TEMA: Factorii de influenţă asupra relaţiilor de cuplu/familie. Tiplogia conflictelor în cuplu marital.

Comunicarea afectivă în cuplu/ familie: limbajele iubirii adulţilor şi copiilor. Şantajul

sentimental: forme şi strategii ale dezamorsării lui. Gelozia şi infidelitatea: cauze şi abordări.

Relațiile sociale pot fi considerate chiar esența vieții unor entități sociale de succes. Relațiile sunt, de asemenea,
fundamentale pe măsură ce ne dezvoltăm și tindem să ne menținem identitățile noastre individuale și cele de grup.
Ana Stoica-Constantin (2004, p. 33) definește relațiile maritale ca fiind „relațiile dintre doi oameni care au de
obicei: o relație emoțională sau romantică, o relație sexuală, locuiesc împreună, își împart în comun proprietatea și sunt
identificați public și se identifică drept un cuplu. Acestea se referă prin urmare la cuplurile căsătorite legal, dar și la
căsătoriile de facto, care nu sunt legalizate.”
Lupta pentru „supraviețuirea” relației presupune dezvoltarea continuă a abilităților de negociere, de comunicare, de
relaționare, de a soluționa conflictele inerente intimității. Pentru a relaționa efectiv, o persoană necesită abilitatea de a
experimenta, de a exprima și de a-și controla propriile emoții și sentimente. Cea mai importantă latură a acestei capacități
de relaționare o reprezintă comunicarea.
John Cuber și Peggy Harroff, au desprins cinci tipuri reprezentative de relații maritale, două fiind mai apropiate de
polul utilitarist, două de cel intrinsec și unul fiind greu de definit în acești termeni (apud Lamanna și Riedmann, 1991).
În urma cercetării lor, bazată pe intervievarea cuplurilor, relațiile maritale au fost clasificate astfel:
• relația maritală în care conflictul este o obișnuință;
• relația maritală devitalizată;
• relația maritală pasiv-convenabilă;
• relația maritală plină de vitalitate;
• relația maritală totală.
Acestea nu se constituie în grade de fericire a partenerilor, ci ar reprezenta, mai degrabă, moduri diferite de adaptare
la viața de cuplu și totodată concepții despre mariaj.
Cuplul caracterizat de o relație în care conflictul e o obișnuință experimentează sistematic o considerabilă tensiune și
multe conflicte nerezolvate. În mod curent, soțul și soția se ceartă, se cicălesc și fac referire la momente neplăcute din
trecut. De regulă, ambii recunosc faptul că sunt incompatibili, dar atmosfera de tensiune li se pare ceva normal.
Partenerii implicați într-o legătură maritală devitalizată, în general, sunt cei căsătoriți de mai mulți ani și pentru care,
odată cu trecerea timpului, relația și-a pierdut energia, intimitatea și sensul inițiale. La început îndrăgostiți, ei își aduc
aminte de multe momente plăcute petrecute împreună, În prezent petrec puțin timp împreună, activități sexuale puține și
nu mai împărtășesc multe interese unul cu celălalt. Majoritatea timpului împreună este cel al „datoriei”, când planifică sau
desfășoară activități cu copiii lor sau când trebuie să participe la evenimente sociale.
În cazul relației maritale pasiv-convenabilă, ca și în cel precedent, partenerii pun accent pe alte laturi decât apropierea
emoțională. Aceste aspecte pot fi diferite de la o clasă socială la alta, putând fi amintite: responsabilitățile civice și
profesionale, importanța proprietății, a copiilor, reputația, securitatea economică, beneficiile schimbului de „servicii”
domestice, speranțele pentru proprii lor copii etc. Spre deosebire de mariajul devitalizat, partenerii cu o relație pasiv-
adecvată nu se așteaptă niciodată ca legătura dintre ei să se caracterizeze prin intensitate emoțională, în schimb, ei
accentuează importanța deciziei lor de a se căsători. În acest tip de relație maritală, se întâlnește rar conflictul, dar acest
lucru nu înseamnă că nu există frustrări nerostite. Și, de vreme ce nu e o relație prea intimă, aceste uniuni satisfac, în
primul rând, nevoile partenerilor de a fi în compania cuiva.
Relația plină de vitalitate este un tip de mariaj în care a fi împreună și a avea interese comune sunt aspecte importante,
intens valorizate. Acest lucru nu înseamnă că partenerii astfel uniți își pierd identitatea proprie sau că ei nu se confruntă cu
situații conflictuale în viața de cuplu. Conflictul este prezent și în aceste relații, dar el este, mai degrabă, focalizat pe
probleme specifice și nu pe chestiuni de genul „cine a zis primul și ce” sau „n-o să uit momentul în care tu…”. Partenerii
dintr-o relație plină de energie încearcă să-și rezolve rapid disensiunile, astfel încât să poată să-și reînnoade relația, care
înseamnă atât de mult pentru amândoi.
Dar și mai rare sunt exemplele de mariaj total. Relațiile maritale totale seamănă cu cele pline de energie, dar au mai
multe fațete, în unele cazuri toate punctele importante ale vieții sunt împărtășite cu vitalitate de cei doi parteneri. Astfel,
soții implicați într-o relație totală pot avea interese comune în ceea ce privește viața profesională (ocupații similare),
prietenii, activitățile de petrecere a timpului liber, viața domestică. Își organizează viețile în așa fel încât să poată fi doar ei
doi lungi perioade de timp. Atât relația plină de vitalitate, cât și cea totală sunt intense din punct de vedere emoțional,

