Faptele, intamplarile, situatiile prezentate intr-o opera literara constituie

SUBIECTUL acelei opere. Pentru a-i trezi cititorului impresii si emotii,

subiectul este organizat de autor intr-un mod cat mai original. Modalitatea
principala de organizare a subiectului este alternarea in text a MODURILOR
DE EXPUNERE ( naratiunea, descrierea, dialogul).

NARATIUNEA: este modul de expunere prin care se relateaza, intr-o

succesiune temporala, fapte si intamplari. Pentru ca un pasaj dintr-un text
literar sa poata fi numit narativ, el trebuie sa contina actiune, personaje si
un narator.

DESCRIEREA: este modul de expunere prin care sunt prezentate

caracteristicile unor obiecte, locuri, situatii, personaje, etc.
Rolul descrierii intr-un text literar este de a situa actiunea si personajele,
de a exprima in mod sugestiv atmosfera in care se desfasoara intamplarile,
de a-l ajuta pe cititor sa-si imagineze cum arata locurile si oamenii,etc. Ca si
naratiunea, descrierea este realizata de narator.

In textele literare, pasajele narative alterneaza cu cele descriptive. Intre

cele doua moduri de expunere exista cateva deosebiri importante:

In naratiune:

-apar fapte si intamplari, intr-o anumita desfasurare in timp si spatiu;

-predomina verbele de miscare exprimand actiuni;
-accentul cade pe dinamismul intamplarilor si pe succesiunea lor;
-lectura urmareste desfasurarea actiunii, cititorul incercand sa afle cat
mai repede deznodamantul.

In descriere:

- apar locuri (peisaje din natura, orase, sate, case,etc) si personaje cu

insusirile lor;
- predomina substantivele, adjectivele, adverbele, care exprima obiecte
si particularitatile lor;
- accentul cade pe stari, aspecte, imagini si pe impresiile pe care le
creeaza;
 - lectura urmareste obiectele si legaturile dintre ele, cititorul incercand
sa-si inchipuie, vizual sau auditiv, atmosfera descrisa.
DIALOGUL este modul de expunere care reproduce in mod direct
cuvintele personajelor.
Prin folosirea dialogului, povestitorul isi lasa personajele sa se prezinte
singure, cu modul lor de a vorbi, oferindu-i cititorului posibilitatea sa le
cunoasca direct. Dialogul face textul mai viu si mai sugestiv.

MONOLOGUL este un mod de expunere şi procedeu literar prin care

personajul isi analizează stările sufleteşti, concepţiile, ideile şi le
aduce la cunoştinţa cititorilor sau a spectatorilor. De asemenea, poate
fi un tip de discurs continuu în care nu se aşteaptă un răspuns. În general,
el poate fi vorbirea unui singur personaj sau poate fi specific operelor
lirice, în care ia forma confesiunii (în poezia intimă şi de idei) sau a
descrierii (în poezia descriptivă – pastel). Se poate vorbi şi de un monolog
interior, când un personaj vorbeşte în gând (cu sine) şi de un monolog
teatral, când un personaj vorbeşte singur, pe scenă, în faţa spectatorilor.

Momentele subiectului:

Prezentarea faptelor si a intamplarilor care alcatuiesc subiectul operei

literare se face, de obicei, intr-o succesiune de momente: expozitiunea,
intriga, dezvoltarea actiunii, punctul culminant, deznodamantul.

Expozitiunea- fixeaza locul si timpul actiunii, prezinta personajele principale

si situatia in care se afla;

Intriga – marcheaza evenimentul care declanseaza actiunea;

Desfasurarea actiunii- relatarea evenimentelor, urmand o anumita

succesiune in timp si spatiu; este, de obicei, partea cea mai ampla a actiunii;

Punctul culminant- momentul de maxima intensitate in desfasurarea actiunii,

cand personajul se afla intr-o situatie dificila, critica, din care nu se stie cum
vor iesi;
Deznodamantul– sfarsitul actiunii si rezolvarea situatiei personajului/
personajelor.