În 

genul  epic,  scriitorul  este  un  explorator  al  existenței  -  confilcte  puternice, 
personaje complexe, o adevărată arhitectură a problematicii umane.  
 
Încadrarea  acțiunii  în  timp  și  spațiu,  personajul,  realizarea  conflictului  epic 
sunt  trăsături  esențiale  în  genul  care  surprinde,  cu  sintagma  lui  Milan  Kundera 
„insuportabila ușurătate a ființei”.  
 
● Perspectiva  narativă  e  importantă  pentru  înțelegerea  felului  în  care  e 
construit textul.  
● Perspectiva  narativă  analizează  distanța  dintre  naratorul  auctorial  și 
personaje/faptele narate.  
● Perspectiva  narativă  ​subiectivă  ​susține  relatarea  ​autentică  a  întâmplărilor, 
într-o manieră psihologică. Tonul de mărturisire este puternic, indicând … 
● Perspectiva  narativă  ​obiectivă  susține  relatarea  întâmplărilor  în  așa fel încât 
ele să fie v​ eridice​.  
● Heterodiegetic vs. Homodiegetic 
 
 
● Imperfectul​ are valoare durativă și putere evocatoare (T. Vianu) 
● Perfectul compus​ este timpul unor acțiuni încheiate iremediabil.  
● Verbele  ​la  …  și  …  au  valoare  diegetică  ,  fiind  utilizate  în  scopul  de  a  realiza 
narațiunea, de a marca progresia acțiunii.  
● Verbele la … și … creează ritm narativ. 
● Verbele  …  fixează  un  moment  trecut  al  acțiunii,  creând  ordinea  firească, 
cronologică a realtării.  
 
 
● Motivul  epic  este  un  nucleu  de  semnificație,  utilizat  pentru  realizarea  temei, 
acel aspect general al unei opere literare.  
● Secvența  are  ​decupajul  unui  tablou  de  teatru​.  Acel  „​le  point  de  vue​”  (G. 
Genette)  este  fixat  de  către  naratorul  care  își  asumă  relatarea  faptelor, 
organizarea textului și realizarea cronologiei.  
● Secvența  are  decupajul  unui  film.  Acel  „le  point  de  vue”  (g.  Genette)  este 
fixat  de  naratorul  care  își  asumă  relatarea  faptelor și reflectate în conștiință, 
după teoriile lui Husserl și Bergson.  
 
 
● Desenul neliniștitor al ficțiunii. (Umberto Eco) 
● Notre seule certitude c’est d’etre narre​ - eseistul Paul Ricoeur  
● Orice narațiune are o dimensiune o ​ ntologică​.  
 
 
 
 
 
 
Perspectiva narativă 
 
Textul  fragmentar,  selectat  din  opera  X  de  Y  aparţine  genului  epic,  iar  o 
trăsătură  esenţială  o  reprezintă  perspectiva  narativă  care  este:  obiectivă  ( 
persoana  a  III-a)/  subiectivă  (persoana  I),  acţiunea/  întâmplările  fiind  relatate  de 
un  narator  obiectiv  (persoana  a  III-a)/  subiectiv  (persoana  I),  semnificativi  fiind 
indicii morfologici​ utilizaţi (verbe şi pronume la persoana I/ a III-a-exemple). 
 
Naratorul în aceste perspective poate fi: 
● omniscient,  omniprezent,  homodiegetic,  subiectiv,  intradiegetic, 
narator-personaj (persoana I); 
● omniscient,  obiectiv,  neimplicat  în  acţiune,  martor  la  evenimente, 
heterodiegetic, extradiegetic (persoana a III-a). 
 
Comentarea  ideii  poetice  prin  evidenţierea  relaţiei  cu  textul  şi 
mijloacele artistice 
 
Textul  liric  X  de  Y  se  centrează  pe  tema...(morţii,  trecerii  inexorabile  a 
timpului,  naturii,  comuniunii  omului  cu  natura,  iubirea,  iubirea  pierdută,  arta 
poetică,  condiţia  poetului,  creaţia),  specifică  unui  poet,  care  vrea  să  sensibilizeze 
cititorul. Încă din incipitul poeziei se remarcă X (ce figură de stil?- metafora ,,muzică 
de  toamnă’’sugestie  a  unei  atmosfere  sumbre,  melancolice).  În  aceeaşi  ordine  de 
idei,  Y  (epitetul  ,,note  dulci’’evidenţiază  speranţa  eului  liric,  însă  dispare  orice 
posibilitate de salvare). 
 
