TEORIE

OLIMPIADA CLASA A 9-A

Genurile literare
1
 Genul epic
Definiție  cuprinde totalitatea  cuprinde
creaţiilor epice, acele
opere literare în care
autorul îşi exprimă
indirect sentimentele
prin relatarea unor
fapte, a unor
întâmplări prin
intermediul unui
narator (personaj,
martor, mesager).
Genul liric Genul dramatic
 cuprinde totalitatea
operele operelor destinate
literare în care reprezentării scenice;
autorul îşi autorul îşi transmite
exprimă indirect ideile şi
direct, sentimentele, prin
nemijlocit intermediul acţiunii şi al
gândurile, personajelor; intervenţiile
ideile şi lui se observă doar în
sentimentele. didascalii (indicaţiile
scenice)

Caracteristi  are trei elemente  impune anumite limite

ci definitorii: narator,  exprimarea privind amploarea în timp
acţiune şi personaje directă a şi spaţiu a acţiunii
 întâmplările sunt gândurilor, reprezentate
relatate de către ideilor si  textul dramatic e
unnarator sau de către sentimentelor, organizat în acte, scene,
un narator- personaj realizată prin tablouri şi replici; are
 relatarea se poate face confesiune, caracter ficţional
la persoana I sau a autoexprimare  operele se realizează în
III-a (perspectivă , plan textual prin dialog
subiectivă sau subiectivitate, (schimb de replici) și
obiectivă) prin prezenţa monolog (replica unui
 acţiunea este nemijlocită a singur personaj), iar în
constituită din eului care se plan paratextual, prin
totalitatea faptelor exprimă pe indicaţiile scenice
relatate sine  Acţiunea se dezvoltă în
 are o mare mobilitate  au formă jurul conflictului
în timp şi în spaţiu versificată dramatic (care determină
 e caracterizat de  utilizează naşterea unei crize,
unitate imagini apariţia unui dezechilibru
compoziţională; artistice care trebuie rezolvat;
întâmplările povestite  lirica efectul crizei este
se constituie în subiectivă - tensiunea interioară/
momente ale eul liric (nu se aşteptarea, încordarea
subiectului literar confundă cu  între spectator şi scriitor
(expoziţiunea, intriga, autorul operei) (dramaturgul) apare o
desfăşurarea acţiunii, e prezent în convenţie, spectatorul
punctul culminant, poezie prin admiţând ideea că pe
deznodământul) verbe la scenă apar adevăraţii eroi,
 personajele sunt persoana I şi a iar comunicarea este
2
 variate; diferă ca II-a, dativ mediată de regizor, actori
număr în funcţie de etic,valoarea etc.
complexitatea şi afectivă a  spectacolul teatral este
amploarea acţiunii; unor derivate sincretic, prin combinarea
sunt atât agenţi ai lexicale simultană a mai multor
acţiunii, cât şi (diminutive, aspecte: gestica şi rostirea
purtătoare ale augumentative actorilor, decorul,
mesajului autorului ), substantive costumele, lumina,
 mod de expunere în vocative, muzica, mişcarea (dansul)
predominant: topica afectivă  mod de expunere
naraţiunea etc. predominant: dialogul
 lirica
obiectivă /
lirica rolurilor
- când poetul
îşi însuşeşte
concepţia şi
forma de
trăire a unei
categorii
sociale, cînd
transferă
asupra unor
simboluri
propriile trăiri
sau când se
exprimă
alegoric sub
forma unor
“măşti” sau
“voci” lirice
 limbaj
expresiv,
figuri de stil
etc.
Specii  poemul eroic, balada,  elegia, oda,  tragedia, comedia, drama
legenda, epopeea, pastelul,
snoava, fabula (în meditaţia,
versuri) satira,
 basmul, povestirea, pamfletul,
nuvela, romanul, sonetul,
momentul, schiţa, rondelul,
anecdota,eseul, gazelul, glossa
jurnalul, amintirile,
memoriile (în proză)

3
 SITUAŢIA DE COMUNICARE

Elementul situaţiei de Funcţia Mijloace de exprimare

comunicare

Emiţător emotivă/expresivă Pronume pers. I

Verbe pers. I
Cuvinte care exprimă
subiectivitatea
Interjecţii
Intonaţie specifică
Receptor conativă/persuasivă,retorică Pron. Pers. II
Verb pers. II
Vocative
Imperative
Intonaţie specifică
Mesaj Poetică, estetică, literară Formulări expressive
Coexistă cu alte funcţii Enunţuri simetrice ,
memorabile
Procedee stilistice
Cod metalingvistică Explicarea, descifrarea
anumitor cuvinte,
sensuri etc.
Canal fatică Verificarea înţelegerii
mesajului
Context Referenţială,denotativă, Enunţuri neutru-
informativă informative
Coexistă cu alte funcţii
Exprimă relaţia între enunţ
şi universul exterior,
corespunzător referentului

TIPURI DE TEXTE

4
Notă: Trăsăturile trebuie să fie ilustrate prin exemple luate din textul dat!!!!!!

Tipul de text Trăsături

Textul informativ Prezintă realitatea în mod obiectiv, netransfigurată.
Autor neimplicat emoţional
Conţine informaţii exacte, data, locul, cifre, statistici etc.
Limbaj denotativ
Scop informativ, educativ etc.
Textul științific Are drept scop informația științifică.
Se adreseză intelectului, nu sensibilității.
Precizia și rigoarea sunt trăsături esențiale.
Obiectivitatea autorului este dominantă în știință, însă pot fi
excepții, în cazul unor științe precum cele socio-umane.
Textul argumentativ Are ca punct de plecare o teză/ipoteză pe care o susţine sau o
combate (exemplu).
Pot fi identificate argumente (dăm exemple),
concluzie(nuîntotdeauna, dacă e fragment).
Conectori(exemple)
Subiectivitatea (pers. I) alternează cu obiectivitatea (pers. a
III-a)
Scop persuasiv, informativ, educativ etc.
Textul memorialistic Conţine întâmplări din trecutul autorului şi face referire la
persoane (reale, nu personaje fictive)
Pot fi precizate frecvent spaţiul, timpul întâmplărilor
Caracter subiectiv (pers. I)
E un text de graniţă, se îmbină nonficţiunea cu ficţiunea (în
sensul că realitatea este, totuşi, transfigurată, trecută prin
filtrul afectiv, iar limbajul este expresiv).
Textul epistolar Data, locul
Formulă de adresare
Formulă de încheiere
Semnătură
Scop informativ, persuasiv, estetic, de divertisment etc.
Textul narativ Acţiune(fapte, întâmplări) încadrată spaţial şi temporal (indici)
Narator subiectiv sau obiectiv
Personaje/persoane (ficţiune/nonficţiune) implicate în acţiune
Textul descriptiv De tip tablou / de tip portret
Caracteristici ale unui tablou/personaj încadrat temporal şi
spaţial
Imagini vizuale, auditive, motorii etc.
Grup nominal : substantiv, adjectiv
Obiectiv/subiectiv
Jurnalul Însemnări ritmice (zilnice, de regulă)
Precizarea datei
Subiectivitate
E un text de graniţă, se îmbină nonficţiunea cu ficţiunea (în
5
 sensul că sunt oameni şi întâmplări reale; realitatea este,
totuşi, transfigurată, trecută prin filtrul afectiv, iar limbajul
este expresiv).

