CURENTE LITERARE: ROMANTISMUL

fr. romantisme – romantism

 Curent artistic (literatură, muzică, pictură) apărut la sfârşitul sec. al XVIII-lea în
Germania, Franţa, Anglia, ca reacţie la raţionalismul şi la constrângerile formale ale
clasicismului; primul curent de anvergură universală (sec. al XIX-lea).
 În sens general, exprimă o stare de spirit şi o atitudine general-umană definită prin
sensibilitate, interiorizare, subiectivism, natura visătoare, elegiac-meditativă etc.;
 Teoria curentului a fost formulată de Victor Hugo – prefaţă la drama romantică
„Cromwell” (1827);
 programul romantismului românesc (M. Kogălniceanu, „Introducţiune”– „Dacia
literară”, 1840) pledează pentru crearea unei literaturi cu specific naţional, inspirată
din istoria naţională, folclorul românesc.
 abolirea constrângerilor formale, exaltarea libertăţii depline de creaţie: predilecţia
pentru modele deschise, în care genurile şi speciile se suprapun; primatul
sentimentului, al sensibilităţii şi pasiunii asupra raţiunii
 Concept creativ: phantasia, fantezia creatoare, „o idee-forţă, un complex de
reprezentări căruia nu îi corespunde nici un conţinut exterior real” (C. Jung); creaţia,
produs al inspiraţiei, al fanteziei (creativitate poetică); inspirată de muze, prin
iluminare, prin viziune, prin proiecţie onirică;
 izvoarele artei: mituri cosmogonice, istorie naţională, natură primordială (cosmică /
telurică), folclor, onirism;
 categorii estetice: frumosul, grotescul, urâtul, ironia, fantasticul; dionisiacul
 model estetic: operă deschisă, libertatea formelor, suprimarea limitelor între specii şi
genuri; opţiunea pentru forme contrastive, imprevizibile; diversitatea subiectelor, eroi
atipici, stil original;
 model uman: „utopia unui om excepţional” (Călinescu), eul suprapersonalizat,
fiinţând în sfera imaginaţiei, a sensibilităţii atitudini şi ipostaze umane: geniul,
inadaptatul, visătorul, răzvrătitul;
 modelul lumii: univers în continuă devenire, cicluri cosmice marcate de cosmogonie
şi apocatastază (modele filosofice idealiste: Kant, Hegel).
 Genuri şi specii: drama, lirica eului (elegia, meditaţia, doina cultă, pastelul), lirismul
măştilor (poemul filosofic sau eroic), proza sentimentală, istorică, fantastică etc.
 Teme şi motive: iubirea, natura (ca „état d’âme”), istoria, timpul, condiţia umană
(viaţa şi moartea), destinul geniului în lume, nostalgia absolutului, creaţia, aspiraţia
spre perfecţiune etc./ motivul nocturn şi cel astral, cosmogonia şi apocatastaza, zborul
sideral, lacul, marea, codrul, copacul sacru, floarea albastră, timpul bivalent, visul,
evaziunea etc.
 Personajul romantic (geniul, magul, îngerul, demonul, daimonul, Hyperion, Lucifer,
Prometeu) este sentimental, interiorizat, imaginativ, visător, însetat de absolut,
răzvrătit, dilematic, dinamic; este eroul excepţional (în situaţii de excepţie), „care
devine şi nu se încheagă niciodată: firile hamletiene sau faustice sunt cele mai
reprezentative ale romantismului.” (T. Vianu)
 Romantismul românesc reprezintă un prim moment de sincronizare a
literaturii române cu literatura europeană, manifestându-se într-o diversitate de
registre estetice. Etapele romantismului românesc sunt:
 Romantismul paşoptist - această primă etapă, care are ca element de
specificitate şi elanul patriotic, aspiraţia spre independenţă şi unitate naţională,
este reprezentat şi de Gr. Alexandrescu, C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, A.
Russo etc.
 Romantismul eminescian reprezintă etapa de plenitudine a curentului marcată
de scrierile lui Eminescu
 Romantismul posteminescian coexistă cu realismul, sămănătorismul,
simbolismul (sfârşitul sec. al XIX-lea şi primele decenii ale sec. al XX-lea) şi
se manifestă, frecvent, ca epigonism eminescian. Reprezentanţi notabili sunt
G. Coşbuc, O. Goga, Al. Vlahuţă, B. Şt. Delavrancea, Al. Macedonski.