PERIOADA POSTBELICA

Perioada postbelică este extrem de agitată în plan

politic, plină de turbulenţe comportamentale determinate de
înfiinţarea, apoi de dizolvarea Partidului Comunist, cu
puternice influenţe pentru literatura română atât în ceea ce
priveşte elementul politic şi artistic, dar mai ales în privinţa
tematicii şi a ariei de inspiraţie. în cei 70 de ani de la
terminarea celui de al Doilea Război Mondial, s-au produs
numeroase schimbări în cultura română, în ierarhizarea
valorilor şi a aprecierilor pentru anumite producţii literare,
desprinzându-se câteva perioade specifice:
 I. Perioada realismului socialist, supranumită "Obsedantul
deceniu", se desfăşoară între anii 1947-1960 şi se defineşte printr-o
ideologie partinică autoritară, care modifică fundamental universul
prozei româneşti. Scriitorii sunt obligaţi să reflecte în operele
lortezele marxist-leniniste, formarea omului nou, luând ca model
dictatura stalinistă. Literatura acestei epoci este în evident regres faţă
de cea interbelică, fiind aservită concepţiei comuniste din Răsărit.
Cenzura de partid transformă lupta de clasă în conflict literar, se
promovează numai clasa muncitoare supusă unui fals progres şi se
incriminează burghezia şi chiaburii prin confiscarea bunurilor,
deschizându-se larg porţile închisorilor politice.
 Personajul pozitiv şi omagiat este exclusiv muncitorul,
singurul deţinător al adevărului şi al valorilor vitale. Mulţi scriitori
afirmaţi în perioada interbelică şi consacraţi definitiv în istoria
literaturii sunt nevoiţi să recurgă la compromisuri ruşinoase pentru a
subzista, riscând să fie interzis ori arestat pentru atitudine împotriva
poporului.
 De pildă, romanul lui Mihail Sadoveanu "Mitrea Cocor",
apărut în 1949 şi inclus în programa şcolară de atunci, este
reprezentativ pentru realismul socialist prin tema conflictului
dintre ţăranii săraci şi boierul Cristea Trei-Nasuri, în satul Malu
Surpat. Orfanul umilit Mitrea este alfabetizat de către fierarul
comunist Florea Costea, care-l învaţă să recite "Internaţionala".
Cele două personaje pozitive, ţăranul şi muncitorul, sunt
reprezentanţii clasei oprimate de către moşierii haini şi lacomi,
împotriva cărora se îndreaptă revolta şi ura celor doi. După ce
Mitrea Cocor ajunge în Uniunea Sovietică şi intră în contact direct
cu binefacerile comunismului, aplică în România reforma agrară
după modelul răsăritean, împărţind pământurile care aparţineau
moşierilor, ţăranilor din Malu Surpat.
 Un scriitor care a
introdus în literatura română
concepte estetice novatoare în
perioada interbelică, romancierul
Camil Petrescu, reuşeşte să se
strecoare în vremurile tulburi ale
"obsedantului deceniu" prin
scrierea romanului istoric în trei
volume despre personalitatea lui
Nicolae Bălcescu, dar "plăteşte" şi
el preţul apariţiei operei, prin aceea
că protagonistul este construit ca un
precursor al comunismului.
 Stalin a fost subiectul
unor imnuri de slavă în
perioada anilor ’50:
A mai fost cântat
Lenin, dar mai puţin.

