GENUL EPIC

Genul epic cuprinde totalitatea operelor literare în proză sau în versuri, în care gândurile, ideile și sentimentele autorului sunt exprimate în mod
indirect, prin intermediul naratorului, acțiunii și al personajelor antrenate in derularea unor evenimente plasate in timp si spatiu, utilizând ca
mod de expunere dominant narațiunea.

Narațiunea e modul de expunere principal (predominant) folosit de narator pentru a prezenta evenimentele/intamplarile intr-o ordine cronologica,
intr-un anumit cadru termporal si spatial si in care sunt implicate personaje. Caracteristici ale narațiunii:

Prezența naratorului (povestitorului / ”purtătoru de cuvânt” sau vocea autorului / naratorul aparține textului, nu este real):
Narator obiectiv (martor) – relatează întâmplările la persoana a III-a (nu este implicat in actiune ca personaj, este detasat),
Narator subiectiv – relatează întâmplările la persoana I si este implicat afectiv, este personaj al operei literare (narator-personaj).

Firul narativ (epic) = derularea unor evenimente / firul evenimentelor = totalitatea întâmplărilor la care care iau parte personajele, desfășurate în ordine
logică în spațiu și timp. Este structurat sub forma etapelor actiunii (momentele naratiunii / momentele subiectului):
Expozitiunea - partea introductiva in care autorul prezinta locul, timpul actiunii si unele dintre personaje;
Intriga - momentul sau faptul important care rupe echilibrul inițial și declanșează acțiune / determina intreaga desfasurare a actiunii;
Desfasurarea actiunii - partea cea mai intinsa, care cuprinde faptele, intamplarile determinate de intriga;
Punctul culminant - partea care cuprinde momentul de maxima incordare, de intensitate in desfasurarea actiunii;
Deznodamantul - ultima parte, care cuprinde sfarsitul actiunii, al evenimentelor - revenirea la starea de echilibru, ca urmare a finalizarii conflictului.
Verbul este partea de vorbire care se folosește cel mai frecvent, acesta conferind dinamism textului (mai ales verbe de miscare).

Indici de spațiu și timp - acțiunea narată se desfasoara într-un anumit cadru spațial și într-o anumită perioadă de timp
Personaje - pot fi ființe (oameni sau animale), plante sau obiecte care participă la acțiunile dintr-un text narativ. Acestea sunt construcții imaginare,
existând doar în lumea ficțiunii, în text. Tipuri de personaje:
Dupa importanta in desfasuraraea evenimentelor: Dupa numarul de indivizi implicati: Dupa criteriul moral:
Principale Individuale Pozitive
Secundare Colective Negative
Episodice
Descrierea este un alt mod de expunere prin care se descriu cadrul actiunii si personaje care sunt implicate in actiune. Se utilizeaza cu
precadere adjective si substantive si putine verbe, in majoritate verbe de stare.
Descrierea de tip tablou - descrie un cadru
Descrierea de tip portret - prezinta trasaturile fizice si morale ale unui personaj care participa la actiune
Descrierea de tip autoportret - autorul / naratorul / personajul se refera la el insusi.
Dialogul este un alt mod de expunere prin care se prezinta replicile a doua sau mai multe personaje, marcate grafic in scris prin linia de dialog (-) si este
precedata de doua puncte (:) si de anumite verbe de declaratie (a spune, a zice, a declara, a sopti, a intreba, etc.)
Rolul dialogului:
reda vorbirea directa (schimbul de replici dintre personaje) SPECII LITERARE ALE GENULUI EPIC
dinamizeaza desfasurarea actiunii (prin schimbul de replici dintre personaje)
modalitate indirecta de caracterizare a personajelor (prin modul in care comunica) Specii literare in proza Specii literare in versuri
Roman Poem
Monologul interior - un personaj vorbeste cu el insusi, vorbeste vocea interioara a acestuia. Povestire Baladă
Basm Epopee
Secventa narativa - un moment/o parte a unui text narativ, care contine o singura actiune, Biografie Fabulă
realizata de unul sau mai multe personaje. Intre secventele narative pot aparea descrieri de tip Jurnal
tablou sau portret/autoportret. Nuvelă
Secventele sunt asamblate in text prin: Parabolă
Inlantuire - secventele decurg in ordine cronologica , unele dupa altele; Schiță
Alternanta - exista mai multe planuri narative, care sunt prezentate pe rand; Anecdotă
Insertie - in interiorul unei povesti sunt inserate alte povesti (povestea in rama) - un Autobiografie
personaj isi asuma roul de narator si spune si el la randul lui o poveste. Memorii