Întreaga  creaţie  reprezintă  o  chintesenţă  a  mesajului  poetic,  astfel,  Z 
transmite sentimente de...faţă de...care se află în deplin acord cu elementele... 
 
Rolul indicaţiilor scenice 
 
Indicaţiile  scenice  oferă  îndrumări  esenţiale  pentru  transpunerea  textului  în 
spectacol,  sprijinind  jocul  actorilor.  Acestea  constituie  o  caracteristică  esenţială  a 
genului  dramatic.  În  textul  fragmentar  prezentat  selectat  din  opera  Z,  acestea  au 
rolul/notează  succint  detalii  privind  decorul  (ex.de  citate),  elemente  nonverbale, 
precum:  limbajul  trupului,  gesticulaţia,  mimica,  mersul-exemple  pentru  fiecare. 
Totodată,  acestea  surprind  şi  elementele  paraverbale,  care  fac  referire  şi  la 
manifestările  involuntare  ale  unor  emoţii,  ale  unor  stări  de  spirit:  tremurul  vocii, 
râsul,  bâlbâiala,  oftatul,  geamătul,  mormăiala  ezitantă,  suspinele,  tusea,  plânsul  în 
timpul vorbirii, văicărelile, ridicarea vocii- dai exemple de citate pentru fiecare. 
 
Textul  dramatic  fragmentar  selectat  din  opera  X  este  semnificativ  pentru 
prezentarea  acestor  indicaţii  scenice,  care  conferă  informaţii  preţioase  nu  doar  în 
jocul  scenic,  ci  şi  în  lectura  propriu-zisă,  ajutând  cititorul  să-şi  reprezinte  mintal 
evenimentele şi personajele. 
 
 
Încadrare în genul literar 
 
Textul X de Y/Textul fragmentar X de Y (epic/dramatic) aparţine genului: 
 
● LIRIC,  deoarece  sentimentele  sunt  exprimate,  în  mod direct, prin intermediul 
vocii  eului  liric,  care  îşi  face  simţită  prezenţa  prin  mărcile  lexico-gramaticale 
(pronume/verbe  la  persoana  I/a  II-a-  exemple).  Totodată,  modul 
predominant  de  expunere  este  descrierea,  care  se  îmbină  cu  monologul  liric, 
confesiv/adresativ.  Nu  lipsesc  resursele  expresive  (exemplu  de  3-4  figuri  de 
stil). 
 
● EPIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod indirect, prin intermediul 
vocii  naratorului,  principala  instanţă  a comunicării şi îşi face simţită prezenţa 
prin  indici  morfologici  la  persoana  I,  pronume  şi  verbe,  fiind  un  narator 
subiectiv/la  persoana  a  III-a,  fiind  un  narator  obiectiv.  De  asemenea,  sunt 
prezente  personajele  (care  sunt?),  implicate,  într-o  acţiune  (ce  se  prezintă?). 
Nu lipsesc indicii de spaţiu şi de timp (ex.) 
 
● DRAMATIC,  deoarece  sentimentele  sunt  exprimate,  în  mod  indirect,  este  o 
reprezentare  scenică;  textul  este  selectat  din  actul/  scena  (care?).  Apare 
conflictul  dramatic  interior/exterior  (care?).  Numele  personajelor,  înaintea 
replicilor,  iar  modul  predominant  de  expunere  este  dialogul  dramatic.  Nu  în 
ultimul rând, apar indicaţiile scenice (care sunt şi ce rol au?) 
 
