatea de-a vedea. Priveşte slava creaţiei Lui, şi
vei învăţa ce a păstrat Dumnezeu pentru tine. Mintea lui Dumnezeu nu poate fi împuţinată. Poate fi
numai sporită, căci tot ce creează El are funcţia de a crea. Iubirea nu limitează şi ce creează ea nu este
limitat. Capacitatea ta de-a-L accepta pe El depinde de cât eşti de dispus să dai ca El. Paternitatea ta şi
Tatăl tău sunt una. Dumnezeu voieşte să creeze, şi voia ta este a Lui. Rezultă, atunci, că tu voieşti să
creezi, din moment ce voia ta rezultă dintr-a Lui. Şi, fiind o extensie a Voii Lui, a ta trebuie să fie aceeaşi.

Voia ta însă nu o cunoşti. Trebuie să întrebi care e Voia lui Dumnezeu în toate, căci e a ta. Tu nu
cunoşti care e, dar Spiritul Sfânt Şi-o aduce aminte pentru tine. Întreabă-L deci care e Voia lui Dumnezeu
pentru tine, şi îţi va spune care e a ta. Nu ţi se poate repeta prea des că nu o cunoşti. De câte ori îţi pare
coercitiv ce îţi spune Spiritul Sfânt, de vină e doar faptul că nu ţi-ai recunoscut voia. (** atunci cand nu
stim ce avem de facut sau suntem in conflict ne oprim si spunem : Spirit Sfant , eu nu stiu , asadar spune
tu , arata-mi tu care este voia ta pentru mine - si tac si astept , observ cu atentie ).

Proiecţia eului face Voia lui Dumnezeu să pară în afara ta, deci nu a ta. În această interpretare,
pare posibil ca Voia lui Dumnezeu şi a ta să fie în conflict. Voia ta e viaţa Lui, pe care El ţi-a dat-o ţie.
Chiar şi în timp nu poţi trăi separat de El. Somnul nu e moarte. Ce a creat El poate dormi, dar nu poate
muri. Nemurirea este Voia Lui pentru Fiul Lui şi voia Fiului pentru el însuşi. Fiul lui Dumnezeu nu îşi poate
voi moartea pentru că Tatăl lui e viaţă, iar Fiul Lui este ca El. Creaţia e voia ta pentru că e a Lui.

Nu poţi fi fericit dacă nu îţi faci cu adevărat voia, un lucru pe care nu îl poţi schimba pentru că
este imuabil. Ţi-e frică să cunoşti Voia lui Dumnezeu, deoarece crezi că nu e a ta. Credinţa aceasta e toată
boala ta şi toată frica ta. Fiecare simptom al bolii şi al fricii se naşte de aici, căci asta e credinţa ce te face
să vrei să nu cunoşti. Crezând-o, te ascunzi în întuneric, negând că lumina e în tine.

Ţi se cere să ai încredere în Spiritul Sfânt numai pentru că vorbeşte pentru tine. El e Vocea
pentru Dumnezeu, dar nu uita că Dumnezeu nu a voit să fie singur. Tu, care Îi împărtăşeşti viaţa, trebuie
să o împărtăşeşti ca să o cunoşti, căci a împărtăşi este a cunoaşte. Fericit eşti tu, care înveţi că a auzi Voia
Tatălui tău este a ţi-o cunoaşte pe a ta. Căci e voia ta să fii ca El, a Cărui Voie e să fie astfel. Voia lui
Dumnezeu este ca Fiul Lui să fie una, şi unit cu El în Unitatea Lui. Iată de ce vindecarea e începutul
recunoaşterii că voia ta este a Lui.

II . Invitatia la vindecare

Dacă boala este separare, decizia de-a vindeca şi de-a fi vindecat e primul pas spre a recunoaşte
ce vrei cu adevărat. Fiecare atac o îndepărtează cu un pas şi fiecare gând tămăduitor o aduce mai
aproape. Când ataci o parte din Dumnezeu şi din Împărăţia Lui, înţelegerea ta nu e perfectă, aşa că ce
vrei cu adevărat ţi-e pierdut.

Vindecarea devine, aşadar, o lecţie de-a dobândi înţelegere şi, cu cât o exersezi mai mult, cu atât
devii mai bun ca student şi ca profesor. Fiecare miracol pe care îl înfăptuieşti îţi vorbeşte de Paternitatea
lui Dumnezeu. Fiecare gând tămăduitor pe care îl accepţi - de la fratele tău sau din propria ta minte - te
învaţă că eşti Fiul lui Dumnezeu. În fiecare gând dăunător pe care îl deţii, oriunde l-ai percepe, stă
negarea Paternităţii lui Dumnezeu şi a apartenenţei tale la Fiime.

