Spaima învăţătorului

Adevăratul învăţător nu este lipsit de simţăminte; dimpotrivă. Numai că ştie să şi le

stăpânească, la nevoie. Este ceea ne arată o poveste zen.
La sfârşitul Evului Mediu, trăia într-o mănăstire japoneză un calugar bătrân care trezea
în sufletele călugărilor tineri un soi de teamă amestecată cu respect, pentru că nimic nu părea
să-l tulbure. Deşi spunea de câte ori avea prilejul că emoţiile nu sunt un lucru rău, atâta vreme
cât nu te laşi în voia lor, era mereu liniştit şi senin. Nu se supăra, nu se speria, nu se îngrijora.
Într-o dimineaţă de iarnă, pe când mănăstirea era încă învăluită în umbrele nopţii, tinerii
călugări s-au adunat în întuneric, fără să scoată un sunet. Bătrânul călugăr urma să aducă
ceaşca de ceai rituală până la altar. Când a trecut pe lângă ei, călugării au ţâşnit răcnind, ca
nişte stafii.
Călugărul şi-a văzut de treabă, netulburat, fără să şovăie, fără să tresară. Ceva mai
încolo se afla o măsuţă, pe care o ştia. A pus cu grijă ceaşca de ceai pe măsuţă şi a acoperit-o
cu o bucată de mătase, să nu cadă nici un fir de praf.
Apoi s-a sprijinit de perete şi a scos un ţipăt cumplit de spaimă.

Sarcina de lucru:
Reformulati cu propriile cuvinte semnificatia povestirii ‘Spaima invatatorului’.

Spaima învăţătorului

Adevăratul învăţător nu este lipsit de simţăminte; dimpotrivă. Numai că ştie să şi le

stăpânească, la nevoie. Este ceea ne arată o poveste zen.
La sfârşitul Evului Mediu, trăia într-o mănăstire japoneză un calugar bătrân care trezea
în sufletele călugărilor tineri un soi de teamă amestecată cu respect, pentru că nimic nu părea
să-l tulbure. Deşi spunea de câte ori avea prilejul că emoţiile nu sunt un lucru rău, atâta vreme
cât nu te laşi în voia lor, era mereu liniştit şi senin. Nu se supăra, nu se speria, nu se îngrijora.
Într-o dimineaţă de iarnă, pe când mănăstirea era încă învăluită în umbrele nopţii, tinerii
călugări s-au adunat în întuneric, fără să scoată un sunet. Bătrânul călugăr urma să aducă
ceaşca de ceai rituală până la altar. Când a trecut pe lângă ei, călugării au ţâşnit răcnind, ca
nişte stafii.
Călugărul şi-a văzut de treabă, netulburat, fără să şovăie, fără să tresară. Ceva mai
încolo se afla o măsuţă, pe care o ştia. A pus cu grijă ceaşca de ceai pe măsuţă şi a acoperit-o
cu o bucată de mătase, să nu cadă nici un fir de praf.
Apoi s-a sprijinit de perete şi a scos un ţipăt cumplit de spaimă.

Sarcina de lucru:
Sintetizati intr-o schema matematica / algoritm matematic povestirea ‘Spaima
invatatorului’.

Spaima învăţătorului
 Adevăratul învăţător nu este lipsit de simţăminte; dimpotrivă. Numai că ştie să şi le
stăpânească, la nevoie. Este ceea ne arată o poveste zen.
La sfârşitul Evului Mediu, trăia într-o mănăstire japoneză un calugar bătrân care trezea
în sufletele călugărilor tineri un soi de teamă amestecată cu respect, pentru că nimic nu părea
să-l tulbure. Deşi spunea de câte ori avea prilejul că emoţiile nu sunt un lucru rău, atâta vreme
cât nu te laşi în voia lor, era mereu liniştit şi senin. Nu se supăra, nu se speria, nu se îngrijora.
Într-o dimineaţă de iarnă, pe când mănăstirea era încă învăluită în umbrele nopţii, tinerii
călugări s-au adunat în întuneric, fără să scoată un sunet. Bătrânul călugăr urma să aducă
ceaşca de ceai rituală până la altar. Când a trecut pe lângă ei, călugării au ţâşnit răcnind, ca
nişte stafii.
Călugărul şi-a văzut de treabă, netulburat, fără să şovăie, fără să tresară. Ceva mai
încolo se afla o măsuţă, pe care o ştia. A pus cu grijă ceaşca de ceai pe măsuţă şi a acoperit-o
cu o bucată de mătase, să nu cadă nici un fir de praf.
Apoi s-a sprijinit de perete şi a scos un ţipăt cumplit de spaimă.

