SEPARAREA, DIVORTUL SI FAMILIA

1. Procesul si problematica divortului

1.1. Perceptia actuala asupra divortului

Conform cifrelor statistice, in ultimii 20 de ani se inregistreaza o crestere dramatica a divortialitatii. De

exemplu, dintr-un studiu realizat de Huber si Spitze (1988) in S.U.A reiese ca, din casatoriile ultimilor

ani, jumatate se vor incheia prin divort. In 1985, in Anglia si Wales au avut loc peste 160.000 de

divorturi.

Si in Romania, facand o comparatie in timp, se observa ca rata divortialitatii a crescut dupa 1948; in

1955 era de 1,8%, in 1960 de 2%, in 1965 de 1,94%, iar dupa 1975 de peste 1,5% (Ilut, 1995:139

apud Mihailescu, 1983).

In lucrarea "Familia-cunoastere si asistenta", Ilut (1995) inventariaza cauzele generale care au dus la

cresterea ratei divorturilor:

1. emanciparea economica a femeii - societatea industriala si cea postindustriala ofera femeii

posibilitatea de a avea un loc de munca, deci de a obtine venituri, fapt care le asigura independenta

economica fata de sotii lor;

2. cresterea distantei dintre habitat si locul de munca - extinderea modernizarii, urbanizarii si

cresterea nevoii de forta de munca in sfera serviciilor au condus la aparitia unor locuri de munca aflate

uneori la distante considerabile fata de casa, crescand astfel si posibilitatea de a intalni alti indivizi si a

stabili noi legaturi afective;

3. rezolvarea problemei locuintei - cresterea economica a determinat intensificarea urbanizarii,

crescand astfel numarul de locuinte;

4. democratizarea si liberalizarea vietii sociale in ansamblu - a adus cu sine o permisivitate din ce in ce

mai mare cu privire la divort, materializata in schimbari la nivelul influentei bisericii, la nivelul

legislatiei, si nu in ultimul rand la nivelul normelor si obiceiurilor traditionale;

Pe fondul acestor schimbari, modelul inceperii unei noi vieti dupa disolutia unui mariaj nefericit, in

locul stagnarii intr-o casnicie nefericita tinde sa se impuna tot mai mult, iar divortul nu mai este

apreciat ca "(.) un esec, ci ca o solutie, un raspuns pozitiv la o situatie critica" (Ilut, 1995:141

1.2. Schimbari in modelele familiale si parentale

Desi divortialitatea tot mai crescuta face ca modelele familiale sa se schimbe rapid, atitudinile fata de

rolul de parinte, atat in cadrul casniciei cat si dupa divort, tind sa se schimbe mai lent, raportandu-se

inca la valori si credinte traditionale.

Astfel, o relatie foarte apropiata intre tata si copil este considerata in continuare ca fiind mult mai

putin importanta pentru copil (acesta putandu-se chiar dispensa de ea), daca relatia lui cu mama este

puternica si intacta.

Aceasta valorizare inegala a maternitatii si paternitatii explica de ce, dupa divort, o parte dintre copiii

implicati pierd contactul cu unul dintre parinti - de obicei cu tatal.

Se presupune adesea ca tatii dau dovada de mai putina implicare si devotament in cresterea si

ingrijirea copiilor decat mamele.

Astfel ca, de multe ori, dorinta unui tata de a juca un rol activ in ingrijirea copiilor sai poate fi privita

ca o amenintare la adresa rolului central al mamei. In cazul in care parintii se despart, acest lucru se

poate accentua, deoarece de obicei, parintele caruia i se incredinteaza copilul este considerat "bun", in

timp ce, cel care pleaca va fi considerat "rau".

In practica, modul in care asistentii sociali lucreaza cu familiile aflate in divort tinde sa accepte aceste

idei ca fiind convenabile, fiind, uneori mai usor sa intre intr-o alianta de sprijn cu unul dintre parinti

decat sa faca o munca dubla cu parinti aflati in conflict, care, prin trairile lor, implica specialistul in

doua directii opuse.

Asa cum arata Ahrons (1980), a echivala divortul cu disolutia familiilor, constituie probabil cea

mai mare piedica in dezvoltarea unui cadru teoretic al muncii cu familiile separate sau divortate.
Aceasta deoarece chiar notiunile utilizate pentru descrierea familiilor separate indica o anumita

valorizare. Astfel, se vorbeste despre "copii din familii descompuse", desi, uneori, relatiile din cadrul

unei familii intacte pot fi mult mai disfunctionale decat cele din unele divortate. Termenul de "familie

cu un singur parinte" sugereaza faptul ca familia contine doar un parinte, desi de cele mai multe ori

celalalt este in viata, si de cele mai multe ori, un tata necasatorit sau divortat nu conteaza ca parinte,

desi el se ocupa de copiii sai.

Este dovedit faptul ca modul in care etichetam familiile va afecta comportamentul si atitudinile

parintilor: tatii divortati, care se vor simti inutili pot fi inclinati sa renunte, sau, din contra, parintii

singuri se pot simti datori sa dovedeasca ca sunt "super-parinti".

In definirea identitatii si statutului social, casatoria si parentalitatea sunt elemente-cheie. Iata de ce,

pierderea acestora, fara a gasi o sursa alternativa, poate determina grave "dezordini" la nivel psihic

individual. Acest fapt este demonstrat in experimentul realizat de Holmes si Rahe (1967). Ei au pornit

de la ideea ca oamenii care experimenteaza nivele ridicate de stress se imbolnavesc in proportie mai

mare, si au construit, pe baza chestionarii a 400 de subiecti, o scala a evenimentelor de viata

stressante. Divortul s-a situat al doilea ca eveniment de transformare a vietii personale, dupa moartea

partenerului, avand scor mai ridicat chiar decat arestarea, pierderea slujbei, pensioanarea,

graviditatea sau moartea unui prieten apropiat.

Ratele spitalizarii in sectii de psihiatrie si ale sinuciderii sunt mult mai ridicate pentru cei divortati sau

separati decat pentru cei singuri sau casatoriti (Parkinson, 1993:16, apud Chester, 1971).

Anumite studii (Parkinson, 1993:17 apud Ambrose, Harper si Pemberton, 1983; Jordan, 1985;

Kressel, 1985) semnalizeaza faptul ca si un numar mare de barbati sunt marcati de stress, care poate

fi uneori de mai lunga durata, deoarece ei au dificultati mai mari decat femeile in a-si recunoaste si

integra sentimentele si sunt mult mai putin inclinati sa caute si sa accepte ajutor in momente dificile.

Aceasta nu inseamna neaparat ca divortul in sine are repercursiuni in plan fizic si mintal, deoarece mai

trebuie luate in calcul si motivele divortului, modul in care se iau deciziile, modul in care se va

desfasura divortul.

1.3. Rolul serviciilor de asistenta

In ciuda gravitatii si incidentei sporite a fenomenului divortului, asistenta sociala a familiilor divortate

si separate nu a constituit, pana recent, un punct "forte" al activitatii de asistenta sociala.

Aceasta atitudine pare sa fie explicata prin prisma a mai multi factori:

- Problemele familiale sau maritale ale clientilor pot atinge "zone sensibile" ale personalitatii

terapeutului, generand astfel o atitudine de evitare din partea acestuia;

- Profesionistii din domeniu pot avea uneori abordari opuse asupra dinamicii familiilor

- Divortul este abordat uneori traditional, intr-un mod separator, care alimenteaza si amplifica

conflictele cuplurilor in divort, in loc sa le diminueze. In acest sens, asistentii sociali sunt uneori

implicati emotional de o parte sau de alta, reactia lor putand fi purtatoarea unui mesaj, inca dintr-un

stadiu initial al contactului cu clientii.