Cercetătorii din domeniul social au investigat în mod extensiv aspecte ce țin de viața de cuplu, încercând să identifice
factorii care influențează satisfacția/insatisfacția maritală.
Un exemplu de sinteză a caracteristicilor specifice cuplurilor stabile, ce au relații fericite, este cea realizată de Konx și
Schacht (2010), ce cuprinde doisprezece elemente:
• implicare personală și emoțională de a rămâne căsătoriți (divorțul nu era considerat o opțiune),
• interese comune – precum și valori, scopuri comune, grija pentru copii, dorința de a fi împreună,
• comunicarea – ce pune accent pe laturile pozitive,
• religiozitatea – o orientare religioasă puternică oferă cuplului suport social, spiritual și emoțional,
• încrederea în partener,
• nonmaterialism – a nu fi legat de lucruri, ci de oameni,
 • au avut modele pozitive de rol în părinții lor,
• atracția sexuală reciprocă,
• relația este echitabilă – atitudinea modernă privind genurile sociale și creșterea procesului egalitar de luare a
deciziilor au dus la creșterea nivelului de fericire în cuplurile actuale,
• absența atribuirilor negative – nu sunt atribuite motive negative comportamentelor partenerului,
• iertarea – permite soților să meargă mai departe,
• securitatea economică – deși banii nu aduc fericirea, o bază economică sigură, stabilă este asociată, de către diferiți
cercetători, cu calitatea maritală.
Pentru a examina în mod structurat acești determinanți ai satisfacției maritale au fost propuși, trei categoriide factori:
factori premaritali, caracteristici ale interacțiunii intrafamiliale și determinanți care apar pe parcursul vieții relaționale.
Vârsta partenerilor la căsătorie are un impact important asupra calității și stabilității relației lor conjugale. Iluț (2005)
a ajuns la concluzia următoare: cu cât ești mai tânăr când te căsătorești, cu atât e mai mare probabilitatea să divorțezi. Cele
mai vulnerabile mariaje sunt cele ale adolescenților.
Nivelul educației/al școlarizării pare să afecteze atât procesul de adaptare în mariaj, cât și riscul de divorț. Studiile au
reliefat că un nivel similar de educație a partenerilor descrește riscul disoluției maritale. În plus, cu cât este mai ridicat
nivelul de educație, cu atât este mai scăzută probabilitatea de a divorța. Nivelul de educație este semnificativ corelat cu
statusul socio-economic al unei persoane, în special cu cel profesional și cu veniturile. Un alt determinat al succesului
marital este și statusul social al părinților partenerilor.
Mediul din copilărie (din familia de origine) este, de asemenea, asociat cu fericirea maritală a unei persoane, în
special pentru femei. Detaliind această categorie de determinanți ai satisfacției conjugale, Strong et al. (1998) au enumerat
aspecte precum: atașamentul față de membrii familiei de proveniență, fericirea maritală a părinților și un nivel scăzut al
conflictului părinte-copil.
Caracteristicile de personalitate afectează în mod considerabil viața de cuplu.
Durata perioadei de curte este un alt determinant al fericirii maritale. Strong et al. (1998) au explicat acest fapt
spunând: cu cât este mai lungă perioada întâlnirilor și a logodnei, cu atât este mai mare probabilitatea ca cei doi să
descopere dacă sunt sau nu compatibili. Dar o perioadă „prea lungă” nu generează consecințe pozitive.
Un alt factor important ce contribuie la longevitatea și satisfacția maritală, subliniat de cercetători și de respondenții
lor, este capacitatea de a cere și de a oferi iertare.
Credințele privind rolurile de gender reprezintă un important determinant al stabilității maritale deoarece influențează
comportamentul soților în cadrul cuplului conjugal.