*** incercati ca acest fragment sa il aduceti in contextul actual , este nevoie de vindecare la nivel
mondial , stim asta , lasand la o parte orice teorie a conspiratiei . PUtem considera aceasta izolare ca un
mod de a ne vindeca pe noi insine ( Eu vreau sa imi amintesc de mine ) , amintindu-ne de noi , extindem
gandul la ceilalti , dar mai intai sa ne amintim de noi . Este cel mai bun exercitiu de introspectie si de
extindere a mintii , a gandului catre ceilalti .Este momentul sa inchid acel dialog mental , sa tac in mine ,
sa ma simt .
 Te poti vindeca numai pe tine , caci numai Fiul lui Dumnezeu are nevoie de vindecare . Tu ai
nevoie de ea pentru că nu te înţelegi şi, de aceea, nu ştii ce faci. Din moment ce ţi-ai uitat voia, nu ştii ce
vrei cu adevărat. Vindecarea e un indiciu că vrei să întregeşti. Iar disponibilitatea aceasta îţi deschide
urechile la Vocea Spiritului Sfânt, al Cărui mesaj e întregimea. El îţi va da posibilitatea să mergi mult
mai departe de vindecarea pe care vrei să o întreprinzi, căci - lângă mica ta disponibilitate de-a întregi -
Îşi va aşeza Propria Lui Voie deplină şi o va întregi pe-a ta. Oare ce nu poate să înfăptuiască Fiul lui
Dumnezeu cu Paternitatea lui Dumnezeu în el? Şi totuşi, invitaţia trebuie să vină de la tine, căci ai învăţat,
cu siguranţă, că oaspetele pe care îl inviţi va sălăşlui cu tine.

Spiritul Sfânt nu poate vorbi unei gazde neprimitoare, pentru că nu va fi auzit. Oaspetele Veşnic
rămâne, dar Vocea Lui păleşte în companie străină. El are nevoie de ocrotirea ta numai din cauză că grija
ta e un indiciu că Îl vrei. Gândeşte ca El chiar câtuşi de puţin, şi mica scânteie devine o lumină aprinsă ce
îţi umple mintea aşa încât El să devină singurul tău Oaspete. De câte ori pofteşti eul înăuntru, reduci
primirea pe care I-o faci Lui. El va rămâne, dar te-ai aliat împotriva Lui. Indiferent ce călătorie alegi să
întreprinzi, El va merge cu tine, aşteptând. Poţi să ai încredere deplină în răbdarea Lui, căci nu poate
părăsi o parte a lui Dumnezeu. Dar tu ai nevoie de mult mai mult decât răbdare.

Nu îţi vei afla odihna până nu îţi cunoşti funcţia şi până nu ţi-o îndeplineşti, căci numai aşa voia ta
şi cea a Tatălui tău se vor uni pe deplin. A-L avea înseamnă a fi ca El, iar El ţi S-a dat ţie. Tu, care Îl ai pe
Dumnezeu, trebuie să fii ca Dumnezeu, căci funcţia Lui a devenit a ta odată cu darul Lui. Reinvită această
cunoaştere în mintea ta şi nu lăsa să intre nimic din ce ar putea să o facă obscură. Oaspetele pe Care ţi L-
a trimis Dumnezeu te va învăţa cum să o faci, dacă recunoşti mica scânteie şi eşti dispus să o laşi să
crească. Disponibilitatea ta nu trebuie să fie perfectă, pentru că a Lui este. Dacă vrei să îi oferi doar un
locşor, El ţi-l va lumina atât de tare, încât îl vei lăsa bucuros să crească. Şi, prin creşterea aceasta, vei
începe să îţi aminteşti creaţia.

Vrei să fii ostaticul eului sau gazda lui Dumnezeu? Vei accepta doar pe cine inviţi. Eşti liber să
determini cine va fi oaspetele tău şi cât va rămâne cu tine. Dar nu e o libertate reală, căci mai depinde de
felul în care o vezi. Spiritul Sfânt e de faţă, deşi nu te poate ajuta fără să-L inviţi. Iar eul nu e nimic, fie că îl
inviţi să intre, fie că nu îl inviţi. Libertatea reală depinde de găzduirea realităţii, şi - dintre oaspeţii tăi -
numai Spiritul Sfânt e real. Află, atunci, Cine sălăşluieşte cu tine recunoscând ce e deja de faţă, şi nu te
mulţumi cu mângâietori imaginari, căci Mângâietorul lui Dumnezeu este în tine.

