Sunteți pe pagina 1din 8

Conflictele și comunicarea în cuplu

Dobre Elena
Studentă An II IFR, Facultatea de Psihologie
Universitatea Ecologică București

Rezumat: ​În relația de cuplu și în oricare alt tip de relație inter-umană, există zone în care
persoanele au același mod de a vedea lucrurile și arii în care apar diferențe de opinie. Faptul că
între oameni există aceste diferențe și incapacitatea de a le accepta, conduc la apariția
nemulțumirilor în relații. Nemulțumirile nerezolvate duc la acumularea de tensiuni emoționale care
dau naștere conflictelor. Pentru a preveni apariția conflictelor și pentru a se ajunge la o zonă de
înțelegere, comunicarea joacă un rol central. O ceartă se poate transforma în ”cearta sănătoasă”
atunci când persoanele implicate învață să comunice eficient și să își gestioneze emoțiile.

Cuvinte cheie: ​ comunicare, conflict, cuplu, emoții, familie, înțelegere

1.Rolul comunicării în cuplu și în familie. Tipare de comunicare

O relație inter-umană nu poate exista fără comunicare. Pentru ființa umană, ”comunicarea este cel
mai important și cel mai puternic factor determinant pentru toate tipurile de relații pe care le va
stabili cu ceilalți și pentru ce i se va întâmpla în lume.” (Satir Virginia, 2011)

Pe lângă informațiile pe care le oferim și pe care le primim prin intermediul comunicării, putem de
asemenea să detectăm felul în care se valorizează reciproc persoanele implicate.

În dinamica familială putem întâlni diferite tipuri de comunicare, în funcție de modelele moștenite
de partenerii de cuplu din familiile de origine, dar și în funcție de provocările întâlnite într-o
anumită perioadă. În fiecare familie există anumite stiluri de comunicare predominante, iar acestea
indică gradul de armonie și de sănătate al relațiilor familiale.

Înțelegerea ​este cel mai sănătos și constructiv mod de comunicare. Persoanele care aleg acest stil de
comunicare sunt calme, suportive, pline de tact, oneste în legătură cu ceea ce simt și cred. Ele își
doresc să obțină și să mențină un mediu sigur și armonios, în care membrii familiei să se poată
exprima liber și să se poate dezvolta. Cei care aleg acest stil de comunicare, o fac pentru că au
resursele interioare necesare: ei dispun de o stimă de sine sănătoasă, sunt capabili să se accepte pe
sine cu calitățile și cu defectele proprii, și îi acceptă pe ceilalți așa cum sunt. Înțelegerea este cel mai
bun mijloc de stabilire a echilibrului interpersonal familial.

Un alt tipar de comunicare, aflat la polul opus față de înțelegere este ​dezaprobarea. Aceasta se
poate manifesta sub forma criticii, severității, descurajării, sancțiunii sau blamării. Persoanele care
au obișnuința să dezaprobe suferă în general de o stimă de sine scăzută. Prin dezaprobarea altora,
acești oameni urmăresc compensarea stimei de sine deficitare, pe principiul ”devin mai important
dacă îi fac să se simtă mai mici”. Cu cât o persoană se simte mai nesigură pe forțele proprii, cu atât
va manifesta mai multă intoleranță și nevoia sa de a-i umili și domina pe ceilalți va crește. Uneori,
tendința unui membru al familiei de a aborda modul de comunicare dezaprobator crește ca urmare a
nevoii altui membru al familiei, de a se supune. Persoana care alege să se supună este caracterizată
în general de teama de asumare a unor decizii sau atitudini, de multe ori ca urmare a unui complex
de vinovăție. Acest tip de relații, pe modelul dominator-supus, reprezintă uniuni reciproc nefericite
pe plan conștient dar care se dovedesc adesea foarte durabile în plan inconștient.

