Caracteristici psihosociale ale adolescentilor din familiile monoparentale Cuprins lucrare de licenta: Capitolul I - Aspecte preliminare privind familia

monoparentala 1. Delimitari conceptuale 1.1.Familia nucleul de baza al societatii 1.2.Familia monoparentala 1.3 Adolescentul si caracteristici specifice ale perioadei adolescentine Capitolul II - Familia monoparentala din Romania 2.1 Situatia familiilor monoparentale in Romania 2.1.1 Saracia 2.1.2 Drepturi ale familiilor din Romania 2.2 Divortul monoparentale Capitolul III - Adolescentul produs al familiei monoparentale 3.1 Climatul familial ca factor in comportamentul adolescentului 3.1.1 Model 3.1.2 Expunere selectiva principala cauza care duce la aparitia familiei

3.1.3 Recompensare si pedeapsa 3.1.4 Identificarea 3.2 Tipuri de familie monoparentala 3.2.1 Familia monoparentala materna 3.2.2Familia monoparentala paterna 3.3 3.4 Comportamentul Rolul deviant la adolescentul in din familia familiei monoparentala asistentului social sustinerea monoparentale

Capitolul IV Metode si tehnici de cercetare Prezentare studii de caz Concluzii Bibliografie

Motivatia alegerii temei

Definitorie pentru alegerea temei de licen a fost experiena avut n timpul interaciunii mele cu adolescenii atat din timpul liceului cat si in viata de zi cu zi. n observaiile involuntare, ulterior voluntare, intenionate, felul aparte de a fi al adolescenilor despre care aflam ulterior din discuiile avute cu ei c provin dintr-o familie monoparental a nceput s prezinte interes pentru mine. Felul aparte al adolescenilor ce triesc ntr-o familie monoparental contrasteaz cu modul de a fi al celorlali adolesceni. Profilul adolescentului monoparental mi aprea diferit de cel al celorlali adolesceni, inadaptat i generator de rejectare din partea celorlali adolesceni normali, doar din simplul fapt c cei din categoria I, la care m refer n tema lucrrii mele, sunt diferii de ceilali iar aceast diferen induce neacceptare din partea celor ce observ c ei sunt diferii. Motivat de viitoarea profesie de asistent social, de existena adolescenilor monoparentali, n special de nevoia lor de a fi ajutai i nelei, contient fiind de faptul c pentru a putea ajuta pe cineva este necesar ntr-o prim instan s nelegi i s i adresezi cel puin o ntrebare de genul celei propuse de psihologul american Larry Crabb: Ce l determin s se manifeste aa cum se manifest?, am decis s studiez particularitile psiho-sociale ale adolescenilor provenii din familii monoparentale, n sperana c voi putea s i neleg i s i ajut eficient pe adolescenii din familiile monoparentale cu care voi lucra. De asemena, gndul mi se ndreapt i nspre comunitate sau chiar societate. Comunitatea, respectiv societatea, trebuie contientizat de necesitatea nelegerii specificului adolescenilor provenii din familii monoparentale pentru a ncerca acceptarea acestora, acceptare ce poate fi perceput ca un mod de a nu mri drama adolescenilor crora le lipsete att de necesara existen a ambilor prini. Nu n ultimul rnd, lucrarea mea poate constitui pentru cariera mea de profesionist n domeniul socio-uman, o treapt, n procesul perfecionrii continue, perfecionare absolut necesar i de dorit pentru profesia de asistent social.

CAPITOLUL I Aspecte preliminare privind familia monoparentala 1. Delimitari conceptuale

1.1.Familia nucleul de baza al societatii

Insotind omul in intreaga lui existenta, familia s-a dovedit a fi una din cele mai vechi si mai stabile forme de comunitate umana, cea care asigura perpetuarea speciei, evolutia si continuitatea vietii sociale.1 Pe parcursul aprofundarii cercetarilor in domeniul familiei au fost elaborate o serie de definitii, pornindu-se de la ideea ca, pentru majoritatea dintre noi cea mai mare parte a vietii se desfasoara in cadrul unei structuri familiale sau a unui model familial. Definitiile date familiei au ncercat sa puna n evidenta o serie de aspecte de ordin structural si functional2: familia este un grup care si are originea n casatorie, fiind alcatuit din sot, sotie si copiii nascuti din unirea lor (grup caruia i se pot adauga si alte rude) pe care i unesc drepturile si obligatii morale, juridice, economice, religioase si sociale - Cl. Levi Strauss; familia constituie un grup nzestrat cu caracteristici proprii, cu anumite obiceiuri, care respecta anumite traditii, chiar inconstient, care aplica anumite reguli de educatie, care creeaza o atmosfera - R. Vincent; familia este un grup social, realizat prin casatorie, cuprinznd oameni care traiesc mpreuna, cu o gospodarie casnica n comun, sunt legati prin anumite relatii natural-biologice, psihologice, morale si juridice - O. Badina, Fr. Mahler. mai specifice n asigurarea continuitatii si afirmarii fiintei umane3. Familia, n sens larg - reprezinta un grup social ai carui membri sunt legati prin raporturi de vrsta, casatorie sau adoptie si care traiesc mpreuna, coopereaza sub raport
1 2

Familia apare ca

elementul natural si fundamental al societatii, una dintre verigile sociale cele mai vechi si

Voinea, Maria, Sociologia familiei,Ed. Universitatea din Bucuresti, Bucuresti, 1993, pag.5 Mitrofan, I., Mitrofan, N., Familia de A --- la Z, Mic dictionar al vietii de familie, , Editura Stiintifica, Bucuresti 1991, p. 141-145 3 idem, p. 141

economic si au grija de copii; n sens restrns - reprezinta un grup social format dintr-un cuplu casatorit si copiii acestuia4. In aceasta familie, sotul isi exercita rolul asupra sotiei si copiilor; este responsabil pentru asigurarea mijloacelor economice necesare gospodariei sale; reprezinta familia la nivelul sferei publice. Mama/sotia raspunde de organizarea vietii domestice, conduce gospodaria, ingrijeste si educa copiii. Familia mai poate fi definite in sens larg ca fiind un grup social ai carui membri sunt legati prin raporturi de varsta, casatorie sau adoptie si care traiesc impreuna, coopereaza sub raport economic si au grija de copii. In sens restrans, familia este un grup social format dintr-un cuplu casatorit si copiii acestuia.5 Familia reprezinta una dintre cele mai stabile si vechi forme de comunitate umana, care asigura perpetuarea speciei, evolutia si continuitatea vietii sociale. Familia poate fi privita ca fiind nucleul fundamental al societatii. Definitia data de G. Murdock, de exemplu, pare destul de completa. El arata ca familia este un grup social caracterizat prin rezidenta comuna, cooperare economica si reproductiva. Ea include adulti de ambele sexe, dintre care cel putin doi au relatii sexuale recunoscute (aprobate) social si unul sau mai multi copii, proprii sau adoptati, care ii cresc si ingrijesc. Daca am incerca sa definim familia, probabil ca am fi influentati de tipul de structura familiala in care traim. Astazi este recunoscuta social ca familie si configuratia un parinte cu copil (copii), familia monoparentala. Familia reprezinta unul dintre cele mai raspandite grupuri sociale. Insotind individul in intreaga lui existenta, familia s-a dovedit a fi una dintre cele mai vechi si stabile forme de comunitate umana, cea care asigura perpetuarea speciei, evolutia si continuarea vietii sociale. Asa cum subliniaza Voinea Maria in Sociologia familiei, este oportun sa precizam ca definirea familiei comporta cel putin doua directii de abordare: sociologica si juridica. In sens sociologic, familia ca forma specifica de comunitate umana desemneaza grupul
4

Zamfir, Catalin, Vlasceanu , Lazar. (coord.), Dictionar de sociologie. Editura Babel, Bucuresti, 1993, p. 238-239 5 Zamfir, Catalin, Vlasceanu, Lazar, Dictionar de Sociologie, Ed. Babel, Bucuresti, 1993, pag.238

de persoane unite prin casatorie, filiatie, sau inrudire, ce se caracterizeaza prin comunitate de viata, de sentimente, interese si aspiratii. Astfel privita, familia ne apare ca o realitate sociala distincta, ca un grup primar al societatii in care se manifesta multiple relatii, fundamentale, fiind cele de casatorie si rudenie. Specificitatea vietii de familie este data tocmai de aceasta multitudine a relatiilor ce iau nastere in familie, relatii fiziologice, psihologice, economice, morale, afective si, care, comporta anumite particularitati in viata de grup. In sens juridic, familia desemneaza grupul de persoane intre care exista drepturi si obligatii, care-si are originea in acte juridice precum casatoria, infierea, rudenia sau in raporturi asimilare relatiilor de familie. Din aceasta perspectiva familia ne apare ca o realitate juridica bine difinita si reglementata de lege.6 Familia apare ca un grup social in care se desfasoara relatii multiple, fundamentale fiind cele de casatorie si rudenie. Specificul vietii de familie este data tocmai de multitudinea relatiilor ce iau nastere in cadrul sau, relatii fiziologice, psihologice, economice, morala, afective si care comporta anumite particularitati in viata de grup. Privita din aceasta perspectiva, familia este un grup primar in care predomina relatiile directe, informale, nemediate. Inteleasa si conceputa ca functionalitate integrala a familiei, normalitatea vietii familiale impune exercitarea adevarata a tuturor functiilor, rolurilor si sarcinilor din cadrul familiei.

Voinea, Maria, Sociologia familiei,Ed. Universitatea din Bucuresti, Bucuresti, 1993, pag.7

1.2 Familia monoparentala

n societatile (post)moderne se regasesc o pluralitate de structuri/configuratii familiale, ntre care7: cuplul fara descendenti; concubinajul; familia monoparentala - ce poate aparea n urma decesului unui parinte, divortului sau abandonului familial, a adoptiei sau a cresterii copiilor n afara casatoriei; casatoria deschisa - care permite schimbarea partenerului daca aceasta este n interesul fiecaruia si al cuplului; familia reconstituita - n care partenerii au mai fost casatoriti si au descendenti din mariajele anterioare, la acestia putndu-se adauga proprii descendenti; familia reorganizata alcatuita fie din doi parteneri divortati sau vaduvi fara copii, fie din parteneri dintre care (doar) unul are descendenti din mariaj(e) anterioar(e); celibatul - menaj n care individualitatea se manifesta ca persoana singura, autonoma. Pe lnga aceste configuratii familiale, n societatile (post)moderne prolifereaza si alte experimente neofamiliale. La o prima evaluare, familia monoparentala (formata din mama si copil sau tata si copil) este calificata drept o structura familiala atipica.8 Din punct de vedere sociologic, familia monoparentala poate fi definita ca un grup social constituit pe baza relatiilor de rudenie, intre unul dintre parinti (parintele singur) si copilul sau copiii sai, grup caracterizat de stari afective, aspiratii si valori comune. In abordarea sociologica, familia monoparentala este un grup primar, iar membrii sai intretin relatii directe, informale. Dintr-o perspectiva juridica, familia monoparentala apare ca un grup de persoane intre care s-au stabilit drepturi si obligatii, reglementate prin norme legale. Fata de acceptiunea juridica a familiei nucleare, clasice, familia monoparentala tinde sa constituie o abatere, in sensul producerii efectelor juridice nu in urma incheierii unor contracte, cum ar fi cazul in casatoria legala, ci preponderent ca urmare a unor relatii de descendenta sau adoptie.9.

Ciuperca, C., Cuplul modern - ntre emancipare si disolutie, Editura TIPOALEX, Alexandria, 2000, p. 160-168 8 Voinea, Maria, Sociologia familiei, Ed. Universitatea din Bucuresti, Bucuresti, 1993 pag. 33 9 Codul familiei, Art.47

Adesea este abordata ca o abatere de la familia nucleara, formata din sot, sotie di copiii lor minori. A crescut si numarul familiilor monoparentale, determinand si o serie de schimbari in comportamentele copiilor. Singurul parinte poate fi mama sau tata, dar oricare ar fi situatia, aceasta forma de familie ridica anumite probleme in ceea ce priveste noul stil de viata, dar si modificari intrafamiliale. In comparatie cu familia traditionala, care indeplinea mai multe functii cu impact pozitiv asupra societatii (functia de reproducere; de socializare a copiilor; de ingrijire si protectie, de mediu securizat si climat afectiv; conferire de status; reglementare a comportamentelor sexuale) familia monoparentala este un efect al functiei reproductive, se regaseste privind socializarea copiilor, ofera ingrijire si protectie membrilor ei, un climat de stransa afectivitate, dar este deficitara sub aspectul realizarii mediului securizat si in modul de conferire al statusului. Nu indeplineste functia de reglementara a a comportamentelor sexuale. Parintele singur (fara partener in cadrul familiei) cauta relatii afective si sexuale in afara familiei. De-a lungul timpului au existat mai multe conceptii privind functionalitatea acestui tip de familie, conceptii sustinute de mentalitati diferite. Societatea traditionala, bazata pe familia extinsa, dezaproba monoparentalitatea si incurajeaza tendintele de stigmatizare si etichetare fata de cei ce alegeau, voit sau nu, acest stil de viata. Pe de alta parte, in societatea moderna, datorita generalizarii familiei nucleare, s-a putut realiza mai usor ruptura fata de comunitate, schimbandu-se si viziunea asupra acestui tip de menaj. Cu alte cuvinte, a fost inlocuita conceptia potrivit careia este dezavantajos pentru copii sa fie crescuti doar de mama sau doar de tata. In familia monoparentala rolul parintesc este caracterizat prin termenii suprasolicitarii materiale, emotionale si relationale, capacitatea de a-si exercita adecvat sarcina de parinte este puternic diminuata, acaparat de suferinta proprie, deprimat, furios, marcat de sentimente contradictorii fata de situatia sa, parintele reuseste cu greu sa ramana centrat asupra nevoilor copiilor, atent la manifestarile lor, comunicand si controlandu-i mai putin comportamental.

In ceea ce priveste educatia in familia monoparentala cu probleme sociale, aceasta este realizata fie prin exces de autoritate, folosindu-se motode brutale de disciplinare si printr-o nedreapta dozare a sanctiunilor in raport cu natura si gravitatea abaterilor savarsite, fie prin slabirea controlului parental. Modalitatile prin care se ajunge la starea de familie monoparentala (care, intr-o majoritate covarsitoare, este matriparentala, matrifocala). Ele sunt: divortul sau separarea, moartea unuia dintre soti; nasterile neprogramate in afara casatoriei, decizia de a avea copii fara a te casatori. Recasatorirea ar rezolva problema. Si am vazut ca mojoritatea sotilor divortati sau vaduvi se recasatoresc. De ce raman totusi atat de multe familii monoparentale? O prima explicatie este ca femeilor nu le este deloc usor sa se recasatoreasca. Aceasta fie pentru ca nivelul unei tari, la un moment dat, poate fi o criza de barbati. Dintr-o alta perspectiva, putem aprecia ca familia monoparentala prezinta o serie de particularitati fata de tipul clasic complet de familie, aceste particularitati vizand in special redimensionarea functiilor pe care ar trebui sa le indeplineasca 10. Cu alte cuvinte, parintele ramas cu copiii nu mai poate realiza la un nivel optim functiile pe care societatea le atribuie institutiei familiale. De exemplu, functia sexuala si cea reproductiva sunt minimizate doarece separarea fizica dintre soti si greutatea parintelui ramas cu copiii in a-si gasi un partener care sa-i accepte situatia data sunt factori care impiedica manifestarea si exercitarea lor. Majoritatea psiho-sociologilor conchid, in esenta, ca este mai indicata pentru copil o familie monoparentala, decat una bantuita de certuri si probleme. De aceea, daca in trecut se considera ca familiile cu casatorii nereusite trebuie sa ramana impreuna de dragul copiilor, in prezent multi cred ca este mai bine pentru copii daca parintii se despart, in loc sa-i supuna unui permanent conflict in familie. S-a combatut si ipoteza care afirma ca acei copii ce provin din familii dezorganizate sunt mai usor expusi riscului de a deveni delicventi potentiali. James Wilson si Richard Herrnstein au efectuat o serie de cercetari privind relatia dintre criminalitate si ceea ce se numea in anii 1970 familii destramate.11
10

Voinea, Maria, Psihosociologia familiei, Ed. Universitatii Bucuresti, Bucuresti, 1996

11

Mitrofan, Iolanda, Incursiune in psihosociologia si psihosexologia familiei, Ed. Edit Press Mihaela SRL, Bucuresti, 1998