Este important ca cei care consiliaza problemele legate de divort sa nu trateze oamenii ca pe niste

pacienti, in cautare de tratament sau terapie. Aceasta deoarece s-ar induce inca de la inceput presiuni

negative asupra clientilor, punandu-i intr-o postura de inferioritate sau inadecvare fata de niste

profesionisti cu experienta, autoritate si putere conferite de status.

Un principiu fundamental al oricarui demers de asistenta sociala si care este necesar sa se regaseasca

si in demersurile care vizeaza familia aflata in situatie de separare sau divort este cel

al multidisciplinaritatii echipei profesionale care trebuie sa intervina. Nu este suficienta doar implicarea

avocatului, deoarece acesta poate acoperi doar partea de consiliere juridica si aranjamente financiare,

in vreme ce latura emotional-afectiva este lasata in umbra.

O proportie considerabila dintre cei care divorteaza desemneaza ca surse de sprijin prietenii, parintii,

colegii de munca, evitand serviciile formale care nu sunt considerate ca fiind de mare ajutor.

1.4 Consilierea de divort combinata

O prima observatie care se poate face daca se parcurg studiile de specialitate asupra divortului este

aceea ca ele s-au concentrat in marea lor majoritate asupra reactiilor individuale si adaptarii la

trecut (Parkinson, 1993:22 apud Chester, 1971; Hart,1976; Ambrose,1976; Ambrose,Harper si

Pemberton,1983), fara sa ia in considerare interactiunile din prezent.

Abordarea separata si oferirea suportului si consilierii fiecarui partener separat au fost determinate de

perceptiile si nevoile divergente ale cuplurilor care divorteaza, gasindu-si baza teoretica si in teoria

psihanalitica care pune accent pe istoria si experienta individuala.

Din 1949, Dicks pune insa in practica interviul simultan, marcand un punct de cotitura in dezvoltarea

terapiei maritale. Prin aceasta, el face un salt dincolo de psihopatologia si abordarea individuala,

considerand "(.) perechea interrelata ca unitate a perceptiei si studiului" (Parkinson,

1993:22 apud Dicks, 1967).

Munca simultana cu ambii parteneri este utila in a ajuta membrii familiei "(.) sa negocieze tranzitiile

dificile si sa reduca o parte din pierderea pe care o sufera" (Parkinson, 1993:22)

Este adevarat ca munca simultana cu cuplurile separate sau aflate in divort este uneori problematica,

astfel ca, cateodata, asistentul social o evita voluntar. Identificarea-constienta sau nu - cu pozitia

unuia dintre parteneri, teama de a nu pierde controlul intr-o intalnire dificila, sunt obstacole in plan

psihologic care pot fi rationalizate de asistentul social in termeni de dificultati practice de desfasurare

a intalnirilor simultane.

Este mult mai usor a trece de la o intalnire initial simultana, la intalniri separate, in timp ce traseul

invers este mult mai dificil, desi eficienta demersului se impune.

1.5 Dimensiunile multiple ale divortului

Bohannan (1970) este unul dintre primii autori care a conceptualizat divortul ca un complex cu

multiple laturi, corelate intre ele: psihologica, sociala, juridica. El a identificat 6 dimensiuni sau

"ranguri" ale experientei divortului: emotionala, legala, economica, parentala, comunitara si

psihologica.

Cei care parcurg experienta divortului pot sa intampine dificultati legate de aceste aspecte simultan,

sau starea conflictuala poate difuza rapid dintr-un domeniu in altul. In sens invers, cooperarea intr-un

domeniu, poate incuraja cooperarea si in celelalte. Se impune deci, inca o data, necesitatea abordarii

multi-disciplinare a problematicii divortului si separarii, si imprimarea unui caracter similar si

demersului de ajutor.
a. Divortul emotional

Un divort emotional poate avea loc cu mult inainte ca un cuplu sa se separe fizic, dupa cum el poate

ramane incomplet mult timp dupa ce divortul legal a fost terminat. Bohannan (1970) sugereaza ca

incapacitatea de a accepta schimbarea si dezvoltarea unuia dintre parteneri produce divortul

emotional, fie ca acesta se materializeaza in divort legal sau nu.

Unele cupluri tinere se despart fara a fi ajuns la o atasare profunda a partenerilor, in timp ce, in

cuplurile vechi observam cum apare o diminuare treptata a afectiunii, prezenta celuilalt devenind o

sursa de iritare mai mult decat de confort. Totusi, acest model al dezangajarii reciproce nu este tipic,

pentru ca in foarte multe cazuri asistam la situatii in care unul dintre parteneri incearca sa incheie

relatia, in timp ce celalalt se lupta sa o mentina.

b. Divortul legal

Se refera la acea fateta a divortului legata de desfacerea efectiva a casatoriei, prin intermediul

instantei judecatoresti, incluzand aranjamentele legate de impartirea bunurilor, custodia copiilor si alte

aranjamente cu caracter legal.

c. Divortul economic

Pentru multe dintre familii, divortul va aduce sau va agrava problemele financiare, va accentua "(.)

diviziunile economice existente in societate, aruncand gospodariile deja sarace in pauperitate"

(Parkinson, 1983:27 apud Davis, 1983)

In acest context, instantele de judecata ar trebui sa acorde o importanta sporita situatiei copiilor, desi

legea cu privire la acordarea pensiei alimentare nu reuseste sa realizeze decat intr-o mica masura

acest lucru.

Mult mai mult s-ar putea obtine printr-o politica care sa imbunatateasca ajutorul oferit de stat,

sporirea oportunitatilor de angajare pentru parintele care are in ingrijire copilul, printr-un regim fiscal

preferential pentru acestia. In acest context, asistentul social va trebui sa fie capabil sa ofere sfaturi

adecvate clientilor cu privire la drepturile lor si sa medieze relatia lor cu institutiile care ofera ajutor.

d. Divortul parental
Desi divortul semnifica o desfiintare a casatoriei si nu a parentalitatii, multi parteneri nu-si mai

exercita impreuna rolul de parinti dupa incheierea casatoriei. Desi exista optiunea de custodie

comuna, ea nu este luata deseori in considerare, accesul parintelui care pleaca la copil, in cazul in care

va avea loc, fiind o continua sursa de stress.

Parintii non-custozi (termen cu valoare degradanta chiar) se vor simti inutili, nedreptatiti, si vor

renunta in timp la relatia lor cu copiii. In cazul in care dreptul la vizita se va reduce la cateva ore, unii

parinti vor considera ca este mai bine sa inceteze sa-si viziteze copiii, deoarece ei insisi considera

vizitele scurte si despartirile foarte dureroase.

Uneori este mai usor sa joci rolul unui parinte martirizat decat sa faci fata atitudinii ostile a celuilalt

parinte sau chiar indiferentei din partea copilului.

In cazul in care relatia cu partenerul anterior a fost marcata de violenta, unele mame se simt

securizate doar daca realizeaza o ruptura totala de partenerul lor.

Un tata care se simte exclus din familie este putin probabil ca va plati pensie alimentara, iar daca

accesul la copii este conditionat de aceasta plata, rezultatul final va fi lipsa accesului la copii si lipsa

pensiei alimentare.

Sarcina asistentului social este de a facilita mentinerea relatiei cu ambii parinti dupa separare/divort.

e. Divortul comunitar

Numeroase studii (ex. Hart-1976) aratau ca una dintre principalele probleme ale celor divortati este

singuratatea. Deprivarea materiala tinde sa devina o problema la fel de acuta. In urma divortului,

necesitatea schimbarii locuintei provoaca o multitudine de tulburari pentru adulti, dar si pentru copii,

determinate de ruperea de mediul familial, de vecini si de prieteni.

Problemele practice si starea de tensiune determinate de gasirea unei noi locuinte si scoli pentru copii,

pot fi accentuate de lipsa prietenilor si vecinilor care i-ar fi putut ajuta pe parinti, in majoritatea

cazurilor ei neputand sa-si permita un baby-sitter.