Structura unei opere epice: O compunere în care se argumentează că un text literar este epic trebuie să
Titlul - ofera indicii cu privire la tema operei conțină:
Tema - aspectul general al realitatii analizate (tema iubirii, tema copilariei, etc.) Introducerea în care se definește opera epică și se prezintă subiectul;
Cuprinsul care conține prezentarea trăsăturilor operei epice, ilustrarea lor cu
Subiectul - firul narativ - momentele subiectului: expozitiunea, intriga, etc...
exemple din text și o scurtă caracterizare a personajelor;
Motive literare - elemente care converg catre realizarea temei (cartea = simbol Incheierea în care se formulează o concluzie a celor prezentate
cultural, plugul = munca, verde = viata, alb=puritate, etc.) În structura discursului se folosesc conectori: mai întâi, în primul rând, pe de o
parte, pe de altă parte, așadar/în concluzie etc.
Argumentare - Apartenenta textului suport la genul epic
In opinia mea, opera.....(titlul), de .......(numele autorului), apartine genului epic, in care autorul isi exprima gandurile, ideile si sentimentele in mod indirect,
prin intermediul unor personaje, care sunt antrenate in derularea unor evenimente, intr-un anumit timp si spatiu.
In primul rand, se remarca prezenta naratiunii, ca mod de expunere specific. Aceatsa se face la persoana ........(la ce persoana se povestesc intamplarile),
implicand prezenta unui narator ........(obiectiv/subiectiv-personaj/subiectiv-martor, in functie de persoana la care se face naratiunea).
In al doilea rand, se remarca prezenta unor personaje .........(dai exepmle de personaje din textul suport), care sunt implicate in derularea unor
evenimente (se prezinta pe scurt evenimentele - rezumat). Aceste actiuni sunt plasate intr-un anumit timp.......(indici de timp din text) si spatiu ......(indici de
spatiu din text).
In concluzie, trasaturile mai sus prezentate justifica incadrarea textului suport la genul epic.
 Reguli in redactarea unei compunerea narative Structura unei compuneri narative

Indicaţii de natură generală: Titlul

Compunerea narativă trebuie să ţină cont de caracteristicile naraţiunii. Face referire la un personaj, o situaţie, obiect, sentiment etc.
Atenţie la ce persoană povesteşti şi la ce tip verbal. Alegerea unui titlu sugestiv
Respectă firul narativ, trecând prin momentele subiectului.
Introducerea
Creează personaje: nume, portret fizic, portret moral, fapte, relaţii cu alte
Unde şi când au loc întâmplările
personaje, limbaj.
Impresia generală a cadrului prezentat, ambianţa care domină
Păstrează reperele spaţio-temporale în care se petrece acţiunea.
Participanţii la întâmplări (cei mai importanţi dintre aceştia)
Alege un titlu potrivit
Activitatea desfăşurată în momentul apariţiei intrigii
Respectă normele ortografice.
Să stârnească interes, pregătind ceea ce va urma în cuprins.
Utilizează figuri de stil.
Mizează pe valorile stilistice ale adjectivului, adverbului şi verbului. Cuprinsul
Relateaza modul în care s-au desfaşurat întâmplările, cu detalii despre
Expoziţiunea:
circumstanţele acestora; reacții și trăiri sufletești ale personajelor generate de
Descrie cadrul în care se desfăşoară acţiunea.
evenimentele și conflictele în care sunt implicate
Foloseşte indici de timp: odată, demult de tot, într-o zi, aseară etc.
Eventuale consecinţe pe care acestea le-au avut, fiecare acţiune având urmǎri
Foloseşte indici de loc: undeva, acolo, unde
asupra destinelor personajelor, puse în situații tensionate
Prezintă personajul prin nume şi descriere în câteva cuvinte.
Încheierea
Intriga: reprezintă momentul care strică echilibrul şi declanşează acţiunea.
Final fericit sau tragic, închis sau deschis – faptele sunt sau nu pedepsite,
Marchează acest moment prin indicii: deodată, pe când, în timp ce etc.
acţiunile eroice sunt sau nu răsplătite
Desfăşurarea acţiunii: Sugestii pentru o posibilă continuare
Prezintă faptele în ordine logică. Consideraţii personale / o concluzie
Nu te pierde în detalii care ţi-ar putea abate atenţia de la firul narativ.
Încearcă să creezi suspansul şi să ţii trează atenţia cititorului.
Inventează întâmplări prin care să faci acţiunea să avanseze.
Punctul culminant (momentul de maximă intensitate)
Poate fi marcat prin utilizarea indicelui lexical « dar ».
Creează tensiune la nivelul textului.
Accentuează stările personajului.
Deznodământul: se restabileşte echilibrul şi acţiunea se termină.
Repetă indicii de loc folosiţi la începutul compunerii tale.
Povestirea unei intamplari amuzante din clasa

