DIDACTICA TEORIEI LITERARE

Masterat Didactici ale disciplinelor filologice

Anul II, sem. I, 2017-2018

conf. dr. Oana Fotache

(oana_fotache@yahoo.com)

1
TEMATICĂ DE CURS

1. Prezentarea tematicii cursului și a modalității de evaluare (13 oct.)

2. Introducere în teoria literară – domeniu și concepte, discipline
înrudite (20 oct.)
3. Literatură/ realitate. Literatură și istorie/ cultură. „Margini” ale
literaturii. Ficțiune și adevăr (27 oct.)
4. Operă și text. „Viziunea despre lume” în opera literară. Subiect,
temă, motiv, procedeu. Sensurile operei literare (3 nov.)
5. Teoria genurilor și a speciilor (10 nov.)
6. Conceptul de curent literar. Contextele literaturii (istoric, social,
politic…). Sensul istoric și cel tipologic al curentului literar (17
nov.)
7. Elemente de naratologie. „Ce” și „cum” se povestește. Procedee
narative. Naraţiunea, descrierea, dialogul. Instanțele narațiunii
(autor, narator, personaj). Problematica interpretării prozei
moderne (24 nov.)
2
TEMATICĂ DE CURS
8. Textul poetic. Limbajul poetic. Elemente de prozodie. Problematica
interpretării poeziei moderne (8 dec.)
9. Conceptul de autor. Literatură și (auto)biografie (15 dec.)
10. Elemente de teorie a lecturii. Tipuri de cititori. Strategii și chei de
lectură (5 ian.)
11. Titlul și textul operei literare (12 ian.)
12. Pregătire pentru examen (19 ian.)

Evaluare: examen scris – aplicarea conceptelor de teorie literară

adecvate unui text literar dat.

3
Bibliografie minimală
Gheorghe Crăciun, Introducere în teoria
literaturii, Chișinău, Editura Cartier, 2003 (cap.
I-III, X-XIII)
Antoaneta Tănăsescu, Sinteze de teorie literară,
București, Paideia, 2004 (primul capitol)
R. Wellek și A. Warren, Teoria literaturii, trad.
Rodica Tiniș, București, Editura pentru
Literatură Universală, 1967 (partea a IV-a)

4
Teoria literară în programele școlare

Teoria literară / teoria textului (mai ales la

gimnaziu).
Suprapuneri cu: studiul literaturii române;
studiul contextului istoric al lit.; ~ literaturii
comparate/ universale; ~ problemelor
comunicării.

5
Clasa a V-a
Competențe generale:
2. Receptarea textului scris de diverse tipuri
Noțiuni:
Texte literare și nonliterare, continue, discontinue şi
multimodale
Temă, cuvinte-cheie, idei principale și secundare, text
narativ literar, acțiune, personaj, timp, spațiu
Tipare textuale de structurare a ideilor (vechile
moduri de expunere): narativ, descriptiv, explicativ
Cuvinte-cheie, idee principală, idee secundară, temă
Textul narativ literar și nonliterar
Textul descriptiv (literar/nonliterar)
Textul explicativ (aplicativ) 6
Clasa a V-a
Limbaj figurat (personificarea, comparaţia)
Interese și atitudini față de lectură

Clasa a VI-a

Noțiuni : text narativ/descriptiv literar, autor, narator,

personaj, tipuri de narațiune, momentele subiectului,
proză, vers, limbaj figurat (epitetul, enumerația),
noțiuni de versificație
Textul narativ literar – în proză, în versuri

7
Clasa a VII-a
Identificarea trăsăturilor specifice unui text epic, liric
sau dramatic;
− exerciţii de disociere a lumii reale de cea virtuală;
− interpretarea elementelor definitorii ale
comportamentului unui personaj;
Structuri textuale: secvențe de tip narativ,
explicativ, descriptiv, dialogal
- Textul epic. Narativul literar. Personajul. Mijloace
de caracterizare
Se adaugă repetiția și metafora, ca elemente ale lbj
figurat.