Uneori, in incercarea de a gasi ajutor, parintele divortat apeleaza la ajutorul bunicilor (in special al

celor materni). Multi bunici nu poseda insa nici spatiul, si nici abilitatile de a se ocupa de nepoti, iar
din punctul de vedere al parintilor, reinnoirea dependentei de proprii lor parinti semnifica o pierdere a

statutului si autorespectului.

f. Divortul psihologic

Divortul psihologic este definit ca fiind "separarea sinelui de personalitatea si influenta ex-sotului"

(Parkinson, 1993:30 apud Bohannan,1979). Indivizii care sunt afectati profund de pierderea

partenerului pot avea dificultati in construirea de noi relatii si activitati. A trece peste dependenta de

cineva este dificil, implicand "(.) auto-cunoasterea si auto-valorizarea ca fiinta umana independenta si

care reuseste sa-si fie auto-suficienta, cu sau fara sprijin de la rude, prieteni, colegi

(Parkinson,1993:31). Uneori dificultatile practice, teama de singuratate, problemele sociale si

financiare ii imping pe oameni in noi relatii si recasatorii, inainte sa fi depasit relatia anterioara.

Principala sarcina in ceea ce priveste aspectul psihologic al divortului este de a rezolva problema

autonomiei personale, asumarea intregii raspunderi cu privire la deciziile si greselile proprii, fara a mai

putea sa le imparta cu partenerul.

Pentru ca respectul de sine tinde sa fie masurat in termenii relatiilor satisfacatoare cu altii (Weiss,

1975), divortul poate sa distruga sentimentul de identitate si apartenenta; multor oameni le este

teama sa fie independenti, apeland la recasatorii grabite.

Desi nu poate impiedica oamenii sa faca acest lucru, rolul asistentului social este de a-i ajuta pe cei

aflati in aceasta situatie sa evalueze cu mai mare atentie alternativa spre care se indreapta si sa

incetineasca ritmul schimbarii.

2. Criza separarii

2.1. Delimitari conceptuale

Pard si Caplan (1965); Rapoport (1965); Caplan (1985), autori care s-au centrat asupra teoriei crizei,

au aratat ca folosim conceptul de criza cand ne referim la situatii de genul:

- Un eveniment, situatie stressanta la care indivizii nu gasesc o solutie imediata

- O amenintare majora la adresa identitatii si a rutinei, care readuce la suprafata tensiuni si probleme

nerezolvate din trecutul indepartat/apropiat

- Reactii care fac parte dintr-un model tipic al starii tensionale si durerii, structurat in 5 faze

Aceasta "dezorganizare" nu treneaza la infinit; conform lui Kaplan (Holt Romania, 2002:23) faza acuta

dureaza 6 saptamani, dupa care individul sau familia aduc situatia intr-o noua stare de echilibru, fie ca

este unul normal, benefic, fie unul patologic.

Rezulta deci ca uneori, criza poate sa conduca la schimbari pozitive, la dezvoltare, la o functionare

superioara a anumitor nivele fata de momentele anterioare ei.

Din aceasta abordare pozitiva se poate vedea ca rezultatul depinde mai mult de modul in care criza

este stapanita, decat de evenimentele care se vor precipita.

In cazul cuplurilor cu probleme, desi aceste evenimente sau probleme nu duc neaparat la destramarea

casniciei, ele conduc la epuizarea resurselor unuia dintre parteneri sau a amandurora, ceea ce creste

riscul disolutiei.

Daca aceste evenimente apar in cazul unor cupluri care au sprijin redus din partea rudelor si

prietenilor, partenerii bazandu-se exclusiv unul pe celalalt, ele vor avea un impact mult mai mare, iar

partenerii vor evita adesea sa caute sprijin si ajutor specializat pana cand criza ajunge la nivele greu

de controlat.

Momentul intervetiei in criza este foarte important, fiind de notat faptul ca interventiile timpurii pot

impiedica aparitia unor consecinte grave in timp.

In fazele timpurii, rezistenta fata de interventia din exterior este mai scazuta, si, conform lui Rapoport

(1965:30), "(.) activismul persoanei care ajuta nu trebuie sa fie foarte ridicat. Un ajutor mic,

directionat rational si concentrat pe obiective intr-un moment strategic este mai eficient decat un

ajutor mai masiv acordat intr-o perioada de accesibilitate emotionala mai scazuta."

2.2. Interventia simultana

Mai multe cercetari facute in domeniu au confirmat faptul ca terapia individuala nu

este recomandata atunci cand se are in vedere o familie aflata in divort, si ca, acordarea ajutorului in
mod individual poate chiar sa mareasca disensiunile dintre parteneri si sa mareasca sansele de

disolutie a casniciei.

In lucrarea sa "Separarea, divortul si familia", Lisa Parkinson trece in revista 5 argumente care vin in

sprijinul acestei idei:

- Deciziile majore sunt luate adesea in situatii de criza pe baza neintelegerilor sau din cauza unei

comunicari inadecvate sau negative. Discutiile simultane cu ambii parteneri le pot permite nu numai

sa vorbeasca unul cu celalalt, dar sa se si asculte reciproc, situatia putand fi clarificata mult mai bine

decat in cazul interviurilor separate;

- In cadrul unei discutii cu ambii parteneri, poate aparea o noua varianta viabila, de perspectiva, care

nu li s-a relevat niciunuia in cadrul interviurilor individuale;

-Uneori, in cuplurile cu probleme, partenerii se simt ambivalenti unul fata de celalalt, putand parcurge

sentimente de incertitudine, teama de pierdere, exprimand mesaje verbale sau non-verbale

contradictorii pentru celalalt;

Interviul simultan, mai ales daca asistentul social ii ajuta sa "decanteze" aceste sentimente

amestecate, ii poate ajuta sa clarifice aceste stari ambivalente si mesaje emise; de asemenea:

- Aceste discutii simultane pot demonstra caracterul impartial al asistentului social si faptul ca el nu

este un aliat personal al niciunuia dintre parteneri si ca preocuparile si problemele lor merita aceeasi

atentie din partea agentiilor de ajutorare;

-Lucrand simultan cu ambii parteneri, asistentul social poate evalua impreuna cu ei cauzele

dificultatilor pe care le parcurg (probleme de comunicare, factori de stress din familia largita, etc.), sa

inventarieze sursele de ajutor si sa elaboreze un plan de interventie pe care, fie si temporar, ei sa il

experimenteze.

2.3. Modele tipice de conflict

Inainte de a trece in revista cateva tipologii ale conflictului din cadrul cuplurilor care trec prin

experienta separarii/divortului, trebuie facute urmatoarele mentiuni (dupa Parkinson, 1993):

-Fiecare situatie este unica si trebuie evitata incadrarea familiilor in teorii preconcepute;
-Categoriile de conflict nu trebuie considerate ca exclusive, deoarece unele cupluri parcurg mai mult

decat un singur model de conflict in acelasi timp, iar altele trec de la un model la altul;

-Chiar daca primele impresii asupra nivelului si tipului de conflict pot fi inselatoare, ele ofera macar un

punct de plecare in abordarea problemelor;

Cele 6 tipuri de conflict descrise de Parkinson (1993) sunt:

1. Cuplurile semidetasate

Este vorba de cupluri care sunt despartite de o perioada de timp, iar separarea lor s-a facut in conditii

de conflict deschis redus. Anumite probleme practice si disensiuni cu privire la vizitarea copiilor pot

arata insa ca parintii sunt inca angajati emotional.

Discutiile simultane pot ajuta la departajarea rolurilor maritale de cele parentale si la construirea

colaborarii dintre ei.

2. Conflictul cu " usile inchise"

Anumite cupluri evita confruntarea directa, retragandu-se indaratul unor bariere fizice, psihologice sau

de ambele feluri. Tacerea care se instaleaza reprezinta o expresie a maniei, frustrarii, respingerii, dar

in acelasi timp ea ar putea exprima o continuare a atasamentului, suferintei, a temerii de abandon.

