GENUL EPIC.

CARACTERISTICI. MODURI
DE EXPUNERE EPICE.
SPECII EPICE

GENUL EPIC (din fr. épique, lat. epicus)

I. Definiție: Genul epic reprezintă totalitatea operelor literare scrise în

proză/ în versuri, în care ideile și sentimentele autorului sunt
transmise indirect, prin intermediul naratorului, acțiunii și
al personajelor, utilizând ca mod de expunere
dominant narațiunea.

II. Caracteristicile operelor/ textelor literare epice :

a) Autorul îşi exprimă indirect ideile, conceptele și sentimentele prin
intermediul acţiunii şi al personajelor.
b) Are o acţiune ce poate fi prezentată pe momentele subiectului literar
(expozițiune, intrigă, desfășurarea acțiunii, punctul culminant,
deznodământul).
c) Are personaje care săvârșesc acțiunea. Acestea sunt fictive, fiind rodul
imaginației autorului, însă putem întâlni și personaje verosimile (pot părea
reale). Unele personaje, chiar dacă au atestare istorică (de ex. Mihai Viteazul
în balada cultă „Pașa Hassan”, de George Coșbuc), sunt absorbite de
caracterul fictiv al operei literare (scenariul luptei și replicile dintre personaje
sunt inventate de către autor). Personajele pot fi
principale/secundare/episodice, pozitive/negative, reale/fantastice,
feminine/masculine, colective.
d) Este prezent naratorul – ca „purtător de cuvânt” al autorului/ca „voce” a
autorului (Naratorul aparține textului, nu este real!). În opera epică se observă
prezenţa naratorului prin folosirea verbelor și a pronumelor la persoana a III-
a (narator obiectiv) sau la persoana I (narator subiectiv; narator-personaj).
e) Modul de expunere specific este naraţiunea (utilizată în relatarea
faptelor/evenimentelor/ întâmplărilor în ordine cronologică). Narațiunea este
completată de descriere şi dialog, uneori de monologul interior (în
povestirile de tip jurnal, la persoana I).

Rolul modurilor de expunere într-un text epic:

a.Narațiunea are rol de a dezvolta firul epic (de a relata/prezenta
întâmplările);
b.Descrierea este utilizată în expoziție în prezentarea cadrului acţiunii şi
descrierea atmosferei (timpul și locul acțiunii), dar și
în caracterizarea directă a personajelor (descrierea-portret) realizată de
către autor, de către celelalte personaje sau prin autocaracterizare (de către
personajul însuși).
c)Dialogul are rol de a caracteriza indirect, prin limbaj, personajele (prin
modul în care comunică). Dialogul conferă, de asemenea, dinamism
povestirii, prin schimbul de replici dintre personaje.
d)Monologul interior este modalitate specifică prozei de analiză psihologică,
în care un personaj introspectează (analizează) propriile stări sufletești
(Vorbirea personajului cu sine însuși).

III.Specii epice: –1.scrise în proză: schiţa, povestirea/naraţiunea, povestea,

snoava, nuvela, basmul,
romanul, parabola, anecdotă, reportaj,
memorii, jurnalul, poemul
–2.scrise în versuri:– fabula, balada, legenda, poemul eroic
-3. populare: balada,legenda,snoava, basmul (au
caracter oral, anonim, tradiţional-colectiv, sincretic)
-4.culte (scrise de autori consacraţi, spre ex.
I.Creangă, I.Slavici, M.Sadoveanu) schiţa, balada cultă,
naraţiunea/povestirea, amintirile/ jurnalul, poemul eroic, basmul cult,
nuvela, romanul.

IV.Momentele subiectului
 Expozițiunea (fixează spațiul, timpul, unele personaje și împrejurările
conflictului). Stabilește situația inițială.
 Intriga (momentul în care se declanșează conflictul între personajele
narațiunii) Reprezintă evenimentul care schimbă situația inițială.
 Desfășurarea acțiunii (prezintă întâmplările cronologic și este partea cea
mai amplă a povestirii)
 Punctul culminant (momentul cel mai tensionat/dificil al conflictului)
 Deznodământul (sfârșitul conflictului, situația finală)