8
Clasa a VIII-a
Interpretarea temei, a motivelor şi a ideilor principale
dintr-un text;
− Textul epic. Textul liric. Textul dramatic
− Texte care combină diverse structuri textuale
(explicativ, narativ, descriptiv, dialogat, argumentativ)
− Strategii de interpretare: interpretarea limbajului
figurat (aliterația, hiperbola, antiteza).

9
Clasa a IX-a
Competențe generale: analiză tematică, structurală și stilistică
Competențe specifice:
Ficțiune, imaginație, invenție / realitate, adevăr
Text ficțional/ nonficțional (memorii, jurnale, scrisori...)
Temă, motiv, viziune despre lume
(temele pe care e structurat manualul/ tema operei)
Texte epice: construcția subiectului și a personajelor
Texte lirice: simboluri, prozodie, figuri de stil
Genuri literare (epic, liric, dramatic)
Autor, narator, eu liric, cititor
Moduri de expunere (narațiune, descriere, dialog)
Personaj
Figuri de stil (elemente de retorică și stilistică)

10
Clasa a X-a
Competențe generale: idem
Competențe specifice:
Analiza textului narativ (compoziție, personaje,
formule narative, perspectivă, stiluri, specii epice:
proză scurtă, roman)
Analiza textului dramatic
Analiza textului poetic (compoziție, tropi,
prozodie). Poezie epică / lirică. Lirism subiectiv/
obiectiv.
Critica literară.

11
Clasa a XI-a
Viziune despre lume, teme şi motive, concepţii despre
artă
Curente culturale / literare – context istoric, social-
politic, evenimenţial; trăsături ale curentelor
culturale / literare;
Tipuri de roman.

12
Clasa a XII-a
Lectură-înțelegere (înțelegerea globală a textului,
analiza unor elemente ce pot conduce la
înțelegerea textului, anticipări); chei de lectură
(titlu, incipit, simbol central, personaje etc.)
Curente literare/culturale, în context românesc și
universal. Specii: jurnalul, memoriile

13
Studiu de caz: conceptul de temă
Manual clasa a V-a, Ed. Intuitext

Tema este un aspect general din viață, evocat

artistic într-o operă literară, spre exemplu:
copilăria, familia, natura, timpul, iubirea, istoria,
cunoașterea. Pentru a reda o temă, autorul
folosește cuvinte strâns legate ca sens de tema
respectivă, care apar frecvent pe parcursul
textului. Acestea se numesc cuvinte-cheie.

14
Def. în manualul de clasa a IX-a, coord.
M. Martin, autori R. Zane ș.a.:
Temă și motiv. Primul nivel de lectură a unui text
corelează receptarea lui „exterioară” cu lectura integrală
din care trebuie să reiasă în primul rând despre ce este
vorba în textul respectiv. Pentru a preciza acest lucru se
folosește termenul temă. Tema este referința abstractă a
unei întregi opere sau a unei secvențe dintr-o operă:
aspectul cu caracter general care stă la baza operei și în
jurul căruia se dezvoltă lumea ficțională.
Tema se poate diviza în mai multe unități. Unitățile care
contribuie la realizarea unei teme se numesc motive
literare. Fiecare temă își subsumează un anumit număr de
motive.

15
Boris Tomașevski, „Alegerea temei”
(în Teoria literaturii. Poetica, 1927, trad. rom.
1973

„Tema este unitatea sensurilor diverselor elemente ale

operei. Se poate vorbi și despre tema unei lucrări, ca
și despre tema părților ei componente. (...)
În alegerea temei un rol important îl joacă modul în
care va fi receptată de cititor. Prin cuvântul cititor se
înțelege de obicei un cerc destul de imprecis de
persoane și adeseori scriitorul nu știe prea bine cine
anume îl citește. Cu toate acestea, ideea de cititor este
întotdeauna prezentă în proiectele scriitorului.”
„Tema aleasă trebuie să fie interesantă. ” [tipuri de
interes: amuzament, interes literar, cultural]
Tema trebuie să fie actuală. În ce constă actualitatea?
16
Boris Tomașevski, „Alegerea temei”
(în Teoria literaturii. Poetica, 1927, trad. rom.
1973
Stimularea atenției cititorului.
Tema unei opere literare are o tentă emoțională
(implicată în operă și trăită apoi de cititor).