Caracterizare de personaj 
 
X  este  personajul  principal/protagonistul  textului  fragmentar  al  operei 
literare  Y  de  Z, deoarece participă la evenimentele prezentate şi reprezintă instanţa 
naratorială  prin  intermediul  căreia  autorul  textului  epic/dramatic  îşi  exprimă 
viziunea despre lume, atitudinea faţă de aceasta, sentimentele sau ideile.  
X este creionat atât prin mijloace de caracterizare directe, cât şi indirecte.  
  Caracterizarea  directă  este  realizată  prin  intermediul  unui  discurs  descriptiv  de tip 
portret;  realizată  de  către  narator  (discurs  la  persoană  a  III-a-  AUTORUL  OFERĂ 
INFORMAŢII  DESPRE  STATUTUL  SOCIAL,  PORTRETUL  FIZIC,  VESTIMENTAŢIA -SE 
COMENTEAZĂ)  ;  realizată  de  către  alte  personaje  (discurs  la  persoana  a  II-a  şi  a 
III-a) ; autocaracterizarea (discurs subiectiv-monolog interior).  
 
  Portretul  moral  este  dominant  şi  se  realizează  prin  caracterizarea  indirectă 
(discurs  bazat  pe  sugestie;  confirmă  sau  infirmă  caracterizarea  directă)  şi  reiese 
din:  comportamentul  personajului  (fapte,  idei,  atitudini)  tipare  cognitive  ale 
personajului;  acte  de  comunicare  verbală,  paraverbală;  raportul  personaj-lume; 
mediul în care trăieşte, numele, prenumele, poreclă (cognomenul); limbajul folosit de 
personaj (registru, particularităţi).  
Trăsătură dominantă a personajului X este…(1/2 scene din care reiese această) 
 
 
Interpretarea valorii expresive a unor moduri şi timpuri verbale 
 
1. Modul indicativ (Vin, Dansez, Aleargă, Mergem) 
 
Textul  fragmentar  selectat  din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe 
la  modul  indicativ,  precum  (ex.),  care  exprimă  o  acțiune  pe  care  emițătorul  o 
consideră  ca  fiind  reală  și  sigură,  nu  doar  realizabilă,  așa  cum  se  petrece  în  cazul 
altor  moduri  verbale.  De  asemenea,  imprimă  un  caracter  obiectiv  acţiunilor  şi 
stărilor  pe  care  le  exprimă  (care  sunt?).  Totodată,  exprimă  certitudinea  locutorului 
(narator,  personaj,  eu  liric)  referitor  la  obiectul  enunţării  şi  realizează  distincţia 
dintre real şi ireal, dar şi dintre cert şi posibil. 
 
2. Modul imperativ (Vino!, Cântă!, Fii!, Nu fi!) 
 
Textul  fragmentar  selectat  din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe 
la  modul  imperativ,  precum,  (ex.).  Acesta  este  unul  dintre  indicatorii  comunicării 
directe.  El  poate  exprima:  un  ordin,  un  îndemn,  un  sfat,  o  rugăminte  sau  o urare. În 
textul  fragmentar  X,  acestea  realizează  o  comunicare  directă  şi  exprimă  voinţa 
emiţătorului  de  a  determina  o  acţiune  sau  de  o  împiedica.  În  textul  dramatic 
fragmentar,  acestea  exprimă  atitudini  şi  stări  subiective  prin  semnale  verbale  şi 
paraverbale  (intonaţie,  accente,  pauze  în  vorbire).  Alături  de  substantive  şi  de 
adjective  în  cazul  vocativ,  devine  o  formă  de  manifestare  a  oralităţii  textului.  În 
textul  liric  X,  acestea  marchează  discursul  dialogic  sau  monologul  liric  adresat, 
uneori, cu valoarea unei invocaţii retorice. 
 
3. Modul  conjunctiv  (Să  cânt,  să  dansez,  să  merg,  să  ajung,  să  fi  mers,  să  fi 
cântat) 
 
Textul  fragmentar  selectat  din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe 
la  modul  conjunctiv,  precum,  (ex.).  Acestea  exprimă  o  acţiune  dorită,  realizabilă  şi 
pune  în  evidenţă  stări  sufleteşti  sau  atitudini  (incertitudinea,  ezitarea,  aproximaţia, 
dorinţa,  protestul).  În  textul  liric,  marchează  un  plan  al  imaginarului,  trecând  de  la 
dimensiunea reală la cea ideală (precizare). 
 
