În funcție de raportarea strictă la obiect sau la ce trezește obiectul în mintea vorbitorului, sensul

cuvintelor este propriu sau figurat.

Sens propriu

Sens propriu (literal) este sensul obișnuit, folosit în mod curent și care trezește în mintea vorbitorului
imaginea obișnuită a unui obiect, a unei acțiuni, însușiri.

 roșu la față (Copilul era roșu la față.)

 picior (El și-a fracturat piciorul.)

Sens figurat

În contrast cu cel propriu, sensul figurat este un sens mai puțin obișnuit al cuvintelor și care trezește în
mintea vorbitorului altă imagine decât cea obișnuită. Sensul figurat presupune un transfer semantic
realizat printr-o figură de stil, precum: metaforă, metonimie, sinecdocă.

 felurite fețe (Câmpul este copleșit de flori cu felurite fețe.)

 fețe-fețe (La auzul acuzației, omul a făcut fețe-fețe.)

 picior de plai (Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai)

Atunci când sensul figurat este folosit frecvent și generalizat, el poate fi considerat conotativ, deși figura
de stil s-a tocit, iar motivația artistică s-a estompat. Spre exemplu, cuvântul ochi are un sens obișnuit de
„organe ale vederii”, dar are și un sens la fel de obișnuit conotativ „înnăditură a unei plase”.