Sarcina de lucru:
Realizati un desen sugestiv pentru povestirea ‘Spaima invatatorului’.

Spaima învăţătorului

Adevăratul învăţător nu este lipsit de simţăminte; dimpotrivă. Numai că ştie să şi le

stăpânească, la nevoie. Este ceea ne arată o poveste zen.
La sfârşitul Evului Mediu, trăia într-o mănăstire japoneză un calugar bătrân care trezea
în sufletele călugărilor tineri un soi de teamă amestecată cu respect, pentru că nimic nu părea
să-l tulbure. Deşi spunea de câte ori avea prilejul că emoţiile nu sunt un lucru rău, atâta vreme
cât nu te laşi în voia lor, era mereu liniştit şi senin. Nu se supăra, nu se speria, nu se îngrijora.
Într-o dimineaţă de iarnă, pe când mănăstirea era încă învăluită în umbrele nopţii, tinerii
călugări s-au adunat în întuneric, fără să scoată un sunet. Bătrânul călugăr urma să aducă
ceaşca de ceai rituală până la altar. Când a trecut pe lângă ei, călugării au ţâşnit răcnind, ca
nişte stafii.
Călugărul şi-a văzut de treabă, netulburat, fără să şovăie, fără să tresară. Ceva mai
încolo se afla o măsuţă, pe care o ştia. A pus cu grijă ceaşca de ceai pe măsuţă şi a acoperit-o
cu o bucată de mătase, să nu cadă nici un fir de praf.
Apoi s-a sprijinit de perete şi a scos un ţipăt cumplit de spaimă.

Sarcina de lucru:
Cântaţi o melodie sau bateţi un anumit ritm care să fie potrivite povestirii Spaima
învăţătorului.

Spaima învăţătorului

2
 Adevăratul învăţător nu este lipsit de simţăminte; dimpotrivă. Numai că ştie să şi le
stăpânească, la nevoie. Este ceea ne arată o poveste zen.
La sfârşitul Evului Mediu, trăia într-o mănăstire japoneză un calugar bătrân care trezea
în sufletele călugărilor tineri un soi de teamă amestecată cu respect, pentru că nimic nu părea
să-l tulbure. Deşi spunea de câte ori avea prilejul că emoţiile nu sunt un lucru rău, atâta vreme
cât nu te laşi în voia lor, era mereu liniştit şi senin. Nu se supăra, nu se speria, nu se îngrijora.
Într-o dimineaţă de iarnă, pe când mănăstirea era încă învăluită în umbrele nopţii, tinerii
călugări s-au adunat în întuneric, fără să scoată un sunet. Bătrânul călugăr urma să aducă
ceaşca de ceai rituală până la altar. Când a trecut pe lângă ei, călugării au ţâşnit răcnind, ca
nişte stafii.
Călugărul şi-a văzut de treabă, netulburat, fără să şovăie, fără să tresară. Ceva mai
încolo se afla o măsuţă, pe care o ştia. A pus cu grijă ceaşca de ceai pe măsuţă şi a acoperit-o
cu o bucată de mătase, să nu cadă nici un fir de praf.
Apoi s-a sprijinit de perete şi a scos un ţipăt cumplit de spaimă.

Reprezentati prin miscare (dans sau mimica si gestica) povestirea ‘Spaima

invatatorului’.

Spaima învăţătorului

Adevăratul învăţător nu este lipsit de simţăminte; dimpotrivă. Numai că ştie să şi le

stăpânească, la nevoie. Este ceea ne arată o poveste zen.
La sfârşitul Evului Mediu, trăia într-o mănăstire japoneză un calugar bătrân care trezea
în sufletele călugărilor tineri un soi de teamă amestecată cu respect, pentru că nimic nu părea
să-l tulbure. Deşi spunea de câte ori avea prilejul că emoţiile nu sunt un lucru rău, atâta vreme
cât nu te laşi în voia lor, era mereu liniştit şi senin. Nu se supăra, nu se speria, nu se îngrijora.
Într-o dimineaţă de iarnă, pe când mănăstirea era încă învăluită în umbrele nopţii, tinerii
călugări s-au adunat în întuneric, fără să scoată un sunet. Bătrânul călugăr urma să aducă
ceaşca de ceai rituală până la altar. Când a trecut pe lângă ei, călugării au ţâşnit răcnind, ca
nişte stafii.
Călugărul şi-a văzut de treabă, netulburat, fără să şovăie, fără să tresară. Ceva mai
încolo se afla o măsuţă, pe care o ştia. A pus cu grijă ceaşca de ceai pe măsuţă şi a acoperit-o
cu o bucată de mătase, să nu cadă nici un fir de praf.
Apoi s-a sprijinit de perete şi a scos un ţipăt cumplit de spaimă.

