ROMINA BAC

GENUL EPIC Speciile genului epic în proză

Genul epic – definiție Opera epică este opera Anecdotă;

literară în care autorul își exprimă sentimentele,
Autobiografie;
gândurile și ideile în mod indirect, prin intermediul
acțiunii și al personajelor. Basm;
Caracteristicile operelor epice Biografie;
Autorul își exprimă indirect ideile și sentimentele Jurnal;
prin intermediul acțiunii și al personajelor.
Memorii;
Are o acțiune ce poate fi prezentată pe
momentele subiectului literar și anume: expoziție, Mit;
intrigă, desfășurarea acțiunii, punctul culminant și Nuvelă;
deznodământul.
Parabolă;
Are personaje care săvârșesc acțiunea. Personajele
sunt fictive, însă pot părea de multe ori reale și Povestire;
sunt rodul imaginației autorului.
Roman;
Este prezent autorul. Se poate observa prezența
Schiță.
naratorului prin folosirea verbelor la persoana a
Cum demonstrezi apartenenţa unui text la
III-a (narator obiectiv) și persoana I (narator
genul epic
subiectiv).
Unul dintre primii pași pentru a argumenta
Modul de expunere specific genului epic este
apartenența unui text la genul epic este definirea
narațiunea, folosită în relatarea faptelor ori
operei epice. Genul epic cuprinde opere literare în
evenimentelor în ordine cronologică. Narațiunea
care autorul îşi exprimă în mod indirect gândurile,
este completată și de descriere și dialog, iar uneori
ideile şi sentimentele, prin intermediul acţiunii, al
și de monologul interior, atunci când sunt
personajelor şi al naratorului. Un text aparține
povestiri de tip jurnal la persoana I.
genului epic deoarece:
Ce rol au modurile de expunere într-un text
are acţiune – rezumat, eventual momentele
epic
subiectului;
Narațiunea are rolul de a dezvolta firul epic, mai
are personaje – prezentare scurtă;
exact de a relata ori prezenta întâmplările.
are narator – felul naratorului, la ce persoană
Descrierea este folosită în expoziție în prezentarea
povesteşte;
cadrului și descrierea atmosferei, locul și timpul
acțiunii. se foloseşte naraţiunea, ca mod de expunere
principal, dar, în funcţie de text, ea se împleteşte
Dialogul are rolul de a caracteriza indirect, cu
cu dialogul şi descrierea.
ajutorul limbajului, personajele. Dialogul asigură
un dinamism aparte povestirii, prin schimbul de
replici dintre personaje.

Monologul interior este o modalitate specifică

prozei, atunci când un personaj analizează
propriile stări sufletești. Vorbirea personajului cu
sine însuși.