Unul dintre lucrurile care trebuiesc luate in considerare cand vorbim de familia monoparentala este ca aceasta il priveaza pe copil de modelul celuilalt parinte, model important in identificarea si diferentierea sexuala. Redimensionarea functiilor in cadrul familiei monoparentale trebuie privita cu relativitate, deoarece acest proces se intalneste si in sanul familiei clasice, doar motivele ce stau la baza ei diferind. Ca atare, nu se poate afirma cu certitudine ca familia monoparentala nu este indicata pentru evolutia ulterioara a copilului, din moment ce si familia clasica se confrunta cu probleme similare.12 Functia economica este, poate, elementul cel mai vizibil care influenteaza viata familiilor monoparentale, costul ridicat al vietii antrenand eforturi deosebite din partea parintelui ramas cu copiii. O situatie aparte o implica functia de socializare. Desigur, lipsa unui parinte are repercursiuni negative, plecand de la lipsa afectivitatii si ajungand la realizarea unei socializari firesti si integrarea viitorilor adolescenti in societate. Insa, nu trebuie sa ignoram faptul ca si familiile complete se implica din ce in ce mai putin in acest proces greu al socializarii. Si aceasta deoarece sistemul scolar inlocuieste, in mare masura, procesul instructiv educativ al familiei, inlocuire datorata atat unor cauze obiective, cat si subiective. In acest context, putem aminti faptul ca parintii nu mai pot asigura transmiterea de cunostinte specializate copiilor lor, nu le mai pot satisface nevoia de instructie la standardul exigentelor actuale. Apoi, parintii, nu numai ca nu dispun de timpul necesar realizarii procesului instructiv-educativ, de multe ori, nici nu au constiinta necesitatii actiunilor educative. Fata de modelul traditional, familia monoparentala apare ca o exceptie, o situatie la limita ( prin care unul dintre soti a murit, este plecat pentru perioade mai lungi de timp sau, mult mai rar, se afla in ipostaza de a fi separat sau divortat de celalalt parinte), in care femeile si copiii risca sa ramana fara un suport financiar si sa fie constranse la a cere sprijin familiei de origine. La o prima evaluare, familia monoparentala (formata din mama si copil sau tata si copil) este calificata drept o structura familiala atipica13.
12
13

Idem

Voinea, Maria, Sociologia familiei,Ed. Universitatea din Bucuresti, Bucuresti, 1993, pag.33

10

In general, structura familiei are doua semnificatii: o componenta numerica (structura pe generatii, precum si setul de statusuri si roluri aferente) si o componenta ce tine de diviziunea rolurilor in interiorul familiei si exercitarea autoritatii14. Familia monoparentala poate fi compusa din parinte si unul sau mai putini copii. Acestia pot constitui un menaj autonom sau pot coabita cu alte rude: bunici, unchi, matusi, verisori etc. In ultimul caz, vorbim de o familie extinsa. Din punct de vedere calitativ, adica legat de modul de distribuire a rolurilor si cel in care se exercita autoritatea, familia monoparentala poate gravita in jurul autoritatii incontestabile a adultului sau poate imbraca forme democratice, egalitare, in care adultul apare ca prieten al copilului, impartind cu acesta o parte din treburile curente si conferindu-i o anumita autonomie decizionala ( mai ales in cazul copiilor mari). Structura familiei monoparentale numeste acele caracteristici stabile, profunde, raporturile semnificative intre membri, astfel consider ca familia, in ansamblu, este un intreg, mai mult decat suna elementelor care o alcatuiesc. Rolurile membrilor familiei si, de aici, realizarea functiilor acesteia sunt conditionate inevitabil de structura grupului din care fac parte. De exemplu, functia sexuala si cea reproductiva sunt minimizate doarece separarea fizica dintre soti si greutatea parintelui ramas cu copiii in a-si gasi un partener care sa-i accepte situatia data sunt factori care impiedica manifestarea si exercitarea lor. In comparatie cu familia traditionala, care indeplinea mai multe functii cu impact pozitiv asupra societatii (functia de reproducere; de socializare a copiilor; de ingrijire si protectie, de mediu securizat si climat afectiv; conferire de status; reglementare a comportamentelor sexuale) familia monoparentala este un efect al functiei reproductive, se regaseste privind socializarea copiilor, ofera ingrijire si protectie membrilor ei, un climat de stransa afectivitate, dar este deficitara sub aspectul realizarii mediului securizat si in modul de conferire al statusului. Nu indeplineste functia de reglementara a a comportamentelor sexuale. Parintele singur (fara partener in cadrul familiei) cauta relatii afective si sexuale in afara familiei. Ca tendinte, in dinamica familiei se pot observa cresteri ale varstei medii la care oamenii se casatoresc, a varstei la care au copiii, o crestere a divortialitatii si o crestere a
14

Mihailescu, I., Sociologie generala- Structura si functiile familiei, Ed. Polirom, Iasi, 2003, p.160

11

ponderii nasterilor in afara casatoriei legale. Scade rata natalitatii si a numarului mediu de copii. In acest context, in a doua jumatate a secolului trecut, numarul familiilor monoparentale a inceput sa creasca, pe fondul destructurarii modelului traditional de familie, a aparitiei formelor alternative de familie. Se acrediteaza chiar posibilitatea unei crize a familiei. Familia monoparentala prezinta o structura aparte, rezultata din asimetrie intre membrii ei, in sensul ca apare inevitabil o proeminenta ierarhica, determinata de statutul de sustinator si ocrotitor al parintelui si acela de dependent si, in mare masura,de neajutorat al copilului. Din punct de vedere cantitativ, familia monoparentala poate fi compusa din parinte si unul sau mai putini copii. Acestia pot constitui un menaj autonom sau pot coabita cu alte rude: bunici, unchi, matusi, verisori etc. In ultimul cau, vorbim de o familie extinsa. Structura familiei monoparentale numeste acele caracteristici stabile, profunde, raporturile semnificative intre membri, astfel consider ca familia, in ansamblu, este un intreg, mai mult decat suna elementelor care o alcatuiesc. O alta perspectiva prezinta familia ca o unitate socio-afectiva, dar si un grup in care au loc tensiuni si conflicte. Violenta familiala se manifesta, in cazul familiei monoparentale, ca un abuz fizic sau psihic, la care este supus un membru al familiei de catre altul, cel mai frecvent din partea parintelui fata de copil. Parintii violenti isi proiecteaza asupra copiilor propriile frustrari si tensiuni, raspund cu agresivitate unui mediu ostil. In analizele referitoare la familia monoparentala, un accent deosebit este pus pe consecintele asupra evolutiei copiilor: starea de sanatate, succes sau esec scolar, abandon scolar, devianta, stabilitate in familiile pe care le formeaza. Mult mai putin au fost studiate efectele asupra adultilor, pusi in situatia de a indeplini un cumul de roluri atat in plan public, cat si privat (parintele unic adesea munceste mai mult pentru a sustine economic familia; rezolva mai greu si in timp mai indelungat treburile administrativgospodaresti, este solicitat mai mult in sprijinirea copiilor, etc.)

12

Criza morala, sociala si economica prelungita a societatii romanesti se reflecta acut la nivelul familiei, cele mai afectate sunt familiile monoparentale care intampina dificultati in realizarea functiilor sale.

1.3 Adolescentul si caracteristici specifice ale perioadei adolescentine Adolescenta tinde sa fie momentul dezvoltarii si evalurii valorice. Controlul valorilor care-l inconjoara pe individ il pot integra in viata si insoti prin dezvoltarea

13

idealurilor sinelui si acceptarea sinelui in armonie cu aceste idealuri. Este momentul conflictului intre idealismul tineretii si realitate. Nota dominanta a intregii etape consta in intensa dezvoltare a personalitatii, contemporanizarea ei. In formarea adolescentului, a constiintei sale morale un rol fundamental in revine in mod firesc familiei, valorilor si atitudinilor morale promovate in cadrul ei. Pentru orice persoan (copil, adolescent, tanr, adult) familia este mediul natural cel mai favorabil pentru formarea, dezvoltarea i afirmarea lui, asigurand condiii de securitate i protecie, atat fizic cat i psihic, in orice perioad a vieii. Aici se contureaz concepia despre via i conceptul de sine. Cei "apte ani de acas", ca i lipsa lor, marcheaz destinul fiecrui om. Dac n familie nu doar s-a vorbit despre cele sacre, despre adevr, bine, frumos, dragoste, respect, toleran, ci copilul a i simit cum e s fii iubit, a fost obinuit s manifeste dragoste fa de cei dragi, s-i respecte pe cei mai n varst, s spun adevrul, tiind c va fi tratat cu ngduin, s aprecieze binele i frumosul, s se ngrijeasc de cele sacre, acest copil va crete iubitor, politicos, tolerant, responsabil15. Familia ocup locul central n viaa copilului: aici el i triete primii ani, afl informaiile iniiale, nsuete valorile, ncepe s descopere lumea i pe sine, acumuleaz i simuleaz modele de comportament, care i determin ulterior personalitatea. Majoritatea psiho-sociologilor conchid, in esenta, ca este mai indicata pentru copil o familie monoparentala, decat una bantuita de certuri si probleme. De aceea, daca in trecut se considera ca familiile cu casatorii nereusite trebuie sa ramana impreuna de dragul copiilor, in prezent multi cred ca este mai bine pentru copii daca parintii se despart, in loc sa-i supuna unui permanent conflict in familie. S-a combatut si ipoteza care afirma ca acei copii ce provin din familii dezorganizate sunt mai usor expusi riscului de a deveni delicventi potentiali. James Wilson si Richard Herrnstein au efectuat o serie de cercetari privind relatia dintre criminalitate si ceea ce se numea in anii 1970 familii destramate.16

15

www.prodidactica.ro Mitrofan, Iolanda, Incursiune in psihosociologia si psihosexologia familiei, ed. Press Mihaela SRL Bucucuresti, 1998
16

14

Educaia n familie const dintr-un ansamblu de aciuni sistematice orientate spre formarea i dezvoltarea calitilor intelectuale, morale i fizice ale copilului, aciuni care ncep s fie realizate odat sau chiar nainte de conceperea lui. S-a constatat insa ca in materie de protectie a copilului nu s-a inventat inca nimic mai bun decat familia si ca o dezvoltare normala a unui copil nu poate fi asigurata decat in cadrul familiei, asistata atunci cand este cazul de serviciile de asistenta sociala. Cercetarile intreprinse la nivelul familiei au evidentiat faptul ca gradul ei de organizare si coeziune, climatul conjugal si relatiile intrefamiliale ca si modelul educativ promovat de parinti influenteaza puternic socializarea si integrarea morala a adolescentului. Dar familia nu intotdeauna reuseste sa-si realizeze in mod normal functiile; lipsa de functionalitate normala a ei devenind adeseori o conditie determinanta a deviantei adolescentului si care este amplificata de dificultati de adaptare specifice aceste perioade de dezvoltare si maturizare. Fiind coplet dependent de adulti si avand o personalitate in formare si dezvoltare cu un caracter insa instabil, adolescentul poate fi tinta unor conduite anti sau asociale din partea adultului manifestate prin brutalitate, indiferenta afectiva, lipsa de comunicare, lipsa de siguranta, si care au in consecinta efecte nefavorabile, asupra dezvoltarii personalitatii adolescentului. In lipsa sigurantei ocrotirii, personalitatea adolescentului ajunge in aparante la maturitate timpurie silita, iar dezvoltarea ei stagneaza ramanand la un nivel inferior.

CAPITOLUL II Familia monoparentala din Romania 2.1 Situatia familiilor monoparentale in Romania 2.1.1 Saracia

15

In Romania, in perioada de tranzitie, influenta negativa a factorilor economici a condus la cresterea progresiva a saraciei. Dupa 1989, scaderea nivelului de trai si cresterea saraciei, igiena precara, lipsurile educationale devin aspecte ale saraciei ambientale. Aparitia in aceasta perioada a saraciei de tranzitie, a avut un efect negativ imediat asupra situatiei copilului in tara noastra. Astfel a crescut numarul copiilor aflati in situatii de risc, fie ca traiesc in familia lor naturala, fie in afara ei. Explozia saraciei este riscul major la care copiii sunt supusi in aceasta perioada mai ales prin consecintele in lant determinate de aceasta: riscul de a fi abandonati, riscul de a fi abuzati in propria familie sau de cei din jur, de a deveni delicventi, riscul de a nu fi scolarizati si de a nu primio ingrijire corespunzatoare. Pe de alta parte, exista un segment important de populatie alcatuita din familii monoparentale (12% conform recensamantului din 1992) care cunosc un proces de saracie progresiva, generata de diminuarea salariilor, diminuarea ajutorului acordat de stat acestor familii in cadrul protectiei sociale. Familiile sunt predispuse, in momentul de fata, in Romania, unui risc accentuat la saracie. Explicatiile sunt legate fie de cresterea cheltuielilor de intretinere cu fiecare copil in parte (copiii care nu sunt aducatori de venit pentru familia lor; alocatia pe care o primesc este nesemnificativa fata de costurile presupuse de cresterea lor), fie prin absenta unuia dintre parinti, in sensul implicarii lui efective in realizarea bunastarii familiei (este somer, s-a separat sau divortat de familie; a decedat; este bolnav sau ispaseste o perioada de detentie. Explicatia fundamentala in dificultatile pe care le intampina familiile monoparentale se gaseste in conditiile precare de viata ale acestora, in saracie. Saracia familiilor monoparentale are ca principale surse: Desi situatia femeilor devenite singure prin divort sau vaduvie si care au copii

este mai buna sub aspect material, si in astfel de cazuri are loc o depreciere semnificativa din punct de vedere financiar prin lipsa sotului. Aceasta pentru ca, in general, barbatul castiga mai bine, avea mai multe relatii, se descurca mai repede si mai usor. Saracia este puternic asociata cu lipsa de scolaritate sau scolaritate redusa, cu somajul, cu capitalul relational, cu conditia imigrarii adica cu statului socioeconomic. Pe

16

buna dreptare, ne putem intreba, in final cum pot face fata familiile monoparentale diverselor probleme, in special celor de ordin material-financiar (locuinta, cheltuieli pentru copii etc.). Studii sistematice arata ce strategii diverse si ingenioase adopta multe astfel de familii nu doar pentru a supravietui, ci chiar pentru a deveni de succes social. Trasaturile intelectuale si de personalitate, abilitatile de comunicare si relationale cu ceilalti fac intr-adevar diferente in statutul economic si psihosocial al familiilor cu un singur parinte. In stransa conexiune insa cu aceste potentialitati subiective trebuie avute in vedere si urmatoarele date obiective: In cele mai multe cazuri, parintele nu este singur in cresterea copilului. El

locuieste cu parintii, cu bunicii, cu fratii, surorile, cu partenerul sexual. Sau i se acorda ajutor de catre propriile rude, de catre rudele celui decedat si, e adevarat ca mult mai putin, ale celui care a divortat. Paradoxal este faptul ca, cu cat o familie (in special al mamelor tinere) este mai saraca, cu atat aceste ajutoare sunt mai reduse. Se trece usor cu vederea ca desi, statistic, la un moment dat in fiecare tara sunt Dar si aici, dramatic este ca tocmai familiile cele mai sarace, cu mame din segmente sociale si cartiere marginalizate, se casatoresc sau se recasatoresc mai greu. multe familii monoparentale, cele mai multe sunt temporar in aceasta conditie.

