Pragmatică

Disciplină lingvistică interesată de studiul limbii vorbite, dinamice cu realizări concrete

proprii fiecărui vorbitor în parte.

Realizările sunt reflectarea particularităților de structură a individului și a împrejurărilor

în care are loc manifestarea verbală respectivă.

Împrejurările pot fi de natură:

1. Formală- conversație purtată cu un superior, în cabinetul medicului, cu profesorul

2. Informală- conversație între amici, prieteni, rude

Împrejurarea în care se desfășoară actul conversațional determină o anumită manifestare

gestică și atitudinală a vorbitorului față de interlocutorul său.

Manifestarea gestică aduce informații suplimentare mesajului discursiv propriu-zis, inf care
îmbogățesc sau nuanțează semnificația sau pot schimba la polul opus semnificația referențială.

Trăsături distinctive ale pragmaticii:

Diferențe între pragmatică și disciplinele lingvistice tradiționale (lexicologie, morfologie,

sintaxă și stilistică)

1. Pragmatica nu este interesată de dihotomia corect/incorect așa cum procedează

disciplinele lingvistice tradiționale. Pragmatica permite orice tip de enunț.

2. Pragmatica acordă o deosebită importanță vorbitorilor și particularităților acestora,

elemente care pot îmbogăți sau chiar schimba natura mesajului transmis.
3. Pragmatica în cadrul aceluiași mesaj distingem:
a. Intenția comunicativă- ce gândește
b. Mesajul propriu-zis (ce rostește)

Pragmatica a apărut din nevoia specialiștilor de a nuanța cercetarea de natură lingvistică.

Discipline sau concepte care au stat la baza apariției pragmaticii:

1- Retorica
2- Doctrina croceană
3- Psihologismul lingvistic
4- Dihotomia limbă-vorbire.

1. Retorica- disciplina care se ocupă de arta construcției persuasive a unui mesaj. Scopul
propus este de a impresiona astfel încât să modifice o atitudine potrivnică a auditoriului
în sensul acceptării de bună voie a mesajului primit.

Ex: Discursul lui Marc Antoniu la funeraliile lui Caesar.

2. Doctrina croceană- teoria formată de Benedectto Croce potrivit căreia orice act de limbaj
este o manifestare directă a unei stări afective.

3. Psihologismul lingvistic- postulează următoarele constatări:

a. Orice vorbitor este marcat în momentul interacțiunii verbale de o anumită atitudine față
de:
- Interlocutorul său
 - Axa referențială

b. Fiecare act de comunicare verbală poartă amprenta psihologiei proprii vorbitorului.

Modul lui de a reacționa, de a exprima, de a se manifesta.

c. Vorbirea mereu reflectă atitudinea, starea de spirit și particularitățile inerente, intrinseci

ale vorbitorului.

4. Dihotomia limbă- vorbire se referă la raportul instituit între limba ca entitate generică
universală și concretizarea corpusului lingvistic în manifestările reale verbale ale fiecărui
vorbitor. Manifestarea verbală conversațională este mereu însoțită de manifestarea
nonverbală sau para verbală (gestică, mimică, zâmbet, râs, atitudine, privire).

Elementul comun care a dus spre necesitatea apariției unei noi discipline a fost importanța
acordată laturii afective a comunicării.

1. Charles Morris- întemeietorul pragmaticii.

- Fiecare cuvânt are o semnificație.
- Semnificant- cuvânt, semnificat- sens.
- Pragmatica se definește ca o materie interdisciplinară deoarece ține cont de:

a. Psihologie (acte ratate)- te gândești la ceva și spui altceva

b. Sociologie (statutul socio-profesional al vorbitorului)
c. Lingvistica
 2. John Langshaw Austin- teoria actelor verbale.

Actele verbale sunt împărțite în 2 categorii fundamentale opuse:

- Acte performative (desfășurarea unei acțiuni). Sunt de natură obiectivă deoarece

denumesc o activitate desfășurată în mod evident, clar. Nu sunt purtătoare de atitudine.

- Actele constatative (constatări, păreri personale, sentimente) ex: Mitică e frumos. În

vorbire acestea sunt purtătoarele adevăratei atitudini a vorbitorului deoarece sunt
subiective.

3. Emile Benveniste- elementele deictice sau categoria deixis.

Într-o conv importante sunt două forme pronominale:

- EU
- TU

Întreaga axă referențială totul gravitează în jurul celor 9 instanțe de discurs adică EU și TU.
Instanțele discursive au fost numite SHIFTERS. Perspectiva asupra axei referențiale se schimbă
odată cu schimbarea rolurilor instanței de discurs, fapt care poate duce la apariția unui dezacord
între interlocutori. 2 perspective contrare.

În urma actului conversațional prin apariția dezacordului unul dintre interlocutori poate fi
izolat. Însă acesta poate reveni în conv prin repoziționare conversațională.
 În pragmatică s-au distins 2 școli în sensul de 2 tipuri de abordare a mesajului conversațional.