GENUL DRAMATIC
Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor
scrise pentru a fi reprezentate pe scena unui
teatru. Operele dramatice au la bază o limitare în
timp și spațiu a acțiunii reprezentate, iar
personajele textului dramatic comunică prin
intermediul dialogului și monologului, autorul
fiind prezent doar în indicațiile regizorale. Citește
care sunt speciile genului dramatic. Genul
dramatic are trăsături care îl diferențiază clar de
alte genuri literare, cum ar fi modurile de
expunere specifice textelor dramatice. Indicațiile
scenice apar doar între paranteze ori la subsolul
paginilor și se referă la acțiunea personajelor, la
mimică, decor ori la gesturi.
Genul dramatic – caracteristici Acțiunea este
declanșată de conflictul dramatic care constă în
confruntarea a două personaje, situații ori idei.
Structura este specifică prin: scene, acte sau
tablouri. Replicile sunt precedate de numele
personajului care le rostește; Autorul își face
simțită prezența doar prin indicații scenice: Modul
de expunere predominant al genului dramatic este
dialogul sau monologul.
Speciile genului dramatic
Tragedia;
Comedia;
Drama.
“Romeo și Julieta”;
“O scrisoare pierdută”;
GENUL LIRIC
Genul liric – definiție
Genul liric este opera literară în care autorul își
Elegia;
exprimă gândurile și sentimentele în mod direct
cu ajutorul a numeroase procedee artistice
Epigrama;
precum figuri de stil ori simboluri artistice.
Epistola; Idila;
Ce este opera lirică
Este o creație literară în care autorul își exprimă
gândurile, sentimentele și emoțiile în mod direct,
folosind un limbaj expresiv.
Ce este lirismul
Este un registru artistic, o tonalitate, care pune
accent pe expresia poetică a sentimentelor
personale și implicit a pasiunii.
Genul liric – trăsături
Vocea autorului – se numește și eu liric și este
acea modalitatea prin care autorul își exprimă
trăirile. Eul liric poate fi subiectiv, atunci când în
text apar mărcile subiectivității eului precum
adjective pronominale ori verbe și pronume la
persoana I, ori obiectiv, atunci când în text nu apar
aceste mărci, ci forme pronominale și verbe la
persoana a III-a.
Accentul – va fi mereu pe exprimarea
sentimentelor, stărilor sufletești și trăirilor și este
caracterizat de stări precum: dragoste, dor,
melancolie, tristețe, extaz, teamă, admirație, etc.
În textul liric este remarcată și varietatea
figurilor de stil și a imaginilor artistice precum
metafore, hiperbole, enumerații, comparații,
hiperbole, epitete, imagini olfactive, auditive, etc.
Creația lirică – este o confesiune permanentă a
eului liric, o dezvăluire a sensibilității și
sentimentelor intime ale acestuia.
Lirismul este o tonalitate care pune accentul pe
expresia poetică a sentimentelor personale, a
pasiunii. Cuvântul “liric” își are originea în cuvântul
“liră”, instrument muzical cu coarde, care era
considerat atributul lui Apollo, inventatorul său
legendar, dar și al lui Orfeu sau Erato, muza antică
a poeziei lirice și erotice. Lira era însemnul lui
Apollo, zeul luminii, al poeziei și al muzicii la greci.
Adjectivul liric a apărut pentru prima dată în
secolul al XV-lea, în legătură cu poezia greacă
antică și a rămas în strânsă legătură cu muzica.
Specii ale genului liric
Satira; Glosa; Oda; Haiku; Doina;
Pamfletul Romanța; Rondelul; Pastelul;
Sonetul; Imnul; Gazelul; Meditația;
Clasificarea figurilor de stil: definitii si exemple
I. Figuri de stil fonetice
1. Aliteratia este figura de stil care cobsta in
repetitia unei consoabe sau a unyi grup de
consoane, cu scopul obtinerii unui efect imitativ,
armonic.
Ex: „Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie”
2. Asonanta este figura de stil care consta in
repetitia aceleiasi/acelorasi vocale accentuate
in interiorul unui vers sau in mai multe versuri,  exagerarea dimensiunilor unui obiect, ale unei