2.1.2 Drepturi ale familiilor din Romania Ca tendinte, in dinamica familiei se pot observa cresteri ale varstei medii la care oamenii se casatoresc, a varstei la care au copiii, o crestere a divortialitatii si o crestere a

17

ponderii nasterilor in afara casatoriei legale. Scade rata natalitatii si a numarului mediu de copii. In acest context, in a doua jumatate a secolului trecut, numarul familiilor monoparentale a inceput sa creasca, pe fondul destructurarii modelului traditional de familie, a aparitiei formelor alternative de familie. Se acrediteaza chiar posibilitatea unei crize a familiei. Familia monoparentala pare sa fie asemenea unui intreg din care, desi lipseste un element, nu inceteaza sa functioneze ca un sistem, in care intregul este mai mult decat suma parintilor. Pe langa constatarile de ordin cantitativ, pot fi invocate drept bune argumente pentru analiza problematicii familiei monoparentale, consecintele privind calitatea vietii membrilor acesteia. Raportul politicilor publice la acest tip de familie, obisnuita pentru spatiul romanesc, prevede sprijin in forma prestatiilor universale ( de tipul alocatiilor pentru copii), reduceri de impozite care au in vedere minorii aflati in intretinere, iar serviciile pentru familie sunt de factura generala privind protectia sanatatii mamei si a copilului mic, gratuitatea asistentei medicale a copiilor. Apoi, sunt gratuite serviciile de factura educationala in perioada invatamantului obligatoriu. Aceste masuri de politica publica sunt nediferentiate pentru specificul tipului de familie, ele adresandu-se in general la ceea ce este cunoscut drept familie. In ultimii ani, au devenit cunoscute opiniei publice din Romania teme de interes pentru problemele pe care le intampina femeile, unele in coordinate negative, cum este cazul cu pornografie, prostitutie( inclusiv prostitutia fortata, realizata prin traficul de persoane), violenta domestica iar altele in coordonate pozitive cum sunt aspectele care implica abordarea unor sanse egale. Pe agenda publica a fost inscrisa relative recent familia monoparentala. Prima prestatie acordata familiilor cu copii a fost reglementata in anul 1997 prin Legea nr. 119/1997, privind alocatia suplimentara pentru familia cu copii. Potrivit acesteia, familiile avand in intretinere cel putin doi copii in varsta de pana la 16 ani sau pana la 18 ani daca urmau cursurile de zi ale unei institutii de invatamant organizata

18

potrivit legii beneficiau de alocatie suplimentara in functie de numarul de copii, incepand cu cel de-al doilea copil. In martie 2004, prin Legea nr.41, a fost aprobata Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.105/2003 privind alocatia familiala complementara si alocatia de sustinere pentru familia monoparentala. Aceasta decizie politica se inscrie in cadrul unui ansamblu de marimi prevazute in favoarea familiei. Observatia comuna arata ca status-rolurile parentale sunt diferite pentru femei fata de barbate. Pentru parintii singuri diferentele se accentueaza; acestia se confrunta cu un cumul de roluri in plan privat, ceea ce le poate diminua sansele de participare in sfera publica. Ordonanta de Urgenta nr. 105/2003, privind alocatia familiala complementara si alocatia de sustinere pentru familia monoparentala, care abroga Legea nr. 119/1997, aduce unele imbunatatiri in sensul ca prestatiile se acorda in cuantum diferentiat pentru familiile legal constituite si familiile monoparentale iar stabilirea dreptului la prestatii are la baza testarea mijloacelor de trai (ancheta sociala). Prestatiile reglementate prin aceasta ordonanta reprezinta: forme de sprijin cu destinatie speciala acordate din bugetul de stat. In Ordonanta de Urgenta nr. 105/2003, privind alocatia familiala complementara si alocatia de sustinere pentru familia monoparentala se defineste familia monoparentala astfel: familiile formate din persoana singura si copii in varsta de pana la 18 ani aflati in intretinere si care locuiesc impreuna cu aceasta. Acelasi act normativ defineste persoana singura ca fiind persoana care se afla in una din urmatoarele situatii: -este necasatorita -este vaduva -este divortata -al carei sot/sotie este declarat(a) disparut(a) prin hotarare judecatoreasca -al carei sot/sotie este arestat(a) preventiv pe o perioada mai mare de 30 de zile sau executa o pedeapsa privativa de libertate si nu participa la intretinerea copiilor

19

-nu a implinit varsta de 18 ani si se afla in una dintre primele cinci situatii prevazute mai sus -a fost numita tutore, sau i s-au incredintat ori dat in plasament unul sau mai multi copii si se afla in una din primele trei situatii prevazute mai sus, cu exceptia asistentului maternal profesionist. Un risc deosebit il prezinta familiile monoparentale in care exista mai multi copii

cu precadere in mediul rural unde nu exista oferta de locuri de munca, dar si in multe orase. Familiile monoparentale reprezinta aproximativ 10% din familiile cu copii, in astfel de familii traind spre 10% dintre copiii din Romania. In aceste familii, mai ales daca este vorba de mame singure, acestea obtin venituri mai scazute decat barbatii. Cuantumurile prevazute de lege pentru alocatia de sustinere pentru familia monoparentala se prezinta astfel: Beneficiari Fam cu 1 copil Fam cu 2 copii Fam cu 3 copii Fam cu 4 copii Sursa:Monitorul Oficial Cuantum 2003 Rol 450.000 525.000 600.000 675.000 Cuantum ianuarie/2006 Ron 50 59 67 76

2.2 Divortul principala cauza care duce la aparitia familiei monoparentale

20

Divort modalitate juridica prin care se desface casatoria. Prin divort ia sfarsit cuplul conjugal, intrucat casatoriei celor doi parteneri ii lipsesc elementele de fond in baza carora ea a fost incheiata, sentimentele reciproce de natura afectiva, relatiile de apropiere si prietenie, sprijin moral si material acordat. Printre cauzele cele mai importante ale cresterii ratei divortului sociologul Cseh Szombathy Laszlo mentioneaza : activitatea profesionala a femeilor, cresterea nivelului de trai, problema locuintelor, mobilitatea sociala, urbanizarea, transformarile culturale. Caracteristic pentru cazurile de divort existente in societatea noastra este faptul ca, in marea lor majoritate, partenerii invoca drept motive factorii de ordin psihologic si psihosocial : nepotrivirea de caracter, incompatibilitatea modului de raportare la diferite valori, imposibilitatea de a stabili un punct de vedere comun in raport cu un anumit criteriu de referinta, infidelitatea partenerului etc. Cauzele care duc la aparitia familiei cu un singur parinte sunt multiple, dar cea mai frecventa este situatia in care tatal paraseste familia in urma divortului. In cadrul ansamblului de urmari imediate pot fi incluse : Psihotraumatizarea partenerilor in urma sirului neintrerupt de neintelegeri dintre Psihotraumatizarea copiilor in perioada premergatoare divortului cand poti fi

ei, precum si un urma divulgarii publice a unor aspecte ale vietii lor conjugale solicitati de unul dintre parinti sa coalizeze impotriva celuilalt parinte; de asemenea, daca a depasit 10 ani, trebuie sa isi exprime optiunea in fata instantei, in vederea ramanerii in continuare cu unul dintre parinti. Fapul ca trebuie sa se desparta de cei care i-au dat viata si l-au crescut este foarte dureros pentru un copil. Indepartarea afectiva a copiilor de unul dintre parinti si chiar de amandoi Separarea de unele bunuri comune, care aveau o anumita rezonanta emotionaPrintre cele mai grave consecinte indirecte pot fi mentionate: comportamentul deviant al copiilor ; studii asupra delicventei juvenile au aratat ca, in mare masura, atmosfera din familiile dezorganizate, lipsa autoritatii parintesti, a controlului precum si a afectiunii acestora, ca urmare a divortului, i-au determinat pe copii la adoptarea unor acte asociale 21

afectiva pentru parteneri.

si antisociale. Divortul, care duce la dezorganizarea familiei, poate favoriza aparitia unor serioase tulburari afective si compartamentale ce conduc la neadaptarea sociala.17 Intrucat in marea majoritate (90%) a cazurilor de divort, mamele sunt cele carora li se incredinteaza copilul, cele mai multe familii monoparentale sunt alcatuite din femei cu unul sau mai multi copii in intretinere (familii parentale materne). Predominanta numerica face ca (mono)parentalitatea materna sa se bucure de mai multa atentie din partea cercetatorilor; anchetele privind familiile monoparentale in care adultul este tatal (familii parentale paterne) sunt mult mai putine.18 Dupa cum am vazut, conceptia despre divort s-a schimbat profund in societatea contemporana. Divortul nu apare ca un esec, ci ca o solutie si un inceput pentru o viata mai buna.19 Consecintele asupra copilului sunt multiple. In societatile traditionale exista tendinta de stigmatizare a copilului a caror parinti sunt despartiti. In societatea moderna urbana, acest aspect aproape ca nu conteaza. Exista o serie de efecte psihologice in legatura cu identificarea de rol si sex si formarea unor atitudini fata de familie si munca. Mai ales in cazul in care copilul ramas cu mama este baiat, poate aparea fenomenul de supraprotectie materna. Chiar daca nu din motive freudiene, femeia ramasa singura cu baiatul isi revarsa toata dragostea si afectivitatea asupra lui, crescandu-l gen de sera, cu obligatii casnice minimale. Ea are un astfel de comportament si datorita faptului ca se fereste sa fie acuzata de fostul sot, de rudele acestuia, de propriile rude, de cunoscuti si prieteni ca isi neglijeaza copilul. Fenomenul de supraprotectie poate avea, la randul lui, consecinte negative asupra copilului, mai ales cu privire la viitorul lui statut marital, in distribuirea sarcinilor domestice in familia pe care o va avea.20 Cinci constatari principale asupra divortului: 1) Daca dupa divort copilui continua sa interactioneze cu celalalt parinte, in speta cu tatal, diferentele in profilul psihocomportamental sunt nesemnificativ in comparatie cu familiile biparentale. Este de retinut insa ca interactiunea trebuie sa fie sistematica si pozitiva. Sistematica, adica des si regulat, pozitiva, in sensul ca tatal, pastrandu-si
17

Mitrofan, Iolanda, Familia de la A la Z, Mic dictionar al vietii de familie, Ed Stiintifica, Bucuresti, 1991. Stanciulescu, Elisabeta, Sociologia educatiei familiei, vol I , Strategii educative ale familiilor contemporane, ed Polirom, iasi 2002 19 Ilut, Petru, Sociopsihologia si antropologia familiei, Ed. Polirom, Iasi, 2005, pag.181 20 Idem19, pag.182
18

22

autoritatea rezonabila, trebuie sa fie cald si intelegator, sa nu-l dadaceasca tot timpul sau sa-l monteze impotriva mamei sau a tatalui vitreg. 2) Studiile arata ca stima de sine (self-esteem) a copilului este afectata mai mult (negativ) la familiile cu conflicte decat la cele monoparentale (Cooper et al., 1983). Insa si alte comportamente ale sinelui si personalitatii sunt negativizate mai pronuntat in familiile cu tensiuni majore decat in cele monoparentale. Cand la neintelegerile grave din cuplu se adauga abandonul, abuzul, uneori sexual, fata de copii sau dereglari mintale, apare limpede pericolul pentru sanatatea fizica si psihica a copiilor. Pe drept cuvant, se considera ca mediul cel mai propice, al dezvoltarii tinerelor fiinte umane este familia intacta fericita sau, oricum, cu o buna intelegere matrimoniala, iar cel mai nepotrivit, familiile cu problemele mai sus amintite. Familia monoparentala este undeva la mijloc, si pentru ca ea sa functioneze bine, cheia este lipsa conflictelor intre parintii divortati. 3) Comportamentul social (antisocial) al copilului si performantele sale scolare nu sunt afectate radical de lipsa unui parinte, in particular a tatalui. Avem insa un exemplu elocvent de influenta mascata a unor variabile. Daca facem o comparatie bruta intre copiii biparentali si monoparentali, rezulta ca ultimii au performante scolare mai slabe, in cazul lor existand mai multe situatii de devianta. Controland insa variabila venituri, diferenta se reduce extrem de mult. Intr-adevar, proportional, familiile monoparentale (matrifocale, de obicei) sunt mai sarace. Studiile de mai mare finete dovedesc ca, izoland factorul saracie, lipsa tatalui are totusi efecte de incurajare a comportamentului deviant, nu insa in masura prezumate de simtul comun. 4) Impactul negativ al divortului asupra copilului depinde in principal de: gradul de conflictualitate al familiei care s-a destramat, sanatatea mintala a parintilor, densitatea retelei sociale a actualei familii a copilului si varsta pe care a avut-o copilul la divot. Varsta copilului la divortul parintilor pare sa fie cel mai relevant factor ce influenteaza reactiile la acest eveniment. Bineinteles ca la toate varstele (mai putin se pune problema la sigari si la copiii mici, cand despartirea nu este constientizata) reactiile depind si de valoarea parintelui pentru copil, dar copiii resimt in general separarea ca pe un lucru total neplacut. Nu intamplator se afirma ca a face cunoscut copiilor aceasta stare de fapt este una din cele mai ingrate sarcini. Preadolescentii au tendinta de a-si blama tatal pentru ca a

23

parasit familia sau pe mama pentru ca l-a facut sa plece. Nu de putine ori, ei se autoblameaza, considerand ca tatal a plecat din cauza lor, ca au fost rai si n-au ascultat. Adolescentii nu isi asuma in aceeasi masura vina, condamnand mai degraba nediferentiat, pentru ca parintii le-au stricat in acest fel viata. Ei sunt sensibili la problema noii legaturi de dragoste a parintilor si, desigur, fiindu-i si mai transparent, cu precadere a celui cu care sta. Isi pun intrebari si despre ce spune lumea, dar ii poate afecta si prin producerea de confuzie (oricum potential la aceasta varsta) cu privire la inceperea vietii sexuale si la libertinaj erotic. 5) Am accentuat faptul ca, si ca traire si cognitie, pentru multi copii divortul inseamna eliberare. Totusi, in cazul imensei majoritati chiar atunci cand din exterior pare spre binele copilului -, realitatea divortului este insusita ca una amara si pare sa-si lase amprenta in sufletul si mintea indivizilor pentru toata viata.21 Printre cele mai grave consecinte indirecte pot fi mentionate : comportamentul deviant al copiilor ; studii asupra delicventei juvenile au aratat ca, in mare masura, atmosfera din familiile dezorganizate, lipsa autoritatii parintesti, a controlului precum si a afectiunii acestora, ca urmare a divortului, i-au determinat pe copii la adoptarea unor acte asociale si antisociale. Divortul, care duce la dezorganizarea familiei, poate favoriza aparitia unor serioase tulburari afective si compartamentale ce conduc la neadaptarea sociala.22 Odata cu schimbarea compozitiei familiale se schimba rolurile familiei, continutul acestora, precum si calitatea interactionista dintre membri. Dintre toate evenimentele care produc dezorganizare familiei, divortul pare a exercita cele mai puternice influente negative asupra copilului, adolescentului care este sensibil la aceste crize si traumatizat sufleteste de ruptura care se produce in urma despartirii parintilor lor. Divortul ridica probleme si dificultati puternice pentru parteneri, afectand stabilitatea casatoriei si antrenand dupa sine multiple efecte demografice si sociale negative. Dezorganizarea familiei prin divort impiedica o perioada mai mult sau mai
21

Idem19 , pag.183 22 Mitrofan, Iolanda, Mitrofan, Nicolae, Familia de la A la Z, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1991

24

putin indelungata pe adulti si in permanenta pe copil sa primeasca sprijinul emotional si securitatea atat necesare unui echilibru si dezvoltarii armonioase a personalitatii. Romania prezinta un tablou aparte, cu o rata inalta a casatoriilor, cu o divortialitate scazuta. Fenomenul mai frecvent, care conduce la familia monoparentala este separarea, fapt mai greu de surprins in studiile sociologice. De asemenea, numarul mare de copii in afara casatoriei, explica existenta acestui tip de familie. Nenumarati cercetatori au facut studii despre efectele pe care le are divortul asupra copiilor, si au depistat o multitudine de urmari si de reactii, atat imediate, cat si pe termen lung. Desi unii specialisti in sanatate mentala sunt de parere ca divortul (si pravarea concomitenta a copilului de prezenta zilnica a unui parinte) este mai traumatizanta la anumite varste decat la altele, este cert ca nu exista o varsta potrivita la care un tanar poate indura cel mai bine divortul parintilor sai. Tinerii pot reactiona in multe felurila aflarea vestii ca parintii lor urmeaza sa divorteze, si aume, prin negare, rusine sau prin manie, teama, usurare, prin nesiguranta sau prin pierderea respectului de sine, prin durere, depresie, alienare sau singuratate, si in multe alte feluri. O reactie frecventa in fata durerii (in special a durerii mentale si emotionale) este negarea. Unii tineri reactioneaza fata de divortul parintilor lor comportandu-se ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat nimic sau convingandu-se singuri ca parintii lor nu vor merge pana la capat cu divortul. S-ar putea sa nu le spuna nimic prietenilor lor, sau sa sustina pur si simplu ca tatal lor este plecat intr-o calatorie de afaceri. Aceasta forma de negare este mentinuta de multe ori timp indelungat, continuand chiar si dupa ce sentinta de divort a fost pronuntata, iar noul cadru de viata a fost constituit, din cauza ca tanarul pastreaza cu incapatanare speranta ca mama si tata se vor impaca in curand. O alta forma raspanditata de negare o reprezinta refuzul tanarului de a recunoaste, chiar si in sinea sa, ca divortul i-ar fi produs vreo suparare. Aceasta reactie se caracterizeaza adeseori prin incercarea de a ignora divortul sau prin refuzul de a vorbi despre el, pe motiv ca nu e mare lucru. Desi aceste reactii de nepasare pot sa aduca, in cazuri rarisime, o doza de usurare fata de destramarea casatoriei parintilor, ele semnaleaza incapacitatea sau lipsa de vointa a tanarului de a confrunta ceea ce se intampla familiei sale. Negarea poate lua si alte forme, cum sunt idealizarea parintelui

