CLASICISM ROMANTISM

SEMNIFICAȚIILE CONCEPTULUI
lat. classicus – perfect, de prim rang; demn de urmat fr. romantisme – romantism
1. În sens general: „ceea ce aparţine lumii şi culturii antice 1. În sens general, exprimă o stare de spirit şi o atitudine
greco-latine”. Prin extensie, numeşte şi valoarea canonică a general-umană definită prin sensibilitate, interiorizare,
unui scriitor, a unei opere, a unei epoci în artă / în literatură subiectivism, natura visătoare, elegiac-meditativă etc.;
(„apogeul oricărei literaturi, perioadele sale de glorie”); (A. 2. Curent artistic (literatură, muzică, pictură) apărut la
Marino) sfârşitul sec. al XVIII-lea în Germania, Franţa, Anglia, ca
2. Curent literar apărut în Franţa (sec. XVI-XVII), reacţie la raţionalismul şi la constrângerile formale ale
caracterizat prin revigorarea modelului estetic/ uman al clasicismului; primul curent de anvergură universală (sec. al
Antichităţii greco-latine. XIX-lea).
PROGRAME ESTETICE
 inspirat de „Poetica” lui Aristotel;  formulat de Victor Hugo – prefaţă la drama
 „Arta poetică” de Nicolas Boileau: stricta romantică „Cromwell” (1827);
codificare a principiilor estetice, opţiunea pentru afirmarea  programul romantismului românesc (M.
sensului raţional, moral şi estetic al artei, prin îmbinarea Kogălniceanu, „Introducţie”– Dacia literară, 1840) pledează
frumosului cu binele şi adevărul, a utilului cu plăcutul pentru crearea unei literaturi cu specific naţional, inspirată
 cultul valorilor literaturii antice: perfecţiune formală din istoria naţională, folclorul românesc, frumuseţea naturii
generată de legile armoniei, echilibrului şi simetriei, Ţărilor Române;
de puritatea genurilor şi a speciilor; elevaţia  abolirea constrângerilor formale, exaltarea
subiectului, a eroilor şi a stilului; finalitate etică, libertăţii depline de creaţie: predilecţia pentru modele
mesaj umanist. deschise, în care genurile şi speciile se suprapun; primatul
sentimentului, al sensibilităţii şi pasiunii asupra raţiunii.
MODELE ESTETICE ȘI CULTURALE
Concept creativ: mimesis („imitaţia artistică a elementelor Concept creativ: phantasia, fantezia creatoare, „o idee-forţă,
lumii obiective [...] în limitele verosimilului şi ale necesarului” un complex de reprezentări căruia nu îi corespunde nici un
- Aristotel, Poetica); conţinut exterior real” (C. Jung);
 izvoarele artei: miturile antice, istoria Antichităţii,  creaţia, produs al inspiraţiei, al fanteziei (creativitate
natura bucolică; o realitate ideală, „universaliile”; poetică); inspirată de muze, prin iluminare, prin
 model estetic: opera închisă, perfect elaborată, viziune, prin proiecţie onirică;
rigoarea formei, a genurilor, a speciilor; principii de  izvoarele artei: mituri cosmogonice, istorie
creaţie: armonia, echilibrul, simetria, claritatea, naţională, natură primordială (cosmică / telurică),
ordinea, elevaţia subiectului, a eroilor, a stilului; folclor, onirism;
 model uman: „utopia unui om perfect, deci  model estetic: operă deschisă, libertatea formelor,
canonic” (Călinescu), fiinţa morală, şi raţională, suprimarea limitelor între specii şi genuri; opţiunea
echilibrată şi armonioasă; atitudini şi ipostaze pentru forme contrastive, imprevizibile; diversitatea
umane: eroul, înţeleptul; subiectelor, eroi atipici, stil original;
 model uman: „utopia unui om excepţional”
(Călinescu), eul suprapersonalizat, fiinţând în sfera
imaginaţiei, a sensibilităţii atitudini şi ipostaze
umane: geniul, inadaptatul, visătorul, răzvrătitul;
ELEMENTE STRUCTURANTE, GENUR I ş i S P E C I I
1. Genuri şi specii predilecte: tragedia, comedia (construite 1. Genuri şi specii: drama, lirica eului (elegia, meditaţia,
pe regula celor trei doina cultă, pastelul), lirismul măştilor (poemul filosofic sau
unităţi) şi satira, artele poetice şi poezia bucolică, idila, eroic), proza sentimentală, istorică, fantastică etc.
