Criteriile de periodizare a literaturii române posbelice

- Generaționist- abordează scritorii în funcție de anul nașterii, generația pierdută- Mihai Cimpoi(
literatura din basarabia)
- Temporal: repartizarea pe decenii
Perioada realismului-social, neomodernism (Stănescu), postmoderniștii
Univers fictiv:
Elemene ale Subiectului:
– Acțiunea: expozițiune, intriga (conflictul), desf. Acțiunii., punctul culminant, deznodământul – modelul
tradițional
Situația inițială-perturbarea situației inițiale
- Discursul- modul în care autorul prezintă faptele
Fabula – ordonarea cronologică a acestora
- Personajele
- Punctele de vedere: tipologia naratorului – heterodiegetic, homodiegetic
- Cronotopul

Timpul extern și cel psihologic

Textul:
Succesiunea textului se realizează prin: înlățuirea, alternare sau înglobare
Tehnicile și procedeele de compoziție: inelul, paralelismul, contrapunctul, antiteze
Timp: reveniri, anticipări

Anton Cozma în ,,Romanul românesc contemporan” realizează o panoramă a evoluției prozei românești
între anii 1945-1985 , autorul înlocuiește criteriul generațieilor a promoțiilor de vârstă sau creație cu un
criteriu de periodizare dictat de realitatea literară, considerat mult mai relevant acela al momentelor literare
în cadrul cărora diferite generații de vârstă s-au comportat sub acțiunea contextului social -politic și cultural
s-au comportat la fel.
Prima etapă este momentul 50: 1948-1961 denumit momentul dogmei al utopiei
Momentul 65 – 1962-1972 : moment al adevărului
Momentul 80 – 1973-1985: moment al romanului ca literatură, ca text în care literaritatea predomină

Momentul 50 se caracterizează prin următoarele aspecte:

- Excluderea adevărului și a calității artistice
- Instituirea dogmatismului ideologic și estetic
 - Impunerea schemei preconcepute, a șabloanelor , ceea ce exclude sau compromite autenticitatea
artistică, schematismul afectează atât subiectul cât și imaginile artistice (tema , conflictul,
perosnajele, stilul ).
- Se impunea teoria tematologică prin care teme mari generează opere mari
- Personajul este un om idealizat într-o istorie utopică , fardată, în pofida realității autentice
- Anonimizarea personalității prin renunțarea la principiul individualității
- Se impune un realism programatic, dogmatizat, arta fiind proclamată drept formă a ideologiei
- Se luptă pentru o critică de artă principială pătrunsă de spiritul de partid, care exclud calitatea
estetică, artistică, de aici rezultă lipsa originalității artistice;
- schemele țin de colectivizare pt mediul rural, și al industrializării pt cel urban
- teoria lipsei de conflict pentru a nu tulbura armonia lumii noi, care era idilică și armonioasă
- conflictele sunt tratate simplist., în variante canonizate: eroul pozitiv și cel doar negativ
- operele devin previzibile, iar surprizele de final sunt naive , grotești, se impune idilizarea realității
- personaje care se transformă, reeducarea personajelor
- literatură de tip agitatoric prin tipurile de literatură proletară sau militantă, realisom-
socialism,revoltie culturala-proletară. Acest tip de literatiură are la bază o dictatură bine constituită
și devine un instrument eficace în manipularea societății. Regimul în conformitate cu imperativele
impuse de la Moscova controlează întreagă producție artistică și permite un singur fel de artă,
înflorește subliteratura , animată de simplitatea vulgară, trucuri lacrimogene. Este promovat
antiintelectualismul și instinctualitatea
- Prin literatura propagandistică se formează ,,soldați adepți ai partidului”, adoratori fanatici ai
idelaului comunist, unica preocupare a acestei literaturi este să trasnforme temelor idoelogice în
sentimente, schimbarea radicală a mentalității și făurirea omului nou
- Structurile artistice ale acestei perioade sunt: pseudoclasicismul (realism clasic) , observația directă,
expresie simplă, ușor de recunoscut , miza pe fondul de reacție primitv-sentimentale a cititorului,
realismul dogmatic
În această perioadă, autorii veritabili vor încerca să realizeze lucrări care sunt reacții, ripostă, replică și
devin stratageme de supraviețuire artistică.
Apar lucrările: Bietul ioanide (Călinescu, 1953), Toate pânzele sus (1954), Moromeții vol I (1955), Groapa
(Barbu, 1957) -prleungesc tradiția prozei interbelice, prin aceste lucrări putem argumenta continuitatea lit
rom și unitatea de substanța a acesteaia cu liter. interbelică .
Aceste opere se caracterixeaxă prin:
- Profunzimea de pătrunderi a existenței umane
- Dublarea perspectivei sociologice asupra societății cu cea arhetipală
- Reîntorcerea la modele umane păstrate de tradiție , la tiparele mitologice
- Orizontul arhetipal se întrevedere sub detaliiile de suprafață istorico-socială
- Ceea ce realizează valoros aceste romane este imaginea epică a unui sfârșit lume veche prin care
se transmite sentimentul de dezrădăcinare de tradiții , valori.
Se observă în aceste lucrări tendința unui metarealism prin infiltrarea tradițiilor , a fragmentelor/modelelor
literare universale, viziunea mitizată asupra reaității: prin valorile certe această reorientare a literaturii
pregătește deschiderea romanului către realitate.
 Momentul 1965- Mometul adevărului
1962 – risipitorii (preda)
1963 – jocul cu moartea, pădurea nebună ( stancu )
Se impun prin creații veritabile: E. Barbu, Dumitru Radu Popescu
Noile tenduințe:
- intelectualiarea personajului și a scriiturii,
- părăsirea șabloanelor, deschiderea către etic și existențial,
- deschiderea către literatura universală contemporană și către ideile estetice moderne,
- se cuceresc noi zone ale umanului: psihologicul, fantasticul,
- se redobândește autenticitatea artistică,
- se pune accent pe problematica etică, morală, marin preda pune accent pe responsabilitatea
scriitorului pentu conținutul operei sale, a eticii;
- se pledează pt primatul valorii estetice.
- Se perfecționează mijloacelede creație
- Se diversifică stilurile și perspectiva narativă