17
Introducere în teoria literară
Domeniu și concepte. Discipline înrudite.

18
TL - etimologie
gr. theoria – a observa. Sinonime
(parțiale): știința literaturii, poetica.
- poetica: inaugurată de Aristotel (sec. IV î.
Chr.). Forma modernă a TL îşi are
originea în sec. XIX; dezvoltare
spectaculoasă în sec. XX.
- poetică - dezavantaje: pare să se refere
doar la poezie; sugerează norme, reguli
care sunt prescrise creaţiei literare.
19
Poetica – 3 sensuri
ansamblu de reguli, norme, principii elaborate
de un individ/școală literară (ex. poetica
renascentistă, clasică...);
ansamblul opțiunilor estetice ale unui scriitor
(privind stilul, compoziția, tema etc.) – ex.
poetica lui Ion Barbu;
(sens modern) teorie internă a literaturii, pornind
de la întemeierea lingvistică a faptului literar (v.
Poetica lui Tzvetan Todorov, 1968).

20
obiect de studiu
Roman Jakobson: TL nu cercetează opere,
ci proprietăţile discursului literar.
TL se ocupă de literatură la modul general,
căutând constante şi similarităţi, elemente
invariante, fără să nege totuşi variabilele -
scriitorii şi operele.
TL priveşte literatura ca ordine simultană,
ale cărei principii şi criterii caută să le
descopere.
21
obiect de studiu
TL nu se ocupă cu sensul concret/particular
al unei opere, ci cu delimitarea sensurilor
posibile / natura polisemantică a operei
literare.
Azi, termenul de teorie = o serie de curente
de gândire care nu au neapărat legătură cu
literatura; metodologie, sistem de idei
care se pot aplica mai multor obiecte
simbolice.

22
Statutul teoriei literare
Știință în permanentă ajustare.
Flexibilitate pentru a încorpora noul care
apare mereu.
Împărtășește condiția științelor umane
(istoria, filozofia, psihologia ș.a.).

23
Conceptele teoriei literare
(cele mai multe sunt folosite şi de istoria şi critica
literară)

Împrumutate din: estetică (operă, frumos), filosofie

(formă, valoare), ştiinţele naturii (gen, specie), istorie
(perioadă, epocă), lingvistică (limbaj, semn), lbj.
comun (personaj). Alte concepte ale TL: literatură,
text, autor, receptor...

24
Conceptele teoriei literare
Interferenţe cu: estetica și retorica (dintotdeauna),
mai recent cu: sociologia (lecturii), teoria
discursului, semiotica ș.a.

Arii de cercetare apărute recent: noile medii de

comunicare şi impactul lor, inter-/multiculturalitatea,
problematica identității...

25
Discipline înrudite
Estetica, critica și istoria literară, literatura
comparată, retorica, stilistica

26
Estetica
Domeniu al filozofiei care studiază arta și
frumosul.
Judecățile de gust.
Alexander Baumgarten, 1735.
Romantismul german și estetica lui Hegel.
TL ca estetică specială.

27
Critica literară

28
ETIMOLOGIE
GR. KRITIKOS – JUDECĂTOR

29
Critica literară
Critica este arta de a judeca defectele şi
calităţile operelor spiritului (Scaliger,
1580).
Obiect: Studiul operelor literare concrete.
2 tipuri de judecăţi: de existenţă/ de
valoare. Critica operează mai ales cu
criteriul valorii.

