Lectia 19

Programa Spiritului Sfant

1. Judecata Spiritului Sfant
Înţelege că nu reacţionezi la nimic în mod direct, ci doar la interpretarea pe care o dai fiecărui
lucru. Interpretarea ta devine astfel justificarea reacţiei tale. Iată de ce analizarea motivelor altora e,
pentru tine, un lucru hazardat. Dacă decizi că cineva chiar încearcă să te atace sau să te părăsească sau
să te înrobească, vei reacţiona ca şi cum ar fi făcut-o efectiv, odată ce i-ai făcut greşeala reală pentru tine.
A interpreta greşeala înseamnă a-i dai putere; şi, odată ce faci asta, vei nesocoti adevărul.

Indicaţia să nu judeci ce nu înţelegi este, cu siguranţă, un sfat bun. Cei cu un interes personal nu
sunt martori de încredere, căci adevărul a devenit pentru ei ce vor ei să fie. Dacă nu eşti dispus să
percepi un apel la ajutor drept ce este înseamnă că nu eşti dispus să dai ajutor şi să îl primeşti. A nu
recunoaşte un strigăt de ajutor înseamnă a refuza ajutor. Vrei să susţii că nu ai nevoie de el? Dar tocmai
asta susţii când refuzi să recunoşti apelul unui frate, căci numai răspunzând la apelul lui poţi fi ajutat.
Refuză-i ajutorul, şi nu vei recunoaşte Răspunsul pe care ţi-l dă Dumnezeu. Spiritul Sfânt nu are nevoie de
ajutorul tău să interpreteze motivaţia, dar tu ai nevoie de al Lui. Interpretările pe care le dai nevoilor
fratelui tău sunt interpretările pe care le dai alor tale. Dând ajutor, îl ceri şi, dacă percepi doar o
singură nevoie în tine, vei fi vindecat.

Am subliniat însă, în repetate rânduri, că nevoia de-a recunoaşte frica şi de-a o privi în faţă, fără
disimulări, este un pas crucial în desfacerea eului. Gândeşte-te ce mult îţi va folosi atunci interpretarea
dată de Spiritul Sfânt motivelor altora. Învăţându-te să accepţi numai gânduri iubitoare în alţii şi să vezi
orice altceva ca un apel la ajutor, El te-a învăţat că frica însăşi e un apel la ajutor. Iată ce înseamnă a
recunoaşte frica. Dacă nu o protejezi, El o va reinterpreta. Iată ce valoare are, în ultimă instanţă,
deprinderea de-a percepe atacul ca strigăt după iubire. Am învăţat deja că frica şi atacul sunt asociate în
mod inevitabil. Dacă numai atacul produce frică şi dacă vezi atacul ca strigătul după ajutor ce este,
irealitatea fricii trebuie să îţi mijească în minte. Căci frica e un strigăt după iubire, ca recunoaştere
inconştientă a lucrului negat.

Frica e un simptom al profundei tale senzaţii de pierdere. Dacă, atunci când o percepi în alţii,
înveţi să suplineşti pierderea, cauza fundamentală a fricii e înlăturată. Aşa te înveţi că frica nu există în
tine. Mijlocul de-a o înlătura este în tine, şi ai demonstrat asta dându-l. Frica şi iubirea sunt singurele
sentimente de care eşti în stare. Unul e fals, căci a fost făcut din negare, iar negarea îşi derivă existenţa
din credinţa în ce negi. Interpretând frica în mod corect, ca o afirmaţie pozitivă a credinţei subiacente pe
care o maschează, îi subminezi utilitatea percepută făcând-o inutilă. O apărare care nu funcţionează
nicidecum e înlăturată automat. Dacă acorzi o predominanţă clară şi neechivocă lucrului pe care îl
ascunde frica, frica devine de neînţeles.

Dacă vrei să vezi iubirea, care e realitatea lumii, cum ai putea să o faci mai bine decât
recunoscând, în fiecare apărare care te-ar feri de ea, apelul subiacent la ea? Şi cum ai putea învăţa mai
bine realitatea ei decât răspunzând apelului la ea prin gestul de-a o da? Interpretarea pe care o dă
Spiritul Sfânt fricii o spulberă cu adevărat, căci conştienţa adevărului nu poate fi negată. Aşa înlocuieşte
Spiritul Sfânt frica cu iubirea şi traduce greşeala în adevăr. Şi aşa vei învăţa de la El cum să îţi înlocuieşti
visul separării cu faptul unităţii. Căci separarea nu e decât negarea uniunii; corect interpretată, ea îţi
atestă cunoaşterea eternă că uniunea e adevărată. ( ^^^subiacent - se afla imediat dedesubt ).