Sarcina de lucru:
Gasiti reprezentari din mediul inconjurator (animale, plante, minerale etc.) pe care sa le
puneti in relatie cu povestirea ‘Spaima invatatorului’ sau cu un personaj al acesteia.

Spaima învăţătorului

Adevăratul învăţător nu este lipsit de simţăminte; dimpotrivă. Numai că ştie să şi le

3
stăpânească, la nevoie. Este ceea ne arată o poveste zen.
La sfârşitul Evului Mediu, trăia într-o mănăstire japoneză un calugar bătrân care trezea
în sufletele călugărilor tineri un soi de teamă amestecată cu respect, pentru că nimic nu părea
să-l tulbure. Deşi spunea de câte ori avea prilejul că emoţiile nu sunt un lucru rău, atâta vreme
cât nu te laşi în voia lor, era mereu liniştit şi senin. Nu se supăra, nu se speria, nu se îngrijora.
Într-o dimineaţă de iarnă, pe când mănăstirea era încă învăluită în umbrele nopţii, tinerii
călugări s-au adunat în întuneric, fără să scoată un sunet. Bătrânul călugăr urma să aducă
ceaşca de ceai rituală până la altar. Când a trecut pe lângă ei, călugării au ţâşnit răcnind, ca
nişte stafii.
Călugărul şi-a văzut de treabă, netulburat, fără să şovăie, fără să tresară. Ceva mai
încolo se afla o măsuţă, pe care o ştia. A pus cu grijă ceaşca de ceai pe măsuţă şi a acoperit-o
cu o bucată de mătase, să nu cadă nici un fir de praf.
Apoi s-a sprijinit de perete şi a scos un ţipăt cumplit de spaimă.

Sarcina de lucru
Discutati despre povestirea ‘Spaima invatatorului’, punandu-va reciproc intrebari despre
ce sentimente, idei, atitudini v-a trezit acest text. Impartasiti grupului mare: (a) felul in
care ati manifestat sensibilitate si atentie la ceea ce v-au spus partenerii de discutie si (b)
felul in care ati simtit ca v-au tratat partenerii.

Spaima învăţătorului

Adevăratul învăţător nu este lipsit de simţăminte; dimpotrivă. Numai că ştie să şi le

stăpânească, la nevoie. Este ceea ne arată o poveste zen.
La sfârşitul Evului Mediu, trăia într-o mănăstire japoneză un calugar bătrân care trezea
în sufletele călugărilor tineri un soi de teamă amestecată cu respect, pentru că nimic nu părea
să-l tulbure. Deşi spunea de câte ori avea prilejul că emoţiile nu sunt un lucru rău, atâta vreme
cât nu te laşi în voia lor, era mereu liniştit şi senin. Nu se supăra, nu se speria, nu se îngrijora.
Într-o dimineaţă de iarnă, pe când mănăstirea era încă învăluită în umbrele nopţii, tinerii
călugări s-au adunat în întuneric, fără să scoată un sunet. Bătrânul călugăr urma să aducă
ceaşca de ceai rituală până la altar. Când a trecut pe lângă ei, călugării au ţâşnit răcnind, ca
nişte stafii.
Călugărul şi-a văzut de treabă, netulburat, fără să şovăie, fără să tresară. Ceva mai
încolo se afla o măsuţă, pe care o ştia. A pus cu grijă ceaşca de ceai pe măsuţă şi a acoperit-o
cu o bucată de mătase, să nu cadă nici un fir de praf.
Apoi s-a sprijinit de perete şi a scos un ţipăt cumplit de spaimă.

Sarcina de lucru:
Povestiti o experienta personala pe care o puteti pune in relatie cu povestirea ‘Spaima
invatatorului’. Explicaţi în ce măsură sunteţi sau nu de acord cu morala acestei
povestiri, raportându-vă la propria experienţă.