Si in acest caz se aplica cu success tehnica interviului simultan, dar pot fi necesare si interviuri

separate pentru a-i ajuta pe parteneri sa dobandeasca incredere in asistentul social, pentru a putea sa

faca fata momentului in care vor trebui sa vorbeasca unul cu celalalt. Ritmul demersurilor trebuie

adaptat la nivelul stressului, in sensul ca s-ar putea sa fie nevoie ca el sa fie mai lent la inceput, fiind

necesar sa se ia in calcul sentimentele, trairile neexprimate sau ambivalente.

Este ceea ce se poate regasi in sintagma "ascultare cu a treia ureche" (Parkinson, 1993 ), care

receptioneaza sentimentele ce pot fi prea dureroase sau alarmante pentru a putea fi exprimate direct.

3. Lupta pentru putere

Se refera la situatia in care indivizii care experimenteaza o pierdere majora din viata lor pot sa

reactioneze incercand sa acapareze o pozitie dominanta in procedurile de divort.

Chiar actul separarii sau divortul pot fi traduse ca incercari de a inversa un dezechilibru de putere din

familie, iar aceasta lupta poate sa continue la alte nivele, de exemplu: insistarea asupra vinovatiei

partenerului, exploatarea avantajelor juridice in instanta, luarea in posesie a copiilor (Parkinson,

1993:51).

4. Agatarea tenace

Acest tip de conflict consta in incercarea unuia dintre parteneri de a-l indeparta pe celalalt, in vreme

ce partenerul care rezista se lupta si se agata in continuare. Apelurile partenerului care rezista pot lua

forma unui santaj emotional materializat in amenintari cu sinuciderea sau ranirea fizica. Toate acestea

au drept scop acela de a-l determina pe partenerul care a plecat sa se intoarca, desi incercarea de

reunire poate avea o durata scurta, partenerul parasit putand fi lasat si mai furios si mai ranit ca

inainte.

In aceasta situatie, interventia simultana perpetueaza starea de conflict in loc sa o rezolve, deoarece

pe de o parte il avem pe partenerul care a plecat si care doreste o incheiere rapida a relatiei, iar de

partea cealalta se afla partenerul parasit care doreste sa prelungeasca lucrurile cat mai mult. El are

nevoie de mai mult timp pentru a face fata despartirii, fiind utila in acest sens folosirea consilierii

individuale, a grupurilor de suport, activarea retelei sociale.

5. Confruntarea

Multe cupluri ajung sa aiba un comportament violent, acesta fiind un fapt comun in crizele de

separatie.

Interventia consta initial in a impiedica exacerbarea violentei. Intalnirile se pot desfasura la interval de

cateva zile, cu instructiuni clare din partea asistentului social pentru cei doi parteneri de a nu avea

discutii violente intre doua sedinte.

Stimularea concentrarii asupra problematicii legate de copii ii poate ajuta pe cei care traverseaza acest

tip de conflict sa-si mentina capacitatile parentale in ciuda presiunilor emotionale la care ii supune

separarea.

6 .Conflictul intretinut
Termenul de "intretinut" (Kressel et al., 1980) se refera la cuplurile care investesc mult din punct de

vedere emotional in mentinerea conflictului. Interventia este foarte dificila, sansele de reusita fiind

mici.

Utila ar fi totusi concentrarea asupra problemelor practice imediate, cum ar fi de exemplu a cere

fiecaruia dintre parteneri sa sugereze o sarcina controlabila care sa fie solicitata celuilalt. O

caracteristica a acestor cupluri care intra in categoria "haotic agravate" (Parkinson, 1993:53 apud

Wallerstein si Kelly, 1980) este rezistenta la identificarea de solutii, ceea ce poate genera frustrare si

deprimare la cei care vor sa ajute.

Lucrul in comun ramane util, dupa cum si, in unele cazuri, rezolvarea conflictului in instanta

judecatoreasca poate fi necesara in interesul copiilor.

3. Asistarea copiilor

3.1. Reactiile copiilor la separarea parintilor

Pentru multi adulti este dificil in a-i ajuta pe copii sa faca fata durerii pe care o resimt atunci cand

familia lor trece prin experienta separarii sau divortului.

Uneori parintii fie pentru ca sunt ei insisi confuzi, fie din dorinta de a-si proteja copiii, nu le explica

acestora ce se intampla.

Chiar si profesionistii din domeniu se limiteaza in general la a discuta problemele divortului numai cu

parintii fie pentru ca nu dispun de experienta necesara lucrului cu copiii, fie pentru ca se tem de

sentimentele neplacute pe care le-ar putea provoca copiilor.

Se subestimeaza in acest fel perceptivitatea de care pot sa dea dovada copiii, chiar si cei mici,

capacitatea lor de a intelege consecintele separarii. Vorbitul despre ei si nu cu ei duce la instalarea

unei situatii de izolare, care poate avea consecinte greu de inlaturat.

Studii recente realizate in Marea Britanie si SUA au demonstrat ca indiferent de clasa sociala, copiii

accepta divortul. Chiar daca isi doresc ca ambii parinti sa fie impreuna cu ei, vor accepta divortul

atata timp cat stiu ca nici unul dintre parinti nu ii va abandona. Copiii subliniaza ca "(.) au nevoie de

informatie si explicatii cu privire la schimbarile din viata lor, de dreptul de a fi ascultati, a se discuta cu

ei, ca si de dreptul de a fi responsabili de deciziile dureroase" (Parkinson, 1993:58)

Aceleasi studii pe care le-am mentionat anterior arata si faptul ca modul in care parintii despartiti

stapanesc conflictul emotional si lucreaza la restructurarea relatiilor din cadrul familiei va influenta in

mai mare masura echilibrul psihologic al copiilor si reusita lor scolara, decat saracia sau conditiile

precare de locuit.

In ceea ce priveste aspectul relatiilor cu parintele care detine custodia si cel care paraseste familia,

este relevanta concluzia la care au ajuns Wallerstein si Kelly (1977), si anume ca, daca relatia

copilului cu parintele care ramane este prea stransa, copilul va prezenta dificultati in a duce o viata

proprie. Atribuirea prematura de responsabilitati de sprijinire a unui parinte bolnav sau deprimat, de

ingrijire a unor frati mai mici, incarca timpuriu copiii cu un rol semi-parental.

Rezulta deci importanta mentinerii relatiei cu parintele care pleaca, pe urmatoarele considerente

(Parkinson, 1993):

- Copiii trebuie sa stie ca nu ei sunt cei responsabili de separarea parintilor si ca afectiunea parintelui

absent nu va disparea. Acest lucru ii va ajuta sa creada in stabilitatea relatiei si nu va afecta

capacitatea lor viitoare, ca adulti, de a realiza relatii durabile;

- Copiii au nevoie de informatii cu privire la originea lor pentru a-si construi propria identitate si pentru

a evita situatiile in care ar putea sa-si imagineze ca parintele absent este "rau" sau prea ocupat sau

important ca sa se ocupe de ei;

- In momentul in care un copil pierde relatia cu un parinte, si contactul sau cu alte rude va fi afectat, o

serie de figuri: bunici, unchi, matusi care sunt importante in viata sa disparand, si provocandu-i o

suferinta suplimentara;

- S-a demonstrat ca mentinerea unei relatii bune cu ambii parinti naturali contribuie la formarea

relatiei cu parintii vitregi, in loc sa o impiedice.

