LECTIA 15 Acceptarea Ispasirii

1. Acceptarea realitatii

Frica de Voia lui Dumnezeu e una dintre cele mai ciudate credinţe făurite vreodată de mintea
umană. Ea nu ar fi putut să apară dacă mintea nu ar fi fost deja profund scindată, făcându-i posibil să se
teamă tocmai de ce este ea. Realitatea nu poate „ameninţa" decât iluziile, din moment ce realitatea
poate susţine numai adevărul.

Ce pare a fi frica de Dumnezeu e de fapt frica de propria ta realitate. E imposibil să înveţi ceva cu
consecvenţă într-o stare de panică. Dacă scopul acestui curs e să te ajute să îţi aminteşti ce eşti şi dacă
crezi că eşti ceva înfricoşător, trebuie să rezulte că nu vei învăţa cursul acesta. Dar motivul pentru care
există cursul e tocmai faptul că nu cunoşti ce eşti.

Ţi-ai întemniţat voia dincolo de conştienţă, unde şi rămâne, dar de unde nu te poate ajuta. Când
am spus că funcţia Spiritului Sfânt e distingerea adevăratului de fals în mintea ta, am vrut să spun că El
are puterea să pătrundă cu privirea ce ai ascuns şi să recunoască Voia lui Dumnezeu acolo. Faptul că
recunoaşte această Voie îi poate conferi realitate pentru tine pentru că El e în mintea ta şi, de aceea, El e
realitatea ta. Şi atunci, dacă felul în care îţi percepe mintea îţi aduce realitatea acesteia, El te ajută de
fapt să îţi aminteşti ce eşti. Singura sursă de frică în acest proces e ce crezi că vei pierde. Dar de avut nu
poţi să ai decât ce vede Spiritul Sfânt.

O minte împărţită nu poate comunica, pentru că vorbeşte de lucruri diferite aceleiaşi minţi. Îşi
pierde astfel capacitatea de-a comunica simplu, căci o comunicare confuză nu înseamnă nimic.

Deşi susţii cu tărie că Spiritul Sfânt nu îţi răspunde, ar fi mai înţelept, poate, să vezi ce fel de
întrebări pui. Tu nu ceri numai ce vrei. Căci te temi că s-ar putea să primeşti lucrul dorit, şi chiar că l-ai
primi. Iată de ce i-l ceri cu stăruinţă profesorului ce nu ţi-l poate da cu niciun chip. Faptul că nu vei putea
învăţa nicicând de la el ce anume este îţi dă iluzia siguranţei. Dar nu îţi vei găsi niciodată siguranţa
punându-te la adăpost de adevăr, ci numai în adevăr .

Nici o minte corectă nu poate crede că voia ei e mai puternică decât cea dumnezeiască. De
aceea, dacă o minte crede că voia ei e diferită de cea dumnezeiască, nu poate decât să decidă fie că nu
există Dumnezeu, fie că Voia lui Dumnezeu e ceva înfricoşător. Prima îl explică pe ateu, iar cea de-a doua,
pe martir, care crede că Dumnezeu cere sacrificii. Fiecare dintre aceste două decizii demente va stârni
panică, pentru că ateul crede că e singur, iar martirul crede că Dumnezeu îl răstigneşte.

Orice dorinţă pornită din eu e o dorinţă de-a primi nimica; să ceri aşa ceva nu e o rugăminte. Ci o
negare sub forma unei rugăminţi. Spiritul Sfânt nu e preocupat de formă, fiind conştient numai de
înţeles. Eul nu Îi poate cere Spiritului Sfânt nimic, căci există o totală absenţă de comunicare între ei.

Aminteşte-ţi, aşadar, că Voia lui Dumnezeu e posibilă deja şi că, în afară de ea, nimic nu va mai fi.
Iată simpla acceptare a realităţii, căci numai asta e real. Nu poţi să distorsionezi realitatea, şi să cunoşti
ce este. Iar, dacă distorsionezi realitatea, vei fi cuprins de nelinişte, depresie şi panică, în final, pentru că
încerci să faci din tine ceva ireal. Când simţi aceste lucruri, nu încerca să cauţi adevărul dincolo de tine,
căci adevărul nu poate fi decât în tine. Spune-ţi, aşadar:

Cristos e în mine şi, unde este El, trebuie să fie Dumnezeu, căci Cristos face parte din El
 2. Raspunsul la rugaciune

Toţi cei ce au încercat vreodată să folosească rugăciunea pentru a cere ceva s-au confruntat cu
un aparent insucces. Asta e adevărat când este vorba nu numai de lucruri concrete ce pot fi dăunătoare,
ci şi de rugăminţi strict pe linia acestui curs. Acestea din urmă, mai ales, ar putea fi interpretate incorect
ca „dovadă" că acest curs nu are intenţii serioase. Şi totuşi, trebuie să îţi aminteşti afirmaţiile cursului -
făcute în repetate rânduri - că scopul pe care îl urmăreşte este debarasarea de frică.