pentru a se obtine un efect muzical, eufonic.
Ex: „Iata craiul, socru mare”
II. Figuri de stil semantice
1. Epitetul este figura de stil care consta in
evidentierea insusirilor deosebite ale obiectelor,
fiintelor sau fenomenelor in stare de a emotiona pe
cititor.
a) epitet cromatic (evidentiaza culori)
Ex: „flori albastre tremur ude”
b) epitete ornante (au grad mic de expresivitate)
Ex: „soarele rotund”
c) epitet cu rol personificator (atribuie o trasatura
specifica fiintelor vii obiectelor sau fenomenelor)
Ex: „codrii se zvarcoleau neputinciosi”
d) epitet cu rol hiperbolizator (sugereaza o
exagerare)
Ex: „gigantica poart-o cupola pe frunte”
e) epitet cu rol metaforic
Ex: „feti frumosi cu par de aur”
Obs: Epitetele pot fi exprimate prin adjective,
substantive insotite de prepozitii, adverbe de mod
si rareori verbe la moduri nepersonale.
2. Comparatia este figura de stil care consta in
evidentierea trasaturilor a doi termeni, in scop
expresiv.
Ex: „ca un glob de aur luna stralucea”
Obs: Comparatia are intotdeauna doi termeni
(comparat si comparant), uniti cu ajutorul
prepozitiilor „ca”, „precum”, „cat”, „asemenea”, sau
cu ajutorul verbelor „a parea”, „a semana” sau „a se
asemana”.
3. Personificarea este figura de stil care consta in
atribuirea de trasaturi specifice fiintelor vii
obiectelor, fenomenelor, sau in atribuirea de
trasaturi specific umane  animalelor, pasarilor,
insectelor etc.
Ex: „Doar izvoarele suspina
Pe cand codrul negru tace”
Obs: Personificarea, spre deosebire de epitetul
personificator, are obligatoriu in componenta un
verb, de regula la mod personal.
4. Metafora este figura de stil care consta in
inlocuirea unui termen cu sens propriu cu unul cu
sens figurat, mai expresiv, cei doi termeni avand
insusiri comune.
Obs: Metafora mai este numita o comparatie
subinteleasa, o comparatie prescurtata sau o
comparatie din care lipseste primul termen.
a) metafora explicita (sunt prezenti ambii termeni,
atat cel cu sens propriu, cat si cel cu sens figurat)
Ez: „Luna, tu, stapana marii, pe a lumii bolta luneci.”
b) metafora implicita (este prezent numai termenul
cu sens figurat)
Ex: „Parea ca printre nouri s-a fost deschis o poarta
Prin care trece alba regina noptii moarta”
5. Hiperbola este figura de stil care consta in
fiinte sau ale unui fenomen, cu scopul obtinerii
unui efect expresiv.
Ex: „In turbarea ei caniculara, arsita miezului
inflacarat al zilelor de Iuliu musca cu dinti de foc de
pretutindeni”
6. Alegoria
III. Figuri de stil sintactice
1. Enumeratia este figura de stil care consta in
insiruirea mai multor termeni, cel putin doi.
Ex: „Aici stejarii, brazii si fagii trufasi inalta capul lor
spre cer.”
2. Repetitia este figura de stil care consta in
repetarea unor cuvinte sau constructii pentru a se
obtine un efect expresiv.
Ex: „Ziua ninge, noaptea ninge; dimineata ninge iar”
3. Inversiunea este figura de stil care consta in
topica inversata a cuvintelor; de obicei, inversiunea
are in componenta un adjectiv asezat in fata
substantivului pentru a se accentua trasatura
evidentiata de adjectiv.
Ex: „Vesela verde campie acu-i trista, vestejita”
4. Antiteza este figura de stil care consta in
folosirea alaturata a doi termeni cu inteles opus, pe
tru a se sublinia o anumita idee.
Ex: „Viata ori moarte, striga toti”
5. Interogatia retorica este figura de stil care
consta in adresarea unei intrebari unei persoane de
la care nu se asteapta raspuns.
Ex: „Cine-o sa vie, trupul tau de-afara,
Sa-l caute si in jur sa sufle cald?”
6. Exclamatia retorica este figura de stil care
consta in exprimarea unor sentimente de admiratie,
pretuire etc. in cadrul unor structuri exclamative.
Ex: „Cat te iubesc, frumoasa mea albina,
Ca sarcina chemarii te-a ucis!”
7. Invocatia retorica este figura de stil care consta
in adresarea unei chemari unor persoane de la care
nu se asteapta raspuns.