STILURILE FUNCȚIONALE
STILUL ŞTIINŢIFIC-textul ştiinţific

Caracteristici generale:

-funcţie cognitivă, de informare

-obiectivitate
- transmite informaţii pe baza unor raţionamente logice, argumentate
- limbaj denotativ
- respectă proprietatea termenilor
- foloseşte terminologia consacrată specialităţii
- multe neologisme
- Em. specializat, R de regulă specializat
- scop – informare, educare, divertisment
- atitudine obiectivă, critică, polemică
- tipul de discurs -nonliterar, nonartistic, nonficţional – conform sferei de referinţă,
domeniul ştiinţific, şi predominanţei limbajului denotativ

Particularităţi Particularităţi Particularităţi Particularităţi stilistice

lexicale morfologice sintactice
- terminologie -Substantive -Coordonarea şi - Absenţa figurilor de stil
de specialitate abstracte subordonarea
-Uneori pot fi prezente,
-monoseman- - Pluralul autorului menite să susţină opinia
tism

Neologisme

Prefixoide,
sufixoide

Notă - Se consideră limbaje specializate şi acelea din domeniul religiei sau al politicii.

STILUL OFICIAL /ADM./ JURIDIC

6
Caracteristici generale

-funcţie cognitivă
- enunţuri cu formă impersonală
-conţinut normativ
-enunţuri clare, lipsite de ambiguitate
-corectitudine
-prezenţa clişeelor formale
- terminologie de specialitate
-Em. specializat
- Neologisme
- scop informativ, educativ
-obiectivitate
-atitudine neutră, prohibitivă
- tipul de discurs - nonliterar, nonartistic, nonficţional – conform sferei de referinţă,
domeniul juridic-administrativ, şi predominanţei sensului denotativ al cuvintelor

Particularităţi Particularităţi Particularităţi Particularităţi

lexicale morfologice sintactice stilistice
-Termeni de -Substantive - Coordonarea şi - Absenţa figurilor de
specialitate Abstracte subordonarea stil

-Monosemantism -Reflexivul -Construcţii - Clişee, de ex.

impersonal al infinitivale Formule de adresare,
Neologisme verbului formule introductive,
formule de încheiere
-Substantive
provenite din
Infinitiv lung

-Infinitiv cu
valoare de
imperativ

-Expresii verbale
impersonale

STILUL PUBLICISTIC

Caracteristici

- funcţia de informare/mediatizare
- are două dimensiuni – informativă şi afectivă
- conţine informaţii economice, politice, sociale, culturale
- influenţează opinia publică – scop persuasiv
- discursul se poate adresa raţiunii sau afectivităţii, în funcţie de strategiile persuasive
7
 - strategia persuasivă presupune existenţa unor argumente de tip
- a- de specialitate, de tip cauză-efect - raţiune
- b- argumente de popularitate, superioritatea unor produse, mărturia unor
beneficiari, grija faţă de destinatari etc.
- exprimă o atitudine
- influenţează, modelează opinia publică
- accesibilitate
- actualitate

Particularităţi lingvistice

- stil hibrid, împrumută trăsături ale celorlalte stiluri - colocvial, artistic, ştiinţific
- stil extrem de sensibil la inovaţie
- respectă normele limbii literare
- foloseşte citatul din surse directe şi verificabile
- utilizează titluri şocante, pentru captarea atenţiei
- formulări eliptice pentru a impresiona şi a atenţiona

Lexic Morfo-sintaxă Stilistică

Varietate a registrului Elipsa Recurge la figuri de stil

lexical Izolarea construcţiilor
Termeni uzuali explicative
Neologisme Dimensiuni variabile
Termeni de specialitate ale propoziţiilor
Accesibilitate

STILUL COLOCVIAL

Sfera de utilizare – relaţii interpersonale în planul vieţii cotidiene – memorii, epistole- stil
epistolar etc.

Caracteristici

- este situat la graniţa dintre ficţional-nonficţional, artistic-nonartistic

- încărcătură afectivă
- elemente nonverbale şi paraverbale
- abateri de la regulile gramaticale
- prezenţa argoului, a jargonului etc.
- particularităţi regionale, socio-profesionale
- scopuri diverse – informare, educare, negociere, divertisment, publicitate etc.
- Mesaj cu încărcătură emoţională - emoţional, critic, polemic, manipulant,
prohibitiv, persuasiv etc.
8
Particularităţi lingvistice

Lexic Morfosintaxă Stilistică

Cuv. familiare Pronume, adjective, Diminutive

Argou adverbe nehotărâte Augmentative
Jargon Aproximări prin Cuvinte cu sens
Neologisme la modă numerale şi substantive peiorativ
Regionalisme Pronume şi verbe cu Superlative expresive
Cuv. populare specific regional Vocative
Izolări, inversiuni , Interjecţii
elipse Imperative
Digresiuni, paranteze
Anacolut

STILUL BELETRISTIC
Sfera de utilizare - Este stilul operelor literare/ficționale/artistice, de ex. romane, comedii,
nuvele, pasteluri etc.

Caracteristici:

- ficţional, artistic
- încărcătură afectivă, se adresează sensibilității
- elemente nonverbale şi paraverbale
- respectare +abateri de la regulile gramaticale, în funcție de text
- prezenţa argoului, a jargonului etc.
- particularităţi regionale, socio-profesionale, în funcție de temă
- scopuri diverse – estetic, emoționare, informare, educare, divertisment etc.
- Mesaj cu încărcătură emoţională - emoţional, critic, polemic, manipulant,
prohibitiv, persuasiv etc.

Lexic Morfo-sintaxă Stilistică

Bogăție lexicală Recurge la figuri de stil

Varietate a registrului Dimensiuni variabile
lexical ale propoziţiilor
Termeni uzuali Varietatea structurilor:
9
Neologisme Fraze scurte/ample,
Arhaisme coordonate/ramificate,
Regionalisme inversiuni, dislocări
Argou topice

Registre stilistice
Registrele stilistice sunt variante lingvistice create prin utilizarea într-un mod particular
a resurselor limbii române, sub influenţa timpului naraţiunii, a spaţiului din povestire , a
mediului social şi cultural sau a factorilor de natură psiho-emoţională; apar şi sub
denumirea de limbaje, diferenţiate de la un vorbitor la altul sau de la o categorie la alta,
având un rol important în construcţia personajului.