III .Din intuneric la lumina

Când eşti epuizat, aminteşte-ţi că ţi-ai făcut rău. Durerea nu ţine de El, căci El nu ştie de atac şi
pacea Lui te împresoară în tăcere. Dumnezeu e foarte silenţios, căci nu e niciun conflict în El. Conflictul e
rădăcina tuturor relelor, căci - orb fiind - nu vede pe cine atacă. Dar îl atacă întotdeauna pe Fiul lui
Dumnezeu, iar Fiul lui Dumnezeu eşti tu.

Fiul lui Dumnezeu are într-adevăr nevoie de mângâiere, căci nu ştie ce face, din moment ce crede
că voia lui nu e a lui. Împărăţia e a lui, şi totuşi rătăceşte fără casă. Acasă în Dumnezeu, se simte singur, şi
fără prieteni printre toţi fraţii săi. Oare ar lăsa Dumnezeu să fie adevărat aşa ceva, când El Însuşi nu a voit
să fie singur? Şi, dacă voia ta este a Lui, nu poate fi adevărat în ce te priveşte, pentru că nu e adevărat în
privinţa Lui.

O, puiule, dacă ai şti ce îţi voieşte Dumnezeu, bucuria ta ar fi deplină! Iar ce voieşte El sa
întâmplat, căci a fost adevărat întotdeauna. Când va veni lumina şi vei spune: „Voia lui Dumnezeu este a
mea", vei vedea o asemenea frumuseţe, încât vei şti că nu vine de la tine. Din bucuria ta vei crea
frumuseţe în Numele Lui, căci bucuria ta nu va putea fi mai reţinută decât a Lui. Mica lume pustie va
dispărea în neant, şi inima ţi se va umple de atâta bucurie, încât vei sări direct în Cer şi direct în Prezenţa
lui Dumnezeu. Nu îţi pot spune cum va fi, căci inima nu ţi-e pregătită. Îţi pot spune însă - şi îţi reamintesc
deseori - că Dumnezeu îţi voieşte ţie ce Îşi voieşte Lui, iar ce îţi voieşte El îţi aparţine.

Calea nu e grea, dar este foarte diferită. A ta este calea durerii, de care Dumnezeu nu ştie nimic.
E într-adevăr o cale grea şi foarte solitară. Frica şi chinul sunt oaspeţii tăi, care merg cu tine şi stau cu tine
tot drumul. Păşeşte în lumină şi nu îţi vedea întunecaţii tovarăşi de drum, căci nu sunt tovarăşi demni de
Fiul lui Dumnezeu, care a fost creat din lumină şi în lumină. Marea Lumină te înconjoară mereu şi emană
din tine. Cum poţi să îţi vezi întunecaţii tovarăşi de drum într-o asemenea lumină? Dacă îi vezi e doar
pentru că negi lumina. Dar neagă-i pe ei în schimb, căci lumina e aici şi limpede calea.

Dumnezeu nu Îi ascunde nimic Fiului Său, chiar dacă Fiul vrea să se ascundă. Fiul lui Dumnezeu
însă nu Îşi poate ascunde slava, căci Dumnezeu îl voieşte slăvit şi i-a dat lumina care străluceşte în el. Nu
îţi vei pierde drumul niciodată, căci te conduce Dumnezeu. Când rătăceşti, nu faci decât să întreprinzi o
călătorie nereală. Întunecaţii tovarăşi de drum, calea întunecată - sunt toate nişte iluzii. Întoarce-te spre
lumină, căci mica scânteie din tine e parte dintr-o lumină atât de mare, încât te poate scoate din tot
întunericul pentru totdeauna. Căci Tatăl tău este Creatorul tău şi eşti ca El. Să fii sfânt în Prezenţa lui
Dumnezeu, căci nu vei cunoaşte altfel că eşti acolo. Căci ce nu e ca Dumnezeu nu poate pătrunde în
Mintea Lui, pentru că nu a fost Gândul Lui şi, de aceea, nu Îi aparţine. Iar mintea ta trebuie să fie la fel de
pură ca a Lui, dacă vrei să cunoşti ce îţi aparţine. Păzeşte-I templul cu grijă, căci El Însuşi stă acolo şi
sălăşluieşte în pace. Nu poţi intra în Prezenţa lui Dumnezeu avându-i alături pe întunecaţii tovarăşi de
drum, dar nu poţi intra nici singur. Toţi fraţii tăi trebuie să intre cu tine, căci - până nu îi vei accepta pe ei -
nu poţi să intri tu. Căci nu poţi înţelege întregimea până nu eşti întreg, şi nicio parte din Fiu nu poate fi
exclusă dacă Fiul ţine să ştie întregimea Tatălui său.

În mintea ta poţi să accepţi întreaga Fiime şi să o binecuvântezi cu lumina pe care i-a dat-o Tatăl
tău. Atunci vei fi demn să locuieşti cu El în templu, pentru că e voia ta să nu fii singur. Dumnezeu Îşi
binecuvântează Fiul de-a pururi.