3.2. Strategii de reunire

Simptomele fizice sau tulburarile comportamentale ale copiilor "pot reflecta incercarile constiente sau

inconstiente ale copiilor de a-si reuni parintii din nou, chiar daca aceasta ar insemna ca ei sa sufere
mai multa durere sau mai multe pedepse" (Parkinson, 1993: 68-69). Exista mai multe situatii care pot

fi create de copil in acest scop:

■Iimbolnavirea - poate distrage o vreme atentia parintilor de la conflictul marital, dar ar insemna ca

aceasta boala sa se permanentizeze pentru a nu reaparea conflictul dintre parinti. Aceasta strategie se

poate intoarce impotriva copilului si in alt mod, in sensul ca unul dintre parinti ar putea concluziona ca

ingrijirea copilului de catre celalalt este deficitara sau ca vizitele la parintele plecat nu sunt benefice,

deoarece au dus la imbolnavirea copilului.

■ Uneori copilul doreste ca aceasta concluzie sa apara, nu neaparat pentru ca doreste sa intrerupa

legatura cu parintele plecat, ci pentru ca simte ca parintele care il are in ingrijire are mai mare nevoie

de sprijinul lui, realizand o alianta protectoare cu acesta (fenomen specific in special varstei de 6-9

ani);

■ Copilul se ofera, inconstient sau uneori chiar constient drept tap ispasitor pentru a mai reduce

tensiunile dintre parinti. Absentarea de la scoala, comportamentul delincvent sau agresiv, pot

determina certuri intre parinti, mentinandu-i implicati emotional cu copilul si intre ei. (Parkinson,

1993:69)

3.3. Comunicarea cu copiii

Ideea centrala de la care trebuie sa pornim este aceea ca pentru ca, copiii sa stabileasca relatii de

apropiere cu asistentul social si sa se simta in siguranta pentru a-si impartasi sentimentele este

necesar sa li se ofere un mediu prietenos, dotat cu jucarii care sa le permita sa exprime ceea ce

uneori nu reusesc in cuvinte. "Jucariile si jocurile permit actiunea directa in camera, in loc doar de

discutia despre actiune."(Parkinson, 1993:73 apud Haley, 1976).

Inafara intalnirilor pe care asistentul social le are doar cu copiii, organizarea intalnirilor la care sa

participe atat parintii cat si copiii este un bun prilej de a comunica intre ei. Winnicott (1971) a

subliniat importanta comunicarii directe a asistentilor sociali cu copilul, in scopul reducerii

sentimentelor de izolare si singuratate. Comunicand si nu doar lucrand pentru ei, asistentul social le

va transmite acestora preocuparea si sprijinul lui, iar prin faptul ca este in contact direct cu ambii

parinti, copilul se va simti usurat stiind ca si altcineva se afla in aceasta situatie stressanta de "du-te -

vino".
Desi este certa importanta intalnirilor la care sa participe atat parintii cat si copiii (mai ales in cazul in

care acestia sunt a treia latura a conflictului), punerea in practica a acestui principiu poate sa fie

dificila, mai ales in perspectiva unor certuri intre parinti in prezenta copilului.

Copiii pot sa fie necomunicativi, sau din contra, galagiosi, punand astfel la indoiala credibilitatea

asistentului social in ochii parintilor, in cazul in care nu reuseste sa stapaneasca eficient situatia.

Asistentii sociali care se simt nesiguri cu privire la lucrul cu copiii, se vor margini doar la consilierea

parintilor, ca si cum copiii nu ar fi de fata, in timp cei care reusesc sa castige increderea copiilor, vor

descoperi ca acestia au ridicat bariere intre ei si parintii lor, ceea ce ar putea sa-i faca pe parinti sa se

simta prost.

Asistentii sociali trebuie sa posede abilitati de comunicare atat verbale cat si nonverbale, astfel incat

sa ajute parintii si copiii sa-si poata exprima sentimentele pe care nu le pot traduce in cuvinte.

3.4. Utilizarea jocului

Conform teoriei avansate de O'Brian si Loudon (1985), exista doua limbaje de uz comun, si

anume limbajul imaginilor vizuale si limbajul cuvantului vorbit.

Este eficient sa nu se foloseasca in lucrul cu clientul doar un singur tip de limbaj, fiind utila in acest

sens achizitionarea unui set de materiale cum ar fi: casute, papusi, hartie si creioane, jocuri de

aranjare a unor figuri, mobile si balante care pot fi utilizate pentru a figura dezechilibrele emotionale

din familie, bete de lemn cu diferite lungimi care pot fi folosite pentru a ilustra nevoia copilului de

legaturi ferme si granite stabile.

Prin aceste tehnici de joc, precum si altele nonverbale (vezi desenul, sculptura) se pot obtine

informatii, dar si angaja parintii si copiii in discutii si in rezolvarea problemelor. Chiar si in cazul

copiilor mici aceasta metoda poate fi utila, pentru ca, dincolo de aparente, ei vor inregistra o mare

parte din ceea ce se spune, si mai ales tonul si maniera discutiei.

Bibliografie:

Ambrose, P., Harper, J., Pemberton, R., 1983, Surviving divorce - Men

Beyond Marriage, Wheatsheaf Books, Brighton.

Holt Romania, 2002, Ghiduri de buna practica in asistenta sociala a copilului

si familiei, Ed. Lumen, Bucuresti.

Haley, J., 1976, Problem Solving Therapy, Harper&Row, New York

Ilut, P.,1 995, Familia-cunoastere si asistenta, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca.

O'Brien, A., Loudon, P., 1985, "Redressing the Balance-involving children

in family therapy"in Journal of Familiy Therapy, pp.81-98.

Parkinson,L.,1993, Separarea, divortul si familia, Ed.Alternative, Bucuresti

Rapoport,L., 1965,The State of Crisis-some theoretical considerations,

Family Service Association, New York

October

0Comments
Share

Divorţul în Moldova – noţiuni

generale despre desfacerea
căsătoriei.
Posted by Cabinetul Avocatului Viorel Furtuna

in DREPTUL FAMILIEI
Pe lîngă faptul, că procesul de divorţ implică de cele mai multe ori, atît decizii greu de luat, precum
şi efoturi emoţionale dificil de depăşit, părţile se mai confruntă adeseori cu lipsa informaţiilor
privitor la diverse aspecte legale ce ţin de desfacerea căsătoriei.
În mod normal, părţile pot apela la serviciile unui avocat specializat în procese de divorţ, dar pentru
cazul cînd persoanele decid a soluţiona de sinestătător situaţia, mai jos sînt prezentate prevederile de
bază a legislaţiei naţionale ce ţin de procedura divorţului.
Motive de încetare a căsătoriei
În conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, căsătoria încetează în urma decesului sau a
declarării pe cale judecătorească a decesului unuia dintre soţi sau prin divorţ.
Divorţul
Divorțul reprezintă actul de desfacere a căsătoriei în mod legal. În Republica Moldova, aceasta se
poate realiza urmând una din două căi: Desfacerea căsătoriei la oficiul de stare civilă şi Desfacerea
căsătoriei de către instanţa judecătorească.
Desfacerea căsătoriei la oficiul de stare civilă.
În baza acordului comun al soţilor care nu au copii minori comuni sau înfiaţi de ambii soţi, în
cazurile cînd între aceştia nu există litigii referitoare la partaj sau la întreţinerea soţului inapt de
muncă, căsătoria poate fi desfăcută de către oficiul de stare civilă în a cărui rază teritorială se află
domiciliul unuia dintre soţi, cu participarea obligatorie a ambilor soţi.
La cererea unuia dintre soţi, căsătoria poate fi desfăcută la oficiul de stare civilă dacă celălalt soţ:
a) a fost declarat incapabil;
b) a fost declarat dispărut;
c) a fost condamnat la privaţiune de libertate pe un termen mai mare de 3ani.
Desfacerea căsătoriei de către instanţa judecătorească
Căsătoria este desfăcută de instanţa de judecată dacă soţii au copii minori comuni, sau în lipsa
acordului la divorţ al unuia dintre soţi.
Desfacerea căsătoriei are loc pe cale judecătorească şi în cazurile cînd există acordul la divorţ al
ambilor soţi, însă unul dintre ei refuză să se prezinte la oficiul de stare civilă pentru soluţionarea
problemei.
Instanţa judecătorească va desface căsătoria dacă va constata că convieţuirea soţilor şi păstrarea
familiei în continuare sînt imposibile.
Dacă, în procesul examinării cererii de desfacere a căsătoriei, unul dintre soţi nu-şi dă acordul la
divorţ, instanţa judecătorească va amîna examinarea cauzei, stabilind un termen de împăcare de la o
lună la 6 luni, cu excepţia cauzelor de divorţ pornite pe motivul violenţei în familie confirmate prin
probe.
Momentul încetării căsătoriei
În cazul desfacerii căsătoriei la oficiul de stare civilă, aceasta încetează din ziua înregistrării
divorţului.
În cazul desfacerii căsătoriei pe cale judecătorească – din ziua cînd hotărîrea instanţei judecătoreşti a
rămas definitivă.
Cele expuse mai sus poartă doar un caracter general-informativ. Este important să obţineţi
consultaţia unui specialist în domeniu. Cabinetul nostru va fi bucuros să vă ajute în acest sens. Va
rugam sa nu ezitati să ne contactati.