În special în familiile în care există o ierarhizare foarte rigidă, apare ca mod de comunicare
supunerea.​ Persoanele supuse sunt conciliante, evită conflictele deschise și au o nevoie crescută de
a face pe plac celorlalți. Comportamentul acestor persoane izvorăște din nevoia lor crescută de
siguranță și de afecțiune, din încrederea scăzută în forțele proprii și din sentimentul că sunt
inferioare. Ele sunt de asemenea dominate de complexe de vinovăție, chiar dacă nu sunt tot timpul
conștiente de acest lucru. Acest tipar de comunicare și de relaționare îi influențează negativ și pe
alți membrii ai familiei, care pot avea și ei tendința de a deveni supuși. Deși persoana supusă poate
părea generoasă, un donator, pentru că încearcă să le facă pe plac altora, ea este de fapt un
”receptor” deoarece ceea ce urmărește este obținerea constantă a aprobării celorlalți. Astfel de
persoane trăiesc cu convingerea că nu au ce oferi celor din jur. Cu cât o persoană devine mai
supusă, cu atât se va simți mai neadecvată.

Intelectualizarea ​este un alt tip de comunicare menționat de N. Mitrofan și I. Mitrofan (1994).


Persoanele care comunică într-un mod intelectualizat par calme, stăpâne pe sine, reci, distante.
Acest stil de comunicare, deși asigură o atmosferă calmă, conduce la răcirea climatului
socio-afectiv din relații și nu este favorabil evoluției raporturilor din cuplu sau din familie. Deși în
situațiile de criză, în care tensiunile se dezlănțuie în interiorul familiei, prezența unei persoane care
comunică rațional poate asigura păstrarea unui anumit echilibru, pe termen lung acest stil de
comunicare conduce la acumularea de tensiuni și de nemulțumiri. În cazul în care ambii parteneri de
cuplu au un mod intelectualizat de a comunica, relația poate fi funcțională, însă în cazul în care un
partener comunică în acest fel iar celălalt nu, sunt șanse slabe ca relația să reziste. Mai devreme sau
mai târziu conflictele erup deoarece persoana cu stilul rațional de comunicare nu va reuși să
satisfacă nevoile emoționale ale celuilalt.

Unul dintre cele mai nesănătoase stiluri de comunicare îl constituie indiferența. În familie, acesta
este rezultatul fricii, supărării sau al nevoii de a manipula. Cea mai frecventă formă de manifestare a
indiferenței este tăcerea, care poate fi de durată scurtă, de câteva ore, sau poate să se întindă de-a
lungul zilelor sau săptămânilor, în cazul familiilor cu probleme. De regulă, tăcerea este aleasă fie
pentru a evita declanșarea unui conflict fie pentru că partenerii de cuplu nu sunt dispuși să depună
vreun efort pentru a schimba aspectele nemulțumitoare. Modul de comunicare indiferent poate
îmbrăca și forma conversației lipsite de implicare emoțională și axată pe banalități.

Dintre stilurile de comunicare prezentate, singurul cu adevărat sănătos este înțelegerea. Cu siguranță
că în fiecare cuplu și în fiecare familie sunt prezente de-a lungul timpului toate modalitățile de
comunicare amintite, însă ceea ce contează este ponderea pe care o ocupă fiecare. Chiar dacă apar
în mod inevitabil tensiuni și nemulțumiri, iar discuțiile iau formă dezaprobării sau a oricărui alt stil
nesănătos de comunicare, ceea ce contează este ca partenerii de cuplu să își dorească păstrarea
relației și să caute să ajungă la o înțelegere.

Există și situații în care o familie poate părea fericită și echilibrată din afară, însă în fundal să
mocnească nemulțumirile și confuzia. În acest caz, există de obicei două conversații paralele: una la
exterior care pare civilizată și plină de înțelegere, și una interioară, caracterizată de ceea ce cred și
simt cu adevărat persoanele implicate. Unul dintre aspectele importante în relațiile familiale este ca
rolul fiecărui membru să fie bine stabilit și să existe un consens general cu privire la persoana care
conduce relația.

2. Factori care determină apariția conflictelor

Printre cele mai comune motive de ceartă în cuplu sunt banii, statutul relației, treburile casnice,
sexul sau creșterea copiilor. Totuși, stabilitatea unui cuplu nu este afectată de faptul că există
diferențe de opinie sau nemulțumiri în legătură cu aceste subiecte. Echilibrul unui cuplu este
influențat de felul în care cei doi parteneri discută despre neînțelegeri.