Școlile sunt:

1- Școala Continentală
2- Școala Britanică și Americană

1- Viziunea ei- atenția este acordată raportului dintre enunț și enunțare. Enunț (mesaj
propriu-zis, enunțat, rostit), enunțarea (procesul transmiterii mesajului). Enunțul este de
natură strict lingvistică (cuvinte). Enunțarea este de natură paralingvistică (gest, mimică,
accentuarea cuvintelor, privire, plâns).

Succesul unei conv este în responsabilitatea emițătorului. El trebuie să se plieze pe

particularitățile de receptare proprii receptorului pentru a crea premisele unei posibile empatii.

2- Susține că importanța majoră în asigurarea eficienței unei conversații este în

responsabilitatea receptorului. Receptorul trebuie să descifreze corespunzător elementele
de construcție și să construiască un răspuns corespunzător interlocutorului său, dar
receptorul poate pretinde că nu a înțeles mesajul.
 Conceptele fundamentale servesc la analiza pragmatică, și la construcția
unei intervenții verbale.

Concepte fundamentale în pragmatică:

1. ENUNȚUL- cea mai mica unitate cu care lucrează pragmatic

2. ACTUL PRAGMATIC- mesajul nerostit, ascuns în spatele cuvintelor, gândite

de locutor și devenind vizibil în urma constatării unei neconcordanțe între mesajul
verbal p-z și manifestarea non-verbală a vorbitorului. Poate să reiasă și din observarea
incompatibilității împrejurării în care este rostit mesajul și mesajul p-z.
3. Actul pragmatic este o intenție nerostită.

Hrana este o modalitate de construcție a actului pragmatic, locutorul emitent persiflează,

minimalizează axa referențială.

Sugestie- locutorul emitent face aluzie la fapte cunoscute în amănunt de el, dar prezentate
fugar pt a stârni interesul auditoriului.

Actul pragmatic reprezintă două posibile rezolvări:

1. Negarea implicită- mesaj în care locutorul emitent se disculpă în mod indirect de o

acuză ce planează asupra lui.

2. Afirmația implicită- act pragmatic prin care locutorul evident prezintă în mod indirect
informații favorabile construirii unei imagini personale pozitive.
 3. CONTEXT- cantitatea împrejurimilor fizice și psihice în care se desfășoară actul
conversațional.

Împrejurări

- fizice- locul fizic în sine

- psihice- atenția pentru a înțelege, concentrare, atitudinea în momentul vorbirii

Contextul poate fi:

- Formal (sala de curs, amfiteatru, banca, primărie, etc)

- Informal pe stradă, la cafenea, acasă, etc

Contextul se repercutează asupra desfășurării actului conversațional în sensul abordării

unei anumite axe referențiale și a unei atitudini a vorbitorilor pe parcursul actului conversațional.

4. CONTEXTUL SITUAȚIONAL- manifestarea omului în momentul vorbirii.

Se modifică în fcț de contextual acțiunii.

5. COMUNICAREA- transmiterea unui mesaj printr-un cod.

Poate fi:

- Lingvistică
- Paralingvistică
 6. ACTUL DE COMUNICARE-COMPORTAMENT CU VALOARE de
comunicare .

Mijloace de comunicare:

- Lingvistice
- Extralingvistice
- Ambele
7. SITUAȚIA DE COMUNICARE- poate limita sau dezvolta altul comunicării.

8. ACT VERBAL (comunicării)- enunț sau grupuri de enunțuri pe care le

formulează interlocutorii și care reflectă intenția comunicativă

9. INTERACȚIUNEA VERBALĂ- schimb verbal între E-R

Se pot institui două tipuri de raporturi:

1. Personală /Egalitate. Vorbitorii nu se autocenzurează verbal și gestic. Actul

conversațional este spontan și autentic.

2. Tranzacție/Inegalitate- superior-inferior. Vorbire cenzurată și auto cenzurată, desf în

context formal. Statutul socio-profesional dictează atitudinea vorbitorilor.
 10.CANAL DE COMUNICARE

Poate fi scris sau oral.

- Scris- ordonată, bine gândită înainte, concepută după un plan, premeditată,
organizată, nu mai este spontană.

11.E-R

12. REGISTRU- VARIANTĂ A LIMBII SELECTATĂ ÎN FCȚ DE SITUAȚIA DE

COMUNICARE

Poate fi clasificat în fcț de:

- Domeniul
Discursului
- Modalitatea
- Stilul

13. COMPETENȚA COMUNICATIVĂ- reprezintă capacitatea indivizilor

izolați de a acționa concret, prin limbă, într-o comunitate lingvistică.

14. CONCEPTUL EVENIMENTULUI VERBAL:- suită de intervenții verbale

care se subsumează subiectului.
Poate avea fcț:

- Expresivă- atenția asupra E

- Directivă- enunț imperativ formulat la pers a II cu scopul de a-l convinge pe R
- Poetică- concentrată asupra formei mesajului
- Contact- mesaj construit încât să pară că E cere ceva urgent R, a.î află nivelul de
concentrare acordat de acesta.
- Metalingvistică- preocuparea pt codul în care este realizată comunicarea
- Contextualizată- context situațional

Pragmatica discursului publicitar

Discursul publicitar (reclamă), indiferent de subiect reprezintă cea mai elocventă mostră
de vorbire colocvială.

