Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Poezii
Index » familie » Poezii
» Idealul cavaleresc in roman si in poezia trubadurilor
Contextul istoric
Powered By
In Evul Mediu timpuriu, din punctul de vedere al Bisericii, omul este o fiinta
slaba, viciata, degradata ca urmare a pacatului originar, dar, in opozitie cu
aceasta parere, se situeaza idealul nobililor razboinici, care cautau
exaltarea corpului prin toate caile si mijloacele. Fata de antichitatea
romana, viata privata devine un factor primordial al civilizatiei si, oricat s-au
chinuit noile regate barbare statornicite pe teritoriul fostului Imperiu Roman
sa imite societatea romana atat la nivelul institutiilor, cat si la cel al
structurilor sociale, ele se lovesc de un esec. Pretutindeni, de la Curte pana la
cel mai umil functionar, de la grupurile profesionale la cele religioase, de la
oras la tara, in prim-plan apar persoanele si spatiile private. Pana si averea
devine o chestiune privata, iar individul cauta sa privatizeze totul. Educatia
data copilului avea un caracter practic si concret, orientat de mediul si pentru
mediul social in care traia. La varsta de 7 ani, copilul era dat la scoala -
scolile episcopale existau din secolul al VII-lea - iar de la 10 ani baietii isi
incepeau pregatirea militara, invatand sa calareasca, sa ingrijeasca un cal
si sa manuiasca armele. Dupa ce atingea varsta de 14 - 15 ani, mergea la
curtea unui print, unde educatia sa se perfectiona intr-o societate mai
eleganta si mai numeroasa. In sfarsit, tanarul era ridicat la rangul
de cavaler, ceea ce nu se intampla fara a fi organizate petreceri.
Si educatia fetelor era orientata in sens practic, intrucat dupa casatorie fata
era cea care trebuia sa conduca gospodaria.
Literatura medievala
Poemele eroice sunt creatii epice ample, in versuri, care slavesc vitejia unor
eroi exceptionali din vremurile razboinice, mai cu seama din perioada Evului
Mediu timpuriu, imbinand aspectele istorice si legendare, precum
in Cantecul Nibelungilor, Cantecul lui Roland sau Cantecul Cidului.
III. TEXTE
ALICATII
Care este, dupa Denis de Rougemont, explicatia succesului de care se bucura
romanul Tristan?
APLICATII
„Cand ziua-i lunga-n mai, ma-mbata / tril dulce, rasunand departe, / dar cum
il las, ma si sageata / prin piept iubirea de departe: / atunci, calc trist si
fruntea-nclin, / iar tril si flori de rosmarin / imi par mai reci ca o ninsoare. /
Prin Domnul sper s-ajung odata / sa-mi vad iubirea de departe; / dar pentr-
un bine mi se-arata / tot doua rele, ca-i departe. / Ah! dac-as fi un pelerin, /
ca ei, in strai umil de in / si cu toiag, sa-i pot apare / Ce fericit i-as cere-
ndata / salas, ca oaspe de departe; / si-un timp, din mila ei curata, / as fi cu
ea, desi-s departe;/ taifasul dragostei divin / l-ar ferici atunci deplin / pe
robul ei din departare. // Trist mi-as lasa si, totodata, / senin iubirea de
departe; / dar nu stiu de-am s-o vad vreodata, / ca prea ni-s tarile
departe; / si-s munti, si drumul nu-i putin, / si multe-apoi in loc ma tin / Dar
faca Domnul cum ii pare! // Ferice n-oi fi niciodata / fara iubirea de departe, /
caci nu-i femeie minunata ca ea, / pe-aproape sau departe; / de dragul ei,
preamandrul crin, / acolo, eu, la Sarazini, / mi-as duce traiul in
prinsoare. / De-a zamislit cerescul Tata / iubirea asta de departe, / putinta
deie-mi ca-ntrupata / sa-mi vad iubirea de departe: / sa-mi para, de-al ei
farmec plin, / cum ca iatac si crang devin / niste palate sclipitoare. // Zic
drept cati zic ca viata toata / mi-o dau iubirii de departe, / caci alt nimic nu
ma desfata, / pe cat iubirea de departe; / dar in zadar de dor suspin: / un
duh ursitu-m-a hain, / iubind, sa n-aflu alinare. // In van ma zbucium si
suspin; / blestem pe duhul meu hain, / ca nu-mi da nicio alinare!” (traducere
de Teodor Bosca)
APLICATII
III. CONCLUZII
EVALUARE FINALA
Sugestii bibliografice
Rivalin, fiul regelui din Loonis (Bretania armoricana), atunci cand s-a
dus in Cornouailles sa ceara ajutorul regelui Marc, s-a indragostit
de Blanchefleur, sora acestuia. La moartea tatalui ei, Blanchefleur,
insarcinata, il urmeaza pe Rivalin in Loonis, dar Rivalin moare inainte de
nasterea copilului. In ziua nasterii, Blanchefleur moare de durerea pierderii
sotului. Tristan, orfan de la nastere, si-ar datora numele acestei zile triste.