Să presupunem, atunci, că lucrul pe care I-l ceri Spiritului Sfânt e chiar ce vrei, dar te temi încă de
el. Dacă e aşa, obţinerea lui nu ar mai fi ce vrei. Iată de ce anumite forme concrete de vindecare nu se
realizează nici când s-a realizat starea de vindecare. Cineva poate să ceară vindecare fizică pentru că se
teme de vătămare corporală. În acelaşi timp, dacă s-ar vindeca fizic, ameninţarea la adresa sistemului lui
de gândire ar putea să îi provoace mult mai multă frică decât expresia ei fizică. În acest caz, el nu cere de
fapt eliberare de toată frica, ci îndepărtarea unui simptom selectat de el. Rugămintea aceasta, prin
urmare, nu e deloc o cerere de vindecare.

Biblia subliniază că toate rugăciunile îşi primesc răspunsul, şi asta e adevărat. Însuşi faptul că I s-a
cerut ceva Spiritului Sfânt asigură un răspuns. Dar e la fel de sigur că răspunsul dat de El nu va fi
niciodată unul care să sporească frica. E posibil ca răspunsul Lui să nu fie auzit. Dar e imposibil să se
piardă. Sunt multe răspunsuri pe care le-ai primit deja, dar încă nu le-ai auzit. Te asigur că ele te
aşteaptă.

Dacă vrei să ştii că rugăciunile tale îşi primesc răspunsul, nu te îndoi niciodată de un Fiu de-al lui
Dumnezeu. Nu îl pune la îndoială şi nu îl încurca, căci credinţa ta în el e credinţa ta în tine. Dacă vrei să Îl
cunoşti pe Dumnezeu şi să Îi cunoşti Răspunsul, crede în mine, cel a cărui credinţă în tine nu poate fi
zdruncinată .

A nu crede înseamnă a te pune împotrivă, sau a ataca. A crede înseamnă a accepta, sau a te
pune de aceeaşi parte. A crede nu înseamnă a fi credul, ci a accepta şi a aprecia. Ce nu crezi nu apreciezi,
şi nu poţi fi recunoscător pentru ce nu consideri de valoare. Vei avea de plătit un preţ pentru judecată,
pentru că judecata e fixarea unui preţ. Şi, cum îl vei fixa, aşa îl vei plăti. Prin urmare, Îi poţi cere Spiritului
Sfânt doar dându-I şi Îi poţi da doar unde Îl recunoşti.

Dacă Îl recunoşti în toţi, gândeşte-te ce mult Îi vei cere şi ce mult vei primi. El nu îţi va refuza
nimic pentru că nu I-ai refuzat nimic şi, de aceea, poţi împărtăşi totul. În felul acesta, şi numai în felul
acesta, Îi vei primi răspunsul, pentru că răspunsul Lui e tot ce poţi să ceri şi să doreşti. Spune-i deci la
fiecare:

Pentru că vreau să mă cunosc, te văd Fiul lui Dumnezeu şi fratele meu .

3. Planul de iertare a Spiritului Sfant

Ispăşirea este pentru toţi, fiind modul de-a desface credinţa că există ceva doar pentru tine. A
ierta înseamnă a trece cu vederea. Priveşte, atunci, dincolo de greşeală şi nu îţi lăsa percepţia să se
oprească asupra ei, căci vei crede ce conţine percepţia ta. Dacă vrei să te cunoşti, acceptă ca adevărat
numai ce este fratele tău. Percepe ce nu este el, şi nu vei putea cunoaşte ce eşti tu, pentru că îl vezi în
mod fals. Aminteşte-ţi mereu că Identitatea ta e împărtăşită şi că împărtăşirea Ei este realitatea Ei.