Orice reclamă este alcătuită din 2 componente structurale:

1. Mesaj iconic (poză)

2. Mesaj discursiv textual (alcătuit din mai multe segmente textuale, nu toate obligatorii în
reclamă)

Mesajul discursiv textual este accesat de target numai după ce acesta a fost suficient
impresionat prin mesajul iconic (principiul AIDA).
 Mesajul iconic- reprezintă primul impact al constructului publicitar cu consumatorul. Trebuie
construit în fcț de particularitățile consumatorului.

Mesajul iconic conține elemente comodiționale care identifică personajul garant al reclamei
sau beneficiarul produsului promovat.

Personaj garant- individ care prin particularitățile lui se identifică cu publicul țintă.

Poate fi:

- necunoscut, dar reprezentativ pt pub țintă

- specialist
- VIP

Mesajul iconic la niv pragmatic reprezintă contextul de desfășurare al actului conversațional.

De natura acestui context depinde structura întregului mesaj discursiv textual.

Mesajul discursiv textual reprezintă o secvență convers. Reală, cotidiană pt a crea impresia
de autenticitate.

Conversația se poate desfășura pe mai multe planuri:

1- Între beneficiarii produsului (personaje, garant, în dialog, ex cu detergentul lichid)

2- Între publicitar și publicul țintă (ex: hai să îi aducem acasă pe români, rom-întoarce-te
române).

3- Nivelul de profunzime- se petrece prin intermediul existenței celorlalte 2 nivele. Acest

nivel asigură implementarea produsului pe piață și creșterea cifrei de vânzări.
 Apariția actului pragmatic în reclamă asigură autenticitatea mesajului și impactul asupra
publicului țintă. De cele mai multe ori actul pragmatic este susținut și la nivel iconic prin
elementele grafice componente.

Ex:- tricolorul în reclama ROM (identitate națională), desenele din reclama COLA-CAO
(sporesc autenticitatea mesajului).

Actul pragmatic în discursul publicitar poate fi construit prin urm mijloace:

- Elemente de context situațional (mimică, gestic, zâmbet, privire, intonație)

- Elemente de construcție iconică (devin simboluri pt diferite realități)

Construit iconic actul pragmatic generează individualizarea, identitatea publicului țintă. La

nivel discursiv textual, actul pragmatic reiese din neconcordanța dintre mesajul rostit p-z și
intenția comunicativă.

Construit iconic, actul pragmatic rezultă din reprezentarea unui anumit simbol cultural
unanim acceptat de către comunitatea socială căreia i se adresează mesajul publicitar.

Actul pragmatic în publicitate de cele mai multe ori îmbracă forma afirmării implicite.

Prin act pragmatic se fixează în mintea consumatorului calitățile esențiale și simbolistica

produsului. Ex: campania ROM

Comunicare publicitară este o comunicare de tip dialogic.

Există 2 categorii de produse:

1- Produse cu grad minim de implicare din partea consumatorului.

2- Produse cu grad maxim de implicare din partea consumatorului. Plin de inf precise
 Acte verbale

1- Conotative- o perspectivă personală proprie asupra realității.

2- Performative- perspectiva generală unanim acceptată

Tipuri de acte verbale:

1- Acte verbale reprezentative- replici care informează obiective referitor la desfășurarea

unei suite de întâmplări.

2- Directive
3- Declarative- denumirea vine din latinul comisu-comitere
4- Comisive
5- Afective

1- Oferă informații care susțin rațional axa referențială, sunt de natură obiectivă. Ele nu
dezvoltă act pragmatic deoarece componenta afectivei este cenzurată/autocenzurată.

În publicitate, actele verbale reprezentative sunt necesare în etapa de lansare a produsului

pe piața din dorința de a informa obiectiv consumatorul.

2- Sunt formulate de locutorul emitent în scopul direcționării interlocutorului său către

îndeplinirea unei acțiuni.
 În fcț de concretizarea contextului situațional, actul directiv poate fi:
- o rugăminte
- un sfat.

Toate reclamele conțin acte directive- achiziționarea produsului! Acte directive explicite
(”cumpără acum”) și implicite ”(EX: ROM).

3- Intervenții verbale prin care locutorul emitent promite ceva benefic interlocutorului său.
Aceasta este dif între 3 și 4.

Condiții ca o constucție verbală să fie comisivă:-

1- Actul promis să fie realizat, real.

2- Locutorul emitent să conțină calitate necesară îndeplinirii promisiunii făcute.

3- Promisiunea formulată de actul verbal să fie rostită pe un ton serios. Gluma induce
diminuarea intenției comunicative. Promisiunea venită în publicitate devine credibilă
dacă locutorul emitent este fie beneficiar, producător, specialist desemnat în promovarea
produsului respectiv.

4- Mesajul să fie formulat într-un cod lingvistic comun cu cel al interlocutorului (aceeași
limbă). În publicitate deși regula nu se respectă mereu (Queen Anne), introducerea unui
cod lingvistic străin creează impresia de categorie elitistă.
 5- Transmite atitudine, sugerează starea de spirit a locutorului emitent.

Acte verbale directe și indirecte.