Intr-una din zilele lunii mai anul trecut, eram la scoala si toti eram nerabdatori sa terminam mai repede orele si sa stam putin in parc, pentru ca afara era foarte
frumos si gandul nostru era numai la joaca. Mai aveam doua ore pana la sfarsitul programului si era pauza. Deodata, vedem pe unul dintre colegi ca vine de
afara, tinand cu grija ceva la piept. Ne-am strans toti in jurul lui sa vedem ce are acolo. Din bluza de trening a colegului nostru se zarea un cap mic si pufos al
unui pisoi adorabil. Toti voiam sa il mangaiem si sa ne jucam cu el, dar soneria ne-a anuntat ca ora urma sa inceapa.
Cu regret, ne-am asezat toti in banci asteptand venirea profesorului. Aveam ora de geografie si doamna profesoara a intrat in clasa, zambindu-ne ca de
obicei. Lectia a inceput si, dupa ce cativa colegi au iesit la harta si au raspuns, doamna profesoara a inceput sa predea. Era liniste deplina in clasa si se auzea
doar vocea doamnei care ne explica despre rauri si ape. Dintr-odata, insa, s-a auzit un mieunat subtire si tremurat. Noi stiam despre ce este vorba, dar
doamna profesoara, nu. Mai intai, a tresarit, vizibil surprinsa. Apoi ne-a intrebat ce se aude... cu chiu cu vai am recunoscut si colegul meu i-a aratat pisoiul.
Atunci, doamna profesoara a luat pisicuta si a asezat-o langa geanta dumneaei pe catedra.
Cand, ce sa vezi? Pisoiul si-a gasit frumusel loc in geanta doamnei si a adormit acolo multumit. Toti am inceput sa radem, iar la sfarsitul orei, doamna
profesoara a plecat acasa cu pisoiul in geanta. si acum il are si ne arata din cand in cand poze cu el. Mereu radem cand ne amintim cum a dormit instantaneu
in geanta doamnei.

Povestirea unei intamplari amuzante din timpul unei teze/lucrari de control

Eram in ultimele saptamani ale semestrului al doilea si toti eram concentrati la maxim deoarece erau saptamanile cu cele mai multe teste si cu tezele de
sfarsit. Era luna mai si afara era din ce in ce mai cald si mai frumos, dar niciunul dintre noi nu avea timp sa iasa in parc sau pe teren la un meci de baschet.
Intr-una din zile, insa, s-a intamplat ceva care ne-a amuzat pe toti. Eram in clasa, in timpul tezei la matematica, ultima teza, de fapt, dar si cea mai grea. Toti
scriam concentrati, cu mintea plina de calcule si de socoteli, dar mai ales problemele de geometrie ne dadeau batai de cap. Deodata, insa, pe geamul
deschis a intrat un fluture magnific. Avea aripile mari si colorate cu o multitudine de nuante, de la rosu
aprins la un albastru profund. Fluturele s-a invarti de mai multe ori prin clasa, fiind atras mai mult de plantele care se aflau pe ici si colo. Domnul profesor de
matematica urmarea fluturele cu multa atentie, de parca nu mai vazuse niciodata asa ceva pana atunci. Ce-i drept, fluturele era chiar frumos. „Ce-ar fi, mi-am
soptit in gand, sa se aseze pe umarul meu?”... si, spre surprinderea mea, dupa cateva clipe, fluturele s-a oprit din zbor si mi s-a asezat pe umar, asa cum imi
dorisem.
Nu a plecat de acolo tot restul orei, iar toti colegii ma priveau invidiosi. Am facut cea mai buna teza la matematica din viata mea si am luat nota zece cu
felicitari... cred ca datorita acelui fluture minunat care m-a inspirat.
Povestirea unui conflict dintre doi colegi pe care i-ai ajutat sa se impace