După 1958, Gheorghe

Gheorghiu-Dej ( stalinist )
devine primul conducător
comunist român subiect al
unor poezii, în care i se
prezintă adeseori biografia.
 Moartea lui Stalin în 1953 relaxează,
întrucâtva, monitorizarea acerbă asupra
literaturii, dar ea continuă să fie aservită
ideologiei comuniste. Cu toate acestea, apar în
această perioadă şi câteva romane importante cu
o epică şi tipologie a personajelor înscrise în
valoare artistică:
"Bietul Ioanide" (1953) de George Călinescu
Volumul I din "Moromeţii" lui Marin Preda
(1955)
Romanul-ciclu "Cronica de familie" (1957) de
Petru Dumitriu.
 II. Perioada anilor '60 face posibilă o schimbare evidentă
în calitatea literaturii atât din punct de vedere al conţinutului, cât
şi al expresivităţii artistice şi se subscrie neomodernismului.
Diversitatea tematică a creaţiilor literare în proză a fost structurată
de Eugen Simion, care desprinde următoarele trăsături:
* proza lirică - Geo Bogza, Zaharia Stancu;
* realismul psihologic - Marin Preda;
* romanul de analiză - Nicolae Brebân, Augustin Buzura;
* eseul romanesc - Al.Ivasiuc, Paul Georgescu;
* realismul mitic - Mircea Eliade, Ştefan Bănulescu Notabile sunt
romanele cu temă politică ale scriitorilor care s-au lansat în
această perioadă: "Orgolii" de Augustin Buzura (1977) şi "Cel mai
iubit dintre pământeni" de Marin Preda (1980).
 III. Perioada anilor '80 este reprezentantă, în principal
de Mircea Nedelciu,. Mircea Cărtărescu, Simona Popescu,
Ştefan Agopian, Alexandru Muşina. Scriitorii generaţiei '80
aparţin postmodernismului şi sunt conştienţi că în literatură se
spusese aproape tot şi că ei nu mai au cum să surprindă cititorii
cu noutăţi, de aceea se întorc cu ironie la creaţiile anterioare din
care preiau fragmente de text devenite celebre, pe care le
introduc în textul lor. Acest gen de proză se defineşte prin
conceptele: metatextualitate, intertextualitate, textualism.
 Evoluţia prozei româneşti
după cel de al Doilea Război
Mondial se poate caracteriza prin
varietatea tematică şi artistică a
nuvelei şi romanului. Criticul
Eugen Simion ordonează după
criteriul compoziţiei romanul
românesc postbelic, identificând
o diversitate de formule narative,
în studiul "Scriitori români de
azi":
♦Proza poetică: Geo Bogza, Zaharia Stancu;
♦Realismul psihologic: Marin Preda
*Proza de analiză: Nicolae Breban, Augustin Buzura;
* Eseul romanesc: Alexandru Ivasiuc, Paul Georgescu;
*Romanul pitoresc şi baroc: Eugen Barbu;
♦Romanul mitic şi realismul artistic: Fănuş Neagu, Ştefan
Bănulescu, D.R.Popescu;
*Proza fantastică: Emil Botta, Romulus Vulpescu; '
*Metaromanul: Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu,
Costache Olăreanu;
*Textualismul: Mircea Cărtărescu, Mircea Nedelciu,
Gheorghe Crăciun, Ioan Groşan etc.
 În perioada postbelică, destinul romanului
românesc a fost influenţat de puternicele schimbări
ideologice, mai întâi prin faptul că prozatorii "au învăţat că
prezentul trebuia evitat" întrucât acesta aparţinea doctrinei
comuniste, iar literatura fusese confiscată "integral de
aparatul de propagandă". George Călinescu "a deschis
pârtie pentru romanul citadin" prin "Bietul Ioanide" şi
Marin Preda cu un roman dedicat "lumii satului şi
ignoratei complexităţi sufleteşti a ţăranului". (Eugen
Negriei, "Literatura română sub-comunism").
 Evoluţia prozei traversează tematici şi formule artistice
dintre cele mai variate, ajungând ca după 1990 să se caracterizeze
printr-o explozie literară, explicabilă, de altfel, după cenzura
comunistă. Experimentele livreşti despre condiţia literaturii s-au
manifestat prin constituirea unor grupări estetice, mai mult sau
mai puţin formale, cum ar fi "Şcoala de la Târgovişte" sau
"Optzeciştii", perioadă în care se remarcă valoric mulţi scriitori,
între care: Mircea Nedelciu, Ioan Groşan şi Mircea Cărtărescu.
 În concluzie, romanul postbelic s-a putut
dezvolta mai ales pentru că scriitorii au fost atraşi de
tabloul social, de percepţia condiţiei umane, de
relaţia individului cu istoria, construind personaje
cazuale, introspectate psihologic şi regăsite în
banalitatea vieţii.
 Marii poeţi interbelici au dispărut din viaţa
literară, fiindu-le interzis să publice, deoarece
erau acuzaţi de IDEALISM BURGHEZ.

Tudor Arghezi
Nu a fost publicat până în
1955. A fost publicat din
nou după ce a scris un
volum despre răscoala
ţarănească din 1907.
Lucian Blaga

A fost dat afară din

învăţământ, din
Academia Română.
 Vasile
Voiculescu
A fost condamnat politic şi
de-abia postum i s-a
publicat volumul
“Ultimele sonete închipuite
ale lui Shakespeare în
traducere imaginară de V.
Voiculescu” .
 Ion Barbu, George Bacovia şi Ion Pillat
dispar din viaţa literară, ei intrând foarte greu
în atenţia publicului.
Eugen Lovinescu

  A fost critic și istoric literar,

teoretician al literaturii și sociolog al culturii,
memorialist, dramaturg, romancier și
nuvelist român, cel mai de seamă critic
după Titu Maiorescu. Este autorul
teoriei Sincronismului și al Mutației valorilor
estetice.

Biblioteca lui Eugen Lovinescu a fost

confiscată și cărțile au fost arse într-o casă
conspirativă a Securității Statului din
centrul Bucureștiului.
  În această perioadă, personalități dintre cele mai
reprezentative au fost: scriitorii Marin Preda, Nicolae
Breban, poeții Nichita Stănescu, Marin Sorescu, precum și
criticii literari Nicolae Manolescu și Eugen Simion. Cei mai
mulți disidenți care au ales să nu emigreze, ori care nu au
reușit să se exileze în străinatate, au trăit terorizați, urmăriți
îndeaproape de agenții regimului, fie în „arest la domiciliu”
fie în „domiciliu forțat”, unii au ales calea retragerii in
sihăstria unor mănăstiri îndepărtate. Cea mai mare parte a
operei lor a fost publicată după Revoluția din 1989. Printre
cele mai notabile nume de filosofi au fost Constantin
Noica, Petre Țuțea și Nicolae Steinhardt.
POPA FLORENTINA
ROTARESCU RAMONA
BROSTEANU ADNANA
CODILENSCHI BEATRICE