CARACTERIZAREA DE PERSONAJ

DESCRIEREA DE TIP PORTRET (genul epic)

Puncte de sprijin în realizarea unei caracterizări:

-vezi trăsăturile genului epic

-rezumă textul
-narațiunea, descrierea și dialogul/monologul sunt modurile principale de expunere; ele contribuie
la conturarea profilului fizic, moral, psihologic al personajului
- mijloacele de caracterizare ale unui personaj pot fi directe (caracterizare realizată de către narator,
de către celelalte personaje, autocaracterizare) sau indirecte (gesturi, fapte, atitudini,
comportament care reflectă psihologia unui personaj)
- descrierea (prin acest mod de expunere, prin tehnica detaliului, a amănuntului semnificativ, prin
figuri de stil și imagini artistice contribuie la profilarea unui personaj)
- portretul poate miza pe aspecte referitoare la palierul: moral, fizic, comportamental
- limbajul personajului și numele/porecla acestuia pot ajuta la pătrunderea într-o zonă mai profundă
a înțelegerii acestuia
- suma gesturilor și a atitudinilor, reflexele comportamentale, reacțiile unui personaj îi pot releva
psihologia, fondul sufletesc
- se poate analiza și relația dintre personaj și mediu fiind modelat direct sau indirect de acesta
(conștient sau nu)
- perspectiva din care este conturat personajul poate fi obiectivă sau subiectivă
- personajele se pot constitui în tipologii: tipul politicianului, al avarului (zgârcitului),
demagogului, al parvenitului etc.
- se poate prezenta și statul personajului, evoluția sa, precum și câteva episoade semnificative
- personajul eponim (este cel al cărui nume coincide cu cel al operei)
- personajele pot fi: principale (protagonist), secundare, episodice sau cu valoare simbolică
- este necesară o analiză a personajului, rezumarea pasajului însoțită de citate semnificative,
precum și punctarea unor elemente precum: acțiunea, indicii de timp și de spațiu.
APLICAȚIE – CARACTERIZARE DE PERSONAJ
FRAGMENT – „VIAȚA CA O PRADĂ”, MARIN PREDA

Consider că structurile formale și compoziționale ale acestui fragment din opera „Viața ca o
pradă” de Marin Preda au ca referent un personaj, reușind să se constituie, așadar, într-un pasaj cu un
caracter descriptiv, de tip portret, caracterizare. Se remarcă frecvența detaliilor semnificative, precum și
prezența mijloacelor de caracterizare, a figurilor de stil, a imaginilor artistice și a structurilor adjectivale
specifice unei descrieri toate acestea reușind să confere complexitate acestui personaj, profesorul de
istorie, surprins într-un moment definit prin emoție, generată de o inspecție neașteptată la clasă.
Personajul acestui fragment este complex caracterizat prin apelul atât la mijloacele directe de
caracterizare (caracterizare realizată de către narator, de către celelalte personaje, autocaracterizare) în
acest caz, caracterizare realizată de către naratorul-personaj1 cât și prin mijloacele indirecte de
caracterizare (gesturi, fapte, atitudini, comportament care reflectă psihologia acestui personaj). În acest
sens, naratorul-personaj insistă, printr-o serie de structuri de-o maximă plasticitate, asupra portretului
fizic al profesorului de istorie, pentru a da, mai departe, o deschidere spre versanții psiho-emoționali,
spre relația elev-profesor, spre felul în care acest domn: „om mic de statură, chiar foarte mic, la limita
dintre un pitic și un om normal” reușește, totuși, să se impună ca o autoritate în fața elevilor. Suma

1
Dacă narațiunea se realizează la persoana a III-a caracterizarea este realizată din perspectiva obiectivă a
naratorului omniscient.
gesturilor sale și a atitudinilor acestuia reflectă un personaj caracterizat prin buna stăpânire de sine chiar
și-n această situație, a unei inspecții neașteptate cu atât mai mult cu cât măsoară nici cât un singur picior
al autorității „absolute” – inspectorul: „un domn ale cărui picioare păreau mai înalte decât profesorul
nostru întreg”.
Un alt palier al analizei acestui personaj ar putea evidenția elementele de ordin formal și tematic,
precum și abundența detaliilor, a structurilor adjectivale, a figurilor de stil și a imaginilor artistice
utilizate acestea reușind să ilustreze în mod pregnant o scenă densă în care-și joacă – pe-o largă suprafață
– luminile și clar-obscurul emoțiile, așteptarea, găsirea unei bune strategii, bunul profesor care caută-n
reacțiile și răspunsul elevului un sprijin: „glasul său era aproape frățesc”. Astfel, prin narațiune, descriere
și monolog interior se pot întrezări coordonatele sufletești, fizice și morale ale acestui personaj: „reuși să
ne impună respectul” – ale unui profesor, oarecum, atipic a cărui originalitate realizează o engramă în
sufletul naratorului-personaj. S-ar putea, așadar, afirma faptul că această scenă se detașează din masa
vizibilului și grație acestui personaj, cât și prin limbajul de-o maximă densitate expresivă: „limita dintre
un pitic și un om normal” (epitet ce se plasează în zona registrului ludic 2), „fruntea lui abia se zărea
dintre noi”. Aceste structuri devin un contrapunct ce nu are ca scop ironizarea acestui dascăl, ci stabilirea
unei ierarhii de alt tip. Altfel spus, înălțimea sa spirituală și cunoștințele sale reușesc să demonteze
eroarea unei prime judecăți, mai mult decât pripite. Atât modurile de expunere – narațiunea, dialogul,
monologul (dă exemple), devin un spațiu al unor privilegii expresive, marcate de structuri adjectivale,
epitete (dă exemple) specifice unei caracterizări.
În concluzie, fragmentul citat din opera „Viața ca o pradă” de Marin Preda propune figura
emblematică a unui personaj, profesorul de istorie, aflat într-o situație existențială definită prin emoție și
imprevizibil. Bogăția conținutului și a mijloacelor artistice generează un profil nu doar schițat al acestuia,
ci unul complex, cu adevărat memorabil.

2
Jucăuș