2. Modul de a-ti aduce aminte de Dumnezeu

Dacă a te iubi înseamnă a te vindeca pe tine însuţi, atunci bolnavii nu se iubesc pe ei. De aceea,
ei cer iubirea ce i-ar vindeca, dar pe care şi-o refuză. Dacă ar cunoaşte adevărul despre ei înşişi, nu s-ar
putea îmbolnăvi. Sarcina făcătorului de miracole devine, atunci, aceea de-a nega negarea adevărului.
Bolnavii trebuie să se vindece singuri, căci adevărul e în ei.

Percepe în boală doar un alt strigăt după iubire şi oferă-i fratelui tău ce crede că nu îşi poate
oferi. Indiferent de boală, există un singur remediu. Vei fi întregit pe măsură ce întregeşti, căci a percepe
în boală apelul la sănătate înseamnă a recunoaşte în ură strigătul după iubire. Şi a-i da unui frate lucrul
pe care îl vrea cu adevărat înseamnă a ţi-l oferi ţie, căci Tatăl tău voieşte să îţi cunoşti fratele ca tine
însuţi. Răspunde la strigătul lui după iubire, şi al tău a găsit răspuns. Vindecarea e Iubirea lui Cristos faţă
de Tatăl Lui şi faţă de El Însuşi.

Adu-ţi aminte ce am spus despre înfricoşătoarele percepţii ale copilaşilor, care îi înspăimântă
pentru că nu le înţeleg. Dacă cer edificare şi o acceptă, spaimele lor dispar. Dar, dacă îşi ascund
coşmarele, le vor menţine. E uşor să ajuţi un copil nesigur, căci recunoaşte că nu înţelege ce înseamnă
percepţiile lui. Dar tu crezi că le înţelegi pe ale tale. Puiule, îţi ascunzi capul sub păturile groase cu care
te-ai acoperit. Îţi ascunzi coşmarele în întunericul falsei tale certitudini, şi refuzi să îţi deschizi ochii şi să
le priveşti.

Trezeşte-te şi aminteşte-ţi scopul, căci e voia ta să faci asta. Ce s-a realizat pentru tine trebuie să
fie al tău. Nu îţi lăsa ura să stea în calea iubirii. In iubirea desăvârşită nu este frică. Nu vom face decât să
desăvârşim pentru tine ce e deja desăvârşit în tine. Nu de necunoscut te temi, ci de cunoscut. Misiunea ta
nu va da greş pentru că a mea nu a dat greş. Acordă-mi puţintică încredere în numele deplinei încrederi
pe care o am în tine, şi împreună vom realiza uşor obiectivul desăvârşirii. Când vom birui frica - nu
ascunzând-o, nu minimalizând-o, şi nici negând în niciun fel însemnătatea ei deplină -, iată ce vei vedea
cu adevărat.

Începem, aşadar, un program organizat, bine structurat şi atent conceput, ce urmăreşte să înveţi
cum să Îi oferi Spiritului Sfânt tot ce nu vrei. El ştie ce are de făcut cu ce Îi oferi. Tu nu înţelegi cum să
foloseşti ce ştie. Toate câte Îi dai şi nu ţin de Dumnezeu dispar. Dar trebuie să fii cât se poate de dispus să
le priveşti tu însuţi, căci altfel cunoaşterea Lui îţi rămâne inutilă.