epistola, oda, satira, epigrama, fabula, epopeea, dialogurile 2. teme şi motive: iubirea, natura (ca „état d’âme”), istoria,
didactice şi moralizatoare; timpul, condiţia umană (viaţa şi moartea), destinul geniului în
2. Teme şi motive: iubirea şi datoria, sacrificiul, omul moral, lume, nostalgia absolutului, creaţia, aspiraţia spre
natura (ca decor) etc. / credinţa, loialitatea, eroul, perfecţiune etc./ motivul nocturn şi cel astral, cosmogonia şi
aristocratul, avarul, intrigantul, ipocritul etc.; apocatastaza, zborul sideral, lacul, marea, codrul, copacul
3. Personajele clasice sunt tipologice, „plate”, statice; în sacru, floarea albastră, timpul bivalent, visul, evaziunea etc.
construcţia lor se accentuează latura general-umană, se 3. Personajul romantic (geniul, magul, îngerul, demonul,
impune respectarea principiului imitării naturii (natura daimonul, Hyperion, Lucifer, Prometeu) este sentimental,
umană, cu toate aspectele ei, este tema principală a teatrului interiorizat, imaginativ, visător, însetat de absolut, răzvrătit,
clasic); tipologiile preferate în tragedie sunt eroul şi dilematic, dinamic; este eroul excepţional (în situaţii de
înţeleptul, iar în comedie – avarul, ipocritul. excepţie).
 Clasicismul românesc nu este conturat ca un moment cultural distinct. La sfârşitul sec. Al XVIII-lea şi începutul sec.
al XIX-lea se manifestă în creaţiile lui I. Budai-Deleanu („Ţiganiada”), C. Conachi, Gh. Asachi şi ale poeţilor Văcăreşti.
În sec. al XIX-lea elemente de clasicism apar, alături de romantism sau realism, în creaţiile lui H. Rădulescu, V.
Alecsandri (ale cărui comedii clasice din ciclul Chiriţei stau alături de drame romantice), Gr. Alexandrescu (care alătură
fabulelor, satirelor şi epistolelor clasice, poeme romantice) etc.

 Romantismul românesc reprezintă un prim moment de sincronizare a literaturii române cu literatura europeană,
manifestându-se într-o diversitate de registre estetice. Etapele romantismului românesc sunt:
 Romantismul paşoptist („cuprins între Cârlova care-şi publică în Curierul românesc din 1830 primele poezii şi
Eminescu, debutant la Familia orădeană în 1866” – N. Manolescu) este „vizionar şi apocaliptic cu Heliade, mesianic şi
exaltat cu literatura de exil a paşoptismului, epic şi solar cu Alecsandri, declamator şi gotic cu Bolintineanu, dezamăgit şi
fantastic cu paşoptiştii, titanic şi sarcastic cu Hasdeu” (P. Cornea). Această primă etapă, care are ca element de
specificitate şi elanul patriotic, aspiraţia spre independenţă şi unitate naţională, este reprezentat şi de Gr. Alexandrescu, C.
Negruzzi, M. Kogălniceanu, A. Russo etc.
 Romantismul eminescian reprezintă etapa de plenitudine a curentului pe care „Eminescu îl va face să transmită fiorul
realităţilor impalpabile şi al lumilor înecate dinlăuntrul nostru, muzica legănătoare sau tumultoasă a peisajului, mitul
originilor şi rostogolirea civilizaţiilor, spectacolul orologeriei cosmice şi al dezagregării universale, convocând astfel
Subconştientul, Natura, Istoria, Transcendentul, Absurdul, personajele marii literaturi din toate timpurile.” (P. Cornea)
 Romantismul posteminescian coexistă cu realismul, sămănătorismul, simbolismul (sfârşitul sec. al XIX-lea şi primele
decenii ale sec. al XX-lea) şi se manifestă, frecvent, ca epigonism eminescian. Reprezentanţi notabili sunt G. Coşbuc, O.
Goga, Al. Vlahuţă, B. Şt. Delavrancea, Al. Macedonski.