Conflictul interpersonal poate fi definit ca interacțiunea între persoane ce au interese, viziuni sau opinii opuse
Bernard Mayer (2000) definește conflictul ca fenomen psihosocial tridimensional în care se împletesc următoarele
componente:
1. componenta cognitivă (gândirea, percepția situației conflictuale);
2. componenta afectivă (emoțiile și sentimentele);
3. componenta comportamentală (acțiunea, inclusiv comunicarea)
Într-o relație interpersonală de orice tip, conflictul poate fi definit ca situația în care cel puțin una dintre părți
dezagrează modul în care celălalt actor social se comportă, gândește sau simte. În timpul unui conflict interpersonal,
indivizii pot să se certe aprins, să discute calm problema apărută sau să evite subiectul.
De exemplu, în perioada premaritală principalele probleme ce generează conflicte în cuplu sunt banii, gelozia și
intervenția rudelor; în primii ani de căsătorie și imediat după nașterea primului copil aceleași cupluri indică banii, sexul și
comunicarea ca subiecte importante de dispute – ceea ce înseamnă că, odată cu dezvoltarea relației de cuplu, se schimbă și
cauzele conflictelor (Kline et al., 2006).

Clasificarea principalelor tipuri de conflict de cuplu:

A. în funcție de importanța subiectului disputat:
a.1. conflictul fundamental, în viziunea lui Strong, zdruncină asumpțiile de bază sau regulile relației, încearcă să
schimbe rolurile maritale și funcțiile familiei (se produc transformări cum ar fi: cine și cum se implică în creșterea
copiilor, derularea sarcinilor domestice etc.).
a.2. conflictul nonfundamental, identificat tot de Strong, nu produce lovituri în esența relației, nu sunt respinse asump-
țiile de bază ale mariajului. De exemplu, cei doi soți sunt în dezacord privind frecvența actelor sexuale, dar amândoi sunt
de acord asupra dezirabilității vieții sexuale comune. Sau soțul își dorește schimbarea locului de muncă, o ofertă atractivă
de job presupune mutarea în altă localitate, dar soția nu dorește schimbarea domiciliului. În ambele cazuri e posibilă
rezolvarea problemei apărute.
B. în funcție de vizibilitatea conflictului:
b.1. conflictul manifest reprezintă forma observabilă a tensiunii. Această categorie poate fi asociată cu „simptomul”
(ceea ce e manifest, observabil). Majoritatea studiilor asupra conflictului în cuplu și-au concentrat atenția asupra acestui
tip, deoarece este mai ușor de măsurat (Stoica-Constantin, 2004).
b.2. conflictul subteran, „adevăratul motiv” reprezintă „cauza” problemei, în viziunea autorului anterior menționat.
Uneori nici persoana nemulțumită nu este con- știentă de conflictul nemanifest.
C. în funcție de natura factorului conflictogen:
 c.1. conflictul situațional apare atunci când cel puțin un partener dorește să schimbe o situație specifică din viața de
cuplu și constă în solicitări concrete (de ex. să-și împartă sarcinile domestice în mod echitabil, să aibă amândoi
responsabilități în ceea ce privește îngrijirea și educarea copiilor etc.).
c.2. conflictul de personalitate apare, nu datorită situației pe care ar dori să o schimbe, ci datorită personalității unuia
sau a ambilor parteneri, cum ar fi, de exemplu, un self-esteem prea ridicat, orgoliul exagerat, nevoia de a domina, de a-l
controla pe celălalt. În timp ce conflictele situaționale pot fi rezolvate prin compromis, negociere sau mediere, conflictele
de personalitate adesea necesită o abordare terapeutică.
D. în funcție de intensitatea, gravitatea confruntărilor, Stoica-Constantin (2004) ne reamintește de: disconfort,
incident, neînțelegere, tensiune și criză.
Disconfortul generează sentimentul neclar că ceva nu e în ordine, fiind cea mai ușoară formă de manifestare a
conflictului. El se poate consuma pe loc sau poate avea o acumulare în timp (de ex., soțul o roagă pe soție să-i aducă
diverse lucruri, în timp ce el stă jos; pe soție o deranjează continua solicitare, dar consideră că nu merită să se certe pentru
un lucru atât de mărunt).
Incidentul constă într-un schimb scurt de cuvinte, gesturi sau fapte supărătoare, este „o furtună într-un pahar cu apă”,
având, în general, efecte pe termen scurt (de ex. soțul spăla vasele și la un moment dat îi alunecă o farfurie din mână și se
sparge, iar soția se răstește la el că nu e atent).
Neînțelegerea constă în disfuncționalități la nivelul transmiterii-recepționării mesajului. Fiind neclar formulat,
mesajul este decodat eronat de către receptor. Ne- înțelegerea poate lua următoarele forme: operarea de către părți cu
semnificații diferite pentru același cuvânt – cheie, deplasarea accentului pe un alt aspect, desprinderea unei
propoziții/fraze din context.
Tensiunea presupune o constantă schimbare negativă a atitudinii, însoțită uneori de apariția de opinii fixe. Fiecare
nouă situație conflictuală confirmă și agravează această raportare negativă, percepțiile reciproce sunt alterate, iarrelația
devine sursă de stres și îngrijorare.
Criza reprezintă forma cea mai intensă și evidentă de manifestare a conflictului. Comportamentul iese de sub
controlul raționalului, fiind înregistrate violențe verbale sau chiar fizice.
E. în funcție de „câștigătorul conflictului” (în Stoica-Constantin, 2004):
e.1. conflictul de sumă zero („victorie-înfrângere”) presupune un câștigător și un perdant.
e.2. conflictul de cooperare totală: amândoi pot câștiga sau amândoi pot pierde.
e.3. conflictul cu motive mixte: amândoi pot câștiga; amândoi pot pierde; unul câștigă, celălalt pierde.
F. în funcție de efectele produse de conflict asupra relației de cuplu:
f.1. conflictul constructiv este cel care are o semnificație pozitivă în viziunea păr- ților implicate și produce efecte
pozitive asupra relației și asupra indivizilor conectați.
f.2. conflictul distructiv reprezintă acel tip de interacțiune „aprinsă” dintre părți, care produce deteriorarea relației,
înstrăinarea celor doi, diferite forme de suferință individuală.
G. Conflicte de termen scurt și conflicte de termen lung.
g.1. Conflictele de termen scurt pot fi soluționate relativ ușor - implică interese negociabile.
g.2. Conflictele de termen lung rezistă soluționării, și implică, de obicei, probleme intangibile, care nu pot fi
negociate. Conflictele de termen lung (ireconciliabile) implică aspecte ne-negociabile.