Daniel Goleman (2005) afirmă că: ”Ajungerea la o înțelegere despre cum să depășească
neînțelegerile constituie cheia supraviețuirii unui mariaj; bărbații și femeile trebuie să depășească
diferențele înnăscute între sexe, abordând emoțiile dificile. Când nu reușesc, cuplurile devin
vulnerabile în fața emoțiilor și în final asta le poate distruge relația propriu-zisă.”

În orice mariaj, este normal să existe momente bune și momente mai puțin bune, elemente de
mulțumire și altele de nemulțumire. De asemenea, este normal ca cei doi parteneri să își poată
exprima liber nemulțumirile. Din nefericire, de multe ori exprimarea nemulțumirilor se transformă
în critică. În loc să îi spună soțului că s-a săturat să îi tot adune șosetele murdare de lângă pat, soția
ajunge să strige că ”este nesimțit și îi place să trăiască în mizerie”. Dintr-o nemulțumire specifică se
ajunge la atacarea verbală a celeilalte persoane. Acesta este primul semn de declin al unei relații.

Psihologul John Gottman de la Universitatea din Washington a realizat una dintre cele mai detaliate
analize asupra legăturii emoționale dintre cupluri și asupra sentimentelor distructive care duc la
destrămarea căsniciilor. De-a lungul a douăzeci de ani el a observat dinamica a peste două sute de
cupluri și a analizat conversații ale cuplurilor căsătorite pentru a înțelege care sunt acei factori care
conduc la coroziunea relațiilor. În urma acestor studii a realizat o hartă a ecologiei emoționale a
căsniciei atât de precisă încât a reușit să prevadă cu o precizie de 94% care sunt acele cupluri care
vor divorța în următorii 3 ani.
Conform rezultatelor obținute de John Gottman, ”cei patru cavaleri ai apocalipsei”, care prevestesc
sfârșitul unei relații sunt următorii:
● critica - atacarea personalității celuilalt
● disprețul, batjocura, ironia - reprezintă otrava oricărei relații
● defensiva - afirmarea faptului că partenerul e vinovat de toate problemele
● evadarea - refuzul de a discuta problemelor, este echivalent cu ruperea emoțională de cuplu

Unul dintre tiparele cele mai întâlnite în cazul cuplurilor care încep să aibă probleme, este acela de
implicare-retragere. De obicei, soția încearcă să vorbească despre nemulțumiri, să se implice, iar
soțul se retrage. El are tendința să considere felul ei de a privi problemele drept exagerări, iar ea
interpretează fuga lui drept indiferență. Din acest punct, fiecare începe să adune resentimente
împotriva celuilalt, iar acest lucru va lăsa din ce în ce mai puțin spațiu pentru comunicarea
constructivă.
Modul diferit al celor doi parteneri de a reacționa în momentele de disensiune, arată că în interiorul
cuplului există două realități diferite din punct de vedere emoțional: a lui și a ei.

Diferențele emoționale între femei și bărbați sunt în parte biologice, însă se datorează mai ales
felului diferit în care sunt crescuți fetele și băieții. Părinții discută mai mult despre emoții cu fiicele
lor decât cu fii. De asemenea, fetelor le este permis să exprime o gamă mai largă de emoții, cu
excepția mâniei. Atunci când un băiat dă dovadă de o prea mare emotivitate, se întâmplă adesea să
fie certat sau ironizat. Pe măsură ce cresc, băieții primesc mod repetat sfaturi de a nu plânge, de a nu
se exprima emoțional, pentru că este un lucru rușinos și nedemn de un bărbat în devenire. În lumea
masculină sunt încurajate competiția, autonomia și independența.
Pe de altă parte, fetele își dezvoltă mai rapid decât băieții limbajul și sunt încurajate să exprime ceea
ce simt. Pentru fete, valoroase sunt cooperarea și legăturile afective armonioase.

Datorită educației diferite, în timp fetele devin capabile ”să interpreteze cu ușurință semnele
emoționale verbale cât și non-verbale, să își exprime și să-și comunice sentimentele”, băieții devin
apți să ”minimalizeze emoțiile care duc la vulnerabilitate, sentimente de vinovăție, teamă sau
durere”. Pe măsură ce cresc, băieții se simt amenințați de tot ceea ce le-ar putea pune pericol
independenta , în timp ce fetele se simt amenințate de o ruptură la nivel emoțional.