4. Modul  condiţional-optativ  (Aş  merge,  aş  face,  aş  fi,  aş  tăcea,  aş  lăsa,  aş  fi 
lăsat, aş fi mers) 
 
Textul  fragmentar  selectat  din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe 
la  modul  condiţional-optativ,  precum,  (ex.).  Acestea  exprimă  o  acţiune  dorită, 
realizabilă  sau  nerealizabilă  ori  o  acţiune  care  depinde  de  o  condiţie.  La  timpul 
perfect,  acţiunea  este  ireală,  iar  în  construcţii  interogative  sau  exclamative, 
exprimă  uimirea,  indignarea  sau  ia  tonalitatea  blestemului. În textul liric, exprimă o 
situaţie ipotetică, o experienţă lirică imaginară (precizare). 
 
5. Modul infinitv (a fi, a mânca, a desena, a alerga, a veghea) 
 
 În  textul  fragmentar  selectat  din  opera  X,  verbele  la  infintiv  (care  sunt?) 
îndeplinesc  funcția  stilistică  de  marcă  a  narativității  prin  instituirea  unei  succesiuni 
temporale. 
 
6. Modul gerunziu (mâncând, fugind, risipind, alergând) 
 
În  textul  fragmentar  selectat  din  opera  X,  verbele  la  gerunziu  (care  sunt?) 
exprimă  o  acţiune  în  desfăşurare,  concomitentă  cu o altă acţiune (precizare), poate 
susţine  o  valoare  onomatopeică  a  verbului  şi  insistă  asupra  unei  stări  (care?), 
dinamizează  acţiunea  şi  marchează  împrejurarea  în  care  se  desfăşoară  o  altă 
acţiune  (care?).  În  cazul  genului  liric,  acesta  are  rolul  de  a  insista  asupra unei stări, 
iar la sfârşitul versurilor, gerunziul generează monorima. 
 
7. Modul participiu (cules, mâncat, alergat, strecurat) 
 
În  textul  fragmentar  selectat  din  opera  X,  verbele  la  participiu  (care  sunt?) 
au  rolul  de  a  accentua  o  acţiune  sau  o  stare  atunci  când  apare  în  inversiuni topice, 
(ex),  în  alcătuirea  unor  metafore  sau  epitete,  sporesc  expresivitatea  prin  dubla  lui 
valoare:  verbală  şi  adjectivală.  Pot  exprima  o  acţiune  finită,  încheiată  şi  conferă  o 
notă de certitudine, de autenticitate, cu diferite consecinţe. 
 
8. Modul supin (de mâncat, pentru mâncat, la mâncat) 
 
În  textul  fragmentar  selectat  din  opera  X,  verbele  la  supin  (care  sunt?)  au 
rolul  de  a  exprima  acțiunea,  procesul  sau  starea  văzută  cu  potențialitate;  Poate 
deveni  epitet  al  verbului  sau  al  substantivului,  (ex.)  ori  capătă  valoare  metaforică 
(ex); Se creează un ton impersonal, devenind un indice textual al stilului oficial. 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Timpurile verbale 
 
1. Prezentul (sunt, vreau, cred, merg) 
 
În  textul  fragmentar  selectat  din  opera  X,  verbele  la  timpul  prezent  (ex.)  au  rolul, 
dacă  este  naraţiune,  de  a  reliefa  rapiditatea  şi  dramatismul  acţiunii,  de  a  imprima  un  ritm 
vioi  acţiunii  şi  de  a  conferi  un  relief  stilistic  deosebit  situaţiei;  De  asemenea, dă impresia că 
acțiunea  se  desfășoară  sub  ochii  receptorului,  creând  autenticitate,  exactitate  și  reînvie 
faptele  trăite  de  narator  (care?);  Dacă  este  text  liric,  acestea  exprimă  intensitatea  trăirii 
într-o durată scurtă, concentrată (care?) 
 