Ai de jucat un rol în Ispăşire, dar planul Ispăşirii te depăşeşte. Nu înţelegi cum să treci greşelile cu
vederea, căci altfel nu le-ai face. Şi ar fi doar o greşeală în plus să crezi fie că nu le faci, fie că le poţi
corecta fără o Călăuză care să îţi arate cum. Dacă nu urmezi această Călăuză, greşelile nu îţi vor fi
corectate.

Ispăşirea e o lecţie de împărtăşire, care ţi se dă din cauză că ai uitat cum să o faci. Spiritul Sfânt îţi
aduce doar aminte de utilitatea firească a aptitudinilor tale. Reinterpretând aptitudinea de-a ataca în
aptitudinea de-a împărtăşi, El traduce ce ai făcut tu în ce a creat Dumnezeu. Dacă vrei să înfăptuieşti asta
prin El, nu îţi poţi privi aptitudinile cu ochii eului, căci le vei judeca aşa cum le judecă el. Toată nocivitatea
lor stă în judecata eului. Toată utilitatea lor stă în judecata Spiritului Sfânt.

Eul are şi el un plan de iertare pentru că ceri unul, deşi nu de la profesorul care trebuie. Desigur,
planul eului nu are niciun sens şi nu va funcţiona. Urmând planul lui, te vei pune într-o situaţie
imposibilă, la care eul te conduce întotdeauna. Planul eului e să te facă să vezi greşeala cu claritate mai
întâi, ca să o treci cu vederea mai apoi.

Urmează ce predă Spiritul Sfânt despre iertare, pentru că iertarea e funcţia Lui şi ştie cum să o
îndeplinească la perfecţie. Iată ce am vrut să spun când am afirmat că miracolele sunt fireşti şi că, atunci
când nu au loc, ceva nu e în regulă. Miracolele sunt doar indiciul că eşti dispus să urmezi planul de
mântuire al Spiritului Sfânt, recunoscând că nu înţelegi care este. Munca Lui nu e funcţia ta şi, dacă nu
accepţi acest lucru, nu poţi învăţa care e funcţia ta.

Uite, puiule, realitatea e aici! Ea Ne aparţine ţie şi mie şi lui Dumnezeu, şi Ne satisface perfect pe
toţi. Numai conştienţa aceasta vindecă, pentru că e conştienţa adevărului.

4. Vindecatorul nevindecat

Planul de iertare al eului e mult mai folosit decât cel dumnezeiesc. Căci e întreprins de
vindecători nevindecaţi şi ţine, de aceea, de eu. Să privim acum mai atent vindecătorul nevindecat. Prin
definiţie, el încearcă să dea ce nu a primit. Dacă vindecătorul nevindecat e teolog, de pildă, el poate
porni de la premisa: „Sunt un păcătos nenorocit, şi tu eşti ca mine". Dacă e psihoterapeut, va porni mai
probabil de la credinţa - la fel de incredibilă - că atacul e real atât pentru el, cât şi pentru pacient, dar că
nu are importanţă pentru nicicare dintre ei.

Am spus, în repetate rânduri, că ce crede eul nu poate fi împărtăşit, motiv pentru care credinţele
lui nu sunt reale. Cum poate, atunci, „dezvăluirea" lor să le facă reale? Fiecare vindecător care caută
adevărul în fantezii trebuie să fie nevindecat, pentru că nu ştie unde să caute adevărul şi, de aceea, nu
are răspunsul la problema vindecării.

Conştientizarea coşmarurilor prezintă un singur avantaj: acela de-a preda că nu sunt reale şi că
ceea ce conţin nu are înţeles. Vindecătorul nevindecat nu o poate face pentru că nu crede aşa ceva. Toţi
vindecătorii nevindecaţi urmează planul de iertare al eului într-o formă sau alta. Dacă sunt teologi, mai
mult ca sigur se condamnă pe ei înşişi, predau condamnare şi promovează o soluţie înfricoşătoare.
Proiectând condamnarea asupra lui Dumnezeu, Îl fac să pară răzbunător şi se tem de pedeapsa Lui. Prin
asta, nu au făcut decât să se identifice cu eul şi, percepând ce face el, să se condamne din cauza acestei
confuzii.

