GENUL EPIC / TEXT NARATIV. LITERAR.

FICȚIONAL
1. DEFINIRE – ETIMOLOGIE. (cuvânt de bază/de proveniență)
GENUL EPIC – are ca etimologie termenul epos, epikos (gr.) – care s-ar traduce prin zicere,
spunere, fiind un concept fundamental al teoriei literaturii ce se sprijină pe actul diegetic (fr. diegèse)
sau al povestirii
- Genul epic cuprinde totalitatea operelor narrative în care se relatează întâmplări reale sau
imaginare puse pe seama unor personaje și povestite de către un narrator, existența
conflictului, evoluția progresivă a acțiunii, precum și plasarea acestora în timp și spațiu
diferențiază opera epică de alte tipuri de texte literare.
- cuprinde, așadar, operele literare care se bazează pe actul povestirii – romane, nuvele,
basme, povestiri, schițe etc.
- conține totalitatea operelor scrise în proză (romane, nuvele, schițe etc) sau în versuri
(fabula, balada) în care se prezintă întâmplări povestite de către un narator; întâmplările
se petrec în timp și spațiu/sunt proiectate în timp și spațiu, există personaje *(care
exprimă viziunea autorului despre lume – Weltanshauung), momentele subiectului,
precum și un conflict de natură interioară, exterioară etc
NOTĂ
a) Studiile critice și teoretice au definit genul epic drept un „spațiu privilegiat” al „actului diegetic”,
respectiv „al povestirii”. Altfel spus, trăsăturile sale particulare care pot fi degajate și la nivelul acestui
fragment derivă din schema specifică actului „povestirii”.

b) Genul epicul trimite etimologic la originea sa antropologică, întrucât termenul „epikos” înseamnă
„ zicere, discurs”, „plăcerea de a povesti” fiind axa sa de susţinere, conform aprecierilor teoretice. De altfel,
urmărind istoria teoriei genurilor literare, G. Genette constata faptul că ea este jalonată, din antichitate
până astăzi, de scheme fascinante, cu valoare euristică incontestabilă, care schițează sistemele generice
proprii fiecărei epoci.

c) genul epic” sau „modul narativ” se sprijină pe actul „reprezentării diegetice” (G. Genette).

d) Începând de la textele fondatoare ale sistemului genurilor propus de către Platon, dezvoltat prin
taxonomia aristotelică, până la studiile moderne a rămas drept constantă ideea că „genul epic” sau „modul
narativ” se sprijină pe actul „reprezentării diegetice”.

2. TRĂSĂTURI
2.1. autorul îşi exprimă în mod indirect gândurile, ideile şi sentimentele prin intermediul
personajelor și al acțiunii
2.2. în textul narativ acțiunea se prezintă într-o succesiune de momente (momentele subiectului)
expozițiunea – situația inițială
intriga – cauza care va declanșa acțiunea
desfășurarea acțiunii – acțiunea propriu-zisă
punctul culminant - momentul tensionat, de vârf
deznodământul – situația finală, rezoluția

NOTĂ – episoadele și secvențele narative sunt legate prin înlănțuire *(apoi), alternanță (în acest
timp) sau inserție (povestirea în ramă)
OBSERVAȚIE – termeni/noțiuni teoretice
Analepsă/prolepsă – de discutat
Incipit – partea de început
Final – sfârșitul
 Uneori între incipit și final se remarcă o simetrie astfel încât opera se deschide ca un câmp de
semnificație structurat care se cere exploatat treptat.
Elipsă, secvențe narative, pasaje descriptive = de discutat
Timpurile verbale specifice narațiunii sunt imperfectul și perfectul compus.
NOTĂ – într-un text narativ pot exista două planuri: unul exterior, faptic și unul interior al trărilor și al
gândurilor eroilor.

2.3. se observă prezența unui narator * vocea care povestește.

