Lectia 18 26 mai 2020

"Dinamica" eului
„Dinamica" eului va fi lecţia noastră o vreme, căci trebuie să îl privim mai întâi pe acesta înainte
de-a vedea dincolo de el, din moment ce l-ai făcut real. Vom desface greşeala aceasta împreună cu mult
calm şi ne vom îndrepta apoi privirea, dincolo de ea, spre adevăr. Ce altceva e vindecarea decât
îndepărtarea a tot ce stă în calea cunoaşterii? Şi cum altfel poţi spulbera iluziile decât uitându-te direct la
ele, fără să le protejezi? Nu te teme deci, căci ce vei privi e tocmai sursa fricii, şi începi să înveţi că frica
nu este reală. De asemenea, înveţi că efectele ei pot fi spulberate pur şi simplu negându-le realitatea.
Pasul următor e, evident, acela de a recunoaşte că tot ce nu are efecte nu există.

începem această lecţie de „dinamică a eului" înţelegând că expresia însăşi nu înseamnă nimic.
Căci conţine tocmai contradicţia în termeni care o face lipsită de înţeles. „Dinamica" implică puterea de-a
face ceva, iar întreaga falsitate a separării stă în credinţa că eul are puterea de-a face orice. Eul ţi se pare
înfricoşător din cauza acestei credinţe. Dar adevărul este foarte simplu:

Toată puterea ţine de Dumnezeu .

Ce nu tine de El nu are putere sa faca nimic .

Când privim eul, atunci, nu vorbim de dinamică, ci de deliruri. Desigur, poţi să observi un sistem
delirant fără frică, fiindcă - dacă sursa lui nu e reală - nu poate avea efecte. Frica apare nepotrivită într-un
mod mai evident dacă recunoşti obiectivul eului, care e lipsit atât de clar de orice noimă, încât orice efort
în direcţia lui e irosit inevitabil pe nimic. Foarte explicit, obiectivul eului e propria lui autonomie. Aşa că,
de la bun început, scopul lui e separarea, suficienţa de sine şi independenţa de orice altă putere decât
cea proprie. Iată de ce eul e simbolul separării.

Eul atacă întotdeauna în folosul separării. Crezând că are puterea să o facă, el nu face altceva,
căci obieEul îţi poate îngădui - şi chiar îţi îngăduie - să te consideri încrezut, incredul, „inimă uşoară",
distant, lipsit de profunzime afectivă, dur, indiferent, chiar disperat, dar nu şi plin de frică. Minimalizarea
fricii, şi nu desfacerea ei, e truda constantă a eului, fiind chiar o iscusinţă la care se pricepe foarte bine.
Cum poate propovădui separarea fără să o susţină prin frică, şi l-ai asculta oare dacă ai recunoaşte că
tocmai asta face?

Dumnezeu e tot atât de dependent de tine cât eşti şi tu de El, căci Autonomia Lui o cuprinde pe a
ta şi este, de aceea, incompletă fără ea. Îţi poţi stabili autonomia doar identificându-te cu El şi
îndeplinindu-ţi funcţia după cum există cu adevărat. Eul analizează; Spiritul Sfânt acceptă.

