ȘABLOANE SUBIECTUL II

modele si sabloane
 GENUL LIRIC
incadrare in genul liric
 Încadrarea în genul liric
Genul liric cuprinde operele literare în care eul creator își exprimă în mod nemijlocit, potrivit propriei
viziuni artistice, gândurile, sentimentele și aspirațiile cele mai profunde, dar care dobândesc caracter
general-uman, prin intermediul mijloacelor artistice (figuri de stil și imagini artistice). Textul X scris de Y
aparține acestui gen literar, pentru că îndeplinește criteriile specifice acestuia, după cum urmează.
Întregul discurs poetic se focalizează pe tema……………, transformând expresivitatea limbajului
(asigurată de abundența figurlor de stil și a imaginilor artistice) într-o expresie a subiectivității, ambele
constituind trăsături definitorii ale genului liric.
Textul îmbracă forma unui monolog confesiv/adresat/ unei descrieri........(tipurile de monolog sau
descrierea se susțin cu exemple din text)…………………. Viziunea artistică originală este dată și de limbajul
expresiv deoarece sunt utilizate figuri de stil ce sugerează …….
În plus, ideea poetică este susținută si de imaginile artistice auditive/vizuale…………………. Elemetele
specifice de prozodie rima………,măsura…..asigură muzicalitatea interioară a versurilor.
În concluzie, textul X aparținând lui Y este un text liric pentru că îndeplinește trăsăturile specifice
acestui gen literar.
 GENUL LIRIC
relaita dintre idee poetica si
mijloace artistice
 Relația dintre ideea poetică și
mijloacele artistice
Genul liric cuprinde operele literare în care eul creator își exprimă în mod nemijlocit, potrivit propriei viziuni artistice,
gândurile, sentimentele și aspirațiile cele mai profunde, dar care dobândesc caracter general-uman, prin intermediul
mijloacelor artistice (figuri de stil și imagini artistice).
Poezia…………..de……………impresionează prin viziunea lirică originală care susține tema……………………si motivele
literare………………În versurile date se formulează ideea poetică a…………………………………evidențiată cu ajutorul numeroaselor
figuri de stil și a imaginilor artistice.
Discursul liric este unul confesiv (dacă identificăm verbe/pronume de persoana I-exemple)/adresat (dacă identificăm
verbe/pronume de persoana a II-a-exemple), obiectiv (dacă nu apar mărcile anterioare, persoana I/a II-a), eul liric
transmițând...Sentimentele care se degajă din text sunt de...(nostalgie, regret, melancolie, veselie, exuberanță, euforie,
admirație, revoltă, neliniște, detașare etc.), eul liric aflându-se în ipostaza ...(meditativului, nostalgicului, romanticului,
îndrăgostitului, observatorului, martorului) așa cum reiese din versurile... .
Textul poetic este dominat de expresivitate, aceasta realizându-se prin intermediul figurilor de stil și a imaginilor
artistice. Astfel, prin intermediul epitetului/personificării/...(exemple) se sugerează/se face trimitere la/este conturată...
(fiecare figură de stil trebuie comentată). De asemenea, imaginile artistice auditive.../ vizuale...indică /semnifică/ exprimă...
În concluzie, întregul mesaj poetic, cu ajutorul mijloacelor artistice, are capacitatea de a exprima încărcătură
afectivă/...
GENUL LIRIC
rolul descrierii
Rolul descrierii
Genul liric cuprinde operele literare în care eul creator își exprimă în mod nemijlocit, potrivit propriei viziuni
artistice, gândurile, sentimentele și aspirațiile cele mai profunde, dar care dobândesc caracter general-uman, prin
intermediul mijloacelor artistice (figuri de stil și imagini artistice).
Fragmentul citat din opera „x” de Y, activează componenta expresivă a limbajului în cadrul unei descrieri
artistice, fiind centrat asupra unui arhilexem (un cuvânt de bază la care face referire întreaga descriere), a cărui
prezență semnalează motivele și aria semantică dezvoltate în text.