Iarna trecuta ne jucam mai multi colegi afara in curtea scolii. Era pauza mare si toti ne bucuram de zapada moale si pufoasa care era din belsug pe terenul de
sport si din care faceam bulgari mari si rotunzi cu care ne alergam sa ne lovim.
Toata curtea scolii rasuna de rasetele si tipetele noastre de bucurie. Nu mai fusese demult zapada si ne bucuram de ea cat puteam de mult. Deodata, mi-am
dat seama insa ca ceva e in neregula. Doi dintre colegii mei de clasa, Andrei si Mihai, transformasera joaca intr-o adevarata cearta. Vocile lor rasunau ascutite
si rautacioase, fiecare dintre ei il acuza pe celalalt ca l-a lovit prea tare cu bulgari si ca a facut-o intentionat. Nu imi placea sa-i vad certandu-se, pentru ca
amandoi erau colegii si prietenii mei, asa ca m-am hotarat sa intervin. si... bine am facut ca m-am indreptat spre ei, caci cearta era pe punctul de a se
transforma in bataie in regula. Am oprit tocmai la timp pumnul lui Mihai indreptat spre fata lui Andrei si i-am despartit. Nu mi-a fost deloc usor sa ii conving pe
cei doi baieti sa se calmeze si, mai mult, sa-si ceara scuze unul fata de celalalt, caci, asa cum se intampla de obicei, vina era impartita.
Intr-un final, insa, am reusit sa-i impac si amandoi mi-au multumit pentru ca nu i-am lasat sa strice o prietenie frumoasa. Rasplata mea a fost pe masura: nu
mi-am pierdut niciun prieten si, in plus, dupa ore, am baut toti trei o ciocolata calda pregatita de Andrei, numai buna sa ne incalzeasca dupa alta repriza de
bulgareala.

Povestirea unui film

Filmul meu preferat este unul mai vechi, pe care l-am descoperit datorita parintilor mei si de care niciunul dintre colegii mei nu a auzit macar. Se numeste
„Terminator” si face parte dintr-o serie intreaga de filme cu acelasi titlu.
Cel care imi place mie mult este partea a doua si are ca protagonist un adolescent, John Connor, care afla ca el este cel care va avea misiunea sa salveze
omenirea de suprematia robotilor care incercau sa distruga oamenii definitv. John este ajutat insa tot de un robot, pe care el insusi il trimite din viitor sa ii fie
aproape, dar si de mama lui, Sarah Connor, care il pregatise inca din copilarie pentru rolul de salvator al lumii. Insa cei trei au de infruntat un robot foarte
avansat, T1000, si, in plus, incearca sa distruga Skynet, compania care urma sa creeze robotii inteligenti ce au atacat apoi oamenii. Dupa o serie de aventuri
palpitante, John si mama lui, alaturi de Terminatorul care ii ajuta, reusesc sa-i distruga atat pe T1000, cat si compania de la care a pornit totul. insa, pentru ca
niciun pericol sa nu mai existe, trebuie distrus si Terminatorul care le-a fost alaturi, chiar daca aceasta decizie ii sfasie inima lui John, care gasise in robotul
rece si impersonal cel mai bun tata pe care il avusese vreodata.
Relatarea unei experiente personale amuzante

Cu ceva timp in urma, in vacanta de vara dinaintea clasei a VIII-a, eram la bunici, intr-un sat de munte pierdut intre livezi umbroase si gradini inmiresmate. Ma
bucuram din plin de vacanta in care nu faceam nimic altceva cat era ziua de lunga decat sa ma joc cu prietenii mei si sa colindam toate imprejurimile satului.
Nimic nu imi placea, insa, mai mult, decat sa mergem la scaldat in raul de la marginea satului si adesea uitam cu desavarsire de trecerea timpului cand ne
zbenguiam in apele racoroase. Intr-una din zile, insa, bunica ma roaga sa o ajut cu ceva treburi prin gospodarie... lucru pe care il faceam cu placere, de altfel,
mai ales ca nu se intampla prea des. I-am zis deci bunicii ca o ajut, dar mintea mea era in cu totul
alta parte, la scaldat alaturi de tovarasii mei de joaca de care stiam ca sunt acolo. Ma simteam ca Nica din „Amintirile” lui Creanga, asa as fi vrut si eu sa ma
duc la scaldat. si... m-am dus. Dar tot ca la Creanga, bunica a venit si mi-a luat hainele ca sa-mi dea o lectie…
Lectia a fost bine-meritata si inca rad cu bunica atunci cand ne amintim de figura spasita pe care o aveam cand am venit de la scaldat fara haine si infometat
pe deasupra.

