SCHIŢA

1. DEFINIȚIE – este o specie a genului epic în proză, redusă ca dimeniune, caracterizată

prin numărul mic de personaje, acțiunea fiind limitată/ actul diegetic fiind limitat la
prezentarea unui episod din viaţa unuia/a mai multor personaje. Etimologia - „schizzare”
(italiană - a schița) ilustrează caracterul rezumativ al acesteia.

2. TRĂSĂTURI:
2.1 – dimensiuni reduse
- număr mic de personaje
- se concentrează pe un singur moment/episod din viața unui personaj
- intrigă simplă
- schița solicită puterea de observație și de selectare din realitate a unor nuanțe
caracteristice pentru ilustrarea temei
- având dimeniuni reduse, acțiunea se desfășoară într-un ritm viu, amănuntele
ilustrând aspectele semnificative
2.2. fiind o specie a genului epic împrumută pot fi identificate concepte specifice
acestui generos concept literar, respectiv: autorul îşi exprimă în mod indirect
gândurile, ideile şi sentimentele prin intermediul personajelor și al acțiunii, în textul
narativ acțiunea se prezintă într-o succesiune de momente (momentele subiectului–
expozițiunea, intriga, desfășurarea acțiunii, punctul culminant și deznodământul),
prezența unui narator, narațiunea este modul principal de expunere care se poate îmbina
cu descrierea și cu dialogul (narațiunea se poate realiza la persoana a III-a, din
perspectiva OBIECTIVĂ a naratorului omniscient sau la persoana I din perspectiva
SUBIECTIVĂ, a naratorului-personaj), prezența indicilor de timp şi de spaţiu (detaliile
unii cronotopos - deictici), prezența personajelor;
- din perspectiva personajelor ilustrează tipologii umane, remarcându-se bogăția
mijloacelor de caracterizare directe (realizate de către narator, celelalte personaje,
autocaracterizare), precum și indirecte (gesturi, fapte, atitudini, suma reflexelor
comportamentale)
- se observă relația dintre personaje și mediu, acesta din urmă având un rol modelator
- prezintă moravuri, comportamente, devenind o oglindă mai mult decât veridică a vieții
sociale din epoca la care face referire, a tarelor și viciilor unui mediu
- conflictul poate fi de natură interioară sau exterioară

3. AUTORI DE SCHIȚE : I.L. Caragiale, Mark Twain, Cehov, Maupassant, Alphonse

Daudet
 DEMONSTRAȚIE – UN FRAGMENT APARȚINE UNEI SCHIȚA –
APARTENENȚA LA SPECIE

1. Consider că acest fragment din opera........de...........face parte dintr-o schiță,

deoarece – la nivelul discursului epic – întrunește o serie de trăsături specifice, respectiv:
este o specie a genului epic în proză, redusă ca dimeniune, caracterizată prin numărul mic
de personaje, acțiunea fiind limitată/ actul diegetic fiind limitat la prezentarea unui episod
din viaţa unuia/a mai multor personaje. De altfel, etimologia - „schizzare” (italiană - a
schița) ilustrează caracterul rezumativ al acesteia.
2. În primul rând, în acest fragment din opera........ de .....acțiunea este simplă,
întâmplările fiind redate la persoana a III-a din perspectiva unui narator obiectiv,
omniprezent, heterodiegetic, remarcându-se structurile de tip „dicendi” și „sentiendi”, (....
„zise el”, „spuse”, „simți”).................... înlănțuirea respectând succesiunea momentelor
subiectului: „..................(exemple, rezumă)” Modul de expunere principal este
narațiunea care se îmbină cu descrierea și dialogul acesta din urmă având o mare forță de
sugestie și reprezentare a reflexelor comportamentale „..........................................” Fiind
o specie a genului epic indicii de timp și de spațiu conturează un chenar al versantului
social la care face referire „.......”, conflictul orientând desfășurarea acțiunii. De altfel,
titlul sevine un vector important al înțelegerii conținutului
ideatic ........sugerând................................
3. Pe de altă parte, din perspectiva acțiunii acest fragment surpinde un moment din
viața .......... unor personaje............................(rezumă/dă exemple pe text). Se pot observa
ritmul viu, puterea de observație și de selectare din masa vizibilului a unor nuanțe care
concentrează în mod remarcabil tema centrală a acestui fragment,
respectiv ........................................................ pentru ca, din perspectiva personajelor, să
fie ilustrate tipologii umane, remarcându-se bogăția mijloacelor de caracterizare directe
(realizate de către narator, celelalte personaje, autocaracterizare), precum și indirecte
(gesturi, fapte, atitudini, suma reflexelor comportamentale), mediul având un rol decisiv
în modelarea caracterelor prezentate: „.................................................exemple pe
mijloace de caracterizare”. Întrucât prezintă moravuri, comportamente, devenind o
oglindă mai mult decât veridică a vieții și această schiță având ca referent un personaj
care se remarcă prin comportament/limbaj......„exemple pe text”.
4. Prin urmare, fragmentul citat din opera........... de................este o schiță
respectând integral convențiile de formă și de conținut ale genului acestui generos
concept literar.
NUVELA DEFINIȚIE
(it. novella – noutate) – este o specie a genului epic, în proză, cu o acţiune mai
amplă decât a schiţei, mai mică decât a romanului, cu un conflict puternic, cu personaje
relativ puţine, cu accentul plasat pe descrierea personajul principal, cu un fir narativ
central. Spre deosebire de povestire (ce are un caracter preponderent subiectiv) are
tendinţa de obiectivare.
Clasificarea nuvelei:
după curent: romantică, realistă, naturalistă
după tematica abordată: psihologică, fantastică, istorică, filozofică
Ex: Costache Negruzzi (Alexandru Lăpuşneanul), Alexandru Odobescu (Doamna
Chiajna), I.L. Caragiale (Kir Ianulea, La hanul lui Mânjoală), Ioan Slavici (Moara cu
noroc), Mihai Eminescu (Sărmanul Dionis).

