Genurile literare

Genul literar este o categorie fundamentală a teoriei literare, ce reuneşte opere literare asemănătoare prin structura
conţinutului, procedee estetice comune, modalităţi compozitionale de exprimare a sentimentelor, stărilor sufleteşti sau
de construire a acţiunilor şi a procedeelor artistice. Genurile literare sunt: genul epic, genul liric şi genul dramatic.

Specia literară este o subdiviziune a genului literar, definită prin anumite particularităţi, fie tematice, fie structurale, fie
stilistice, încadrându-se astfel modalităţilor de expunere a unui anumit gen literar. Speciile literare sunt în proză sau în
versuri.

Genul epic Genul liric Genul dramatic

Definire  cuprinde totalitatea  cuprinde operele literare 
creaţiilor epice, acele
opere literare în care
autorul îşi exprimă
indirect sentimentele
prin relatarea unor fapte,
a unor întâmplări prin
intermediul unui narator
(personaj, martor,
mesager).
Caracteristici  are trei elemente
definitorii: narator,
acţiune şi personaje
 întâmplările sunt relatate
de către un personaj
 relatarea se poate face
la persoana I sau a III-a
 acţiunea este constituită
din totalitatea faptelor
relatate
 are o mare mobilitate în
timp şi în spaţiu
 e caracterizat de unitate
compoziţională;
întâmplările povestite se
constituie în momente
ale subiectului literar
(expoziţiunea, intriga,
desfăşurarea acţiunii,
punctul culminant,
deznodământul)
 personajele sunt variate;
diferă ca număr în
funcţie de complexitatea
şi amploarea acţiunii;
sunt atât agenţi ai
acţiunii, cât şi purtătoare
ale mesajului autorului
 mod de expunere
predominant: naraţiunea
în care autorul îşi
exprimă direct,
nemijlocit gândurile,
ideile şi sentimentele.
 exprimarea directă a
gândurilor, ideilor si
sentimentelor, realizată
prin confesiune,
autoexprimare,
subiectivitate, prin
prezenţa nemijlocită a
eului care se exprimă pe
sine
 au formă versificată
 utilizează imagini
artistice
 lirica cetăţenească
cuprinde: imnul, oda,
psalmul, pamfletul,
satira şi epigrama; lirica
intimă conţine: elegia,
cântecul, romanţa si
meditaţia, iar lirica
peisagistică este
constituită din pastel si
idilă
 specificul poeziei este
dat de relaţia care se
stabileşte între formă,
limbaj poetic şi conţinut
 lirica subiectivă - eul liric
(nu se confundă cu
autorul operei) e prezent
în poezie prin verbe la
persoana I şi a II-a, dativ
etic,valoarea afectivă a
unor derivate lexicale
(diminutive,
augumentative),
cuprinde totalitatea
operelor destinate
reprezentării scenice;
autorul îşi transmite
indirect ideile şi
sentimentele, prin
intermediul acţiunii şi a
personajelor;
intervenţiile lui se
observă doar în
didascalii (indicaţiile
scenice)
 impune anumite limite
privind amploarea în
timp şi spaţiu a acţiunii
reprezentate
 textul dramatic e
organizat în acte, scene,
tablouri şi replici; are
caracter ficţional
 operele se realizează în
plan textual prin: dialog
(schimb de replici),
monolog dramatic
(uneori şi aparte), iar în
plan meta-textual, prin
indicaţiile scenice
 Acţiunea se dezvoltă în
jurul conflictului dramatic
(care determină
naşterea unei crize,
apariţia unui
dezechilibru care trebuie
rezolvat; efectul crizei
este tensiunea
interioară/ aşteptarea,
încordarea, care
declanşează un lanţ de
evenimente, orientat în
mod necesar spre o
soluţie/ o rezolvare)
 când situaţia dramatică
nu se rezolvă,
dramaticul se
transformă în tragic
(care este legat de
fatalitate)
 între spectator şi scriitor

 lirica obiectivă / lirica
Exemple de specii şi  poemul eroic, balada,  elegia, oda, pastelul,
subspecii legenda, epopeea,
snoava, fabula (în
versuri)
 basmul, povestirea,
nuvela, romanul,
momentul, schiţa,
anecdota,eseul, jurnalul,
amintirile, memoriile (în
proză)
substantive în vocativ,
superlative stilistice ale
adjectivului, topică
afectivă
rolurilor - când poetul îşi
însuşeşte concepţia şi
forma de trăire a unei
categorii sociale sau
când poetul se exprimă 
alegoric sub forma unor
“măşti” sau “voci” lirice
 mod de expunere
 tragedia, comedia,
meditaţia, satira,
pamfletul, sonetul,
rondelul, gazelul, glossa
(dramaturgul) apare o
convenţie, spectatorul
admiţând ideea că pe
scenă apar adevăraţii
eroi, iar comunicarea
este mediată de regizor,
actori şi ceilalţi implicaţi
în montarea scenică a
textului dramatic
spectacolul teatral este
sincretic, prin
combinarea simultană a
mai multor aspecte:
gestica şi rostirea
actorilor, decorul,
costumele, lumina,
muzica, mişcarea
(dansul)
predominant: dialogul
drama