Textul literar narativ

- concepte operaționale-

GENUL EPIC cuprinde operele literare în care autorul își exprimă ideile, sentimentele, convingerile, în
mod indirect, prin intermendiul personajelor antrenate în acțiune, îmbinând naraţiunea (ca mod de
expunere predominant), cu descrierea, dialogul şi monologul (sau monologul interior).
 Specii ale genului epic (în proză): schița, basmul, nuvela, romanul.

• TEMA- acel aspect cu caracter general al realităţii, reprezentat într-o operă literară. Se identifică
prin întrebarea „despre ce este vorba în text”.

MOTIVUL LITERAR- unitatea tematică indivizibilă care participă la construcţia subiectului

Pot constitui motive literare:

• obiecte: oglinda, labirintul etc.
• elemente ale naturii; pădurea, muntele, marea etc.
• stări sufleteşti: tristeţea, singurătatea etc.
• elemente de natură temporală: înserarea, noaptea etc.
• personaje: copilul, avarul etc.
• maxime/ cugetări: fortuna labilis (soartă nestatornică), carpe diem, sic tranzit gloria mundi,
fugit irreparabile tempus, vanitas vanitatum... etc.
• LEIT-MOTIVUL/ LAITMOTIVUL – motivul literar care se repetă în interiorul unei opere
literare.
• TOPOS – configuraţie stabilă de mai multe motive, care se repetă în câmpul literaturii. (ex.:
toposul literar al lumii pe dos, al copilului malefic).
•
MODURI DE EXPUNERE

1. NARAȚIUNEA
- se narează, se relatează întâmplări, evenimente, acţiuni.
- sunt prezente, cu preponderenţă, verbele şi adverbele.
1. După implicarea și atitudinea naratorului:
a) narațiune subiectivă (axata pe confesiune; verbul la persoana I; narator implicat.)
b) narațiune obiectivă (bazată pe observație, verbul la pers. III, narator detașat, distant)
2. După ritmul narării:
a) narațiune lentă, cu întreruperi ale firului, cu reveniri în fraze ample
b) narațiune alertă, concisă, fără divagații.
2. DESCRIEREA
- prezintă trăsăturile unui personaj, fenomen, peisaj.
- uzează, preponderent, de substantive şi adjective
- utilizează mijloace artistice: imagini artistice: vizuale (statice și dinamice), auditive, tactile,
gustative, olfactive, și figuri de stil (epitete, comparații, personificări, metafore, enumerații,
repetiții, inversiuni etc.)
1. În funcţie de atitudinea naratorului, descrierea este:
a) subiectivă (implicarea poate fi exprimată direct, prin exclamaţii retorice, verbe de percepţie la
persoana I; sau indirect, prin crearea unei atmosfere)
b) obiectivă, cu un narator detaşat; persoana a III-a
2. În funcţie de obiectul descrierii, descrierea este:

1
 a) tablou- descrierea unui peisaj, a unui fenomen al naturii, a unei situaţii;
b) portret
3. În funcţie de ordonarea elementelor care o compun, descrierea este:
a) sistematică/ structurată (din plan îndepărtat spre apropiat, de sus în jos etc.)
b) nesistematică/ nestructurată (naratorul sau eul liric prezintă elementele în ordinea în care le percepe)
3. DIALOGUL
- mod de expunere prin care este redată vorbirea dintre două sau mai multe personaje
- este structurat de replici
- are rolul de a dinamiza acţiunea, de a caracteriza personajele, de a asigura operei
oralitatea şi autenticitatea.
MONOLOGUL
- permite personajului să-şi analizeze adevăratele sentimente şi adevăratele cauze ale faptelor
sau gesturilor sale
1.Ca discurs poate fi : a) narativ b) descriptiv c) expozitiv d) argumentativ
2. Ca adresabilitate, poate fi:
a) monolog propriu –zis- presupune existenta unui interlocutor dar care nu dă replica.
-se realizeaza prin: interogaţii, exclamaţii, invocaţia retorică, interjecţii exclamative
b) monolog interior - forma de vorbire neadresată; nu cere prezenta unui interlocutor; e o formă de
exteriorizare a unor trăsături intime;
- este mai retoric decât monologul propriu-zis (apar mai multe interogaţii, exclamaţii, invocaţia retorica,
interjecţii exclamative)
CRONOTOPUL
Relaţii spaţio – temporale/ indici spaţiali şi temporali

Spaţiul - este imaginar, chiar dacă pare realist;

- modalitatea de expunere pentru prezentarea spaţiului este descrierea;
- are, de cele mai multe ori, valențe simbolice

Timpul- derularea acţiunii – cronologică; retroactivă;

 timpul obiectiv (curgerea normală a timpului)
 timpul subiectiv (dilatarea sau concentrarea timpului în funcţie de modul în care este perceput).