Clasificare:
- limbajul (registrul colocvial) (familiar, al conversaţiei uzuale) este utilizat în relaţii
neoficiale, particulare, intime. Se caracterizează prin forme neliterare ale cuvintelor
şi prin mărci afective puternice (exclamaţii, interogaţii, interjecţii, abrevieri, elipse);
- limbajul (registrul) popular se remarcă prin cuvinte şi expresii specifice, prin
sintaxa afectivă (interjecţii, diminutive, augmentative, paralelismul sintactic,
propoziţii exclamative, dativul etic, vocativul etc.), polisemie bogată;
- limbajul (registrul) oral popular se recunoaşte pornind de la particularităţi
precum: efecte sonore în realizarea enunţului, cuvinte în vocativ, dativul etic,
formule de adresare, interjecţii, propoziţii exclamative şi interogative; limbajul
(registrul) oral cult se remarcă prin frecvenţa formulelor de adresare, exclamaţii,
interogaţii, repetiţii, enumeraţii retorice, elipse, interogaţii, exclamaţii, figuri de stil
(în discursul oratoric).
- limbajul (registrul) cult (scris) implică: respectarea normelor limbii literare
(fonetic, morfologic, sintactic), vocabular bogat, nuanţat, prezenţa termenilor
abstracţi, specializaţi, neologici;
- limbajul (registrul) arhaic cuprinde forme lexicale şi gramaticale care nu mai sunt
de actualitate;
- limbajul (registrul) regional apare în vorbirea dintr-o anumită zonă a ţării cu toate
particularităţile fonetice, lexicale, semantice, gramaticale;
- argoul este un limbaj codificat, înţeles numai de cei care îl folosesc (grupuri
sociale: elevi, studenţi, delincvenţi etc.), codificarea implicând adesea prezenţa
sensurilor figurate, deosebit de expresive;
- jargonul constă în folosirea folosirea nepotrivită a unor cuvinte străine
(neogreceşti, franţuzeşti, englezeşti), de obicei pentru a demonstra apartenenţa la o
categorie socială, un grup.
10
 TEXTUL EPIC/NARATIV
CONCEPTE OPERAŢIONALE

Genul epic – autorul, prin intermediul naratorului prezintă un univers fictiv.

Instanţele comunicării narative sunt: autorul (cel care creează lumea imaginară a
operei), naratorul (cel care povesteşte acţiunea operei), personajul (cel care participă la
acţiune) şi cititorul (cel care, prin lectură, cunoaşte conţinutul fictiv al operei)

Elemente componente ale operei epice :

- 1. narator
- 2. personaje
- 3. acţiune (epic)
- 4. indici spaţio-temporali

1.Naratorul ( cel care povesteşte) – una dintre instanţele comunicării narative, face
parte din ficţiunea operei şi poate fi:
- obiectiv (naraţiunea se face la persoana a III-a) – perspectivă narativă
obiectivă
- subiectiv (naraţiunea se face la persoana I); naratorul care povesteşte la
persoana I poate fi personaj (participă la acţiune), martor sau colportor (vorbeşte din
auzite) – perspectivă narativă subiectivă

-Viziunea narativă se referă la situarea naratorului faţă de acţiunea povestită. Sunt

cunoscute trei viziuni narative: 1. Naratorul, de obicei omniscient şi obiectiv, narează la
persoana a III-a singular şi ştie mai multe decât personajul (viziunea „din spate”)
2. Naratorul, de obicei personaj-narator, deci subiectiv, narează la
persoana I singular şi ştie tot atâtea lucruri ca şi personajul (viziunea „împreună cu”)
3. Naratorul ştie mai puţine decât personajul, relatează la persoana a
III-a singular doar ce vede şi aude (viziunea „din afară”)

2.Personajul – una dintre instanţele comunicării narative, participă la acţiune, este

implicat în conflicte, intră în relaţie cu celelalte personaje. Poate fi principal, secundar,
episodic.
După modul în care apare de-a lungul operei, personajul poate fi: static (nu se schimbă, nu
evoluează de-a lungul operei); dinamic (se schimbă pe parcursul acţiunii prin maturizare –
bildungsroman-, sau prin confruntarea cu situaţii limită, prin depăşirea unor conflicte etc.).
După complexitatea sa poate fi complex (rotund) (dominat de trăiri contradictorii, având
şi calităţi şi defecte ce îi generează conflicte interioare şi comportamente imprevizibile);

11
plat (dominat de o singură trăsătură de caracter).

-Modalităţi de caracterizare a personajului

1. caracterizarea directă – referire directă la calităţile/defectele/trăsăturile personajului.
Poate fi făcută de narator, de alte personaje, de însuşi personajul respectiv
(autocaracterizare)
2. caracterizare indirectă – calităţile/defectele/trăsăturile personajului reies din fapte,
gesturi, reacţii, gânduri, aspiraţii, vestimentaţie, relaţii cu celelalte personaje, limbaj, nume
(onomastică), mediul în care trăieşte.
Portretul unui personaj este fizic, moral, sau fizic şi moral.
- limbajul constituie o modalitate importantă de construcţie a personajului, deoarece
dezvăluie categoria socială, nivelul de educaţie, trăsăturile de caracter;

Tehnici narative – modalitatea prin care autorul îşi organizează conţinutul epic. Cele mai
cunoscute sunt :
- înlănţuirea - povestirea întâmplărilor în ordine cronologică
- alternanţa – povestirea alternativă a două (sau mai multe) întâmplări
- inserţia – introducerea povestirii unei întâmplări în interiorul altei povestiri
- elipsa – omiterea unei perioade de timp din desfăşurarea acţiunii sau din evoluţia
unui personaj
- pauza descriptivă – întreruperea povestirii pentru a descrie cadrul, un personaj etc.
De obicei sporeşte curiozitatea cititorului.
- rezumatul – relatare pe scurt a unei întâmplări, a unui episod
Des utilizate sunt şi alte tehnici narative :
- simetria - începutul şi finalul operei epice sunt identice
- anticiparea - începutul sau o secvenţă a operei anunţă cititorul cum va evolua
acţiunea sau destinul personajelor
- pluriperspectivismul (reflectarea poliedrică) - aceeaşi realitate a operei (personaj,
întâmplare) este văzută, percepută din unghiuri diferite, reflectată în conştiinţe
diferite
- colajul - alăturarea mai multor elemente, aparent fără legătură între ele, (jurnale,
scrisori, listă de cumpărături, articole de ziar) care creează atmosfera epică, transmit
informaţii despre personaj etc..
-
În romanul de analiză psihologică cele mai importante tehnici narative sunt:
- introspecţia - observarea trăirilor proprii, a propriei conştiinţe, o autoanaliză interioară
- retrospecţia - întoarcerea în trecut a personajului pentru a-şi analiza stările generate de
întâmplări, alte personaje etc
- monologul interior – stil direct neadresat unui interlocutor, conversaţie a personajului cu
sine însuşi, în planul conştiinţei
- analepsa - întoarcere în timpul trecut apropiat prezentului povestirii
- fluxul conştiinţei – înlănţuire, suprapunere, avalanşă de impresii, gânduri, obsesii,
12
asocieri mentale neobişnuie, adeseori lipsite de logică, care se derulează instantaneu în
mintea unui personaj
- memoria involuntară - rememorarea bruscă a unor momente din trecut, declanşată de
anumite imagini, obiecte, personaje, senzaţii din prezent.