3. Investitia in realitate
Să presupunem că un frate insistă să faci ceva ce crezi că nu vrei să faci. Însăşi insistenţa
lui ar trebui să îţi dea de înţeles că e convins că în săvârşirea acestui lucru stă mântuirea lui.
Dacă insişti să îl refuzi şi ai rapid o reacţie de împotrivire, eşti convins că mântuirea ta stă în
nesăvârşirea lui. Prin urmare, faci aceeaşi greşeală ca el şi acorzi realitate greşelii lui pentru
amândoi. Insistenţa înseamnă investiţie, iar lucrul în care investeşti e legat întotdeauna de
modul în care concepi mântuirea(**** ne referim la acele momente critice , cand cineva ne
roaga ceva "delicat" si noi incepem sa judecam , sa cercetam , sa atacam . In astfel de
momente : TAci , asculta si incredinteaza , cere Spiritului Sfant sa infaptuiasca in locul tau .
Incredinteaza .)
Recunoaşte ce contează şi, dacă fraţii tăi îţi cer ceva „şocant", fă-o pentru că nu
contează. Refuză, şi împotrivirea ta va demonstra că contează pentru tine. Prin urmare, tu
singur ai făcut şocantă rugămintea, şi fiecare rugăminte a unui frate este pentru tine. De ce ai
insista să îl refuzi? Căci a-l refuza pe el înseamnă a te refuza pe tine şi a vă sărăci pe amândoi. El
cere mântuire, ca şi tine. Sărăcia ţine de eu, şi nu de Dumnezeu. Nicio rugăminte „şocantă" nu îi
poate fi adresată celui care recunoaşte ce e valoros şi care nu vrea să accepte altceva.
Mântuirea vizează mintea şi se obţine prin pace.
Lumea pe care o percepi e o lume a separării. De aceea, lumea pe care ai făcut-o e total
haotică, guvernată de „legi" arbitrare şi nonsensice, fără niciun fel de înţeles. Căci e făcută din
ce nu vrei, din lucruri proiectate din mintea ta pentru că te temi de ele. Lumea aceasta însă e
doar în mintea celui ce o face, laolaltă cu adevărata lui mântuire. Să nu crezi că este în afara ta,
căci - numai recunoscând unde este - vei dobândi control asupra ei. Căci ai control asupra minţii
tale, din moment ce mintea e mecanismul de decizie. Dacă ai vrea să recunoşti că tot atacul pe
care îl percepi e în propria ta minte, şi nu în altă parte, i-ai localiza în sfârşit sursa, iar unde
începe trebuie să sfârşească. Căci în acelaşi loc stă şi mântuirea. Acolo îţi vei vedea schimbat
modul de a privi; acolo vei învăţa să vezi cu adevărat. Din acest loc, în care Dumnezeu şi Fiul Său
sălăşluiesc în pace şi în care eşti bine-venit, vei privi în pace şi vei vedea lumea cu adevărat. Dar,
ca să găseşti acest loc, trebuie să renunţi la investiţia pe care ai făcut-o în lume, aşa cum o
proiectezi tu, şi să Îi îngădui Spiritului Sfânt să extindă lumea reală de la altarul lui Dumnezeu
până la tine.
4 . A căuta şi a găsi
Eul e sigur că iubirea e periculoasă, şi asta e mereu principala lui doctrină. Dar nu o
exprimă niciodată astfel; dimpotrivă, toţi cei care cred ca eul este mântuire par extrem de
angrenaţi în căutarea iubirii. Eul însă, deşi încurajează căutarea iubirii foarte activ, pune o
clauză: să nu o găseşti. Poruncile lui se pot rezuma, atunci, foarte simplu la: „ Caută şi nu găsi". E
singura făgăduinţă pe care ţio face eul şi singura făgăduinţă pe care şi-o va ţine. Căci eul îşi
urmăreşte obiectivul cu o insistenţă fanatică, şi judecata lui, deşi grav deteriorată, e întru totul
consecventă.
Căutarea pe care o întreprinde eul e sortită, aşadar, înfrângerii. Şi, din moment ce eul te
învaţă şi că el e identificarea ta, călăuzirea lui te îndrumă spre o călătorie ce nu va putea să nu
sfârşească cu o percepută înfrângere. Căci eul nu poate iubi şi, în goana lui frenetică după
iubire, caută tocmai ce i-e frică să găsească. Căutarea e inevitabilă pentru că eul face parte din
mintea ta şi, datorită sursei sale, nu e separat total, căci nu i s-ar da deloc crezare. Căci mintea
ta crede în el şi îi dă existenţă. Şi tot mintea ta are puterea să nege existenţa eului, un lucru pe
care îl vei face, precis, când îţi dai seama exact în ce călătorie te trimite eul. Spiritul Sfânt îţi
oferă o altă făgăduinţă, una care te va duce la bucurie. Căci făgăduinţa Lui dintotdeauna este
„Caută şi vei găsi"; şi, sub îndrumarea Lui, nu poţi fi înfrânt.
Priveşte Călăuza pe care ţi-a dat-O Tatăl tău, să înveţi că ai viaţă veşnică. Căci moartea nu
e Voia Tatălui tău, nici a ta, şi orice e adevărat e Voia Tatălui. Nu plăteşti niciun preţ pentru viaţă,
căci ţi-a fost dată, dar plăteşti un preţ pentru moarte, şi încă unul foarte piperat. Dacă moartea