Construcţia subiectului

1. ACȚIUNEA - succesiunea evenimentelor, faptelor, întâmplărilor determinate de relaţiile dintre

personaje;

2.CONFLICTUL - este elementul esenţial care declanşează acţiunea; constă în confruntarea între:
personaje, idei, atitudini, sentimente;
• conflict interior - stări, sentimente, idei, gânduri, tendinţe contradictorii trăite de aceleaşi
personaje (este specific prozei psihologice);
• conflict exterior - individ şi societate;
3. MOMENTELE SUBIECTULUI
• expoziţiunea- fixează spaţiul, timpul şi personajele;
• intriga- duce la declanşarea conflictului; poate fi formată din mai multe episoade;
• desfăşurarea acţiunii- succesiunea evenimentelor care marchează evoluţia conflictului;
• punctul culminant- momentul de maximă intensitate a acţiunii;
• deznodământul- soluţionarea conflictului.
4. Secvenţă narativă- un episod al subiectului; conţine relatarea unei singure întâmplări;

2
 • Tehnici narative/ Procedee de legare a secvenţelor:

- înlănţuirea/ narațiunea cronologică - dispunerea cronologică a întâmplărilor; firul narativ se derulează

de la cauză la efect; secvenţele narative se succed prin adiţiune (Ciocoii vechi şi noi, de N.
Filimon);
- alternanţa/ narațiuni sincrone sau narațiuni paralele (contrapunctice) - prezentarea alternativă a două
întâmplări prin trecerea de la un plan al naraţiunii la altul; (Ion, Răscoala, de L. Rebreanu);
- înglobarea: povestire în ramă, povestire în povestire (Hanu Ancuţei, de M. Sadoveanu)

INSTANŢE ALE COMUNICĂRII ÎNTR-O OPERĂ LITERARĂ

(cine vorbește?): (autorul, naratorul, personajele, cititorul)

1. NARATORUL- „vocea” care povesteşte evenimentele într-o operă epică.

- în funcţie de gradul implicării în evenimentele povestite:

a. narator obiectiv, omniscient, omniprezent, auctorial, narator extradiegetic/ heterodiegetic, relatare
la persoana a III-a.
b. narator subiectiv, narator-personaj, uniscient, narator intradiegetic/ homodiegetic, relatare la
persoana I.
(c. narator martor, uniscient, cu rol de observator, relatează la persoana I sau a III-a.
d. naratorul-colportor: narează o întâmplare auzită de la altcineva, relatează la persoana I sau a III-a.)

- în funcţie de credibilitatea pe care o inspiră cititorului, deci de gradul în care modifică sau nu evenimentele
povestite:
a. narator creditabil (acţionează şi vorbeşte în conformitate cu regulile care ordonează universul operei;
dezvăluie ceea ce ştie despre faptele relatate).
b. narator necreditabil (prezintă faptele distorsionat, nu dezvăluie tot ce ştie despre întâmplările relatate,
nu divulgă anumite fapte sau detalii; eformează lumea prezentată şi cititorul nu-l crede).

PERSPECTIVA NARATIVĂ = unghiul din care sunt văzute și povestite întâmplările

1.Perspectiva obiectivă, omniscientă, heterodiegetică la persoana a III-a; specifică naratorului

omniscient;
- naratorul știe totul despre personajele sale: informații biografice, reflecții interioare, trăiri psihoafective,
etc.;
- El descrie, interpretează, motivează trăirile cognitive și afective/ stările de conștiință ale personajelor sale;
- Se relatează evenimente exterioare și interioare, utilizându-se tehnici analitice indirecte (observația și
analiza psihologică, introspecția);
- Destinele eroilor sunt dirijate riguros de către naratorul-demiurg (obs.! Demiurg (din lb. greacă) =
Dumnezeu, Creatorul).

2. Perspectiva subiectivă, homodiegetică, la persoana I; specifică naratorului personaj sau martor;

apare în textele moderne.
- naratorul adoptă punctul de vedere al unui personaj – narator sau personaj focalizator;
- realitatea este percepută și interpretată subiectiv, din punctul de vedere al personajului (ce vede, ce aude,
ce gândește eroul – perspectiva ”avec”);
- se relatează ”evenimente” interioare, utilizându-se tehnici analitice directe (autoscopie / introspecția,
monolog interior / confesiune sunt frecvente în proza de analiză psihologică).