Toate aceste diferențe emoționale dau naștere tiparului implicare-retragere, atât de întâlnit des în
relații. Odată cu apariția acestei dinamici, relația începe să fie în pericol de destrămare.

Un izvor de nemulțumire în cupluri este chiar calitatea comunicării. În urma unui studiu efectuat pe
264 de cupluri, s-a evidențiat (D. Goleman, 2005) că cel mai important lucru pentru femei într-o
relație este ”o bună comunicare”. În schimb, bărbații sunt mai orientați spre acțiune și dacă la
începutul relației sunt mai dispuși să discute cu partenerele lor, dintr-o dorință de intimitate, pe
măsură ce trece timpul petrec din ce în ce mai puțin timp stând de vorbă cu soțiile lor. Ei consideră
că același grad de intimitate poate fi obținut și atunci când fac activități comune cu soția.

Tensiunile în cuplu pot apare chiar și în lipsa neînțelegerilor despre un subiect anume.
Conflicte izbucnesc câteodată pentru că partenerii de cuplu nu sunt conștienți de faptul că
funcționează diferit. Bărbații se așteaptă ca femeile să gândească, să comunice și să reacționeze la
fel că ei. La rândul lor, femeile au impresia că bărbații simt și reacționează la fel ca ele. Aceste
diferențe, care în mod normal nu sunt conștientizate stau la baza multor tensiuni și conflicte în
cuplu.

John Gray vorbește despre nevoile și valorile diferite pe care le au bărbații și femeile. Acestea fac
ca bărbații și femeile să vorbească limbi diferite, în ciuda faptului că folosesc aceleași cuvinte.
Unele dintre nevoile de bază ale bărbaților sunt acelea de a fi utili, de a avea succes și de a fi
apreciați. De aceea, în interacțiunea cu femeile, un bărbat va fi automat orientat spre a se face util și
pentru a câștiga apreciere.

Atunci când o femeie povestește despre o problemă cu care se confruntă, bărbatul interpretează
automat experiența drept un prilej în care își poate dovedi eficiența. De exemplu, soția vine acasă de
la muncă și povestește despre altercațiile pe care le-a avut în acea zi cu un coleg de departament.
Soțul înțelege că povestea pe care femeia i-o relatează reprezintă un strigăt de ajutor și se grăbește
să ofere o soluție. Totuși, partenera nu se arată încântată de faptul că povestea ei a fost întreruptă cu
brutalitate și că, odată cu oferirea soluției, bărbatul consideră discuția încheiată. Una dintre nevoile
esențiale ale femeilor este aceea de a comunica și de a-și împărtăși sentimentele. În universul
feminin, a-ți împărtăși experiențele, sentimentele și a asculta ceea ce are altă persoană de spus, este
un semn de iubire și de încredere. Atunci când bărbatul vine cu soluții și închide conversația, femeia
simte că încercarea ei de a stabili o legătură emoțională a fost zădărnicită și se simte respinsă. Ea își
va manifesta atunci iritarea pentru a transmite că nu asta aștepta din partea interlocutorului. El la
rândul lui, se simte frustrat că efortul lui nu a fost apreciat. El avea nevoie să se simtă util, dar este
iritat de faptul că bunăvoință i-a fost întâmpinată cu ostilitate. Ea avea nevoie să fie ascultată și să
se conecteze emoțional, însă în urma dialogului se simte mai departe de partener decât la început.

De cealaltă parte a baricadei, și femeile își rănesc partenerii chiar atunci când animate de cele
bune intenții. Să luăm un exemplul unui cuplu care descoperă că s-a spart o țeavă de apă în casă.
Bărbatul se grăbește să remedieze situația și după câteva ore încă se chinuie cu înlocuirea părții
avariate. Șotia îi sugerează să cheme un specialist însă soțul se înfurie și refuză să mai vorbească
despre subiect. Nemulțumirea lui vine din faptul ca a luat sugestia drept neîncredere în capacitatea
lui de a rezolva problema. La rândul ei, soția se simte rănită de efectul pe care l-a generat sugestia
ei, deoarece intenția era de a ajuta și de a arăta că îi pasă.

Acest gen de situații fac se acumuleze o frustrare de fond relații, sentiment pe care cei doi poate nu
și-l pot explica pe moment dar care poate fi pus mai târziu pe seama unor nemulțumiri specifice.