Relatarea unei experiente personale fericite

Una dintre cele mai fericite clipe din viata mea de pana acum a fost atunci cand am luat premiul I la un important concurs de desen, unul dintre cele mai
grele de acest gen.
Imi place sa desenez de cand ma stiu, dintodeauna mi-a placut sa imi exprim gandurile si ideile sub forma unor linii care, incetul cu incetul, capata forme si
culori. intreaga casa, de altfel, este plina cu desenele mele, caci parintii mei le pastreaza pe absolut toate.
Participam din cand in cand la concursuri de desen, la indemnul doamnei profesoare de la scoala, dar nu ma gandeam niciodata la ce premiu voi lua. Pentru
mine, mult mai importanta era ocazia de a desena si, mai ales, provocarea de a-mi supune imaginatia sa ilustreze tema data, care nu era chiar accesibila.
Cu atat mai mult, la concursul national de desen dedicat pictorului Nicolae Grigorescu, nu ma gandeam ca voi lua vreun premiu. Ma pregatisem, totusi, mult
pentru acest concurs, pentru ca orice prilej era bun sa-mi exersez calitatile, iar in ziua concursului, eram detasata si cu sufletul impacat. Totusi, aveam in
sufletul meu o mare liniste, iar tema care imi picase imi placea foarte mult. Am dat, astfel, tot ce a fost mai bun, iar la sfarsit, chiar eram multumita de creatia
mea.
A fost prima data cand ma gandeam ca, intr-adevar, lucrarea mea este buna si ca, poate, voi lua o mentiune. Nu mica mi-a fost mirarea, insa, cand numele
meu a fost strigat ultimul, deoarece luasem premiul I al concursului, care imi aducea si o excursie de studii in Italia, in galeriile pictorilor celebri ai Renasterii.
M-am simtit extrem de fericita pentru reusita mea si asta mi-a dat incredere si curaj sa merg mai departe cu pasiunea pe care o am.
Continuarea unui text cu inceput dat
„ inca de cand m-am trezit dimineata, stiam ca ziua urma sa fie...”
Inca de cand m-am trezit dimineata, stiam ca ziua urma sa fie grozava de-a dreptul. Soarele stralucea afara cu putere si eu ma simteam fantastic. Era ziua
mea de nastere si asteptam cu nerabdare sa vad ce surpriza mi-au pregatit parintii mei... doar implineam 14 ani.
Nu le cerusem niciun cadou in mod deosebit, le spusesem doar sa-mi faca o surpriza, deci nu prea stiam la ce sa ma astept. De jos, de la bucatarie se simtea
miros de clatite, micul meu dejun preferat. Am coborat, iar mama ma astepta cu un teanc mare de clatite cu dulceata de zmeura aburinde. Am mancat si apoi
m-am schimbat in graba caci mama ma tot zorea. imi spunea ca trebuie sa plecam, dar fara sa-mi spuna unde. in cateva minute, eram toti in masina, iar tata a
pornit la drum. Atmosfera era placuta, pana si sora mea care, de obicei, este din cale-afara de stresanta era acum chiar suportabila. Dar... tot asteptam sa vad
unde mergem si ce surpriza mi s-a pregatit.
Am mers ce am mers cu masina si, destul de previzibil, ne-am oprit la Gradina Zoologica a orasului, unul dintre locurile mele favorite, de altfel. Am petrecut
cateva ore bune printre animale pana cand ii vad pe parintii mei ca se tot privesc semnificativ si am inteles ca trebuie sa plecam.
Credeam ca mergem direct acasa, dar... abia acum urma surpriza... toti colegii si prietenii mei erau adunati la o terasa din apropierea casei mele si mi se
pregatise o minunata petrecere-surpriza... cea mai grozava din viata mea.
M-am simtit extraordinar alaturi de cei dragi mie la petrecerea de ziua mea... intr-adevar, ziua a fost grozava.

Continuarea unui text cu final dat

„Mai mult chiar, dupa toate cele intamplate, am inteles valoarea adevaratei prietenii.”
Intr-una din zilele vacantei de vara a anului trecut eram impreuna cu prietenii mei la joaca in satul bunicilor, undeva intr-un sat de munte din judetul nostru.
Vremea era frumoasa si calduroasa, numai buna pentru a sta afara si a te zbengui cat e ziua de lunga.
Eram cu totii veseli si pusi pe sotii, ne alergam si ne ascundeam prin livada intinsa a bunicului si, cand oboseam, ne asezam pe o patura la umbra si jucam
carti. Deodata, insa, Maria, una dintre fete, se ridica speriata de pe patura, tipand cat o tinea gura. Niciunul dintre noi nu intelegea ce i s-a intamplat. Ba mai
mult, Mihai, unul dintre baieti, a inceput sa rada de ea. Maria, insa, era ingrozita de-a dreptul. Cu chiu cu vai, s-a linistit si a reusit sa ne spuna ca tocmai
fusese intepata de o albina si era alergica la albine... Toti am incremenit, fara sa stim ce avem de facut... Doar Alexandra, cea mai mare din grupul nostru si
prietena cea mai buna a Mariei, nu si-a pierdut cumpatul. A luat telefonul si a sunat la salvare, iar apoi a fugit la farmacia din apropiere si in cateva minute s-a
intors cu un medicament antialergic pe care i l-a dat Mariei. Noi priveam speriati cum Maria se simte din ce in ce mai rau si cele 15 minute pana a venit
salvarea ni s-au parut 15 ani.
Medicul de pe ambulanta a fost impresionat de gestul Alexandrei care a si mers cu Maria la spital ca sa fie sigura ca este in afara de orice pericol. Atunci mi-
am dat seama cat de bine este sa fii atent la orele de prim-ajutor de la scoala, care nu credeam ca au vreun rost. Mai mult chiar, dupa toate cele intamplate,
am inteles valoarea adevaratei prietenii.
Compunere narativa cu o fraza integrata in cuprins

