În caracterizarea unui personaj dintr-o operă literară şi , mai ales, dintr-un fragment, este necesar să se stabilească tipul acestei

instanţe narative. Teoria literară oferă numeroase criterii pentru clasificarea personajului literar: rolul jucat ( principal, secundar, episodic);
calităţile morale (pozitiv, negativ); gradul de evoluţie(plat sau rotund, cf. E. M. Forster), dar şi perspectiva sociologică( individual sau colectiv).
Următoarea etapă este portretizarea ce presupune prezentarea trăsăturilor fizice, morale, dar şi psihice ale personajului, cu scopul
individualizării acestuia. De aceea, trebuie bine cunoscute aceste trei componente pentru a se configura un portret complex.
- Portretul fizic se construieşte pe o componentă exterioară, fiind importante fizionomia personajului, dar şi elementele de vestimentaţie,
autorul folosind termeni din sfera anatomiei şi fizionomiei.
- Portretul moral surprinde calităţile/ defectele sufleteşti, trăsături caracteriale şi morale/etice, termenii utilizaţi intrând în sfera eticii, conştiinţei
şi sentimentelor.
- Portretul psihic se referă la temperamentul , personalitatea, gândurile care configureză conştiinţa acestei instanţe. Termenii reprezentativi vor
acoperi sfera abstractă a gândirii, cunoaşterii, psihicului.
Cel de-al treilea pas constă în identificarea şi comentarea modalităţilor de caracterizare: directă şi indirectă, susţinute, bineînţeles,
de mijloacele specifice.
Caracterizarea directă este discursul realizat de către narator, la persoana a III-a; de către alte personje, la persoana a II-a şi a III-a şi
autocaracterizarea, la persoana I.
Caracterizarea indirectă este un discurs bazat pe sugestie, confirmând sau infirmând caaracterizarea directă. Se iau în evidenţă:
comportamentul personajului (faptele, ideile, atitudinile); mediul în care trăieşte acesta; limbajul folosit; vestimentaţia; numele şi, mai ales,
cognomenul, dar şi relaţia personajului cu sine şi cu ceilalţi.

Schemă de caracterizare a personajului dintr-un fragment epic, la prima vedere

INTRODUCERE:

Personajul literar este instanţa narativă, înzestrată cu biografie proprie, care participă la acţiune. Numită şi fiinţă de hârtie de către
Roland Barthes, aceasta dă iluzia că acţionează independent de voinţa autorului, însă, în realitate, este un mijloc de a-şi exprima gândurile, ideile
şi sentimentele.

CUPRINS:

Fragmentul din textul x de y îl are în centru pe ..../îi surprinde pe.......discutând despre.............