Atenție ! a nu se confunda autorul cu naratorul
- narațiunea se poate realiza la persoana a III-a, din perspectiva OBIECTIVĂ a naratorului
omniscient
- sau la persoana I din perspectiva SUBIECTIVĂ, a naratorului-personaj
2.4 - narațiunea este modul principal de expunere
- narațiunea se poate îmbina cu descrierea (de tip portret sau tablou prin care se conturează detaliile
vestimentare, fizice ale personajelor sau atmosfera, ancorează spațio-temporal acțiunea, având un rol portretistic
sau de conturare a atmosferei) și cu dialogul (acesta conferă textului dinamism și impresia oralității, creează
impresia veridicității)
2.5. prezența indicilor de timp şi de spaţiu – coordonate spațio-temporale/deictici – acțiunea este
plasată într-un context spațio-temporal *(aici, acolo, cândva, într-o zi, la mare, acasă etc)
2.6. prezența personajelor – acestea participă la acțiune; se pot distinge personaje – secundare,
principale, episodice, negative, pozitive, colective, eponime – dau numele operei etc. Termenul personaj
provine din latină – persona = mască
2.7. prezența conflictului – tensiune, ciocnire de natură interioară, exterioară, morală, politică etc.
Specii ale genului epic:
a) orale (populare):
în versuri: balada, legenda
în proză: legenda, basmul, snoava
b) scrise (culte):
în versuri: balada, poemul, epopeea, legenda, fabula
în proză: anecdota, schiţa, nuvela, basmul, povestirea, romanul, reportajul, eseul
memoriile, amintirile jurnalul (ultimele 3 se încadrează în „literatura de frontieră”)

