Sunteți pe pagina 1din 1

"Introductie"

Mihail Kogalniceanu
Dacia literară Dacia literară
este o revistă apărută pe 30
ianuarie 1840 la Iaşi, sub redacţia lui Mihail
Kogălniceanu. Articolul program intitulat “Introductie” incepe cu scurte
ÎnPe
primul număr
parcursul al revistei,
apariţiei, sub
ea a avut titlul
referiri Introducţie,
la publicatiile
următoarea M. care
vremii, Kogălniceanu,
inafara de politica, de stiri
rubricaţie, marcată prin supratitluri: administrative si de cateva stiri locale, cu contin nimic despre
literatură.
Nr. întemeietorul
1: Scene istoricerevistei,
din cronicile Moldaviei,
publică Scene care sintetizează în patru puncte
un program
pitoreşti din obiceiurile poporului, Alegeri dinTema alte foi
româneşti (texte reproduse Fiindminte,
un program
inimăestetic, Introductie prezinta ideile pe care se
idealurile literaredin
ale„Foaie pentru
scriitorilor paşoptişti:
intemeiaza o litera­tura nationala, in viziunea lui
şi literatură”, „Curierul Românesc” şi „Albina
Kogalniceanu. Aceste idei sunt de factura romantica.
românească”), Telegraful Daciei (ştiri culturale);
 Scene pitoreştiimitaţiei
Nr. 2:Combaterea scriitorilor
din obiceiurile Moldaviei străini şi a traducerilor mediocre;
Subiectul
(studiul lui C. Negruzzi, Cîntece populare a Moldaviei),
• Cum traducerile nu fac o literatura, ele trebuie inlocuite cu
LiteraturăCrearea unei literaturi
străină (fragmente de specific
din jurnalul de naţional;
călătorie în
o literatura originala.
Banat, Valahia şi Moldova de D. A. Damidoff, şambelan
• Pentru a se face inceputul unei literaturi nationale, scriitorii
Folclorul
al împăratului Rusiei,vacuface
prezentare
obiectul şi comentarii
preocupărilor
trebuie sadeseM.inspire
teoretice, dar va autohton,
din folclorul deveni şi sursă
din istoria
Kogălniceanu), Poezie , Alegere din alte foipatriei si din frumusetile spatiului romanesc.
româneşti,
Critica, importantă
Telegraful Daciei; • Literatura romana trebuie sa fie unitara si de aceea este
de inspiraţie;
Nr. 3: Scene contemporane (C. Negruzzi,nevoie de o revista
O alergare de in care sa publice scriitorii din toate cele
trei provincii.
cai), Suvenire din Italia), Literatură străină, Poezie
Natura va face
(Grigore Alexandrescu), obiectul
Alegeri unor
din alte
• ample
Pentru instituirea
foicritica
româneşti,relatări unui sistem de valori este nevoie de o
de călătorie.
literara obiectiva.
Telegraful Daciei.
Din porunca domnitorului, după primele trei numere,
revista este suspendată şi va mai apărea abia după 1859,
în ediţia a doua.

S-ar putea să vă placă și