„Dar aventura nu s-a terminat aici, caci protagonistii erau departe de a fi inteles lectia primita.”
Intr-una din zilele de scoala ale semestrului trecut, eram la ora de sport in sala. Tocmai terminaseram incalzirea si domnul profesor ne anuntase ca urma sa
dam probele la baschet si gimnastica pentru a primi note. Eu nu aveam nicio emotie la aceste probe, caci sunt o fire sportiva si ma descurc bine la
elementele de gimanstica, iar baschetul este sportul meu preferat.
Nu stateau lucrurile la fel si pentru unii dintre colegii mei, insa mai ales pentru cei care lipsisera mult de la orele de sport. Doi dintre ei, Mihai si Andrei, erau
hotarati sa faca in asa fel incat sa il pacaleasca pe domnul profesor si sa obtina o nota mare. Spre nenorocul lor, insa, domnul profesor avea notat cu
strictete absentele fiecaruia si nu le-a acordat nicio sansa, oricat de mult au incercat ei sa-l impresioneze.

Notele primite urmau sa fie o lectie pentru ei.

Dar aventura nu s-a terminat aici, caci protagonistii erau departe de a fi inteles lectia primita. Cei doi au continuat sa lipseasca la orele de sport, chiar daca la
primele probe fiecare luase nota 5. La sfarsitul semstrului, au urmat alte probe, iar Mihai si Andrei aveau din nou foarte multe absente la ore. De data aceasta,
insa, notele au fost de 4 pentru fiecare, si asa cei doi s-au trezit corigenti la sport. Mai mare rusinea a fost pentru ei sa le spuna parintilor ca sunt corigenti... la
sport.
De atunci, Mihai si Andrei sunt nelipsiti la orele de sport si acum au primit note pe masura. Au invatat cu prisosinta lectia primita.

Povestirea unei intamplari la care autorul sa fie martor

Intr-una din zilele vacantei de iarna, ma aflam cu mai multi colegi si prieteni la patinoarul nou-deschis in parcul din centrul orasului nostru. Eram veseli si plini
de entuziasm caci afara ninsese mult si zapada acoperea totul in jur, iar gheata era numai perfecta pentru acrobatii pline de ingeniozitate.
Alunecam fara grija pe gheata cand, deodata, vad pe o doamna din fata mea cum se dezechilibreaza si cade. Nimic extraordinar, imi spun, si merg mai
departe. Dar curiozitatea m-a facut dupa cateva secunde sa intorc capul sa vad ce se mai intampla. Cand, spre surprinderea mea, mai multe persoane erau
stranse acolo si se auzeau exclamatii si gemetele de durere ale doamnei respective. Nu e bine deloc, am gandit eu. in scurta vreme, sirena Salvarii a acoperit
orice alt zgomot si doi infirmieri au pasit cu grija pe gheata alunecoasa si, cu ajutorul mai multor persoane, au ridicat-o pe accidentata si au pus-o pe targa.
Salvarea a plecat apoi in graba spre spital, iar cei din jur vorbeau despre un picior rupt. Mi-a parut rau ca s-a intamplat asa ceva, dar, in acelasi timp,
incidentul acela m-a facut si pe mine sa fiu mult mai atenta la patinoar.
Dupa ceva timp, tot in iarna aceea, am revazut-o pe acea doamna la patinoar. Nu avusese piciorul rupt, ci doar luxat, si asta m-a bucurat mult.
Redactarea unui articol de revista pe tema unei aventuri