Descrierea de tip tablou este lexicalizată și gramaticalizată prin câteva aspecte definitorii. Se remarcă în
acest sens, recurența grupului nominal, un substantiv însoțit de un adjectiv, cel mai adesea cu valoare stilistică a
epitetului „x”.
Cu o utilizare preponderentă la imperfect, verbul conferă senzația de atemporalitate, de prelungire
indefinită a unor trăiri agonizante, transferate parcă peisajului, care devine o extensie a dimensiunii umane.
Figurile de stil transfigurează artistic realitatea. Metafora „x” conotează imaginea unei naturi... (explicație).
În concluzie, descrierea are rolul de a apropia imaginarul poetic de viața reală, de a caracteriza în mod unic
și expresiv, o realitate.
VERBUL
tabel verb
GENUL LIRIC
rolul verbelor
Rolul stilistic al verbelor la diferite
moduri/ timpuri

Exprimând atitudinea emiţătorului faţă de acţiunea, procesul sau starea enunţate,

modurile verbale angajează eul rostitor în discursul epic, liric sau dramatic. Resursele de
expresivitate artistică ale acestei categorii grama­ticale specifice verbului sunt actualizate prin
marcarea modului în care emiţătorul (naratorul, eul liric, personajul epic sau dramatic) se
raportează la obiectul enun­ţării, felul în care le percepe şi ipostaza lui - implicată, subiectivă
sau nonparticipativă, obiectivă - faţă de evenimentele, situaţiile, ori stările comunica­te prin
discurs.
GENUL LIRIC
rolul verbelor - mod
indicativ
 Rolul stilistic al verbelor la modul
indicativ
Ca mod al enunţării unor fapte considera­te reale şi a unor stări apreciate ca sigure,
indicativul apare în limbajul comun ca un mod neutru din punct de vedere stilis­tic.
În textul literar, capacitatea de a expri­ma certitudinea locutorului (narator, personaje/
eul liric), înraport cu obiectul enunţării,conferă referentului aparenţa unei realităţi validate în
universul ficţional.
Datorită timpurilor - mai multe decât la celelalte moduri - permi­te instituirea unor
raporturi diverse între evenimentele istorisite (cronologie - an­terioritate, simultaneitate,
ulterioritate - sau acronie), între timpul narat şi timpul narării, între momente evocate şi
prezen­tul liric.
Valorileexpresive ale indicativului sunt diferenţiate în funcţie de forma tem­porală a
verbului, fiecare dintre cele şapte timpuri ale indicativului având propriile valenţe stilistice
(prezentul, imperfectul, perfectul simplu, perfectulcompus şi mai-mult-ca-perfectul, viitorul
simplu şi viitorul anterior).
GENUL LIRIC
rolul verbelor - mod
imperativ
 Rolul stilistic al verbelor la modul
imperativ

Valoarea stilistică a imperativului rezidă în capacitatea de exprimare a unor atitu­dini şi

trăiri subiective, printr-un dublu sistem de semnale: verbale şi paraverbale (accentele afective,
pauzele expresive, in­tonaţia specifică ordinului, ameninţării, îndemnului, rugăminţii, concesiei,
ironiei etc.)
Ca marcă textuală a stilului direct, imperativul are rol de „teatralizare" şi, în acelaşi
timp, rol de dinamizare a discur­sului personajelor („imperativul dramatic şi narativ");
alăturide substantive­le/ adjectivele în vocativ reprezintă un in­diceal oralităţii stilului;
înlimbajul popular, poate apărea fără referire la o persoană anume=valoare generică;
Prezenţaimperativului întextul liric semnalizează discursul dialogic sau mo­nologul
adresat (care poate lua forma in­vocaţiei retorice).
GENUL LIRIC
rolul verbelor - mod
conjunctiv
 Rolul stilistic al verbelor la modul
conjunctiv
El exprimă poten­ţialitatea unei acţiune realizabile, posibile, probabile sau atitudinea
emiţătorului faţă de acţiunea, starea, trăirea enunţate: incerti­tudinea, ezitarea, aproximaţia,
deliberaţia, dorinţa, protestul, indignarea etc.