Ex: „Priviti, marete umbre, Mihai, Stefan, Corvine”
IMAGINI ARTISTICE  ✿ IMAGINILE AUDITIVE - conturează un sunet
Imaginea artistică este ,,un produs al
imaginației'', înzestrat ,,cu valoare estetică'',
este o reprezentare a realității
înconjurătoare prin intermediul simțurilor,
reflectarea ei artistică prin cuvinte (în
literatură), prin sunete (în muzică), prin
culori (în artele plastice)
 ✿ În literatură, imaginea artistică se
manifestă la nivel artistic prin cuvinte
 ✿ IMAGINILE ARTISTICE  sunt folosite cu
scopul de a oferi textului expresivitate și de
a indica stimulii principali care sugerează
imagini, precum cel vizual, auditiv, olfactiv,
gustativ, tactil etc. Imaginile sinestezice
marchează mai mulți stimuli simultan. Și
imaginile motorii surprind mișcarea.
În funcție de simțurile activate în receptarea
imaginilor artistice, acestea pot fi:
 vizuale
 auditive
 olfactive
 tactile
 motorii (dinamice)
 tactile …
IMAGINI VIZUALE
Aceste imagini creează cititorului impresii la
nivel vizual, ele se referă la văz; contribuind
astfel la introducerea acestuia în universul
operei.
✿ Imaginea vizuală - reprezintă un peisaj sau un
obiect ce îl poţi vedea
✿ IMAGINILE VIZUALE - ilustrează o imagine pe
care cititorul și-o poate imagina.
IMAGINI AUDITIVE
Aceste imagini sunt construite astfel încât să
provoace cititorului senzații sonore (se refera la
auz).
IMAGINI OLFACTIVE
Imaginile olfactive sunt legate de simțul
mirosului. Deși nu sunt atât de des întâlnite
precum imaginile vizuale sau auditive, acestea
creează impresii deosebit de puternice.
✿ IMAGINILE OLFACTIVE - sugerează un
miros/parfum  (ceva ce se poate mirosi) pe care
cititorul și-l poate imagina. 
✿ Imaginea auditivă - reprezintă un sunet, ceva
ce se poate auzi
pe care cititorul și-l poate imagina.
IMAGINI GUSTATIVE
 Imaginile gustative sunt legate de simțul
gustului. Deși nu sunt atât de des întâlnite
precum imaginile vizuale sau auditive, acestea
creează impresii deosebit de puternice.
✿ IMAGINILE GUSTATIVE -  sugerează un gust
pe care cititorul și-l poate imagina.
✿ Imaginea gustativă - reprezintă un gust
(dulce, amar, sărat, acru etc.)
 imagini gustative (se referă la simțul gustului): 
IMAGINI MOTORII. IMAGINEA DINAMICĂ
Imaginile motorii exprimă mișcarea (mișcări
lente sau accelerate în cadrul naturii), creând
astfel impresia unei redări cinematografice a
realităților operei.
✿ IMAGINILE MOTORII - sugerează o mișcare pe
care cititorul și-o poate imagina.
✿ Imaginea dinamică - reprezintă o acţiune
IMAGINI TACTILE
 Imaginile tactile (care se referă la simțul
pipăitului) descriu realități și elemente
care implică atingerea sau pipăitul.
✿ IMAGINILE TACTILE - sugerează ceva palpabil
pe care cititorul și-l poate imagina.  
✿ Imaginea tactilă - reprezintă ceva pe care îl
poţi atinge sau simţi
IMAGINI SINESTEZICE
 Acest tip de imagini reprezintă un amestec de
senzații redate literar prin îmbinarea imaginilor
de două sau mai multe feluri. Ele se întâlnesc cel
mai adesea în lirica simbolistă.
✿ IMAGINILE SINESTEZICE - marchează mai
mulți stimuli simultan.
✿ imagini sinestezice (constituie un complex
de senzații transpuse literar prin îmbinarea
imaginilor vizuale, auditive, olfactive, tactile și
gustative). Sinestezia este specifică liricii
simboliste.
✿  imagini chinestezice (includ toate senzațiile
pe care le produc mișcările omului, ale părților
corpului său, orientate spre exprimarea unor
stări interioare).
 TIP GENERAL UMAN Tipul avarului (zgârcitului)
Tipul arivistului (parvenitului)
Tipul țăranului
Tipul femeii moderne
Tipologia Obsedatului
Tipologia îndrăgostitului
Tipologia intelectualului
Tipologia creatorului
Tipul tânărului în devenire
Tipul copilului universal
Tipul domnitorului tiran
Tipul gentlemanului
Tipul copilului răsfățat
Tipul omului ratat, nerealizat în viață, dominat de
teamă

