GENUL LIRIC
- gen literar a cărui etimologie trimite la originea lui muzicală (în Grecia
antică recitarea poeziei era însoţită de acompaniament de liră)
- structurarea textului în versuri este dominantă în genul liric, dar nu e
neaparat o trăsătură specifică. Este valorificată astfel muzicalitatea limbajului,
realizată prin elemnete de prozodie (ritm, rimă, măsură).
- cuprinde totalitatea operelor în care predomină subiectivitatea,
exprimarea directă a sinelui, (poetul vorbeşte în numele lui);
- eul creator îşi exprimă în mod direct stările sufleteşti, emoţiile, trăirile,
sentimentele, modul de comunicare este exprimarea directă a ideilor şi a
sentimentelor.
- eul liric sau eul poetic poate apărea în diverse ipostaze: îndrăgostit,
revoltat, gânditor, comtemplator, căutătorul unui ideal etc.
- modul dominant de expunere este monologul liric (adresat sau nu), dar
poate apărea şi descrierea.
- subiectivitatea se exprimă prin mărcile eului liric: pronume, adjective
pronominale şi verbe la persoana I, pronume, adjective pronominale şi verbe la
persoana a II-a, substantive în vocativ.
- limbajul este sugestiv şi expresiv (artistic, figurat), folosindu-se într-o
măsură mai mare imaginile artistice şi figurile de stil, cuvinte cu sens figurat.
- moduri de expunere: descrierea și monologul liric adresat
GENUL EPIC
- se caracterizează prin relatarea de fapte, evenimente, întâmplări cu o
anumită semnificaţie, puse pe seama unor personaje şi povestite de un autor.
Astfel, autorul îşi exprimă în mod indirect gândurile, sentimentele, valorile
şi atitudinile
- acţiunea se organizează într-o succesiune de momente ale
subiectului: expoziţiunea/situaţia iniţială, intriga/cauza care declanşează
acţiunea, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant/situaţia tensionată,
deznodământul/situaţia finală
- întâmplările sunt plasate într-un context spaţio-temporal, de aici
prezenţa unor indici spaţiali şi temporali (adv. şi loc. adv. de loc şi de timp,
subst. care expr. circumstanţe temporale sau spaţiale, nume de locuri etc)
- există un conflict,care poate fi (conflict exterior) sau în sufletul unui
personaj (conflict interior)
- naratorul este vocea care relatează întâmplările, fie la pers. a III-a
(narator obiectiv, impersonal, omniscient) fie la pers.I (narator subiectiv,
implicat ca personaj)
-Persjonajele pot fi principale, secundare, episodice, figurante, sunt
individuale sau colective, iar după natura faptelor săvârşite pot fi pozitive
sau negative.
- Modul de expunere dominant este naraţiunea, dar în mod obişnuit
ea se împleteşte cu descrierea şi cu dialogul. Descrierea care întrerupe o
naraţiune literară are mai multe funcţii: creează atmosfera, particularizează
cadrul în care au loc întâmplările, încetineşte ritmul naraţiunii sau
conturează portretul unui persj. Dialogul are rolul de a dinamiza acţiunea,
fiind o formă mascată de relatare a unor întâmplări sau intenţii, asigură
comunicarea dintre persj. şi contribuie la caracterizarea acestora, punând în
evidenţă atitudinile, ideile, comportamentul şi limbajul lor.
!Nuvela
- specie epică în proză, având dimensiuni relativ reduse faţă de roman,
dar mai ample decât ale schiţei şi ale povestirii
- acţiunea urmăreşte un singur fir narativ, structurându-se într-o
succesiune de episoade organizate pe momentele subiectului
- timpul și spațiul sunt clar delimitate, fiind extinse pe dimensiuni mai
ample
- intriga este complexă, riguros construită
- conflictul care determină acţiunea este puternic şi antrenează mai
multe personaje
- accentul cade asupra trăirilor și evoluţiei personajelor şi nu asupra
întâmplărilor
- modul de expunere dominant este naraţiunea (prezintă întâmplările
în ordinea desfășurării lor) îmbinată cu descrierea şi dialogul
(dinamizează ritmul acțiunii)