În discursul naratorului, al personajelor (discurs direct, indirect/ indirect liber), ori al eului
liric, conjunctivul poate avea ro­lul de a institui un nivel al acţiunilor, al trăirilor interioare, al
stărilor ipotetice, al­ternative ori anticipative(=indicativ viitor);
Alte trăsături ale modului conjunctiv sunt faptul că presupune dependenţa acţiunii enunţa­-
te de o altă acţiune sau de o stare, de o dorinţă, el substituie imperativul cu rol de ac­-
centuare a subiectivităţii; în cazul special al verbelor la persoana a III-a a conjunc­tivului
(când poate apărea fără morfemul „să"), rolul stilistic este de completare a paradigmei
imperativului - care nu are decât persoana a II-a.
În textul liric epre­zintă, deseori, o marcă textuală a unui plan al imaginarului= trecerea
de la dimensiunea rea­lă la cea ideală.
GENUL LIRIC
rolul verbelor - mod
conditional-optativ
 Rolul stilistic al verbelor la modul
condițional-optativ
El dezvoltă, prin aceeaşi paradigmă verbală, două valori modale: exprimarea unei acţi­uni
dependente de o condiţie (explicită sau implicită) şi exprimarea unei acţiuni reali­zabile/ irealizabile,
prezentate ca opţiune asumată; la timpul perfect acţiunea este ireală. El se utilizează pentru
exprimarea eventualităţii, a posibilităţii, a unor ipote­ze/ scenarii posibile sau imposibile, a unor acţiuni
presupuse, realizabile sau nereali­zate
Optativul care preia funcţia indicativului= ca „opta­tiv al modestiei, al politeţii" (D. Irimia), când „nu
exprimă nici condiţia, nici dorin­ţa, ci arată că acţiunea verbului este posi­bilă, realizabilă" (E.
Câmpeanu).
El are și rolul de substituire a modului conjunctiv în enunţuri interogative sau exclamative; =
accentuare a unei tonalităţi subiective - uimirea,indignarea sau ameninţarea vehementă specifică
blestemului/ imprecaţiei; înasemenea enunţuri, apare frecvent forma inversată=am­plifică;
În textul liric apare mai rar, având mai ales rolul de a exprima o situaţie ipotetică, o experienţă lirică
imaginată.
GENUL LIRIC
rolul verbelor - mod
infinitiv
 Rolul stilistic al verbelor la modul
infinitiv
Modul infinitiv este o "formă verbală" „cu trăsături duble, de tip verbal şi nomi­nal", verbele la
Modul infinitiv este o "formă verbală" „cu trăsături duble, de tip verbal şi nomi­nal", verbele la
infinitiv numesc în chip general, abstract acţiunea, procesul sau starea. Infinitivul are mai multe valori,
după cum urmează:
cu valoare senten­ţioasă = indice al registrului gnomic,
valoarea livrescă (obţinută prin substituirea con­junctivului, după o construcţie imperso­nală sau după
verbul „a putea") =specifică registrului stilistic cult;
Conser­varea valorii verbale a infinitivului lung reprezintă faptul că registrul stilistic arhaic sau
registrul popular (în care se utilizează şi înformele inversate aleviitorului/ale condiţionalului)
Asocierea valorii im­perative este cea care conferă un ton imperso­nal=marchează stilul oficial;
For­ma de perfect a infinitivului este foarte rar folosită în limba actuală, îndeplineşte funcţia
stilistică de marcă a narativităţii prin instituirea unei succesiuni temporale.
Infinitivul lung, chiar dacă este substan­tivizat în limba română, păstrează urme semantice ale
acţiunii, numind rezultatul acesteia; apare frecvent în titlurile poeziilor.
GENUL LIRIC
rolul verbelor - mod
gerunziu
 Rolul stilistic al verbelor la modul
gerunziu
Modul gerunziu este singurul mod nepersonal care conservă conţinutul dina­mic specific verbului,
surprinzând o acţiune în desfăşurare, un proces, o stare durativă; înscrierea acestora într-o temporalitate
fără referire la momentul enunţării permite ex­primarea oricărei durate - prezente, trecute ori viitoare -, în
funcţie de context.