2. Imperfectul (mergeam, vedeam, scoteam) 
 
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul imperfect (ex.) au rolul de 
a  înfățișa  o  succesiune  de evenimente ale trecutului și arată o acțiune neterminată în trecut, 
simultaneitatea  și  permanența,  deschide  o  perspectivă  dinspre  trecut  spre  viitor.  De 
asemenea,  fiind  un  timp  al  istorisirii,  impune  o  perspectivă  subiectivă.  În  descrieri  conferă 
acestora  un  caracter  dinamic  în  opoziție  cu  decupajul  static  determinat  de  utilizarea 
prezentului. 
 
3. Perfectul simplu (fui, fuşi, fu, furăm, furăţi, fură) 
 
În  textul  fragmentar  selectat din opera X, verbele la timpul perfect simplu (ex.) arată 
o  acţiune  trecută,  de  scurtă  durată  şi  terminată  de  curând,  exprimând  ,  în  naraţiune,  un 
moment  de  mare  concentrare  epică,  situat  într-un  trecut  recent.  De  asemenea,  marchează 
derularea  rapidă  a  evenimentelor,  caracterelor  punctual,  momentan, al acţiunii sau al stării. 
În  descriere,  situează  o  anumită  secvenţă  în  prim-plan,  prin  contrast  cu  celelalte  secvenţe 
descriptive  realizate  prin  verbe  la  imperfect.  Totodată,  are  o  funcţie  dinamică,  oferind 
vivacitate imaginilor ale căror elemente sunt prezentate într-o succesiune alertă. 
 
4. Perfectul compus (am mers, am cântat, am dansat, am alergat) 
 
În  textul  fragmentar  selectat  din  opera  X,  verbele  la  timpul  perfect  compus  (ex.) 
arată  o  acţiune  trecută,  terminată  mai  demult,  fără  a  se  şti  precis  când  şi  fixează 
evenimentele  într-o  durată  trecută,  închisă,  finită.  De  asemenea,  marchează  un  trecut 
ireversibil  şi  contribuie  la  nararea  unor  evenimente  în  succesiunea  lor  cronologică,  având şi 
rol de evocare, marcată de o anumită notă de subiectivitate. 
 
5. Viitorul  (voi  merge,  voi  cânta,  oi  cânta,  o  să  cânt,  voi  fi  cântat,  voi  fi  mers,  voi  fi 
alergat, voi alerga) 
 
În  textul  fragmentar  selectat  din  opera  X,  verbele  la  timpul  viitor  (ex.)  arată  o  lume 
posibilă  de  tipul  visului  sau  al  viziunii,  care  reduce  diferenţa  dintre  real  şi  ireal.  Totodată, 
creează  o  perspectivă  vizionară,  iar  în  plan  subiectiv  prezintă  o  stare  de visare, dorinţa sau 
anticiparea  profetică.  De  asemenea,  sugerează aspirația spre un ideal (care?), speranţa sau 
certitudinea  şi  lărgeşte  orizontul  în  plan  spaţial  şi  temporal  (precizare).  Dacă  există  forme 
populare  (ex.)  reprezintă  marcă  a  oralităţii  şi  a  stilului  colocvial,  accentuând  o  anumită 
intenţie de realizare a unei dorinţe (care?) 
 
 
 
 
Încadrare în curent literar 
 
1. Romantismul 
 
Textul  liric  X  de  Y  se  centrează  pe  tema…  (condiția  poetului,  natura,  timpul, 
iubirea  imposibilă  istoria.)  O  primă  trăsătură  care  încadrează  discursul  liric  în 
romantism  o  constituie  prezenţa  antitezei  (ex.  +comentat).  Poetul  apelează  la 
vis/somn,  care  devin  un  factor  al  cunoaşterii de sine şi o formă de evadare din real. 
Este  prezent  sentimentul  naturii,  poetul  preferă  nocturnul  şi  are  atracţie  către 
straniu,  neobişnuit,  excepţional,  ceea  ce  presupune  mister  şi  fascinaţie  (ex.)  De 
asemenea,  se  manifestă  interesul  pentru  specificul  naţional,  iar  poetul  respinge 
imitarea  modelelor  antice  apreciate  de  clasicism.  Nu  în  ultimul  rând,  stilul  este 
bogat în tropi ca antiteza, comparaţia, metafora, hiperbola (ex+ comentare). 
 