Atunci cand pornim intr-o aventura, se preupune ca avem macar habar unde mergem sau ce anume ne trebuie ca sa fim pregatiti in orice situatie. Se
presupune ca stim... dar acesta nu a fost si cazul meu. Sa vedeti de ce.
Acum ceva timp, ma trezesc ca ma suna un bun prieten si ma intreaba daca sunt liber in week-endul care urma pentru ca se pregatea sa faca o scurta
calatorie si avea nevoie de un tovaras de drum. Cum nu aveam niciun program, am acceptat de indata si, in ziua stabilita, ne-am intalnit la gara sa luam trenul
spre o localitate de munte unde prietenul meu voia sa gaseasca niste plante rare care ii trebuiau pentru un proiect al scolii lui pe teme de ecologie. Dupa
cateva ore de mers cu trenul si o alta ora de mers pe jos, am ajuns intr-un sat izolat, undeva la poalele unui munte imens. Acolo... am dus-o din surpriza in
surpriza... dar ceea ce a constituit cea mai interesanta surpriza dintre toate a fost ca am descoperit ca era chiar satul natal al bunicilor mei, din care ei
plecasera cu multi ani in urma. M-am simtit ca intr-o adevarata aventura sa explorez vechea lor casa, acum aflata in grija unor rude indepartate si, mai ales, sa
descopar multe din documentele si pozele vechi ale familiei.
La intoarcere, i-am multumit prietenului meu pentru minunata aventura in care m-a dus aproape fara voia mea, caci nu mi-as fi imaginat niciodata ca o simpla
calatorie pentru niste plante imi poate aduce atata bucurie in suflet. Asa ca, dragii mei, niciodata nu stim ce aventura ne poate astepta odata ce am pasit
dincolo de pragul casei noastre.

Compunere narativa cu titlu dat: „As vrea sa fiu erou”

Dorinta mea cea mai mare, de cand ma stiu, a fost sa devin un erou... cum si in ce fel, nu prea stiam eu, dar un lucru imi era clar: voiam sa fiu erou.
Mereu ma visam zburand peste oras ca Batman sau catarandu-ma pe pereti ca Spiderman... capul imi era plin de idei pentru salvarea lumii si de titluri
rasunatoare de articole din ziare in care sa se povesteasca aventurile mele. Toate acestea pana intr-o zi cand... chiar am devenit erou.
Ma intorceam singur de la scoala, caci prietenii mei cei mai buni aveau un meci de baschet in ziua aceea si, ca de obicei, imi faceam in minte tot felul de
scenarii fanteziste despre cum voi deveni cel mai mare erou al omenirii. Deodata, chiar cand ajunsesem pe strada mea, vad un copilas de vreo 4 anisori
cum iese in fuga dintr-o curte si fara sa se uite nici in stanga, nici in dreapta, se repede spre sosea. O fractiune de secunda am inlemnit, caci pe strada se
apropia o masina care avea o viteza considerabila. Nu am mai stat pe ganduri si, cu riscul de a fi eu accidentat, m-am repezit spre copilul care alerga dupa
mingea pe care o scapase spre sosea. Am reusit sa il prind si sa il trag pe trotuar chiar sub privirile ingrozite ale mamei sale care venise si ea dupa el. Din
nefericire pentru mine, insa, m-am dezechilibrat eu si am cazut chiar pe sosea…
Am avut putin noroc, totusi... soferul vazuse scena si a reusit sa opreasca... destul de in siguranta pentru mine... nu pe deplin, insa, caci tot m-am ales cu o
fractura de toata frumusetea... Dar visul meu de-o viata s-a indeplinit: am devenit eroul local, mi s-au luat interviuri, iar fotografia mea a ajuns pe primele
pagini ale ziarelor din orasul nostru... si trebuie sa recunosc ca ma simt bine in postura de erou.
Povestirea aceleiasi intamplari din perspectiva diferita, subiectiva

Zilele trecute eram la scoala impreuna cu mai multi colegi si asteptam cu nerabdare sa terminam orele ca sa putem merge in parc, unde aveam de gand sa
incingem un meci de fotbal pe cinste. Nu prea ne statea noua gandul la ora de matematica in care eram, iar explicatiile domnului profesor despre triunghiul
isoscel si cel echilateral ne alunecau pe langa urechi, fara sa intelegem mare lucru. Dintr-odata, insa, mai mult fara sa-mi dau seama, am pornit spre tabla. Mi
se paruse ca mi-am auzit numele strigat de domnul profesor care terminase de predat si acum scrisese la tabla cateva probleme pe care sa le rezolvam. Am
vazut ca toata clasa se uita mirata la mine si nu prea intelegeam de ce. Mai mirat era, insa, domnul profesor, care m-a intrebat ce caut la tabla. Nu mai
intelegeam nimic nici eu.
Pana la urma, lucrurile s-au limpezit. Nu fusesem eu strigat, ci colegul meu de banca ce avea acelasi nume de familie ca al meu. El insa se prefacuse ca nu
aude cand e chemat la tabla si, de fapt, chiar el imi spusese sa ies eu... am inteles si de ce, amintindu-mi ca lui nu ii place deloc matematica. Nu a scapat insa
de rezolvarea unei probleme, caci domnul profesor mi-a spus mie sa trec la loc si l-a chemat pe el. Pe mine m-a bucurat asta, caci am putut in continuare sa
visez cu ochii deschisi la meciul de fotbal care ne astepta dupa ore.