IV. Moştenirea Fiului lui Dumnezeu

Nu uita niciodată că Fiimea e mântuirea ta, căci Fiimea e Sinele tău. Ca şi creaţie dumnezeiască,
Sinele e al tău şi, aparţinându-ţi ţie, e al Său. Sinele tău nu are nevoie de mântuire, dar mintea ta are
nevoie să înveţe ce este mântuirea. Nu eşti mântuit de ceva, ci eşti mântuit pentru slavă. Slava e
moştenirea ta, dată ţie de Creatorul tău ca să o poţi extinde. Dar, dacă urăşti o parte a Sinelui tău, toată
înţelegerea ta se pierde, pentru că te uiţi fără iubire la ce a creat Dumnezeu să fii tu. Şi, întrucât ce a
creat El face parte din El, Îi negi locul în Propriul Lui altar.

Pacea ta stă în nelimitarea ei. Limitează pacea pe care o împărtăşeşti, şi Sinele tău va trebui să îţi
fie necunoscut. Fiecare altar închinat lui Dumnezeu face parte din tine, căci lumina creată de El e una cu
El. Chiar vrei să tai un frate de la lumina care e a ta? Nu ai face-o dacă ţi-ai da seama că poţi întuneca
doar propria ta minte. Cum îl aduci înapoi pe el, aşa te vei întoarce tu. Asta e legea lui Dumnezeu, pentru
protecţia întregimii Fiului Său.

Numai tu te poţi văduvi de ceva . Nu te opune acestei înţelegeri, căci e cu adevărat începutul
mijirii luminii. Adu-ţi aminte, totodată, că negarea acestui simplu fapt ia multe forme, şi trebuie să înveţi
să le recunoşti şi să li te opui cu fermitate, fără excepţie. Etapa aceasta e un pas hotărâtor în
redeşteptare. Fazele iniţiale ale acestei schimbări totale sunt deseori destul de dureroase, căci - atunci
când nu se mai aruncă vina în afară - există o puternică tendinţă de-a ţine vina în interior. .

Dacă fraţii tăi fac parte din tine şi îi învinuieşti de văduvirea ta, te învinuieşti pe tine. Şi nu te poţi
învinui pe tine fără să îi învinuieşti pe ei. Iată de ce învinuirea trebuie desfăcută, şi nu văzută altundeva.
Aruncă vina asupra ta, şi nu te vei putea cunoaşte, căci numai eul învinuieşte. Învinuirea de sine este,
aşadar, o formă de identificare cu eul - şi tot un mecanism de apărare al eului, exact ca învinuirea altora.
Nu poţi intra în Prezenţa lui Dumnezeu dacă Îi ataci Fiul. Când Fiul Său îşi înalţă vocea să îşi laude
Creatorul, el va auzi Vocea pentru Tatăl său. Dar Creatorul nu poate fi lăudat fără Fiul Său, căci slava Lor e
împărtăşită şi Ei sunt slăviţi împreună.

Iubeşte-te însă cu Iubirea lui Cristos, căci aşa te iubeşte Tatăl tău. Poţi refuza să intri, dar nu poţi
zăvorî uşa pe care o ţine deschisă Cristos. Vino la mine, cel ce ţi-o ţine deschisă, căci nu se poate închide
cât trăiesc, şi de trăit trăiesc de-a pururea. Dumnezeu e viaţa mea şi a ta; şi, Fiului Său, Dumnezeu nimica
nu îi refuză.

La altarul lui Dumnezeu, Cristos Îşi aşteaptă refacerea în tine. Dumnezeu Îşi cunoaşte Fiul total
lipsit de vină cum e El, şi la El se ajunge apreciindu-I Fiul. Cristos aşteaptă să accepţi că El nu e altul decât
tine şi că întregimea Lui nu e decât a ta. Căci Cristos e Fiul lui Dumnezeu, Care trăieşte în Creatorul Lui şi
străluceşte de slava Sa. Cristos este extensia Iubirii şi a minunăţiei lui Dumnezeu, la fel de desăvârşit ca şi
Creatorul Lui şi de împăcat cu El.

Binecuvântat e Fiul lui Dumnezeu, a cărui strălucire e a Tatălui său şi a cărui slavă voieşte să o
împărtăşească după cum o împărtăşeşte şi Tatăl lui cu el. Nu există condamnare în Fiu, căci nu există
condamnare în Tată. Împărtăşind desăvârşita Iubire a Tatălui, Fiul trebuie să împărtăşească ce Îi aparţine
Lui, căci nu Îi va cunoaşte altminteri nici pe Tată, nici pe Fiu. Pace ţie, cel ce odihneşti în Dumnezeu şi în
care odihneşte întreaga Fiime.