Protagonistul fragmentului este şi personaj eponim (dacă se regăseşte în titlul textului), îndeplinind totodată şi rolul de narator
subiectiv, homodiegetic( dacă observăm că naraţiunea este la pers I).
În portretizarea acestuia, autorul apelează la cele două modalităţi de caracterizare clasice: directă şi indirectă. Astfel, încă de la
începutul fragmentului, i se conturează, în mod direct personajului statutul social de .......sau portertul fizic, naratorul insistând pe detaliile
privind statura etc sau portretul moral (citatele semnficative), ce pun în lumină, mai ales ......(trăsăturile). Toate aceste particularităţi sunt
relevante pentru încadrarea personajului X în tipul adolecentului visător/ al îndrăgostitului/ al ţăranului muncitor, al curajosului, al parvenitului
etc.
De asemenea, X ( numele personajului) este caracterizat direct şi de alte personaje, trăsătura( o numim: hărnicia, curajul, ambiţia,
delăsarea, lenea etc.) fiind apreciată de ........în momentul....( povestim contextul şi transcriem citatul).
Nu lipsesc nici mijloacele de caracterizare indirectă, gesturile lui..../ atitudinea faţă de.../ , dar şi/ sau faptele sale de
a........accentuează ( trăsătura sau trăsăturile: demnitatea, respectul, modestia , orgoliul, inadaptarea socială etc.), aşa cum reies din dialogul cu
….... despre....... (citatul)
Pe de altă parte, caracterizarea indirectă, prin descrierea vestimentaţiei (citatul) denotă starea materială sau condiţia lui precară/
bună sau de rang înalt sau accentuează rafinamentul, delicateţea tipic feminină.( !!!!!Sunt exemple posibile, nu trebuie să le scriem dacă nu le
găsim, nu se potrivesc pentru personajul nostru)
Un alt mijloc de caracterizare directă este şi autocaracterizarea, personajul recunoscându-şi slăbiciunea sau slăbiciunile/având o imagine de
sine ridicată, crezând în puterile sale sau, putem zice, fiind conştient de calităţile sale, aşa cum reiese din replica adresată lui....sau din monologul
său interior.(citatul)
ÎNCHEIERE
Astfel, personajul X, din fragmentul dat, atrage atenţia prin..... sau impresionează prin .........(numim trăsăturile pozitive, calităţile) faţă
de care autorul îşi exprimă, indirect, admiraţia/compasiunea/ dezacordul( daca sunt defecte).

Schemă de caracterizare a personajului dintr-un fragmentul dramatic, la prima vedere

INTRODUCERE:
Personajul literar (lat.,,persona”-mască de teatru, rol, actor) este instanţa prin intermediul căreia autorul îşi exprimă indirect
gândurile, ideile şi concepţiile în opera literară dramatică. Într-un astfel de text, intrarea personajelor în scenă este anunţată de către dramaturg,
prin intermediul notaţiilor.
CUPRINS:
Fragmentul din textul x de y face parte din scena...., actul.... şi îl are în centru pe ..../îi surprinde pe.......discutând despre.............
În portretizarea acestuia, dramaturgul apelează la cele două modalităţi de caracterizare consacrate textului dramatic: directă şi
indirectă. Astfel, încă de la începutul fragmentului, i se conturează, în mod direct personajului statutul social de .......sau portertul fizic sau
portretul moral (citatele semnficative), ce pun în lumină mai ales ......(trăsăturile). Acest statut este evidenţiat şi prin metoda indirectă, a
descrierii mediului de lucru( citatul), a vestimentaţiei (citatul).
Trăsăturile de caracter ale lui ........reies indirect, îndeosebi din gesturile sale, din fapte, atitudini sau din relaţia cu celelalte
personaje. Acestea sunt relevante pentru încadrarea în tipul adolecentului visător/ al îndrăgostitului/ al stăpânului autoritar sau şefului, al
subordonatului sau servilului, supusului, al curajosului, al parvenitului, al incultului.
De asemenea, dialogul, ca mod de expunere fundamental în textul dramatic, devine o formă prin care personajul nu numai comunică,
ci, mai ales, se comunică. Astfel, X se caracterizează indirect prin atitudinea sa faţă de......., dar şi prin gestul de a...... când aude sau când
află, vede etc., demonstrându-şi autoritatea, sau orgoliul !!!!(adică trebuie să numim trăsăturile ce reies prin mijloacele anunţate de noi).
Citatul...
În altă ordine de idei, personajul este caracterizat direct de către dramaturg în indicaţiile scenice, sintetizând trăsătura dominantă
ce reiese dintr-un anumit context (citatul, de ex. furios, emoţionat).
Nu in ultimul rând, ............(trăsăturile ) sunt apreciate direct şi de Y, Z, când......(se povesteşte momentul)
ÎNCHEIERE
Astfel, personajul X, din fragmentul dat, atrage atenţia prin sau impresionează prin .........(numim trăsăturile pozitive, calităţile) faţă
de care autorul îşi exprimă, indirect, admiraţia/compasiunea/ dezacordul ( dacă sunt defecte).