Divort în Republica Moldova.

Este un fapt nefericit al vietii ca nu toate casatoriile sunt de succes si se sfirsesc prin
divorturi dureroase. Nu este deloc surprinzator ca, atunci cand se destrama o relatie,
una sau ambele parti cauta sa dizolve casatoria sau sa divorteze. Cabinetul avocatului
“Leonid Karagheaur” este specializata in cazul divorturilor si litigiilor mai delicate si va
poate ghida cu atentie si discretie, intr-un astfel de moment, deseori dificil.
In cazul cind are loc partajarea bunurilor familiei, incluzind spatiul locativ al acesteia, de
cele mai multe ori are loc o intelegere preliminara intre parti si avocat, sfatul avocatului
va facind procesul de partaj mai rapid
In ceea ce priveste copiii, va putem oferi consultanta privind intretinerea (incredintarea
minorilor), legatura cu acestia (programul de vizitare a minorilor), precum si
prevederile financiare (stabilire pensiei de intretinere, alocatie).
Divorţul reprezintă o procedură de desfacere a căsătoriei în mod legal, atunci cînd
continuarea acesteia a devenit imposibilă din motive temeinice, pentru cel (cei) care
cere desfacerea.
Căsătoria poate fi desfăcută prin două modalităţi:

 administrativă – la oficiile stare civilă, în baza declaraţiei comune a soţilor sau a

cererii unuia din soţi;
 judecătorească – la instanţa judecătorească, dacă soţii au copii minori comuni
sau există litigii privind partajul averii ori întreţinerea soţului inapt de muncă.

Înregistrarea actului de divorţ în baza declaraţiei comune a soţilor privind

desfacerea căsătoriei:
Înregistrarea actului de divorţ în temeiul declaraţiei comune a soţilor privind desfacerea
căsătoriei are loc în cazul în care soţii nu au copii minori comuni ( inclusiv, adoptaţi în
comun), nu există litigii referitoare la partaj sau la întreţinerea soţului inapt de muncă.
În cazul în care unul din soţi nu are posibilitate de a se prezenta personal la oficiul stare
civilă, în vederea depunerii declaraţiei comune, manifestarea lui de voinţă poate fi
expusă într-o declaraţie separată, semnătura căruia va fi autentificată în modul
stabilit de legislaţie.
Divorţul se înregistrează în prezenţa ambilor sau a unuia dintre soţi, la expirarea
termenului de 1 lună de la data depunerii declaraţiei. Absenţa nemotivată a unuia
dintre soţi la înregistrarea divorţului nu împiedică desfacerea căsătoriei. Căsătoria se
consideră desfăcută la data înregistrării actului de divorţ.
La depunea declaraţiei comune a soţilor privind desfacerea căsătoriei este
necesar să prezentaţi următoarele acte:

 cerere privind desfacerea căsătoriei în baza declaraţiei comune a soţilor

 actele de identitate;
 certificatul de căsătorie;
 certificatul de la locul de trai, eliberat de una din instituţiile de exploatare a
locuinţelor (cooperativa de construcţie a locuinţelor, asociaţia de proprietari ai
locuinţelor privatizate sau întreprinderea municipală (orăşenească) de gestionare
a fondului locativ) sau de primăria satului, comunei sau oraşului - prin care se
 confirmă că soţii nu au copii minori comuni şi/sau declaraţia pe proprie
răspundere că nu au copii minori comuni;
 confirmarea achitării taxei de stat – 100 lei (se prezintă în ziua înregistrării
divorţului);
 confirmarea achitării serviciilor prestate de oficiu stare civilă – 100 lei separat
pentru fiecare din soţi.

 Declaraţia comună a soţilor privind desfacerea căsătoriei se depune la Oficiul

stare civilă

 în a cărui rază teritorială sunteţi domiciliaţi;

 la care a fost înregistrat actul de căsătorie.

Înregistrarea actului de divorţ în baza declaraţiei unuia dintre soţi privind

desfacerea căsătoriei
Temei pentru înregistrarea actului de divorţ constituie declaraţia unuia dintre soţi, în
cazul în care există:

 hotărîrea judecătorească pe numele celuilalt soţ precum că acesta este:

 declarat incapabil;
 declarat dispărut;
 sentinţa judecătorească (emisă posterior data încheierii căsătoriei) pe numele
celuilalt soţ precum că acesta este condamnat la privaţiune de libertate pe un
termen mai mare de 3 ani.

Căsătoria se consideră desfăcută la data înregistrării actului de divorţ.

Pentru înregistrarea actului de divorţ în baza declaraţiei unuia dintre soţi este
necesar să prezentaţi următoarele acte:

 declaraţia unuia dintre soţi privind divorţul;

 actul de identitate;
 hotărîrea (sentinţa) judecătorească - dacă celălalt soţ este:
 declarat incapabil;
 declarat dispărut;
 condamnat la privaţiune de libertate pe un termen mai mare de 3 ani;
 certificatul de căsătorie sau extrasul de pe actul de căsătorie - pentru cazurile
cînd certificatul este pierdut.

Înregistrarea actului de divorţ se efectuează la expirarea termenului de 1 lună de la

data depunerii declaraţiei respective.
Pentru a solicita desfacerea căsătoriei în baza declaraţiei unuia dintre soţi actului de
divorţ vă puteţi adresa la Oficiul stare civilă

 în a cărui rază teritorială sunteţi domiciliaţi;

 la care a fost înregistrat actul de căsătorie;

Înregistrarea actului de divorţ în baza hotărîrii instanţei judecătoreşti privind

desfacerea căsătoriei
Înregistrarea actului de divorţ în baza hotărîrii judecătoreşti constituie o modalitate de
desfacere a căsătoriei pe calea judecătorească, cu înregistrarea ulterioară a actului de
divorţ la oficiu stare civilă.
Instanţa judecătorească examinează cereri de desfacere a căsătoriei în cazurile în care
soţii au copii minori comuni (inclusiv, adoptaţi), există litigii referitoare la partaj sau la
întreţinerea soţului inapt de muncă.
Căsătoria se consideră desfăcută la data la care hotărîrea judecătorească a devenit
definitivă şi irevocabilă.
Pentru completarea actului de divorţ este necesar să prezentaţi următoarele
acte:

 cerere privind desfacerea căsătoriei în baza hotărîrii judecătoreşti

 hotărîrea instanţei judecătoreşti cu privire la desfacerea căsătoriei, în cazul în
care actul de divorţ nu a fost întocmit anterior;
 actul de identitate;
 confirmarea achitării taxei de stat, stabilită de instanţa de judecată pentru
fiecare soţ;
 confirmarea achitării serviciilor pentru completarea actului.