Dupa altii, Tristan vine de la « an trist » sau de la « tant triste ». Crescut
de Rohalt si de femeia acestuia, initiat de catre Gouvernal in arta cavaleriei,
tanarul tristan este rapit de niste negustori norvegieni, apoi eliberat
de Tintagel. La curtea regelui Marc, Tristan se evidentiaza prin abilitate si
bunatate, iar cand regele afla ca baiatul este nepotul sau, il adora.
RIVALIN, fils du roi de Loonois ( Bretagne armoricaine),alors qu'il était allé
en Cornouailles demander de l'aide au roi MARC, tomba amoureux
de BLANCHEFLEUR, sa soeur. Contraint de repartir à la mort de son père,
Blanchefleur, enceinte, le suit en Loonois, mais Rivalin mourra avant la
naissance de l'enfant. Le jour où elle accoucha, Blanchefleur mourut de
chagrin. TRISTAN, orphelin de naissance doit son prénom à ce triste jour.
( plusieurs hypothèses sont avancées sur le sens du prénom : selon certains,
il signifie 'triste temps', selon d'autres 'triste an(née)'. Par ailleurs, le surnom
qu'il emprunte pour aller en Irlande quérir une femme pour son oncle le roi
Marc, 'TANTRIS', anagramme de TRISTAN, serait son véritable prénom : '
tant triste'). Elevé par ROHALT et sa femme, initié au métier de chevalier
par GOUVERNAL, le jeune Tristan est enlevé par des marchands norvégiens,
puis libéré près de Tintagel. Recueilli à la cour du roi Marc, il se distingue par
son adresse et sa bonté et lorsque le roi apprend qu'il est son neveu, il
l'adoube
Un jour, le roi découvre les amants endormis dans un verger, mais cette fois-
ci, l'épée de Tristan ne sépare pas leurs corps. Le roi est alors convaincu de
leur culpabilité et il chasse Tristan. Il part en exil : après une période
d'errance, il s'arrête en Petite Bretagne (la Bretagne actuelle), où il
rencontre YSEUT AUX BLANCHES MAINS qu'il épouse non par amour, mais
pour son prénom et sa ressemblance avec Yseut le Blonde, qu'il ne peut se
résoudre à tromper.
Intr-o lupta pe care o poarta cu un urias, Tristan este ranit grav si are nevoie
de leacurile Isoldei-celei-Blonde. Il trimite sa o caute, in Cornouailles,
pe Kaherdin, cumnatul sau. Semnul reusitei urma sa fie un steag alb, iar al
esecului, unul negru. Cand Isolda-cea-cu-mainile-albe vede vaporul
intorcandu-se cu semnul alb, manata de gelozie, ii spune lui Tristan
ca steagul arborat este negru. Tristan moare de durere. Odata
ajunsa, vazandu-l mort pe Tristan, Isolda-cea-Blonda moare, la
randul ei, imbratisand trupul iubit.
Au cours d'un combat qui l'oppose à un géant, il est grièvement blessé et il
a besoin des dons d'Yseut La Blonde, pour guérir. Il l'envoie chercher en
Cornouailles par KAHERDIN, son beau-frère, et tous deux conviennent d'un
code : selon que la voile sera noire ou blanche, l'entreprise aura échoué ou
réussi. Quand Yseut aux Blanches Mains aperçoit le navire à son retour,
dévorée par la jalousie, elle annonce à son mari que la voile est noire :
Tristan meurt de chagrin et sitôt débarquée, Yseut la Blonde meurt sur le
corps de son amant.
Divina comedie prezinta calatoria lui Dante prin Infern, unde sunt pedepsiti
pacatosii dupa moarte, prin Purgatoriu, zona in care, potrivit credintei
catolice, se purifica sufletele celor morti in stare de har, dar care n-au atins
inca perfectiunea, si prin Paradis, taramul spiritelor fericite ale virtuosilor.