Întreaga  creaţie  reprezintă  o  chintesenţă  a  mesajului  poetic,  astfel,  Y  transmite 
sentimente de...faţă de...care se află în deplin acord cu elementele... 
 
2. Simbolismul 
 
Textul  liric  X  de  Y  se  centrează  pe  tema...(universul  citadin-târgurile  de 
provincie,  fie  marile  oraşe-,  singurătatea,  moartea,  condiţia  poetului  într-o  lume 
meschină,  descompunerea  materiei,  declinul).  O  primă  trăsătură  care  încadrează 
discursul  liric  în  simbolism  o  constituie  simbolul  ...,care  devine  laitmotivul  poeziei,  şi 
are  drept  corespondenţe  o  serie  de  stări  sufleteşti,  precum:  spleenul,  nevroza, 
angoasa,  sufocarea,  neadaptarea. Sunt prezente o serie de motive literare: toamna, 
ploaia,  odaia,  parcul,  cimitirul,  marea,  corabia,  parfumul,  culorile,  florile, 
instrumentele  muzicale.  Totodată,  textul  se  caracterizează  prin  armonia  şi  prin 
muzicalitatea  versurilor  datorită  folosirii  unor  figuri  de  stil  ale  insistenţei: 
enumeraţia,  repetiţia  şi  paralelismul  sintactic.  De  asemenea,  pune  accent  pe 
muzicalitate,  pe  înnoirea  orizontului  tematic.  Nu  în  ultimul  rând,  este  prezent  versul 
liber (ex.) 
 
Întreaga  creaţie  reprezintă  o  chintesenţă  a  mesajului  poetic,  astfel,  Y 
transmite sentimente de...faţă de...care se află în deplin acord cu stările interioare.. 
 
3. Realismul 
 
Textul  fragmentar  selectat  din  opera  X  de  Y  se  centrează  pe  tema 
(moravurile  unei  epoci,  ale  unui  mediu-care?  legăturile  individului  cu  contextul 
istoric,  politic  şi  social,  evoluţia  sau  involuţia  personajului-care?).  O primă trăsătură 
o  constituie  preocuparea  pentru  obiectivitate,  care  se  manifestă  la  scriitorul  realist 
prin  adoptarea  unei  viziuni  omnisciente  şi  omnipotente,  nararea  faptelor 
făcându-se  la  persoana  a  III-a  (verbe  și  pronume  la  persoana  a  III-a).  Naratorul 
este  neimplicat,  impersonal,  omniscient,  apelând  la  observaţie  şi  la  analiză,  pentru 
descrierea  fidelă  a  aspectelor  de  viaţă  surprinse  (care?)  Totodată,  se  creează 
tipologii  de  personaje  (care?)  Stilul  operei  este  sobru,  impersonal,  tinzând  către 
precizie  şi  concizie,  iar  compoziţia  este circulară, simetria operei. Nu în ultimul rând, 
scriitorul  adoptă  o  atitudine  critică  faţă  de  aspecte  înfăţişate,  faţă  de  personaje, 
fără  idealizarea  sau  caricaturizarea  lor.  Prin  toate  aceste  trăsături,  textul 
fragmentar  al  operei  literare  x,  este  o  creaţie  impresionantă  pentru  perioada 
realismului. 
 
4. Modernismul 
 
Textul  liric  X  de  Y  se  centrează  pe  tema...(cunoaşterii,  contemplării,  condiţiei 
poetului,  arta  poetică).  Un  prim  argument  care  încadrează  textul  X  în  modernism  îl 
constituie  cultivarea  principiului  unor  trăiri  contradictorii  (care?)  De  asemenea, 
ambiguitatea  limbajului  reiese  din  utilizarea  unor  metafore  surprinzătoare 
(care?+comentare)  Totodată,  poetul  preferă  versul  liber  care?),  tehnica 
ingambamentului  şi  metamorfoza  (ex.)  Nu  în  ultimul  rând,  se  observă 
intelectualizarea  emoţiei  (ideea?)  Întreaga  creaţie  reprezintă  o  chintesenţă  a 
mesajului  poetic,  astfel,  Y  transmite  sentimente  de...faţă  de...care  se  află  în  deplin 
acord cu stările interioare. 
 