Directe- exprimă clar neechivoc intenția comunicativă a indicilor verbali specifici.

Indiferent de tipul de act verbal orice act verbal conține 3 componente structurale:

1. Componenta locuționară- gramaticalitate

2. Ilocuționară- nuanța comunicativă p-z a enunțului. În fcț de această componentă

încadrăm actul verbal într-o anumită categorie. Aceasta fixează atitudinea pe care
locutorul emitent o are în timpul conversației.

În publicitate induce mereu o stare de bine, de optimism și reprezintă mulțumirea

virtualului client față de achiziționarea produsului promovat. Uneori mesajul poate fi
construit prin încălcări ale componentei locuționare prin cuvinte neomologate în
limbă (neexistente. Ex: făina Grania prăjiturește de nu se mai oprește). Pt a-i să-i
întipări consumatorului în minte mesajul.

3. Perlocuționară- desemnează raportarea enunțului la sistemul de norme gramaticale

standard.

Poate fi concretizată:
- la nivel verbal (ex: dă-mi sarea, poftim)
- nivel non-verbal prin simpla performarea acțiunii solicitate (dă-mi sarea, îi dă sarea).
 Prin respectarea ei reprezintă continuarea firească a conversației. Mereu când se încalcă
vorbitorul trebuie să se repoziționeze conversațional pt a relua firul întrerupt al conv.

Elementele deictice în pragmatică

Segmente de discurs care conferă precizie mesajului.

Elementele deictice sunt:

1- Deictice spațiale
2- Temporale
3- Personale
4- Sociale
5- Argumentative

Toate categoriile cu excepția deicticelor argumentative pot dezvolta realizări obiective și

subiective.

1- Aceste elemente circumscriu dpdv spațial contextul desfășurării actului conversațional.

Dpdv al lingvisticii tradiționale aceste elemente deictice pot fi construite cu ajutorul:

- Substantivelor comune sau proprii. Ex: în clasă sau în Constanța

 - Adverbelor- aici, acolo, aproape, departe, sus, jos
- Construcțiilor indexicale- un grup de cuvinte. Ex: în mijlocul orașului

În publicitate elemente deictice care în vorbirea cotidiană sunt unanim percepute în mod
obiectiv devin în publicitate deictice spațiale subiective.

2- Circumscriu sub aspect temporal axa referențială conversațională.

Din perspectiva gramaticii tradiționale elementele deictice temporale pot fi construite cu

ajutorul:

- Adverbe, locuțiuni adverbiale de timp (atunci, acum, cândva)

- Numeralelor folosite ca determinanți cantitativi pe lângă nume sau substantive comune (2
h, 3 zile, 2 min)
- Numeralelor cardinale p-z + prepoziție (în 1944)
- Substantive devenite adverbe (vara, toamna, iarna, ziua, noaptea,)
- Construcțiilor indexicale (expresii- locuțiuni).

Obiectiv- exprimă percepția unanim acceptată asupra măsurării timpului cu unitățile

convenționale (ex: cât a durat cursul? 2h).

Subiectiv- exprimă percepția propriului pct de vedere asupra măsurării timpului (o veșnicie, nu
se mai termina, nu vrei să ști).

În publicitate toate deicticele temporale sunt subiective. Ele intenționează să

implementeze utilizarea produsului în viața cotidiană a consumatorului să-l.

3- Circumscriu identitatea fiecărui participant la actul conversațional.

Dpdv al lingvisticii tradiționale acestea pot fi construite cu ajutorul:

 - Numelor proprii
- Pronumele personale

Obiective- când transmit identitatea reală a persoanei respective.

Subiective- vine Jackie Chan. Vine Axi.

În publicitate:

- obiective- persoană publică- Andra,

- subiective- personaje garante necunoscute, care se identifică cu publicul țintă.

4- Transmit statutul socio-profesional pe care participanții la actul conversațional îl au

În publicitate- deicticul social care în vorbirea cotidiană este obiectiv în publicitate devine
subiectiv mereu. Statutul socio-profesional este modificat în sensul atragerii consumatorului cu
scopul sporirii credibilității produsului promovat.

5- Dezvoltă numai realizări subiective. Segmente de discurs, cuv, expresii care susțin
atitudinea personală subiectivă a locutorului emitent în actul conversațional.

Acestea sunt la niv lingvisticii tradiționale toate elementele de oralitate tradiționale:

- Interjecții
- Vocative
- Imperative
- Toate segmentele de discurs care reflectă pct de vedere subiectiv al emițătorului. (crede-
mă/pe cuvântul meu)

- Apelativele sau calificativele diferitelor persoane.

 Principiile comunicării din perspectivă pragmatică

Reglementează desfășurarea unei conversații din două pct de vedere:

1- Atitudinea fiecărui participant la actul conversațional față de axa referențială

2- Atitudinea vorbitorilor unul față de altul.

Cele două perspective corespund celor 2 principii fundamentale:

1- Cooperativ
2- Politeții

Ambele principii se desfășoară unor maxime care pot fi:

- RESPECTATE
- ÎNCĂLCATE INVOLUNTAR
- ÎNCĂLCATE CU BUNĂ ȘTIINȚĂ- se produc efecte discursive speciale care nuanțează
ilocuționar actul conversațional.