TEXTUL POETIC. CONCEPTE OPERAŢIONALE

Titlu, incipit, relaţii de opoziţie şi simetrie, elemente de recurenţă

Temă şi viziune, motiv poetic, laitmotiv, simbol central

Idee poetică

Sugestie şi ambiguitate

Imaginar poetic, figuri semantice (tropi), valori stilistice ale verbului şi ale
adjectivului, elemente de prozodie

Poezie epică, poezie lirică

Instanţele comunicării în textul poetic

Curente literare

Titlul:

- este un cuvânt, o sintagmă sau un enunţ care sintetizează conţinutul textului

poetic, prefigurând teme, motive, idei şi sentimente ce compun mesajul operei
literare;
- fiind o marcă anticipatorie, titlul îl orientează pe cititor în lumea lecturii, pentru că
genereză aşteptări (confirmate sau nu) şi se realizează o relație semantică esențială
cu conținutul operei;
- în comentariul titlului, avem în vedere structura, părţile de vorbire care îl
compun;
- titlul poate conţine figuri de stil, creându-se o continuitate cu particularităţile
stilistice ale textului şi cu ideile poetice;
- ideea din titlu este susţinută printr-un câmp lexical ce poate identificat în text.
Incipitul:

- este reprezentat de o formulă introductivă (cuvânt, sintagmă, enunţ) cu o

anumită relevanţă pentru înţelegerea semnificaţiilor textului literar;
13
 - are menirea de a capta interesul cititorului;
- poate conţine o idee centrală a operei literare;
- conturează atmosfera în care sunt proiectate stările sufleteşti (în textul liric) sau
acţiunea (în textul epic);
- trasează coordonatele spaţiale şi temporale, introduce personajele (în textul epic);
- anticipează şi sintetizează conţinutul textului, având un rol asemănător cu titlul
operei literare.

Relaţii de opoziţie şi de simetrie, elemente de recurenţă

Relaţiile de opoziţie:

- se realizează la nivelul compoziţiei textului prin dispunerea secvenţelor astfel

încât să iasă în evidenţă un contrast, marcat şi prin elemente gramaticale, ca, de
exemplu, conjuncţia adversativă „dar” - în poezia „Eu nu strivesc corola de minuni
a lumii”: „Lumina altora (...)/dar eu,/Eu, cu lumina mea”;
- la nivel stilistic, opoziţia poate fi subliniată prin construcţii lexicale antitetice, cum
sunt, de exemplu, „soarele-nţelept”, lumina, idealul evoluţiei spirituale, şi
„umbra”, nivelul inferior de existenţă, din „Riga Crypto şi lapona Enigel”.
Relaţiile de simetrie:

- simetria creează echilibru compoziţional şi constă în distribuirea cuvintelor şi a

secvenţelor poetice în poziţii aflate în corespondenţă sintactică, un model de
simetrie fiind poezia bacoviană în care cuvântul „plumb” este plasat, în cele două
catrene, în poziţii identice, cu aceleaşi funcţii sintactice.
Elementele de recurenţă:

- elementele de recurenţă (recurenţă = revenire) sunt motive poetice, idei şi

secvenţe care sunt reluate în textul literar, pentru a accentua semnificaţiile, cum
ar fi motivele „flori” „ochi” „buze” „morminte” în arta poetică scrisă de Lucian
Blaga sau chemarea adresată Luceafărului de către fata de împărat, în poemul
eminescian.

Temă şi viziune, motiv poetic, laitmotiv, simbol central

Tema şi viziunea:

- tema este un aspect general din realitate transfigurat în opera literară, ideea
fundamentală, motivaţia întregii construcţii artistice, teme frecvent abordate
fiind: timpul, iubirea, condiţia umană, cunoaşterea, creaţia artistică, natura etc.
- viziunea reprezintă concepţia despre lume sau modul în care autorul, în calitate
de creator, percepe realitatea, o interpretează şi o transferă în planul
14
 ficţiunii, distingându-se, de exemplu, viziunea romantică, simbolistă, modernistă
etc.
Motivul:

- subdiviziune a temei, unitate de conţinut minimală a textului literar;

- o modalitate concretă de transpunere a temei în cadrul textului, constând într-un
obiect, în sens larg (oglinda, cartea, lampa, focul, instrumentele muzicale etc.), un
element al naturii (salcâmul, lacul, luna, ploaia, toamna etc.), o situaţie
(contemplarea, aşteptarea, visul, despărţirea, amintirea, plânsul etc.), un personaj
( impostorul, încornoratul, cocheta, confidentul etc. - în textul epic sau dramatic),
un număr simbolic (trei, şapte, nouă), o maximă sau o formulă consacrată
(soarta schimbătoare, deşertăciunea deşertăciunilor).
Laitmotiv:

- termen preluat din muzică, desemnând un motiv, o idee sau o formulă care se reia
pe parcursul textului literar;
- laitmotivul menţine în sfera atenţiei sensurile fundamentale ale textului, un exemplu
fiind construcţia „pasul tău de domnişoară” din poezia „În dulcele stil clasic”, cu
semnificaţia unei clipe de graţie, dar trecătoare, în care poetul întrezăreşte muza
inspiratoare.

Simbol central:

- simbolul (semn) este un element aparţinând concretului, lumii perceptibile prin

simţuri, care trimite la universul abstract al ideilor, al stărilor afective, al valorilor
spirituale, exemple de simboluri fiind: măslinul, porumbelul, crucea, corabia,
labirintul, fântâna etc.;
- în literatură, există simboluri consacrate, cu o interpretare univocă, în special în
romantism şi, în general, în poezia tradiţională, aşa cum este Luceafărul, simbol al
geniului;
- simbolismul şi poezia modernă creează simboluri individuale, ale căror
semnificaţii se actualizează în contexte caracterizate prin sugestie şi ambiguitate, de
exemplu, interminabila ploaie bacoviană, care face analogia cu prăbuşirea
universului lăuntric;
- simbolul central este elementul care cumulează cele mai puternice semnificaţii şi în
jurul căruia este construit întreg textul poetic, un exemplu fiind „locuinţele
lacustre” din textul bacovian.

Ideea poetică:

- este un concept care se referă la conţinutul textului literar;

15
 - surprinde viziunea scriitorului asupra temei literare abordate;
- include valori morale, afective, intelectuale, estetice etc. şi poate fi influenţată de
concepţii filosofice;
- ideea poetică poate fi înţeleasă şi ca trăire, ca stare afectivă pe care o transmite
textul poetic;
- mijloacele artistice care contribuie la reliefarea ideii sunt imaginile, figurile de stil
şi elementele de versificaţie.

Sugestia:

- trăsătură a limbajului poetic, constă în exprimarea indirectă, voit parţială sau

fragmentară, a ideilor, ceea ce oferă cititorului delectare estetică (Mallarmé: „A
numi un lucru înseamnă a suprima trei părţi din plăcerea poemului. A sugera, iată
visul.”), astfel încât actul receptării devine şi unul al construcţiei semnificaţiilor;
- mesajul este transmis prin atmosfera creată, prin simboluri, iar la nivelul
punctuaţiei se remarcă, de multe ori, punctele de suspensie.