Eul crede că puterea, înţelegerea şi adevărul stau în separare şi că, pentru a statornici
această credinţă, trebuie să atace. Inconştient că o asemenea credinţă nu poate fi statornicită şi
obsedat de convingerea că separarea este mântuire, eul atacă tot ce percepe descompunând
totul în părţi mici, decuplate, fără legături care să aibă un înţeles şi, de aceea, fără niciun înţeles.
Eul va înlocui întotdeauna înţelesul cu haosul, căci - dacă separarea este mântuire - armonia e
ameninţare.
Interpretările date de eu legilor percepţiei sunt - şi trebuie să fie - exact opusul celor
date de Spiritul Sfânt. Eul se concentrează asupra greşelii şi trece cu vederea adevărul.
Eul se uită drept la Tată şi nu Îl vede, căci I-a negat Fiul.
Tu vrei să îţi reaminteşti Tatăl? Acceptă-I Fiul, şi ţi-L vei aminti. Nimic nu poate demonstra
nevrednicia Fiului Său, căci nimic nu poate dovedi adevărul unei minciuni. Ce vezi din Fiul Lui
prin ochii eului e o demonstraţie că Fiul Lui nu există, dar - unde este Fiul - trebuie să fie Tatăl.
Trezirea la izbavire
Percepţiile se construiesc pe baza experienţei, iar experienţa duce la credinţe. Percepţiile
nu se stabilizează până nu se fixează credinţele. Prin urmare, ce crezi chiar vezi. Iată ce am vrut
să se înţeleagă prin: „Fericiţi cei ce nu au văzut şi au crezut", căci cei ce cred în înviere o vor
vedea. Învierea e triumful deplin al lui Cristos asupra eului, nu prin atac, ci prin transcendenţă.
Vrei să iei parte la înviere sau la răstignire? Vrei să îţi condamni fraţii sau să îi eliberezi?
Vrei să îţi transcenzi închisoarea şi să te sui la Tatăl? Aceste întrebări sunt toate una şi aceeaşi, şi
li se răspunde la toate deodată. A existat multă confuzie referitor la ce înseamnă percepţia, căci
cuvântul e folosit atât pentru conştienţă, cât şi pentru interpretarea conştienţei. Dar nu poţi fi
conştient fără interpretare, căci ce percepi este interpretarea ta.
Cursul acesta e cât se poate de clar. Dacă nu îl vezi cu claritate înseamnă că interpretezi
în defavoarea lui şi, de aceea, nu îl crezi. Şi, din moment ce credinţa determină percepţia, nu
percepi ce înseamnă şi, de aceea, nu îl accepţi. Experienţe diferite însă duc la credinţe diferite şi,
odată cu ele, la percepţii diferite. Căci percepţiile se învaţă odată cu credinţele, şi experienţa
chiar te învaţă. Eu te conduc spre un nou tip de experienţă, pe care vei deveni tot mai puţin
dispus să o negi. E uşor să înveţi de la Cristos, căci perceperea cu El nu implică absolut nicio
sforţare.
Eu sunt învierea ta şi viaţa ta. Tu vieţuieşti în mine pentru că vieţuieşti în Dumnezeu. Şi
toţi vieţuiesc în tine, după cum vieţuieşti şi tu în toţi. Oare poţi, atunci, să percepi nevrednicia
într-un frate fără să o percepi în tine? Şi poţi să o percepi în tine fără să o percepi în Dumnezeu?
Crede în înviere pentru că s-a înfăptuit, şi s-a înfăptuit în tine. Asta e la fel de adevărat acum
pe cât va fi întotdeauna, căci învierea e Voia lui Dumnezeu, ce nu cunoaşte nici timp, nici
excepţii.
Nu subaprecia puterea devoţiunii Fiului lui Dumnezeu, nici puterea pe care o are asupra