1- Principiul COOPERATIV

Modalitatea în care fiecare vorbitor își construiește propria intervenție verbală (atitudinea lui
față de axa referențială).

Acest principiu este centrat pe cum este construit mesajul.

Există 4 maxime prin care acest principiu funcționează:

1- Maxima CANTITĂȚII.
2- Maxima CALITĂȚII (maxima ADEVĂRULUI)
 3- Maxima RELEVANȚEI
4- Maxima MANIEREI

Toate sunt concentrate asupra nuanțării comunicative a intervenției verbale a ficărui vorbitor.
Fiecare maximă decide asupra utilizării anumitor tipuri de acte verbale.

1- CANTITĂȚII

Stipulează necesitatea construirii intervențiilor verbale prin folosirea elementelor

informaționale necesare transmiterii mesajului. Această maximă specifică construcția
neredundantă a unui mesaj.

În vb cotidiană această maximă este în mod frecvent încălcată. Poate fi încălcată

VOLUNTAR sau INVOLUNTAR.

Încălcarea voluntară- efect desprinderea unui act pragmatic care reprezintă o atitudine a
vorbitorului față de interlocutor sau față de axa referențială.

Într-o conversație se respectă numai într-un cadru formal, când între interlocutori se
stabilește un tip de interacțiune verbală de tranzacție. Această maximă se bazează pe construirea
actelor verbale reprezentative (informații clare și precise).

Încălcarea maximei permite degajarea actului pragmatic care poate duce la distorsionarea
axei referențiale și la trucarea atitudinii vorbitorului față de interlocutorul său.

2- CALITĂȚII

Presupune construirea fiecărei intervenții verbale prin folosirea elementelor despre care
vorbitorul știe că sunt adevărate. Maxima calității se încalcă cu știință, voluntar deoarece tu ști
care este adevărul, dar îl ascunzi. Încălcarea acesteia rezultă actul pragmatic de natură să
nuanțeze intervenția verbală p-z.
 În publicitate situația acestor 2 maxime este următoarea:

1- Trebuie să fie respectată în perioada de lansare a produsului

2- Se cuvine a fi încălcată, nerespectată, în perioada de consacrare

Aceasta este încălcată prin oferirea de informații care aparent nu au legătură cu produsul
promovat. Ex: promoții, discount, participarea la tompole sau concursuri, acestea sunt inf
suplimentare care atrag mai mult consumatorul decât produsul p-z

Maxima calității se presupune că este respectată în toate reclamele. Respectarea acestei

maxime presupune o condiție a instituirii credibilității produsului în mentalul colectiv.

În publicitate construcția acestei maxime a calității presupune apelul la actele verbale

afective și comisive (indirecte).

3- RELEVANȚEI

Presupune respectarea de către toți participanții la actul conversațional a axei preferențiale.

Încălcată cu intenție când vorbitorul dorește să distragă atenția interlocutorului său către un
alt referent. Încălcarea acesteia presupune instituirea unui act pragmatic. Încălcarea maximei
presupune existența unei interacțiuni verbale de tip personal între participanții la actul
conversațional.

În publicitate se petrece încălcarea acestei maxime atunci când publicitarul introduce la nivel
iconic elemente care aparent nu ar avea legătură cu produsul promovat. EX: reclamă la ciocolata
milka – un bărbat la pescuit, un fermier, fiecare se află în alte secvențe, dar toți savurează o
bucată de milka.
 4- MANIEREI

Stipulează necesitatea construirii unei intervenții verbale excplicite fără ambiguității sau
prolipsități.

Încălcată în vorbirea cotidiană VOLUNTAR sau INVOLUNTAR, iar încălcarea generează

mereu act pragmatic. Prin încălcarea acestei maxime vorbitorul apelează la acte verbale afective
care scot în relief puternica lui implicare emoțională.

În publicitate maxima manierei se referă la construirea unui mesaj coerent, ușor de înțeles și
de acceptat de publicul țintă. Poate fi încălcată în publicitate în mod voit prin construirea unor
enunțuri ambigue astfel încât ciudățenia formulării să funcționeze ca un factor de atenționare a
consumatorului.

Încălcarea este concentrată în sensul sporirii impactului pe care mesajul l-ar avea supra
consumatorului.

În concluzie- maximele principiului COOPERATIV sunt încălcate:

- VOIT în vorbirea COTIDIANĂ cu scopul de a reliefa anumite atitudini

- VOIT în PUBLICITATE cu scopul construirii de efecte discursive. Sporire a puterii de
persuadare a mesajului publicitar asupra publicului țintă.
 Pricipiul POLITEȚII-

Reglementează desfășurarea normală a schimburilor verbale. Presupune participarea eficientă

a locutorilor la actul comunicării prin menținerea unor raporturi interumane amiabile.
Respectarea principiului duce la imposibilitatea realizării actului comunicativ.

În fcț de atitudinea adoptată de interlocutor distingem 2 tipuri de alegeri strategice:

- Politețea negativă. – instituie menținerea distanțelor între locutori și frânează desfășurarea

optimă a rel sociale.
- P. pozitivă. – asigură desfășurarea optimă a relațiilor interumane.

