PERSPECTIVA NARATIVĂ

ȘI INSTNȚELE
COMUNICĂRII
NARATIVE

Lucan Anamaria
XI B
 AUTORUL, NARATORUL,
PERSONAJUL,CITITORUL
a. AUTORUL este persoana reală care concepe şi scrie opera. El nu apare în mod
direct în text, rolul fiind preluat de narator.
b. NARATORUL este instanţa textuală care relatează faptele, vocea autorului. Este un
mediator între autor şi cititor, o instanţă narativă auctorială: cine povesteşte -un
„eu", o privire impersonală care vede tot şi ştie tot.
c. PERSONAJUL (lat. persona mască, rol de teatru, actor) instanţa narativă prin
intermediul căreia scriitorul îşi exprimă în mod direct ideile, concepţiile în opera
literară. Mai este numit de teoreticieni actant, actor sau erou.
d. CITITORUL -este cel care receptează textul în funcţie de propriul orizont de
aşteptare şi de bagajul său cultural fapte, întâmplări reprezintă istoria sau conţinutul
poveştii, o succesiune de întâmplări ce creează un fir narativ, caracterizat prin
unitate compoziţională. Aceasta respectă momentele subiectului: expoziţiunea,
intriga, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant, deznodământul.
 TIPURI DE NARATORI

I. În funcţie de raportul narator-discurs narativ:

- Narator heterodiegetic - relatează la persoana a Ill-a
- Narator homodiegetic - relatează la persoana I, fiind martor sau ascultător al
întâmplărilor
II. În funcţie de gradul implicării în evenimentele povestite, naratorul este:
- obiectiv- povesteşte evenimentele la persoana a III-a şi adoptă o atitudine detaşată
faţă de acestea;
- subiectiv -povesteşte evenimentele la persoana I, fiind implicat şi ca personaj;
- martor cel care este sau nu personaj secundar al evenimentelor, rolul fiind cel de
observator. Funcţiile naratorului sunt: narativă (de reprezentare), de regie, de control
şi de interpretare.
 CLASIFICAREA PERSONAJELOR

I. După rolul pe care îl au în acţiune: principale, secundare, episodice, figurante;

II. În funcţie de profilul moral: pozitive, negative;
III. Din punctul de vedere al raportării la realitate: fantastice, alegorice, simbolice, istorice etc.;
IV. Din punctul de vedere al implicării în text: personaj-narator, personaj-martor, personaj-reflector etc.;
V. După modul în care sunt prezente în operă: individuale, colective;
VI. După gradul de evoluţie: plat, linear, previzibil şi rotund, complex, cu trăsături contradictorii.
VII. În funcţie de curentul literar:
a. Clasic este reprezentat de caracter, un personaj cu o trăsătură dominantă (avarul);
b. Romantic -excepţional ce acţionează în împrejurări excepţionale;
c. Realist -tipul uman întrun mediu social bine definit: demagogul, arivistul;
d. Naturalist -evoluţia sa este determinată de factorul genetic;
e. Modern -are o psihologie complexă, este imprevizibil, îşi impune propriile norme în lumea în care
trăieşte
 MODURILE DE EXPUNERE
a. Naraţiunea are rol în relatarea (de către narator) şi în reprezentarea
evenimentelor (punerea în scenă a evenimentelor);

b. Dialogul -conferă dinamism textului epic prin caracterul scenic pe care îl

creează.

c. Descrierea -prezintă, prin detaliile oferite, notele definitorii ale unui peisaj,
obiect, personaj etc. Are mai multe roluri: de a crea atmosfera, a anticipa
anumite evenimente, a susţine impresia de verosimilitate etc.

d. Monologul este de două feluri:

1. adresat - întâlnit în discursul unui personaj cu un referent absent/imaginar;
2. interior - oferă cititorului acces la interioritatea personajelor; evidenţiază
zbuciumul sufletesc al personajelor
 Perspectiva narativă este un concept prin care se definește punctul de vedere al naratorului în
raport cu universul diegetic (modul narativ de expunere), cu personajele care evoluează în spațiul
ficțiunii artistice. Modelul narativ tradițional avea ca prezență dominantă naratorul omniscient
(de la Ciocoii vechi și noi de Nicolae Filimon, la Ion al lui Rebreanu, de exemplu), în timp ce proza
modernă optează pentru viziune internă a unui personaj narator (Ș tefan Gheorghidiu, de pildă ),
ori pentru focalizarea multiplă , asociind punctele de vedere ale mai multor instanțe narative (
narator și personaje – Pădurea spânzuraților, Enigma Otiliei, Moromeții – sau numai personaje ca
în Patul lui Procust).
Caracteristicile fiecă rui tip de perspectivă sunt:
1. Perspectiva omniscientă (focalizare zero/ povestire nonfocalizată):
- Naratorul este omniscient (știe totul despre personajele sale – informații biografice, reflecții
interioare, tră iri psihoafective, etc.);
- El descrie, interpretează , motivează tră irile cognitive și afective / stările de conștiință ale
personajelor sale;
- Informațiile date de că tre narator depă șesc informațiile deținute de fiecare personaj în parte;
- Se relatează evenimente exterioare și interioare, utilizâ ndu-se tehnici analitice indirecte
(observația și analiza psihologică , introspecția);
- Destinele eroilor sunt dirijate riguros de că tre naratorul-demiurg (proza realistă de
observație socială și de problematică morală ).
2. Perspectiva internă (”din interior” / focalizare internă):
- naratorul adoptă punctul de vedere al unui personaj – narator sau personaj focalizator (”narație cu punct
de vedere care prezintă o omnisciență selectivă”);
- realitatea este percepută și interpretată subiectiv, din punctul de vedere al personajului (ce vede, ce aude, ce
gândește eroul – perspectiva ”avec”);
- se relatează ”evenimente” interioare, utilizâ ndu-se tehnici analitice directe (autoscopie / introspecția,
monolog interior / confesiune sunt frecvente în proza de analiză psihologică ).

3. Perspectiva externă (”din exterior” / focalizare externă):

- Naratorul se situează în perspectiva de observator imparțial, obiectiv al evenimentelor;
- Naratorul ”știe” mai puţin decâ t personajele, surprinzâ ndu-i doar comportamentul ;
- Sunt narate evenimente exterioare;
- Se notează , uneori, reacțiile manifeste ale tră irilor psihoafective, utilizâ ndu-se tehnici analitice indirecte
(observație comportamentală );
- Naratorul nu își asumă judecă ți de valoare / opinii;
- Uneori se textualizează ipostaza uniscientă a naratorului printr-un ”joc al aproximă rilor”, prin supoziții /
ipoteze (proza modernă , ”romanul comportamentist”).
4. Pluriperspectivism / focalizare multiplă (variabilă / difuză ):
- multiplicarea perspectivelor este generată de proliferarea ”vocilor” narative / a eurilor – narator;
- Trecerea de la un tip de focalizare la altul produce o ruptură de perspectivă (externă –internă sau o
ambiguizare prin transferul de perspectivă (punctul de vedere al naratorului este înlocuit de perspectiva unui
personaj focalizator, chiar dacă discursul nu-și modifică indicii – discursul ră mâ ne al naratorului, dar punctul
de vedere este al personajului);
- se combină , în formule diverse, perspective convergente / complementare / divergente, rezultanta fiind o
perspectivă difuză care relativizează eroii și lumea lor.