25

absent sau chiar bravarea cu voce tare in legatura cu despartirea parintilor, facuta cu scopul de a masca anxietatea. Adultul preocupat de aceasta situatie trebuie sa inteleaga ca negarea, desi nesanatoasa in mod normal, este un mecanism de aparare. Tinerii care recurg la negare, o fac (de cele mai multe ori inconstient) pentru a se proteja singuri si pentru a pastra in vietile lor un anume grad de stabilitate. Rusinea si jena reprezinta reactii obisnuite in randul tinerilor adolescenti si preadolescenti in fata divortului parintilor. Unii dintre ei sunt ata de stanjeniti incat nu le spun nici macar prietenilor lor cei mai buni depre ce se petrece in familia lor...nici chiar acelor prieteni ai caror parinti sunt deja divortati sau care se afla in proces de divort.23 Acesti tineri se simt jenati sau rusinati pentru ca interpreteaza divortul ca pe un semn ca ceva nu merge bine in familia lor (si presupun ca si altii se vor gandi la acelasi lucru). Ei pot sa creada in acelasi timp ca despartirea parintilor li se datoreaza in parte si lor. Se simt pusi intr-o situatie jenanta deoarece considera comportamentul parintilor lor in urma divortului ca fiind nepotrivita ( de exemplu, daca tatal ar umbla cu o femeie mai tanara) sau din pricina schimbarilor bruste a modului de viata ( cum ar fi mutarea intr-un apartament impreuna cu mama). Copiii ataseaza de cele mai multe ori o semnificatie uriasa unui singur eveniment in incercarea lor imatura de a determina cauza divortului parintilor lor. Preadolescentii sau adolescentii pot crede ca certurile lor cu ceilalti frati sau surori i-au determinat pe parinti sa decida sa divorteze. Cred ca lupta lor pentru independenta sau razvratirea lor adolescentina au contribuit la despartire. Poate se simt responsabili din cauza notelor slabe, a lipsei lor de control sau a esecului de a-si arata dragostea fata de unul sau ambii parinti. Unora dintre adolescenti li s-a spus chiar, de catreparinti sau de catre alti adulti, ca atitudinea sau comportamentul lor au contribuit sau au provocat divortul parintilor lor. Adolescentii care se simt vinovati pentru despartirea parintilor lor pot sa resimta o nevoie constrangatoare de a realiza concilierea mamei si a tatalui. S-ar putea chiar sa prefere sa-si asume aceasta responsabilitate, in dauna alternativei posibile sentimentul de neputinta totala.

23

Mcdowell, Josh&Hostetler, Bob, Manual de consiliere al tinerilor, Ed. Noua Speranta, Cluj Napoca, 1999

26

Mania se numara printre reactiile cele mai frecvente prevocate de divortul parintilor. Un adolescent se poate mania pentru ca divortul distruge mediul sau familial, prevocand dezordine acolo unde inainte fusese ordine. Un adolescent poate fi suparat din cauza ca detesta sa fie despartit de unul dintre parinti. Sentimentul ca a fost abandonat poate duce la manie, sau poate ca aceasta se datoreaza faptului ca adolescentul nu suporta sa se gaseasca intr-o situatie diferita de cea a prietenilor lui care traiesc in familii intregite. Adolescentii pot sa fie victimele resentimentelor unuia dintre parinti fata de celalalt. Asemenea atitutini il fac pe adolescent sa dezvolte un sentiment de furie foarte puternic. Chiar si in situatiile cele mai amicale, tulburarile si actiunile care insotesc divortul pot diminua cantitatea de timp si de atentie pe care parintii o acorda familiei, fapt care starneste in copii reactii de frustrare si manie. Si, fara indoiala, un divort va provoca o multime de resentimente si frustrari noi intre parintii care divorteaza, ceea ce, alaturi de lipsa de afectiune deja existenta, le va face copiilor viata chiar mai stresanta. Mania poate fi determinata si de circumstantele fizice si financiare. Un adolescent sau preadolescent poate fi suparat pentru ca mama trebuie sa lucreze (sau sa lucreze ore suplimentare), ceea ce il lipseste dintr-o data de prezenta ambilor parinti pentru perioade mai lungi. La fel ca si mania, teama este o reactie obisnuita si elementara in fata divortului parintilor. O asemenea pierdere va produce teama si la copiii mai mari. Adolescentii si preadolescentii, pe langa ca sufera aceeadi reactie instinctiva, din cauza varstei si a relativei lor maturitati, se vor confrunta cu temeri mai tangibile. Ii poate ingrijora locul unde vor locui, scoala la care vor merge sau unde isi vor petrece vacantele. Ii pot speria reactiile prietenilor, familiei. Tinerii care reactioneaza astefel fata de divortul parintilor vor deveni mai retrasi si mai putin comunicativi cu parintii si/sau cu prietenii lor. Ei isi pot suprima sau nega frica. Pot sa devina frustrati din cauza temerilor lor, incat sa raspunda cu manie si sa inceapa sa-si lezeze emotional parintii si semenii. Pot avea parte de cosmaruri noaptea sau pot fi predispusi la fantasmare in timpul zilei. Unii tineri pot fi dispusi la atacuri de anxietate sau de panica.24
24

Idem23

27

Unii adolescenti se vor simti usurati la vastea ca parintii lor intentioneaza sa divorteze. Usurarea lor poate fi prilejuita de o varietate de factori, dar este legata de obicei de conditiile existente inainte de (si care au contribuit probabil la) divort. Aceste expresii de usurare pot fi si o forma de negare menita sa disimuleze durerea tanarului. Divorturile nu rasar din senin. Ele sunt mai curand rezultatul lunilor, poate chiar anilor, de conflicte si de greseli. Sunt rare situatiile in care copiii din familia afectata de divort sa nu stie despre aceste certuri si greseli. Poate ca s-au saturat de certurile parintilor lor. Au fost martorii abuzurilor sau au avut ei insisi de suferit abuzuri. Poate ca au fost la curent cu faptul ca unul dintre parintii lor il inseala pe celalalt. Drept urmare, multi tineri trateaza amenintarea cu divortul ca pe o promisiune de relativa pace si armonie. Copiii ai caror parinti divorteaza sunt mai vulnerabili la sentimente de nesiguranta si pierderea respectului de sine. Circumstantele care au condus la divort, procesul de divort in sine si conditiile care apar de obicei in urma divortului, constituie de multe ori lovituri la adresa sentimentulului de valoare personala a unui adolescent. Copiii care sunt martorii unui divort se gandesc adesea ca tocmai existenta lor a provocat divortul parintilor. Aceste atitudini, de neconceput totusi pentru un mod de gandire obiectiv, adult, sunt foarte reale si par rezonabile pentru multi copii ai caror parinti divorteaza, si au un efect vatamator asupra respectului de sine al tanarului. Chiar daca nu se invinovatesc pentru divortul parintilor parintilor lor, adolescentii sau preadolescentii se pot simti diferiti de si mai putini meritosi decat prietenii ai caror familii sunt intregi. Pentru ca in urma divortului, copilul este lipsit in mare masura de prezenta zilnica a unui parinte si pentru ca circumstantele care inconjoara divortul ii impiedica pe ambii parinti sa le dea copiilor lor atentia si afectiunea cuvenita, mai tinerele victime ale divortului se pot simti aproape abandonate si multi vor presupune ca de vreme ce au fost respinsi, ei nu sunt demni de a fi iubiti. Aceste situatii, pentru ca provoaca de multe ori nesiguranta si o imagine neadecvata de sine, pot duce la aparitia unei multitudini de alte simptome psihologice.25

25

Idem23

28

Dupa un divort, adolescentii si parintii traverseaza cu totii o perioada de durere, asa cum ar face-o dupa moartea cuiva drag. Desigur ca durerea resimtita in urma divortului ne este in general la fel de intensa ca si durerea provocata la disparitia cuiva, si asta din cateva motive: despartirea (chiar si in cazul cand unul dintre parinti se muta departe) nu este irevocabila, divortul ne se petrece la fel de brusc ca si moartea si (chiar daca este extrem de serios si de tulburator) nu produce transformari la fel de mari ca si moartea. Desi adolescentii care isi exprima deschis durerea sunt relativi putini, majoritatea vor traversa perioada de tristete, de melancolie, si apatie. Temperamentul si emotiile pot fi neobisnuit de instabile. Pot fi coplesiti de sentimente intense in cele mai neasteptate momente, si nu reusesc decat cu greutate sa-si exprime sentimentele sau sa depisteze de unde vin. S-ar putea sa nu-si coreleze durerea cu divortul parintilor si vor avea nevoie de sprijin pentru depistarea motivelor transformarilor care se petrec in sentimentele si comportamentul lor. Cu exceptia cazurilor in care vestea divortului prilejuieste sentimente de usurare din pricina conflictelor anterioare si a schimbarilor situatiei familiale pe care o aduce divortul, majoritatea adolescentilor primesc cu tristete vestea ca parintii lor planuiesc sa divorteze, si sufera ocazional de tristete in procesul de adaptare la noua stare de lucruri. Depresia este o perioada prelungita de tristete, foarte intensa, in general. Ea este invariabil caracterizata de : apatie, pierderea poftei de mancare, pierderea interesului si a concentrarii fata de studiu, pierderea chefului de joaca, pierderea disponibilitatii de a se bucura de relatiile cu prietenii, neajutorarea, deznadejdea, iritabilitatea, critica obsesiva fata de propria persoana, izolare.26 Alte simptome ale depresiei sunt si perioadele de plictiseala si de rezistenta scazuta in fata frustrarilor, iar cazurile extreme de depresie pot fi caracterizate de fantasme autodistructive si de amenintari cu sinuciderea. Aceasta depresie poate dura cateva saptamani sau luni. Desi intr-o anumita masura depresia este fireasca si de inteles la copiii ai caror parinti au divortat, depresia de durata nu este o reactie benefica.

26

Idem23 ,pag 225

29

Copiii ai caror parinti au divortat si in special adolescenti experimenteaza adesea un sentiment de alienare ca si consecinta a deciziei parintilor lor. Ei se simt instrainati intrucatva de unul sau de amandoi parintii. Datorita acestei alienari multi adolescenti vor trece prin crize de singuratate extrema. Se vor simti lipsiti de prieteni, neajutorati si singuri. Se vor gandi poate ca nimeni nu intelege prin ce trec si ce simt. Se vor izola fizic, retragandu-se in camera lor, sau emotional, alegand sa traiasca intr-o lume de fantasme si melancolii, sau le vor face pe amandoua. Multitudinea de sentimente prin cae pot trece un adolescent cu ocazia divortului parintilor lui poate provoca ca pe termen lung alte rezultate care, intr-o masura mai mare sau mai mica, sunt inradacinate in emotiile si reactiile discutate mai sus. Printre acestea se numara problemele scolare, de comportament, activitatea sexuala, abuzul de droguri sau amenintarile si tentativele de sinucidere. Thomas Ewin Smith (1990) a aratat ca adolescentii care au fost crescuti numai de mama au o apreciere mai scazuta a potentialului lor scolar decat copiii care traiesc impreuna cu amandoi parintii lor biologici. Divortul este un fenomen psihosocial complex, reprezinta forma finala a desfacerii vietii conjugale, modificand viata partenerilor si a descendentilor acestora. El antreneaza stadii tensionale, conflicte, frustrari si insatisfactii ale unor efecte ce se prelungesc dincolo de pronuntarea instantelor de judecata.27 Divortul are de mai multe ori efecte negativa asupra adolescentului afectand echilibrul psihic al acestuia. Securitatea afectiva a minorului este grav afectata, fapt ce se poate concretiza in conduite specifice bazata pe hipersensibilitate, irascibilitate, izolare, performante scolare scazute sau acte deviante si deligvente. Influenteaza negativ socializarea morala a copiilor si duce la aparitia unor deprinderi deviante. Apar atitudinile de respingere sau agresiune fata de casatorie manifestate de cei care provin din cupluri divortate. Putem aprecia ca divortul parental provoaca o slabire a relatiilor dintre parintele plecat si urmas, mentinut de cele mai multe ori la situatia unui parinte simbolic mama sau tata la care copilul se poate raporta pentru identificarea originii sale.

27

Voinea, Maria, Psihosociologia familiei, Ed. Universitatii din Bucuresti, 1996, Bucuresti, pag. 65

30

Divortul provoaca pentru membrii familiei sale importante consecinte pe plan economic, social, psihic si juridic.

CAPITOLUL III Adolescentul produs al familiei monoparentale 3.1 Climatul familial ca factor in comportamentul adolescentului prin:

31

3.1.1 Model

Copiii repeta comportamentul la care sunt expusi in mod repetat si sistematic. Modelarea incepe cu atentia data persoanelor semnificative si cu retinerea imaginii comportarii acestora in memoria copilului. Urmaroarea etapa este imitatia ori reproducerea acestei comportari. Aceasta nu este o simpla imitatie, pentru ca o anumita comportare este repetata pana devine o obisnuinta si se poate manifesta si in alte situatii decat cele in care s-a manifestat originalul. Efectele modelarii depind de comportamentele prosociale sau antisociale la care sunt expusi in mod repetat copiii. Exista diferente in ceea ce priveste efectele modelarii asupra copiilor din familiile biparentale si monoparentale. Sa exemplificam pornind de la situatia familiei monoparentale: prin lipsa unuia dintre parinti, copilul este privat de modelul oferit de aceasta, model important in identificarea si diferentierea sexuala. Prezenta modelului biparental il ajuta pe copil sa-si interiorizeze relurile de sex: baiatul este incurajat sa devina competitiv sa-si asume independenta si dominatia prin interiorizarea modelului oferit de tata, pe cand la fete se induce nevoia de a fi delicate si grijuli, prin urmarirea modelului mamei. In consecinta lipsa modelului oferit de tata are efecte negative mai ales asupra baiatului, determinand accentuarea trasaturilor ce-l disting de sexul opus. Confundand bunatatea cu feminitatea, baiatul isi alega ca si scop in viata sa fi rau. Nu in mod obligatoriu prezenta celor doua modele parentale asigura formarea comportamentului prosocial al copilului; mai ales atunci, cand in familie sunt frecvent certurile si actele de violenta intre soti si fata de copii, modelul parental oferit fiind acela: ca orice conflict se rezolva prin violenta. Se dezvolta astfel un ciclu al violentei barbati care au fost agresati ca copii sau a caror tati le-au batut mamele, mult mai probabil vor deveni mai agresivi decat alti barbati.28

28

Agabrian 1999, pag.229

32

3.1.2 Expunere selectiva: Copiii sunt expusi la acela comportamente si atitudini considerate dezirabile si sunt protejati de cele calificate ca nedorite; Parintii fac acest lucru prin felul in care ei vorbesc si se comporta fata de copii lor, incercand sa maximizeze expunerea la influente bune si sa-i protejeze pe acestia de influente rele. La fel si anturajul expune copilul la anumite modele, de vestimentatie, vorbire sau comportament. Asa cum aminteam, una din disfunctiile familiei monoparentale este lipsa de supraveghere a copilului, ceea ce inseamna ca parintele controleaza mai putin copilul, comportamentul si activitatile acestuia. Avand libertate pe care io da parintele, nu de putine ori copilul se indreapta spre grupuri subculturale, a caror valori si norme sunt diferite de cele impuse de societate si in care prevaleaza mijloacele ilicite de obtinere a bunurilor sociale. Lipsit de atentia parintelui, copilul incearca sa obtina atentia anturajului si in acest scop nu intarzie sa adopta comportamentele dezirabile impuse de acesta. 3.1.3 Recompensare si pedeapsa Presupune recompensarea conformarii si pedepsirii conform neconformarii la atitudini si comportamente dorite. Este deosebit de dificil sa observi si sa apreciezi intotdeauna, in mod adecvat realizarile propriului copil, precum si sa iei o atitudine potrivita atunci cand situatia o cere. Si toate acestea sunt atat de dificile cu cat o asemenea sarcina in revine unui singur parinte. In familia monoparentala rolul parintelui este caracterizat in termeni de suprasolicitare din punct de vedere material, emotional si relational. Parintele fiind acaparat de propria suferinta, deprimat si furios reuseste cu greu sa stabileasca strategii educative care sa-i permita influentarea in mod pozitiv a comportamentului copilului. Fie ca apeleaza la recompensa sau fie ca apeleaza la pedeapsa, parintele urmareste sa isi educe copilul. In urmarirea acestui scop, parintele, ascunzandu-se dupa expresia nu

33

asculta decat de bat alege forma extrema de solutionare a problemelor generate de copil si anume pedeapsa fizica. Sugerandu-i, poate, copilului ca cel mai tare are intotdeauna dreptate, sau sa abuzeze de forta fizica atunci cand situatia il favorizeaza. Situatia prezentata nu este nici pe departe caracteristica numai familiei monoparentale, ci este poate, la fel de prezenta si in familiile biparentale, invocand ca si scuza stresul impus de catre societate. 3.1.4 Identificarea

Expunerea selectiva modelarea, cat si recompensarea si pedepsirea (procese discutate mai sus) sunt mult mai eficiente decat daca copilul se identifica cu persoana care actioneaza ca agent al asigurarii. Prin identificare intelegem sentimentele pozitive catre acea persoana si care induce copilului dorinta de a fi la fel ca ea. In cazul familiei monoparentale, lipsita de prezenta tatalui, identificarea cu mama este pozitiva pentru fata, pregatind-o pentru rolurile de viitoare femeie. In schimb in baiat se accentueaza reactii negative fata de tot ce se asociaza ideii de mama si feminitate, cautand in alta parte modelele de identificare pe care familia i le-a putut oferi. Se creeaza astfel o ruptura a adolescentului de familie, urmata de evadare, care creeaza de la inceput o stare de tensiune intre acesta si mediul social. Dar indiferent cat de bine se achita familia de rolul sau educativ, exista suficienti adolescenti care se indeparteaza sensibil de modelele de conduita dezirabile, adoptand comportamente nonconformiste.