3
3. Perspectiva externă (”din exterior” / focalizare externă):
- Naratorul se situează în perspectiva de observator imparțial, obiectiv al evenimentelor;
- Naratorul „știe” mai puţin decât personajele, surprinzându-i doar comportamentul ;
- Sunt narate evenimente exterioare;
- Se notează, uneori, reacțiile manifeste ale trăirilor psihoafective, utilizându-se tehnici analitice indirecte
(observație comportamentală);
- Naratorul nu își asumă judecăți de valoare / opinii;

3. Pluriperspectivism / focalizare multiplă (variabilă / difuză):

- multiplicarea perspectivelor este generată de proliferarea ”vocilor” narative / a eurilor – narator;
- se combină, în formule diverse, perspective convergente / complementare / divergente, rezultanta fiind o
perspectivă difuză care relativizează eroii și lumea lor.

2. PERSONAJUL - eroul prin intermediul căruia se desfăşoară acţiunea;

Tipuri de personaje:
a) după gradul de implicare şi locul ocupat în economia operei: principal, secundar, episodic, figurant,
central, periferic, titular (eponim);
b) după valoarea etică și însuşirile evidente: pozitiv/negativ, erou central (protagonist)/antagonist;
c) după gradul de evoluţie și complexitatea caracterului: linear (previzibil), plat, static, imobil, inflexibil,
ahileic / rotund (evoluează), complex, mobil, dinamic, labirintic, imprevizibil, odiseic;
d) în funcţie de apartenenţa la o clasă socială anumită (asupra căreia se pune amprenta epocii) sau la o
categorie general umană (indiferent de piramida socială specifică vremii):
- personaj tip: ciocoiul, micul burghez;
- personaj caracter: avarul, mizantropul, trădătorul, îndrăgostitul, arivistul, aventurierul,
inadaptatul, ingenua, femeia fatală, mama vitregă, ţapul ispăşitor, lăudărosul, încornoratul etc.
e) din punctul de vedere al importanţei în sfera relaţiilor personajelor:
• personaj-catalizator - îndeplineşte numai o funcţie, este schematic realizat din perspectiva
psihologică, dar este fundamental pentru dezvoltarea firului narativ deoarece acţionează ca un
catalizator al conflictului. (De exemplu, poate fi obiectul disputei - femeia iubită de rivali:
Florica în romanul Ion);
• personajul - reactiv - implicat efectiv in acţiune, complex din punct de vedere psihologic,
ocupă o parte semnificativă în desfăşurarea conflictului. (Ex: Aglae, Stanică, Felix în romanul
Enigma Otiliei);
• personajul-figurant - este necesar în economia acţiunii pentru a se putea crea universul operei
literare.
f) după felul în care acţionează:
• personaj individual (Alexandru Lăpuşneanul);
• personaj colectiv (mulţimea, armata etc.).
g) din punct de vedere naratologic:
• personajul-reflector - purtătorul de cuvânt al autorului, acţionează ca un liant între planurile
naraţiunii, filtrează şi interpretează aspectele realităţii, poate ocupa o poziţie centrală (personaj
principal) sau marginală (personaj secundar, episodic). Ex: Mini si Nory in “Concert din
muzica de Bach”, H. Papadat-Bengescu;
• personajul-narator (narează) este în acelaşi timp şi narator şi personaj-actor, joacă un rol
esenţial în evenimentele narate, fiind de obicei protagonistul acţiunii. Ex: Fred Vasilescu,
Ştefan Gheorghidiu.
h) din punctul de vedere al raportării la realitate:
• fantastice (zmeii din basme)