Ambiguitatea:

- este capacitatea limbajului de a genera mai multe sensuri, ca, de exemplu, în

poezia „Evocare” a lui Nichita Stănescu, în care versul „Ea era frumoasă ca umbra
unei idei” poate fi interpretat atât ca definire a poeziei, cât şi ca descriere a fiinţei
iubite.

Imaginar poetic:

- se referă la un mod particular de configurare a spaţiului şi a timpului în textul

poetic, în legătură cu temele, motivele, ideile poetice şi cu mijloacele artistice
utilizate;
- de exemplu, în poezia eminesciană, imaginea lumii, impusă de sensibilitatea
poetului, are o coordonată cosmică şi una terestră, din care fac parte luna, lacul care
oglindeşte lumina astrelor, codrul, izvorul, teiul etc.; ideile poetice şi mijloacele
artistice sunt în acord cu acest mod de a se raporta la cadrul spaţial şi temporal.

Figuri semantice (tropi)

Figurile semantice (tropii) sunt figurile de stil care au fost create prin trecerea de la
înţelesul obişnuit al cuvintelor la un înţeles nou, neaşteptat, ceea ce dovedeşte că
literatura propune un univers autonom în care realul nu este numai oglindit , ci şi re-creat
de către scriitor.
16
Epitetul:

- reprezintă alăturarea unui adjectiv, adverb etc. pe lângă un cuvânt, cu scopul de a-i
pune în evidenţă caracteristicile, aşa cum sunt reflectate în sensibilitatea
scriitorului, realizând o proiecţie a stării sufleteşti;
- epitetul ornant surprinde o însuşire generală: „...sufletu-mi se pierde... după chipul
tău frumos”;
- epitetul individual surprinde o însuşire specifică: „umbra feţei străvezii”;
- epitetul metaforic creează un sens figurat: „piersici de jar”, „s-aprind
fantasmagoric caise şi gutui”;
- epitetul cromatic: „cer galben şi roz ce palpită”;
- epitetul personificator: „palide zări”.
Comparaţia:

- se realizează prin alăturarea a doi termeni cu însuşiri comune, pentru a-l

evidenţia pe unul dintre aceştia, comparaţiile propunând asocieri de termeni din
sfera concretului şi a abstractului .
- concret - concret : „fulgii… ca un roi de fluturi”;
- concret - abstract : „soarele rotund şi palid… ca un vis”;
- abstract – concret: „mă ridicam din somn ca din mare”; „Sufletul înfrânt –
intră ca nufăru-n ape”;
- abstract - abstract : „clipe ... se par ca veacuri”, „isteţ ca un proverb”.

Metafora:

- presupune un transfer de sens la originea căruia se află o analogie,o asociere între

termeni, imagini sau obiecte. Înţeleasă astfel, metafora apare ca o comparaţie
subînţeleasă sau prescurtată, prin care sunt revelate înţelesuri neobişnuite.
- metafora explicită (conţine şi descifrarea sensului figurat) : „al nopţii întuneric,
înstelatul rege maur”, „luna, scut de aur, străluceşte pe alee”;
- metafora implicită (conţine numai cuvinte cu sens figurat): „Mii de stele
argintii/În nemărginitul templu ard ca veşnice făclii”;
- metafora revelatorie( dezvăluie sensuri noi, îmbogăţeşte conţinutul): „lumina” -
la Lucian Blaga , înseamnă cunoaştere, trăire, viaţă, iubire;
- metafora plasticizantă(sporeşte relieful, concreteţea percepţiei senzoriale): „Un
zbor de lăstun iscăleşte peisajul.”
Personificarea:

17
 - constă în atribuirea de însuşiri sau acţiuni specific umane unor fiinţe
necuvântătoare , obiecte sau elemente ale naturii;
- adânceşte semnificaţiile estetice ale operei literare şi creează o atmosferă
asemănătoare cu mitologia: „Lumea... în braţele somniei/Visează”, „ Lebedele
albe...domnitoare peste ape”, „vântul tace”, „aud materia plângând”.
Antiteza:

- opoziţia dintre două cuvinte, idei, personaje, situaţii, obiecte etc.;

- elementele aflate în antiteză se reliefează reciproc: „Ea – un înger ce se roagă, El
–un demon ce visează”.
Oximoronul:

- asociere de termeni contradictorii, incompatibili;

- alăturarea paradoxală aprofundează semnificaţiile şi are efecte expresive:
„suferinţă, tu, dureros de dulce”, „varsă-ntuneric alb cu mâna mea”.

Valori stilistice ale verbului

Verbul la indicativ prezent :

- are valoare gnomică (gnoză – cunoaştere), exprimă un adevăr general valabil:

“Timpul trece ireversibil“ ;
- are valoare iterativă (exprimă repetarea), prezintă existența ca pe o succesiune de
stări repetabile: “seara… când stau cu capu-n poala ta… îmi pare …“ ;
- capătă valoare descriptivă, plasează imaginea în durată nedeterminată: “Astfel vine
mlădioasă… flori albastre are-n păru-i și o stea în frunte poartă…“;
- are valoare onirică (creează atmosferă de vis), sensibilizează, aducând în prezent
visul sau trecutul: “pulbere de diamante cade fină ca o bură“ .

Verbul la imperfect:

- are valoare iterativă (indică repetarea), prezintă existența ca pe o succesiune de

stări repetabile: “mă culcam ades lângă izvor“ ;
- capătă valoare descriptivă, plasează imaginea în durată nedeterminată: “Înflorea
cărarea ca de pasul blândei primăveri...“;
- are valoare onirică (creează atmosferă de vis), sensibilizează, aducând în prezent
visul sau trecutul: “Lunecau baletistele albe...“

Verbul la infinitiv:
18
 - numește acțiunea, procesul, starea – valoare sentențioasă, gnomică: "A cunoaște-
nseamnă iarnă, a iubi e primăvară".
Verbul la conjunctiv:

- indică o acțiune realizabilă, posibilă, dorită, subliniază trecerea real-imaginar: " Să

plutim cuprinși de farmec sub lumina blândei lune…"
Verbul al gerunziu:

- creează un efect durativ, sugerează desfășurarea, continuitatea: " Aud... plouând,

…plângând…"

Valoarea stilistică a adjectivului:

- Adjectivul are, cel mai frecvent, valoare de epitet (de văzut subpunctul dedicat
epitetului).

Elemente de prozodie:

- prozodia = versificaţia;
- versul = un rând al unei poezii;
- emistihul = una dintre cele două jumătăţi de vers, separate prin cezură (pauza de la
jumătatea versului): "Sara pe deal // buciumul sună cu jale";
- strofa = un ansamblu unitar într-o poezie format dintr-unul sau mai multe versuri,
în general despărţită printr-un spaţiu grafic de alte unităţi de acelaşi fel; după
numarul de versuri, strofa poate fi: monostih, distih, terţina sau terţet (trei versuri),
catren (patru versuri), cvinarie (cinci versuri), sextina (şase versuri) etc.;
- refrenul = cuvânt, vers sau grupare de versuri repetate la anumite intervale;
- rimele = sunete sau grupuri de sunete identice sau aproape identice cu care se
termină versurile dintr-o poezie: monorima - alcătuită din succesiunea aceloraşi
sunete finale într-o întreagă poezie sau în mai multe versuri dintr-o poezie (foarte
des în creaţiile populare); rima împerecheată = versul 1 rimează cu 2, iar 3 cu 4;
rima încrucişată = versul 1 rimează cu 3, iar 2 cu 4; rima îmbrăţişată = versul 1
rimeaza cu 4, iar 2 cu 3; versurile fără rime se numesc versuri albe sau versuri
libere.

