STILUL

CALITĂŢILE GENERALE ALE STILULUI:

1. CLARITATEA- formularea limpede, logică, clară, coerentă a ideilor, gândurilor,

sentimentelor, care să permită receptorului înţelegerea deplină a mesajului. Se
obţine prin utilizarea unor cuvinte uzuale, prin evitarea termenilor specializaţi, rari
sau echivoci, prin evitarea pleonasmului.
ABATERILE DE LA CLARITATE:

- obscuritatea (exprimarea greoaie: ex: „Finalul romanului e prezentat de pământurile

lui Baciu, devenite acum ale lui Ion, care sunt ale bisericii”;
- nonsensul (lipsa de logică, formulări absurde; ex: „Precum şi tu ai observat din cele
scrise de mine, se poate vedea cu ochiul liber că sunt emoţionat”)
- pleonasmul;
- tautologia (repetarea aceleiaşi idei în mod inutil printr-un element coordonat; ex: „…
nu v-am supărat cu vreo rugăciune de favoare, fiindcă…”;
- paradoxul (combinarea unor idei cu sensuri contradictorii; ex: „Industria noastră e
admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”;
- ermetismul (incifrarea voită sau involuntară a mesajului)
2. PROPRIETATEA- presupune utilizarea celor mai potrivite mijloace lingvistice,
respectiv cuvinte, sensuri, forme, structuri, în exprimarea ideilor sau a
sentimentelor. Presupune cunoaşterea sensurilor de bază, secundare şi figurate ale
cuvintelor, ceea ce permite selectarea acelora mai adecvate în exprimarea unor idei.
Exemplu de abatere: „Ultimul medicament a fost recompensat” (în loc de compensat);
„El a fost fortuit să facă acest lucru” (în loc de forţat)

3. CORECTITUDINEA- se referă la respectarea normelor de exprimare în modul de

organizare a comunicării.
ABATERILE DE LA CORECTITUDINE:

- anacolutul: „Maria, la care am fost ieri, îi e frică de câini”

- solecismul (dezacord dintre subiect şi predicat): „Şi valuri verzi de grâie/Se legăna pe
lan”
4. PRECIZIA- folosirea riguroasă a mijloacelor lingvistice pentru exprimarea clară,
concisă, necesară în textele ştiinţifice şi în lucrările filosofice sau în aforisme.
OPUSUL PRECIZIEI:

- prolixitatea (aglomerarea comunicării cu unele detalii);

- digresiunea (explicaţii colaterale supărătoare sau obositoare);
- retorismul formal, preţiozitatea date de utilizarea în exces a neologismelor
5. PURITATEA-utilizarea unor mijloace lingvistice consacrate prin folosirea uzuală şi
admise de limbă. Presupune evitarea regionalismelor, a arhaismelor, a
barbarismelor, a excesului de neologisme, a expresiilor argotice, de jargon sau a
celor vulgare, obscene.
Ex de amestec al registrelor limbii, ca abatere de la puritate: „Scrisoarea s-a pierdut
numai din greşeală, în timpul când omul nu era acasă, că scrisoarea era în geaca lui.”
(truism/nonsens/neologism incompatibil cu realităţile secolului al XIX-lea)

CALITĂŢI PARTICULARE

1. NATURALEŢEA (exprimarea firească, degajată, lipsită de constrângeri);

2. SIMPLITATEA (folosirea termenilor uzuali);
3. ARMONIA (selectarea unor cuvinte care conferă muzicalitate comunicării:
accentuarea unor cuvinte, sonoritatea lor etc);
4. DEMNITATEA (evitarea folosirii unor cuvinte sau expresii triviale, grosolane);
5. FINEŢEA (sesizarea şi evidenţierea unor aspecte pozitive şi evitarea unor aspecte
negative; folosirea unor expresii delicate, elegante, a unui limbaj aluziv, sugestiv sau
unul laconic (al subînţelesurilor);
6. IRONIA (modalitate a comicului, care se referă la sesizarea, evidenţierea şi
dezaprobarea unor aspecte negative);
7. CONCIZIA (folosirea doar a acelor cuvinte care au rolul de a asigura claritatea
formulării);
8. ORALITATEA (folosirea particularităţilor limbii vorbite)
9. EUFONIA (muzicalitatea)