3.2 Tipuri de familie monoparentala Femeile si barbatii parinti singuri se confrunta cu o serie de probleme rezultate din conjugarea rolurilor profesionale si parentale. Gasirea solutiilor functionale si

34

pastrarea echilibrului psihoafectiv personal si al familiei sunt direct proportionale cu nivelul educatiei. In acest context, putem aminti faptul ca parintii nu mai pot asigura transmiterea de cunostinte specializate copiilor lor, nu le mai pot satisface nevoia de instructie la standardul exigentelor actuale. Apoi, parintii, nu numai ca nu dispun de timpul necesar realizarii procesului instructiv-educativ, de multe ori, nici nu au constiinta necesitatii actiunilor educative. Persoanele cu studii superioare fac mai bine fata solicitarilor. O situatie aparte o implica functia de socializare. Desigur, lipsa unui parinte are repercursiuni negative, plecand de la lipsa afectivitatii si ajungand la realizarea unei socializari firesti si integrarea viitorilor adolescenti in societate. Insa, nu trebuie sa ignoram faptul ca si familiile complete se implica din ce in ce mai putin in acest proces greu al socializarii. Si aceasta deoarece sistemul scolar inlocuieste, in mare masura, procesul instructiv educativ al familiei, inlocuire datorata atat unor cauze obiective, cat si subiective. De exemplu, se considera ca pentru barbati costurile psihosociale sunt mai mari, in timp ce pentru femei prevaleaza costurile materiale. Apoi, se sustine ideea ca menajele monoparentale se confrunta cu dificultati economice si socializatoare mai mari decat familiile complete.29 Femeile parinti singuri se confrunta mai ales cu dificultati financiare, iar barbatii parinti singuri au dificultati privind munca domestica, ceea ce ii determina sa apeleze la ajutor, solicitand rude, prieteni, cunostinte. De-a lungul timpului au existat mai multe conceptii privind functionalitatea acestui tip de familie, mentalitatile fiind acelea ce au sustinut diversele pareri contradictorii. Astfel, societatea traditionala bazata pe familia extinsa, dezaproba monoparentalitatea si incuraja si incuraja tendintele de stigmatizare si etichetare fata de cei ce alegeau, voit sau nu, acest stil de viata. Pe de alta parte, in societatea moderna, datorita generalizarii familiei nucleare (formata din ambii parinti si copii), s-a putut realiza mai usor ruptura fata de comunitate, schimbandu-se si viziunea asupra acestui tip de menaj. Cu alte cuvinte, a fost inlocuita
29

Mitrofan, Iolanda, Incursiune in psihologia si psihosexologia familiei, Ed. Press Mihaele S.R.L, Bucuresti, 1998

35

conceptia potrivit careia este dezavantajos pentru copii sa fie crescuti doar de mama sau doar de tata. Cercetarile recente au domenstrat ca familia clasica, din car fac parte doi parinti, nu este atat de importanta pentru evolutia copiilor pe cat s-a crezut pana acum. Si aceasta in conditiile in care s-au mentinut o serie de prejudecati, ce au ramas adand inradacinate in traditiile unei societati patriarhale.30 Se poate observa ca experienta parentalitatii in singuratate poate determina femeile sa se masculinizeze, sa devina mai ferme in deciziile pe care le iau, iar barbatii sa se feminizeze, aparand ca persoane sensibile si empatice in raporturile cu ceilalti. De exemplu, se presupune adesea ca tatii sunt mai putin devotati decat mamele in ingrijirea copiilor si ca e nevoie ca ei sa dovedeasca faptul ca au competentele unui parinte, vreme ce competenta de mama este presupusa ca existenta, daca nu se dovedeste lipsa ei.31 In realitate lucrurile nu stau intotdeauna asa.32 Redimensionarea functiilor in cadrul familiei monoparentale trebuie privita cu relativitate, deoarece acest proces se intalneste si in sanul familiei clasice, doar motivele ce stau la baza ei diferind. Ca atare, nu se poate afirma cu certitudine ca familia monoparentala nu este indicata pentru evolutia ulterioara a copilului, din moment ce si familia clasica se confrunta cu probleme similare. Cea mai importanta distinctie in ceea ce priveste familia cu un singur parinte, este cea dintre familia condusa numai de mama si cea condusa numai de tata. In primul caz, tensiunea si incordarea in ceea ce priveste adoptarea rolului parental cresc, deoarece responsabilitatile ce revin ambilor parinti, apartin acum doar mamei. Ea trebuie sa fie si mama si tata pentru copil. Astfel ca sa nu se simta lipsa tatalui, a autoritatii acestuia, mama se poarta mai putin afectiv si mult mai sever in sanctionarea copilului. In ceea ce priveste relationarea cu copilul, apar importante schimbari comportamentale mai ales in cazul mamelor divortate. Este posibil ca mama, in special daca are mai multi copii, sa manifeste tendinta de a renunta la rolul ei de parinte,

30

Mitrofan, Iolanda, Incursiune in psihologia si psihosexologia familiei, Ed. Press Mihaele S.R.L, Bucuresti, 1998 31 Parkinson, Lisa, Separarea, divortul si familia, Ed. Alternative, 1993 32 Mitrofan, Iolanda, Incursiune in psihologia si psihosexologia familiei, Ed. Press Mihaele S.R.L, Bucuresti, 1998

36

devenind un fel de partener al celui mai in varsta dintre copii, si, poate pretinde copiilor sa fie mult mai maturi decat sunt ei in realitate. Spre deosebire de mama, tatal in calitate de parinte singur are alte caracteristici in ceea ce priveste adoptarea rolului parental. El este constient ca trebuie sa fie mama si tata. Apar astfel responsabilitati legate de menaj, treburi casnice. De multe ori, tatii impart aceste sarcini cu copii, mai ales cu fetele. Cele mai mari dificultati apar atunci cand copiii sunt foarte mici si au nevoie de ingrijiri speciale.

3.2.1Familia monoparentala materna Copiii din familii monoparentale conduse de mame cunosc o maturizare timpurie, sunt investiti la varste mai mici cu sarcini domestice, le este atribuit adesea rolul parteneri prin care sunt impartite poverile traiului de fiecare zi si se pot derula conflicte dupa

37

modelul conjugal. Copilul indeplineste si rolul de suport emotional, de substitut al sotului absent. Mamele singure sunt frecvent nemultumite de viata pe care o duc, se declara suprasolicitate, stresate de grijile pe care le au, devin mai autoritare.33 Aceasta constatare este facuta pornind de la ipoteza conform careia mamele singure infrunta mai multe probleme decat cele din familii complete si se confrunta cu probleme de autoritate fata de copiii lor. O alta strategie existentiala ar putea fi aceea in care mamele singure au disponibilitati mai mari pentru relatiile parteneriale cu copiii, dezvolta diverse modalitati de intrajutorare in favoare familiei lor. Insa, este interesant de detaliat problematica diferita cu care se confrunta parintele in raporturile sale cu copilul. Astfel, in cazul mamelor principalele probleme care apar sunt urmatoarele: Mamele singure, ca parinte, se pot astepta la experienta dificultatilor financiare. Ele pot afecta indivizii pe termen lung. Copilul devine un suport economic pentru multe familiile monoparentale conduse de mame. Ca parinte singur, mamele isi extind rolul cu sarcini auxiliare, nespecifice rolsexului. Aceasta acoperire de roluri simultane parentale necesita timp, energie si angajeaza cereri conflictogene din punct de vedere psihologic. Ca rezultat, individul este incapabil sa obtina performanta in indeplinirea eficienta si efectiva a anumitor sarcini ale rolului, si aceasta caracterizeaza conduita parentala a multor parinti-singuri, fie ei tati sau mame. Femeile cu pregatire superioara si posibilitati fananciare au in general mai putine probleme ca mame-singure decat cele cu nivel scazut de pregatire. Astfel, probleme ca absentarea de la serviciu, ocazionata de imbolnavirile copilului, vacanta scolara si ingrijirea si supravegherea copiilor mici, sunt mai greu rezolvate de mamele cu statut social mai scazut; Mamele-singure manifesta cateva schimbari in relatia cu copilul. Astfel, unele dintre mame divortate, isi schimba maniera in care se relationeaza cu copilul, ceea ce voaleaza barierele intre rolurile de adult si copil. In mai multe cazuri, mama isi imparte rolul parental cu primul nascut. Acest copil adesea este stralucitor si artificial. Datorita acestor caracteristici,mama se asteapta de la copil sa fie mult mai matur decat el sau ea,
33

I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1997, p.41

38

actualmente. Mama obisnuieste sa-i faca astfel de confidente, sa-i marturiseasca variatele ei sentimente, ceea ce ii consolideaza copilului rolul de partener, de suport emotional, substitutiv al parintelui absent. Ca urmare, copilul este fortat, in cadrul paternurilor interactionale, sa-si dezvolte maturitatea in devans, in perioada in care, el sau ea, nu este pregatit(a) sa o faca. Presiunile acestui copil, in aceasta situatie, vin din faptul ca nevoile sale afective, fiind inadecvate nu pot fi satisfacute decat prin si pentru mama, desi aceasta nu este constienta de faptul da nu i le poate acoperi in totalitate. Cand unele dintre aceste mama atribuie copilului rolul tatalui absent, conflictul parinte-copil ajunge pana la a imita conflictele maritale ale mamei cu fostul ei sot. Copilul gaseste el insusi modalitati de a se implica in noua situatie castigata, dar el se simte presat de asumarea noului rol si pedepsit pentru ca incepe sa-i placa rolul sotului anterior. Unii cercetatori atrag atentia asupra unor probleme particulare ale relatiei mamafiica in aceasta situatie. In mod primar, sunt implicate aici sentimente de gelozie si competitie, in arii psihologice, cum ar fi intalnirile si realizarile scolare ulterioare academice. Copiii in astfel de situatii, in mod frecvent, nu sunt capabili sa isi exprime sentimentele lor confictuale, tensive sau resentimentele fata de plasarea lor in aceasta pozitie de catre propriile mama. Mai mult, se pot observa numoroase imbolnaviri psihosomatice si comportamente explozive, ca semnal al numarului mare de griji si temeri ale acestor copii.

3.2.2Familia monoparentala paterna Barbatii singuri implica mai putin copiii in treburile casei, dar fac apel la ajotor din afara. Rolul parental este mai bine articulat daca tatal s-a aflat impreuna cu copilul sau in permanenta, iar interactiunea cu copilul a fost timpurie.

39

Un alt factor, care contribuie mai mult la optimizarea relatiilor parinte-copil, se refera la asumarea voita a paternitatii, spre deosebire de cea stabilita prin intermediul hotararilor judecatoresti. Tatii se declara satisfacuti de viata lor, devin mai putin autoritari, mai grijulii si mai protectori; copiii ii resimt calzi si afectosi, comparativ cu modul in are isi percep tatii copiii din familiile biparentale. La tatii singuri se observa o scadere a interesului pentru performanta profesionala, accentul mutandu-se pe familie.34 Familiile monoparentale conduse de tata prezinta urmatoarele caracteristici: Parintii-singuri, tatii, dispun de o mai mare libertate financiara decat mamele singure, ca urmare a nivelului, in general, mai crescut la educatie, care le permite asigurarea unei securitati economice sporite si o mai mare flexibilitate in folosirea resurselor financiare. Dilatarea rolului parental la tatii singuri este o experienta diferita de cea a mamelor singure. Astfel, ei, in general, nu sunt implicati in sarcinile domestice cu mult mai mult decat in asumarea rolului lor de baza. Putine dificultati sunt experimentate de ei insisi in aceasta privinta, dintre care, totusi, prepararea hranei este considerata o problema majora. Dar majoritatea sarcinilor sunt indeplinite de catre copii, sau cu ajutorul social din afara. Cei care au fiice primesc mai mult ajutor in ingrijirea caminului, decat cei care au fii, ca urmare a diferentelor in practicile si expectatiile de socializare. Si totusi, daca comparam familia cu doi parinti, cu cea a tatalui singur, constatam ca aceasta din urma primeste mai putina participare din partea copiilor, in problemele casei. Aceasta se poate datora: unei neimplicari intentionate a copiilor de catre acesti tati, in efortul de a dovedi deplina lor competenta in conducerea caminului; in supozitia usurarii tranzitiei vietii copilului la noul camin (cu parintele singur), nu se asteapta o prea mare implicare a acestuia in sarcinile domestice; dificultati ale copilului in a obtine performante, regulat, in treburile casnice, datorita implicarii in doua camine succesive cel al tatalui, ca si cel al mamei.

34

Mitrofan, Iolanda, Mitrofan, Nicolae, Elemente de psihologie ale cuplului, Ed. Casa de editura si presa Sansa SRL, Bucuresti, 1996, p.233

40

Exista anumite diferente intre patternurile interactionale ale familiilor cu parinte singur si cele ale familiilor cu ambii parinti. Parintii singuri cer mai multa independenta de la copii lor, comparativ cu alti parintii. In strans legatura cu aceasta, se raporteaza schimbari in atitudinile si deprinderile copiilor care isi asuma acest nou statut. Tatii singuri abandoneaza traditionalismul in abordarea copiilor, sunt mai putin directivi in disciplinare, fiind mai preocupati de calitatea factorilor de ingrijire a copiilor, mai interesati de experientele educationale ale acestora si mult mai protectivi fata de ei. O preocupare deosebita o vadesc tatii-singuri pentru fiicele lor, in privinta dezvoltarii lor ca stapane si mame ale casei. Cercetarile remarca o anumita preocupare anxioasa pentru o socializare adecvata a fetelor si a dezvoltarii lor sexuale. Acesti tati sunt sovaielnici in privinta discutarii chestiunilor sexuale si isi exprima ingrijorarea cu privire la adecvarea modelului de rol social al fiicelor lor. Barbatii singuri implica mai putin copiii in treburile casei, dar fac apel la ajutor din afara. Rolul parental este mai bine articulat daca tatal s-a aflat impreuna cu copilul sau in permanenta, iar interactiunea cu copilul a fost timpurie. Un alt factor, care contribuie mai mult la optimizarea relatiilor parinte-copil, se refera la asumarea voita a paternitatii, spre deosebire de cea stabilita prin intermediul hotararilor judecatoresti. Tatii se declara satisfacuti de viata lor, devin mai putin autoritari, mai grijulii si mai protectori; copiii ii resimt calzi si afectosi, comparativ cu modul in are isi percep tatii copiii din familiile biparentale. La tatii singuri se observa o scadere a interesului pentru performanta profesionala, accentul mutandu-se pe familie.35 In stilul de viata al tatilor singuri, ca indivizi adulti, se produc unele modificari. Datorita cresterii implicarii lor emotionale in raportul cu copiii, apare un declin al experientei lor in activitatile sociale. Ei prefera sa-si faca noi cunostinte (barbati sau femei), dar evita activitatile sociale care implica prezenta unor cupluri casatorite, iar activitatile in care ar putea ar putea intalni alti tati divortati sau vaduvi, sunt putine. Participarea lor la evenimentele sportive e mai redusa, dar creste implicarea in activitatile politice, de studiu sau antrenament formativ suplimentar.
35

Mitrofan, Iolanda, Mitrofan, Nicolae, Elemente de psihologie ale cuplului, Ed. Casa de editura si presa Sansa SRL, Bucuresti, 1996, p.233

41

In ceea ce priveste viata personala, cei mai multi dintre barbatii-tati-singuri marturisesc intalniri cu impact erotic, dar ei nu isi fac imediat planuri de recasatorire pentru viitorul apropiat. Activitate sexuala este de asemenea recunoscuta, dar majoritatea barbatilor simt ca trebuie sa fie discreti in privinta acestui comportament si ca orice coabitare cu o femeie necasatorita , nu este un model de vizionat pentru copiii lor.