M. preda: ,,e necesară strădania de a desprinde semnificații cât mai adânci de ordin psihologic, etic , de a
formula generalizări curajoase cu implicații filozofice și estetice.”
Anul 1965 aduce experiențe noi în roman , eroul-narator este intelectual , se îmbină ficțiunea cu reportajul
și eseistica, se experimentează un fantastic folcloric în chip modernist

1967-1968 – înregistrează al II-lea val romanesc prin : Moromeții II, Vestibulul, Cunoaștere de noapte;
Îngerul a strigat( fănuș neagu; șatra (Z. Stancu), Roamnul F(D.R. Popescu)
1970-1974 – se impune prin: Marele singuratic, preda; vânătoarea regală (d.r popescu ); Absenții, fețele
tăcerii (Augustin Buzura). – obsedantul deceniu, anume primul deceniu postbelic, aspecte dramatice ale
acestui deceniu, abuzurile comise în timpul colectivizării, trecerea de la un reim la altul
II etape în momentul adevărului:
I etapă – etapă ideologică sociologică
II etapă – estetico-filosofică și politică
Trăsături specifice:
- Patosul adevărului uman
- Redarea realității nefalsificate
- Spiriul polemic, antidogmatic
- Responsabilitate politică și etică
- Calificarea profesională a scriitorilor și diversificarea stilistică
- Tmele fundamentale: moartea lumii vechi și geneza celei noi; relațiile individului cu societatea
(libertatea inividuală), formele de acțiune ale societății asupra individului ( problema puterii), se
 descoperă valențele tragice ale existenței, meditațiile filozofice asupra raportului om-istorie,
proiectarea trecutului într-o lumină personală,

tipuri umane și situații social-existențiale:

- intelectualul
- activistul fanatizat care , după o experineță personală sramatică, accede la omenie sau se pierde în
anonimat
- noul arivist
Realism în spiritul realității istorice și idealul omului modern, textele obțin profunzime și complexitate, se
înregistrează un proces al anonimizării omului modern. Se pune accent pe metarealitatea umană, pe ființa
spirituală a omului, se urmărește imaginea omului total, nu doar ca esența a relațiilor sociale ci și ca trăire
subiectivă, ca arhetip.
Romanul realist tradițional cultivă următoarele perspective:
1. perspectiva omului social pe linia lui Balzac - Buzura
2. subiectuală pe linia lui Dostoievski – Gabriela Adamișteanu (Dimineața pierdută), laurențiu fulga,
N. Bregan – capacitatea de a pătrunde în zonele cele mai intime ale umanului
3. arhetipală – V. Voiculescu, neagu, D.R. popescu – considerarea omului sub aspec generic de
eternitate umană, transistoricitate, atemporalitatea, transcedență, omul este întruparea particulară a
unui arhetip, unui tipar care îi e predestinat biografic, sunt surprinse/sugerate aspectele tragice
4. obiectuală , noul roman francez – interbelica: macedonski, Arghezi; prevalența absolută a descrierii
( stărilor sufletești); se reduce totul la dimensiunea prezentului deoarece se descrie percepția în
timp; egalizarea la nivelul aparenței perceptibile a existenței omului și prezenței lucrurilor
5. romanescă – destinul omului este măsurat de evenimentul suveran, proiectează viața omului la
dimensiunile de practică neînsmenată și obscură a istoriei

Începând cu 1972-1974 se înregistrează semnele unei noi etape ale romanului, se anunță momentul
80 al roamnului ca literatură. Scritorii caută altceva , nu doar adevărul. Caută romanul însuși ca
literatură, de aceea se vor preocupa de ficțiune, se va construi cu mai multă tehnică arta cuvântului,
se impun Școala de la Târgoviște ( dciteul automat, fluxul conștiinței ).

Romanul românesc contemporan își regăsește rostul firesc, orientându-se spre cititroul cultivat. În
această perioadă se realizează limpezirea conștiinței artistică cu privire la etic, filozific, estetic,
politic. Romanul tinde să devină expresie a existențialului, romanul devine conștiință.