Idealul

cavaleresc
 Evul mediu
ȋn această perioadă. Ȋn EvulMediu ȋncep
să se formeze popoarele europene
moderne, aflate ȋntr -un proces de
confruntare politică și religioasă, dar și de
important dialog cultural cu civilizații din
afara Europei, mai cuseamă cea
islamică.Subdiviziunile cronologice ale
Evului Mediu general acceptate sunt: Evul
Mediutimpuriu (secolele al VI-lea-al X-
lea), dezvoltat (secolele al XI-lea-al XIII-
lea) și târziu(secolele al XIV-lea-al XV-
lea).
 După distrugerea Romei de către vizigoții
conduși de Alaric, ȋn 410, climatul politic șisocial se alterează ȋn
mod masiv și ireversibil și Europa traversează câteva secole de
relativă barbarie socială și politică. Ȋn absența forței de coeziune
reprezentate de Imperiul Roman caredominase cea mai mare parte a
regiunii vreme de secole și traversată de triburi barbare,Europa se
fărâmițează ȋn numeroase teritorii, frecvent angajate ȋn conflicte cu
vecinii. Ȋnaceste condiții, realizările Imperiului Roman, de la
agricultura eficientă, la formidabilainfrastructură, reprezentată de
rețele de drumuri și apeducte, sunt rapid abandonate.

Odată cuele, decade puternic și viața culturală și artistică, ȋn afara unei scurte perioade de
relativăȋnflorire la curtea ȋmpăratului Carol cel Mare (așa-numita ,,Renaștere carolingiană”).
EvulMediu timpuriu se termină ȋnsă ȋn jurul anului 1000, după care urmează o perioadă de
mareȋnflorire, mai cu seamă ȋntre secolele al XII-lea și al XIII-lea, marcată de rafinament artistic
șiinovație politică. Aceasta este perioada când orașele ȋncep să se dezvolte, comerțul ȋnfloreșteși apar
noi categorii sociale; cum ar fi comercianții.
 Trăsăturile perioadei medievale

Evul Mediu este o perioadă profund religioasă. Influența

Bisericii Catolice în Europaoccidentală și centrală (de altfel,
singurul factor de coeziune socială reală al perioadei) se
facesimțită la toate nivelurile, de la politică, la viața socială și
la manifestările artistice. După cumarată istoricul francez
Jacques Le Goff, omul teologiei medievale este conceput ca o
miză înlupta dintre Bine și Rău, dintre Dumnezeu și Satana.
 De aici, se dezvoltă două viziuni asupra omului: omul călător, pe
pământ și pe drumul mântuirii, pelerinul și cruciatul, și omul ca penitent, deci
omul care pătimește pentru păcatele sale. Omul medieval este o unitate
conflictuală intre trup și suflet. Dar la acestea se adaugă spiritul și inima, atașată
ideii dedragoste și opusă capului. În concepția medievală, corpul omenesc este și
imaginea metaforică a societății, capul reprezentându-1 pe conducător (rege sau
papa), iar picioarele, pemeșteșugari și țărani.

Cele trei centre ale vieții

medievale sunt mănăstirea, castelul și,
mai târziu, orașul. Înmănăstiri se creează
o bogată literatură religioasă,se
Marco Polo decorează manuscrise cu
miniaturirafinate, se scriu tratate de
teologie și de filozofie, dar se păstrează
și se copiază de asemeneași texte antice.
 Tot aici se dezvoltă și cel mai important curent
filozofic al perioadei:scolastica. Bazată în principal pe filozofia lui
Aristotel (redescoperită, după o perioadă deobscuritate, și prin
intermediul filozofilor și savanților arabi), scolastica încearcă să
uneascărațiunea și credința. Deși acceptă existența unor adevăruri
revelate (accesibile doar prinintermediul credinței),
scolastica recunoaște și importanța deosebită
a rațiunii umane, pe careo vede ca aptitudinea
naturală, înnăscută, prin care omul
interpretează lumea sensibilă. Aristotel