3.3 Comportamentul deviant la adolescentul din familia monoparentala Familia poate fi privita ca o unitate socio-afectiva, dar si un grup in care au loc tensiuni si conflicte. Violenta familiala se manifesta, in cazul familiei monoparentale, ca

42

un abuz fizic sau psihic, la care este supus un membru al familiei de catre altul, cel mai frecvent din partea parintelui fata de copil. Parintii violenti isi proiecteaza asupra copiilor propriile frustrari si tensiuni, raspund cu agresivitate unui mediu ostil. In analizele referitoare la familia monoparentala, un accent deosebit este pus pe consecintele asupra evolutiei copiilor: starea de sanatate, succes sau esec scolar, abandon scolar, devianta, stabilitate in familiile pe care le formeaza. Mult mai putin au fost studiate efectele asupra adultilor, pusi in situatia de a indeplini un cumul de roluri atat in plan public, cat si privat (parintele unic adesea munceste mai mult pentru a sustine economic familia; rezolva mai greu si in timp mai indelungat treburile administrativgospodaresti, este solicitat mai mult in sprijinirea copiilor, etc.) Ca tendinte generale, parintii singuri permit mai multa independenta copiilor lor.36 In perioada adolescentei contrastul este intre o personalitate in formare care acumuleaza tot mai multa valoare iar pe de alta parte pierde valoare. Acest contrast reprezinta cauza principala a conflictului parinte-adolescent, fiind un factor constant in fiecare comunitate umana. Aroganta si frustrarea vor fi omniprezente la tanar, in vreme ce frica si invidia se vor accentua la persoanele in varsta. Autorii recunosc ca se asteptau sa gaseasca o legatura cauzala intre cele doua variabile: copii crescuti in familii cu un singur parinte si riscul de a comite, mai tarziu, delicte. Insa, nu au dat decat de constatarea binecunoscuta, ca cea mai mare parte a barbatilor aflati in inchisori proveneau din familii dezbinate dar, in acelasi timp, ei aveau parinti care comisesera delicte si veneau din medii sociale sarace si minoritare. Datorita faptului ca acesti trei factori erau interconectati, nu putea fi clar daca situatia familiala in sine avea un efect independent de temperament si circumstante. Totusi, desi unele aspecte raman inca sub semnul incertitudinii si pot fi relativ usor contestate, realitatea acoperita de familia monoparentala a impus si o serie de certitudini asupra corora au au cazut de acord majoritatea cercetatorilor.37 S-a combatut si ipoteza care afirma ca acei copii ce provin din familii dezorganizate sunt mai usor expusi riscului de a deveni delicventi potentiali. James Wilson si Richard

36

I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1997, p.41 Mitrofan, Iolanda, Incursiune in psihosociologia si psihosexologia familiei, Ed. Edit Press Mihaela SRL, Bucuresti, 1998
37

43

Herrnstein au efectuat o serie de cercetari privind relatia dintre criminalitate si ceea ce se numea in anii 1970 familii destramate.38 S-au format o serie de concluzii ce vizeaza diferentierea consecintelor negative, chiar in functie de sexul copiilor. Astfel, baietii din familiile monoparentale prezinta o rata mai mare a comportamentelor deviante, comparativ cu fetele. In schimb, casatoriile acestora au o stabilitate mai redusa decat a baietilor .39 In lipsa celuilalt parinte, copilul ii suplineste treptat absenta, asumandu-si sau fiind incarcat cu rolurile pe care acesta le-ar fi avut de implinit in familie. Astfel copilul este obligat sa isi dezvolte maturitatea in avans intr-o perioada in care el nu este pregatit sa o faca. Copii plasati in aceasta situatie in mod frecvent nu-si pot exprima sentimentele conflictuale sau resentimentele fata de aceasta sau si le exteriorizeaza mascat prin comportamente anti-sociale. In perioada adolescentei copilul este mult mai sensibil la variatiile climatului familial. O situatie aparte o constituie functia de socializare. Desigur, lipsa unui parinte are repercursiuni negative, plecand de la lipsa afectivitatii si ajungand la realizarea unei socializari firesti si integrarea viitorilor adolescenti in societate. Insa nu trebui sa ingnoram faptul ca familiile complete se implica din ce in ce mai putin in acest proces. Si aceasta deoarece sistemul scolar inlocuieste in mare masura, procesul instructiveducational al familiei. Nu monoparentalitatea in sine trebuie pusa in discutie, ca si context favorizant al dezvoltarii comportamentului deviant, ci situatia sociala particulara a familiilor respective caracterizata printr-un cumul de factori de risc: statutul socio-profesional, venitul, stilul de viata, trecutul familiei, nivelul educational, etc. Datorita faptului ca acesti factori sunt interconectati nu putem stabili clar o relatie de cauza-efect intre familia monoparentala si comportamentul deviant al descendentilor sai. Astfel monoparentalitatea in relatie cu devianta trebuie privita in mod obligatoriu in contextul trasaturilor particulare ce le presupune. Intr-adevar, societatile moderne si postmoderne fac posibila existenta familiilor monoparentale, dar pentru mare lor majoritate viata nu este foarte usoara. Copiii din aceste familii au mai mari sanse decat cei biparentali sa nu termine liceul sau colegiul,
38

Idem37 39 Idem37

44

adolescentele sa ramana insarcinate, baietii sa comita infractiuni, sa ajunga la inchisoare si/sau someri. Intrucat familiile monoparentale sunt, cu putine exceptii, matrifacale, este in joc si lipsa tatalui, atat ca autoritate educativa, cat si ca model de cel care castiga cinstit painea. Explicatia fundamentala in dificultatile pe care le intampina familiile monoparentale se gaseste in conditiile precare de viata ale acestora, in saracie. Trasaturile intelectuale si de personalitate, abilitatile de comunicare si relationale cu ceilalti fac intr-adevar diferente in statutul economic si psihosocial al familiilor cu un singur parinte. In stransa conexiune insa cu aceste potentialitati subiective trebuie avute in vedere si urmatoarele date obiective: In cele mai multe cazuri, parintele nu este singur in cresterea copilului. El locuieste cu parintii, cu bunicii, cu fratii, surorile, cu partenerul sexual. Sau i se acorda ajutor de catre propriile rude, de catre rudele celui decedat si, e adevarat ca mult mai putin, ale celui care a divortat. Paradoxal este faptul ca, cu cat o familie (in special al mamelor tinere) este mai saraca, cu atat aceste ajutoare sunt mai reduse. Se trece usor cu vederea ca desi, statistic, la un moment dat in fiecare tara sunt multe familii monoparentale, cele mai multe sunt temporar in aceasta conditie. Dar si aici, dramatic este ca tocmai familiile cele mai sarace, cu mame din segmente sociale si cartiere marginalizate, se casatoresc sau se recasatoresc mai greu.

3.4

Rolul asistentului social in sustinerea familiei monoparentale In cazul delicventei, acolo unde legea a intervenit, metodele si tehnicile de lucru

cu indivizii sunt, evident, specifice. Principalele tehnici utilizate de asistentul social in

45

lucrul cu delicventii sunt: evaluarea, auto-evaluarea, interviul, interogarea, consilierea (nondirecta si directa), consilierea de grup. Se manifesta scepticism cu privire la rezultatele interventiei asistentului social in ce priveste delicventii judiciarizati, insa specificul muncii asistentului social consta in optimismul sau profesional, caci nimeni nu poate nega ideea ca oamenii se pot schimba.40 Asistentul social, pentru a invinge conceptiile delicventilor despre sine ca fiind pozitive, supra-dimensionate sau negative si pentru a reda clientului sensul ascendent al constituirii de sine, trebuie sa se constituie ca o entitate puternica si activa. Personalitatea asistentului social trebuie sa aiba un rol vital in aceasta relatie de ajutorare, unde elementul central de valorificare ramane cel de interactiiune reciproc prozitiva. O recomandare importanta in tratarea tinerilor delicventi este modelul mixt, penal si terapeutic numit si model de negociere si reglementare a conflictelor. Scopul acestui model il reprezinta reinsertia si reabilitarea in contextul familial si cel comunitar in care s-au dezvoltat actorii sociali. Pentru atingerea acestui scop, este necesar ca asistentul social sa cunoasca foarte bine diferitele nivele de interventie: - la nivel administrativ; la nivel de grup; la nivel individual. La nivel individual se concretizeaza in patru forme de baza, cele mai frecvente in asistarea acestor clienti fiind: consilierea, lucrul de caz, supervizarea, rezolvarea de probleme. Prin aceste forme, adolescentul este ajutat sa redescopere si sa revina la comportamentele si starile anterioare printr-o abordare etapizata, foarte importanta fiind consilierea. Cele mai cunoscute forme ale consilierii fiind cea directa si cea nondirecta. Dintre teoriile nondirecte ale consilierii se evidentiaza terapia psihanalitica si cea centrata pe client. Importanta este si identificarea mecanismelor de aparare ale clientului, care opereaza la nivelul inconstientului, pentru a proteja ego-ul de realitatea amenintatoare, distorsionand-o.

40

Radulescu, Sorin, Banciu, Dan, Introducere in sociologia delicventei juvenile, Ed. Medicala, 1990, Bucuresti ,op. cit pag.146

46

Intelegerea comportamentelor problematice la adolescenti, ca un rezultat al interactiunii sociale si nu o caracteristica fixa a unui individ, a influentat practica asistentilor sociali. Rolul asistentului social in sustinerea familiei monoparentale: informarea parintelui si al adolescentului sustinerea parintelui sustinerea adolescentului imbunatatirea relatiei parinte-adolescent medierea conflictelor dintre parinte si adolescent constientizarea modului diferit de a fi al adolescentului monoparental

constientizarea comunitatii

Metode si tehnici de cercetare

47

Pentru realizarea cercetarii am utilizat studiul de caz, care este o tehnica speciala a culegerii de informatii, a punerii in forma si a prelucrarii informatiei care incearca sa evindetieze cadrul evolutiv si complex al fenomenului studiat raportat la un sistem social. Cazul este unitatea primara, de baza a practicii asistentei sociale. Prin definitie, reprezinta un studiu intens, in profunzime al unei unitati.41 Aceste studii de caz isi propun sa urmareasca modul in care faptul de a creste intr-o familie monoparentala ii poate influenta pe adolescenti din punct de vedere psihosocial. Metodele folosite pentru colectarea datelor, au constat in: Interviu Observatia Documentarea Este procesul de culegere a informatiilor in scopul indentificarii problemelor si nevoilor unei persoane, familii pentru a putea stabili serviciile prin care ei pot fi ajutati. O evaluare reprezinta modul in care ne formam parerea despre situatia familiei respective. Eficacitatea efaluarii depinde de 3 factori: 1.Cat de sistematica si metodica este observarea si adunarea informatiilor 2.Competenta analizei datelor 3.Nivelului de percepere a propriilor relatii emotionale cu familia si evaluare. Tipuri de evaluare Evaluarea psihosociala a situatiei familiei Evaluarea nevoilor copilului Evaluarea functiilor copilului Evaluarea retelei sociale a familiei Evaluarea relatiei profesionale a familiei Evaluarea propriilor sentimente si atutudini in lucrul cu familia data

Evaluarea

41

Manea, Livius, Metode si tehnici in asistenta sociala-supor de curs, Buc, 2004, pag.100

48

Prezentarea studiilor de caz Studiu de caz 1

Date de identificare: Nume si prenume: sotul D.N., sotia D.A. Data nasterii: D.N. 06.04.1956, D.A. 03.09.1962 Mediul de provenienta: D.N. urban, D.A. rural Resedinta actuala: Bucuresti Nivelul de educatie: D.N. liceu, D.A. liceul Ocupatia: D.N. muncitor calificat (sudor), D.A.- vanzatoare Nivelul veniturilor: mediu (salariul sotului si al sotiei) Anul casatoriei:1978 Casatorii anterioare: D.N a fost casatorit anterior; nu a rezultat nici un copil din aceasta casatorie Copii: doi copii o fata in varta de 17 ani si un baiat in varsta de 14 ani ( au mai avut un baiat care a decedat in urma unui accident, in anul 1988 la varsta de 8) Religie: ambii soti sunt crestini ortodocsi Aspecte negative existente in viata de familie: Relatiile in familie sunt conflictuale Sotul recurge la violenta atat fizica cat si verbala asupra sotiei si asupra copiilor Faptul ca nu reuseste sa isi gaseasca un loc de munca De cand si-a pierdut locul de munca, sotul a inceput sa consume alcool Sotia are probleme de sanatate (probleme cu inima) Decesul copilului Socializare nesatisfacatoare: D.N.(respectiv sotul) este o persoana introvertita, fapt pentru care nu are prieteni. Atitudinea sotului in ceea ce priveste relatiile cu oamenii dar si problemele cu care s-a confruntat si se confrunta in continuare in familie, au facut-o pe sotia acestuia, in timp, sa se transforme intr-o persoana singuratica.

49

Aspecte pozitive existente in viata de familie: Sotul este o persoana receptiva la parerile familiei, ale celor din jur, fiind persoana agreabila dar aceasta se intampla atunci cand nu consuma alcool. Existenta copiilor de care parintii sunt foarte mandrii Descrierea situatiei: In anul 1977 cele doua persoane (D.N. si D.A.) s-au cunoscut prin intermediul unor prieteni conuni iar dupa numai un an s-au casatorit. In urma casatoriei au rezultat trei copii iar actulmente mai traiesc doar doi deoarece primul copil a murit intr-un accident. In urma evenimentelor petrecute in familie (stari conflictuale, agresiune fizica si verbala, consumul de alcool) sotia(D.A.) a inaintat hotararea de divort iar copiii (conform hotararii Judecatoriei) I-au fost repartizati mamei. Tatal a fost obligat (pe baza legii) sa plateasca pensie alimentara pentru cei doi minori care au ramas in grija mamei. Faptul ca tensiunea dintre cei doi soti a disparut a reprezentat un lucru semnificativ pentru climatul interfamilial insa copiii au ramas marcati de faptul ca tatal si mama lor au facut acest pas. Nu au agreat deloc ideea ca parintii lor sa faca acest pas fiind foarte greu pentru ei sa se adapteze. Oridecate ori se aducea in discutie situatia lor familiala atat fata de 17 ani cat si baiatul de 14 ani se simteau stanjeniti sa vorbeasca despre acest lucru, motiv pentru care de obicei evitau orice subiect despre acest fapt. Ranile produse in inimile lor au fost destul de adanci ca sa produca sentimente de vinovatie, tristete dar si ura pentru faptul ca a fost distrus mediul sigur al familiei. Circumstantele care au condus la divort, procesul de divort in sine si conditiile care apar de obicei in urma divortului, au constituit de multe ori lovituri la adresa sentimentulului de valoare personala a celor doi tineri adolescenti. Atunci cand familia se destrama, copilul are sentimente de incertitudine, nesiguranta, confuzie. Nu intelege motivele separarii parintilor, de cele mai multe ori, mai ales daca este la o varsta mai mica, se simte vinovat de situatia familiei lui. Copilul

50

isi iubeste ambii parinti, iar atunci cand acestia se despart exista posibilitatea ca el sa se simta vinovat pentru dragostea fata de parintele care pleaca. Asistentul social poate interveni pentru a putea combate efectele negative ale divortului asupra celor doi copii. Este cert ca nu exista o varsta potrivita la care un tanar poate indura cel mai bine divortul parintilor sai. Faptul ca cei doi copii au trebuit sa treaca prin despartirea familiei a lasat urme adanci in sufletul lor. Persoana specializata care s-a ocupat de consilierea celor doi adolescenti a fost asistentul social din cadrul scolii unde acesti doi tineri invata. S-a inceput un proces de consiliere care are ca si scop minimalizarea efectelor dezastroase ale divortului si constientizarea faptului ca trebuie sa lupti pentru a trece peste aceste greutati.