30
Critica literară
Funcții:
Explicare

Interpretare

Analiză/ descriere
Evaluare

31
Critica literară
Forme/ genuri ale criticii:
Cronica

Cenaclul

Exegeza/ comentariul de text

Monografia operei
Eseul critic
32
Critica – artă sau știință?
Deseori ideile critice s-au transmis în forme literare
(Horaţiu, Boileau, frații Schlegel).
Titu Maiorescu: poeți/ critici.
G. Călinescu: a înţelege o operă înseamnă „a recunoaşte
că dacă am fi executat noi opera, am fi urmat norma
însăşi a artistului”. Vocaţie şi disciplină.
Eugen Lovinescu: critica e o artă, iar istoria literară - o
ştiință.
René Wellek: scopul criticii este cunoaşterea intelectuală.
Critica aspiră către teorie.

33
Cum se procedează?

Intuiție (gust) și rațiune (intelect) –

implicate în actul critic. Impresie
raţionalizată şi verificată.
Criterii (relative) pentru comparaţie şi
stabilirea valorii: capodopera, conceptul
de frumos; complexitatea,
polisemantismul, unitatea, rezistenţa în
timp...

34
Gh. Crăciun despre critica literară
„... presupune analiza și comentariul operei
din punct de vedere estetic. C.l. descoperă
structura operei, sensul și semnificația
acesteia. Ea pune opera în relație cu alte
opere, o reconstituie în actul lecturii ca pe
un univers autonom, specific, teleologic.
Critica stabilește valorile și configurația
unei opere. Ea este interesată și de
aspectele sociale, politice, morale ale
operei, însă le subsumează dimensiunii
estetice.” (Introducere în TL, p. 64)
35
Dosarul critic
= dosar de receptare a unei opere/ unui scriitor
(fragmente de comentarii critice, analize,
interpretări)
Manualul de clasa a X-a, Editura Art:
Etape de alcătuire a unui dosar critic (căutarea
bibliografiei, selectarea volumelor/ capitolelor/
fragmentelor relevante, alcătuirea unor fișe cu
ideile importante și scurte citate, gruparea
fișelor).
- Cum interpretăm un dosar critic? La ce e util?

36
Evoluția criticii literare în cultura
română
4 etape: perioada pașoptistă, Junimea,
perioada interbelică, perioada postbelică.
Listă de nume...
Teme de discuție:
-Rolul criticii de întâmpinare;
-Cronici literare/ studii critice care exprimă
puncte de vedere diferite asupra unei opere;
-Cititor profesionist/ cititor empiric; bloguri
critice; audiența criticii.
37
Istoria literară

38
Istoria literară
Etimologie: histos – ţesătură (ideea de structură;
nu numai proces, curgere, mişcare).
Obiect de studiu. Istoria este studiul cronologic al
evoluţiei literare.
Criterii: grupaj după autori/curente/opere?
Trebuie reconstituit sensul din trecut?
Dificultate: operele participă în aceeaşi măsură la
domeniul realului şi al imaginarului (idei,
credinţe, emoţii, gusturi...) Condiţia operei
literare: istorică, dar, în același timp, poate
depăşi epoca în care a fost scrisă.

39
Tipologie
Istoria literară (presupune „ochi
formator”, selecţie, valoare; cuprinde opere
şi scriitori consacraţi)/ istoria literaturii
(cuprinde tot ce s-a scris).
Raportul cu istoria generală: în cazul
istoriei literare, trebuie dovedită mai întâi
realitatea artistică a operei. Istoria literară
nu are de-a face cu documente, ci cu
monumente; are acces direct la obiect
(opera).

40
Probleme specifice
Subiectivitate/obiectivitate
G. Călinescu: „Orice interpretare istorică este în
chip necesar subiectivă.” Istoria – o structură
acceptabilă, un „sistem patetic cu legi inefabile”.
Posibilitatea progresului în artă/ literatură
B. Croce – Nu există progres în artă.
E. Lovinescu – teoria mutaţiei valorilor estetice.

41
Cercetări conexe istoriei literare
Alcătuirea de dicţionare de scriitori/
opere;
alcătuirea de panorame ale literaturii;
bibliografii, ediţii critice, studiul
izvoarelor, atribuirea de texte unui autor...
;
istoria ideilor (ideea de natură/ de sacru
etc.) - foloseşte literatura doar ca ilustrare.