Înregistrarea actului de divorţ se va efectua gratuit în termen de 3 zile de la data

primirii copiei hotărîrii judecătoreşti de către OSC*.
Completarea actului de divorţ în temeiul hotărîrii judecătoreşti se va efectua în ziua
adresării şi costă 100 lei separat pentru fiecare din soţi*.
* În conformitate cu Nomenclatorul şi tarifele la serviciile prestate de către
Serviciul Stare Civilă şi oficiile stare civilă (aprobat prin Hotarîrea Guvernului
nr. 738 din 20.06.2008 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 112-114 din
27.06.2008) şi Legea taxei de stat nr. 1216-XII din 03.12.1992 (publicată în
Monitorul Oficial nr. 12/359 din 30.12.1992 şi republicată în Monitorul Oficial
nr.53-55 din 02.04.2004).
Pentru înregistrarea actului de divorţ sau completarea acestuia vă puteţi
adresa la Oficiul stare civilă în a cărui raza teritorială se află instanţa de
judecată care a emis hotărîre privind desfacerea căsătoriei.
Înlesniri.
Sunt scutiţi de plata tarifului pentru serviciile prestate următoarele categorii de
solicitanţi*:

 invalizii de grupa I, II şi a III-a;

 participanţii la al II-lea război mondial;
 pensionarii de vîrstă;
 părinţii care au 3 şi mai mulţi copii;
 participanţii la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl;
 cetăţenii Republicii Moldova care au participat la conflictele armate în
interesul Republicii Moldova - 50 % din costul total al serviciului.

ASPECTELE JURIDICE ALE DIVORŢULUI ÎN MOLDOVA 3

Ina Cojocaru 7 august 2014 35041

Comentarii 180
Deşi se spune că o căsătorie se naşte în Ceruri, iar femeia şi bărbatul dintr-un cuplu sunt
creaţi unul pentru celălalt, uneori se întâmplă că relaţia dintre soţi se destramă şi ei sunt
nevoiţi să divorţeze.
De multe ori, soţul sau soţia merge să depună cerere pentru divorţ în speranţa că tot acest
coşmar va trece cât mai repede. Totul însă, nu este atât de simplu precum pare a fi. Mai mult
decât atât, dacă soţii ce se află în proces de divorţ au copii minori — lucrurile vor decurge mai
lent.

Avocatul Alexei Croitor (Biroul Avocatului "Alexei Croitor") ne-a oferit informaţii detaliate privind
procedura de desfacere a căsătoriei. Am încercat să oferim răspuns la cele mai des întâlnite
întrebări la acest subiect.

În ce cazuri căsătoria se desface la Oficiul Starii Civile şi când prin intermediul

instanţei de judecată?
În baza acordului comun al soţilor care nu au copii minori comuni sau înfiaţi de ambii soţi, dacă
între aceştia nu există litigii referitoare la partaj sau la întreţinerea soţului inapt de muncă,
căsătoria poate fi desfăcută de către oficiul de Stare Civilă în a cărui rază teritorială se află
domiciliul unuia dintre soţi, cu participarea obligatorie a ambilor părţi.

În cazul în care soţii au copii minori comuni, există litigii referitoare la partajul averii sau în lipsa
acordului la divorţ al unuia dintre soţi, desfacerea căsătoriei are loc pe cale judecătorească.
Ce acte sunt necesare pentru aceasta?
În primul rând, cererea de chemare în judecată cu privire la desfacerea căsătoriei trebuie să
corespundă cerinţelor art. 166 CPC (Codul de Procedură Civilă). În special, necesită să conţină
următoarele informaţii: când şi unde a fost înregistrată căsătoria, a câta oară se desface
căsătoria, sunt sau nu copii, vârsta lor, s-a ajuns la o înţelegere între soţi cu privire la
întreţinerea şi educarea copiilor, motivele depunerii cereri de desfacere a căsătoriei şi dacă sunt
înaintate alte cerinţe care pot fi judecate concomitent cu acţiunea de desfacere a căsătoriei.

La cerere se anexează:

 adeverinţa de căsătorie în original;

 copiile adeverinţelor de naştere ale copiilor;
 copia buletinului de identitate;
 acte cu privire la salariu şi alte documente necesare.
Dacă se solicită partajul averii, trebuie de anexat o confirmare referitoare la bunurile de care
dispun soţii. În cazul în care se solicită pensia pentru întreţinerea copiilor sau alte cheltuieli de
întreţinere — acte care confirmă aceste cheltuieli. În situaţia în care se solicită doar divorţul,
este nevoie doar de actele enumerate mai sus.

Trebuie să achităm şi vreo taxă pentru această cerere?

Taxa de stat pentru cererea de chemare în judecată pentru desfacerea primei căsătorii
constituie 40 de lei, desfacerea celei de a doua căsătorii — 200 de lei, împărţirea averii la
desfacerea căsătoriei — 3% din valoarea acţiunii, dar nu mai puţin de 150 de lei.

Cât timp de împacare au soţii la dispoziţie din momentul depunerii cererii?

Dacă, în timpul examinării cererii de desfacere a căsătoriei unul dintre soţi nu îşi dă acordul la
divorţ, instanţa judecătorească va amâna examinarea cauzei, stabilind un termen de împăcare
de la o lună la 6 luni, cu execepţia cauzelor de divorţ pornite pe motivul violenţei în familie
confirmate prin probe. Dacă măsurile de împăcare nu au avut efect şi soţii continuă să insiste
asupra divorţului, instanţa de judecata va satisface cererea respectivă.

Dacă reclamantul şi pârâtul nu s-au prezentat în judecată din motive neîntemeiate şi dacă nici
una dintre părţi nu a cerut examinarea pricinii în absenţa sa, instanţa amână procesul.
Neprezentarea repetată aduce la scoaterea cererii de pe rol.

Lipsa de la şedinţa de judecată a reprezentantului sau a unui alt participant la proces, nu

împiedică examinarea pricinii. La solicitarea întemeiată a participantului la proces, instanţa
poate amâna o singură dată judecarea pricinii din cauza neprezentării motivate a
reprezentantului acestuia.

Este adevărat că în lipsa acordului soţiei, în cazul în care ea este însărcinată, şi pe

parcursul primului an de la naşterea copilului (dacă copilul este sănătos), soţul nu
are dreptul să întemeieze procesul de divorţ? În cazul în care este adevărat, pentru
nerespectarea acestei legi, soţul poate fi sancţionat?
Da, este adevărat. Însă nu se aplică nicio sancţiune, pur şi simplu, instanţa de judecată
respinge cererea.

Cum este stabilit domiciliul copilului?

Domiciliul minorului se stabileşte de către instanţa judecătorească, ţinându-se cont de
interesele şi părerea copilului (dacă acesta a atins vârsta de 10 ani). În acest caz, instanţa
judecătorească va lua în considerare ataşamentul copilului faţă de fiecare dintre părinţi, faţă de
fraţi şi surori, vârsta copilului, calităţile morale ale părinţilor, relaţiile existente între fiecare
părinte şi copil, posibilităţile părinţilor de a crea condiţii adecvate pentru educaţia şi dezvoltarea
copilului (îndeletnicirile şi regimul de lucru, condiţiile de trai etc.).
La determinarea domiciliului copilului minor, instanţa judecătoreasă va cere şi avizul autorităţii
tutelare în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiecăruia dintre părinţi. Trebuie aduse dovezi
precum că mama dispune de spatiu locativ, de toate condiţiile de trai (care vor fi verificate de
autorităţile tutelare); instanţa va verifica dacă părintele cu care rămâne copilul îl va putea
asigura din punct de vedere material.

De la ce vârstă se audiază şi copiii la judecată? Cum are loc procedura?

Dacă copilul a atins vârsta de 10 ani, la stabilirea domiciliului acestuia se ţine cont de părerea
lui.