Cultura de Internet
Andrei Pleşu, 02.12.2008

4
Nu mă înscriu printre detractorii calculatorului şi ai Internetului. Dimpotrivă: calculatorul şi facilităţile lui
mi-au schimbat viaţa în bine şi asta la o vîrstă cînd nu e uşor să asumi deprinderi noi. Scriu numai pe
calculator şi apelez, de cîte ori am nevoie, la reţeaua electronică, pentru informaţie, verificare, detaliu. E la
îndemînă, e rapid şi e, cu oarecari excepţii, o sursă de încredere. Am însă norocul de a nu mă fi format în
vecinătatea şi prin intermediul calculatorului. Cu alte cuvinte, am puţine şanse să devin dependent, iar
conceptul căutării intelectuale se asociază, pentru mine, ca şi pentru majoritatea congenerilor mei, cu alte
proceduri decît cele pe care le implică manevrarea unei tastaturi. E motivul pentru care sînt foarte rezervat
cînd e să judec performanţa culturală a calculatorului şi a Internetului. Ele au introdus în metabolismul
culturii un coeficient de facilitate, care presupune, e drept, acces prompt, dar şi lene mentală, pasivitate,
impostură.

Internetul e pe măsura acelora care cred că a fi cultivat înseamnă, pur şi simplu, a şti. Cunoaşterea ca
depozit, inteligenţa ca exerciţiu al memoriei, interogaţia redusă la strictă dexteritate mecanică şi la
curiozitate primară, toate acestea transformă faptul de cultură în produs de supermarket şi efortul de
cunoaştere într-o subspecie a shopping-ului. Dar a fi cultivat nu înseamnă a şti, înseamnă a şti să cauţi.
Nu a şti să utilizezi o "maşină de căutare", ci a transforma căutarea într-un parcurs laborios,
imprevizibil, plin de fertile derapaje colaterale. Cultura nu te îmbogăţeşte prin ceea ce îţi livrează în
mod expres, ci prin aventura drumului, prin barocul tatonărilor. Cultura e facultatea de a decide ce e
de făcut cînd nu ştii ceva: cum să pui întrebarea, la ce uşă să baţi, în care orizont să te mişti. Cultura te
îmbogăţeşte şi prin ceea ce afli fără să fi căutat în mod direct. Pe scurt, cultura ţine mai mult de
inspiraţie şi febrilitate spirituală, decît de zel cumulativ. Dansul e mai aproape de firea ei decît
săpătura harnică şi achiziţia hrăpăreaţă. Or, Internetul nu încurajează dansul, ci mai degrabă o ţopăială
arbitrară, o alergare aleatorie în toate direcţiile deodată. Internetul e un mod de a găsi, în care căutarea
se reduce la butonadă. Ceea ce e grav e că, găsind atît de uşor, începi să-ţi închipui că deţii cu adevărat
ceea ce ai găsit. Impostura e, de aceea, paguba subiacentă a culturii de Internet. Bunul dobîndit fără
efort, parada de informaţie plutind pe un perfect vid cognitiv, ştiinţa neasimilată, neprelucrată organic,
creează impresia penibilă a falsului, a jongleriei stîngace. Nicăieri nu e trişeria intelectuală mai acasă
ca în spaţiul culturii de Internet. Campionii ei păcălesc lumea, dar se păcălesc pe ei înşişi. Încep să
creadă că ştiu, că emană miresme subtile, cînd, de fapt, miros a Google de la o poştă.

Cultura de Internet ameninţă să devină cultura viitorului. Ea face victime încă de pe băncile şcolii, dar se
instalează, vanitos, şi în creiere mai tomnatice, grăbite să vîndă ceea ce n-au cumpărat niciodată. Îmi pică
ochii, din cînd în cînd, pe verbiajul bălţat al unei mici vedete de televiziune, pentru care laptop-ul pare să
fie mamă, tată, frate, prieten şi, probabil, iubită. Din instrument util, calculatorul portabil a devenit un
substitut de personalitate, o excrescenţă schizoidă care îşi domină utilizatorul. Omul vrea să epateze, să
etaleze cunoştinţe fenomenale, să arate, mă-nţelegi, prostimii cît e de deştept. Vreţi să auziţi ceva despre
Olympia (pronunţie ezitantă) a lui Edouard (pronunţat cu un "d" final sonor) Manet? Ascultaţi la mine!
Urmează platitudinile curente, culese din Wikipedia şi din alte cotloane digitale, de unde trebuie să rezulte
că vorbitorul şi-a tocit coatele şi şi-a mîncat tinereţile studiind asiduu istoria artei. Nu-i nimic - îmi spun.
Insul a făcut, totuşi, de bine, de rău, un efort. Şi decît să nu ştii nimic, mai bine să înveţi cîte ceva, fie şi de
pe Internet. Atîta doar: cînd eşti în faza de învăţare, nu se cade să adopţi, ţanţoş, postura învăţătorului.

Mai ai încă de butonat...