19
 - ritmul = modul cum se succedă silabele accentuate şi neaccentuate în vers. Un
grup de silabe accentuate şi neaccentuate care se repetă în vers formează o unitate
ritmică numită picior metric.
- picior metric: bisilabic - troheul, iambul; trisilabic – dactil, amfibrah, anapest;
- troheul - unitate metrică formată din două silabe, prima accentuată, a doua
neaccentuată ( -- v), de exemplu: "Ne-guri al-be";
- iambul - unitate metrică formată din două silabe, prima silabă neaccentuată, a doua
accentuată (v --), de exemplu: "A fost o-da-tă ca-n po-veşti";
- dactilul - unitate metrică din trei silabe, prima accentuată, celelalte
neaccentuate /-- v v/, de exemplu: "Cân-tă, ze-i-ţă, mâ-ni-a ce-a-prin-se pe-A-hil
Pe-le-ia-nul";
- amfibrahul - unitate metrică din trei silabe,1 si 3 neaccentuate, 2 accentuată /v --
v/, de exemplu: "Săl-ba-te-cul<sălbaticul> vo-dă e-n za-le şi-n fier".
- anapestul - trei silabe, 1 si 2 neaccentuate, 3 accentuată /v v --/, de exemplu: "A-le
tur-nu-ri-lor um-bre pes-te un-de stau cul-ca-te";
- măsura = numărul de silabe din care este alcătuit versul.

Poezie epică:

 specificul textului este dat de relaţia care se stabileşte între formă, limbaj poetic şi
conţinut;

 Există specii literare în versuri care aparţin genului epic, având fir narativ şi
personaje: poemul eroic (Vasile Alecsandri – Dan, căpitan de plai), balada (Ştefan
Augustin Doinaş – Mistreţul cu colţi de argint), legenda (Dimitrie Bolintineanu –
Legende istorice), epopeea (Ion Budai-Deleanu – Ţiganiada), fabula (Grigore
Alexandrescu – Toporul şi pădurea).

Poezie lirică:

- autorul îşi exprimă direct ideile şi trăirile afective sub forma monologului, a
confesiunii lirice etc.
- în lirica subiectivă se remarcă prezenţa nemijlocită a eului liric şi mărcile sale
lexico-gramaticale;
- lirica rolurilor presupune exprimarea mesajului poetului sub forma unor “măşti”
sau “voci” lirice – interferează epicul şi liricul, deoarece ideile personale sunt
atribuite unor personaje cu valoare de simboluri ale unor ipostaze ale condiţiei
umane, aşa cum se întâmplă în "Luceafărul" lui Mihai Eminescu;
- în lirismul obiectiv, asemănător cu lirismul rolurilor, se observă absenţa mărcilor
eului liric, pentru că poetul transferă propriile idei şi stări afective asupra unor
20
 simboluri (Ion Barbu – "Copacul") sau creează "personaje lirice" care se confesează,
dialoghează despre sentimentele proprii (idilele lui George Coşbuc).
Instanţele comunicării în textul poetic

Autorul:

- eul biografic, eul personal, sursa stărilor lirice;

- nu se confundă cu eul liric.
Eul liric:

- proiecţie a autorului, creatorul universului poetic, vocea din text care comuică direct
idei şi sentimente;
- eul liric este recunoscut în text datorită mărcilor lexico-gramaticale - verbe la
persoana I şi a II-a, prin valoarea afectivă a unor construcţii lexicale, substantive în
vocativ, superlative stilistice ale adjectivului, topică afectivă, sensuri conotative etc.;
Receptorul:

- există şi receptor determinat: iubita, codrul, luna etc.

- cititorul este un receptor extratextual, nedeterminat, care contribuie la construcţia
semnificaţiilor, pentru că deţine o anumită libertate de interpretare a textului.

TEXTUL DRAMATIC. CONCEPTE OPERAŢIONALE

Textul dramatic - particularităţi ale construcţiei subiectului şi ale compoziţiei

Dialogul

Monologul

Conflictul dramatic

Notaţiile autorului

Personajul dramatic. Modalităţi de caracterizare

Registre stilistice. Limbajul personajelor

Specii dramatice: comedia, drama, forme ale teatrului modern/teatrul postbelic

Creaţie dramatică şi spectacol

Curente literare

21
Genul dramatic, în esenţă, are următoarele trăsături:

- cuprinde opere literare destinate reprezentării pe scenă;

- autorul îşi transmite indirect ideile şi sentimentele, prin intermediul acţiunii şi al
personajelor, această caracteristică fiind comună cu genul epic;
- intervenţiile scriitorului apar sub formă de didascalii (indicaţiile scenice, notaţiile
autorului)

Textul dramatic - particularităţi ale construcţiei subiectului şi ale compoziţiei :

 textul dramatic are caracter ficţional;

 impune anumite limite privind extensia în timp şi spaţiu a acţiunii reprezentate;

 textul dramatic e organizat în acte, scene, tablouri şi replici;

 operele se realizează în plan textual prin dialog (schimb de replici), monolog dramatic
(uneori şi aparteu), iar în plan paratextual, prin indicaţiile scenice (didascaliile,
notaţiile autorului);

 acţiunea se dezvoltă în jurul conflictului dramatic, înţeles ca opoziţia dintre două

forţe (personaje, grupuri, concepţii, stări afective), existând un dezechilibru care
trebuie rezolvat;

 sunt respectate regulile aranjării în pagină.

Dialogul:

- mod de expunere predominant în textul dramatic;

- procedeu compoziţional care constă într-o succesiune de replici interconectate;
- are funcţie comunicativă sau fatică, de informare cu privire la acţiune, la
evoluţia conflictului;
- are, de asemenea, funcţii estetice multiple: declanşează şi motivează acţiunea,
pune în evidenţă relaţiile dintre personaje, contribuie la caracterizarea acestora –
indirect, prin capacitatea de a sublinia reacţia afectivă şi mentală a fiecăruia, şi
direct, un personaj fiind definit de altul sau autocaracterizându-se, în cadrul
replicilor;

22
 - punctuaţia (semnul întrebării, semnul exclamării, punctele de suspensie)
marchează intonaţia replicilor şi conferă expresivitate textului dramatic.