lui dumnezeul la care se închină. Căci se pune singur la altarul propriului dumnezeu, fie că e
dumnezeul pe care l-a făcut, fie Dumnezeu Care l-a creat. Iată de ce înrobirea lui e la fel de
totală ca libertatea lui, căci se va supune doar dumnezeului pe care îl acceptă. Dumnezeul
răstignirii cere să răstignească, şi cei ce i se închină se supun. În numele lui se răstignesc,
crezând că puterea Fiului lui Dumnezeu se naşte din sacrificiu şi durere. Iar Dumnezeul învierii
nu cere nimic, căci nu e Voia Lui să ia. El nu cere ascultare, căci ascultarea implică supunere. Nu
vrea decât să înveţi voia ta şi să o urmezi, nu în spiritul sacrificiului şi al supunerii, ci în voioşia
libertăţii.
Învierea trebuie să îţi câştige loialitatea cu voioşie, căci e simbolul bucuriei. Toată
puterea ei de-a captiva stă în faptul că reprezintă ce vrei să fii. Libertatea de-a lăsa în urmă tot
ce te răneşte, te umileşte şi te înspăimântă nu ţi se poate impune, dar ţi se poate oferi prin
graţia lui Dumnezeu. Şi o poţi accepta prin graţia Sa, căci Dumnezeu e plin de graţie cu Fiul Său,
acceptându-l fără rezerve ca al Său.
Nu îţi vei găsi pacea până nu scoţi cuiele din mâinile Fiului lui Dumnezeu şi nu îi iei şi
ultimul spin de pe frunte. Iubirea lui Dumnezeu Îi împresoară Fiul pe care dumnezeul răstignirii îl
condamnă. Nu preda că am murit în zadar. Predă în schimb că nu am murit, demonstrând că
trăiesc în tine.
Te-ai ţintuit pe o cruce şi ţi-ai pus pe cap o cunună de spini. Dar nu îl poţi răstigni pe Fiul
lui Dumnezeu, căci Voia lui Dumnezeu nu poate să moară. Fiul Lui a fost izbăvit de propria lui
răstignire ( ***deci esti nevinovat , lipsit de pacat si invulnerabil , total iertat ), şi nu îl poţi ceda
morţii pe cel căruia Dumnezeu i-a dat viaţă veşnică. Visul răstignirii îţi şade încă greu pe
pleoape, dar ce vezi în vise nu e realitate. Cât îl percepi răstignit pe Fiul lui Dumnezeu,
dormi. Şi, cât crezi că îl poţi răstigni, ai doar coşmaruri. Tu, care începi să te trezeşti, mai eşti
conştient de vise şi nu le-ai uitat încă. Uitarea viselor şi conştienţa lui Cristos vin odată cu
trezirea altora să îţi împărtăşească izbăvirea.
Te vei trezi la propria ta chemare, căci Chemarea de-a te trezi e înăuntrul tău. Dacă
trăiesc în tine, eşti treaz. Dar trebuie să vezi lucrările pe care le fac prin tine, căci altfel nu vei
percepe că ţi le-am făcut. Nu pune limite la ce crezi că pot face prin tine, căci altfel nu vei
accepta ce pot face pentru tine. Dar s-a făcut deja şi, dacă nu dai tot ce ai primit, nu vei
cunoaşte că izbăvitorul tău este viu şi că te-ai trezit cu el. Izbăvirea se recunoaşte doar
împărtăşind-o.
Miracolele nu au o ordine a dificultăţii pentru că toţi Fiii lui Dumnezeu sunt de-o valoare
egală şi egalitatea lor e unitatea lor. Întreaga putere a lui Dumnezeu e în fiecare parte a Sa, şi
nimic din ce Îi contrazice Voia nu e nici mare, şi nici mic. Ce nu există nu are talie, şi nici măsură.
Lui Dumnezeu toate Îi sunt cu putinţă. Iar lui Cristos Îi este dat să fie ca Tatăl.