Exponentul cel mai de seamă al scolasticii și creatorul uneia dintre cele

mai importante operefilozofice ale epocii este călugărul dominican Toma
d'Aquino (1225-1274), devenit ulteriorsfânt al bisericii catolice, autor al
lucrării Summa theologica.
Toma d'Aquino
 În Evul Mediu timpuriu, din punctul
de vedere al Bisericii, omul este o ființă slabă,viciată,
degradată ca urmare a păcatului originar, dar, în
opoziție cu această părere, se situeazăidealul
nobililor războinici, care căutau exaltarea corpului
prin toate căile și mijloacele. Fațăde antichitatea
romană, viață privată devine un factor primordial al
civilizației și, oricât s-auchinuit noile regate barbare
statornicite pe teritoriul fostului Imperiu Roman să
imitesocietatea romană atât la nivelul instituțiilor, cât
și la cel al structurilor sociale, ele se lovescde un
eșec. Pretutindeni, de la Curte până la cel mai umil
funcționar, de la grupurile profesionale la cele
religioase, de la oraș la țară, în prim-plan apar
persoaneleși spațiile private. Până și averea devine o
chestiune privată, iar individul caută să privatizeze
totul.
 Educația dată copilului avea un caracter practic și
concret, orientat de mediul și pentru mediul social în care trăia. La
vârstă de 7 ani, copilul era dat la școală-școlile episcopale existau
dinsecolul al VII-lea -iar de la 10 ani băieții își începeau pregătirea
militară, învățând săcălărească, să îngrijească un cal și să mânuiască
armele. După ce atingea vârstă de 14- 15 ani,mergea la curtea unui
prinț, unde educația sa se perfecționa într -o societate mai elegantă
șimai numeroasă. În sfârșit, tânărul era ridicat la rangul de cavaler,
ceea ce nu se întâmpla fără afi organizate petreceri.
Și educația fetelor era
orientată în sens practic,
întrucât după căsătoriefata
era cea caretrebuia să
conducă gospodăria.
 Artă medievală
Artă medievală este dominată de arhitectură gotică și
de miniatură. Primei i sedatorează, începând cu Evul Mediu
dezvoltat, spectaculoasele catederale care dominau multedintre
orașele europene. De dimensiuni imense (construcția lor întinzându-
se uneori de-alungul a câteva generații), acestea sunt dominate de
arcade și sunt frecvent decorate cusculpturi de un mare rafinament.
Rolul miniaturii era să ilustreze manuscrisele. Miniaturilemedievale
ating încetul cu încetul un extraordinar rafinament artistic, care
combină un anumehieratism (mai ales în reprezentarea corpului
uman) cu un deosebit simț al culorii șicompoziției. Abia către
sfârșitul Evului Mediu, pictori ca Giotto descoperă
perspectiva,marcând astfel începuturile Renașterii.
Literatura medievala
In castele au luat nastere trei forme
esentiale ale literaturii medievale: poemele eroice
(cantece de gesta), romanele cavaleresti si poezia
trubadurilorPoemele eroice sunt creatii epice
ample, in versuri, care slavesc vitejia unor eroi
exceptionali din vremurile razboinice, mai cu
seama din perioada Evului Mediu timpuriu,
imbinand aspectele istorice si legendare, precum
in Cantecul Nibelungilor, Cantecul lui Roland sau
Cantecul Cidului.
Romanele Incepand cu secolul al XII-lea, intr-o perioada
de rafinare a vietii sociale, literatura se deschide spre
sentimente si forme de expresie mai variate si mai
delicate in raport cu caracterul aproape exclusiv
razboinic si forma sobra, adesea rudimentara, a poemelor
eroice. Apare astfel idealul cavaleresc (fara frica si fara
pata), ce se caracterizeaza prin vitejie, simt al onoarei,
urmarirea unui scop nobil si maret, cultul unei doamne
pentru care eroul trece prin cele mai grele incercari. In
aceste romane, sentimentul pur si delicat al iubirii
intregeste personalitatea cavalerului. Asemenea
caracteristici se intalnesc, de exemplu, in romanele lui
Chretien de Troyes, Cavalerul Lancelot, Yvain sau
Cavalerul cu leul, Perceval. Acestui ideal ii corespund
cavalerii Mesei Rotunde, vasalii regelui Arthur
(Lancelot, Perceval, Tristan si altii), care infrunta
primejdii si trec prin intamplari fantastice spre a-si cuceri
iubita sau spre a dobandi Graalul.
Chretien de Troyes
Diferite atat de epopeea medievala, cat si
de romanul modern, romanele cavaleresti
sunt ample povestiri in versuri. Ele au