Monologul:

- este o structură compoziţională realizată sub forma unei replici ample;

- realizează o relaţie de comunicare unilaterală, deoarece accentul cade pe emiţător,
prezenţa sau răspunsul receptorului nefiind obligatorii;
- solilocviul reprezină o transpunere verbală a reflecţiilor locutorului, fără interlocutor.
- în monolog apar frecvent forme verbale şi pronominale la persoana I, un procedeu
caracteristic fiind aparte-ul, vorbirea cu sine, în prezenţa altor personaje, care "nu aud"
(versiunea dramatică a monologului interior din textul epic);
- monologul adresat conţine forme verbale şi pronominale la persoana a II-a,
intervenţia receptorului nefiind obligatorie;
- există şi o formă hibridă modernă, monolog dialogat;
- monologul contribuie la caracterizarea personajelor – indirect, prin capacitatea de a
releva atitudinea fiecăruia, şi direct, prin autocaracterizare.

Conflictul dramatic:

- presupune existenţa unei opoziţii între două forţe care iau forma unor personaje,
idei sau trăiri intime;
- confruntarea determină naşterea unei crize, apariţia unui dezechilibru care trebuie
rezolvat; efectul crizei este tensiunea interioară, aşteptarea, încordarea, care
declanşează un lanţ de evenimente, orientat spre o soluţie (o rezolvare, un
deznodământ);
- conflictul stimulează şi animă defăşurarea acţiunii, controversa, efectul fiind
suspansul, nesiguranţa şi anticiparea, eronată sau nu, din partea spectatorului, a
derulării evenimentelor;
- conflictul exterior are loc între personaje distincte, între erou şi societate, între om
şi destin etc.
- conflictul interior aduce în scenă un erou dilematic, sfâşiat de stări lăuntrice
contradictorii, între datorie şi pasiune, între raţiune şi sentiment.

Notaţiile autorului (didascalii, indicaţii scenice):

- precizează numele participanţilor la acţiune şi dialog;

- conţin detalii descriptive referitoare la cadrul acţiunii, la ambianţa în care se
desfăşoară acţiunea piesei, cu indicaţii despre atmosferă, muzică, jocuri de lumini
etc.);
23
 - completează mesajul conţinut în replici prin elemente ale comunicării nonverbale
(mimică, gesturi, mişcare scenică) şi paraverbale (intonaţie, ritm al vorbirii),
contribuind, în felul acesta, la caracterizarea directă sau indirectă a
personajelor.
Personajul dramatic. Modalităţi de caracterizare:

- în construcţia personajului dramatic, un rol important îl au dialogul, limbajul şi

didascaliile (notaţiile autorului);
- dialogul contribuie la construcţia personajelor, caracterizarea realizându-se
indirect, prin capacitatea de a evidenţia, în contextul comunicării verbale, statutul
intelectual şi moral al fiecăruia, şi direct, un personaj fiind caracterizat de alte
personaje sau autocaracterizându-se, în cadrul replicilor;
- limbajul constituie o modalitate importantă de construcţie a personajului, deoarece
dezvăluie categoria socială, nivelul de educaţie, trăsăturile de caracter;
- notaţiile pot conţine detalii despre portretul fizic; totodată, completează portretul
moral prin elemente nonverbale (mişcare scenică, gesturi, mimică) şi paraverbale
(ritmul vorbirii, intonaţia), trăsăturile fiind definite astfel atât direct, cât şi
indirect.

Registre stilistice. Limbajul personajelor

- Registrele stilistice sunt variante lingvistice create prin utilizarea într-un mod
particular a resurselor limbii române, sub influenţa cadrului spaţio-temporal, a
mediului social şi cultural sau a factorilor de natură psiho-emoţională; apar şi sub
denumirea de limbaje, diferenţiate de la un vorbitor la altul sau de la o categorie la
alta, având un rol important în construcţia personajului.

Clasificare:
- registrul colocvial (familiar, al conversaţiei uzuale) este utilizat în relaţii neoficiale,
particulare, intime. Se caracterizează prin forme neliterare ale cuvintelor şi prin
mărci afective puternice;
- registrul popular (limbajul popular) se remarcă prin cuvinte şi expresii specifice,
prin sintaxa afectivă (interjecţii, diminutive, augmentative, paralelismul sintactic,
propoziţii exclamative, dativul etic, vocativul etc.), polisemie bogată; registrul oral
popular se recunoaşte pornind de la particularităţi precum: efecte sonore în
realizarea enunţului, cuvinte în vocativ, dativul etic, formule de adresare, interjecţii,
propoziţii exclamative şi interogative; registrul oral cult se remarcă prin frecvenţa
formulelor de adresare, exclamaţii, interogaţii, repetiţii, enumeraţii retorice, elipse,
interogaţii, exclamaţii, figuri de stil (în discursul oratoric).
- registrul cult (scris) implică: respectarea normelor limbii literare (fonetic,

24
 morfologic, sintactic), vocabular bogat, nuanţat, prezenţa termenilor abstracţi,
specializaţi, neologici;
- registrul arhaic cuprinde forme lexicale şi gramaticale care nu mai sunt de
actualitate;
- registrul regional apare în vorbirea dintr-o anumită zonă a ţării;
- argoul este un limbaj codificat, înţeles numai de cei care îl folosesc (grupuri
sociale: elevi, studenţi, delincvenţi etc.), codificarea implicând adesea prezenţa
sensurilor figurate, deosebit de expresive;
- jargonul constă în folosirea folosirea nepotrivită a unor cuvinte străine
(neogreceşti, franţuzeşti, englezeşti).

Specii dramatice: comedia, drama, forme ale teatrului modern/teatrul postbelic

Creaţie dramatică şi spectacol

 între spectator şi scriitor (dramaturgul) apare o convenţie, spectatorul admiţând ideea

că pe scenă apar adevăraţii eroi, iar comunicarea este mediată de regizor, actori şi
ceilalţi implicaţi în montarea scenică a textului dramatic;

 spectacolul teatral este sincretic, prin combinarea simultană a mai multor aspecte:
gestica şi rostirea actorilor, decorul, costumele, lumina, muzica, mişcarea (dansul).

FORMULĂRI CARE POT FI UTILIZATE:

SEMNIFICAȚIILE TEXTULUI LIRIC/IDEI POETICE ȘI
MIJLOACE ARTISTICE

Ideea poetică este un concept care se referă la mesajul transmis de scriitor prin intermediul
textului, la concepţia despre lume şi la viziunea artistică. Semnificațiile includ configurarea unui univers
lăuntric, stări interioare, valori umane pe care le comunică textul.
În textul dat, ideea poetică se structurează în jurul temei iubirii, timpului etc.
etc.............................. Textul exprimă sentimente de..............Se remarcă ideea.......................
Mijloacele artistice care contribuie la reliefarea ideii sunt imaginile, figurile de stil şi
elementele de versificaţie. Metafora „.....................” semnifică, exprimă, sugerează
etc.etc............................... Prin epitetul........., se accentuează............................. Comparaţia
..............................................semnifică..................................................... Personificarea atribuie trăsături
umane...........................................Asonanţa şi aliteraţia ........ ....................................creează muzicalitate.