Prin Infern si Purgatoriu, Dante este condus de umbra lui Vergiliu, poetul latin
pretuit in Evul Mediu si care prezentase si el o calatorie in Infern, cea a
eroului Enea din epopeea Eneida. In Paradis, Dante este ghidat de sufletul
Beatricei.
Simetria impresionanta este una dintre calitatile Divinei comedii. Cele
trei cantice (Infernul, Purgatoriul si Paradisut) au un numar aproape
egal de versuri si fiecare este impartita in 33 de canturi, scrise
in tertine (strofe de cate trei versuri). Existenta unui prim cant, cu caracter
de prolog, face ca numarul total al canturilor din Divina comedie sa fie o
suta. Toate cele trei cantice sfarsesc cu cuvantul stele: iesiram iar catre
lumini si stele (Infernul, XXXIV, 139), curat si dornic de-a urca la
stele (Purgatoriul, XXXIII, 145), iubirea ce roteste sori si
stele (Paradisul, XXXIII, 145)1
Opera lui Dante este considerata cea mai grandioasa enciclopedie poetica a
Evului Mediu. Impresionanta cultura a autorului Divinei Comedii a sintetizat in
aceasta creatie un tezaur de cunostinte ale vremii din cele mai variate
domenii: astronomia - desi limitata la conceptia lui Ptolemeu, care punea
Pamantul in centrul universului - ii permite lui Dante sa precizeze pozitia
planetelor, determinand exact timpul calatoriei sale; geografia (cunoscuta in
buna parte din calatorii) ii ofera date referitoare nu numai la Italia, pe care o
cunostea temeinic in varietatea provinciilor sale, ci si la alte tari, in limitele
lumii cunoscute de europenii acelei epoci dinaintea marilor descoperiri
geografice. De asemenea, cunostintele de istorie populeaza opera lui Dante
cu numeroase personalitati ale Antichitatii si ale Evului Mediu.
E doar 'poveste' aici? Nu! Trebuie sa dam curs indemnului chiar al lui Dante,
din cantul IX: 'Voi, cei deprinsi cu-a' gandului stradanii, /
scrutati invatatura ce s-ascunde / sub valul fin al versurilor stranii!' Se
degaja, din istoria Francescai, care nici sub cazna divina nu se dezice de
iubirea ei, o inalta idee despre om.
APRECIERE
« In imparatia mortilor, simti pentru prima oara viata lumii
moderne. [] Fiecare dintre acestia [eroii lui Dante] se afla intr-o stare de
extrema pasiune. Sentimentele, iimpinse pana la culme, idealizeaza si
maresc obiectele. Totul este colosal si totul este natural. Iar in mijloc se
inalta dominator Dante, cel mai infernal, nobil, crud, sarcastic, razbunator,
feroce; cu inaltul sau sentiment moral, cu al sau cult al maretiei si al stiintei,
chiar cand acestea se afla vinovate, cu dispretul sau pentru tot ce este las si
josnic, sus, deasupra gloatei fara numar; atat de ingenios in razbunari, atat
de elocvent in invective. Figurile acestea mari, rigide si epice pe piedestalul
lor, ca niste statui, il asteapta pe artistul care sa le ia de mana, sa le arunce
in valtoarea vietii si sa faca din ele fiinte dramatice. Dar artistul acesta nu a
fost un italian: a fost Shakespeare. (Francesco de Sanctis, Istoria literaturii
italiene)
De timpuriu, ramas orfan de tata, copilul a fost luat si crescut de o ruda mai
indepartata.
La 33 de ani, i s-a pierdut urma; cum spunea singur – „s-a pristavit in vant”.
Dar lumea lui din Paris ii invatase pe de rost versurile, transmitandu-le in
felul acesta viitorimii. Publicandu-i versurile, confratele sau Clément Marot il
prezenta ca pe un poet a carui opera este „ . atat de maiastra, atat de plina
de alese invataturi si intr-atat leit-poleita in multime de culori frumoase, incat
vremea ce le netezeste pe toate n-a izbutit a o sterge pana acum si mai putin
inca va s-o risipeasca de aici inainte”.
INCHINARE:
Pe unde-s, Doamne, si de cand,
nu cauta ! Cheia-i pastrata
in versul meu : Dar unde sant
zapezile de altadata ?
Villon evoca personaje din Antichitate si din Evul Mediu, unele foarte
apropiate in timp de el, asa cum este eroina franceza Jeanne d'Arc, arsa pe
rug de englezi, in Razboiul de O Suta de Ani.).
APLICATII
Politica de confidentialitate
Poezii
Ploaia
Sentimente - poezie
petent
legiune
palc
firfiric