Trăsăturile modului gerunziu sunt capacitatea de a crea imagini dinamice; determină circum­stanţele
acţiunii exprimate prin verbul regent sau îi adaugă acestuia o altă acţiune într-un ritm alert. Atunci când
este antepus regentului, el poate avea o funcţionalitate polivalentă, exprimând, în acelaşi timp
temporalitatea şi cauzalitatea=ambiguita­te stilistică.
Un alt rol este acela de a atribui substantivului o însuşire dinamică, având (de cele mai multe ori)
funcţia stilistică de epitet; această funcţie este accentuată frecvent prin valoarea adjectivală a gerunziului =
rol de semnalizare a registrului stilistic cult;
La nivel fonetic, prin sonoritatea specifică a terminaţiei care susţine, deseori, valoarea onomatopeică a
verbului;
La nivelul sintaxei poeti­ce, dacă o suită de gerunzii sunt situate la sfârşitul versurilor, generând
monorima (frecventă în poeziile populare);
GENUL LIRIC
rolul verbelor - mod
participiu
 Rolul stilistic al verbelor la modul
participiu

Modul participiu prezintă o acţiu­nea încheiată sau rezultatul acesteia impli­când o valoare temporală
trecută, cu efecte care persistă sau au încetat în momentului | enunţării; având un „comportament dublu:
verbal şi adjectival" (Dicţionar de ştiinţe ale limbii), participiul cumulează funcţii stilistice specifice celor
două clase morfologice.
El conservă particularităţile verbului(ca element formativ pentru diateza pasivă, pentru perfectul
conjunctivului, al condiţionalului sau al infinitivului, pentru indi­cativ - perfectul compus sau viitorul anterior)
este actualizată prin tipare sin­tactice care se abat de la normele limbii standard: inversiuni topice,
recurenţă, dislocare sintactică.
Participiul cu valoare adjectivală reprezintă figuri semantice (epi­tet, metaforă, metonimie etc);
Adjectivul participial poate primi determinanţi cir­cumstanţiali specifici verbului sau poate avea grade de
comparaţie specifice adjec­tivelor, ceea ce îi conferă valenţe stilisti­ce multiple.
Participiul substantivizat (prin articula­re), cu formă afirmativă sau negativă, are rol în diversificarea/
îmbogăţirea lexicului şi în structurarea unor figuristilistice specifice substantivului.
GENUL LIRIC
rolul verbelor - mod
supin
 Rolul stilistic al verbelor la modul
supin
Modul supin exprimă în chip general, abstract, acţiunea, procesul sau starea văzu­te ca potenţialitate; având
o formă verbală invariabilă precedată de un morfem-prepoziţie care poate crea legături sintac­tice atât într-
un grup verbal, cât şi într-o structură nominală - supinul are valenţe combinatorii multiple şi implicit, funcţii
stilistice diverse.
Supinul care îşi menţine statutul verbal este, mai ales, cea de epitet (al verbului ori al substantivului regent);
Supinul adverbializat îndeplineşte, frecvent, funcţia stilistică de epitet. De asemenea, el are şi valoare
metaforică.
Supinul substantivizat acti­vează, preponderent, funcţia metonimică;
Se stabilește o echivalenţă cu imperativul; ca şi infi­nitivul, supinul prin care se exprimă o so­licitare
imperativă, un ordin, un îndemn, conferă enunţului un ton impersonal, de­venind un indice textual al stilului
oficial.
În textul literar, poate supramarca inserţi­ile nonartistice, „decupajele" cu valoare documentară menite să
amplifice „efectul de real”.
 GENUL EPIC
incadrare in genul epic
 Încadrare în genul epic
Opera literară....... de............. este o operă epică pentru că scriitorul transmite în mod indirect cititorului,
prin intermediul acţiunii şi al personajelor, gândurile, ideile şi sentimentele sale.
Vocea desemnată de autor care ne povesteşte întâmplările este naratorul. Acesta apare în ipostaza de
narator….........(subiectiv daca se povestestela persoana I sau obiectiv daca se poveste la
persoana a III-a.) El îşi exprimă în mod indirect, prin intermediul acţiuniişi al personajelor, gândurile sale
despre (tema operei)…….....
