LUCEAFARUL – Mihai Eminescu

ROMANTISM
Romantismul este un curent literar aparut la sfarsitul secolului al XVIII-
lea si inceputul secolului al XIX- lea ca o reactie impotriva clasicismului,
iluminismului si a excesului de rationalism, fiind anticipat de preromantism.
ROMANTISM EUROPEAN

Triumful romantismului in Franta este marcat de aparitia manifestului

Prefata la drama Cromwell (1827) de Victor Hugo.
Romantismul se defineste prin interesul pentru istorie, folclor national
si natura, cultivarea sensibilitatii, a imaginatiei si fanteziei creatoare, prin
meditatia asupra universului. Se pune accent pe infinitul spatial si temporal
iar romanticii aspira spre absolut, avand obsesia idealului.
ROMANTISM ROMANESC
In literatura romana, romantismul cuprinde trei etape:
- Etapa preromantica
- Etapa inaugurata de aparitia ,,Daciei literare” (1840) – Mihail
Kogalniceanu
- Etapa eminesciana, urmata de postromantism care se prelungeste pana
catre Primul Razboi Mondial.
Reprezentanti: C. Negruzzi, Gr. Alexandrescu, Mihai Eminescu etc
TRASATURI ROMANTISM
 Afirmarea originalitatii, individualitatii, spontaneitatii
 Cultivarea sentimentului, a imaginatiei si fanteziei creatoare
 Lirismul ca expresie a subiectivitatii
 Revolta impotriva conventiilor sociale si artistice, libertatea de creatie
 Amestecul genurilor, speciilor si al stilurilor (drama romantica,
meditatia, poemul filozofic, nuvela istorica)
  Introducerea a noi categorii estetice: uratul, grotescul, fantasticul,
macabrul
 Interesul pentru istorie, folclor national, natura, fantastic, fabulos
 Tendinta de evadare din realitatea marginita si meschina spre lumi
imaginare (fantastic, vis, trecut istoric)
 Antiteza (trecut- prezent, spatial- terestru, inger-demon)
 Personaje exceptionale in imprejurari exceptionale
 Imbogatirea limbii prin elemente de limbaj popular, arhaic, regional

APARITIE
Poemul ,,Luceafarul” de Mihai Eminescu a fost conceput in timpul
studiilor de la Berlin si a fost publicat in 1883 in Almanahul Societatii
Academice Social Literare ,,Romania juna” de la Viena si reprodusa apoi in
revista ,,Convorbiri literare”.
MITURI
La baza poemului se afla mai multe izvoare: folclorice (basmul ,,Fata din
gradina de aur”, mitul zburatorului), filozofice (opera lui Schopenhauer –
raportul dintre omul comun si cel de geniu- , filozofia greaca, indiana,
crestina).
TITLU
Titlul reprezintă , în tradiția româ nească , numele primei stele (planeta
Venus) care se arată pe cer la ră să rit și asfințit, ea fiind cea mai luminoasă
dintre toți aștrii. La nivel stilistic, acesta evidențiază relația de opoziție
existentă între lumea eului liric și cea a fetei, antiteza fiind un procedeu des
întâ lnit în romantism.
TEMA + motive
Tema operei este destinul omului de geniu intr-o lume marginita,
incapabila sa il inteleaga, careia i se subordoneaza tema iubirii imposibile, a
naturii, a timpului si spatiului. Aceste teme sunt ilustrate prin motivul visului,
al lunii si stelelor, al marii, al ingerului si al demonului, al cuplului adamic etc
VIZIUNE
Viziunea despre lume este una tipic romantica, data de tema, relatia
geniu- societate, structura, alternarea planului terestru ce cel cosmic,
antiteaza, motive literare, amestecul speciilor (elegie, meditatie, idila, pastel).