La audierea minorului va fi citat să asiste un pedagog. Sunt citaţi, după caz, şi părinţii, înfietorii,
tutorele sau curatorul minorului. Persoanele menţionate, precum şi participanţii la proces, pot,
cu permisiunea preşedintelui şedinţei, să adreseze întrebări minorului. În cazuri excepţionale,
când trebuie constatate unele circumstanţe ale pricinii, instanţa judecătorească poate dispune,
printr-o încheiere, ascultarea minorului în camera de deliberare fără ca părţile sau alte persoane
să fie de faţă. După revenirea completului de judecată în sala de şedinţe, participanţilor la
proces li se comunică depoziţiile minorului. După ce a fost audiat, minorul părăseşte sala de
şedinţe, dacă instanţa nu consideră că prezenţa lui este necesară.

Cum se stabilesc vizitele copilului?

Cu acordul comun al părinţilor. În cazul dezacordului, ordinea vizitelor se stabileşte pe cale
judiciară.

Împiedicarea neîntemeiată a unuia dintre părinţi (a ambilor părinţi) să comunice cu copilul ori să
ia parte la educarea lui, precum şi împiedicarea copilului să comunice cu bunicii, fraţii şi surorile
se sancţionează cu amendă de la 200 la 400 de lei.

În cazul în care dorim să mergem peste hotare cu copilul minor, avem nevoie
neapărat şi de semnatura celuilalt părinte?
Minorii au dreptul de a ieşi şi de a intra în Republica Moldova numai însoţiţi de unul dintre
reprezentanţii lor legali sau de un însoţitor, desemnat prin declaraţie de către reprezentantul
legal a cărui semnătură se legalizează notarial. În declaraţie se indică scopul călătoriei, durata
acesteia şi ţara de destinaţie.

În cazul în care minorul pleacă să se domicilieze în străinătate, este necesar consimţământul,

exprimat prin declaraţie, al ambilor părinţi ale căror semnături se legalizează notarial, iar în
cazul altor reprezentanţi legali — consimţământul acestora, exprimat printr-o decizie a autorităţii
tutelare
Viața de familie în Republica Moldova: un
divorț la două căsătorii

Populația Republicii Moldova bate

recordul la numărul de divorțuri. Foto: evzmd.md

Indiferent că omul are până la 20 de ani sau e trecut de 50, populația Republicii Moldova bate
recordul la numărul de divorțuri.

O simplă analiză a datelor statistice ne arată că, anual, se înregistrează câte un divorț la două
căsătorii.

Dintre cei ajunși la 60 de ani și trecuți peste, la Oficiul Stării Civile au ajuns, acum un an, 341 de
bărbați și 177 de femei. Cerere de divorț au depus 446 de soți și 281 de soții. Ce nu au putut împărți,
rămâne o mare taină. Să vedem, așadar, tabloul sumbru al familiilor de la noi, destrămate printr-o
simplă decizie judecătorească.

Acum un an, pe republică se înregistrau 25. 624 de căsnicii. Oficial, nefiind aici vorba de concubinaj.
Cele mai active au fost fetele cu vârsta cuprinsă între 20 și 24 de ani, numărul mireselor ajungând la
10.819. Tinerii care au vrut să își pună pirostriile au fost 6.901. În schimb, bărbații care au prins curaj
de a spune DA în fața ofițerului de stare civilă au în pașaport vârstele cuprinse între 25–29 de ani –
9.955. Femeile de aceeași vârstă au fost mai rezervate la a purta rochia de mireasă – 6.643. La
următoarea categorie de vârstă – 30-34 de ani, avem 3.999 de soți și 2.401 soții. Demografii leagă
acest lucru cu faptul că, în ultimii cinci ani, bărbații se căsătoresc tot mai târziu. Curios sau nu, dar
tot la vârsta respectivă sunt înregistrate și multe divorțuri – 2.278 de bărbați au solicitat desfacerea
căsătoriei, în timp ce femeile de aceeași vârstă, care au divorțat, sunt în număr de 2.155.

Tinerețe zbuciumată, fata vrea măritată!

Au fost și dintre cei neajunși la 20 de ani care au dorit să-și întemeieze o familie. Drept că aici fetele
s-au grăbit mai mult la măritat decât junii. S-au înregistrat 267 de soți și 2.646 de soții. Cinci dintre
bărbați au solicitat divorțul, în timp ce soțiile ajunse în același pantof au fost 51.

Cu cât înaintează în vârstă, cu atât populația țării este mai leneșă în a sta în fața altarului, dar foarte
activă când vine vorba de a spune nu termenului de conciliere, oferit de justiția R. Moldova. Hai să
vedem ce se întâmplă, de fapt. Dintre cei care au între 35 și 39 de ani, 1.758 au fost miri și 1.229
mirese. În același timp, cu actul de divorț s-au ales 1.953 de bărbați și 1.705 femei. Am ajuns la cei
40 de ani, când persoana este considerată matură de-a binelea. Și aici tabloul e la fel de gri. Din
numărul total de căsătorii înregistrate între persoanele cu vârsta cuprinsă între 40-49 de ani, 1.559 de
bărbați și 1.140 de femei și-au oficializat relația. Și, atenție! – 2.725 de bărbați și 2.165 de femei au
solicitat divorțul.

Cum dragostea nu are vârstă, 847 de bărbați și 569 de femei trecute de 50 de ani au ales căsătoria. La
divorț au ajuns 1.473 de soți și 1.109 soții. Curios e faptul că se însoară lumea chiar și la bătrânețe. E
cazul să menționăm că am avut 341 de miri și 177 de mirese de 60 de ani și trecuți peste. Și nu doar
că se însoară, dar chiar și divorțează categoria respectivă. 446 de bărbați și 281 de femei au obținut
certificatul care a pus punct mariajului.

Partajarea averii dă mai multă bătaie de cap decât divorțul ca atare

Să nu credeți că totul se termină la eliberarea certificatului de divorț, care poate fi obținut și de un

singur soț, fără prezența celuilalt. Cel mai scandalos, tergiversat și rușinos moment este partajarea
averii. De regulă, un proces privind împărțirea ceștilor și a furculițelor durează chiar și ani de zile.
Avocata Ana Ursachi a declarat pentru „Evenimentul zilei” că legislația prevede partajarea averii
dobândite în timpul căsniciei. Tot ce au agonisit soții se numește, legal, „proprietate comună în
devălmășie” și se împarte în jumătăți egale. „Sunt zeci de cazuri absolut rușinoase, când soții invită
în calitate de martori cumetri, vecini, rude. Un proces de partajare se întinde luni întregi sau chiar
ani, pentru că implică expertiza și evaluarea tuturor bunurilor. Îmi amintesc un caz pe care l-am avut
acum câțiva ani. Băbuța de 66 de ani a decis să divorțeze de moșul de 72 de ani din cauza geloziei. În
curtea vecină s-a aranjat cu traiul o muierușcă tinerică și moșul îi dădea târcoale, ceea ce a supărat-o
la culme pe băbuță și ea a cerut divorțul. Cum niciunul dintre ei nu aveau unde să plece din casă, s-a
ajuns la concluzia să construiască un perete între ei și încă o intrare. S-au certat de la fiecare
cărămidă și abia după patru luni, când s-a stabilit că băbuței îi revine boilerul și cazanul, s-a încheiat
procesul”, ne-a povestit avocata.

Lipsa de comunicare și a banilor – acestea sunt, potrivit psihologului Dorina Brânză, principalele
motive ale divorțurilor. Ea a declarat pentru ziarul nostru că valorile s-au schimbat într-atât de mult,
încât preferăm să cheltuim mii prin supermarketuri, în loc să mergem la teatru, să privim un
spectacol și să-l discutăm seara în familie. „Suntem dominați de lucrurile materiale, iar spiritual
suntem săraci. Dacă cei doi din cuplu ar discuta mai des și ar analiza fiecare zi trăită împreună,
statisticile privind divorțurile nu ar fi atât de groaznice”, a conchis sursa citată.