GENUL LIRIC

 Eul liric – «vocea» prin intermediul căreia

 Genul liric cuprinde totalitatea operelor
autorul îşi exprimă stări sufleteşti şi idei.
literare in care autorul se destăinuie (iubirea, tristeţea, bucuria etc.)
cititorului , exprimându-si în mod direct,  Autorul este reprezentat prin eul liric(eul
printr-un limbaj figurat, ideile, poetic), ce nu trebuie confundat cu eul
sentimentele, concepțiile, stările prin biografic al autorului. Eul poetic ilustrează
vocea eului liric. vocea interioară a creatorului de poezie,
detașat de lume și de realitatea înconjurătoare.
 Genul liric este cel mai subiectiv gen  Eul liric îşi manifestă prezenţa prin mărci
lexico-gramaticale:
literar, intrucat acest gen tine de
 pronume(adjective pronominale)şi verbe la
domeniul confesiunii si al autoexprimarii.
persoana I;
 dativul posesiv şi dativul etic;
 Genul liric este genul „disciplinei  interjecţii, vocative, adresare directă;
interioare”.  forme diminutivale şi augumentative;
 exclamaţii şi interogaţii retorice etc.
 limbaj
conotativ prezenţa
(figurat) eului liric

prezenţa
sentimentelor
intime şi a modurile de
confesiunii expunere sunt
descrierea si
monologul liric
prezenţa prezenţa
elementelor procedeelor de
de versificaţie
expresivitate
(prozodie)
artistică
Reprezentarea grafică a caracteristicilor operei lirice

Structura jocului didactic

 Concepte operaţionale folosite în abordarea textului liric
Vocea
 „vocea” care se exprimă în textul liric este eul liric.
Viziunea
 felul în care sunt exprimate reflecţiile, sentimentele, ideile.
Structura
 versul, strofa, măsura, rima, ritmul.
Modul de expunere predominant
 descrierea lirică, monologul liric.
Titlul
 constituie o poartă de intrare în lumea textului.
Incipitul
 fragmentul plasat la începutul operei care poate lua forme diverse: reluarea titlului, dialog liric
între două instanţe poetice, conturează spaţiul poetic.
Finalul
Finalul operei literare găseşte ingenios soluţii de ieşire din spaţiul poetic.
Tema, motivul
Tema este ideea centrală a unui text literar.
 Elemente de versificatie (prozodie)
 Versul: un rand dintr-o strofa.

Versurile libere sau albe sunt lipsite de ritm, rimă şi măsură

 Strofa : Strofa poate cuprinde unul, două, trei sau mai multe versuri. Strofele se delimitează între ele printr-un spaţiu alb.
 monovers
 distih
 tertina
 catren
 Rima : potrivirea ultimelor sunete de la sfârşitul versurilor dintr-o strofă:

îmbrăţişată(abba)
împerecheată(aabb)
încrucişată(abab)
monorimă(aaaa)
 Măsura : numarul de silabe dintr- un vers: “ Doi – nă -doi-nă cân-tic dul- ce” – 8 silabe
  Ritmul : armonia poetică obţinută prin repetarea regulată a unor silabe accentuate, neaccentuate:

trohaic /┴ ─ / ┴ ─ /
iambic /─ ┴ /─ ┴/
Procedee artistice Imagini artistice:
 Comparaţia
 Epitetul  vizuale
 Personificarea
 auditive
 Metafora
 Hiperbola  olfactive
 Enumeraţia  dinamice
 Repetiţia
 Aliteraţia
 Asonanţa
 Inversiunea
 Speciile literare ale genului liric - DOINA
- Doina este o creaţie lirică populară în versuri, specifică poporului nostru, prin care sunt exprimate cele mai puternice şi mai
variate sentimente: de dor, de jale, de dragoste, de regret, de revoltă etc.
Doina se interpretează pe o melodie tipică, jalnică, tărăgănată.
Clasificare:
 doine de jale: „Unde-aud cucul cântând”;
 doine de dor: „Frunză verde lăcrămioare”;
 doine de haiducie: „Mult mi-e dor şi mult mi-e sete”;
 doine de înstrăinare: „Cântecul singurătăţii”;
 doine de păstorie (păstoreşti): „Voi brazi,-nalţi, încetinaţi”;
 doine de dragoste: „Măi bădiţă, floare dulce”.

Caracteristici:
 are caracter intim, personal, fiind o expresie a sentimentelor umane;
 se inspiră din atitudinea omului faţă de viaţă şi de moarte, faţă de timp şi de natură, faţă de propriile trăiri şi sentimente, exprimând
reflecţiile autorului;
 ritm trohaic, rimă împerecheată sau monorimă;
 prezenţa exclamaţiilor retorice şi a interogaţiilor retorice;
 prezenţa cuvintelor populare, a regionalismelor, a derivatelor diminutivale, a interjecţiilor;
 are caracter oral, anonim, colectiv, sincretic.
 PASTELUL
 Pastelul(fr. pastel, it. pastello= ”pictură cu creioane moi”) este o operă lirică descriptivă în
versuri în care este înfăţişat un tablou din natură, o privelişte, un fenomen al naturii, aspecte din
viaţa plantelor sau a animalelor, prin intermediul căruia autorul îşi exprimă şi propriile
sentimente.
 Termenul este preluat din domeniul artelor plastice unde desemnează un desen realizat cu un
creion moale, uşor colorat, desenul fiind el însuşi un pastel şi a fost introdus în literatura română
de către Vasile Alecsandri prin publicarea volumului de poezii „Pasteluri”.
Caracteristici:
 prezintă un tablou de natură;
 poetul contemplă tabloul descris şi îşi exprima propriile trăiri sufleteşti generate de acesta;
 modul principal de expunere este descrierea;
 predomină imagini vizuale, auditive, motorii, olfactive, cromatice;
 conţine un limbaj plastic în care predomină epitetele şi comparaţiile;
 predomină substantivele şi adjectivele.