STRUCTURA
Structura poemului se bazeaza pe antiteza romantica, intr-o compozitie
cu patru tablouri. Primul tablou incepe cu o formula specifica basmului (,,A
fost odata ca-n povesti/ A fost ca niciodata”), infatisand portretul fetei de
imparat prin superlativul ,,o preafrumoasa fata”, scotand in evidenta
unicitatea terestra. Aceasta se indragosteste de Luceafar, iar intre cei doi se
infiripa o iubire puternica, realizata prin vis, in cadru nocturn. Luceafarul se
smulge din sfera sa la chemarea fetei, spre a se intrupa prima oara din cer si
mare, asemenea lui Neptun, si ii cere tinerei sa isi lase lumea si sa il urmeze,
dar ea il refuza. Urmand chemarii-descantec (,,Cobori in jos, luceafar
bland,/Alunecand pe-o raza”), astrul se intrupeaza ca fiu al soarelui si noptii
dar este refuzat din nou, determinandu- sa renunte la nemurire. A doua
parte are in centru idila dintre fata de imparat, numita acum Catalina, si pajul
Catalin care se indragostesc. Asemanarea numelor sugereaza apartenenta la
aceeasi categorie: a omului comun. Tabloul al treilea prezinta dialogul dintre
Luceafar si Demiurg, secventa in care este pusa in antiteza lumea fiintelor
superioare si cea a muritorilor. Demiurgul este primul care ii rosteste numele
real,Hyperion, intrucat el este Creatorul si cunoaste esenta Luceafarului.
Hyperion ii cere Demiurgului sa-l dezlege de nemurire pentru a descifra taina
iubirii absolute, dar este refuzat deoarece acest lucru ar insemna dezechilibrul
universului, intrucat el face parte din ordinea primordiala a lumii. Demiurgul
ii explică absurditatea dorintei lui, muritorii aflandu-se sub puterea
destinului, bazandu-se pe noroc si fiind supusi vointei oarbe de a tră i: “Căci
toți se nasc spre a muri/ Și mor spre a se naște”. In schimb, omul de geniu se
afla dincolo de timp si de spatiu: ,,Noi nu avem nici timp, nici loc,/ Și nu
cunoaștem moarte.” Demiurgul ii ofera lui Hyperion diferite ipostaze ale
geniului: filozoful, poetul, geniul militar, aratandu-i, in final, infidelitatea
Că tă linei. Ultima parte consta in idila Catalin – Catalina, urmarita de Luceafar.
Catalina ii adreseaza pentru a treia oara chemarea, modificata, Luceafarul
semnificand acum steaua norocului (,,Cobori in jos, luceafar bland,/
Alunecand pe-o raza,/ Patrunde-n codru si in gand,/ Norocu-mi lumineaza”.
Hotararea lui este definitiva, optand pentru nemurire si singuratate,
manifestand un profund dispret fata de incapacitatea omului comun de a-si
depasi limitele: ,,Ce-ti pasa tie, chip de lut,/ Dac-oi fi eu sau altul?” Atitudinea
geniului este una de interiorizare a sinelui, de asumare a eternitatii si a
stoicismului.

TRASATURI ROMANTISM
Simetria compozitionala se realizeaza in poem astfel: cele doua planuri
interfereaza in tablourile 1 si 4, pe cand tabloul 2 reflecta doar planul terestru,
iar tabloul 3 este consacrata planului cosmic.
Antiteza, specifica romantismului, reiese din opozitia planurilor cosmic
si terestru, din cele doua ipostaze ale cunoasterii: geniul si omul comun,
precum si din modul in care este vazuta tema romantica, in ipostaza iubirii
ideale, nerealizabile si a celei pamantene, implinite.
Poemul romantic se realizeaza prin amestecul speciilor, impletind
idila, meditatia filozofica, pastelul, precum si elemente elegiace. O alta
trasatura romantica este limbajul operei, autorul folosind neologisme
(,,haos”, ,,himeric”), regionalisme (,,toate cele”), arhaisme, interjectii (,,ia”),
verbe la imperativ (,,cobori”, ,,lumineaza”), verbe la imperfect care denota
continuitatea (,,parea”, ,,vedea”) . Muzicalitatea este data de rima incrucisata,
masura de 7-8 silabe, ritmul iambic, asonantele si rima interioara. Sunt
prezente metafore: ,,chip de lut”, ,,foc de soare”, ,,palate de margean”
si ,,cununi de stele”, ultimele doua accentuand ideea iubirii absolute ce se cere
eternizata intr-un cadru pe masura, precum si epitete: ,,o preafrumoasa
fata”, ,,mandra-n toate cele”, comparatii: ,,a fost odata ca-n povesti”, ,,alba ca
de ceara”, ,,cum e fecioara intre sfinti”.
CONCLUZIE
In concluzie, poemul ,,Luceafarul” semnat de Mihai Eminescu
reuseste sa prezinte lumea intr-o viziune romantica, pe care o infatiseaza in
modul cel mai stralucit cu putinta, realizand o meditatie asupra conditiei
duale a omului, opera sa discutand problematica geniului intr-o societate
incapabila sa il inteleaga, a omului supus unui destin pe care tinde sa il
depaseasca.