Din politețea pozitivă pot rezulta:

- Maxima interesului- formularea unor constatări care să dovedească interesul E față de R.

- Maxima aprobării- exagerarea admirației față de R
- Maxima simpatiei- forme familiare de adresare, inserarea glumelor în actul comunicativ
- M acordului- căutarea acordului cu R prin inițierea unor teme de interes comun, locuri
comune în conv, ținând cont de preferințele R sau prin reluarea. Fie parțială, a replicilor lui.
- M auto-integrării- considerarea propriei pers ca lipsită de interes față de preocupările R.
- M tactului- evitarea exprimării directe a dezacordului prin diverse forme
- M generozității- manifestarea unei deschideri totale față de R.

Din politețea negativă pot rezulta:

- Maxima acordului- reducerea la minimum a presupunerilor privind dorința R de a îndeplini

un anumit act.
- M generozității- exprimarea indirectă a forței ilocuționare
- M tactului- adoptarea unei atitudini pesimiste cu privire la posibilitatea R de a efectua a
acțiune.
 - M modestiei- construcții restrictive sau de tip litotă

MAXIME:

1. Tactului
2. Generozității
3. Aprobării
4. Dezaprobării
5. Modestiei
6. Acordului
7. Simpatiei
8. Auto-ignorării

Lucruri care duc la realizarea unui mesaj insufcient:

- Prezența unui act redundant

- Absența unui act pragmatic din cadrul enunțului
- Prezența unui act verbal reprezentativ dominant în enunț
- Absența demersului predictiv al E
- A d euristic al R
- Încălcarea principiilor și maximelor comunicării.
 Mărci metalingvistice și metatextuale

Metalimbajul este format din cuvintele specializate semantic și cunoscute unei

categorii socio-profesionale. Metalimbajul este subcodul actualizat de receptor pt a conștientiza
caracteristicile unui limbaj dat.

Cuvintele specializate:

- Mărci metatextuale- fragmente de enunț care fac legătura între 2 secvențe

conversaționale. Pot produce sau anula tensiunea comunicativă. Sunt vizibile în enunțului
când se produce o schimbare semnatică în structura de adâncime a textului.

- Mărcile metalingvistice- sunt inserate în conținut ori de câte ori este necesară
schimbarea registrului stilistic. De registrul stilistic depinde tenta de afectivitate și
non/afectivitate a textului.

Mărcile metalingivstice coexistă cu cele metatextuale în cadrul aceluiași act comunicativ,

fiind inițiate și performate atât de E cât și de R. Prezența lor este dată de caracterul
participativ/pasiv al locutorului la actul comunicării.

Mărcile metalingvistice indică controlul E asupra textului, acesta manifestând

intenționalitatea discursului de a-l manipula pe R.
 Mărcile metalingvistice pot fi:

- Altă limbă
- Alt discurs (tehnic, feminist, revoluționar)
- Alt registru discursiv (pedant, grosolan, familiar, emfatic)
- Altă modalitate de interpretare a cuvintelor (sensuri figurate, polisemie, omonimie)
- Alt cuvânt virtual/explicit în figurile rezervei (x dacă vreți), ezitării (aș spune x),
rectificării (ar fi trebuit să spun x), confirmării (x, e cazul s-o spunem).
- O altă instanță (interlocutor #locutor).

Mărcile metalingvistice și metatextuale reprezintă ”clișeele” lingvistice, elementele care dau

specificitate comunicării desfășurată în perimetrul unui registru discrusiv și al unui discurs
specific.

Mărcile metalingvistice subliniază alunecarea enunțului dintr-un registru discursiv într-un

altul:

- Colocvial
- Oficial
- Ironic
 Ironia

Ironia, a fost revendicată de studiile:

- Literare
- Filosofice
- Culturale
- Lingvistice

Perspectiva cultural-filosofică asupra ironiei pune accentul pe:

- Factorii de producere
- Cunoștiințele implicate

, în producerea și respectarea ironiei.

Astfel se ține cont de:

- Ironist
- Victima ironiei
- Observatorul ironiei

Emițătorului și receptorului le revine sarcina de a construi discursul ironic și a-l descifra.

Lingvistica poate analiza ironia urmărind:

- Definirea
- Modul de funcționare
- Motivația
În cadrul abordării lingvistice se impune o departajare între:

- Perspectiva lingvistica tradițională

- Perspectiva pragmatică

Din perspectivă lingvistică tradițională, ironia este concepută ca o relație diadică asupra
mesajului:

- formă-sens (există discrepanțe între aspectul formal al textului și cel al conținutului.)

Sursa ironiei constă în diferența dintre ceea ce rostește și ceea ce se gândește referitor la
cuvintele rostite.

Pragmatica are o perspectivă triadică asupra mesajului. FORMĂ-SENS-VORBITOR.

Gibbs autorul teoriei ”aspectele cognitive ale peticii mentale” concepe ironia ca un
exemplu paradigmatic în demolarea distincției tradiționale dintre sensul literar și sensul figurativ.