Independent de diferențele de gen, există alt factor care contribuie la surparea relațiilor, dar și la
menținerea unor relații disfuncționale: stima de sine scăzută (V. Satir, 2010). Cei care suferă de o
încredere în sine deficitară vor vedea relația drept un prilej de confirmare al propriei valori. Faptul
că altă persoană îi dorește, îi face pe acești oameni dispună de un influx de energie pozitivă și să
trăiască pentru o perioadă cu impresia că se simt în sfârșit bine în pielea lor. Totuși, după un timp,
entuziasmul inițial se diminuează, iar nesiguranța interioară va fi resimțită chiar mai acut decât
înaintea relației.

Acest fenomen apare atunci când cei doi îndrăgostiți încep să realizeze că sunt ființe diferite, cu
nevoi și păreri diferite. Într-un cuplu în care stima de sine a partenerilor se află la un nivel sănătos,
toate aceste diferențe sunt binevenite, ele fiind considerate normale. Însă atunci când încrederea în
sine a partenerilor de cuplu este scăzută, fiecare diferență este privită ca un potențial pericol pentru
sine și pentru relație. Datorită acestui mod de a vedea lumea, nivelul de anxietate din cuplu crește,
încrederea partenerilor de cuplu unul în celălalt are de suferit iar deciziile comune fie vor fi evitate
cât mai mult, fie vor conduce la conflicte.

Cei care se încadrează în acest tipar, acționează conform principiului că iubirea presupune faptul de
a fi de acord mereu, de a deveni două ființe fuzionale. Când acest lucru nu se întâmplă, apar gelozia,
conflictele și manipularea.

Ce au de învățat într-o asemenea situație partenerii de cuplu este să ”își exprime gândurile,
dorințele, emoțiile și cunoașterea fără să îl distrugă, invadeze sau anuleze pe celălalt, în același timp
venind cu un rezultat comun, care să li se potrivească amândurora”. (Satir Virginia, ”Arta de a făuri
oameni”)

3. De la conflict la armonie. Metode de stingere a conflictului

În fiecare cuplu apar la un moment dat certuri și neînțelegeri. Ce ajută ca tensiunea emoțională să
nu se propage prea mult timp și să nu se acutizeze este faptul ca măcar unul dintre parteneri să
încerce să detensioneze atmosfera presupusă de o ceartă.
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care este necesar să le realizeze partenerii de cuplu este
acela că nu pot schimba personalitatea celuilalt. John Gottman susține că 69% din problemele unui
cuplu sunt fără rezolvare pentru că sunt acele probleme care țin de identitatea celuilalt și a le rezolva
presupune a-l schimbă radical pe celălalt. Atunci când alegem un partener, alegem automat și un set
de ”probleme”. A crede că putem modela altă persoană este o iluzie și cel mai realist lucru este să
învățam să conviețuim cu diferențele celorlalți.

Pe moment, mecanismele care împiedică o ceartă să se transforme într-o situație explozivă sunt:
menținerea discuției pe o anumită linie, empatia și reducerea tensiunii (​ D. Goleman, 2005)​. Acestă
strategie va face ca emoțiile să nu escaladeze acea limită de la care partenerii ar putea să piardă
controlul și să spună sau să facă lucruri pe care apoi să le regrete. Mult prea des partenerii ajung să
își reproșeze lucruri care nu au nicio legătură cu nemulțumirea inițială de la care a pornit disputa.

Stăpânirea propriilor impulsuri este esențială atunci când partenerii încearcă să transforme o ceartă
în ”ceartă sănătoasa”. Bineînțeles, stăpânirea propriilor impulsuri nu este posibilă dintr-o dată; este
nevoie de voința persoanelor implicate de a schimba tiparele învățate din copilărie și de multă
perseverență.

În momentele de criză emoțională, mai ales în cele legate de relațiile intime, sunt amenințate unele
dintre nevoile noastre cele mai profunde -”de a fi iubiți, de a ne simți respectați, de a nu fi părăsiți
sau lipsiți de afecțiune” (D. Goleman, 2005). Un element cheie într-o căsnicie este ca partenerii să
învețe să își calmeze sentimentele de nemulțumire. Acest lucru presupune ca aceștia să își ia un
angajament reciproc de a face relația să meargă și să o mențină în parametrii de sănătate emoțională.