Modul de expunere este................. (se alege in functie de text: naratiunea sau dialogul sau descrierea)
Existenţa personajelor principale/ personajului principal ...................... secundare/a personajului
secundar….............., episodice / a personajelor episodice ................. şi a figuranţilor/a personajelor
colective …............................în operă este un argument în susţinerea afirmaţiei că opera literară dată
este operă epică.
În concluzie, putem afirma că opera literară................de …...........este operă epică, pentrucă ilustrează
perfect trăsăturile caracteristice ale acestui gen.
GENUL EPIC
perspectiva narativa
subiectiva
 Perspectiva narativă subiectivă
Perspectiva narativă reprezintă punctul de vedere din care sunt prezentate evenimentele, situațiile,
întâmplările narate.
Perspectiva narativă din fragmentul citat (titlul+autorul) este una subiectivă, deoarece naratorul-personaj
implicat în text prezintă, în mod autentic și subiectiv, la persoana I, .... (ce prezintă). Verbele la modul x și
timpul y, persoana întâi, numărul singular contribuie la evocarea nostalgică a trecutului și exprimă ...
(+exemple din text de mărci lexico-gramaticale). De asemenea, personajul-narator prezintă, într-o manieră
subiectivă, ... (exemple)
Perspectiva narativă subiectivă este caracterizată prin situarea naratorului „împreună cu” personajele în
miezul evenimentelor, intradiegetic și autodiegetic, un narator-personaj în acțiune, subiectiv. O trăsătură
specifică acestui tip de perspectivă narativă este faptul că se relatează evenimentele interioare, utilizându-se
tehnici analitice directe - introspecția, confesiunea etc.
Narațiunea este homodiegetică/ intradiegetică, fiind puternic marcată subiectiv. Timpul relatării
evenimentelor este simultan producerii lor, ceea ce susține perspectiva actorială, prezentarea întâmplărilor
dpdv al naratorului-personaj, la persoana I.
În concluzie, perspectiva narativă a textului suport este cea subiectivă, pentru că evenimentele sunt
relatate la persoana I, din perspectiva unui narator subiectiv, homodiegetic.
GENUL EPIC
perspectiva narativa
obiectiva
 Perspectiva narativă obiectivă
Perspectiva narativă reprezintă punctul de vedere din care sunt prezentate evenimentele, situațiile,
întâmplările narate.
Perspectiva narativă din fragmentul citat (titlul+autorul) este una obiectivă, deoarece naratorul care nu
este implicat în text prezintă, la persoana a III-a ...(ce prezintă). Verbele la modul x și timpul y, persoana
întâi, numărul singular contribuie la (+exemple din text de mărci lexico-gramaticale). De asemenea,
naratorul prezintă, într-o manieră obiectivă, ... (exemple)
Perspectiva narativă obiectivă este caracterizată prin situarea naratorului „în spatele” personajelor și a
evenimentelor, față de care este detașat, impersonal.O trăsătură specifică acestui tip de perspectivă narativă
este faptul că se relatează evenimente exterioare, utilizându-se tehnici analitice în proza de analiză
psihologică.
Narațiunea este heterodiegetic, fiind puternic marcată obiectiv. Timpul relatării evenimentelor este
anterior producerii lor, ceea ce suține perspectiva auctorială, prezentarea universului operei dpdv al
naratorului, la persoana a III-a.
În concluzie, perspectiva narativă a textului suport este cea obiectivă, pentru că evenimentele sunt
relatate la persoana a III-a, din perspectiva unui narator obiectiv, heterodiegetic.
 GENUL EPIC
caracterizarea personajului
 Caracterizarea personajului
X este personajul principal/central/protagonistuloperei literare/fragmentului operei literare,
deoarece participă activ la toate momentele acțiunii, iar celelalte personaje gravitează în jurul său. El este o
„ființă de hârtie” (Ronald Barthes), o construcție imaginară, care există doar în planul ficțiunii, chiar dacă a
avut un model în realitate.
Acesta este caracterizat direct atat de către narator, cât și de alte personaje, iar faptele, gesturile,
limbajul și relațiile cu celelalte personaje constituie puncte de reper în caracterizarea indirectă.