SEMNIFICAȚIILE TEXTULUI EPIC ȘI

MIJLOACE ARTISTICE

25
Semnificația textului este un concept care se referă la mesajul transmis de scriitor prin intermediul
textului, la concepţia despre lume şi la viziunea artistică. Semnificațiile includ configurarea unui univers
lăuntric, stări interioare, valori umane pe care le comunică textul.
Perspectiva narativă
Mărcile naratorului sunt verbe, pronume şi adjective pronominale la persoana I - în cazul
naratorului cu o perspectivă subiectivă sau a III-a – în cazul naratorului
obiectiv(.........................................).
Perspectiva subiectivă=viziune împreună cu, focalizare internă, personaj-narator uniscient
Perspectiva obiectivă=viziune din exterior, fcalizare externă, narator omniscient

Indicii temporali sunt .................................................................ex

Indicii spaţiali pot simboliza....................exemple
Personajele..................................................................... câteva trăsături, exemple, pe baza textului
dat...........................Se observă atitudinea/ reacția/replica personajului............., care pune în evidență
semnificația...................

SEMNIFICAȚIILE TEXTULUI DRAMATIC ȘI

MIJLOACE ARTISTICE

Semnificația textului este un concept care se referă la mesajul transmis de scriitor prin intermediul
textului, la concepţia despre lume şi la viziunea artistică. Semnificațiile includ configurarea unui univers
lăuntric, stări interioare, valori umane pe care le comunică textul.
Rolul acestuia este de a pune în evidenţă relaţiile dintre personaje. De
exemplu, ..........................................................................................................................................................
............................................................................................ Totodată, dialogul are un rol important în
caracterizarea personajelor.............................. Personajele.....................................................................
câteva trăsături, exemple, pe baza textului dat...........................Se observă atitudinea/ reacția/replica
personajului............., care pune în evidență semnificația..........
Indicaţiile scenice sunt modul de realizare în plan metatextual. Prin didascalii, sunt precizate
detalii descriptive referitoare la
cadru. ...............................................................................................................................................................
....................................De asemenea, indicaţiile se referă la expresia(mimica) personajelor, la gesturi,
intonaţie şi mişcare scenică.................... Observaţie: Pe liniile punctate, referiri şi exemple din
textul suport.

Rolul notaţiilor în textul dramatic

26
Notaţiile (indicaţiile scenice sau didascaliile) sunt intervenţiile autorului în textul dramatic.
Notaţiile au rol descriptiv, conturează cadrul......de ex., o încăpere luminoasă, pe fereastră se vede
zăpada etc.
Contribuie la caracterizarea personajelor şi la evidenţierea relaţiilor dintre ele, prin mimică ...de
ex., se încruntă, surâde etc.................., gesturi....de ex., duce mâna la inimă,.............intonaţie, de ex., se
răsteşte, murmură etc.
Recomandare: Valorificaţi textul comentând exemple/citate semnificative!

Caracterizarea personajului
Plan de idei:
Tipologia ….X este tipul omului………..
Trăsături fizice…..
Trăsături morale…………………..
Caracterizare directă…………………….
Caracterizare indirectă……………………Totul, cu exemple din text commentate, cu scurte citate

ROLUL STILISTIC/VALOAREA EXPRESIVĂ

A PĂRȚILOR DE VORBIRE

VERBUL

MODUL TIMPUL VALOARE EXEMPLU EXPLICAȚIE

EXPRESIVĂ
INDICATIV PREZENT NARATIV “deschid ușa… ce-mi văd
ochii? Motanul vărgat tocmai
sare pe geam, cu papagalul în
dinți…“
ISTORIC “Mircea însuși mână-n luptă
vijelia care vine, vine, vine,
vine…“
GNOMIC “Timpul trece ireversibil.“
“Cine știe carte are patru
ochi..“
ETERN Numele lui Ștefan nu moare!
“Vin în cale, se cobor la vale“
ANTICIPATIV Mâine vine iubita mea,
mergem pe lac, plutim în barca
aurie…
ITERATIV “seara… când stau cu capu-n
poala ta… îmi pare …“
DESCRIPTIV “Astfel vine mlădioasă… flori
albastre are-n păru-i și o stea în
frunte poartă…“ “Hanu l are
porți ferecate, are ziduri..“
ONIRIC “Îl văd ca și acum… cum
deschide poarta, ia trăistuța cu
mere, și îi strigă pe nepoți…“
IMPERFECT NARATIV “el pe cal încăleca și pe Manea
mi-l gonea“
DESCRIPTIV “Marea se zbuciuma, valurile
spumegau…“
Dinamizeză acțiunea, se
creează impresia participării
directe, actualizează, face
evenimentele să pară mai
dramatice.
Actualizarea unor evenimente
trecute în prezentul relatării lor.
Adevăr general valabil
Continuitate înscrierea unui
element particular într-un tipar
mitic
Orientarea perspective în
imaginar, în vis
Prezintă existența ca pe o
succesiune de stări repetabile.
Imagine în durată
nedeterminată
Sensibilizează, aducând în
prezent visul sau trecutul.
Durată indeterminate, specifică
mitului, baladei
Descrierea – îi conferă caracter
dinamic

27
 ITERATIV Națl trecea mereu prin fața Exprimă repetabilitatea
casei ei…
ONIRIC Se făcea că zburam peste Plan imaginar, vis, ireal
creste, vedeam un oraș
departe..
ANTICIPATIV Dacă mă ascultați, mâine luați Conturează premise
și voi o mașină și….
PERFECT SIMPLU NARATIV Harap-alb merse ce merse și Derularea evenimentelor,
dădu peste…. dinamism
DESCRIPTIV I se măriră ochii și rămase cu Secvența descrisă adusă în
gura deschisă de uimire…. prim-plan
PERFECT 1. A fost odată… 1. Durată trecută
COMPUS 2. Și te-ai dus, dulce 2. Rol rezumativ,
minune, și-a murit concluziv
iubirea…
MAI MULT CA AL ÎNCADRĂRII Bunicul construise o casă în În incipit, poate avea efect de
PERFECT care toți locuiserăm până… ordonare a faptelor și de
gradare
NARATIV Ana nu știuse că Ghiță făcuse Retrospective, inserare,
o înțelegere…. răsturnare a cronologiei
VIITOR Vom visa un vis ferice,/ Durată imaginară, dorință,
Îngâna-ne-vor c-un cânt… reverie
ANTERIOR Când mă voi fi răzbunat pe Acțiune dinaintea altei acțiuni
uzurpatorul… viitoare, incertitudine
CONJUNCTIV Să plutim cuprinși de farmec Acțiune realizabilă, posibilă,
sub lumina blândei lune… dorită, trecerea real-imaginar
COND. OPTATIV Când aș iubi, mi-aș întinde Dorința, incertitudinea, starea
aripile… imaginară
IMPERATIV Cobori, …Pătrunde-n casă… Ruga, implorarea, porunca
Accentuează subiectivitatea
INFINITIV A cunoaște-nseamnă iarnă, a Numește acțiunea, procesul,
iubie primăvară starea – valoare sentențioasă,
gnomică

GERUNZIU Aud plouând, …plângând… Efect durativ, desfășurare…

PARTICIPIU Obosit, derutat, rupt de Efectele acțiunilor trecute….
foame….
SUPIN 1. De scris mă ocup 1. Potențialitate
2. De aprobat .. 2. 2Official,
impersonal

28
29
30