Studiu de caz 2
Date de identificare: Nume si prenume: sotul I.D., sotia I.B. Data nasterii: I.D. 16.11.1955, I.B. 07.10.1967 Mediul de provenienta: I.D. urban, I.B. urban Resedinta actuala: Tulcea Nivelul de educatie: I.D. studii superioare(Politehnica), I.B liceul Ocupatia: I.D. inginer, I.B. educatoare, actualmente casnica Nivelul veniturilor: ridicat (salariul sotului) Anul casatoriei:1985 Casatorii anterioare: atat I.D. cat si I.B nu au mai fost casatoriti inainte Copii: o fata in varta de 15 ani Religie: ambii soti sunt crestini ortodocsi Aspecte negative in familie: Violenta intrafamiliala (sotul recurge la violenta impotriva sotiei dar nu si a copiilor) Infidelitatea: sotul a avut numeroase aventuri extraconjugale; 51

Gelozia excesiva: sotia prezinta accese de gelozie, uneori pe deplin justificate Socializare nesatisfacatoare: cei doi soti nu au timpul unei vieti mondene Conflicte dese si permanente intre cei doi Modelul tatalui a influentat-o pe adolescenta in adoptarea unor atitudini gresite cu privire la persoanele de sex masculin. Nesupravegherea si acordarea unei libertati exagerate copilului din familie a dus la insusirea unor atitudini necorespunzatoare care ingreuneaza relatia parinti-copil. Aspecte pozitive in familie: O buna situatie materiala astfel ca membrii nu duc lipsa de nici unul dintre lucrurile de care au nevoie. Atunci cand nu sunt tensiuni in familie, atmosfera din camin este una placuta. Grija mamei pentru camin. Descrierea situatiei: I.D. si I.B. au ajuns sa se cunoasca la intamplator, in cursul unei expeditii pe care au intreprins-o cu o ambarcatiune in Delta Dunarii. Dupa o perioada de prietenie de 3 ani de zile au hotarat sa se casatoreasca iar acest lucru s-a intamplat in anul 1985. La inceput familia a fost foarte fericita amandoi sotii fiind multumiti de casnicie si unul de altul. Lucrurile au mers bine pana la nasterea singurului copil pe care l-au avut si acesta a fost momentul in care sotul prin experintele extraconjugale a determinat ruperea familiei si incredintarea adolescentei mamei acesteia pentru a o avea sub tutela sa si pentru a ingriji in continuare de aceasta. La aflarea vestii ca parintii vor divorta adolescenta nu a putut accepta asa ceva iar raspunsul ei (in special datorita durerii mentale si emotionale) a fost negarea. S-a comportat ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si a incercat sa se convinga singura ca parintii ei nu vor merge pana la capat cu divortul. O buna bucata de vreme nu le-a spus nimic prietenilor sai iar atunci cand venea vorba de lipsa indelungata a tatalui de acasa aceasta spunea ca este plecat in calatorie de afaceri. Aceasta forma de negare a fost sustinuta multa vreme dupa divortul parintilor pe motiv ca tanara adolescenta credea cu incapatanare ca parintii ei se vor impaca.

52

De asemenea tanara adolescenta nu recunostea faptul ca divortul i-ar fi produs vreo suparare. A incercat de fiecare data sa vorbeasca cu indiferenta legat de divort pe motiv ca nu e mare lucru. Aceste manifestari nu erau nimic altceva decat incapacitatea sau lipsa de vointa a adolescentei de a confrunta situatia existenta in familia ei. Dupa ce a fost pusa in situatia de a fi separata de tatal ei pentru o perioada mai indelungata de timp adolescenta a trecut prin stari de manie mai ales pentru ca divortul a distrus mediul familial. Nu a putut suporta ideea de a fi separata de tatal ei mai ales ca in acest fel situatia ei era diferita de cea a prietenilor ei care aveau o familie cu ambii parinti. Aceasta tanara a devenit mai retrasa si mai putin comunicativa atat cu parintii ei cat si cu cercul de prieteni din care facea parte la acel moment dat. Pe langa toate acestea tanara adolescenta a trecut si print-o perioada de depresie caracterizata prin: : apatie, pierderea poftei de mancare, pierderea interesului si a concentrarii fata de studiu, pierderea chefului de joaca, pierderea disponibilitatii de a se bucura de relatiile cu prietenii, neajutorarea, deznadejdea, iritabilitatea, izolare. Pentru a interveni in cazul adolescentei a fost contactat un specialist in probleme de consiliere a tinerilor iar mamei i s-a acordat posibilitatea de a-si gasi un loc de munca pentru a avea o sursa sigura de venit.

Studiu de caz 3
Date de identificare: Nume si prenume: sotul B.I., sotia B.C. Data nasterii: B.I. 08.08.1970, B.C. 17.03.1971 Mediul de provenienta: B.I. rural, B.C rural Resedinta actuala: Bucuresti Nivelul de educatie: B.I. liceul, B.C. scoala generala Ocupatia: B.I muncitor necalificat, B.C. casnica Nivelul veniturilor: scazut (salariul sotului) Anul casatoriei:1991

53

Casatorii anterioare: atat I.D. cat si I.B nu au mai fost casatoriti inainte Copii: o fata in varta de 15 ani Religie: ambii soti sunt crestini ortodocsi Aspecte negative in familie: Violenta intrafamiliala (sotul recurge la violenta impotriva sotiei cat si a copiilor) Insuficienta resurselor financiare (sotul nu mai poate asigura o sursa financiara sigura pentru familie) Lipsa de incredere unul in celalalt (dupa momentul disponibilizarii sotului, sotia acestui nu a stiut cum sa il sprijineasca si sa il ajute pe acesta) Consumul abuziv de alcool care duce la violenta. Lipsa ajutorului din partea familiilor celor doi soti. Anturajul de la locul de munca al sotului care au schimbat atitudinile, comportamentul acestuia fata de familia sa. Aspecte pozitive in familie: Existenta celor doi copii Primii ani ai casatoriei care au constituit cei mai frumosi ani din casnicie ( multe amintiri placute si de asemenea o incredere reciproca ridicata). Descrierea situatiei: B.I. si B.C. s-au casatorit in anul 1991 si din aceasta casatorie au rezultat cei doi copii in varsta de 12, respectiv 10 ani. In primii ani de casnicie lucrurile au evoluat normal intre cei doi soti relatiile dintre acestia fiind bazate pe respect si incredere reciproca. In anul 1996 sotul a fost disponibilizat ceea ce a condus la o scadere substantiala a veniturilor familiei si la incordarea relatiilor conjugale. Din cauza stresului cauzat de pierderea locului de munca sotul a inceput sa consume alcool si sa devina din ce in ce mai violent atat cu sotia cat si cu copiii. In aceasta perioada mama era cea care aducea venituri in familie ceea ce o impiedica sa se ocupe si de ingrijirea copiilor, astfel incat nu rareori cei doi copii au fost neglijati sau supusi agresivitatii tatalui. Avand in vedere ca aveau o situatie materiala precara, in anul 1999 sotul a plecat sa lucreze in

54

Spania pentru doi ani. Pana la inceputul anului 2000 acesta nu si-a contactat familia ceea ce a determinat-o pe sotie(B.C.) sa initieze divortul. In urma divortului acasta a suferit o puternica depresie ceea ce a dus la pierderea locului de munca. Situatia mamei a devenit foarte grea, ea ne mai putand sa asigure o ingrijire adecvata copiilor si astfel in luna august 2000 B.C. a fost nevoita sa il interneze pe minorul in varsta de 10 ani in Centrul de plasament. Ambii copii prezinta caracteristici specifice copiilor neglijati, minorul in varsta de 12 ani prezinta tulburari de comportament, la scoala este agresiv cu colegii, lipseste constant de la ore, fumeaza, are rezultate foarte slabe la invatatura fiind astfel nevoit sa repete clasa a II-a. Tatal copiilor s-a reintors in tara la inceputul acestui an dar, nu a incercat sa isi contacteze copiii. In acest caz situatia mamei a fost luata in atentia unor organizatii nonguvernamantale in vederea reintegrarii minorului in familia monoparentala. In acest caz, pentru a mentine cuplul mama-copil, este nevoie de un anumit sprijin pentru a depasi situatia de criza. In cadrul evaluarii se intreprind anumite demersuri cu privire la reintegrarea copilului in familia mamei. In cazul mamei B.C. se pot oferi: servicii de consiliere, servicii medicale, informatii cu privire la ingrijirea si alimentatia copilului, gasirea unei locuinte, gasirea unui loc de munca. Demersurile care s-au facut privitor la relatia mama-copil sunt urmatoarele: In primul rand s-a realizat un plan de permanenta pentru copil astfel incat acesta sa fie in atentia unui specilist si sa ii fie asigurate resurse necesare pentru a se dezvolta normal. Un alt aspect foarte important il reprezinta medierea conflictului intre mama si tatal copiilor. Chiar daca acestia nu mai stau impreuna totusi B.I. a incercat sa fie violent cu B.C. insa autoritatile si vecinii au putut interveni la timp.

55

Studiu de caz 4
Date de identificare: Nume si prenume: sotul G.M., sotia G.C. Data nasterii: G.M. 12.02.1950, G.C. 10.09.1973 Mediul de provenienta: G.M. rural, G.C rural Resedinta actuala: Bratilesti, jud. Buzau Nivelul de educatie: G.M. scoala generala, G.C. liceul Ocupatia: G.M somer (lucrator ocazional), G.C. vanzatoare Nivelul veniturilor: scazut Anul casatoriei: 1992 Casatorii anterioare: atat G.M. a mai avut doua casatorii anterior iar G.C. este la prima casatorie Copii: doua fete; prima dintre ele are 15 ani iar cea de a doua 13 ani. Religie: ambii soti sunt crestini ortodocsi Aspecte negative: Diferenta de varsta: intre cei doi soti exista o diferenta de varsta considerabila (23 de ani) si implicit diferenta de generatie: vivacitatii si entuziasmului sotiei i se opune calmul si caracterul static al sotului ceea ce a generat deseori conflicte; de asemenea, setul de preferinte, scala de valori erau diferite Diferente de caracter, personalitate, temperament. Saracie: cei doi soti s-au confruntat cu perioade de saracie caracterizate de lipsa unei locuinte, insuficienta banilor pentru hrana si cheltuielile zilnice; Coabitare intergenerationala conflictuala: cuplul a locuit impreuna cu parintii sotului pe o perioada de trei ani, existand conflicte si dezacorduri permanente; Sotul consuma alcool ocazional ceea ce determina un comportament violent si o atmosfera tensionata in familie.

56

Aspecte pozitive: Cele doua fete (chiar daca situatia familiala este grea totusi cele doua adolescente muncesc din greu pentru a depasi situatia financiara cat si familiala dificila in care se afla familia Ajutor din partea rudelor sotiei atat financiar cat si in ceea ce priveste ingrijirea celor doua fete. Descrierea situatiei: G.M. si G.C. au vietuit in aceeasi comuna timp de mai multi ani iar dupa cel de-al doilea divort al sotului (G.M.) in anul 1992 cele doua persoane au hotarat sa se casatoreasca. Din casatoria celor doi au rezultat doua fete (trebuie mentionat faptul ca acestia sunt singurii copii pe care cei doi ii au). Inca de la inceput atmosfera din familie a fost tensionata si problemele au dat fost destul de mari. Sotul era recunoscut pentru comportamentul sau violent si pentru faptul ca atunci cand consuma alcool devenea periculos. Totusi sotia a continuat sa ramana alaturi de el pentru o perioada destul de mare fiind indemnata si de alte persoane sa faca lucrul acesta ( ca si femeie trebuie sa rabzi si sa nu renunti la familie). In cele din urma sotia a plecat impreuna cu cele doua fete la niste rude care nu locuiau in aceasta comuna pentru al mai impiedica pe sot sa abuzeze fizic de familia lui si imediat a intentat divortul. Cele doua fete au fost incredintate mamei iar tatal urma sa plateasca alocatia alimentara copiilor pentru a putea fi ingrijiti de catre sotie. In cazul acestor doua fete este mai bine sa creasca intr-o familie monoparentala decat sa fie intr-o familie cu doi parinti dar sa fie o atmosfera bantuita de certuri si de abuz fizic din partea tatalui. Divortul celor doi parinti a produs o mare durere in sufletul adolescentelor atat pentru faptul ca au trebuit sa traiasca departe de unul dintre parinti (respectiv de tata) dar si pentru faptul ca atunci cand au fugit impreuna cu mama departe de G.M. atunci s-a produs si ruperea legaturilor cu prietenii si cu cei apropiati de acasa. Tot in acest caz adolescentele au ajuns sa fie victimele resentimentelor mamai fata de fostul sot ceea ce a dezvoltat un puternic sentiment de furie fata de tatal lor.

57

De asemenea acest divort au afectat calitatea si cantitatea timpului petrecut de mama cu cele doua fete motiv pentru care fetele s-au simtit neglijate si fara importanta. Acest fapt a produs sentimente de confuzie si de frustrare in inima celor doua adolescente aflate la o varsta inca vrageda pentru a face fata unor asemenea situatii familiale. Un divort va provoca o multime de resentimente si frustrari noi intre parintii care divorteaza, ceea ce, alaturi de lipsa de afectiune deja existenta, le va face copiilor viata chiar mai stresanta. In acest caz a intervent asistentul social din locul unde cele doua adolescente s-au mutat impreuna cu mama lor si a pus in aplicare un plan prin care situtia adolescentelor sa fie imbunatatita. In primul rand s-a incercat gasirea unui loc de munca pentru mama ramasa acum fara ajutorul sotului obtinandu-se astfel o sursa sigura de venit pentru familie. De asemenea de o importanta majora a fost consolidarea relatiei mama-copii. Atat mama cat si cele doua adolescente au fost mobilizate pentru a forma o echipa astfel incat sa treaca impreuna peste aceste dificultati si sa le depaseasca. Dupa momentul in care asistentul social a intervenit fetele si-au reluat cursurile scolare, mama lor si-a gasit un loc de munca stabil iar relatia dintre mama si fete a devenit una normala. Dupa ce adolescentele au fost participat impreuna cu mama lor la un timp special de consiliere au putut sa se deschida si sa vorbeasca despre durerea din sufletul lor si acesta a reprezentat primul pas in drumul normalizarea toturor lucurilor din aceasta familie.