Exemplele de ironie din zilele noastre demonstrează:

- flexibilitatea semantică a limbii naturale

- capacitatea de recunoaștere metalingvistică.

Gibbs operează distincția dintre:

- vorbirea ironică și vorbirea simplă

Codarea și decodarea este un proces complex care implică:

- contextul
- contextul situațional
- cantitatea inf deținute de E și R
- raportul socio-profesional dintre interlocutori.

Grice- privește ironia ca o implicare conversațională. Adevăratul sens pe care E intenționează să-
l comunice este ascuns în text, dar sugerat R.

Ironia este considerată relația dintre:

- subiect
- adevăr
- existență

Brown și Levinson consideră ironia o strategie a politeții. Prin încălcarea maximei calității
exprimă un sens literar diferit față de cel al cuvintelor.

Constrazicerea- ca discurs este un text personalizat, dialogic, aparent aberant. Nu apar perechile
adiacente. Prin aceasta se produce o blocare a actului conversațional.

Perechi adiacente- răspunsuri de tip:

- implicit (tocmai a plecat Maria)

- explicit (ora 3)
În fcț de atitudinea adoptată de interlocutor distingem 2 tipuri de alegeri strategice:

- Politețea negativă.
- P. pozitivă.

Adoptarea uneia de mai sus ca strategie determină clasificarea contrazicerii ca:

- Pseudo-contrazicere- NU VREM SĂ-L CONTRAZICEM ÎN FAȚĂ. Poate fi construită

prin maximele politeții negative.
- Contrazicere directă
- Contrazicere veheementă

Fiecare dintre aceste contraziceri se realizează la niv lingvistic prin încălcarea maximelor:

- Tactului
- Generozității
- Aprobării
- Dezaprobării
- Modestiei
- Acordului
- Auto-integrării
- Simpatiei

La pseudo-contrazicere apelăm când:

- Suntem inferiori interlocutorului

- Împrejurarea nu ne permite contrazicerea directă
- O a 3-a persoană pe care nu dorim să o rănim
- Nu suntem apropiați de R, nu suntem pe aceeași treaptă socială
Pseudo-contrazicerea ironică- nu te împotrivești R pt că:

- Nu-ți permite statutul social

- Că vrei să-l determini pe R să-ți accepte pct de vedere.

Sperber și Wilson văd ironia ca o menținere-ecou (se face apel la respectarea maximelor
politeții).

Intenția ironică:- viziunea pragmatică generată de ea vizează conceptele:

- Intenției comunicative
- Context
- Universul comun de discurs.

Intenții comunicative pe care le poate ave E:

- Intenția de a se adresa R și acesta să o recunoască

- Intenția de a se adresa R și acesta să nu o recunoască
- Intenția de a-l informa și instrui pe R
- Intenția de a schimba op R cu ale lui
- Intenția de a construi un enunț real flatant
- Intenția de a construi pseudo-flatant
- Intenția de a se adresa indirect unui locutor, deși îi vorbește R
- Intenția de a stârni în R o emoție puternică

Intenția ironică- particularizează aspectele limită de intenție de comunicare. Nu va fi

expusă interlocutorului sub forma unui verb performativ explicit.

Verbul a ironiza face parte din vocabularul metapragmatic.

Ironia este duplicitară și poate fi folosită de ambii parteneri:

- E construiește un discurs ironic despre R, prin ironie exprimându-și gândurile proprii și

adevărate
- R intră în jocul E răspunzând la intrebare.

Particularități ale ironiei:

- Cameleonism al ironiei- fenomen prin care se observă apariția sau dispariția ironiei, în fcț
de mediu de receptare.

Are 4 forme de manifestare:

1. Ironia voluntară- determinată de R
2. Ironia ratată- det de CONTEXT
3. I. dramatică- det de E
4. I. aluzivă- det de CONTEXT.

Acesta apare în:

1. Cazul ironiei involuntare- enunțul devine ironic deși nu se voia acest lucru. Ironia
involuntară depinde de R care pune ironie unde nu este.

- Ironie ratată- inițial enunțul a fost ironic, dar își pierde contextul originar și devine un
enunț literar.

- Ironia dramatică- enunț rostit în fața mai multor locutori. Rezultă din neconcordanța
dintre perspectiva E și perspectiva celorlați locutori.
 - Ironia aluzivă- reiese din enunț prin aluzia care se face la unele fapte devenite un loc
comun conotației negative. Este construită de E și percepută de cititor prin plasarea
actanților în împrejurimi ironice.

În publicistică ironia se manifestă prin:

- Prin colaje de replici constante sub raport referențial, devin contrastante

- Prin scoaterea replicii din contextul inițial și introducerea ei în altul.

Ironia este o manifestare spirituală a unei atitudini de respingere a R imediate.

Receptorul poate fi:

- Direct (E se adresează nemijlocit)

- Indirect (E se adresează altcuiva, dar speră să fie auzit de altcineva)

E are nevoie:

- Să dețină un univers de cunoaștere comun și accesibil cu R

- Să cunoască disponibilitățile intelectuale și congnafective ale R pt a se asigura că mesajul a
fost decodat corespunzător.

