Sunteți pe pagina 1din 5

Adevarul

Securitatea si scriitorii romani

In volumul autobiografic ?Leapsa pe murite?, scriitorul Virgil Tanase povesteste prin ce a putut sa treaca, in
vremea comunismului, un om de litere care nu era dispus sa faca prea multe compromisuri. ?Weekend
Adevarul" continua seria articolelor cu fragmente din cartile Editurii Adevarul lansate la Targul Gaudeamus
din toamna. De data aceasta, va propunem ?Leapsa pe murite - document politist si literar", un volum din
seria ?Istorii subiective", publicat in colaborare cu Institutul Roman de Istorie Recenta. Autorul, Virgil
Tanase, este un cunoscut scriitor cu volume publicate si in Romania, dar mai ales in Franta, unde a emigrat
in 1976. Cu presiuni din partea Securitatii s-a confruntat si in Romania, si in Franta.

De ce-ati citi

dumneavoastra cartea aceasta? Care nu-i politista - desi fosnesc prin ea sumedenie de agenti de tot felul,
uneori vardisti prosti care te pandesc de dupa coltul strazii, dar alteori ofiteri secreti din cei care fac sarmul
literaturii de spionaj si crima! Si-n care carte se stie de la inceput cine e cadavrul, dac-ar fi fost sa fie: eu!,
si cine asasinul, cocotat in fruntea statului unde, socotea el, nu putea sta tihnit daca nu-mi taia mie beregata.
Ceea ce ar fi putut sa se-ntample cu-adevarat dac-un alt sef de stat, presedintele Frantei, nu i-ar fi stat
impotriva ticluind o pacaleala cum nici in carti nu se pomeneste. O carte, deci, pe care, stiindu-i
deznodamantul, n-o citesti cu sufletul la gura, ceea ce e regretabil, chiar daca intamplarile pe care le
povesteste sunt uneori atat de mirabile incat par nascocite. Nu sunt. Oricat de uimitoare, faptele pe care le
relatez sunt adevarate si, daca li se poate contesta semnificatia, nimeni nu le poate pune la indoiala
autenticitatea, dovedita de documentele pe care, uneori, imi voi ingadui sa le evoc. Ma voi multumi de
altfel, pe cat se poate, sa evit interpretarile pe care le las in seama dumneavoastra, marginindu-ma sa
consemnez evenimentele, in masura in care mi le amintesc, pentru ca, mai putin increzator in
exceptionalitatea destinului meu decat altii in al lor, n-am considerat niciodata ca particip intr-un fel la
istoria timpului meu si n-am tinut jurnale, n-am strans arhive si n-am pastrat in memorie ceea ce mi se
parea a fi neinsemnat fata de cartile pe care le scriam si care, ele, sunt, ar vrea sa fie, marturia mea nu
despre o epoca, cum se spune, ci despre lupta noastra continua, vrednica, cu monstrul misterios care,
schimbandu-si secolul care-i este haina, nu-si schimba nici naravul, nici inversunarea. Dat afara din scoala,
din facultate, din tara si-n cele din urma aproape chiar din viata de cei care au facut din mine un dusman
privilegiat in ciuda indiferentei - sau poate tocmai de aceea - pe care le-o aratam, considerand politicul o