STRUCTURA SUBIECTUL I.B. EVALUARE NAȚIONALĂ

ARGUMENTARE REDACTEAZĂ O COMPUNERE ÎN CARE SĂ ARGUMENTEZI
APARTENȚĂ LA CARACTERUL DE OPERĂ EPICĂ/TEXT NARATIV AL
GENUL FRAGMENTULUI CITAT
EPIC/APARȚINE - se citește textul cu atenție
GENULUI EPIC- - se prezintă definiția genului epic, trăsăturile principale
TEXT NARATIV, - se pot preciza, dezvolta, analiza și ilustra cu exemple pe text și elementele
LITERAR definitorii ale genului epic
- se identifică tema/temele principale, motivele literare
- se identitifică IDEILE SECUNDARE/PRINCIPALE
-REZUMĂ TEXTUL, ANALIZEAZĂ
-EXEMPLE PE TEXT
-modalități de expunere – narațiunea, descriere, dialogul, monologul
-analiza este însoțită de exemple pe text
- NARATOR, PERSPECTIVĂ NARATIVĂ
-simboluri și semnificații
- PERSONAJE – MODALITĂȚI DE CARACTERIZARE: directe –
realizate de către narator, celelalte perosnaje, autocaracterizare – indirecte
– gesturi, fapte, comportament, atitudine, numele personajelor, limbaj etc
 Este bine știut faptul că genul epic cuprinde totalitatea operelor
TEXT SUPORT literare care se sprijină de actul „diegetic” sau la povestirii fiind un concept
„Uniforme de care traduce „plăcerea omului de a povesti încă din cele mai vechi timpuri”.
general”, Mircea În egală măsură, genul epic cuprinde totalitatea operelor narative în care
Eliade se relatează - de către un narator - întâmplări reale sau imaginare,
INTRODUCERE particularizându-se prin prezența peronajelor, a unui conflict, acțiunea
-Trăsăturile genului fiind prezentată în mod progesiv, fiind ancorată în timp și spațiu. În
epic. opinia mea, acest fragment din opera literară „Uniforme de general” de
-I Opinia Mircea Eliade se încadrează în genul epic, deoarece întrunește trăsăturile
specifice, respectiv/ilustrează pe deplin trăsăturile unei opere epice,
respectiv: gândurile ideile și sentimentele autorului sunt transmise în mod
indirect prin intermediul acțiunii și al personajelor, iar modul de
expunere specific este narațiunea care se poate îmbina cu descrierea,
dialogul sau cu monologul, prezentând aventura a doi băieți ce-și propun să
fure două uniforme de general. De altfel, acest gen are ca etimologie
termenul „epikos” din limba greacă care înseamnă „zicere”, „spunere”.
2. PRIMUL În primul rând, se remarcă în acest text prezența instanțelor
ARGUMENT comunicării narative, respectiv a unui narator, obiectiv, omniscient,
(se pot utiliza heterodiegetic, pentru ca personajele – Ieronim și Vlad - să poată fi
conectori-elemente de urmărite în cadrul desfășurării acțiunii. Așadar, acțiunea acestui
relație, precum: În fragment este centrată pe imaginea celor două personaje, Ieronim și Vlad,
primul rând, Un prim implicate într-o acțiune tensionată, plină de suspans. Cei doi pătrund pe ascuns
argument, Pe de-o în podul unei case, cu scopul de a fura, dintr-o ladă încuiată două uniforme de
parte) genral. Relațiile dintre cei doi sunt bine conturate, resimțindu-se, deopotrivă,
și o evoluție ulterioară, în crescendo a acțiunii. Portretul personajelor este
- narator, dens, complex, prin apelul atât la mijloacele directe de caracterizare, cât
- personaje și la mijloacele indirecte: „fața ofilită de licean, cu ochii adânciți nefiresc în
- modalități de orbite, buzele subțiri și părul tuns scurt, cu un început de breton pe frunte”. Se
caracterizare directe remarcă bogăția detaliilor care creează un portret succint al personajului
(caracterizare acestea realizând și o fantă spre interioritatea acestuia. În egală măsură,
realizată de către incipitul acestui fragment fixează (indicii de timp și de spațiu/crono-
narator, de către topii)/se observă prezența indicilor de timp și de spațiu: „toată casa”,
celelalte personaje, „podul casei” creând impresia verosimilității. Totodată, se observă o serie
autocaracterizare) și de detalii semnnificative care compun nu doar atmosfera exterioară, ci și
indirecte vectorii unui spațiu interior: „Ieronim apinse lanterna și roti de câteva ori
(caracterizare conul de lumină în jurul băiatului”.
realizată prin fapte,
gesturi, acțiuni,
comportament,
limbaj)
- indicii de timp și de
spațiu
=SE
REZUMĂ/analiză,
idei
principale/secundare
=SE DAU
EXEMPLE PE
FIECARE
TRĂSĂTURĂ
MENȚIONATĂ
3. AL DOILEA În al doilea rând, modalitatea principală de expunere este
ARGUMENT narațiunea care se îmbină cu descrierea și cu dialogul prin intermediul
(se pot utiliza cărora se conferă textului o imagine complexă a acțiunii descrise:
conectori-elemente de„înaintau amândoi în vârful picioarelor”, „Ieronim apăsa butonul lămpii de
relație, precum: În al
buzunar și rămâneau pe întuneric” stilul indirect liber și monologul creând o
doilea rând, Un alt fantă spre interioritatea acestui personaj, configurând conflictul acestei
argument, Pe de altă opere. Dialogul este viu, marcând tensiunea momentului și contribuind la
parte) crearea suspansului, după cum reiese și din acest schimb de replici: „Să nu-ți
-se menționează fie teamă, îi șopti când, puțin timp în urmă, se împiedică de-o frânghie pe care
modalitățile de nu o putuse vedea”. Totodată, prin descrierea de tip tablou „podeaua scârțâia
expunere mai puternic” se conturează cadrul narațiunii, iar prin cea portretistică „fața
-momentele ofilită de licean” se nuanțează detaliile portretului fizic și se anticipează
subiectului chenarul narativ. De asemenea, se remarcă existența unui fir epic, a unui
-figuri de stil și nucleu narativ, evenimentele fiind redate prin înlănțuire/ fiind redate prin
imagini artistice înlănțuire, respectându-se cronologia acestora și succesiunea firească a
momentelor subiectului, acest fragment descriind atmosfera plină de suspans
=SE în care siluetele celor doi avansează pentru a fura cele două uniforme. Se
REZUMĂ/analiză, observă frecvența detaliilor semnificative, precum și prezența mijloacelor
idei de caracterizare, a figurilor de stil, a imaginilor artistice, a sugestiilor
principale/secundare vizuale, motrice și tactile și a structurilor adjectivale specifice unei
=SE DAU descrieri, toate acestea reușind să confere complexitate acestui
EXEMPLE PE personaj/acestor personaje, surprins/e într-un moment
FIECARE dificil/aventuros/atipic/neobișnuit al existenței sale/lor: „să găsească lada în
TRĂSĂTURĂ care văduva eroului de război, generalul Iancu Calomfil, a păstrat cu pietate
MENȚIONATĂ uniformele de gală ale soțului ei” acest citat ilustrând dimensiunile acestei
incursiuni aventuroase adolescentine.

4. CONCLUZIE În concluzie, fragmentul citat din opera „Uniforme de general” de

(se pot folosi Mircea Eliade respectă integral convențiile de formă și de conținut ale
conectori, precum: În genului epic, ilustrând în mod remarcabil trăsăturile specifice acestui
concluzie, așadar, generos concept literar./Așadar, suprinzând realitatea într-un mod
prin urmare, astfel) verosimil, grație acestor personaje implicate într-o acțiune plină de suspans,
proiectată spațio-temporal, redată prin vocea unui narator, fragmentul
citatdin opera „Uniforme de general” de Mircea Eliade ilustrează trăsăturile
genului epic. În concluzie, fragmentul citat din opera „ Uniforme de
general” de Mircea Eliade se încadrează în genul epic.