4
 • legendare , de orgine biblică (Cain, Iuda), greacă (Ulise, Prometeu), istorică (Ştefan cel Mare
din Apus de soare)
• alegorice (Luceafărul din poemul eminescian omonim)
• simbolice (Meşterul Manole)
• istorice (Despot-Vodă din drama omonimă de Vasile Alecsandri)
• artefact – schematizate, dezumanizate, având caracteristici specifice altor regnuri (animal,
vegetal) sau altui spaţiu – tehnic, mecanic (personajele urmuziene).
i) în funcţie de curentul literar:
 personaje clasice- dominate de raţiune, simţul onoarei şi al datoriei; concordanţa caracterului,
pe toată evoluţia lor, cu firea, mediul geografic, epoca istorică, vârsta; etalează o singură
trăsătură morală; reprezintă tipuri caracteriologice, adică fiecare personaj întruchipează o
trăsătură umană eternă (ex. Hagi Tudose ilustrează tipul avarului)
 personaje romantice – provin din toate mediile sociale; sunt sfâşiate de stări interioare
antagonice, construite antitetic; prezintă caractere excepţionale în împrejurări excepţionale.
Sunt complexe: se transformă, suferă mutaţii spectaculoase; personaje neadaptate mediului şi
timpului în care trăiesc;
• Tipuri de personaje romantice
- titanul: om superior, sete de cunoaştere, putere de sacrificiu, desăvârşire morală;
- demonul: revoltat;
- geniul: personalitate excepţională, fantezie extraordinară şi putere de pătrundere pe măsură.
• Alte tipuri: Visătorul, Mesianicul, Binefăcătorul, Copila inocentă, Sadicul, Dezabuzatul.
 personaje realiste- provin din toate mediile sociale şi toate vârstele; prezintă caractere tipice în
împrejurări tipice; tipuri sociale- fiecare personaj prezintă trăsături dictate de situaţia socială în
care se află (ex. Stănică Raţiu, din Enigma Otiliei reprezintă tipul parvenitului)
• Tipuri de personaje realiste: parvenitul, zgârcitul, dandyul, snobul, ratatul, muncitorul etc.

 personaje naturaliste- personaje determinate ereditar şi social; comportamentul şi acţiunile lor

sunt determinate de cauze ereditare; instincte, obsesii
 personaje expresioniste – personaje reduse la o singură dimensiune valorică umană (Meşterul
Manole din drama omonimă a lui Lucian Blaga reprezintă Creatorul)
 personaje moderne - în Simbolism, personajul nu are o biografie precisă, o esenţă
caracteriologică cognoscibilă ; el este expresia unei sensibilităţi;
• Proza comportamentistă pune accentul pe comportamentul personajului şi ignoră trăirile
interioare;
• Proza de orientare psihanalitică sondează viaţa intimă, zonele abisale ale personajului, prin
analiză, autoanaliză, înregistrarea fluxului memoriei;
• Trăsăturile personajului modern nu se mai desprind direct din acţiune, ci din intersecţia unor
proiecţii diverse; în unele cazuri, el se atomizează, devine o siluetă mobilă; în alte cazuri, se
face resimţită absenţa ca personaj şi aşteptarea;
 personaje postmoderne- personaje lipsite de uniate, de profunzime, discontinue şi determinate
estetic.
j) alte tipuri de personaje:
• personajul alter-ego/ portavoce - este purtătorul de cuvânt al autorului în romanul realist; prin
acest tip de personaj autorul asigură un grad mai mare de obiectivitate discursului.
• artefact / marionetă / manechin
• suprapersonajul -realitate cu funcţie simbolică (un loc, un eveniment, un obiect) care are o
valoare centrală în opera literară; determină acţiuni importante şi se află în relaţie cu
personajele principale cărora le configurează destinul. Ex: drumul în romanul “Ion” de Liviu

5
 Rebreanu, hanul în “Hanul Ancuţei” de Mihail Sadoveanu, războiul, Ultima noapte de
dragoste, întâia noapte de război, de Camiul Petrescu;
• personajul eponim (titular) - personajul al cărui nume este ilustrat de titlul operei literare;
• antieroul - personajul care iese din tipologia clasică a eroului - Gavrilescu în “La ţiganci” de
Mircea Eliade, Harap-Alb în “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă;
• personajul absent, care nu apare ca prezenţă în desfăşurarea acţiunii, ci doar în discurs,
trăsăturile sale pot fi reconstituite doar ulterior prin rememorări sau evocări. Ex: Nechifor
Lipan in “Baltagul”, M. Sadoveanu;
• personajul simbol - este reprezentativ pentru o anumita categorie umană, devenind simbolul
acesteia (ex: Nechifor Lipan este simbolul oamenilor de la munte).
• antropomorf / zoomorf
• real / fabulos / fantastic / supranatural

Mijloace de caracterizare:

1. caracterizarea directă:
- realizată de narator (portret fizic, moral, comentarii explicite, aluzii);
- autocaracterizare (mărturisiri, autoanalize);
- realizată de alte personaje (mărturii, descrieri).
2. caracterizare indirectă:
- rezultă din acţiuni, atitudini, opinii;
- mediul în care trăieşte, familia, casa, grupul social;
- vestimentaţie, gesturi, mimică, onomastică;
- prin natură, în acord sau dezacord cu stările sufleteşti(ex.: personajele sadoveniene);
- din scrisori, jurnale intime, alte documente;
- limbajul folosit (registru, particularităţi).

• Procedee ale caracterizării: descriere, dialog, monolog, analiză, evocare, paralelă, antiteză,
parodiere