Caracterizat de celelalte personaje .................., personajul ...... apare (se precizează o trasatură
dominantă). Portretul moral este realizat prin mai multe procedee indirecte. Faptele și felul său de a vorbi
sunt dovada unui model/ sau nu ... (alte trăsături care reies). Trăsăturile sale de caracter sunt completate de
atitudinea pe care o adoptă cu celelalte personaje. Caracterizarea prin nume constituie o alta metodă
indirectă (mentionarea autocaracterizarii, daca apare).
În concluzie,.protagonistul operei literere...../ fragmentului operei literare de............. reprezintă
prototipul omului perseverent/constient/harnic/rasfatat/needucat ..., care știe să se impună în fața celorlalți,
oferindu-le un model (sau nu) de comportament demn de urmat.
 GENUL DRAMATIC
incadrarea in genul dramatic
 Încadrare în genul dramatic
Genul dramatic cuprinde operele dramatice, texte destinate reprezentării scenice, în care obiectivarea
eului creator se face prin intermediul personajelor, al acțiunii și al dialogului. Esențial în genul dramatic
este conflictul interior sau exterior.
Fragmentul citat face parte operei literare......... , de........... şi aparţine genului dramatic, deoarece
aceasta este scrisă pentru a fi jucată pe scenă, modul de expunere este dialogul, iar structura operei
dramaticese compune din acte, scene, tablouri.
Precizarea „actul......”, „scena........” arată organizarea textului pe acte, diviziunile principale în
desfăşurarea acţiunii şi scene, subdiviziuni ce marchează intrarea sau ieşirea unui personaj. Modul de
expunere este dialogul, la începutul fiecărei replici este pus numele personajului care o rosteşte şi, ca semn
de punctuaţie, două puncte (exemple din text).
Personajele care apar în actul al..........., scena ............ sunt....…………..., care.....…..... .Dintre
personajele prezente în fragment,se remarcă, prin atitudine, limbaj şi reacţii............ El/ea este
prezentat(ă) prin indicaţiile scenice făcute cu autor şi transformate în adevărate fişe de caracterizare
directă:............ .
În concluzie, acest text aparţine genului dramatic, deoarece prezintă caracteristicile specifice: organizarea
în acte şi scene, apariţia personajelor, dialogul, ca mod de expunere, şi indicaţiile scenice.
GENUL DRAMATIC
rolul notatiilor autorului
 Rolul notațiilor autorului
Genul dramatic cuprinde operele dramatice, texte destinate reprezentării scenice, în care obiectivarea eului creator
se face prin intermediul personajelor, al acțiunii și al dialogului. Esențial în genul dramatic este conflictul interior sau
exterior.
Notațiile autorului sunt elemente specifice textului dramatic și se mai numesc indicații scenice sau didascalii. Aflate
între paranteze, acestea reprezintă singura intervenție în text a dramaturgului, făcând legătura între literalitate (textul ca
operă literară) și teatralitate (textul ca operă destinată reprezentării scenice). În textul dramatic, notațiile autorului oferă
informații suplimentare despre decor, despre vestimentație, despre elementele nonverbale, ajutând la punerea în scenă
a textului.
În textul fragmentar prezentat selectat din opera Z de Y, acestea au rolul/notează succint detalii privind decorul (ex.de
citate), elemente nonverbale, precum: limbajul trupului, gesticulaţia, mimica, mersul-exemple pentru fiecare. Totodată,
acestea surprind şi elementele paraverbale, care fac referire şi la manifestările involuntare ale unor emoţii, ale unor
stări de spirit: tremurul vocii, râsul, bâlbâiala etc. (exemple de citate pentru fiecare.)
De asemenea, notațiile autorului ajută la caracterizarea personajului, fiind menționate următoarele trăsături ale
personajului X: .... .
Textul dramatic fragmentar selectat din opera X de Y este semnificativ pentru prezentarea acestor notații pe care
autorul le face, deoarece conferă informaţii preţioase nu doar în jocul scenic, ci şi în lectura propriu-zisă, ajutând
cititorul să-şi reprezinte mintal evenimentele şi personajele.