Cauze ale conflictelor interpersonale, propuse de Ana Stoica-Constantin. Autoarea identifică următoarea gamă de
surse ale conflictelor:
1. diferențele și incompatibilitățile dintre 6. nerespectarea normelor explicite sau implicite;
persoane; 7. comportamentele neadecvate;
2. nevoile/interesele umane; 8. agresivitatea;
3. comunicarea; 9. competențele sociale;
4. stima de sine; 10. cadrul extern;
5. valorile individului; 11. statutul, puterea, prestigiul.

Santajul sentimental este o forma de manipulare care urmareste sa obtina supunerea noastra – suntem santajati
sentimental atunci cand renuntam la propriile dorinte pentru a-i face pe plac altcuiva si resimtim frustrare si nemultumire
datorita acestui lucru. Cand o persoana apropiata noua – partener, un frate, un parinte, un prieten – recurge la santaj
sentimental, ajungem sa ne concentram asupra nevoilor acestor persoane in detrimentul propriilor nevoi si sa cedam
pentru a evita conflictul, confruntarea.
Putem diagnostica drept santaj sentimental comportamentul partenerului nostru sau al altei persoana apropiate, daca
acesta cuprinde urmatoarele elemente:
–  O solicitare: exprimata in mod direct sau indirect, printr-o imbufnare, de exemplu.
–  Rezistenta: partenerul insista sa-i satisfacem dorinta folosind toate argumentele posibile, acuzandu-ne chiar de egoism,
lipsa de iubire, lipsa de intelegere, daca nu ii facem pe plac.
–  Amenintarile: partenerul ne anunta ca vor exista consecinte negative pentru noi daca nu ii dam ceea ce doreste (ex.: ne
vom desparti)
–  Cedarea: ne spunem ca poate noi am gresit si cedam, desi nu suntem de acord cu solicitarea partenerului
–  Repetarea: partenerul a obtinut ce a vrut, relatia incepe sa se stabilizeze, dar el a invatat cum sa obtina de la noi ceea ce
vrea in viitor: ne face sa ne simtim vinovate si imediat cedam dorintelor lui.
 Gelozia in cuplu este, in esenta, teama de o infidelitate probabila si se formeaza pe fondul neincrederii in sine si
insecuritatii unuia dintre parteneri.
Gelozia in cuplu este un abuz, o agresiune la adresa celuilalt, provoacand tensiune si nefericire. Partenerul se poate
simti jignit, ranit, controlat si poate raspunde la randul sau prin agresivitate sau evitare.
Care sunt motivele geloziei:
 Explicatia biologica.  Pentru femeie, gelozia are un scop practic: o face sa se asigure ca partenerul ei este doar al
ei si ca el va avea grija de ea si de copiii sai! La fel si pentru barbat.
 Infidelitati in trecut. O persoana, femeie sau barbat, poate sa nu fie excesiv de geloasa la inceput. Insa daca
incepe o relatie de cuplu in care este inselat, infidelitatea si tradarea fostului partener ii ramane intiparita in minte
si pe suflet.
 Pierderi in trecut. Dar nu este vorba doar despre infidelitati trecute. Daca o persoana a iubit intens, s-a daruit
altei persoane, dar a pierdut acea persoana (a fost parasit sau persoana a decedat), gelozia se va manifesta ca o
incercare subconstienta de a tine noua persoana iubita legata de ea/el.
 Incredere in sine scazuta. Unul dintre cele mai intalnite motive ale geloziei este increderea scazuta in sine si