Povestirea aceleiasi intamplari din perspectiva diferita, obiectiva

Zilele trecute, mai multi elevi erau la scoala asteptand cu nerabdare sfarsitul orelor ca sa mearga in parc pentru un meci de fotbal.
Gandul lor nu era deloc la ora de matematica in care se aflau, iar explicatiile profesorului despre triunghiul isoscel si cel echilateral pareau ca aluneca pe
langa ei, fara sa inteleaga mare lucru. Dintr-odata, insa, unul dintre baieti porneste spre tabla. Profesorul terminase de predat si acum scrisese la tabla cateva
probleme care sa fie rezolvate. Toata clasa se uita mirata la el si nimeni nu intelegea de ce.
Mai mirat era, insa, profesorul care l-a intrebat pe elev ce cauta la tabla.
Pana la urma, lucrurile s-au limpezit. Nu fusese strigat baiatul acela, ci colegul lui de banca ce avea acelasi nume de familie ca al lui. El insa se prefacuse ca
nu aude cand e chemat la tabla pentru ca nu-i placea matematica si voia sa scape de iesitul la tabla.
Nu a scapat insa de rezolvarea unei probleme, caci profesorul l-a chemat pe el la tabla. Colegul lui, scos din greseala, s-a bucurat, caci a putut in continuare
sa viseze cu ochii deschisi la meciul de fotbal care ii astepta dupa ore.
Ilustrari ale unor proverbe

„Ce tie nu-ti place, altuia nu face.”

Intr-o zi din luna iulie a anului trecut, ma jucam in parc alaturi de mai multi colegi si prieteni. Meciul de fotbal era in toi, scorul era strans si fiecare echipa era
cat mai hotarata sa castige, caci miza era chiar delicioasa: cei care pierdeau faceau cinste cu suc si inghetata. Toti ne gandeam la gustul racoritor al
premiului, dar niciunul dintre noi nu ar fi vrut sa piarda.

Asa se face ca jucam cu inversunare si fiecare dintre noi dadea cat de mult putea. Deodata, insa, auzim o bufnitura urmata de un vaiet de durere. Mihai,
capitanul nostru de echipa, se afla la pamant, tinandu- si genunchiul cu mana. Fusese faultat de un adversar, Andrei, coleg si prieten cu noi toti... Niciunul nu
a crezut insa ca Andrei a incercat doar sa preia mingea si nu l-a lovit intentionat... Jocul s-a sfarsit intr-o cearta generala, iar Mihai a ajuns la medic, unde a
fost pansat.
Dupa cateva zile, genunchiul lui era ca nou, ia jocul a fost reluat. De data aceasta, Andrei statea in poarta, caci nu mai vrusese sa fie pe teren. Inevitabil a
venit randul lui Mihai sa atace un adversar ca sai ia mingea... iar situatia s-a repetat: celalalt a cazut si s-a lovit destul de rau, si nimeni nu l-a crezut pe Mihai
ca nu l-a lovit intentionat.
Atunci am inteles cu totii ca Andrei avusese dreptate si ne-am dat seama ca se potriveste proverbul: „ce tie nu-ti place, altuia nu face”. Pentru toti,
intamplarea a fost o lectie bine-meritata.

„Prietenul la nevoie se cunoaste.”

Intr-una din zilele de iunie de dinaintea vacantei de vara a anului trecut, fiecare dintre noi se straduia sa ia ultimele note, sa-si mai indrepte mediile sau, cum
spune mama mea, sa ingrase porcul in ajun. Colega mea de banca, Maria, era linistita pe deplin in privinta notelor. stia ca are note suficiente la toate materiile
si ca mediile ii ies bune... asa ca nu prea mai invata... sa recunoastem cinstit ca nu mai invata deloc. Dar, spre surprinderea tuturor, doamna de geografie s-a
hotarat sa ne dea un ultim test fulger din recapitulare, mai ales ca unii dintre copii mai aveau nevoie de a treia nota. Printre acestia ma numaram si eu, deci
invatasem bine pentru ora aceea de geografie si, in plus, este una dintre materiile mele preferate, la care invat oricand, indiferent cate note as avea. Maria, in
schimb, era disperata. Nu stia mare lucru si nu ar fi vrut pentru nimic in lume sa ia o nota mica si sa-si strice media.
Nu am putut sa stiu ca Maria, care e si cea mai buna prietena a mea, este intr-o astfel de situatie si, dupa ce mi-am terminat de rezolvat subiectele, am ajutat-
o si pe ea sa le rezolve pe ale ei, caci lucrarea fusese data pe numere. M-am simtit bine sa o ajut si, mai ales la sfarsitul orei, cand mi-a multumit si mi-a spus
cu emotie ca prietenul adevarat la nevoie se cunoaste.