Problema şi răspunsul
Cursul acesta este foarte simplu. Nu ştii ce înseamnă nimic din ce percepi. Nici unul
dintre gândurile tale nu e pe deplin adevărat. Recunoaşterea acestui lucru e fermul tău început.
Nu eşti îndrumat greşit, ci nu ai acceptat nici o îndrumare. Ai mare nevoie să fii instruit cum să
percepi, căci nu înţelegi nimic. Recunoaşte acest lucru, dar nu îl accepta, căci înţelegerea e
moştenirea ta. Percepţiile se învaţă şi nu eşti fără Profesor. Dar dorinţa ta de-a învăţa de la El
depinde de dorinţa de-a pune sub semnul întrebării tot ce ai învăţat de la tine, căci tu - care ai
învăţat greşit - nu ar trebui să îţi fii propriul profesor.
Nimeni nu îşi poate ascunde adevărul decât sieşi. Dar Dumnezeu nu îţi va refuza
Răspunsul pe care l-a dat. Cere, atunci, ce e al tău, dar nu este făcut de tine, şi nu te apăra de
adevăr. Tu ai făcut problema la care Dumnezeu a răspuns. Pune-ţi, aşadar, doar o simplă
întrebare: Vreau problema sau vreau răspunsul?
Hotărăşte că vrei răspunsul, şi îl vei avea, căci îl vei vedea aşa cum este, şi e al tău deja.
Te plângi, poate, că acest curs nu e destul de concret ca să îl înţelegi şi să îl foloseşti. Dar
nu i-ai urmat, poate, recomandările concrete. Nu e un curs de jocuri de idei, ci de aplicaţii
practice. Nimic nu poate fi mai concret decât să ţi se spună că, dacă ceri, ţi se va da. Spiritul
Sfânt va răspunde la fiecare problemă concretă cât crezi că problemele sunt concrete. Dar
numai cerând vei învăţa că tot ce ţine de Dumnezeu nu pretinde nimic de la tine. Dumnezeu dă,
nu ia. Când refuzi să ceri, refuzi crezând că a cere este a lua, şi nu a împărtăşi.
Spiritul Sfânt îţi va da doar ce e al tău şi nu va lua nimic în schimb. Căci ce e al tău e totul şi îl
împărtăşeşti cu Dumnezeu. Asta e realitatea sa.
Puiul lui Dumnezeu, nu îţi înţelegi Tatăl. Crezi într-o lume care ia, căci crezi că poţi căpăta
luând. Şi, prin percepţia aceasta, ai pierdut din vedere lumea reală. Te temi de lume aşa cum o
vezi tu, dar lumea reală e tot a ta, la cerere. Nu ţi-o refuza, căci nu poate decât să te elibereze.
Ce ţine de Dumnezeu nu îi va înrobi Fiul, pe care l-a creat liber şi a cărui libertate e ocrotită de
Fiinţa Sa.
Frumos odor al lui Dumnezeu, ceri doar ce ţi-am promis. Crezi că te-aş înşela? Împărăţia
Cerului e înăuntrul tău. Crede că adevărul e în mine, căci ştiu că e în tine.
Nu te înşela, atunci, nici tu în privinţa fratelui tău şi vezi ca realitatea lui doar gândurile
lui iubitoare, căci - negând că mintea lui este scindată - o vei vindeca pe-a ta. Acceptă-l aşa cum
îl acceptă Tatăl lui şi vindecă-l întru Cristos, căci Cristos e vindecarea lui şi a ta.
În lumea reală nu există boală, căci nu e separare, nici diviziune. Numai gândurile
iubitoare sunt recunoscute şi, din moment ce nimeni nu e lipsit de ajutorul tău, Ajutorul lui
Dumnezeu te însoţeşte pretutindeni. Când devii dispus să accepţi acest Ajutor cerându-L, Îl vei
da pentru că Îl vrei. Nimic nu îţi va întrece puterea de vindecare, căci nimic nu se va refuza
simplei tale rugăminţi.
Accepta modul variabil în care se percepe fratele tău, căci mintea lui scindată e a ta şi nu
îţi vei accepta vindecarea fără a lui. Căci împărtăşiţi lumea reală după cum împărtăşiţi şi Cerul, şi
vindecarea lui e a ta. Să te iubeşti înseamnă să te vindeci, şi nu îţi poţi realiza obiectivul
percepând bolnavă o parte a ta. Frate, ne vindecăm împreună după cum - tot împreună - trăim
şi iubim. Nu te înşela în privinţa Fiului lui Dumnezeu, căci e una cu el însuşi şi una cu Tatăl său.
Iubeşte-l pe preaiubitul Tatălui său, şi vei învăţa Iubirea Tatălui faţă de tine.
Copiii percep stafii şi monştri şi balauri înspăimântători, şi sunt de-a dreptul îngroziţi.
Dar, dacă întreabă pe cineva în care au încredere ce înseamnă lucrurile pe care le percep şi sunt
dispuşi să îşi lepede propriile lor interpretări în favoarea realităţii, frica lor dispare odată cu ele.
Când e ajutat să îşi traducă „stafia" într-o perdea, „monstrul" într-o umbră şi „balaurul" într-un
vis, copilul nu mai e înspăimântat şi râde fericit de propria lui frică.
Tu, puiule, te temi de fraţii tăi şi de Tatăl tău şi de tine însuţi ( *** aceasta este situatia
astazi : am ajuns sa ne temem unii de altii , ne distantam si mai spunem ca "Dumnezeu este
suparat pe noi " - nimic mai fals , suntem suparati pe noi , ne facem rau noua ). Dar nu faci decât
să te înşeli în privinţa lor. Întreabă-L ce sunt ei pe Profesorul realităţii şi, auzindu-I răspunsul, vei
râde şi tu de spaimele tale şi ţi le vei înlocui cu pace. Căci frica nu stă în realitate, ci în minţile
copiilor ce nu înţeleg realitatea. Numai lipsa lor de înţelegere îi înspăimântă şi, când învaţă să
perceapă adevărat, nu se mai tem. Şi, datorită acestui lucru, vor cere din nou adevărul când sunt
înspăimântaţi. Nu realitatea fraţilor tăi sau a Tatălui tău sau a ta te înspăimântă. Nu cunoşti ce
sunt şi, de aceea, îi percepi ca stafii şi monştri şi balauri. Întreabă-L care e realitatea lor pe Cel
Ce o cunoaşte, şi îţi va spune ce sunt ei. Căci nu îi înţelegi şi, deoarece eşti înşelat de ce vezi, ai
nevoie de realitate să îţi spulbere spaimele.
Oare nu ţi-ai da spaimele în schimbul adevărului, dacă schimbul e al tău la cerere? Căci,
dacă Dumnezeu nu Se înşeală în privinţa ta, tu te poţi înşela numai în privinţa ta. Dar poţi să
înveţi adevărul despre tine de la Spiritul Sfânt, Care te va învăţa că în tine, ca parte a lui
Dumnezeu, nicio înşelare nu e cu putinţă. Când te vei percepe fără să te înşeli, vei accepta
lumea reală în locul celei false pe care ai făcut-o. Şi atunci Tatăl tău Se va pleca până la tine şi va
face ultimul pas pentru tine ridicându-te la El.