Tipuri de personaje Caracteristici

În funcție de participare Principal Au o istorie.

Secundar Au o misiune.
Terţiar Au trăsături fizice și psihologice.
Au un vocabular în funcție de contextul lor.

După rolul lor Protagoniști

Antagonişti
Tritagoniști

După caracterizarea sa Planuri

Rundă

Conform evoluţiei sale Static

Dinamic

Dupa înfățișare Arhetip

Stereotip

Tipuri de personaje în funcție de participarea complexe sarcini și cea mai mare parte a poveștii
lor depinde de acțiunile lor.

În funcție de relevanța participării lor, Personaje secundare

personajele pot fi:
Personajul principal definiție
Reprezintă personajul care intervine activ în seria
evenimentelor care au loc în istorie. Personajele
principale sunt cele care îndeplinesc cele mai
Sunt cele care însoțesc personajul principal
pentru a realiza anumite acțiuni, sau pot lua
decizii care vor fi decisive pentru personajul
principal.
Personaje terțiare
Sunt personaje care apar sporadic în poveste,
sau sunt pe tot parcursul complotului, dar
acțiunile lor nu sunt relevante pentru
dezvoltarea poveștii. Prin urmare, este de obicei
ca acestea să fie și personaje plate.
Tipuri de personaje în funcție de rolul lor
În funcție de rolul pe care îl joacă în cadrul
poveștii, există trei tipuri de personaje.
Protagoniști
Prezența lor este esențială în intriga, deoarece
toate evenimentele relevante gravitează în jurul
lor. Atât de mult, încât dacă autorul decide să le
elimine din poveste, ar fi lipsit de sens, întrucât
nu ar putea fi susținut de restul personajelor.
Antagonişti
Sunt genul de personaj care exprimă idei sau
valori contrare celor ale protagonistului, iar
funcția lor principală este de a-l împiedica să-și
îndeplinească obiectivul în cadrul intrigii.
Tritagoniști
În unele cazuri, sunt personaje care au propriile
provocări. Cu toate acestea, relevanța sa este
mai mică decât cea a protagonistului și a
antagonistului.
Tipuri de personaje după caracterizarea lor
În funcție de complexitatea și detaliul cu care
autorul descrie trăsăturile psihologice ale
personajelor, acestea pot fi de două tipuri.
Personaje plate
Sunt un tip de personaj ale cărui trăsături
psihologice sunt descrise într-un mod foarte
elementar. În general, nu se pune mare accent
pe ele, deoarece sunt de obicei personaje
secundare sau terțiare.
Personaje complexe
Au o complexitate psihologică mai mare. Sunt
înzestrați cu personalitate, motivații, îndoieli,
așteptări sau au un trecut care poate fi dezlegat
explicit sau implicit după dorințele autorului.
Tipuri de personaje în funcție de evoluția lor
Indiferent dacă personajele prezintă sau nu un
anumit tip de dezvoltare sau schimbare în
convingerile, valorile sau caracteristicile lor
psihologice, ele pot fi:
Statice
Sunt personaje care nu prezintă nicio schimbare
semnificativă, mai ales în trăsăturile lor
psihologice. Convingerile sau ideile sale rămân
aceleași pe tot parcursul complotului.
Dinamice
Sunt personaje ale căror trăsături psihologice
arată o schimbare vizibilă pe măsură ce intriga
progresează. Această schimbare poate fi pozitivă
(un răufăcător care devine bun) sau negativă (un
erou care devine antierou după ce a suferit o
pierdere).
Tipuri de personaje în funcție de imaginea lor
În funcție de valorile sau caracteristicile pe care
le reprezintă, personajele pot fi de două tipuri:
Arhetip
Acestea sunt personaje care reprezintă trăsături,
valori, calități sau idei esențiale pentru ființa
umană, precum frumusețea, dragostea,
bunătatea, răul, lăcomia, războiul, nebunia etc.
Stereotip
Sunt personaje care au trăsături psihologice sau
fizice exagerate, bazate pe caracteristici existente
la anumite grupuri de oameni, precum bătrânul
singuratic, copilul abandonat într-o cutie, tiranul
și domnitorul corupt, băiatul sau fata cu super
abilități etc. .
Caracteristicile personajului
În funcție de tipul de personaje dintr-o poveste,
roman, piesă de teatru sau text narativ, acestea
vor avea anumite trăsături. Cu toate acestea,
există caracteristici comune în toate acestea:
Au o poveste
Indiferent dacă este descris de autor sau nu,
toate personajele au un context și un motiv
pentru care sunt prezente în intriga. Chiar și
personajele secundare și terțiare, care nu par să
aibă prea multă influență asupra intrigii, pot
avea propriile motivații și justificări pentru a-și
îndeplini acțiunile.
Au un scop
Personajele (în special personajele secundare)
trebuie să desfășoare acțiuni specifice care fac
parte dintr-un angrenaj mai mare, care în cele
mai multe cazuri are de-a face cu ajutorul
personajului principal să-și îndeplinească
misiunea, care este obiectivul central al poveștii.

Au trăsături fizice și psihologice

Descrierea personajelor este de obicei mai
abundentă și mai complexă în funcție de
relevanța lor. Totuși, de fiecare dată când un
personaj este menționat într-o poveste este
posibil să știi ceva despre el (altfel cititorul nu ar
putea ști că el este prezent în intriga).

Au propriul lor vocabular

În viața reală, un membru al regalității nu este de
obicei exprimat la fel ca o persoană din țară. La
fel, autorii buni doresc ca fiecare personaj să
aibă un ton și vocabulare proprii, în funcție de
circumstanțele și caracteristicile
personajelor. Altfel, povestea ar fi lipsită de
verosimilitate.