manifestare aparenta, perisabila si deci neglijabila a infruntarii noastre cu lumea... Interzis ca scriitor, apoi
ca regizor de teatru... Autor al unui pamflet intitulat ?Ceausescu I-ul, rege comunist", publicat la Paris si pe
care am fost cat pe ce sa-l platesc cu viata, dar mai ales al unui interviu dat de la Bucuresti si publicat cat
mai eram inca in tara pe prima pagina a revistei ?Les Nouvelles Littraires": ?Un scriitor cu calusul in gura
vorbeste", nu mi s-a parut niciodata ca ceea ce fac dovedeste vreun curaj deosebit pentru simplul fapt ca
nicio clipa nu mi s-a parut ca as fi putut face altfel. Aidoma imensei majoritati a celor din jur, m-am trezit
fara voia mea intr-un razboi pe care nu-l voisem si care nu era al meu, cu adversari si aliati de care m-as fi
lipsit, incercand sa traiesc drept si cinstit in mijlocul catastrofei nu dintr-o ambitie morala, ci pur si simplu
pentru ca, fara aceste indreptare care contesta logica haosului, viata prea seamana cu moartea. "Va veti
intreba, poate, de unde si pana unde m-am trezit eu sa spun hais cand toata lumea-n jur, sau aproape, spune
cea." Am astazi senzatia ca-n pofida ciudateniei sale, datorata in primul rand intamplarii, destinul meu e
foarte asemanator cu cel al majoritatii concetatenilor mei care n-au vrut sa fie eroi, dar au incercat, cu mai
mult sau mai putin succes, sa nu se-nece in mocirla care se revarsase peste noi! Care n-ar fi vrut sa fie
partasii crimelor care se savarseau, dar nici victimele unui regim pe care-l resimteam mai degraba ca pe un
cataclism istoric caruia ar fi fost absurd sa i te-mpotrivesti cum nu poti stavili un cutremur sau apele care se
varsa peste mal, fiecare descurcandu-se cum poate si cum il taie capul - cu exceptia miseilor, fireste, a caror
ferocitate n-as pune-o pe seama sistemului politic, ci a firii lor, asa cum fiarele raman aceleasi cand
padurea-si schimba proprietarul, aceleasi daca trec frontiera... - experienta exilului parizian si, mai apoi,
cea a Romaniei de dupa 1989 n-au facut decat sa-mi intareasca aceasta parere. Intentia mea nu este, deci, sa
scriu o carte de memorii - inca una! -, ci sa-mi fac, cinstit, meseria oferindu-va un roman, de data aceasta
adevarat, pentru ca sentimentele pe care vrand-nevrand vi le starneste sa va dea prilejul de-a fi, vremelnic si
fictiv, partasii unei epoci pe care n-ati trait-o, dar care, mai apriga poate decat altele, va poate ajuta,
despartind mai limpede binele de rau, sa gasiti temeiul pe care vreti sa-l dati vietii dumneavoastra. Va veti
intreba, poate, de unde si pana unde m-am trezit eu sa spun hais cand toata lumea-n jur, sau aproape, spune
cea. Sau poate n-o sa va puneti aceasta intrebare acum, cand e mult prea tarziu. Trebuie totusi sa
recunoasteti ca e ciudat ce se petrece-n capul unui om ca mine, si deci ca dumneavoastra, care se trezeste,
fara sa-si dea bine seama de ce si cum, ca nu-i in rand cu lumea. Oh, sa nu credeti ca nutresc nadejdea sa
aduc un raspuns intr-o chestiune atat de incalcita, unde incompetenta mea e sporita de felul in care pronia
amesteca necesarul cu intamplatorul, destinul cu hazardul, ca nimeni sa nu mai priceapa nimic si fiecare sa
trebuiasca sa-si joace cartea singur, fara sa stie ce carti are-n mana celalalt si ce carti au ramas in pachetul
de pe masa - de unde marea mea simpatie pentru jucatorii chiar si de popa prostul si totala indiferenta