58

Concluzii:
Cercetarile recente au domenstrat ca familia clasica, din care fac parte doi parinti, nu este atat de importanta pentru evolutia copiilor pe cat s-a crezut pana acum. Si aceasta in conditiile in care s-au mentinut o serie de prejudecati, ce au ramas adand inradacinate in traditiile unei societati patriarhale. Exista anumite diferente intre patternurile interactionale ale familiilor cu parinte singur si cele ale familiilor cu ambii parinti. Parintii singuri cer mai multa independenta de la copii lor, comparativ cu alti parintii. In strans legatura cu aceasta, se raporteaza schimbari in atitudinile si deprinderile copiilor care isi asuma acest nou statut. Tatii singuri abandoneaza traditionalismul in abordarea copiilor, sunt mai putin directivi in disciplinare, fiind mai preocupati de calitatea factorilor de ingrijire a copiilor, mai interesati de experientele educationale ale acestora si mult mai protectivi fata de ei. Familia reprezinta unul dintre cele mai raspandite grupuri sociale. Insotind individul in intreaga lui existenta, familia s-a dovedit a fi una dintre cele mai vechi si stabile forme de comunitate umana, cea care asigura perpetuarea speciei, evolutia si continuarea vietii sociale. Nenumarati cercetatori au facut studii despre efectele pe care le are divortul asupra copiilor, si au depistat o multitudine de urmari si de reactii, atat imediate, cat si pe termen lung. Desi unii specialisti in sanatate mentala sunt de parere ca divortul (si pravarea concomitenta a copilului de prezenta zilnica a unui parinte) este mai traumatizanta la anumite varste decat la altele, este cert ca nu exista o varsta potrivita la care un tanar poate indura cel mai bine divortul parintilor sai. Tinerii pot reactiona in multe felurila aflarea vestii ca parintii lor urmeaza sa divorteze, si aume, prin negare, rusine sau prin manie, teama, usurare, prin nesiguranta sau prin pierderea respectului de sine, prin durere, depresie, alienare sau singuratate, si in multe alte feluri. O reactie frecventa in fata durerii (in special a durerii mentale si emotionale) este negarea. Unii tineri reactioneaza fata de divortul parintilor lor comportandu-se ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat nimic sau convingandu-se singuri ca parintii lor nu vor merge

59

pana la capat cu divortul. S-ar putea sa nu le spuna nimic prietenilor lor, sau sa sustina pur si simplu ca tatal lor este plecat intr-o calatorie de afaceri. Aceasta forma de negare este mentinuta de multe ori timp indelungat, continuand chiar si dupa ce sentinta de divort a fost pronuntata, iar noul cadru de viata a fost constituit, din cauza ca tanarul pastreaza cu incapatanare speranta ca mama si tata se vor impaca in curand. O alta forma raspanditata de negare o reprezinta refuzul tanarului de a recunoaste, chiar si in sinea sa, ca divortul i-ar fi produs vreo suparare. Aceasta reactie se caracterizeaza adeseori prin incercarea de a ignora divortul sau prin refuzul de a vorbi despre el, pe motiv ca nu e mare lucru. Desi aceste reactii de nepasare pot sa aduca, in cazuri rarisime, o doza de usurare fata de destramarea casatoriei parintilor, ele semnaleaza incapacitatea sau lipsa de vointa a tanarului de a confrunta ceea ce se intampla familiei sale. Negarea poate lua si alte forme, cum sunt idealizarea parintelui absent sau chiar bravarea cu voce tare in legatura cu despartirea parintilor, facuta cu scopul de a masca anxietatea. Adultul preocupat de aceasta situatie trebuie sa inteleaga ca negarea, desi nesanatoasa in mod normal, este un mecanism de aparare. Tinerii care recurg la negare, o fac (de cele mai multe ori inconstient) pentru a se proteja singuri si pentru a pastra in vietile lor un anume grad de stabilitate. Rusinea si jena reprezinta reactii obisnuite in randul tinerilor adolescenti si preadolescenti in fata divortului parintilor. Unii dintre ei sunt ata de stanjeniti incat nu le spun nici macar prietenilor lor cei mai buni depre ce se petrece in familia lor...nici chiar acelor prieteni ai caror parinti sunt deja divortati sau care se afla in proces de divort. 42 Acesti tineri se simt jenati sau rusinati pentru ca interpreteaza divortul ca pe un semn ca ceva nu merge bine in familia lor (si presupun ca si altii se vor gandi la acelasi lucru). Ei pot sa creada in acelasi timp ca despartirea parintilor li se datoreaza in parte si lor. Se simt pusi intr-o situatie jenanta deoarece considera comportamentul parintilor lor in urma divortului ca fiind nepotrivita ( de exemplu, daca tatal ar umbla cu o femeie mai tanara) sau din pricina schimbarilor bruste a modului de viata ( cum ar fi mutarea intr-un apartament impreuna cu mama).
42

Mcdowell, Josh, Hostetler, Bob, Manual de consiliere al tinerilor, Ed. Noua Speranta, Cluj Napoca, 1999

60

Copiii ataseaza de cele mai multe ori o semnificatie uriasa unui singur eveniment in incercarea lor imatura de a determina cauza divortului parintilor lor. Preadolescentii sau adolescentii pot crede ca certurile lor cu ceilalti frati sau surori i-au determinat pe parinti sa decida sa divorteze. Cred ca lupta lor pentru independenta sau razvratirea lor adolescentina au contribuit la despartire. Poate se simt responsabili din cauza notelor slabe, a lipsei lor de control sau a esecului de a-si arata dragostea fata de unul sau ambii parinti. Unora dintre adolescenti li s-a spus chiar, de catreparinti sau de catre alti adulti, ca atitudinea sau comportamentul lor au contribuit sau au provocat divortul parintilor lor. Adolescentii care se simt vinovati pentru despartirea parintilor lor pot sa resimta o nevoie constrangatoare de a realiza concilierea mamei si a tatalui. S-ar putea chiar sa prefere sa-si asume aceasta responsabilitate, in dauna alternativei posibile sentimentul de neputinta totala. Mania se numara printre reactiile cele mai frecvente prevocate de divortul parintilor. Un adolescent se poate mania pentru ca divortul distruge mediul sau familial, prevocand dezordine acolo unde inainte fusese ordine. Un adolescent poate fi suparat din cauza ca detesta sa fie despartit de unul dintre parinti. Sentimentul ca a fost abandonat poate duce la manie, sau poate ca aceasta se datoreaza faptului ca adolescentul nu suporta sa se gaseasca intr-o situatie diferita de cea a prietenilor lui care traiesc in familii intregite. Adolescentii pot sa fie victimele resentimentelor unuia dintre parinti fata de celalalt. Asemenea atitutini il fac pe adolescent sa dezvolte un sentiment de furie foarte puternic. Chiar si in situatiile cele mai amicale, tulburarile si actiunile care insotesc divortul pot diminua cantitatea de timp si de atentie pe care parintii o acorda familiei, fapt care starneste in copii reactii de frustrare si manie. Si, fara indoiala, un divort va provoca o multime de resentimente si frustrari noi intre parintii care divorteaza, ceea ce, alaturi de lipsa de afectiune deja existenta, le va face copiilor viata chiar mai stresanta. Un adolescent sau preadolescent poate fi suparat pentru ca mama trebuie sa lucreze (sau sa lucreze ore suplimentare), ceea ce il lipseste dintr-o data de prezenta ambilor parinti pentru perioade mai lungi. La fel ca si mania, teama este o reactie obisnuita si elementara in fata divortului parintilor. O asemenea pierdere va produce teama si la copiii mai mari.

61

Adolescentii si preadolescentii, pe langa ca sufera aceeadi reactie instinctiva, din cauza varstei si a relativei lor maturitati, se vor confrunta cu temeri mai tangibile. Ii poate ingrijora locul unde vor locui, scoala la care vor merge sau unde isi vor petrece vacantele. Ii pot speria reactiile prietenilor, familiei. Tinerii care reactioneaza astefel fata de divortul parintilor vor deveni mai retrasi si mai putin comunicativi cu parintii si/sau cu prietenii lor. Ei isi pot suprima sau nega frica. Pot sa devina frustrati din cauza temerilor lor, incat sa raspunda cu manie si sa inceapa sa-si lezeze emotional parintii si semenii. Pot avea parte de cosmaruri noaptea sau pot fi predispusi la fantasmare in timpul zilei. Unii tineri pot fi dispusi la atacuri de anxietate sau de panica. Unii adolescenti se vor simti usurati la vastea ca parintii lor intentioneaza sa divorteze. Usurarea lor poate fi prilejuita de o varietate de factori, dar este legata de obicei deconditiile existente inainte de (si care au contribuit probabil la) divort. Aceste expresii de usurare pot fi si o forma de negare menita sa disimuleze durerea tanarului. Divorturile nu rasar din senin. Ele sunt mai curand rezultatul lunilor, poate chiar anilor, de conflicte si de greseli. Sunt rare situatiile in care copiii din familia afectata de divort sa nu stie despre aceste certuri si greseli. Poate ca s-au saturat de certurile parintilor lor. Au fost martorii abuzurilor sau au avut ei insisi de suferit abuzuri. Poate ca au fost la curent cu faptul ca unul dintre parintii lor il inseala pe celalalt. Drept urmare, multi tineri trateaza amenintarea cu divortul ca pe o promisiune de relativa pace si armonie. Copiii ai caror parinti divorteaza sunt mai vulnerabili la sentimente de nesiguranta si pierderea respectului de sine. Circumstantele care au condus la divort, procesul de divort in sine si conditiile care apar de obicei in urma divortului, constituie de multe ori lovituri la adresa sentimentulului de valoare personala a unui adolescent. Copiii care sunt martorii unui divort se gandesc adesea ca tocmai existenta lor a provocat divortul parintilor. Aceste atitudini, de neconceput totusi pentru un mod de gandire obiectiv, adult, sunt foarte reale si par rezonabile pentru multi copii ai caror parinti divorteaza, si au un efect vatamator asupra respectului de sine al tanarului.

62

Chiar daca nu se invinovatesc pentru divortul parintilor parintilor lor, adolescentii sau preadolescentii se pot simti diferiti de si mai putini meritosi decat prietenii ai caror familii sunt intregi. Pentru ca in urma divortului, copilul este lipsit in mare masura de prezenta zilnica a unui parinte si pentru ca circumstantele care inconjoara divortul ii impiedica pe ambii parinti sa le dea copiilor lor atentia si afectiunea cuvenita, mai tinerele victime ale divortului se pot simti aproape abandonate si multi vor presupune ca de vreme ce au fost respinsi, ei nu sunt demni de a fi iubiti. Aceste situatii, pentru ca provoaca de multe ori nesiguranta si o imagine neadecvata de sine, pot duce la aparitia unei multitudini de alte simptome psihologice. Dupa un divort, adolescentii si parintii traverseaza cu totii o perioada de durere, asa cum ar face-o dupa moartea cuiva drag. Desigur ca durerea resimtita in urma divortului ne este in general la fel de intensa ca si durerea provocata la disparitia cuiva, si asta din cateva motive: despartirea (chiar si in cazul cand unul dintre parinti se muta departe) nu este irevocabila, divortul ne se petrece la fel de brusc ca si moartea si (chiar daca este extrem de serios si de tulburator) nu produce transformari la fel de mari ca si moartea. Desi adolescentii care isi exprima deschis durerea sunt relativi putini, majoritatea vor traversa perioada de tristete, de melancolie, si apatie. Temperamentul si emotiile pot fi neobisnuit de instabile. Pot fi coplesiti de sentimente intense in cele mai neasteptate momente, si nu reusesc decat cu greutate sa-si exprime sentimentele sau sa depisteze de unde vin. S-ar putea sa nu-si coreleze durerea cu divortul parintilor si vor avea nevoie de sprijin pentru depistarea motivelor transformarilor care se petrec in sentimentele si comportamentul lor. Cu exceptia cazurilor in care vestea divortului prilejuieste sentimente de usurare din pricina conflictelor anterioare si a schimbarilor situatiei familiale pe care o aduce divortul, majoritatea adolescentilor primesc cu tristete vestea ca parintii lor planuiesc sa divorteze, si sufera ocazional de tristete in procesul de adaptare la noua stare de lucruri. Depresia este o perioada prelungita de tristete, foarte intensa, in general. Ea este invariabil caracterizata de : apatie, pierderea poftei de mancare, pierderea interesului si a concentrarii fata de studiu, pierderea chefului de joaca, pierderea disponibilitatii de a se

63

bucura de relatiile cu prietenii, neajutorarea, deznadejdea, iritabilitatea, critica obsesiva fata de propria persoana, izolare.43 Alte simptome ale depresiei sunt si perioadele de plictiseala si de rezistenta scazuta in fata frustrarilor, iar cazurile extreme de depresie pot fi caracterizate de fantasme autodistructive si de amenintari cu sinuciderea. Aceasta depresie poate dura cateva saptamani sau luni. Desi intr-o anumita masura depresia este fireasca si de inteles la copiii ai caror parinti au divortat, depresia de durata nu este o reactie benefica. Copiii ai caror parinti au divortat si in special adolescenti experimenteaza adesea un sentiment de alienare ca si consecinta a deciziei parintilor lor. Ei se simt instrainati intrucatva de unul sau de amandoi parintii. Datorita acestei alienari multi adolescenti vor trece prin crize de singuratate extrema. Se vor simti lipsiti de prieteni, neajutorati si singuri. Se vor gandi poate ca nimeni nu intelege prin ce trec si ce simt. Se vor izola fizic, retragandu-se in camera lor, sau emotional, alegand sa traiasca intr-o lume de fantasme si melancolii, sau le vor face pe amandoua. Multitudinea de sentimente prin care pot trece un adolescent cu ocazia divortului parintilor lui poate provoca ca pe termen lung alte rezultate care, intr-o masura mai mare sau mai mica, sunt inradacinate in emotiile si reactiile discutate mai sus. Printre acestea se numara problemele scolare, de comportament, activitatea sexuala, abuzul de droguri sau amenintarile si tentativele de sinucidere.

Bibliografie:
43

Mcdowell, Josh, Hostetler, Bob, Manual de consiliere al tinerilor, Ed. Noua Speranta, Cluj Napoca, 1999, pag. 225

64

 ***www.iccv.ro *** Codul familiei ***O.U.G. nr.105/2003, privind alocatia familiala complementara si alocatia de sustinere pentru familia monoparentala Banciu, Dan, Radulescu, Sorin, Introducere in sociologia delicventei juvenile, Ed. Medicala, Buc, 1990 Baran-Pescaru, Adina, Familia azi. O perspectiva sociopedagogica, Ed. Aramis, Bucuresti, 2004 Bocancea, C., Neamtu, G., Elemente de asistenta sociala, Ed. Polirom, Iasi, 1999 Ciuperca, Cristina, Cuplul modern - ntre emancipare si disolutie, Editura Tipoalex, Alexandria, 2000 Filipescu, I.P., Tratat de dreptul familiei, Bucuresti, Ed. All-Back, 1998 Ilut, Petru, Sociopsihologia si antropologia familiei, Ed. Polirom, Iasi, 2005 Manea, Livius, Metode si tehnici in asistenta sociala-supor de curs, Buc, 2004 Mcdowell, Josh, Hostetler, Bob, Manual de consiliere al tinerilor, Ed. Noua Speranta, Cluj Napoca, 1999 Mihailescu, Ioan, Sociologie generala, Ed. Polirom, Iasi, 2003 M. Minow, M.L. Shanley, 2001 Mitrofan, Iolanda, Cuplul conjugal - armonie si dizarmonie, Ed. Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1989. Mitrofan, Iolanda, Mitrofan, Nicolae, Familia de la A la Z, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1991 Mitrofan, Iolanda, Mitrofan, Nicolae, Elemente de psihologie ale cuplului, Ed. Casa de editura si presa Sansa SRL, Bucuresti, 1996 Mitrofan, Iolanda, Incursiune in psihosocilogia si psihosexologia familiei, Ed. Press Mihaela S.R.L., Bucuresti, 1998 Mitrofan, Iolanda, Ciuperca, Cristina, Incursiune in psihosocilogia si psihosexologia familiei, Ed. Sansa, 1998.

65

 Mitrofan, Iolanda, Vasile, Dima, Terapia de familie, Bucuresti, Editura Sper, 2001 Mitrofan, Iolanda, Ciuperca, Cristina, Psihologia si terapia cuplului, Bucuresti, Ed. Sper, 2002 Panduru, Filoftea, Molnar, Maria, Familia si copilul in Romania, Bucuresti, 2001, Institutul national de statistica, Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie, UNICEF Parkinson, Lisa, Separarea, divortul si familia, Ed. Alternative, 1993 Pescaru, Adina, Familia azi. O perspectiva sociopedagogica, Ed Aramis, Bucuresti, 2004 Schlessinger, Laura, Greselile parintilor ii pot distruge pe copii, Ed. Curtea Veche, Bucuresti, 2004 Stanciulescu, Elisabeta, Sociologia educatiei familiei, vol I, Strategii educative ale familiilor contemporane, Ed. Polirom, Iasi, 2002 Stefan, Cristina, Datoria de existenta, aspecte privind maternitatea, Ed. Arefeana, Bucuresti 1999 Stefan, Cristina, Familia monoparentala, Ed. Arefeana, Bucuresti, 2001 Stefan, Cristina, Familia monoparentala, o abordare politica, Ed. Polirom, Iasi, 2006 Vasile, Diana, Lucia, Introducere in psihologia familiei si psihosexologie, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007 Voinea, Maria, Sociologia familiei, Ed. Universitatea din Bucuresti, Bucuresti, 1993 Voinea, Maria, Psihosociologia familiei, Ed. Universitatii Bucuresti, Bucuresti, 1996 Zamfir, Catalin, Vlasceanu , Lazar. (coord.), Dictionar de sociologie. Editura Babel, Bucuresti, 1993

66

67