DEMONSTRAȚIE – UN FRAGMENT APARȚINE UNEI NUVELE –

APARTENENȚA LA SPECIE

APLICAȚIE – TESTUL 31
(I. L. CARAGIALE – ÎN VREME DE RĂZBOI)

NUVELA

1. Ca orice nuvelă și această creație În vreme de război scrisă de I.L. Caragiale se

caracterizează prin faptul că este o specie a genului epic, în proză, cu o acţiune mai amplă
decât a schiţei, mai mică decât a romanului, cu un conflict puternic, cu personaje relativ
puţine, cu accentul plasat pe descrierea personajul principal, cu un fir narativ central.
2. În primul rând, fragmentul dat se încadrează în această specie literară, deoarece
există un singur plan narativ, respectiv cel a al unor evenimente care se axează pe
descrierea hangiului, precum și a elementelor care compun decorul natural menit să
potențeze intensitatea emoțională a acestui moment: „afară plouă mărunțel” (imagine
vizuală). Modurile de expunere sunt narațiunea și dialogul remarcându-se, totodată,
expresivitatea limbajului prin utilizarea unei galerii de figuri de stil și imagini artistice.
3. Pe de altă parte, acțiunea este concentrată asupra protagonistului, hangiul fiind
complex caracterizat prin apelul, deopotrivă, la mijloacele directe de caracterizare, cât şi
la mijloacele indirecte de caracterizare: „hangiul rămâne trăsnit: Căpitanul!”, „hangiul se
repede sălbatic și apucă de gât pe căpitan”. De asemenea, acțiunea este plasată în timp și
spațiu, fiinde definite detaliile acestui crono-topos, pentru ca faptele să respecte o
anumită cronologie. Astfel, pe plan narativ, firul epic se concentrează asupra ......
4. În concluzie, luând în considerare argumentele mai sus enunțate, respectând
integral convențiile de conținut și de formă ale speciei, se poate afirma că acest fragment
aparține unei nuvele.
 DOINA
- Este una dintre creațiile reprezentative ale poporului nostru.
- Este o operă lirică alcătuită din versuri
- Sentimentele sunt exprimate în mod direct
- Spre deosebire de balade sau basme care sunt structurate pe opoziția bine/rău
acestea exprimă o diversitate de sentimente omenești, atitudini, emoții,
convingeri și aspirații, dorul, jalea, admirația față de natură etc.
- Doinele se clasifică în doine de: jale, dor, dragoste, înstrăinare, cătănie, haiducie,
păstorești.
- Doinele poartă trăsăturile generale ale oricărei creații populare, astfel încât au
un caracter: anonim, popular, colectiv, sincretic, național, oral, expresiv.

DOINA

În opinia mea opera....este o doină, deoarece întrunește trăsăturile specifice

acestei specii literare. Astfel, ca orice doină și opera....este o creație lirică alcătuită
din versuri în care sentimentele se exprimă în mod direct, fiind centrată pe
transmiterea unor trăiri, atitudini, convingeri aspirații și emoții, în acest caz........De
altfel, doina poartă trăsăturile generale ale oricărei creații populare, astfel încât are
un caracter: anonim, popular, colectiv, sincretic, național, oral, expresiv.
În primul rând, valoarea acestei creații rezidă în lirismul său, intensitatea și
sinceritatea sentimentelor exprimate, măiestria cu care este redată bogăția
sufletească prin intermediul figurilor de stil și al imaginilor artistice
precum:.....................De altfel, titlul acestei creații îi concentrează mesajul. Se
remarcă prezența unor expresii populare, a unor regionalisme sau repetiții de tip
popular, elementele de versificație .........sporind prin particularitățile lor valoarea
artistică a acestei doine.
În al doilea rând, fiind definită ca o creație populară, lirică, în versuri prin
care se exprimă în mod direct o galerie de sentimente, se remarcă prezența eului
liric prin mărcile lexico-gramaticale ale subiectivității:......... Figurile de stil.....,
alături de structurile diminutivale............ sporesc coeficientul de expresivitate al
acestei creații care reușește să exprime în mod acut ...............
În concluzie, respectând convențiile de formă și de conținut, pe care le ilustrează
în mod remarcabil, s-ar putea afirma faptul că această creație este o doină specie literară
pe care V. Alecsandri o definea drept: „cântecul cel mai frumos, cel mai cu suflet ce am
auzit eu pe lume”.