pentru campionii de sah. Pot, cel mult, privind inapoi, recunoaste cateva repere care m-au dus, pe nesimtite
parca, acolo unde am ajuns (...)Virgil Tanase (67 de ani), un galatean stabilit la Paris Poza regelui Mihai,
razuita Poate nu intamplator, una din primele amintiri de care dispune memoria mea, pe care n-am cultivato niciodata si care a ramas sagalnica si afectiva, este cea a tatei care, c-o lama de bisturiu, rade poza regelui
Mihai de pe pagina a doua a unei carti pentru copii cu desene de animale salbatice la care ma uitam plin de
uimire. Mai vad si acum elefantul si girafa. Vad cateva mazgalituri pe care nu stiu cand si cum le facusem.
Era primul dintr-o serie de semne de care nu-mi amintesc decat in parte, dar care, impreuna, m-au facut sa
inteleg ca traim intr-o lume primejdioasa cu mult inainte de-a pricepe ce se intampla si ce amenintare
anume apasa asupra mea si a celor din jur. Arta bautului A doua zi cand am coborat, nu chiar in zori, pentru
micul dejun, l-am gasit pe Dumitru Tepeneag dormind pe doua fotolii din care-si incropise un pat intr-o
nisa rotunda prin ale carei multe ferestre se vedea, printre brazii ninsi, imens, Caraimanul. Incepuse sa-mi
citeasca cartea pe care n-a vrut s-o lase din mana inainte de-a o ispravi.Terminand-o cand se crapa de ziua,
nu mai avusese puterea sa ia, prin frig si zapada, drumul vilei in care locuia. Dumitru Tepeneag m-a
intrebat daca beau. De ce? Pentru ca am, pare-se, stofa de scriitor si, cum voi avea probabil o viata grea,
mi-ar prinde bine. Nu se-nsela si poate ca fara acest sfat as fi ajuns sa-mi pun capat zilelor in anume
circumstante cand situatiile s-au dovedit mai grele decat puterea mea de indurare. In zilele pe care le-am
petrecut impreuna atunci la Sinaia, ne asezam in fiecare seara cu o sticla, doua, de whisky la-ndemana, din
care el bea dupa cuviinta, iar eu, prosteste, destul cat sa ma doara capul si sa-mi fie rau. Incet-incet am
invatat ritmul potrivit pentru ca alcoolul sa amorteasca demonii fara a naclai mintea, pentru ca alcoolul sa
ofere duhului rastimpul necesar sa-si linga ranile si sa-si traga sufletul fara a vatama firea. ?Actiunea
ETHOS" Referindu-se la o ?analiza" a conducerii Ministerului de Interne din 27 februarie 1974, serviciul
securitatii statului elaboreaza ?actiunea ETHOS", un ?plan de masuri" impotriva unui ?grup de elemente
(Paul Goma, Dumitru Tepeneag, Virgil Tanase)" care, ?prin actiunile ostile ce le intreprind, urmaresc sa
creeze o atmosfera necorespunzatoare in randul oamenilor de litere din tara noastra". Inregistrat sub nr.
151/00123054 din 7 martie 1974, acest plan este semnat de generalul-maior Dumitru Borsan si aprobat pe
8 al aceleiasi luni de gl.m. Stoica [?]. Atragandu-li-se atentia celor chemati sa-l execute ca trebuie sa
procedeze cu multa discretie ca sa nu dea prilej presei occidentale sa declanseze ?campanii publicitare
impotriva tarii noastre", el prevede, pe de o parte, masuri pentru a ne impiedica sa transmitem informatii si
manuscrise peste hotare si, pe de alta, cere autoritatilor competente sa adune probe privind ?activitatea
infractionala" a mai sus-numitilor in vederea deschiderii unor procese penale. Informatorilor ?Tudor" si ?
Podaru" li se traseaza sarcina de a se infiltra in anturajul meu ca sa afle care sunt corespondentii mei din

