EFECTELE DIVORTULUI ASUPRA COPIILOR

31.12.2009

  Cand parintii ajung in impas, trebuie sa analizeze ce efect va avea divortul asupra copiilor si cum
isi propun sa se descurce cu acest lucru. Dar, daca ar continua sa ramana in acest mariaj, trebuie
sa ia in considerare si ce efecte ar avea acest fapt asupra dezvoltarii copiilor si a capacitatii fiecaruia
dintre ei de a-i ingriji.
   Destramarea familiei nu este usor suportata de catre copii. Familiile reorganizate nu sunt nici ele
facile, nici pentru copii, nici pentru parinti. Dar familiile "intacte" in care parintii sunt nefericiti sau in
conflict permanent nu sunt nici ele mai bune, iar uneori sunt chiar mai rele. Adultii ale caror mariaje
esueaza au obligatia majora de a-si proteja cat mai mult copiii, fie ca asta inseamna rezolvarea
problemelor sau decizia de divort. 
   Ca urmare a divortului, parintilor, care ar putea fi nu numai maniosi, ci si inspaimantati, anxiosi,
indurerati dupa relatia pe care au pierdut-o, le-ar putea fi foarte greu sa se concentreze asupra
nevoilor copiiilor lor. Dar nu exista alta solutie. 
   In primii ani dupa divort, copilul se invinovateste pentru ruptura parintilor si viseaza sa aiba din nou
doi parinti. Studiile longitudinale efectuate de psihologul Mavis Hetherington asupra divortului au
aratat ca la sase ani de la divort, 75% dintre copii au depasit conflictele si tristetea din primii ani si
functioneaza normal. Restul de 25% insa prezentau probleme majore. Hetherington concluzioneaza
ca divortul este o situatie de mare risc, dar nu neaparat intotdeauna afecteaza rau copilul. Ea
sublineaza ca divortul in sine poate sa nu fie mai nociv pentru dezvoltarea copiilor mici si abilitatea
parintelui de a-l ingriji, decat certurile care se petrec intr-o casnicie nereusita.
   Astfel, se dovedeste ca, in timp, multe dintre caracteristicile individuale ale copilului si parintilor,
alaturi de restul evenimentelor de viata, joaca un rol mai important pentru starea de bine si
dezvoltarea sanatoasa a copilului decat divortul in sine.

   Ceea ce afecteaza cel mai tare copilul este faptul de a fi pus la mijloc in cadrul animozitatilor dintre
parinti, fiind folosit ca o minge de fotbal. Parintilor furiosi le este foarte usor sa-si scoata
sentimentele la iveala unul fata de celalalt folosindu-se de copil. Cu certitudine, asta va face rau
copilului. Capacitatea sa de a mai lega relatii solide cu alti adulti in viitor este de asteptat sa fie
afectata de aceasta lipsa de sensibilitate din partea celor doi parinti.  
   La inceput, copiii continua sa doreasca sa aiba la loc "vechea familie". Vor simti un gol in locul
parintelui care a plecat si se tem ca ar putea fi parasiti si de celalalt parinte, gandindu-se ca "daca
unul a putut sa ma paraseasca, de ce nu ar putea sa o faca si celalalt?". Despartirile de scurta
durata, ajung astfel, sa se amplifice in mintea copilului. Parintele trebuie sa fie pregatit pentru
sentimentele copilului legate de faptul ca se simte parasit. 
   Parintele care a parasit domiciliul are o responsabilitate paralela. Vizitele trebuie sa fie clar stabilite
si sa fie respectate cu punctualitate si consecventa. Vizitele din partea parintelui absent securizeaza
copilul in ceea ce se teme cel mai mult: sentimentul de a fi parasit.
   Copilul se teme ca motivul pentru care parintele absent a plecat este ca el nu il iubeste, pentru ca
a fost "rau". Copilul ia totul personal. Oricat de des i s-ar spune ca separarea sau divortul nu a fost
din vina lui, va continua sa se acuze.
   Parintele divortat trebuie sa retina faptul ca demonstrarea oricarei animozitati fata de fostul
partener, in prezenta copilului, il va inspaimanta pe acesta. "Daca mama si tata se pot certa unul cu
celalalt, atunci inseamna ca ma pot ura si pe mine. Trebuie sa fiu un copil perfect, altfel o sa patesc
si eu acelasi lucru".
   Cei mai multi copii, din cauza traumei divortului, regreseaza. Cei mai multi regreseaza in
domeniul ultimelor achizitii. Daca tocmai a reusit sa ramana uscat noaptea, ar putea incepe sa se
ude din nou. Daca inainte reusise sa vorbeasca bine, acum ar putea incepe sa se balbaie. Copilul
poate fi ori prea cuminte, ori provocator. Un parinte sensibil va intelege aceste lucruri care se petrec
cu copilul, si i le va explica astfel ca si el sa poata intelege ca este normal si era de asteptat. Totusi,
limitele obisnuite ar trebui in continuare aplicate, si sunt chiar mai importante ca niciodata. Limitele
asigura copilul ca cineva inca mai pastreaza controlul.
   

