CONCEPTE OPERAȚIONALE

Opera literară: este o creație în care autorul înfăţişează un univers propriu, pornind de la
elementele realității, pe care le combină potrivit viziunii sale despre lume, sentimentelor și a imaginației
sale.
Opera literară prezintă o mare varietate de forme: opere lirice, epice, dramatice, aparținând
diferitelor specii literare.
I. Textul epic

Îşi are originea în Antichitate. Epicul permite o perspectivă temporală asupra existenţei, redată
fie prin succesiune organizată (epicul tradiţional), fie prin alăturarea neordonată cronologic a
evenimentelor (epicul modern).
Instanţele comunicării în textul narativ:
Autorul reprezintă creatorul real al operei literare.
Naratorul reprezintă instanţa tipică textului narativ literar. Naratorul poate fi:
- narator omniscient- domină universul operei, cunoaşte gândurile personajelor, intenţiile acestora,
relatează la persoana a III-a
- narator-personaj - participă la acţiune, relatează la persoana I, având o perspectivă subiectivă asupra
evenimentelor narate.
- narator-martor - ia parte la acţiune în calitate de observator, relatează la persoana I, cât şi la persoana
a III-a, în acest caz naratorul nu este prezent în acţiune.
Perspectiva narativă poate fi:
1. Perspectivă obiectivă (omniscientă)/focalizare zero:
- narator omniscient;
- descrierea realităţii din perspectiva naratorului omniscient;
- naraţiune la persoana a III-a.
Exemplu: romanul Ion de Liviu Rebreanu
2. Perspectivă subiectivă/focalizare internă:
- narator subiectiv;
- evenimentele relatate sunt de factură interioară prin tehnici precum: monologul interior/fluxul
conştiinţei, introspecţia, analiza, autoanaliza;
- predomină persoana I. Exemplu: romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil
Petrescu
3. Perspectivă externă/foclizare externă:
- naratorul ştie mai puţin decât personajele sale;
- sunt relatate evenimente exterioare.
Exemplu: romanul Patul lui Procust de Camil Petrescu
Personajul este persoana implicată în acţiunea unei opere literare.

Construcţia discursului narativ

Acţiunea – totalitatea evenimentelor, a faptelor şi întâmplărilor semnificative, prezentate în

succesiunea lor într-o operă literară, determinate de relaţiile care se stabilesc între personaje.
Construcţia subiectului în opera epică: expoziţiunea, intriga, conflictul, desfăşurarea acţiunii, punctul
culminant, deznodământul.
Incipitul reprezintă secvenţa textuală prin care cititorul este introdus în universul ficţional. Începutul
unei opere literare poate să sugereze semnificaţia întregului text.
Finalul realizează deschiderea către lumea cititorului. El poate fi închis sau, în cazul în care nu există
o rezolvare explicită a conflictului, deschis.
Relaţii de simetrie – concept legat de compoziţia textului literar. Relaţia de simetrie presupune
reluarea în final a unui element al incipitului.
Relaţii spaţiale şi temporale – elemente de construcție a discursului narativ. Naraţiunea presupune
derularea în timp şi spaţiu, care influenţează evoluţia conflictului şi evoluţia personajelor.
Episodul narativ imprimă o semnificaţie profundă textului.
Secvenţa narativă – parte a unui text narativ care prezintă o acţiune scurtă.
Modurile de expunere în textul epic: naraţiunea, descrierea (de tip tablou/de tip portret),
dialogul, monologul.
Specii literare ale genului epic: basmul, povestirea, nuvela, romanul.
Basmul este opera epică în proză de dimensiuni medii, care prezintă lupta dintre bine și rău
încheiată cu victoria binelui și călătoria eroului spre maturizare.

Trăsături:

– formule: inițiale, mediane și finale;

– teme: călătoria eroului, iubirea, eroismul;
– motive: cifre magice, obiecte magice, împăratul fără urmași, drumul, calul, coborârea în fântână;
– momentele subiectului devin: situația inițială de echilibru, factorul perturbator, acțiunea reparatorie,
momentul de maximă tensiune, restabilirea echilibrului inițial;
– personaje ajutătoare, himerice.

În cazul basmului cult:

– autorul este cunoscut;
– textul nu poate fi modificat;
– se întâlnește limbaj regional;
– oralitatea stilului și umorul;
– triplicarea probelor.

 Povestirea este o specie epică în proză, de dimensiuni mai reduse decât nuvela şi mai întinsă
decât schiţa, care se limitează la nararea unui singur fapt epic, interesul concentrându-se nu în jurul
personajelor, ci al situaţiilor, acțiunii.
Trăsături:
- implicarea naratorului în acţiune este mai mare decât în nuvelă (naraţiune subiectivizată), 
- construcţie mai puţin riguroasă decât a nuvelei
- desfăşurarea acţiunii este mai puţin tensionată
- există o relaţie strânsă între narator şi receptor prin oralitate, ceremonial, atmosferă, acţiune situată
într-un timp relativ determinat (trecut), uneori chiar mitic
- stilul se caracterizează prin oralitate, demonstrată în primul rând, prin caracterul fatic al povestirii,
adică menţinerea unui permanent contact între partenerii actului de comunicare, între povestitor şi
ascultător

Nuvela - este o specie a genului epic, în proză, cu un singur fir narativ, de dimensiuni relativ
reduse (se situează între schiță și roman), cu un conflict concentrat și intriga riguros construită, cu
personaje puține, punându-se accentul pe un personaj principal, iar întâmplările și faptele sunt, de
regulă, verosimile.
Trăsături:
- se observă tendința de obiectivare, naratorul nu se implică în subiect și se detașează de personaje;
- întâmplările sunt relatate alert și obiectiv;
- relațiile temporale și spațiale sunt clar delimitate, ceea ce asigura verosimilitatea, credibilitatea;
- se acordă o importanță mai mare caracterizării personajelor decât acțiunii propriu-zise;
- detaliile au un rol semnificativ.
Romanul este o specie a genului epic în proză, cu acţiune mai complicată şi de mai mare
întindere decât a celorlalte specii epice în proză, desfăşurată, de regulă, pe mai multe planuri, cu
personaje numeroase.

Trăsături:
-Acțiune amplă;
-Prezența diferitelor tipuri de conflict;
-Personaje numeroase, construite complex;
-Discursul narativ este divers: obiectiv sau subiectiv;
-Întrebuințează moduri de expunere și tehnici specifice.