Discursul ironic nu poate fi fromulat întâmplător ignorând particularitățile de:

- Context
- Univ de cunoaștere
- Structura inf a locuprilor
- Destinderea atmosferei
- Dezamorsare a unui conflict
- Intimidarea adversarului
 Discursul ironic este conceput ca o abatere de la maximele imperative și este privit drept
o sustragere de la respectarea unei maxime. Acesta rezultă prin confruntarea e E cu o coliziune a
maximelor.

Grice- exploatare a maximelor conv- abatere discursivă care generează apariția

implicăturilor conv.

Ironia presupune:

- Expresia unei atitudini

- Expresia unei sentiment
- Manifestarea unei stări de spirit
- O doză de disimulare

Tradițional- ironia este sensul figurat opus sensului literar al enunțului

Grice- ironia este o implicătură conv care anulează ce spune, este o abatere de la maxima
calității.

Ironia se aplică:

- Enunțurilor care pot fi supuse adevărului

- Substituenților enunțului cărora le pot fi aplicate opoziții

Grice- figurile de stil devin:

- Categorii retorice ale conv

- Trăsături definitorii pt starea de ambiguitate a limbii
- Utilizări banale ale limbii
Searle considera ironia un act de vb indirect.

Searle introduce în teoria actelor vb condiții de reușită.

Condițiile de reușită sunt:

- gramaticalitatea textului
- preparatorii
- sinceritate – poate dubla orice act vb

Condiția de sinceritate se referă la starea mentală și psihologică cu care un vorbitor se

angajează în performarea unui act verbal.

Tipuri de sinceritate:

- asertivă- E crede în adevărul enunțat

- comisivă- E are intenția sinceră de a îndeplini actul enunțat
- directivă- E dorește sincer ca R să facă actul solicitat
- expresivă- E exprimă sincer starea pe care enunțul o formulează.
- Declarative nu pot fi realizate ironic.

Diferențaă între GRIECE și SEARLE.

- GRIECE:- Enunț ironic=fals

- SEARLE:- Enunț ironic=inadecvate și nesincere.

Ironia poate reprezenta;

- Ecou al unui enunț adevărat

- O referință explicită la enunțurile antecedente
- Atitudine de suprafață negativă
Searle face distincția dintre IRONIE și SARCASM.

IRONIE- contrastul ironic nu poate exista fără a fi verbalizat

SARCASM- afirmații ce contrazic brutal realitatea

Sarcasmul reprezintă:

- Respingere amară
- Îngroșarea la maxim a negativului

Ironia și sarcasmul sunt tipuri de comic, alături de amuzament și glumă.

Ironia pune în valoare disponibilitatea intelectuală și nu distruge ținta, iar sarcasmul este
principala metodă de realizare a pamfletului.

Sperber și Wilson- teoria ironie esre o prefăcătorie și astfel ironia este o relație între gândul
vorbitorului și gândul altuia.

Discrusul ironic:

- Ignoră sensul literar al enunțului

- Ia în considerare sensul care nu este afirmat explicit
- E este o pers naivă care se adresează unui interlocutor neinițiat
- Ironia este un act comunicativ care implică 2 straturi:
1. Nivelul a ceea ce spune
2. Nivelul a ceea ce este implicat
Ironia poate fi comunicată prin enunțuri care nu contrazic realitatea:

- Aserțiuni la niv de suprafață al interpretării (ce puternic ești)

- Enunț interogativ
- E. de tip ofertă
- E aluziv
- O formă a negației indirecte din care lipsește un marcator explicit al negației
- Imitarea unei conv curente

Procedee de contrucție a ironiei:

- Semantica numelui propriu este afectată și denaturată ironic

- Universul intertextual al ironiei- E întinde o punte către R pt a facilita comunicrea și
comuniunea ideilor, între ei se stabilește o relație de complicitate
- Proverbul- oferă ironie spațiului de desfășurareși material de construcție
- Maxime celebre- aduc credibilitate mesajului și sunt enunțate prin:
1. Marcatori de semnalizare a intertextualității
2. Formule didactice meta-textuale care caracterizează textul
- Sloganuri publicitare. Poate avea o dublă motivație:
1- E nu dispune de un nivel intelectual care să îi permită să-și exprime atitudinea
2- E înnobilează semnificația primară a sloganului publicitar cu una secundară, ironică, prin
care își manifestă punctul de vedere.
- Sintagme stereotipice ale limbajului mediatic ce au ca scop penalizarea ironică a relaității
sau a persoanei
- Sintagme stereotipice comuniste
- Corupția textuală- un citat celebru este modificat în fcț de necesitățile semnatice ale
textului, dar se păstrează structura sintactică.
- Fonetisme ilare, caricaturale
- Text biblic sau alte texte religioase- efectul mesajului ironic sporește.
Indigestia textuală este unt ext suprasaturat de:

- O avalanșă de asocieri și trimiteri rionice

- Slogane publicitare
- Citate, replici celebre

Acestea se suprapun și devin voci diferite ale autorului îngreunând accesul R în text.

Indigestia textuală apare din dorința E de a:

- Epata
- A face o impresie asupra auditoriului martor la dialogul cu R
- A stârni R să facă o mișcare conv greșită
- A anihila R