   Dupa o separare dureroasa este posibil sa apara probleme de somn. Copilul ar putea dori sa
doarma impreuna cu parintele cu care locuieste. Si parintele ramas singur ar putea simti nevoia de a
fi aproape de copil. Daca te afli in aceasta situatie, gandeste-te bine daca dormitul impreuna cu
copilul este in interesul lui, sau pentru nevoia ta de alinare. 
   Un copil are nevoie sa stie ca parintii sai se vor putea descurca singuri cu aceasta criza, si ca nu
este nevoie ca el sa isi sacrifice independenta pentru a satisface nevoile parintilor. Parintii trebuie sa
isi rezolve singuri problemele. Un copil care trebuie sa suplineasca nevoile parintelui singur si
parasit poate fi afectat in capacitatea sa de a-si dezvolta propria identitate.

   In cursul unui divort, sunt de asteptat sa apara nu numai problemele de comportament, ci

este posibil ca si imunitatea fizica a copilului sa reflecte tensiunile sale interioare. Raceli,
otite medii si alte boli pot sa-si faca aparitia in astfel de perioade, adaugand alt stres unei familii
aflate deja in dificultate. Acestea vor trece in cele din urma, pe masura ce familia se acomodeaza cu
situatia.

   Prezenta unui frate poate diminua teama de separare. Relatiile dintre frati pot deveni mai
apropiate decat erau inainte. Bunicii, matusile, unchii si verii pot deveni persoane de suport foarte
importante pentru copii, inainte si dupa divort.
   Implicarea bunicilor, in mod particular, poate avea o influenta protectoare asupra succesului la
scoala si apoi in profesie al nepotilor, ajutandu-i sa isi pastreze increderea in sine. De aceea este
foarte important ca parintele cu care ramane copilul, sa isi reconcilieze sentimentele fata de socri,
pentru a putea respecta nevoia copilului de a avea o familie.
   In cursul divortului, bunicii vor avea tendinta de a "rasfata" copiii din familie. Ar putea renunta chiar
la orice disciplina. Parintele cu care a ramas copilul s-ar putea simti amenintat de lipsa de reguli de
la bunica. Daca se poate, parintele ar trebui sa discute cu bunicii , rugandu-i sa-l sprijine in efortul de
a sustine copilul prin reguli ferme si disciplina. Daca relatiile sunt prea incordate pentru o astfel de
discutie, pur si simplu parintele ii poate spune copilului: "Bunica face lucrurile in felul ei la ea acasa,
iar noi le facem in felul nostru aici". Copiii invata de timpuriu sa distinga si sa accepte asfel de
diferente. Asfel, disciplina devine mai importanta ca oricand, si de asemenea, si mai dificil de impus
ca inainte, in momentul in care o familie se destrama. Lipsa de disciplina lasa copilul in deruta, va
trebui sa isi gaseasca propriile limite intr-un moment in care simte ca toata casa se da peste cap.
Disciplina respectuasa ( "Imi pare rau, dar asta este in continuare modul in care procedam in casa
asta") devine sursa de securizare.

                                    ( din "Puncte de cotitura" de  Berry Brazelton,vol I )