strainatate, cum imi trimit manuscrisele peste hotare si in general tot ce se poate sti despre cartile pe care
am intentia sa le public; sursa ?Pandelescu" primeste misiunea sa afle continutul manuscrisului meu
intitulat ?Dictatorul? si numele celor care l-au citit - ceea ce trebuie sa-l fi pus in mare incurcatura pe
numitul ?Pandelescu", intrucat un asemenea manuscris nu exista si nu avusesem niciodata intentia sa scriu
asa ceva; o data mai mult, informatiile Securitatii sunt ciudat de imprecise! Planul de masuri prevede, de
asemenea, recrutarea unor noi ?surse" din anturajul meu ?pentru o supraveghere mai atenta a
obiectivului". ?Avand in vedere pericolul ce-l reprezinta intalnirile periodice pe care le organizeaza Virgil
Tanase", se hotarasc, de asemenea, o serie de actiuni pentru ?destramarea" cenaclului nostru: direct sau ?cu
ajutorul retelei", participantii trebuie convinsi sa-si vada de treaba si sa nu se mai intruneasca clandestin la
domiciliul unui infractor. Instantanee din lumea literara La putina vreme dupa ce-o terminasem (cartea n.r.), in septembrie 1974, ma aflu la Mogosoaia, alta ?casa de creatie" oferita artistilor, gazduiti in aripa
pentru slujitori a palatului. Imi petrec ceasurile de nelucru vaslind pe lac, iar serile printre locuitorii
miraculosi ai acestei lumi bezmetice. Horia Lovinescu, boieratic si lugubru, ne propune sa stingem lumina
ca sa ne strangem de gat, ceea ce, temandu-se ca este o stratagema pusa la cale anume pentru a-l sugruma
pe el, mai plapand intre cele doua smocuri zbarlite de par alb de deasupra urechilor, refuza categoric
Teodor Mazilu la masa caruia, intotdeauna aceeasi, se perinda tot felul de fatuci zvapaiate: ?Le mai
ascultam un sfert de ceas, imi sopteste la ureche autorul Prostilor sub clar de luna, si fugim repede in
camera sa notam ce-au spus, lucruri pe care noi n-am fi in stare sa le nascocim...". La o alta masa, vlaguit
de viata pe care si-o traieste intens, Ilie Constantin e intr-o vesnica asteptare, convins ca meseria de poet
consta nu in a lucra versuri, ci, vazandu-ti de-ale tale, de-a sta mereu cu mintea atintita ca sa prinzi din zbor
poezia cand si daca trece intamplator pe acolo. C-o sticla de votca alaturi, mereu plina pentru ca e inlocuita
automat de indata ce se goleste, Florin Puca lucreaza la ilustratiile unor poezii de Leonid Dimov; scrie cu
vopsea pe o banderola de panza rosie, la rugamintea administratiei, o lozinca pentru ziua de Intai Mai,
corecta in partea inceputului, cand gura i-e inca uscata, dar cu litere lipsa spre sfarsit, cand si-a mai potolit
setea; uneori fuge afara, se catara intr-unul dintre copacii din curte, tipa ca paunii din parcul castelului si ne
e la toti frica sa nu vrea sa si zboare. Cella Serghi povesteste anecdote mai mult decat picante din vremea
cand era frumoasa. Din cand in cand, vanjos si mult, invaluit intr-un vartej de vorbe colorate, pazit de
demonii din el de Stela, careia nu-i trece nimeni pe dinainte, Fanus trece ca viforul, venit in fuga de la
cheful dinainte, grabit spre cel care-l asteapta. Cand intra in sala de mese, Marin Preda, fara sa ceara
parerea celorlalti, reduce sunetul aparatului de radio care merge-ntruna fara ca nimeni sa-l asculte, dar
caruia Teodor Mazilu, a carui masa e alaturi, prefacandu-se ba ca ia o scrumiera aflata langa aparat, ba

trecand spre bufet si atingand ca din greseala butonul, se grabeste sa-i restabileasca intensitatea, cu o
inversunare de copil prost; operatia se repeta de mai multe ori pe seara. Grupuri de poetese zglobii care
apar ca iarba, proaspete, in fiecare an dupa bacalaureat, coloreaza c-un dezmat firav petrecerile unde se bea
vin ieftin de Murfatlar, multa votca de masa si uneori whisky care nu se gaseste in oras si pe care ospatarita
il pastreaza pentru capetele incoronate ale acestui mic principat literar din coasta Palatului Brancovenesc.