Ascultarea plină de empatie este o abilitate care ajută multe cupluri să rămână împreună. În
situațiile de conflict, oamenii au obiceiul de a se lăsa cuprinși de valul de emoții; ei nici măcar nu
mai aud ce are celălalt de spus, fiind prea cuprinși de impulsul de a-și striga propriile nemulțumiri.
O metodă eficientă pentru a realiză o ascultare emoțională atentă, metodă foarte utilizată în terapia
de cuplu, se numește ”oglindire”. Când unul dintre parteneri își exprimă o nemulțumire, celălalt
ascultă și apoi o repetă cu cuvintele sale, încercând să capteze și sentimentele care o însoțesc. Prin
aplicarea acestei tehnici, partenerul simte că a fost auzit și înțeles și se ajunge la o armonizare
emoțională.

Un mod ecologic de a ne exprima nemulțumirile este prezentat de Marshal Rosenberg, prin


intermediul comunicării non-violente. Acesta presupune specificarea motivului de nemulțumire,
dezvăluirea modului în care ne-am simțit atunci când evenimentul neplăcut a avut loc și
exprimarea a ceea ce ne-am fi dorit se întâmple în schimb. De exemplu, soția îi poate spune
soțului ”Atunci când ai uitat de ziua mea, m-am simțit tristă și am început să cred că nu sunt
importantă pentru tine. Mi-ar place ca pe viitor să ții minte evenimentele importante și să le
celebrăm împreună”. Acesta este un mod mult mai sănătos de a exprima nemulțumirea decât ”Ești
un porc nesimțit”.

Felul acesta de a comunica nu atacă cealaltă persoană, este direct, plin de respect pentru celălalt și
nu invită la abordarea formulelor de comunicare defensive - acuzații, scuze, contraatac sau
reproșuri.

O cale de potoli conflictul, chiar dacă nu suntem de acord cu partenerul, este acela de-i spune că
respectăm modul lui de vedea lucrurile, că acesta are o valoare în sine, chiar dacă noi gândim în
mod diferit. În acest fel, celălalt se simte respectat și valorizat.
Un alt element util este să recunoaștem atunci când am greșit și să ne cerem scuze. Acesta este un
mod demn de asumare a răspunderii pentru propriile fapte și o dovadă de maturitate.

Aceste metode de stingere a conflictelor funcționează în cazul în care persoanele implicate sunt
dispuse să își trăiască viața în armonie și au curajul de a învăța, de a aborda neînțelegerile într-un
mod constructiv și de a deprinde noi moduri de a gestiona emoțiile. Ele implică muncă și
perseverență, dar efortul depus va fi răsplătit în timp. Cei dispuși să facă acesta muncă se vor
dezvolta, capacitățile lor de comunicare eficientă vor fi din ce în ce mai bune iar puterea interioară
și stima de sine vor spori.

Concluzii

În momentele în care tensiunile și neînțelegerile se acumulează, o bună comunicare poate să


conducă la dezamorsarea conflictului și chiar la transformarea acestuia într-un prilej de evoluție
pentru cuplu.

Primul pas - și poate cel mai important - este ca partenerii de cuplu să își dorească să facă relația să
funcționeze și să ajungă la o înțelegere. Odată stabilit acest angajament comun pentru menținerea
legăturii, cei doi dispun de o bază care le oferă încredere unul în celălalt și în viitorul relației.
Sentimentele de siguranță, de încredere le vor permite să comunice cu calm și onestitate. Astfel vor
avea ocazia de a construi o relație sănătoasă indiferent de natura neînțelegerilor apărute.
Bibliografie

Goleman, Daniel - ”Inteligența Emoțională”, Editura Curtea Veche, București, 2005


Gray, John - ”Bărbații sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus”, Editura Vremea, București,
1992
Mitrofan, Iolanda; Mitrofan, Nicolae - ”Elemente de psihologie a cuplului”, Editura Șansa,
București, 1994
Rosenberg, Marshall B.- ”Comunicarea Nonviolentă”, Editura Ponte, București, 2014
Satir, Virginia - ”Arta de a făuri oameni”, Editura Trei, București, 2010
Satir, Virginia - ”Terapia Familiei”, Editura Trei, București, 2011