Un terapeut nu vindecă, ci lasă vindecarea să aibă loc. Poate să indice întunericul, dar nu poate
aduce el însuşi lumina, căci lumina nu ţine de el. Dar, fiind pentru el, ea trebuie să fie şi pentru pacientul
lui. Spiritul Sfânt e singurul Terapeut. El face vindecarea clară în orice situaţie în care El e Călăuza. Tu poţi
doar să Îl laşi să îşi îndeplinească funcţia. Nu are nevoie de ajutor pentru a Şi-o îndeplini. Îţi va spune
exact ce să faci să îi ajuţi pe cei pe care ţi-i trimite în căutarea unui ajutor şi le va vorbi prin tine dacă nu
intri pe fir. Aminteşte-ţi că tu alegi călăuza care să ajute şi că alegerea greşită nu va ajuta. Dar aminteşte-
ţi, totodată, că alegerea corectă va ajuta. Ai încredere în El, căci ajutorul e funcţia Lui, iar El ţine de
Dumnezeu. Trezind alte minţi la Spiritul Sfânt prin El, şi nu prin tine, vei înţelege că nu te supui legilor
acestei lumi. Dar legile cărora te supui funcţionează. „Ce e bun e ce funcţionează" e o afirmaţie
întemeiată, dar insuficientă. Numai ce e bun poate funcţiona. Nimic altceva nu funcţionează.

Cursul acesta îţi oferă o situaţie de învăţare foarte directă şi foarte simplă, furnizându-ţi totodată
şi Călăuza Care îţi spune ce să faci. Dacă îl faci, vei vedea că funcţionează. Rezultatele lui sunt mai
convingătoare decât cuvintele lui. Ele te vor convinge de adevărul cuvintelor. Urmând Călăuza corectă,
vei învăţa cea mai simplă lecţie dintre toate:

După roadele lor îi vei cunoaşte şi se vor cunoaşte pe ei înşişi.

6.Cele doua evaluarii

Dacă Spiritul Sfânt Se uită cu iubire la tot ce percepe, e cât se poate de evident că Se uită
cu iubire la tine. Modul în care te evaluează El se bazează pe ce cunoaşte El că eşti, aşa că te
evaluează în mod adevărat. Şi această evaluare trebuie să fie în mintea ta, pentru că El este
acolo. Eul e şi el în mintea ta, pentru că l-ai acceptat acolo. Modul în care te evaluează el însă e
exact opusul evaluării Spiritului Sfânt, pentru că eul nu te iubeşte. Nu îşi dă seama ce eşti şi nu
are nicio încredere în ce percepe, pentru că percepţiile lui sunt atât de schimbătoare. De aceea,
eul e capabil de suspiciune în cel mai bun caz şi de cruzime, în cel mai rău. Iată întregul lui
diapazon, pe care nu îl poate depăşi din cauza incertitudinii lui. Şi nu îl poate întrece niciodată
pentru că nu poate fi sigur niciodată.
Ai în minte, prin urmare, două evaluări de sine care se bat cap în cap, şi nu pot fi
adevărate amândouă. Nu îţi dai încă seama cât de diferite sunt aceste evaluări, pentru că nu
înţelegi cât de sublim e felul în care te percepe Spiritul Sfânt. El nu e amăgit de ce faci, pentru că
nu uită niciodată ce eşti. Eul e amăgit de tot ce faci, mai ales când reacţionezi la Spiritul Sfânt,
pentru că îi sporeşte confuzia în asemenea momente. De aceea, eul e în stare să te atace mai
ales când reacţionezi cu iubire, căci te-a evaluat lipsit de iubire şi îi contrazici judecata. Eul iţi va
ataca motivele de îndată ce vin clar în dezacord cu felul în care te percepe. Atunci va trece brusc
de la suspiciune la cruzime, fiindcă i-a sporit incertitudinea. Fireşte, nu are niciun rost să ataci la
rândul tău. Ce altceva ar putea să însemne decât că eşti de acord cu felul în care te evaluează
eul?
De câte ori te îndoieşti de valoarea ta, spune:
Dumnezeu Însuşi e incomplet fără mine.
Aminteşte-ţi acest lucru când îţi vorbeşte eul, şi nu îl vei auzi. Adevărul despre tine e atât
de sublim, încât tot ce e nedemn de Dumnezeu nu e demn de tine. Alege, atunci, ce vrei în
aceşti termeni şi nu accepta nimic din ce nu I-ai oferi lui Dumnezeu ca dar total cuvenit Lui.
Altceva nu vrei. Restituie-I partea ta, şi ţi Se va da şi El întreg în schimb că I-ai restituit ce Îi
aparţine şi ce Îl face complet.