circulat, cu personaje si motive
asemanatoare, in Franta, Anglia si
Germania, fiind extraordinar de populare,
mai cu seama cele ce aveau ca subiect
aventurile Regelui Arthur si ale cavalerilor
Mesei Rotunde. Mai tarziu, odata cu
aparitia tiparului, prelucrarile romanelor
cavaleresti cunosc o deosebita raspandire
si un mare succes de public. Ecouri ale lor
intalnim in opere literare ca Divina
comedie, a lui Dante (unde, in episodul
Francescai da Rimini, este amintit
cavalerul Lancelot) sau Don Quijote, de
Cervantes (care le satirizeaza exagerarile).
Divina Comedie
1. Divina Comedie - "catedrala si
mormantul Evului mediu" (G.
Carducci). Explicati de ce poate fi
comparata cu o catedrala gotica cu 3
nave. Explicati titlul, tinand cont atat
de final cat si de stil. Divina Comedie,
expresie a viziunii renascentiste.
2. Cele 4 sensuri ale operei (stabilite de Dante insusi in Il convivio/
Banchetul):
- literal - calatoria poetului (viu fiind) in cele trei tinuturi ale lumii de
dincolo, calauzit de Virgiliu (simbol al ratiunii umane) in Infern si
Purgatoriu, si de Beatrice (simbol al ratiunii divine) in Paradis;.
- alegoric - sufletul lui Dante, poet ales, se mantuie cu ajutorul celor
doua calauze;
- moral - ii avertizeaza pe oameni cat de usor se poate pierde calea
cea dreapta (padurea intunecata) si cat de greu se rascumpara
drumul drept, al intoarcerii pe calea virtutii, fara o profunda
meditatie asupra destinului si fara continutul si lungul studiu al
lucrurilor divine si umane;
- anagogic (suprasensul) - opera dantesca reprezinta tenebroasele
conditii ale umanitatii medievale si necesitatea de a le depasi,
urmand preceptele Imperiului in domeniul lucrurilor temporale si
Biserica, in al celor spirituale;
3. Geografia mitica a Divinei Comedii : Cum s-a
format Infernul si unde? Ce se intampla cu materia
dislocata? Planetele, cerurile. Cromatica.. Descrierea
Infernului, a bolgiilor sale. Pedepsele pacatosilor.
Fragmentul Francesca da Rimini si Paolo Malatesta.
( Alexandru Balaci - Dante, Editura 100 + 1 Gramar,
Bucuresti, 1995; pp. 184-251)Italia se poate pentru
totdeauna mandri de a fi daruit lumii pe autorul uneia
dintre cele mai mari capodopere ale literaturii
universale. Un poet care a indraznit in plin ev mediu,
teologal si scolastic, sa se ridice deasupra lumii si s-o
judece dupa legile inflexibile ale adevarului. Divina
Comedie cuprinzand toate laturile vietii societatii
italiene din acea epoca de tranzitie a secolului al XIV-
lea, cu toate contradictiile ei, este expresia artistica cea
mai desavarsita a acestei epoci si prima uriasa
manifestare a noului spirit in literatura care tinde sa
devina realista.
Divina Comedie este o interferare a vietii generale cu cea
individuala, o marturisire in care realitatea este transfigurata de
catre arta. Poetul in fata lumii se destainuie cu indrazneala si
sinceritate. Daca in literatura medievala anterioara scriitorii se
aplecau asupra propriului suflet, pentru a se intreba fara a
raspunde, Dante Alighieri este primul creator literar care a
indraznit sa-si raspunda la intrebari, sa se marturiseasca. De aceea
Divina Comedie are drept centru al lumii istorice si al cele
fantastice aflate in simbioza pe autorul insusi, ea fiind o splendida
autobiografie psihologica, cel mai sincer poem, sinteza intregii
vieti anterioare a lui Dante. Dante Alighieri reduce in
personalitatea sa, care imbratiseaza toate aspectele multiforme ale
realitatii contemporane, intreaga psihologie a vremii. Aceasta
reducere a universului la unitatea psihologica umana este o alta
caracteristica a creatiei dantesti si ea ii asigura caracterul
universal, permanenta valorii si actualitatea.
Divina Comedie poate fi considerata
cel mai maret monument literar al
evului mediu, chintesenta gandirii si
cunostintelor omului din veacul de
mijloc, gata sa-i intoarca spatele,
spre a-si indrepta privirile catre viata
noua a Renasterii. In ea au fost
cuprinse toate aspectele realitatii,
tutto lo scibile, intrega stiinta,
intreaga istorie Florenta, Roma,
Imperiul Roman si Biserica.
Vă mulţumim pentru timpul acordat vizionarii!
Proiect lucrat de:
-Florescu Rayna
-Giura Teodora
-Urla Andrei
-Uta Andreea