Sunteți pe pagina 1din 2

GENUL EPIC.

CARACTERISTICI. MODURI
DE EXPUNERE EPICE.
SPECII EPICE
GENUL EPIC  (din fr. épique, lat. epicus)
I. Definiție: Genul epic reprezintă totalitatea operele literare scrise în proză/ în
versuri, în care ideile și sentimentele autorului sunt transmise indirect, prin
intermediul naratorului, acțiunii și al personajelor, utilizând ca mod de
expunere dominant narațiunea.
II. Caracteristicile operelor/ textelor literare epice : 
a) Autorul îşi exprimă indirect ideile, conceptele și sentimentele prin
intermediul acţiunii şi al personajelor. 
b) Are o acţiune ce poate fi prezentată pe momentele subiectului literar
(expoziție, intrigă, desfășurarea /dezvoltarea acțiunii, punctul culminant,
deznodământul.
c) Are personaje  care săvârșesc acțiunea. Acestea sunt fictive,  sunt rodul
imaginației autorului, însă pot fi verosimile (pot părea reale). Unele personaje
chiar dacă au atestare istorică (de ex.MihaiViteazul în balada cultă ”Pașa
Hassan”), scenariul luptei și replicile dintre personaje sunt inventate de către
autor )
d) Este prezent naratorul – ca ”purtător de cuvânt” al autorului. (naratorul
aparține textului, nu este real). În opera epică se observă prezenţa naratorului
prin folosirea verbelor la persoana a III-a (narator obiectiv) şi la persoana I
(narator subiectiv); narator-personaj.                                                                      
e)  Modul de expunere specific este naraţiunea(utilizată în relatarea
faptelor/evenimentelor/ întâmplărilor în ordine cronologică). Narațiunea este
completată de descriere şi dialog și uneori de monologul interior (în
povestirile de tip jurnal la persoana I).
Rolul modurilor de expunere într-un text epic:
a.Narațiunea are rol de a dezvolta firul epic (de a relata/prezenta
întâmplările);
b.Descrierea este utilizată în expoziție în prezentarea cadrului acţiunii şi
descrierea atmosferei (timpul și locul acțiunii)  dar și
în caracterizarea directă a personajelor (descrierea-portret) realizată de către
autor, de către celelalte personaje sau prin autocaracterizare ( de către personajul
însuși).
c)Dialogul are rol de a caracteriza indirect, prin limbaj, personajele (prin
modul în care comunică ) Dialogul conferă de asemenea,  dinamism povestirii,
prin schimbul de replici dintre personaje.
d)Monologul interior este modalitate specifică prozei de analiză psihologică, în
care un personaj introspectează(analizează) propriile stări sufletești. (Vorbirea
personajului cu sine însuși)
III.Specii epice: –1.scrise în proză: schiţa, povestirea/naraţiunea, povestea,
snoava,                                                                                     nuvela, basmul,
romanul, parabola, anecdotă, reportaj,                                                                    
memorii, jurnalul, poemul                                                                                    
–2.scrise în versuri:– fabula, balada, legenda, poemul eroic
                                -3. populare: balada,legenda,snoava, basmul (au caracter
oral, anonim,  tradiţional-colectiv, expresiv, sincretic)
                                -4.culte (scrise de autori consacraţi, spre ex. I.Creangă,
I.Slavici, M.Sadoveanu) schiţa, balada cultă, naraţiunea/povestirea,
amintirile/ jurnalul, poemul eroic, basmul cult, nuvela, romanul.
IV.Momentele subiectului
 Expozițiunea (fixează spațiul, timpul, unele personaje și împrejurările
conflictului).Stabilește situația inițială.
 Intriga (momentul în care se declanșează conflictul între personajele
narațiunii) Reprezintă evenimentul care schimbă situația inițială
 Desfășurarea acțiunii (prezintă întâmplările cronologic și este partea cea
mai amplă  a povestirii)
 Punctul culminant (momentul cel mai tensionat/dificil al conflictului)
 Deznodământul (sfârșitul conflictului, situația finală)
 

S-ar putea să vă placă și