N.B.  În  genul  epic,  se  observă  cultivarea  romanului  de  analiză  psihologică  şi  al 
experienţei,  al  dramei  de  conştiinţă  şi  de  idei.  Se  pune  accentul  pe  civilizaţia 
citadină,  pe  dezvoltarea  analizei  psihologice,  pe  interioritatea  personajelor  şi nu pe 
acţiune.  Este  ales  un  intelectual,  frământat  de  numeroase  probleme  de  conştiinţă. 
Se  foloseşte  introspecţia,  monologul  interior,  stilul  indirect  liber,  tehnica  fluxului  de 
conştiinţă  involuntară,  pentru  a  evidenţia  bogăţia  sufletească  şi  complexitatea 
personajelor.  De  asemenea,  este  prezent  personajul-narator,  iar  perspectiva 
narativă  este  subiectivă,  cu  relatarea  întâmplărilor  la  persoana  I  (ex.)  Totodată, nu 
se  respectă  cronologia  faptelor,  dispare  limita  dintre  ficţional  și  nonficţional  şi  are 
un caracter deschis. 
 
Prin  toate  aceste  trăsături,  textul  fragmentar  al  operei  literare  x,  este  o  creaţie 
impresionantă pentru perioada modernismului. 
 
5. Tradiţionalismul 
 
Textul  liric  X  de  Y  se  centrează  pe tema...(copilăria, trecerea timpului, istoria, 
folclorul,  lumea  rurală).  Un  prim  argument  care  justifică  încadrarea  textului  în 
tradiţionalism  îl  constituie  întoarcerea  în  timp  prin  evocarea  unor  vremuri  care  au 
reuşit  să  impresioneze  prin  frumuseţea lor (care?). De asemenea, se promovează un 
text  liric  sensibil/interes  şi  pasiune  pentru  folclor/  promovează  lumea  satului, 
prezentat  ca  spaţiu  reprezentativ  pentru  specificul  etnic  şi  al  datinilor străvechi. Nu 
în  ultimul  rând,  poetul  apelează  la  formule  stilistice  (care  sunt  figurile  de  stil+ 
comentarea  lor),  care pun în evidenţă exuberanţa, frenezia, dar şi dezlănţuirea eului 
liric. 
 
 Prin  toate  aceste  trăsături,  opera  literară  x,  este  o  creaţie  impresionantă 
pentru perioada tradiţonalismului. 
 
 
Comentarea titlului 
 
Titlul  operei...de...se  constituie  ca  o  sinteză  a  întregului  mesaj  poetic,  el 
funcţionează  ca  o  cheie  de  lectură  intratextuală,  oferind  indicii  cu  privire  la  ideea 
operei:...  (care  este ideea?). Titlul este sintetic/analitic şi este alcătuit din... (precizezi 
valoarea/valorile  morfologice),  poezia  fiind  o  creaţie  închinată...  (cui?). În plan real, 
titlul…semnifică…,  iar  în  plan  imaginar,  acesta  semnifică…(poate  fi  o figură de stil pe 
care  o  vei  comenta).  (TITLUL)  devine  simbolul  central  al  textului,  întărind  mesajul 
acestuia,  iar  legătura  cu  creaţia  propusă  se  face  prin  intermediul  câmpului 
lexico-semantic  (exemple),  dar şi cu ajutorul resurselor sugestive, având menirea de 
a  spori  expresivitatea  ideilor  poetice  şi  de  a  indica  percepţia  subiectivă  a eului liric 
asupra...accentuând sentimentele de.... 
 
Astfel,  (  evidenţiezi  figurile  de  stil  şile  comentezi).  Așadar,  sintetizez  prin  a  sublinia 
că  titlul  operei...de...reprezintă  o  chintesenţă  a  întregului  mesaj  poetic,  punând  în 
lumină o creație lirică pe tema..., de o surprinzătoare forţă expresivă.