e comoara ta, vei vinde totul ca să o cumperi. Şi vei crede că ai cumpărat-o, pentru că ai vândut
totul. Dar Împărăţia Cerului nu o poţi vinde. Moştenirea ta nu se poate nici cumpăra, nici vinde.
Nu pot exista părţi dezmoştenite ale Fiimii, căci Dumnezeu este întreg şi toate extensiile Lui sunt
ca El.
 Ispăşirea nu e preţul întregimii tale, dar este preţul conştientizării întregimii tale. Căci ce
ai ales să „vinzi" ţi-a trebuit păstrat, de vreme ce nu l-ai putut „răscumpăra". Trebuie însă să
investeşti în el, nu bani, ci spirit. Căci spiritul e voinţă, iar voinţa e „preţul" Împărăţiei.
Moştenirea ta îţi aşteaptă doar recunoaşterea că ai fost izbăvit. Spiritul Sfânt te călăuzeşte într-o
viaţă veşnică, dar trebuie să renunţi la investiţia făcută în moarte, căci altfel nu vei vedea viaţa,
deşi e peste tot în jurul tău.
5. Programa sanatoasa
Cei puternici nu atacă pentru că nu văd ce nevoie au să o facă. Înainte de-a fi putut să îţi
intre în minte ideea de atac, precis te-ai perceput slab. Din cauză că te-ai atacat şi ai crezut că
atacul a fost efectiv, te vezi slăbit. Nemaipercepându-te egal cu fraţii tăi şi considerându-te mai
slab, încerci să „egalizezi" situaţia pe care ai făcut-o. Foloseşti, în acest scop, atacul fiindcă eşti
convins că atacul a reuşit să te slăbească.
Iată de ce recunoaşterea propriei tale invulnerabilităţi este atât de importantă pentru
refacerea sănătăţii tale mintale. Căci, dacă îţi accepţi invulnerabilitatea, recunoşti că atacul nu
are efect. Deşi te-ai atacat, vei demonstra că nu s-a întâmplat nimic de fapt. Atacând, aşadar, nu
ai făcut nimic. Odată ce îţi dai seama de acest lucru, nu vei mai vedea niciun rost în atac, căci e
limpede că nu funcţionează şi că nu te poate proteja. Dar recunoaşterea invulnerabilităţii tale nu
are numai o valoare negativă. Dacă atacurile tale asupra ta nu au reuşit să te slăbească
înseamnă că mai eşti puternic. Şi nu e nevoie, aşadar, să „egalizezi" situaţia ca să îţi stabileşti
puterea.
Ai încercat să faci din separare un lucru veşnic, pentru că ai vrut să reţii caracteristicile
creaţiei, dar cu propriul tău conţinut. Creaţia însă nu ţine de tine, iar studenţilor slabi trebuie să
li se predea într-un mod special.
Ai literalmente nişte handicapuri care te împiedică să înveţi. Priceperea ta de-a învăţa e
atât de deteriorată pe alocuri, încât nu poţi progresa decât sub îndrumarea constantă şi
răspicată a unui Profesor Care poate transcende resursele tale limitate. El devine Resursa ta
pentru că de la tine nu poţi învăţa. Situaţia de învăţare în care te-ai pus e de-a dreptul imposibilă
şi, în situaţia aceasta, e clar că ai nevoie de un Profesor special şi o programă specială. Studenţii
slabi nu sunt buni de ales ca profesori, nici pentru ei, nici pentru altcineva. Nu le-ai cere tocmai
lor să întocmească programa prin care îşi vor putea depăşi limitele. Dacă ar înţelege ce e dincolo
de ele, nu ar fi handicapaţi. Am spus că regula eului este „Caută şi nu găsi". Tradusă în termeni
curriculari, înseamnă: „încearcă să înveţi, dar să nu reuşeşti".
Tu, care ai încercat să înveţi ce nu vrei, ar trebui să prinzi curaj, căci - deşi programa pe
care ţi-ai stabilit-o singur e de-a dreptul deprimantă - dacă o priveşti, e ridicolă doar. Modul de-a
realiza un ţel să fie oare cel de-a nu-l atinge? Demisionează acum din rolul de profesor propriu.
Nu e o demisie ce duce la depresie. E doar rezultatul unei sincere evaluări a tot ce te-ai învăţat
până acum şi a consecinţelor ce au decurs în urma învăţării. În condiţii de învăţare potrivite - pe
care nu le poţi nici furniza, nici înţelege -, vei deveni un excelent student şi un excelent profesor.
Dar nu ai devenit încă, şi nu vei deveni până ce întreaga situaţie de învăţare nu devine exact
opusul celei pe care ai stabilit-o.
Înţeles corect, potenţialul tău de-a învăţa este nelimitat pentru că te va duce la
Dumnezeu. Poţi preda calea ce duce la El şi o poţi învăţa, dacă urmezi Profesorul Care o
cunoaşte şi Care înţelege programa Lui de-a o învăţa. Programa e întru totul neambiguă, pentru
că obiectivul nu este împărţit, iar mijloacele şi scopul concordă pe deplin. Trebuie să oferi doar
atenţie deplină. Restul ţi se va da. Căci vrei într-adevăr să înveţi cum trebuie şi nimic nu se poate
împotrivi deciziei Fiului lui Dumnezeu. Învăţarea lui este la fel de nelimitată ca el.