nesiguranta. O persoana care se crede prea urata/proasta/neinteresanta/ratata, va crede ca nu isi merita partenerul
de cuplu.
 Nesiguranta. Orice tip de nesiguranta declanseaza gelozia! De exemplu, nesiguranta in legatura cu pozitia sa,
rolul sau in cuplu.
 Un partener prea „popular”.  Cand ai un partener/o partenera „populara”, comunicativa, cu un anturaj mare,
care iese des in oras si se intelege cu toti, care e extrem de sociabil(a), admirat(a) de toti – atunci este greu sa
nu simti gelozie.
 Aroganta si posesivitate. Exista si o extrema distrugatoare a geloziei, care daca e accepata de catre partener(a),
poate sa duca la o relatie nesanatoasa de dependenta. Aceasta extrema este posesivitatea, controlul. Este atunci
cand celalalt considera ca partenerul de cuplu este pe drept „al lui”, ca orice alt obiect!
Infidelitatea este lipsa de fidelitate, de credinta; nestatornicie in sentimente.
Infidelitatea este o problema care da multe batai de cap intr-un cuplu si, totodata, cea care include cele mai multe dubii. 
Cauzele infidelitatii maritale:
- imposibilitatea de a face fata diferentelor culturale sau etnice
- dezamagirea unui partener fata de evolutia relatiei
- expectatii nerealistice fata de casatorie
- curiozitate
- pierderea interesul fata de relatie, plictiseala
- dependenta fata de intimitatea fizica
- imposibilitatea de acomodare cu necesitatile partenerului, interesele sau planurile de viitor
- imposibilitatea de a-i comunica partenerului interesele, planurile de viitor
- plictiseala in casatorie, la serviciu, in viata sau relatie, rutina
- absenta motivatiei de a rezolva problemele relatiei impreuna.
1.         lipsa de satisfacere a nevoilor afective.
2.        lipsa de satisfacere a nevoilor sexuale.
3.        lipsa de satisfacere a nevoilor de comunicare.
4.       lipsa de satisfacere a nevoilor energetice.
5.      lipsa de satisfacere a nevoilor de evolutie.
Infidelitatea este efectul neintelegerilor maritale, nu cauza lor.
SARCINA: Propuneți strategii de abordare a conflictului conjugal

In urma unei indelungate experiente in calitate de consilier matrimonial, dr. Gary Chapman a ajuns la concluzia ca
principala problema a cuplurilor contemporane o reprezinta modul in care partenerii isi comunica afectiunea.
El sustine ca dincolo de limbajul specific in care fiecare dintre noi isi exprima sau primeste iubirea, exista cinci
limbaje principale ale iubirii:
- cuvintele de incurajare,
- timpul acordat,
- primirea de daruri,
- serviciile
- mangaierile fizice.
De regula, limbajul principal de iubire nu este acelasi cu al sotului sau al sotiei.
Ex: Poate ati dori ca ea sa va incurajeze in intreprinderile dumneavoastra, insa nu face decat sa va gateasca cele mai
gustoase mancaruri din lume. Poate ca ati dori ca el sa va scoata la o plimbare in parc, pentru ca nu ati mai iesit demult in
natura si pe vremuri era una dintre cele mai mari placeri ale dumnevoastra, insa el nu pricepe si munceste din zori pana-n
seara pentru a aduce mai multi bani in casa.