42
Retorica

43
Retorica – etimologie, origini
< gr. retorike, de la vb. a vorbi.
Arta de a vorbi bine, de a convinge – persuasiune.
Întemeietor: Corax (sec. V î. Hr., Siracuza).
Textul fundamental: Retorica lui Aristotel (de tip
general, nu o teorie a figurilor cu aplicaţie
literară).

44
Retorica - istoric
Înţelegere retorică a literaturii, în perioadele
(neo)clasice.
Momentele discursului în retorica antică: inventio,
dispositio, elocutio, actio, memoria.
Quintilian, Arta oratorică: triada efectelor retorice
(docere, delectare, movere).
Treptat, literatura va fi privilegiată în raport cu
oratoria (în funcţie şi de schimbările politice;
oratoria – la apogeu în epocile democratice).

45
Retorica – istoric
Sec. XVIII- înc. sec. XIX francez: 2 tratate
importante: Du Marsais, Tratatul despre tropi,
1730; Fontanier, Tratatul general al figurilor
discursului, 1822.
Distincţia tropi (metafora, metonimia, sinecdoca:
implică o modificare a sensului)/figuri.
Romantismul renunţă programatic la retorică
(conotată drept clasică). În fapt, orice discurs
literar are o componentă retorică.

46
Retorica – epoca modernă
Arta poetică a lui Verlaine: „prinde elocvenţa şi suceşte-i
gâtul!” Modernismul rupe legătura dintre poezie şi
logică (implicată în retorică).
Apare sensul peiorativ: retoric = steril, gol / pompos.
Noua retorică din anii ’70 recontextualizează moştenirea
vechii retorici. În timp ce vechea retorică era normativă,
cea nouă îşi propune să fie descriptivă şi interpretativă.

47
Wayne C. Booth, Retorica romanului,
1961
„În roman, cele mai multe fapte aparente poartă cu
sine o măsură considerabilă de apreciere. Ele
ordonează, într-un sens, părțile în funcție de
importanța lor; ele acționează asupra
convingerilor cititorului. Ca retorician, autorul
descoperă că unele convingeri de care depinde
aprecierea deplină a operei sale sînt gata
formate, acceptate pe de-a-ntregul de presupusul
cititor care deschide cartea, în timp ce alte
convingeri trebuie sădite sau consolidate.”

48
Stilistica

49
Stilistica – origini, tipologie
Disciplină recentă. Origini în retorică (pe care a
înlocuit-o, pentru o vreme).
2 tipuri: lingvistică şi literară. Reprezentativă
pentru prima: şcoala franceză iniţiată de Charles
Bally (Tratat de stilistică franceză, 1909).
Obiect de studiu: conţinutul afectiv al limbajului
comun; stilul se defineşte ca abatere de la norma
gramaticală.

50
Stilistica literară
Se apropie mai mult de critică.
Obiect: stilul individual al scriitorilor ca deviere
de la limbajul uzual la orice nivel (fonologic,
lexical, sintactic, semantic).

51
Stilistica românească
În prima jumătate a secolului XX:
Ovid Densusianu, „Evoluţia estetică a limbii române”
(curs, 1931).
Liviu Rusu – Estetica poeziei lirice (1937).
Iorgu Iordan se raportează, cu Stilistica limbii române
(1944), la direcţia lingvistică.
Tudor Vianu analizează faptele literare de stil în Arta
prozatorilor români (1941), interesându-se de
efectele artistice ale limbajului.
Tradiţia stilistică germană l-a marcat pe D. Caracostea
(Expresivitatea limbii române, 1942).

52
Stilistica lui Tudor Vianu
Vianu caută să păstreze mijloacele stilisticii
tradiţionale, a figurilor, corelându-le cu stilistica
modernă care accentuează individualitatea
stilului. Vianu subliniază existenţa unei
influenţe sociale (a mentalităţii colective) asupra
stilului personal al unui scriitor, vorbind atât
despre „stilişti”, cât şi despre „stiluri” – ex. stil
retoric, realist, ironic, „fantazist” etc.

53