Sunteți pe pagina 1din 2

Perspectiva narativă subiectivă

Perspectiva narativă reprezintă unghiul din care sunt prezentate evenimentele, situațiile,
raportul dintre narator și textul narativ.
În fragmentul extras din (notați titlul)....de(autotul)...., perspectiva narativă este subiectivă,
actorială și presupune viziunea „împreună cu” sau „avec”, cu focalizare internă.
Realitatea este percepută subiectiv, din prisma personajului-narator, un personaj implicat în
povestirea evenimentelor pe care le prezintă doar din punctul său de vedere. Cititorul știe tot atât cât
știe și naratorul-personaj care își dezvăluie în mod direct sentimentele și trăirile prin intermediul
monologului interior. Evenimentele se proiectează la nivelul conștiinței, căci personajul încearcă să-și
justifice trăirile. ( rezumat – punem accent pe trări și pe tehnicile analizei psihologice: introspecția,
fluxul memoriei involuntare, stilul indirect liber, procedee care subliniază confesiunea personajului).
( dacă este cazul, raportăm comportamentul la anumite întâmplări exterioare, notăm obsesiile,
afluxul de gânduri, concordanța dintre stările sufletești ale personajului și cele ale naturii)
Narațiunea la persoana I,( homodiegetică -când este martor, autodiegetică- când este protagonist---
evitați dacă vă încurcați în acest aspect) este susținută de verbe dicendi sau de percepție
( de percepție -la persona I (dau exemple) și pronume de persona I ( dau exemple). Nu lipsesc......
.( adverbele interogative și de întărire, interogații, exclamații, interjecții, semne de punctuație, mărci
lexico-gramaticale ale monologului interior. )
Relația dintre cel care povestește și povestire este una subiectivă, ceea ce susține
caracterul necredibil narațiunii.

TEHNICI NARATIVE MODERNE IN ROMANUL DE ANALIZĂ PSIHOLOGICĂ

discurs la persoana I;
-narator-personaj, intelectualul, hipersensibil, lucid, preocupat de reflectarea în conștiința sa a unor experiențe
fundamentale;
Aşezarea eului în centrul preocupărilor sale (relatarea la persoana I), care structurează discursul prin
intermediul subiectivităţii şi permite anexarea unui nou teritoriu romanesc: psihicul uman (conştientul şi
inconştientul);
- perspectivă narativă subiectivă, unică, a personajului- narator
Punctul de vedere este subiectiv, unic. Subiectivitatea percepției individuale (partea finală) Toate
evenimentele banale relatate au însemnătate numai pentru cel care le relatează. Totul are importanţă doar
pentru cel care le trăieşte.
- monolog interior;
Monologul interior, după o definiţie a romancierului Edouard Dujardin, este „acel discurs neauzit şi nespus
prin care un personaj îşi exprimă cele mai intime gânduri, acelea care sunt mai aproape de inconştient, anterior
oricărei organizări logice, adică în starea lor originară, prin intermediul unor fraze, reduse la minimum sintactic,
astfel încât să dea impresia că reproduce gândurile chiar aşa cum vin ele în minte”.
Monologul interior – este modalitatea de exprimare a trăirilor, de reflectare asupra existenței individuale;
înlesnește introspecția, privirea înlăuntru, analizarea stărilor sufletești (analiza în detaliu a gesturilor femeii
iubite)
- introspecția, interes pentru interiorul fiinţei umane;
Metodă psihologică bazată pe observarea propriilor trăiri psihice.
Introspecţia presupune investigarea de către personaje a propriilor dedaluri sufleteşti, fără ca autorul să
intervină în text enunţând observaţiile sale asupra eroilor. Este o modalitate prin care personajul îşi sondează
stările sufleteşti până la nuanţe infinitezimale; exprimă efortul unei conştiinţe de a ordona lumea conform
structurii sale interioare;
- fluxul conștiinței
Funcţiunea timpului în conştiinţa prezentului, în fluxul conştiinţei, în acea curgere de gânduri intră şi
amintirile (fluxul conştiinţei);
Instaurează în textul narativ neconcordanţa între timpul real al desfăşurării evenimentelor şi cronologia lineară
(ideală) a lor;
- memorie involuntară, afectivă
Lanţul subiectiv şi spontan, nedirijat al unor amintiri involuntare, colorate afectiv
Concept ce reprezintă declanșarea spontană a amintirilor, provocată de un parfum, un tablou, un cuvânt, o
imagine.
- timp obiectiv/subiectiv,
- acronia, - relatarea evenimentelor în ordinea importanței afective, efect al neconcordanței dintre timpul obiectiv
și timpul subiectiv;
-rememorare, narare în planuri paralele
- relativismul -multitudinea punctelor de vedere asupra aceluiași subiect
- autenticitatea (dosar de existențe), ilustrarea realității prin propria conștiință
- substanțialitatea, esența concretă a vieții
- paranteza (digresiunea);
– obsesiile personajului
– raportarea comportamentului la anumite întâmplări exterioare,
– concordanţa dintre stările sufleteşti ale personajului şi cele ale naturii,

S-ar putea să vă placă și